«Halacha? Ne întoarcem la Crimen maiestatis. Oare suntem în vremea lui Cristos?!
- o analiză pertinentă, logică, inteligentă a gândurilor, comportării și faptelor personajelor principale implicate în proces - cum ar fi regele Irod Antipa, Marele Preot Caiafa și socrul său Anna, Procuratorul Ponțiu Pilat, Iuda Iscarioteanul, tâlharul baraba ș.a., indivizi mânați de interese personale și de patimi josnice, pe de o parte, și altele, antagonice, cum ar fi Măritul Nicodim, Iosif din Arimateea, hamcomandantul gărzilor Templului, Apostolii credincioși lui Iisus ș.a. - este determinantă în arhitectura romanului -
Cine și-a statornicit privirile pe paginile romanului Ucenicii Cuvântului, închinat Mântuitorului, nu-l poate uita niciodată. Despre Iisus Cristos s-au scris și se vor mai scrie studii, romane, scenarii, poeme, câte altele, istorici, scriitori, pictori, sculptori, muzicieni s-au întrecut pe sine în adorație creând pentru umanitate opere nemuritoare. Ca să poți înțelege Calea, Adevărul, Viața, trebuie nu numai iubire, nu numai acea stare de binecuvântat extaz, ci și o temeinică și bogată cunoaștere a tot ce înseamnă informație religioasă, istorică, arheologică, antropologică în legătură cu Mântuitorul. Ca slujitor al creației literare, în plus, trebuie să nu cedezi în fața diferitelor încercări și ispite, chiar și aceleia de a renunța, și să ai forța de a urca acest munte al cunoașterii până pe piscul unei literaturi care să convingă, să ajungă la sufletul oamenilor. Nu oricine, chiar dacă dorește sau se pregătește intens, poate crea opere artistice, poate recrea atmosfera vremurilor de acum două mii de ani, poate da strălucire tainei lui Iisus Cristos.
HALACHA?*, cel mai recent roman publicat de dl. Mihai Mihăiță Loviște închinat personalității Mântuitorului, se referă la întâmplările din timpul procesului. Parcursul romanului cuprinde, în amănunt, diferite descrieri: diversitatea și farmecul naturii, al climei din zona respectivă, apoi atmosfera creată de modul de viață incluzând obiceiuri, tradiții, fapte petrecute și stările sufletești declanșate, gradarea tensiunilor apărute în momentele capitale ale desfășurării eposului; aflăm tipologii umane, cu diferitele trăsături individualizate dar și generale, caracteristicile social-politice, economice existente, cum s-ar spune filmul istoric al acelor vremuri și locuri. Cu o forță imaginativă viguroasă și talent literar pe măsură, în potrivită alianță cu o profundă gândire și o logică imbatabilă, totul bazat pe cunoașterea în amănunt a realităților timpului respectiv, recreează, pe îndelete, o lume, un summum de împrejurări, de condiții, adică un sistem care a făcut posibilă imposibila eroare judiciară și crima ca un act colectiv. Pentru noi, cititorii, dincolo de feluritele interpretări, religioase sau laice, mesajul transpare clar, ridicându-se deasupra a tot cuprinsul pământesc, precum miracolul Învierii, al Înălțării la ceruri. Din punct de vedere literar, cartea este scrisă cu o mână sigură, de înalt profesionalism, exprimarea fiind expresivă, articulată, concordantă cu episoadele povestite, figurile de stil folosite oferind un farmec unic narațiunii.
Cine este Iisus? O entitate spirituală superioară întrupată în om, ale cărei bunătate, generozitate, forță a iubirii transced materialul și se convertesc în inexplicabil, în acte taumaturgice, salvatoare pentru muritori.
Iisus Cristos reprezintă acea parte a umanității pură, generoasă, a binelui, a iubirii reprezentată de un Om, zdrobită – fizic - în modul cel mai crud posibil de partea rea a umanității, însemnând vârfurile corupte ale societății (în plan politic, economic, social) ce antrenează și pătura de pe treapta cea mai de jos a societății (”scursura cetății”). Forțele binelui sunt atacate de forțele răului, iar scriitorul dezvăluie cu precizie mecanismul care a făcut posibilă crima, nedreptatea. Dar câte asemenea crime nu a cunoscut umanitatea, la diferite proporții, de la cele din mici comunități până la marile conflagrații? Ce reprezintă Imperiul Roman (ca atâtea alte imperii)? Balaurul (reptila) cu nenumărate capete și brațe, încolăcind omenirea prin agresivitate, războaie, furt și tâlhărie la toate nivelurile, cu care se luptă și pe care îl învinge Omul frumos și bun, apărătorul și Mântuitorul celor mulți și oprimați. Pentru că tratamentul odios la care a fost supus Iisus, de la nedrepte și neadevărate culpe la batjocură și biciuire, până la crucificare, este drumul repetabil în istorie, drumul sacrificiului care a răsturnat inechitabile sisteme, urcând de fiecare dată omenirea pe o treaptă mai sus.
O analiză pertinentă, logică, inteligentă a gândurilor, comportării și faptelor personajelor principale implicate în proces - cum ar fi regele Irod Antipa, Marele Preot Caiafa și socrul său Anna, Procuratorul Ponțiu Pilat, Iuda Iscarioteanul, tâlharul Baraba ș.a., indivizi mânați de interese personale și de patimi josnice, pe de o parte, și altele, antagonice, cum ar fi Măritul Nicodim, Iosif din Arimateea, Ham-comandantul gărzilor Templului, Apostolii credincioși lui Iisus ș.a. - este determinantă în arhitectura romanului. Personajele devin figuri emblematice, ușor de recunoscut, sub alte denumiri și înfățișări, în diferite locuri și timpuri, ieri ca și azi. La fel, cruda Irodiada, aflată pe un taler al balanței, pe celălalt blânda Claudia Procula, par să țină un echilibru precar al figurilor feminine ce jalonează periodic istoria.
Ideea centrală a romanului, reliefată drept un nou concept comportamental, în subliminal filosofic, și care induce la meditație, este modul superior, fantastic de apărare al Lui Iisus prin Tăcere, ca noutate unică în istoria justiției mondiale. În cazul lui Iisus a fost vorba de o nedreptate capitală. A veni cu argumente, chiar salvatoare, înseamnă implicare, a relaționa cu neadevărul. Și atunci apărarea înseamnă Tăcere. Sau Tăcerea poate însemna Iertare. Divina Tăcere, după cum a numit-o autorul cărții, devastează toate intrigile Sinedriului, îl sperie cumplit pe regele Irod Antipa, mai ales pe Pilat a cărui lașitate nu poate onora procesul din punct de vedere justițiar. O lecție înseamnă și pentru Măritul Nicodim care învață de la Iisus că nu înțelepciunea și chiar adevărul sunt cele mai de preț bunuri ale omului, mai presus fiind Iubirea și Iertarea, mai ales a vrăjmașului. Există în codul de legi iudeu Halacha porunci clare, care obligă Sanhedrinul să convingă inculpatul să se apere în timpul procesului sau să-și recunoască spășit vina. Tăcerea lui Iisus devine asurzitoare, paralizând orice sistem justițiar, creat într-o lume inegală, posesivă, coruptă la nivel înalt.
Desigur, procesul Lui Iisus, în totalitate, este cunoscut, știm ce s-a întâmplat din scrieri religioase, din cărți, din filme, faptele, cam aceleași, dar altfel povestite și tălmăcite de dl. Mihai Mihăiță Loviște, clar și pe îndelete, cu un înțeles pentru oricare citititor, purtate pe aripile unei viziuni realiste și inedite, care luminează într-un altfel adevărul biblic, se traduc într-un roman de excepție, istoric, de acțiune dar și psihologic, scris în registrul unei înalte gândiri și care se citește pe nerăsuflate, conducându-ne spre o altă dimensiune a perceperii situației, sub aspect omenesc dar și miraculos, spre un alt mesaj, reînnoit, încărcat de acumulările în timp, în toate domeniile, ale umanității.
Romanul HALACHA? (”cod de legi iudeu care cuprinde 613 porunci însemnând calea de mers”), după părerea mea, constituie și un motiv de meditație profundă, de atenționare asupra pericolului unui alt sistem greșit de valori care se poate înfiripa oricând și oriunde, ce poate chinui omenirea prin sărăcie, boli, nedreptăți și ucide binele dacă noi, oamenii, ne lăsăm în voia unei lentori a victimizării, a renunțării la vigilență și luptă curajoasă atunci când trebuie, împotriva răului, a vicleniei cu ștaif și lustruită cu care acesta se insidiază la toate nivelurile societății. Universul – lumină și întuneric, din care face parte și Pământul cu tot cuprinsul său, este energie, energie în continuă mișcare și schimbare și, odată agresată, se răzbună. Legile universale acționează, prin pârghii nevăzute, plătind, când se așteaptă mai puțin, răufăcătorilor și criminalilor. Pentru că se numește crimă și atunci când - prin forța legislației greșite sau nu, dar diferit avantajoasă, cu dublă măsură, și a oportunităților avute la îndemână, a practicilor verificate de vremuri, divide et impera, de la nivel de individ până la nivel de stat ori organisme internaționale - cei care trăiesc în huzur iau pâinea de la gură a celor furați de dreptul minim la o existență decentă, ținuți în condiții subumane. Prin lipsa educației, a informației, prin înfometare, agresiuni și corupție. Dar la ce mai folosește victimei lovitura de bumerang aplicată nesătulului care i-a luat răsuflarea? Și ce lecție mai poate învăța călăul? El trăiește momentul acestei dimensiuni în îmbuibare, convins că i se cuvine, fără să priceapă, fără să gândească la Împărăția lui Iisus, cea a Dreptății și Adevărului. Chiar dacă istoria nu se uită, ea se repetă pentru că omenescul pare să nu iasă din tiparul greșit după care a fost croit. Cred cu tărie că noua treaptă spre înaltul desăvârșirii morale și spirituale este tocmai înfăptuirea, prin trezirea conștiinței, a propriei forțe pe care o dețin asupriții și prin voința oamenilor de bine, a acestui miracol: schimbarea de fond a conceptului existențial, respectând valorile justițiare, adevărate, ce guvernează universul și planeta noastră. Da valorilor umanitare, nu infracțiunilor criminale. Organizarea socială, economică etc., chiar la nivel planetar, trebuie să aibă în centrul atenției și respectului Omul. Cinste și onoare țărilor, guvernelor care-și apără cetățenii, asigurând bunăstare a lor, dar nu cu prețul jefuirii altora. Revenind la romanul HALACHA?, dincolo de estetica literară, de mirajul cuceritor al povestirii, mesajul acestuia se înalță ca o flacără purificatoare a iubirii de oameni.
Cartea este, în fapt, esență istorică. Repetabilă. Nu se prăbușește un imperiu că altul se naște. După același calapod. Nu pier niște dictatori că alții, tâlhari în haine de mătase, și mai crânceni, și mai perfizi, se cocoață pe tronul efemer al clipei, al minciunii, corupând, furând, apoi ucigând ca să-și acopere fărădelegile, în numele unui trai în lux și dezmăț ca un Irod Antipa alături de Irodiade și Salomee, își fac slugi din Iscarioți cărora le aruncă fărâmiturile de la masa lor, apoi batjocorindu-le pentru totdeauna mintea și sufletul, pentru că de spirit nu poate fi vorba, își cumpără, își asigură domnia de la mai marii lumii cu prețul trădării, acceptând distrugerea țării pe care o stăpânesc, împrăștiind norodul înfometat prin lume. Se umilesc făcându-și chip cioplit din puternicii de dinafară cărora le cerșesc susținerea, le dau pe nimica rodul muncii poporului, bogățiile, pământul, țara cu totul. Iresponsabili și dușmănoși, obraznici și lași, maculând totul în jur, se învârt în lumea strâmtă închinată zeului ban și a paranoiei numită putere, în care se fură de la nivel de individ la nivel de țară, de continente, și, ca săși acopere crimele, tâlharii fură și istoria și identitatea de neam și de țară, să nu se mai știe, să nu se mai pomenească în veci de victimă, să o îngroape sub uitarea grea a istoriei. Ne întoarcem la Crimen maiestatis. Oare suntem în vremea lui Cristos?!»
Sursă: Eliza Roha/ revista Argeș, editată de Consiliul Local Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Centrul Cultural Pitești, nr. 9 (435)/ Septembrie 2018
_______
*M.M.Loviște, roman, Editura Bibliostar, Rm. Vâlcea, 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu