&&&
Opera, faptele și pildele lui Spiru C. Haret au avut un mare
ecou în satele județului Vâlcea. Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice a
fost legat, cu multe fibre sentimentale, de meleagurile legendare ale Olteniei.
Îl găsim prezent, în 23 august 1898, la adunarea de constituire a Societății
Culturale Vâlcea (fiind ales membru de onoare). Participă, de asemenea, în sala
Adreani (la începutul secolului al XX-lea), la spectacolul susţinut de
învăţătorul Ion Godeanu (din Nisipi). Adesea, poposeşte la casa folcloristului
Teodor Bălăşel – din Ştefăneşti.
Spiru C. Haret era un om special, un om al dialogului ceea
ce-l lega foarte mult de idealurile nobile pentru care lupta preotul Teodor
Bălășel. În scrisoarea sa deschisă, intitulată în mod simbolic „În chestiunea
țărănească” (un ciclu publicat în „Cuvântul adevărului” – Râmnicu-Vâlcea,
1905), folcloristul menționa: „Bunăvoința cu care ați stat de vorbă cu mine în
câteva rânduri, îmi dă curajul de a vă adresa această scrisoare deschisă...”
Pentru calitățile sale deosebite, Teodor Bălășel se
considera drept urmaș al marelui său discipol: „Drept aceea, subsemnatul, care
am fost un modest luptător sub cutele steagului desfășurat de marele patriot și
iubitor neîntrecut al țărănimii noastre, Spiru C. Haret”[1].
Așa cum sublinia în scrisoarea adresată lui Nicolae Iorga
(12 august 1911), Teodor Bălășel se considera un „apostol al neamului” și
recunoștea că a fost „ajutat și încurajat” de marele patriot Spiru C. Haret:
„... eu rămân mai întâi un modest apostol al neamului meu. Și pentru că așa am
lucrat, am fost iubit și ajutat în lucrarea mea de multă lume aleasă. Tot
pentru acest lucru și dl. Haret, pe care abia astă-vară l-am cunoscut personal,
m-a ajutat și încurajat” [2].
Teodor Bălășel se numea pe drept cuvânt discipol („ucenic”), lucrând tot timpul sub îndemnurile lui Spiru C. Haret. „Mă mândresc cu cinstea de a-i fi fost unul din cei mai aproape ucenici ai lui, de a fi lucrat sub directa lui povățuire și de a fi purtat pe slabii mei umeri servicii grele, mai presus de puterile mele...” [3].
Ca învățător și preot, Teodor Bălășel s-a considerat tot
timpul „un slujitor al poporului”. A fost supranumit „ctitorul folclorului
oltenesc” (C. S. Nicolaescu-Plopșor) și „apostol cultural și economic al
Vâlcii” (Gala Galaction).
S-a născut la 7 noiembrie 1869, în Bogdănești (com. Bujoreni
– județul Vâlcea). A urmat cursurile primare în satu-i natal. Este după aceea
„băiat de prăvălie”. În 1889 este absolvent al Seminarului „Sf. Nicolae” din
Râmnicu-Vâlcea.
La 15 noiembrie 1889, în urma unui concurs, este numit
învățător în sudul județului – la Ștefănești. În 1892 este hirotonit diacon și
în 1894 (la 9 ianuarie) devine preot.
În 1927, este ales „cârmuitor” al „Tovărășiei folcloriștilor
olteni” (care se desfășura la Ștefănești, în zilele de 3-5 ianuarie).
A murit în ziua de 30 ianuarie 1941, la 72 de ani.
Ca învățător, va aminti autorul, a „funcționat până în 1896,
când am demisionat”[4]. Ca învățător, lucrează cu pasiune. „Numit învățător în
Ștefănești – își amintea, în 1906, Teodor Bălășel – am fost cel dintâi
învățător ce am organizat școala comunei, ca probă (fiind) procesele verbale de
inspecție”. Desfășoară o muncă grea, anevoioasă: „Comuna am găsit-o într-o
stare de ruină, sărăcită de arendași și greci și administrată de un primar care
era primar de când se născuse... Nu avea școală primară, biserică”.
Teodor Bălășel desfășoară și o prestigioasă activitate
culturală. Așa cum amintește în procesul verbal din 5 septembrie 1892, alături
de alți intelectuali din județul Vâlcea, înființează Societatea „Liga
apostolilor”. În acești ani, crește tot mai mult interesul preotului Teodor
Bălășel pentru valorificarea folclorului românesc. Culege folclor din
Ștefănești, Bogdănești, de pe valea Mamului, din județele vecine Olt și Argeș.
El alcătuiește o bogată antologie de folclor literar pe care, în 1892, o dăruiește
Academiei Române. Volumul este apreciat favorabil de Gr. Tocilescu.
Pentru creșterea interesului în valorificarea folclorului,
în cercetarea științifică, Teodor Bălășel adresează, în 1901 (octombrie), un
„Apel” către toți intelectualii satului românesc. Apelul este tipărit pe foi
volante. Este de asemenea publicat în rezumat în „Revista învățătorilor și
învățătoarelor din România” din Buzău (1901)[5], în „Cuvântul adevărului”
(1902, nr. 3) și în „Albina”(1902, nr. 26).
Participă la evenimentele anului 1907. Fusese etichetat ca
„agitator” al răscoalelor din Oltenia. „Fac parte dintre acei ce la 1907 au
fost acuzați ca instigatori ai răscoalelor, bun de aruncat în fundul ocnei cu
lanțurile de gât”.
Pentru a liniști prigoana desfășurată de oficialitățile
timpului împotriva unor intelectuali participanți la 1907, Teodor Bălășel este
decorat de Spiru C. Haret cu „Răsplata muncii pentru Biserică” cl. I și „Steaua
României”. Sărbătoritul exclamă cu mândrie: „Mi s-au dat toate rangurile
bisericești” [6].
În satul său, în vatra strămoșească a Ștefăneștilor, pune
bazele unor instituții importante: Banca populară „Dobrușa”, o școală
elementară de agricultură, Societatea Culturală „Dragostea Creștină”, o școală
rurală cu două posturi, un cerc cultural, o bibliotecă publică, muzeu etc.
Vizitându-l, în satul său, preotul și scriitorul Gala
Galaction menționa cu admirație: „L-am vizitat pe Bălășel în casa lui, în satul
lui, în biserica lui, în cooperativa lui..., casă, sat, biserică, bancă
populară... toate acestea sunt realități incontestabile”.
Teodor Bălășel a realizat o operă nemuritoare. Făcând
bilanțul activității sale folcloristice, el menționa, în articolul „Cum m-am
făcut folclorist”, că a realizat „aproape 3000 de file”, cuprinzând „84
colinde, 93 descântece, 228 ghicitori, 110 jocuri de copii, 279 satire, 80
cântece de leagăn, de nuntă și de moarte, 81 de cântece de dor, 207 cântece de
dragoste, 159 de doine haiducești, ostășești și istorice, 21 de cântece bahice,
107 cântece despre plante și animale, 81 de balade” etc., în total 1600 bucăți
[7].
A cules multe documente. În presa vremii, a publicat o parte
din zestrea adunată cu atâta pasiune. O mare arhivă zace în manuscrise, în
dosare îngălbenite de patina nemuritoare a vremurilor, așteptând să fie
valorificată.
Din bogata sa activitate de culegere și cercetare a creației
populare, Bălăşel reușește să publice câteva volume:
• Versuri populare române (în 5 broșuri, între anii
1919-1921, Craiova);
• Sfânta Duminică, povestiri populare române, Vălenii de
Munte, colecția „Biblioteca Societății Dragostea Creștină”, nr. 2, 1912;
• Polemici și cronici, Râmnicu-Vâlcea, 1912;
• În chestia monahismului, București, 1913;
• În munți și mănăstiri, București, 1913;
• Scrisori de la Spiru C. Haret, adresate preotului Teodor
Bălășel, București, 1914;
• Ostrovul de la Călimănești, povestiri, Râmnicu-Vâlcea,
1931;
• Cămătarul fix, povestiri morale populare române,
Râmnicu-Vâlcea, 1935;
• Împăratul și ciobanul, povestiri morale, Râmnicu-Vâlcea,
1938;
• Cântece populare oltenești, folclor din Oltenia și
Muntenia, II, E. P. L., 1967.
În viața-i frământată, în drumu-i greu, anevoios, străbătut
prin cultură, Teodor Bălășel a avut un model unic, inegalabil, un om care s-a
identificat cu obștea apostolilor satelor, care era denumit „Omul Școlii”. El
este Spiru C. Haret.
Teodor Bălășel apreciază în cuvinte elogioase opera marelui
său discipol. Critică pe politicienii vremii care îl învinuiesc pe nedrept „de
sectarism în politică și de instigație pentru învățători”.
Folcloristul este convins că, până la urmă, ceața se va lua
de pe ochii românilor: „Mai târziu când ceața groasă a urilor se va ridica de
pe ochii românilor, se va putea vedea cât e de măreață și de uriașă opera lui
Haret și cu câtă dibăcie a lucrat la dezrobirea economică și la luminarea
oropsitei clase țărănești de la noi” (Colecţia de manuscrise, vol. II).
Spiru C. Haret acceptă să fie membru de onoare al Societății
Culturale și Ajutor „Dragostea Creștină” (așa cum se confirmă în scrisoarea din
21 noiembrie 1911 – adresată ministrului de Teodor Bălășel, la trei ani de la
înființarea societății), „să binevoiți a stărui să fie cunoscută ca persoană
morală” (Colecţia de manuscrise, vol. II).
Spiru C. Haret îl vizitează pe Teodor Bălășel, la casa lui
de pe Olt. „Și nu mult după această scrisoare, anume la 20 august următor, dl.
Haret a avut ocaziunea să vină în Ștefănești și să mă cunoască și personal și
măcar că nu-i făcusem voia de a candida la Consistoriu, d-sa n-a economisit
nici cu acea ocaziune laudele la adresa mea. Ba, ce e mai mult, a mijlocit și
ducerea mea la M. S. Regele” (Colecţia de manuscrise, vol. II).
Corespondența folcloristului cu ministrul Spiru C. Haret
este bogată și ne oferă date interesante despre viața culturală a timpului său.
De la Valea Călugărească, Spiru C. Haret îi scrie lui Teodor Bălășel că va fi
prezent la inaugurarea școlii din localitate „Îți mulțumesc pentru invitarea ce
mi-ai făcut de a lua parte la inaugurarea școalelor de la dumneavoastră”.
Spiru C. Haret – după cum sublinia marele folclorist – „a
văzut totul la fața locului”, l-a văzut alergând pe cărările comunei pentru
descoperirea comorilor folclorice, participând la manifestările cercurilor
culturale sau descifrând vechi inscripții cu semnificații deosebite pentru
cultura românească.
Cel ce poposea la Ștefănești rămânea impresionat de tot ce
vedea și auzea despre activitatea lui Teodor Bălășel. Spiru C. Haret se
preocupă de asemenea să-i popularizeze cărțile tipărite. La 1 martie 1909,
sublinia „Am primit cu mulțumire scrisoarea Sf. Tale și în ceea ce privește
cererile te rog să adresezi o cerere Casei Școalelor, pentru cumpărarea unui
număr de broșuri «Casele și curțile țărănești», voi face ce vom putea”[8].
Îl informează pe folclorist despre măsurile luate de a se
înființa Școala Elementară de Agricultură: „Am dispus ca școala elementară de
agricultură din Ștefănești să se înființeze... Va veni zilele acestea dl. Druțu
pe acolo ca să vadă ce măsuri trebuie luate”[9].
Spiru C. Haret este de acord cu înființarea unei școli de
menaj, „Ideea cu şcoala de menagiu o aprob și mi-ar părea bine să se facă. În
Oltenia nu e nici una. Avem numai 2 pe țară...”[10]
Activitatea intelectualilor de la sate îl impresiona pe
Spiru C. Haret, dovedind „marea dragoste și viul interes ce purtau poporului”.
Haret a murit sărac și – după cum amintea Teodor Bălășel – „sub povara muncii
pentru alții”(decedat la 7 decembrie 1912). A murit cu demnitate: „N-a urmărit
nici un folos pentru dânsul, de orice natură ar fi. El a urmărit ideea; poate
alții au tras foloasele. El a murit sărac și muncind pentru alții”[11].
Sfârșitul dramatic al lui Spiru C. Haret, „marele cetățean
și neîntrecutul iubitor al țărănimii”, a lăsat un mare gol în cultura română.
Acesta „este marele dispărut Spiru C. Haret – sublinia Teodor Bălășel – a cărui
moarte mi-a sfâșiat inima de durere”[12].
Folcloristul își exprima regretul că nu a putut participa la
înmormântarea lui Spiru C. Haret: „N-am putut veni la înmormântarea-i căci eram
cu 4 copii pe brațe bolnavi grav de tusea convulsivă, cu pneumonie și doctorul
lângă ei. Vă puteți închipui durerea ce-mi sfâșie sufletul”[13].
Societatea Culturală „Dragostea Creștină” din Ștefănești,
reunită în ședința extraordinară din 7 ianuarie 1913, a comemorat acest moment
solemn adresând o scrisoare de recunoștință doamnei Haret, îndeplinind astfel o
„pioasă datorie față de marele dispărut”.
Pomenirea s-a făcut pe „7 ianuarie a. c., când biserica
serbează pe Sf. Mare Prooroc Înainte Mergătorul și Botezătorul Ioan, care, ca
și Haret, a pregătit calea luminării prin creștinism”[14].
În dimineața zilei respective (7 ianuarie), „membrii
Societății, împreună cu alte câteva sute de creștini din comună, s-au adunat la
biserica parohială a satului, unde, după terminarea serviciului liturgic, s-a
servit un parastas” (Colecţia de manuscrise, vol. II).
Învățătorul Gh. Pană „a rostit o cuvântare arătând sătenilor
cine a fost Spiru C. Haret”.
Preotul Teodor Bălășel, „din ușile altarului” a vorbit
„poporului arătându-i că trei sunt cei ce l-au iubit și ajutat mai mult: Cuza
Vodă, Mihai Kogălniceanu și Spiru C. Haret”. Am arătat – spune în continuare
folcloristul – „cât a lucrat răposatul, pe care îl pomenirăm azi, pentru
luminarea și ridicarea lui economică prin înmulțirea școlilor, a
învățătorilor”[15].
„De la biserică – menționează Teodor Bălășel – membrii
Societății s-au retras la casa subsemnatului, unde au ținut ședință solemnă și
au luat următoarele hotărâri”:[16]
• „Conform dorinței răposatului, exprimată prin scrisoarea
din 7 decembrie 1912, adresată subsemnatului, s-a hotărât ca, cu începerea
anului 1913 Societatea noastră să fie socotită ca o filială a «Ligii
Deșteptarea» din București...”;
• „Ca din prinos de recunoștință către marele dispărut s-a
hotărât ca Şcoala din Dobrușa de Sus, construită cu spesele Societății, să
poarte pe viitor numele de «Școala Rurală Mixtă Spiru C. Haret», cerând în
acest scop autorizația ministerului”;
• „Să se înființeze, la Societate, un fond «Spiru C. Haret»,
din care să se creeze o instituție în comuna Ștefănești care să-i poarte
numele”;
• „S-a mai hotărât ca să se înzestreze, de către Societate,
toate școlile din comună, Casele de cetire și toți membrii Societății cu
portretul lui Spiru C. Haret frumos încadrat”.
Prezența lui Spiru C. Haret în viața marelui folclorist din
Ștefănești a constituit un imbold, un stimulent în activitatea sa profesională,
de creație și socială.
Bogata corespondență a lui Spiru C. Haret cu Teodor Bălășel
a fost tipărită în 1914 de marele folclorist: „Scrisori de la Spiru C. Haret
adresate preotului Teodor Bălășel” ( București, 1914).
Broșura cuprinde 30 de scrisori trimise pe durata a 9 ani.
Este dedicată „Excelenței Sale, Domnului Ioan Gh. Duca, Ministrul Cultelor și
Instrucțiunii, vrednicului urmaș al marelui Haret; se închină această cărticică
ca un omagiu celui în care punem speranțele viitorului”.
În finalul acestui material, dorim să reamintim cuvintele
prin care Teodor Bălășel: „Și rog pe Dumnezeu să dăruiască țării mele și
întregului meu neam românesc cât mai mulți bărbați de talia lui Haret, a cărui
amintire va trăi cât va trăi istoria neamului nostru”[17].
Sursa: Costea Marinoiu/ «Sub faldurile lui Spiru C. Haret –
folcloristul Teodor Bălășel», în revista Studii vâlcene Serie nouă, nr. IV
(XI)/ 2008
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvau #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu