<<Râmnicul Vâlcea—Mănăstirea Cozia—Călimănești—Căciulata
Mașina pornește. Luăm drumul spre gara Govora. E o zi ploioasă: cerul e acoperit și plouă mărunt ca toamna, cu toate că suntem în 9 lulie. Trecem pe lângă biserica din satul Govora. Înconjurată pe dinafară de un brâu de picturi, această biserică e ceva mai mică decât cea din stațiune. Ne continuăm drumul trecând pe lângă lanuri de cereale de toată frumusețea. Ploaia a spălat praful de pe șosea, așa că drumul e bun. După câtva timp lăsăm soseaua și cotim spre stânga. Dar trebue să oprim mașina, căci un card de gâste au mare poftă să se bălăcească în băltoaica ce s’a format in mijlocul drumului. Dar... cu puțină insistență din partea clacsonului, ele se dau decparte și mașina poate trece mai departe. La ieșirea din satui Valea Răi, drumul coteste iar și apare Oltul pe valea căruia vom merge de aci. După puțin timp intrăm în Râmnicul Vâlcea.
Am nimerit într’o zi de târg. Dealungul străzii, în fața prăvăliilor, negustorii și-au scos marfa la vânzare. Cu greu putem înainta prin mulțimea de vânzători și cumpărători. Ceva mai incolo, pe strada principală, o clădire măreață ne atrage privirea: e palatul justiției, care are forma unui templu grec. Peste drum o altă clădire cam tot atât de mare: Administrația financiarä. Mergern și în parc, pentru ca să vedem statuia lui I. G. Duca, desvelitä de curând. Așezatä într’o parte a parcului, pe un soclu de marmoră, cu inscripția: „Lui I. G. Duca 1934”, statuia redă unul din marile talente ale lui I. G.Duca: oratoria. În cealaltä parte a parcului, o altă statuie, mai veche, căci literele de pe soclu au început să fie ilizibile: Alexandra Lahovari, 30 August 1840 — 4 Martie 1897.
Mașina pornește. Luăm drumul spre gara Govora. E o zi ploioasă: cerul e acoperit și plouă mărunt ca toamna, cu toate că suntem în 9 lulie. Trecem pe lângă biserica din satul Govora. Înconjurată pe dinafară de un brâu de picturi, această biserică e ceva mai mică decât cea din stațiune. Ne continuăm drumul trecând pe lângă lanuri de cereale de toată frumusețea. Ploaia a spălat praful de pe șosea, așa că drumul e bun. După câtva timp lăsăm soseaua și cotim spre stânga. Dar trebue să oprim mașina, căci un card de gâste au mare poftă să se bălăcească în băltoaica ce s’a format in mijlocul drumului. Dar... cu puțină insistență din partea clacsonului, ele se dau decparte și mașina poate trece mai departe. La ieșirea din satui Valea Răi, drumul coteste iar și apare Oltul pe valea căruia vom merge de aci. După puțin timp intrăm în Râmnicul Vâlcea.
Am nimerit într’o zi de târg. Dealungul străzii, în fața prăvăliilor, negustorii și-au scos marfa la vânzare. Cu greu putem înainta prin mulțimea de vânzători și cumpărători. Ceva mai incolo, pe strada principală, o clădire măreață ne atrage privirea: e palatul justiției, care are forma unui templu grec. Peste drum o altă clădire cam tot atât de mare: Administrația financiarä. Mergern și în parc, pentru ca să vedem statuia lui I. G. Duca, desvelitä de curând. Așezatä într’o parte a parcului, pe un soclu de marmoră, cu inscripția: „Lui I. G. Duca 1934”, statuia redă unul din marile talente ale lui I. G.Duca: oratoria. În cealaltä parte a parcului, o altă statuie, mai veche, căci literele de pe soclu au început să fie ilizibile: Alexandra Lahovari, 30 August 1840 — 4 Martie 1897.
Apoi mergem la zăvoiu mai mult condusi de afișele mari care amunțau că „S’a deschis ștrandul Zăvoiu, R. Vâlcea”.
Chiar la intrarea în parcul, în mijlocul căruia se află zăvoiul, o statuie frumoasă, așezată într’un rond cu flori, ne cheamă s’o vedem. Citesc următoarele cuvinte:
In memoria
Domnitorului Țării Românești
Barbu D. Știrbey
1849—1856.
Ne plimbăm prin parc, adevărat prilej de recreere. Dar ora e prea înaintată ca să străbatem tot parcul.
Deci, plecăm. Trecem pe längă Banca Națională, apoi zărim pe stânga Episcopia și în curând ne aflăm iarăși între lanuri de cereale. Scoborîm în serpentine. Ceața acoperă vârfurile munților Olteniei, care încep să se ivească în față. Mergem dealungul Oltului. Dar, n’ai timp deajuns ca să admiri această vale minunată a Oltului, căci timpul a trecut ca prin minune și ajungem în Călimánești. Nu ne oprim acum ci după ce vom fi vizitat Mănăstirea Cozia. Deci ne continuăm drumul. Distanța mică, șoseaua bună te fac să nici nu simți că ai ajuns și că mașina s’a oprit la poarta mănăstirii. Ne dăm jos. Pășim cu grijă în curte să nu tulburăm liniștea mănăstirească ce domnește aci de peste 5 secole. Intrăm în mănăstire.
În partea de miază-zi a pronaosului, se află mormântul lui Mircea cel Bătrân, ctitorul mănăstirii, care se află pictat înăuntru, împreună cu fiui său Mihail, ținând în mâini mănăstirea zidită de el și încredințând-o Sfintei Fecioare Maria. Deasupra mormântului lui Mircea străjuește o lespede de piatră cu următoarea inscripției, alcătuită de d-l prof. Nicolae Iorga: „Aici odihnește binecredinciosul și de Hristos iubitorul, Mircea: Mare Voievod și Domn a toată țara Ungro-Vlahiei și al părților de peste munți, încă și spre părțile Tătărești; al Amlașului și Făgărașului Herțeg și al Banatului Severiniului Dornn și de peste toată Dunărea până la Marea cea mare și al Cetății Dârstorului Stăpânitor, ctitorul acestui sfânt locaș. A trecut la cele veșnice la 31 Ianuarie, 1418”
Lângă mormântul lui Mircea se află acela al Tudorei, mama lui Mihai Viteazu. Istoricul mănăstirii ni-l face un călugár: Temelia a fost pusă de Radu al II-lea (1375—1385) dar acesta murind, fiul său Mircea cel Bătrân a zidit-o din temelie în anul 1386, construind chilii pentru călugări și înzestrând-o cu moșii întinse.
Mai târziu, sub diferiți domnitori, i s’au făcut mici reparații. Astfel Neagoe Basarab a reparat-o la 1517. Sub Constantin Brâncoveanu i s’a adăugat pridvorul și s’a săpat o fântână numitá chiar „fântâna lui Brâncoveanu”. În anul 1705 a fost zugrăvita de Șerban Cantacuzino. Chiliile călugărilor înconjoară mănăstirea în formă de cetate și ele serveau în vechime și de refugiu și de apărare contra dușmanilor. Legenda spune că dedesubtul lor se afla un tunel ce trecea pe sub albia Oltului dincolo, în județul Argeș.
Clopotnița mănăstirii se afla peste drum, lângă Biserica bolniței, clădită de Radu Paisie și de fiul său Marcu între 1542—1543.
De aci mergem să vizităm expoziția de cusături naționale aduse de la mănăstirile de maici din împrejurimi. Din sala expozifiei privesc Oltul care trece chiar pe lângä zidul mănăstirii.
Ne înapoiem la Călimănești. Ploaia a contenit dar cerul e înourat. Ne oprim mai intâi la pavilionul isvorului Căciulata, asezat într’un parc imens, pe malul drept al Oltului. Apoi mergem în stațiune. Deoparte și de alta a drumului, vilele ascunse între copaci deabia se zăresc. Mașina se oprește în fața marelui hotel al Societății Govora-Călimănești. Apoi pe un pod de piatră ajungem în Ostrov care se mai numeste și „insula parc” deoarece e format de cele două brațe ale Oltului ce se desfac chiar in mijlocul Călimăneștilor. În mijlocul acestui pare se află un schit ridicat de Neagoe Basarab la 1760. Dacă din Ostrov treci celălalt braț al Oltului pe un pod plutitor și apoi urci câteva trepte, ești la gară. Fiind ora unu, mergem să mâncăm, iar după masă părăsim stațiunea plecând spre Govora.
OCNELE MARI — OLANEȘTI
Într’o Miercuri dimineața am plecat să vizităm Ocnele Mari și frumoasa stațiune Olănești. La Ocne -am ajuns pela óra 9. A trebuit să așteptăm să scoată mai întâi deținuții, care nu prea lasă vizitatorii să cerceteze cu luare aminte ocna, îngrămădindu-se cu lucruri făcute de ei.
După ce au fost scoși, ne-am pregătit să coborîm. Ni s’au pus niște pelerine pe spate pentru ca să nu ne cadă apa sărată pe haine și să ne murdărească, ne-am suit într’un ascensor primitiv, cu care cu câteva minute mai înainte urcaseră ocnașii, dar acum era amenajat pentru noi cu două bănci de lemn. Începurăm să coborîm. Răcoarea ne izbi dela primul moment. Ascensorul — mai bine zis „descensorul“ — se opri într’o galerie largă la o sută de metri adâncime. Priveliștea era măreață. Bolți uriașe de sare stăteau gata parcă să se prăbușească.
Cu același ascensor ne-am urcat. Ne-am dus apoi să vizităm bazarul unde sunt expuse obiecte făcute de ocnași. Apoi am plecat spre Olănești. Stațiunea e situată la vreo 20 km de Râmnicu Vâlcea, într’o frumoasă poziție, fiind inconjurată de munți falnici ce dau stațiunei aer curat. În mijlocul Olăneștilor se află un parc înconjurat de vile răslețe. Parcul se prelungește cu o alee ce te duce la isvoarele unde vizitatorii își fac cura. Nici stabilimentul băilor nu e departe de parc. E o clădire mare, însă cabinele nu sunt atât de luxoase ca la Govora.
Ne mai avánd ce vizita la Olănești, am plecat încântați de această stațiune și ne-am întors la Govora.>>
Sursa: <<Universul Copiilor și al Tineretului>>/ Anul XII, pp. 652-653, 1936.
Capturile de ecran una câte una cu descrieri - inclusiv despre "Universul copiilor" și "Cei trei cercetasi" (în perioada interbelică, "Universul" condus de catre Stelian Popescu era unul dintre cele mai citite cotidiene) - la această legătură.
_________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvau #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu