În nenumărate cazuri, cele mai ,,de nerefuzat”, informațiile ,,altfel” pe care le-am publicat/ le publicăm au avut (au) girul unui excepțional dascăl al zilelor noastre: prof. dr. Sorin Oane, devenit - prin căsătorie – mai vâlcean decât mulți vâlceni (dascăli sau nu, intelectuali sau nu), care cred că un adevăr/ adevărurile dureroase nu trebuie spuse, ci trecute cu vederea, ,,omise”; sau și mai grav, substituite - bunăoară prin minciuni dulceag-patriotarde care pervertesc tot ceea ce au oamenii mai frumos și mai de neprețuit: conștiințele; făcând o ,,paralelă”/ trimitere la politica românească (în general) și comparând ,,practicile” ei cu ceea ce se întâmplă în educația/ instrucția/ cultura publică românească parcă se perpetuează ,,crezul” tovărășesc de altădată ,,mai bine greșești împreună cu Partidul, decât să ai dreptate de unul singur”...
În sfârșit, modestele-mi considerații de mai sus (și, desigur, multe altele) sunt cele care ne determină să recomandăm cu toată convingerea interviul apărut ieri în online, oferit de către prof. dr. Sorin Oane colegei noastre Jana Nicoleta Sdreală, în cadrul podcastului «În lumină» (#8), pe care îl realizează. Mai tinerii noștri cititori (nu e cazul elevilor prof. Oane, deja privilegiați din acest punct de vedere), dar nu numai ei, pot găsi în acest excelent interviu răspunsuri(le) pe care poate le-au căutat și nu le-au găsit încă la dileme (întrebări ar trebui să ne punem toți, tot timpul) privind mari/ importante momente/ consecințe ale memoriei locale vâlcene/ naționale și mai ales la ,,necunoscuta” că deși istoriografia comunistă ne-a învățat că am avut parte de atâtea și atâtea ,,revoluții”, niciuna nu ne-a reușit încă, să ne reușească pe deplin - potrivit sensului natural al noțiunii, cel de schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor societății...
Interviul poate fi urmărit direct în Youtube la această legătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu