După înfrîngerea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, Antonescu a încercat să obţină sprijinul politic civil. Dar nici o personalitate de prim rang din lumea politică tradiţională n-a voit să-şi asume răspunderea guvernării. Aşa că, generalul şi-a asumat el însuşi această răspundere, pînă în august 1944. Avînd puteri depline a instaurat o dictatură. Chiar Antonescu şi-a definit guvernarea drept „regim autoritar”. Cu toate astea a organizat două plebiscite. Adică a făcut apel la conştiinţa fiecărui român să-şi dea aprobarea asupra actelor noului regim, lucru mai puţin obişnuit într-o dictatură!
Plebiscitul din 2-5 martie 1941. A fost de fapt un plebiscit de încredere asupra felului în care generalul a condus ţara în perioada cuprinsă de la 6 septembrie 1940 pînă în ziua plebiscitului. A fost şi ultima consultare a electoratului înaintea intrării României în războiul antisovietic. La plebiscit luau parte toţi cetăţenii români, civili şi militari, de sex bărbătesc, în vîrstă de 21 de ani împliniţi. Votul avea loc în fiecare localitate şi era deschis. Alegătorul vota prin intermediul unor buletine de culoare albă, în cazul cînd era de acord cu politica generalului şi de culoare galbenă, dacă era împotrivă. După ce alegea buletinul, îl restituia preşedintelui, care îl introducea în urnă. S-au format 35 de secţii de votare. La Vâlcea, din 52.215 voturi, doar 5 au fost contra (cîte o persoană din Râmnicu Vâlcea, Ocnele-Mari, Beneşti, Genuneni şi Măldăreşti), iar pe întrega ţară, din 2.887.758 voturi, doar 2.672 au răspuns „Nu”. Votul a fost însă pe faţă. (1) Nu au votat ofiţerii şi subofiţerii activi.
Plebiscitul din 9-15 noiembrie 1941. După eliberarea Basarabiei şi încheierea operaţiunilor din Transnistria (cînd se părea că participarea Armatei române pe frontul de est va fi redusă la cîteva mici unităţi), Antonescu organizează un nou plebiscit „pentru aprobarea sau respingerea guvernării dezrobitoare a Mareşalului de la 6 septembrie 1940 şi pentru aprobarea ca Mareşalul să procedeze la reforma naţională a Statului şi la apărarea drepturilor Neamului”. La Vâlcea, rezultatul plebiscitului a fost: din 43.418 voturi exprimate în judeţ, pentru „Da” procentul a fost de 100% (35.785 voturi în judeţ şi 7.633 de voturi în reşedinţa de judeţ). De altfel, din 3.446.957 de voturi exprimate în ţară, doar 68 de voturi (reprezentînd 0,002 %) au spus „Nu”. Era clar că politică Mareşalului era populară, în întreaga ţară şi nu doar la Vâlcea. (2)
Oamenii regimului antonescian la Vâlcea
Din 1941, Conducătorul statului nu a avut nici un partid pe care să se sprijine în opera de guvernare. A apelat însă la militarii activi ca prefecţi pentru conducerea judeţelor: 37 colonei şi 11 locotenenţi - colonei (48 prefecţi în total). A apelat însă şi la Poliţia de Siguranţă, pentru a asigura liniştea internă, atît împotriva unor eventuali nostalgici ai legionarismului, cît şi pentru combaterea bolşevismului. La Vâlcea, oamenii lui Antonescu au fost, în special, prefectul Muscan şi comisarul Iandola.
Prefectul Gheorghe Muscan. Din 17 februarie 1941, prefect al judeţului devine colonelul Gheorghe Muscan, conform decretului nr.395 din 21 februarie 1941.Va deţine această funcţie pînă la 17 octombrie 1944. Când a preluat postul era încă ofiţer activ, dar pe data de 19 martie 1942 va trece în rezervă. (3) Fusese comandant al Centrului de instrucţie al geniului din Râmnicu Vâlcea. Subprefect a fost desemnat Ioan Lupaşcu, subdirector Marius Copetti, şef serviciu Ioan Davidescu, pretori fiind: Valeriu Hanciu (prim pretor), Ion Laiu, Aurel Diaconescu, Valer Pop, Romulus Veţeleanu, M. Popescu-Teleagă.
În februarie 1941, situaţia socială era încă destul de tensionată din cauza rebeliunii legionare. In Buletinul Oficial al judeţului prefectul arată că rebeliunea s-a soldat cu moartea a 21 de soldaţi, ofiţeri, subofiţeri. Dintre rebeli au fost arestaţi, în Bucureşti, 3.513 persoane, iar în restul ţării 4.266. Intre ei, înalţi slujbaşi, foşti prefecţi, medici, profesori şi chiar preoţi. La Vâlcea, este arestat legionarul Victor Medrea de la Voineasa, şeful protocolului legionar pe ţară. (4)
Prima măsură a prefectului a fost întocmirea proiectului de buget pe anul 1941 / 1942, care însuma 20.325.125 lei, din care pentru acţiunea sanitară şi socială urma să se aloce 450.000 lei, pentru distribuirea de grîu şi porumb 45.000 lei (judeţul Vâlcea era unul dintre cele mai sărace din ţară în privinţa alimentelor necesare populaţiei rurale!), pentru construirea de şcoli primare 1.000.000 lei, pentru combaterea epidemiilor şi malariei 70.000 lei, iar pentru drumuri, poduri şi podeţe 3.200.000 lei. Prefectul a trecut imediat la repararea localului Palatului administrativ, distrus în urma cutremurului din 1940.
Dintre realizările mandatului său amintim: construirea unui centru administrativ model la Lădeşti, crearea unor dispensare la Drăgăşani, Brezoi, Voiceşti, Ştefăneşti. Zlătărei, Bărbăteşti şi Bistriţa şi a unor băi comunale la Drăgăşani, Horezu, Surpatele, Buneşti şi Căzăneşti. Au fost ridicate primării noi la Zătreni, Mitrofani, Giuleşti, Făureşti, Laloşu, Bujoreni, Oteşani, Colteşti, Armăseşti şi s-a îmbunătăţit situaţia drumurilor din judeţ. S-au construit grajduri comunale la Turceşti şi Costeşti şi o stupină cu 90 de stupi la Şirineasa. Au fost realizate ateliere comunale de tîmplărie la Brezoi, Costeşti, Cermegeşti, Lungeşti, un atelier de dogărie la Horezu, ateliere de tors, ţesut, tricotaj la Băbeni-Bistriţa şi Grădiştea, ateliere de croitorie la Măciuca şi Oteteliş, un atelier de împletit coşuri şi rogojini la Voiceşti şi un atelier de prelucrare a laptelui la Mihăieşti. S-a realizat o fabrică de teracotă şi ţiglă la Zătreni. S-au construit poduri la: Roeşti (peste rîul Cernişoara), la Genuneni (peste rîul Bistriţa), la Olăneşti (peste rîul Olăneşti) şi la Valea Sasca-Creţeni (peste rîul Pesceana).'S-au realizat şi circa 200 m de pavaj de piatră la Călimăneşti. (5)
Colonelul Gheorghe Muscan era militar dar era şi un politician democrat. El i-a scutit pe mulţi evrei de munca obligatorie, plasîndu-i pe la diferite întreprinderi. A aprobat tacit, în iunie 1944, adăpostirea în oraş a mai multor familii de refugiaţi evrei din Iaşi. Oricum, ordinele şi instrucţiunile care veneau de la Ministerul de Interne contra evreilor, erau date sub presiunea Gestapo-ului sau a baronului Killinger, ambasadorul german din România. Generalul Piki Vasiliu dădea ordine Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei, care le trimitea Inspectoratelor Regionale de Poliţie, iar acestea unităţilor din subordine.Totul depindea de prefectul judeţului şi de şeful Siguranţei. Evreii din judeţul Vâlcea au avut noroc că ambii erau democraţi şi omenoşi.
Comisarul Serghie Iandola. Şeful Siguranţei vâlcene era Serghie Iandola. Originar din Chilia Nouă, Basarabia, Iandola a absovit Facultatea de Drept din Iaşi, intrînd apoi în poliţie, la Ismail. Deoarece cunoştea limba poloneză (mama lui era poloneză) a fost detaşat în 1939 la Caracal, la Biroul refugiaţilor polonezi. In 20 mai 1940, el soseşte la Râmnicu Vâlcea în calitate de şef al Biroului de refugiaţi polonezi de pe lîngă prefectura Vâlcea. Va rămîne în acest oraş şi va ajunge şeful Siguranţei. Avea locuinţa pe strada Ştirbei Vodă, nr. 48. După cedarea Basarabiei la 28 iunie 1940, a fost încadrat la Poliţia oraşului Râmnicu Vâlcea. (6) În perioada 28 noiembrie 1940 - 28 mai 1941 a fost transferat la Inspectoratul de Poliţie Craiova, datorită intervenţiei prefectului legionar Victor Bărbulescu, care nu îl simpatiza. Din 28 mai 1941 a fost însărcinat cu conducerea Biroului de circulaţie, iar din decembrie 1941 a preluat conducerea Biroului de Siguranţă. În 10 noiembrie 1942 a fost avansat, în mod excepţional, la gradul de comisar.
Vâlcea în timpul celui de-al doilea război mondial
România intră în războiul antisovietic. La 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică şi a atras în război şi România. Ţara noastră intră complet în angrenajul conflictului global la începutul lunii decembrie 1941. La cerea ruşilor, Marea Britanie a trimis un ultimatum (1 decembrie 1941), cerând românilor retragerea trupelor înapoi peste Nistru, în termen de cinci zile. Întrucît mareşalul Antonescu, care se înaintase în grad după cucerirea Odesei, nu a dat curs cererii, Marea Britanie a declarat război României la 7 decembrie 1941. Cât priveşte Statele Unite, ele nu vor răspunde declaraţiei româneşti de război din 12 decembrie 1941, decît în iunie 1942, subliniind însă şi atunci că România participă la război nu din liberă voinţă, ci numai din constrîngere şi sub controlul Germaniei.
Apar curând şi primii eroi locali ai războiului antisovietic. Cel dintîi pomenit de presa vâlceană a fost sergentul Ion Nanora, mecanic şi şef de tun pe un vas românesc, mort în luptele cu aviaţia bolşevică. Fiica lui a rămas spre îngrijire la orfelinatul mănăstirii Bistriţa.
Mobilizarea agricolă. Situaţia economică. Fiind vreme de război, regimul Antonescu a edictat şi pus în aplicare o legislaţie excepţională. Mobilizarea agricolă fusese legiferată încă din 10 martie 1941. Prin Ordonanţa Nr. 933 prefectul Muscan şi directorul Camerei Agricole, inginerul Gheorghe Ţurcanu, au decretat mobilizarea agricolă în judeţul Vâlcea. (7) în întreprinderi ziua de lucru ajunge la 10-12 ore. Muncitorii din majoritatea fabricilor vâlcene se adresează Ministerului Muncii reclamînd condiţiile grele de muncă: „Sîntem socotiţi mai rău ca nişte robi” se plîngeau muncitorii de la întreprinderea „Oprea Simian şi Fiii”, ca şi cei de la Fabrica de cherestea „Arnota” din Costeşti. (8)
Iată însă care erau principalele întreprinderi din judeţ în perioada analizată: (9)
Împrumutul reîntregirii. În august 1941, generalul Antonescu, aflat în Basarabia pe cale de a fi eliberată, face un apel către populaţia ţării pentru aşa-numitul împrumut al reîntregirii: „Români, aştept să daţi obolul economiei voastre, pentru ca Statul să facă din el o nouă şi mare împlinire pentru ţară şi pentru fiecare. De pe pămîntul dezrobit, în mijlocul luptei pentru Cruce şi Dreptate, îmi îndrept gîndul către tot Neamul nostru şi tuturor le cer să sprijine Statul în aceste ceasuri mari (...)ca să putem da Basarabiei şi Bucovinei tot ceea ce au pierdut prin silnica cotropire şi să putem păşi la mari lucrări de interes naţional”.
La Râmnic are loc o şedinţă a autorităţilor vâlcene, în frunte cu prefectul Muscan, unde se ia hotărîrea creării unui comitet central ce urma să strîngă subscripţiile diferitelor categorii de cetăţeni.
Ruşii încep bombardarea Râmnicului. Încă din luna august 1941, aviaţia sovietică a început să bombardeze Râmnicul. Primarul Tică Ştefănescu era chiar îngrijorat că precizia bombardamentelor ar putea fi explicată prin existenţa unor defectori din rîndul vâlcenilor: „S-a constatat că majoritatea bombardamentelor aeriene asupra diferitelor obiective militare au fost executate de aviaţia sovietică pe bază semnalizărilor de la sol, făcute de agenţi în serviciul duşmanului. Pentru a evita acest lucru, în viitor, populaţia oraşului este rugată să dea tot concursul autorităţilor în vederea descoperirii acestor semnalizatori precum şi pentru identificarea lor” (10)
Comuniştii vâlceni erau însă drastic supravegheaţi şi periodic verificaţi prin descinderi făcute de poliţie la casele acestora. Erau bănuiţi de cotaminarea cu bolşevismul 14 muncitori, dintre care, comunişti propriu-zişi, erau socotiţi doar trei: Nicolae Hasin, Himler Iosif şi Chirtop Petre, ceilalţi fiind consideraţi „simpatizanţi” (Stănculescu Ilie, Ceapă Nicolae, Diaconescu Anton, Izvoranu Mihai, Belu Gheorghe, Belu Ancuţa, Sandu Ion, Tufaru Ion, Văcaru Dumitru, Szabo Alexandru, Hihn Martin). La toţi aceştia s-au făcut descinderi cu rezultate negative. Şeful poliţiei, Emil Sufleţel şi şeful Siguranţei vâlcene, Serghie Iandola, primeau periodic rapoarte despre activităţile acestora.
Decizia continuării războiului dincolo de Nistru. La sfîrşitul lunii august 1941, armată română eliberase teritoriul cedat în 1940 U.R.S.S.-ului. Vâlcenii devin mîndri cînd generalul Constantin Voiculescu, fost căpitan la Batalionul III din regimentul 44/66 Infanterie din Râmnicu Vâlcea şi fost subsecretar de stat la Ministerul Muncii, devine guvernator al Basarabiei.11
Eliberarea Basarabiei fusese dorită de toată populaţia românească. Dar oare ce urma după această fază ? Opoziţia tradiţională nu împărtăşea dorinţă lui Antonescu de a continua războiul. Iar opinia publică începea să simtă tot mai direct ororile acestuia. Trenurile aduceau mii de răniţi şi mutilaţi în spitalele din interior. Cu toate astea, oamenii din presa vâlceană susţineau încă necesitatea purtării războiului pînă la victoria definitivă asupra bolşevismului, pe ideea că dacă s-a produs trecerea Prutului, depăşirea Nistrului ar fi fost o consecinţă obligatorie. Iată un exemplu : „Din nenorocire mai sunt unii care se întreabă de ce luptăm dincolo de Nistru, din moment ce pretenţiunile noastre teritoriale au fost satisfăcute şi Basarabia şi Bucovina au fost eliberate. Aceştia fie că sunt ignoranţi, fie că sunt de rea credinţă. Sunt ignoranţi pentru că nu ştiu că un război nu se termină decît prin capitularea unuia dintre beligeranţi şi acceptă condiţiile de pace ale învingătorului; sunt de rea credinţă, în cazul cînd cunoscînd aceste condiţiuni, stăruiesc a răspîndi în public anumite întrebări puse de unele posturi străine, care numai binele nu-l voiesc. U.R.S.S. se va sfărma în zeci de state şi fiecare naţiune va trăi o viaţa de sine stătătoare, în cîte un stat de sine stătător.” (12) Spre deosebire de Mannerheim, conducătorul Finlandei, care se oprise după cucerirea Careliei, Antonescu a ales să continue ofensiva alături de nemţi „pentru salvarea credinţei, ordinii, civilizaţiei"”. Pentru România acest război era doar unul „sfint”.
Cucerirea Odesei. La 6 august 1941, Antonescu primea de la Hitler administraţia Transnistriei, iar la 15 octombrie trupele sale cucereau Odesa, devenită capitala acesteia. Ziariştii vâlceni văd în victoria românească de la Odesa două semnificaţii majore: „1. încetează dominaţia rusescă în Marea Neagră iar pericolul ce ameninţa gurile Dunării este îndepărtat pentru totdeauna 2. Lărgirea spaţiului vital al neamului românesc şi asigurarea unei liniştite dezvoltări în viitor” (13).
Începînd însă de la sfîrşitul lunii octombrie 1941 au început să sosească în Rîmnic soldaţi români răniţi în luptele pentru cucerirea Odesei. Ei au fost cazaţi în cele două spitale militare înfiinţate, Spitalul nr. 531, la Liceul de băieţi „Alexandru Lahovari”, condus de căpitanul doctor Dumitru Negoescu şi Spitalul nr. 534, la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” - azi Colegiul „Mircea cel Bătrîn” - condus de doctorul Alexandru Teodorini. (14) Adevărul este că între Nistru şi Bug pierderile armatei române au fost de peste trei ori mai mari decît cele dintre Prut şi Nistru. (15) Cu toate astea vâlceni mai au puterea de a scrie versuri populare despre aceste evenimente, considerînd Bugul un hotar mai nimerit decît Nistrul: „Am să-mi iau plug în primăvară / Şi cu patru boi moldoveneşti la jug / Să răstorn o brazdă în lat de ţară / Din apus şi pînă lîngă Bug”. (16) După cucerirea Odesei, se părea că operaţiunile armatei române se vor reduce considerabil. La Bucureşti a avut loc chiar o paradă militară.
După cucerirea Odesei de către armată română, lt. col. Carol Isaia, primarul oraşului Olăneşti, scrie Mareşalului solicitîndu-i sprijinul pentru ridicarea unei...biserici. Antonescu aprobă ca 500.000 lei din fondurile sale personale, să fie alocaţi ridicării bisericii, „în amintirea cuceririi Odesei de către armatele române” (17). Temelia este pusă în octombrie 1942, biserica urmînd să se numească „Victoria Neamului” şi să-l aibă drept ctitor pe Antonescu. Interesant este că temelia bisericii va fi realizată de cîţiva prizonieri ruşi, care au cerut singuri aceasta, printr-un camarad al lor, fost învăţător, care învăţase însă româneşte. De altfel, grupul de prizonieri a participat şi la serviciul divin de sfinţire a bisericii. La momentul respectiv, prizonierii declarau că după terminarea războiului vor cere să rămînă în România. (18)
1942 în Vâlcea, un an liniştit. Singurele agitaţii ale acesui an sînt cele semnalate la Ocnele Mari şi anume printre evacuaţii din judeţele Durostor şi Caliacra. Aceştia ar fi înfiinţat chiar „Asociaţia evacuaţilor din Dobrogea de Jos”, care milita pentru declararea nulităţii Tratatului de la Craiova. In rest, anul 1942 este unul calm pentru vâlceni. Presa menţionează, desigur, în mod deliberat, doar de sărbătorile naţionale, de sfinţirile de biserici, de sărbătorirea unor hramuri de biserici sau de fapte culturale.
De exemplu, ziua de 10 mai, sărbătoarea noastră naţională, este serbată la Râmnic cu mult fast. Ea este începută cu un Te-Deum, la catedrala oraşului, la care au participat oficialităţile locale: colonelul Muscan, prefectul judeţului, C. Ştefănescu Tică, primarul oraşului, V.Georgescu, primul preşedinte al tribunalului, Tarcinus, prim procuror, dr. Florantin, medicul şef al judeţului, pr. Tomescu, directorul Seminarului, d-ra S. Penescu, directoarea Liceului de fete, pr. dr. Cîrţu, directorul Liceului de băieţi, Tomescu, directorul Şcolii comerciale, d-na Popp, directoarea Şcolii de menaj, d-na. dr. Bălăceanu, preşedinta filialei Crucii Roşii, inginerii Sclia, Orleanu şi Iarinai, d-nii Simian, Hanciu şi Ştefănescu, mari industriaşi etc. In faţa tribunelor au defilat mai întîi elevele şcolilor, îmbrăcate în frumoase costume naţionale, aparţinînd tuturor provinciilor româneşti; au urmat premilitarii şi şcolile de băieţi. Au apărut apoi coloanele ostăşeşti. Oamenii au strigat atunci „Trăiască armata”. După defilare a urmat recepţia la Palatul administrativ şi apoi o şezătoare culturală la sală teatrului Adreani. Seara a fost o ,,retragere” cu torţe. Toată ziua muzica a cîntat în parcul oraşului. (19)
În 30 august 1942, este sfiinţită biserica din satul Tisa, care ţinea de Băile Olăneşti. Biserica fusese ridicată pe locul unde în războiul din 1916-1918 şi-a găsit moartea un ofiţer român şi purta hramul Sf. Nicolae. A fost sfiinţită de protoereul Alexandru Zamfirescu, de părintele Athanasie, stareţul schitului Bradu, precum şi de preoţii Nicolae Radovici, Dumitru Stanca şi de Gheorghe Ionescu-Cheia. (20)
În ziua de 8 septembrie 1942 se serbează hramul Mănăstirii dintr-un Lemn, ctitorie a lui Matei Basarab, la care participă şi Mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu. Maica stareţă Paisia Vasilescu a mulţumit mitropolitului pentru cinstea făcută. (21)
O săptămână mai tîrziu, la Govora s-a organizat un concurs de costume naţionale olteneşti, în sala cazinoului din localitate. Juriul pentru decernarea premiului a fost compus din d-nele Elena Vîrgolici, Maria Ciuceanu, Eugenia Rogojinoiu, Elena Niculescu, doamnele Işfan, Dumitrescu şi ing. Ion Trofin. Au fost premiate 20 de costume pentru femei, bărbăţi şi copii, cu premii în valoare totală de 15.000 de lei. Primarul staţiunii, Victor Fotescu, era un priceput gospodar, care, ajutat de vice-primarul Mihail Săndulescu, a făcut cele mai mari sforţări pentru mulţumirea cetăţenilor şi a vizitatorilor staţiunii. (22)
În octombrie 1942, d-na Maria Mareşal Antonescu (aceasta era formula de desemnare pentru soţia Conducătorului statului) a vizitat instituţiile sanitare şi de ocrotire din judeţul Vâlcea. A fost însoţită de ministrul sănătăţii, prof. dr. Petre Tomescu şi de soţia acestuia, de soţiile generalului Jienescu şi a profesorului Forţu, ca şi de doamnele Nicolaescu, Voiculescu şi Stanovici. In gara Râmnicu Vâlcea, Maria Antonescu a fost întîmpinată de autorităţile locale: prefectul Muscan şi doamnele din Comitetul local al Consiliului de Patronaj, cit şi de Mitropolitul Nifon. Maria Antonescu a vizitat spitalul de stat, unde a fost condusă de doctorii Vlădescu şi Teodorini, apoi liceul, iar la sala prefecturii s-a ţinut şedinţa plenară a Consiliului de Patronaj al operelor sociale. A mers apoi la Mănăstirea Bistriţa unde a fost intimpinată de maica Gologan, conducătoarea „Aşezămintelor de Cultură şi ocrotire socială de la Mănăstirea Bistriţa”, de d-na Mihăescu, prezidenta Societăţii „„Acoperămîntul Maicii Domnului ”, precum şi de cele 200 de eleve ale acestor instituţii. Cu acest prilej, d-na Antonescu a vizitat locuinţa in care a stat soţul ei in vara anului 1940 şi care de atunci era muzeu naţional. A fost inaugurat apoi dispensarul medical de la Mănăstirea Bistriţa. (23)
În anul 1942, la Râmnicu Vâlcea, „cea mai importantă problemă este mărirea debitului de apă potabilă şi canalizarea oraşului. Se implică şi generalul Dumitru Popescu, ministrul afacerilor interne. Astfel în cursul exerciţiilor militare 1941-1942 şi 1942-1943 ministerul a alocat pentru aceste lucrări o sumă de 40 milioane de lei din fondul comun. S-a comandat în străinătate un electromotor şi o pompă centrifugă necesare staţiei de pompare hidros din grădina Zăvoi şi 40 de fîntîni cu golire automată, care se vor instala la periferia oraşului. În acelaşi timp, lucrările pentru canalizarea oraşului, începute cu canalul colector care vine de la rîul Olt pe strada Abator, vor continua pe strada Col. Apostol Dumitrescu pînă în centrul oraşului. Pentru aceste mari înfăptuiri au depus o muncă fără preget, d-nii Dorel Drăghicescu, ajutor de primar şi inginerii Sclia şi Orleanu. S-a întocmit şi planul de sistematizare a oraşului şi au avut loc şi lucrări de înfrumuseţare ” (24)
În Râmnicu Vâlcea au loc regulat cursuri ale Universităţii populare, În aula Seminarului. În 1942, la tema ,„Aspecte ale spiritualităţii creştine” au conferenţiat profesorii universitari bucureşteni Constantin Rădulescu-Motru, Gala Galaction şi profesorii vâlceni Cuciureanu, Mihăilescu şi Vîlcovici. (25)
După cum vedem, preocupărilor râmnicenilor din acest an erau strict gospodăreşti şi culturale. Citind presa vremii poţi avea chiar impresia că războiul era foarte departe, vâlcenii neavind nimic de a face cu el. Singurele lucruri „rele” relatate de presă, pentru anul analizat, sânt cele referitoare la alunecările de teren de la Păuşeşti-Măglaşi, Berbeşti şi Bărbăteşti, datorită infiltraţiilor de ape. Au fost distruse case şi gospodării. Cea mai afectată localitate a fost cătunul Coasta din Păuşeşti-Măglaşi, unde mai mulţi oameni şi-au pierdut casele. (26)
Lupta ideologică. Principala preocupare propagandistică a acestei etape istorice era insă de natură ideologică, considerîndu-se că pentru sprijinirea frontului din răsărit, se cerea crearea frontului intern. Astfel la 2 mai 1943, la Cercul Militar din Râmnicu Vâlcea are loc adunarea tuturor intelectualilor din judeţul Vâlcea, pentru organizarea unei acţiuni naţionale de propagandă internă, pentru îndrumarea spirituală şi lămurirea cetăţenească a poporului. Au participat: colonelul Muscan, căpitanul Gheorghe Tănăsescu (din partea armatei), Nicu Angelescu (preşedintele Comitetului Cultural „Constantin Brîncoveanu” din Râmnicu Vâlcea), Alexandru Zamfirescu, protoereul judeţului, prof. dr. Nicolae Creţu, din partea profesorimii, Teodor Geantă, inspector general primar şi avocatul Dan Procopiu. (27)
La 5 iunie 1943, la acelaşi Cerc Militar, are loc o conferinţă susţinută de Inspectorul general administrativ Florin Petrescu cu subiectul „Realizări naturale şi imposibilităţi sociale, bolşevismul şi legile firei” în care se spunea printre altele: „Tactica de luptă a bolşevismului a fost: război crîncen religiei, familiei şi proprietăţii, bazele societăţii moderne de azi”. (28)
A doua vizită a d-nei Mareşal Antonescu. La 20 august 1943, d-na. Maria Mareşal Antonescu, însoţită de Mitropolitul Nifon, a inspectat Căminul de copii al oraşului Râmnicu Vâlcea, găsind totul în cea mai bună ordine. A vizat şi restaurantul Societăţii de Patronaj de sub conducerea d-nei Ecaterina colonel Muscan. Exista însă şi un Comitet de Patronaj judeţean, sub conducerea primarului Tică Ştefănescu, care a colectat, din noiembrie 1942 pînă în februarie 1943, 22 milioane lei, cu care s-au ajutat familiile celor plecaţi în război şi familiile sărace. (29)
Bombardamentele americane. Din aprilie 1944, aviaţia americană începe să survoleze tot mai des cerul Vâlcii, lansînd manifeste dar şi bombe. Iată conţinutul a două manifeste.
Primul manifest: „Ostaşi români, De cîteva zile guvernul Statelor Unite vi s-a adresat vouă. In fiecare emisiune radiofonică din Statele Unite pentru România, un purtător de cuvînt al guvernului Statelor Unite v-a transmis sfatul poporului american. Poporul vostru a auzit acest mesaj. Ostaşi români, guvernul Statelor Unite vi se adresează vouă ! Pentru prima oară de cînd guvernul vostru a declarat război Statelor Unite, poporul american vă transmite acest sfat sincer. Fugiţi de germani şi treceţi de partea aliaţilor noştri sovietici, singuri sau împreună cu camarazii voştri. Voi înşivă puteţi vedea că germanii sunt bătuţi. Germanii nu pot face nimic pentru a stăvili înaintarea armatelor sovietice pe pămîntul vostru. Germanii nu pot face nimic pentru a împiedica atacurile aviaţiilor americane, sovietice şi britanice. Voi nu datoraţi nimic aliaţilor voştri germani, care n-au adus României decît suferinţe. A continua jertfirea, ar fi zadarnic. Cu cît prelungiţi lupta, cu atît mai mult va suferi România. Dar, voi vă puteţi mîntui şi cruţa România de suferinţe zadarnice, trecînd acum de partea ruşilor. Ostaşi români, poporul american vă sfătuieşte să fugiţi de germani şi să treceţi de partea aliţilor noştri sovietici. Treceţi de partea aliţilor noştri sovietici fără întîrziere!”
Al doilea manifest: „Români, siliţi guvernul vostru să ordone armatei voastre să înceteze a sta în calea ruşilor, cari urmăresc şi vor distruge armatele germane. Siliţi guvernul vostru să înceteze orice fel de ajutor dat Germaniei şi orice fel de act de ostilitate împotriva Naţiunilor Unite. Hotărîţi-vă acum, înainte ca bubuitul tunurilor să acopere glasul vostru. Hotărîţi-vă acum ! Marea Britanie, Statele Unie şi Rusia au dat următoarea declaraţie comună către sateliţii Germaniei: In urma politicii funeste a conducătorilor săi,poporul ungar îndură înjosirea ocupaţiunii germane. România mai este încă legată de nazişti, în războiul care aduce actualmente ruina propriului ei popor. Guvernele Bulgariei şi Finlandei au pus ţările lor în slujba Germaniei şi rămîn în război de partea acesteia. Guvernele Marii Britanii, Statelor Unite şi Rusiei consideră util ca aceste popoare să-şi dea seama de următoarele fapte: sateliţii Axei, Ungaria, România, Bulgaria şi Finlanda, cu toate că îşi dau seama că înfrîngerea zdrobitoare a Germaniei este inevitabilă şi că doresc să iasă din război, contribuiesc materialmente, prin politica şi atitudinea lor actuală, la întărirea maşinii de război germane. Aceste naţiuni pot încă scurta durata luptei în Europa, micşora totalul propriilor lor sacrificii şi contribui la victoria aliată, prin retragerea lor din război şi încetarea colaborării cu Germania, precum şi prin rezistenţa cu orice mijloace posibile împotriva forţelor naziste. De aceea, aceste naţiuni trebuie să se hotărească acum,- cît mai au vreme, să-şi dea aportul la victoria inevitabilă a aliaţilor,- dacă au intenţia să stăruiască în politica lorzadarnică şi nenorocită de a se opune acestei victorii.” (30)
Pagubele raidurilor anglo-americane nu au fost mari. La Râmnic, bombele americanilor au distrus doar casa unui ceferist şi au făcut gropi adînci în grădina lui Fănică Inătescu şi a maiorului Mihăiescu. (31)
Judeţul Vâlcea a cunoscut deci, ca şi alte judeţe, toate neîmplinirile şi necazurile acestei perioade. După relatările presei, atmosfera din judeţ era chiar patriarhală - cu o serie de lideri administrativi, exemple de buni gospodari, şi cu o populaţie înclinată mai ales spre activităţi culturale sau de binefacere. Dar furtuna era aproape. Ca şi în momentul aducerii la conducerea ţării a lui Antonescu, în 1940, Vâlcea a fost implicată şi în momentul de sfîrşit al regimului antonescian, prin complotul contra Mareşalului, de la Olăneşti, din iunie 1944 şi prin evadarea de la Tîrgu-Jiu a lui Gheorghiu-Dej, din noaptea de 12 spre 13 august 1944. Dar toate acestea sunt o altă poveste.
Sursa: Sorin Oane/ Buridava - Studii și Materiale: Buridava, nr. V 2007/ ProEuropeana/ Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale
Imaginile din colaj una câte una, cu descrieri surse/ linkuri spre mai multe informații conexe.
____________
1. Îndrumarea Vălcii, nr.3/ 8 martie 1941, p.1, vezi şi Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale (In continuare D.J.V.A.N.), fond Tribunalul Judeţean Vălcea, dos. 110/ 1941, n p.
2. Monitorul Oficial, nr. 279 din 24 nov. 1941, p.25.
3. D.J.V.A.N., fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 61 / 1945, f. 32 şi 33.
4. Buletinul Oficial al judeţului Vâlcea, 15 februarie 1941, p.1.
5. Credinţa Noastră, 29 februarie 1944, p.1, vezi şi Pandurul, nr. 79/ 3 dec. 1941, p.1 şi nr.111-112/ 20 feb.1944, p.3.
6. Serghie Iandola, Din memoriile şefului Siguranţei din Vâlcea, în Curierul de Vâlcea, nr. 934 din 23 septembrie 1993, p.3.
7. D.J.V.A.N. fond Presă, Ordonanţa Nr. 933.
8. Idem, fond Subinspectoratul Muncii, dos. 67 / 1942-1948, f. 32, dos.75/ 1942-1944, f. 44 şi dos. 29 /1941-1942, f.1.
9. Idem, dos, 1942, np.
10. Pandurul, nr.74 / 9 octombrie 1941, p.1.
11. Ibidem, 14martie 1942,p.1.
12. Ibidem, nr. 72 / 15 august 1941, pp.1-2.
13. Ibidem., nr.15 / 9 nov.1941, p.2.
14. Serghie Iandola, Din memoriile şefului Siguranţei din Vâlcea, în Curierul de Vâlcea, nr. 954 din 21 octombrie 1993, p.4.
15. Dinu C. Giurescu, România în al doilea război mondil, 1999, p. 99.
16. Pandurul, nr.14 / 9 octombrie 1941, p.1
17. Ibidem., nr. 15/ 9 noiembrie 1941, p.1.
18. Universul, 1 octombrie 1942, p.4.
19. Ibidem, 15 mai 1942, p. 4.
20. Ibidem, 6 septembrie 1942, p. 4.
21. Idem
22. Ibidem, 13 sepembrie 1942, p. 4.
23.Viaţa, nr. 544 din 23 octombrie 1942, p. 2
24. Ibidem, din 15 iunie 1943, p. 2.
25. Ibidem, 31 iulie 1942, p. 4.
26. Universul, 23 aprilie 1942, p. 4.
27. Ibidem, nr.101/10 iunie 1943, p .2.
28. Idem, p. 2.
29. Ibidem, nr.104 /1 septembrie 1943, p. 3.
30. D.J.V.A.N. fond Presă, np.
31. Nicu Angelescu, Memoriile unui om obscur, Muzeul Judeţean Vâlcea, caietul XII, f. 28v.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu