Pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domnica Ciucă, prof. Ion M. Ciucă/ ,,Frații Buzești” în volumul ,,Priorități istorice vâlcene/ 610”

Eroi de legendă, intraţi în folclor, în istorie, cei trei zmei ai Ţării Româneşti îi uimesc şi azi pe cercetători prin viziunea lor asupra viitorului românilor. Ei sunt aceia care l-au propus ca domnitor pe Mihai Viteazul şi tot ei îl vor omagia prin cronica lor scrisă în limba română, cunoscută drept Cronica Buzeştilor.
Se trăgeau dintr-o familie de mari boieri români neaoşi, ale căror spiţe le găsim pe la 1400. După unii cercetători, numele Buzea ar fi de origine traco-dacică.

 
Unul dintre strămoşii lor se numea Dimitrie Ghizdavăţ (cel Frumos) şi fusese căsătorit cu Neaga, fata lui Dan Durduca, vornicul lui Basarab cel Bătrân (Laiotă). Au avut trei copii: Dumitra, căsătorită cu Tudor, din Drăgoeşti, mare logofăt, apoi Vlădaia căsătorită cu Manea Perşanu, cititorul Mănăstirii Seaca-Muşeteşti (jud. Olt), şi Manea, căsătorit cu Vilaia, fiica lui Mogoş Spătaru şi nepoata lui Mogoş Banul. Ultimii au fost cei dintâi cititori ai mănăstirii Stăneşti — azi biserică de mir, aflată în mare suferinţă. 

  
Vilaia şi Manea Ghizdavăţ au avut împreună o fiică, Maria, căsătorită cu Radu Buzea: ei sunt părinţii celor trei eroi de legendă: Radu, Preda, Stroe. După moartea lui Manea, ea s-a căsătorit cu Giura din Stăneşti, cu care mai are încă patru copii: Mogoş, Harvat, Preda şi o fată, Vilaia, care a devenit soţia lui Dragomir din Runcu (Grădinari) mare ban al Craiovei. Aşa se explică averile uriaşe pe care le stăpâneau Buzeştii, rezultate nu numai prin cumpărări de moşii, dar şi prin moşteniri odată ce dunga neamului la o familie înstărită înceta să existe. În epoca aceea, Buzeştii erau cea mai puternică familie, dornică să acumuleze averi pe orice cale, dar şi iubitoare de glorie, libertate şi diverse onoruri primite din partea domniei.
Legendele şi poveştile culese prin zonă îi înfăţişează ca pe nişte eroi cu multe fapte deosebite „la activ“. Unele sunt inspirate din basmele şi povestirile locuitorilor de pe aici şi le sunt atribuite lor. Buzeştii sunt stâlpii de nădejde ai lui Mihai în lupta lui pentru unitate şi independenţă. În aşezarea unde s-au născut — Cepturoaia, azi satul Călui şi în comuna Iancu Jianu (jud. Olt) zidiseră o mănăstire Călui în apropierea curţilor boiereşti. Aici, l-au pus pe Mina Zugravul să-i treacă în nemurire pe zidurile mănăstirii, nu numai pe ei, ci şi pe Petru Cercel şi mai ales pe Mihai Viteazul, ca semn de rudenie dar şi ca mesaj pentru viitorime.
Radu Armaşu s-a căsătorit cu Maria, vară cu Stanca, soţia lui Mihai Viteazul. Fiii lor se căsătoresc şi ei cu fiicele unor mari boieri. Astfel, Stroe se căsătoreşte cu Sima, fiica lui Gheorghe Pribeagul din Bogdăneşti, care la rândul lui era frate cu Ivan Norocea marele logofăt. Era frate cu Chirca paharnic, numit şi din Runcu. Sima era nepoata de soră a jupâniţei Vilaia sau Tomania, soţia lui Dobromir marele ban şi rudă cu doamna Stanca. Totodată, mai era şi nepoata lui Teodosie Rudeanu mare logofăt. După ce a fost răpus marele unificator, duşmanii caută să-i facă viaţa amară.

 
Printre aceştia a fost şi domnitorul Radu Mihnea, de la care Sima a avut multă nevoie şi greutate, după cum rezultă din documentele timpului. Dar Sima rămâne în istoria neamului prin probitatea şi seriozitatea ei, prin respectul pe care-l impunea chiar şi domnitorilor, până în vremea lui Matei Basarab. Şi, de asemenea, prin cea mai frumoasă cronică scrisă pe mormântul soţului şi copilului ei, cum îl numea ea pe Stroe. Este prima cronică săpată în piatră, scrisă de o femeie, aflată azi la biserica din Stăneşti (jud. Vâlcea).
Radu Buzescu, marele clucer s-a căsătorit întâi cu Stanca din Boldeşti apoi, după moartea acesteia, cu Preda, fiica banului Mihalcea, şi el unul dintre oamenii de nădejde ai lui Mihai. Ei se vor ocupa de îngroparea capului domnitorului la mănăstirea Dealu.
Preda Buzescu s-a căsătorit cu Cătălina, fiica lui Andrei Vistierul. A avut un fiu, Barbu, şi o fiică Maria sau Mara, ce s-a căsătorit cu Teodosie Corbeanu, marele ban. După moartea lui Preda, în vremea domniei lui Radu Mihnea, soţia şi fiica sa „au avut greutate şi nevoie pentru datoria Iui Preda banul şi pentru împrumutul pe care l-au pus domnii”, iar pentru a scăpa au fost nevoite să vândă din satele pe care le deţineau.

Buzeştii, prin diferite mijloace au adunat zeci de sate, în vremea domniei lui Petru Cercel, a lui Mihai Viteazul şi a lui Radu Şerban. Documentele consemnează zeci de procese pentru acapararea lor. „Fără să fie mai lacomi decât alţii — scria N. Iorga — Mihai trebuia să-i urmeze: pământurile multe ridicau sus pe acela care le aduna în mâna sa.” Prin urmare, nu mai este surprinzător că domnul Unirii a cumpărat el însuşi un mare număr de sate, asigurându-şi astfel un loc de tristă amintire în folclorul ţărănesc al timpului. La judecată, Buzeştii aduceau ca argument faptul că sunt urmaşii lui Manea Perşanu ai boierilor din Drăgoieşti ori ai lui Vlad banul. Nu uitau să adauge că se trag din „jupâniţa Neaga, fata lui Durduca şi de la fiul ei Manea Ghizdavăţ şi de la surorile jupâniţele Dumitra şi Vladaia.” Fireşte, nu-i uitau nici pe boierii de la Stăneşti: Giura logofătul, Mogoş banul şi fiul lui Mogoş spătarul, şi nici pe Dobromir postelnicul, primul soț al Doamnei Stanca.

 
După cum se vede, o impresionantă enumerare de ranguri boiereşti însemnate, menite să le asigure câştigarea proceselor şi să-şi impună punctul de vedere, apărându-şi astfel interesele de mari boieri, care făceau şi desfăceau domnii în ţara lor.

 
În timpul domniei lui Şerban Radu au făcut numeroase abuzuri „sărăcimii”, iar domnul „nu îndrăznea să spună nimic”. Este însă important, ba chiar de mare însemnătate să precizăm că, spre deosebire de alţii, ei nu au strâns aceste averi pentru desfătări şi lucruri deşarte. Ei le-au cheltuit pe arme şi oşti, pe solii în toate părţile româneşti şi ale Europei, cu scopul să împlinească marele vis al independenţei şi unirii românilor.

 
Când domnitorul Alexandru cel Rău l-a surghiunit pe Mihai, Stroe l-a însoţit în Transilvania şi la Constantinopol, ca să-l facă domn. Şi l-a făcut. În semn de preţuire, îndată ce a obţinut domnia de la turci, Mihai l-a trimis în ţară pe Stroe, ca locţiitor al său. Preda şi Radu încep pregătirile pentru înscăunarea lui Mihai, la Bucureşti la sfârşitul lui octombrie 1593. Pe Mihai l-au slujit cu vrednicie şi credinţă, cu eroism şi ambiţie în toată mişcarea şi măreaţa ei epopee, până în august 1601. Tot aşa îl vor sluji şi pe Radu Vodă Şerban, în multe privinţe continuator al lui Mihai în lupta pentru unitate şi independenţă a românilor.

 
Toate marile fapte petrecute atunci poartă pecetea marilor boieri olteni, în frunte cu Buzeştii. Răscoala începută în noiembrie 1594 împotriva turcilor nu putea avea loc fără participarea Buzeştilor. în noiembrie al aceluiaşi an, Stroe este trimis sol la Iaşi, unde era domnitor Aron Vodă. Cu pricepere şi putere de convingere, a reuşit să-l atragă pe domnul Moldovei şi ţara acestuia în sfera politicii antiotomane iniţiate de Mihai împreună cu ei. Se crea, astfel, un front românesc, despre care ei sperau — putem crede acest lucru — să fie mai durabil decât cel din timpul lui Iancu de la Hunedoara.

 
Radu Buzescu este trimis sol la Alba-Iulia, la Sigismund Bathory, pe care a reuşit să-l convingă: „Şi Batir Jicmon craiul încă legă jurământ cu Mihai vodă ca să fie nedespărţiţi unii cu alţii”, relatează cronica lor.

 
Revenit de la Iaşi, Stroe participă la nimicirea cămătarilor şi a ienicerilor încasatori de biruri, adunaţi în Bucureşti, la vistierie. Cu acest prilej, la 13 noiembrie 1594, Stroe se şi răni la mâna stângă.

În ianuarie 1595, când tătarii porniră să jefuiască ţara, Mihai şi-a instalat tabăra la Hulubeşti, de unde îi trimite pe cei trei fraţi, cu cetele lor, să-i întâmpine pe invadatori. Iar pe 8 ianuarie, Buzeştii cuceriră la Putinei prima lor victorie. La o săptămână, tot Buzeştii cu oştile lor îi zdrobiră pe tătari la Stăneşti: „Atunci au pierit şi nepotul hanului cu mulţime de tătari”, însemna cronicarul în câteva rânduri laconice. În aceeaşi lună, Preda şi Radu înfrâng peste Dunăre pe turcii ieşiţi din Hârşova spre a le da ajutor tătarilor. Cu oştile lor au trecut Dunărea pe gheaţă şi, după ce spulberară puterea turcilor de aici, „aprinseră şi Hârşova”. După aceasta, Preda şi Radu fac parte din solia de boieri bătrâni sfetnici care au mers la Alba-Iulia şi au încheiat un tratat de alianţă cu Sigismund Bathory, în mai 1595.
În august 1595, când Sigismund îşi celebra căsătoria cu Maria Cristina, Mihai i-a trimis cu daruri bogate pe Stroe Buzescu şi Radu Calomfirescu, pentru a-l reprezenta la nunta princiară.

 
Buzeştii iau parte la luptele de la Călugăreni, Târgovişte, Giurgiu când românii, împreună cu aliaţii lor, au reuşit să-i alunge pe turci de pe pământul lor.

 
Ei fac parte şi din solia lui Mihai la Alba-Iulia, prin care domnitorul voia să poarte discuţii cu Sigismund pentru a lupta împotriva turcilor. Cei trei fraţi şi banul Mihalcea îl însoţeau pe domnitor, punându-şi întreaga pricepere şi dăruire în slujba lui şi a ţelurilor pe care şi le propusese şi care erau şi ale lor. Este posibil că la sfatul lor, Mihai i-a declarat lui Sigismund, în decembrie 1595: „a venit şi cu deosebire pentru a îmbărbăta şi a ruga pe alteţa sa, să mâne înainte războiul propunând ca loc al lui Ţara Românească, ca una care e mai aproape de inima împărăţiei turceşti, de unde, învingându-se, s-ar putea face cele mai mari câştiguri, iar la întâmplare de nenorocire, creştinătatea ar suferi mai puţină pagubă decât altundeva.”
Nu a trecut prea multă vreme până să primească Mihai dovada aducătoare de moarte a felului în care creştinătatea apuseană a înţeles spiritul său de sacrificiu şi înalta sa concepţie asupra lumii în care trăia.

În 1598, când „turcii începură a se semeţi şi începură iar a prăda şi robi ţara”, Buzeştii se aflau în ofensiva pornită de Mihai peste Dunăre, până în Balcani. La asediul Vidinului, Mihai s-a avântat prea mult în rândul duşmanilor, de aceea un turc reuşi să-l lovească cu suliţa. Dar „Preda Buzescu şi cu fratele său Stroe stolnicu ...grăbiră şi tăiară capul turcului şi pe celelalte soţii (însoţitori ai turcului n.n.) ale lui şi izbăviră pe Mihai vodă din mâinile turcilor. Şi multă bărbăţie arătară Buzeştii înaintea lui Mihai vodă. Căci se luptară cu vrăjmaşii şi izbăviră pe domnul lor den peire.”

 
În temerara acţiune a lui Mihai de a uni şi Transilvania, Radu Buzescu împreună cu Udrea banul conduc aripa stângă a armatei, alcătuită din oştile fiului şi ale Mehedinţilor. În fruntea armatei din Oltenia au trecut pe la Turnu-Roşu şi au lovit la Şelimbăr ca un trăznet. Apoi, alături de Mihai au intrat în Alba-Iulia cu un alai impunător.

 
În timpul stăpânirii lui Mihai în Transilvania, Radu Buzescu a colaborat la administrarea şi cârmuirea ţării cucerite de curând.
După ce Transilvania este cucerită, Mihai trimite pe Stroe Buzescu şi pe căpitanul Gheorghe Raţ în solie la polonezi, pentru a-i informa în legătură cu cele petrecute, precum şi pentru a întocmi o alianţă de pace şi bună vecinătate.

 
Şi în campania pentru Moldova, Buzeştii îşi au rolul lor. Din Iaşi Mihai îl trimite pe Radu Buzescu la Târgovişte să-l aducă pe Nicolae Pătraşcu, fiul său, ca să-l pună domn al Moldovei. În toamna anului 1600, Preda Buzescu este mentorul lui Marcu vodă, trimis la Iaşi ca să fie domn.

 
În vara anului 1600, din Alba-Iulia, Mihai a pregătit o solie solemnă către regele şi dieta Poloniei, cu scopul de a-i explica rostul cuceririi Moldovei. Conducătorul soliei nu era altul decât Stroe Buzescu ajutat de căpitanul Gheorghe Raţ.

 
Începând războiul cu Mihai, polonezii nu i-au mai primit. Cu greu, Stroe şi însotitorii lui revin acasă.

 
După bătălia de la Mirăslău, Buzeştii îl întâmpină pe domnitor cu oştile Ţării Româneşti în apropiere de Sibiu. Acestea erau comandate de Radu, Stroe, Udrea Băleanul, iar cele din Moldova, se aflau sub porunca lui Preda Buzescu, care se retrăgea de la Iaşi.
În momentele grele pentru Mihai, când polonezii veneau cu oaste asupra Ţării Româneşti, domnitorul îl trimite la Basta, ca sol, pe Radu Buzescu. Mihai dorea Făgăraşul şi alte cetăţi în jurul cărora se găseau alţi locuitori români. In luptele din toamna anului 1600 şi iama anului 1601, Buzeştii sunt lângă domnitor. Alături de ei se mai aflau Udrea Băleanul şi Baba Novac.
Atunci când sangeacul de Vidin şi Nicopole a trecut Dunărea cu 4000 de turci şi jefuia Ţara Românească, spre Oltenia, Mihai îl numeşte pe Preda mare ban pentru a apăra Oltenia de pericolul polonez şi turcesc. Cu oastea oltenilor, Preda îi zdrobeşte pe turci, capturându-le şi steagul în încleştarea de lângă Craiova. Acest steag îl va aduce Mihai la Praga pentru a-l aşeza la picioarele scaunului lui Rudolf al II-lea, ca pe un trofeu şi ca pe un semn al celei din urmă slujbe aduse Ţării Româneşti, creştinătăţii şi Europei.

 
În timp ce Mihai se afla la Praga pentru a cere ajutor, Buzeştii au asigurat, aşa cum au putut, ordinea în Oltenia, în aşteptarea voievodului întregitor de ţară. La 10 iunie 1601, cum au aflat că Mihai a venit cu oaste pe pământ românesc, în Transilvania, Buzeştii au adunat oştile Olteniei şi l-au alungat pe Simion Movilă. Totodată, ei au dat un avertisment turcilor că, în caz de invazie, vor fi zdrobiţi.

Când Simion Movilă se întoarse cu oastea română şi tătară, Buzeştii îl întâmpinară la Milcov şi-l înfrâng, alungându-l cu mare ruşine. Până la sosirea lui Mihai, Buzeştii au format o „locotenenţă domnească” în Oltenia şi Ţara Românească. Nenorocirea venită asupra românilor prin asasinarea mişelească a lui Mihai la Turda i-a făcut pe Buzeşti să se gândească la domnia ţării. Spre gloria lor, ei refuză să accepte domnia. L-au susţinut pe unul dintre marii boieri, unul de-ai lor, pe Radu Şerban, care va continua ferm politica anti-otomană. Buzeştii se îngrijesc de aducerea şi cinstirea capului lui Mihai-Viteazul — simbol al unităţii românilor.

 
Îl slujesc cu credinţă pe domnul ales, Radu Şerban, continuatorul politicii lui . Între timp, Preda devine marele ban al Craiovei, iar Radu „are minele de sare, încât întreaga ţară este în mâinile lor.” Sarea se exploata atunci la Ocnele Mari şi era un monopol.

 
În bătăliile duse de Radu Şerban, Preda Buzescu comanda grosul oştirii, Radu era trimis în Transilvania sau la Praga, iar Stroe se bătea vitejeşte la Năieni cu inamicii tătari care veniseră în număr aşa de mare, încât nimeni nu-i putea vedea capătul oştirii lor. În lupta de la Teişani din 13 septembrie 1602, Stroe se bate în luptă dreaptă cu Mârza, tătarul socotit cel mai viteaz dintre toţi tătarii. Despre acest moment scrie Radu Şerban într-un document din 1604: dacă a văzut el (Stroe) atâta greutate şi nevoie asupra domniei mele pentru domnia mea şi pentru legea creştinească şi patria noastră ca să ne scoată din mâna duşmanilor noştri. Stroe îl ucide pe Mârza, dar otrava de pe una din armele tătarului îi va aduce și lui moartea în câteva săptămâni de la bătălie.

 
Soția sa, Sima stolniceasa îi închină cel mai frumos epitaf în limba română, după cum am amintit deja.

În istoriografia românească se păstrează un document de o valoare excepţională, Cronica Buzeştilor, în care autorul, Teodosie Rudeanu, prezintă participarea Buzeştilor la evenimentele din timpul domniei lui Mihai Viteazul.

 
Sursa: pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domnica Ciucă, prof. Ion M. Ciucă/ «Frații Buzești» în «Priorități istorice vâlcene/ 610»/ Complexul de Spiritualitate Creștin-Ortodoxă „Sf. Nicolae” Câmpu Mare, 2002.

Sursă fotografiile din colaj

____________
*Referințe și în „Toponimia localităţii Iancu Jianu” pe pagina oficială a comunei -