Faceți căutări pe acest blog

12 dec. 2023

Foișorul vâlcean și variantele lui în alte zone ale țării; în context: despre celebra casă originară din Vlădești, de lângă Râmnic, strămutată la Muzeul Astra Sibiu...

«...casa cu foişor este unul dintre tipurile străvechi de locuinţă românească, identificat în variante diferite în toate zonele în care lemnul domină ca material de construcţie.
(imaginile din colaj descrise cu link-uri către mai multe informații)
Originea foişorului trebuie căutată în «adăposturile» simple care trebuiau să protejeze intrarea locuinţelor de tip primar. Se poate crede că pentru toată aria de la nord de Dunăre ideea acestor adăposturi este identică cu a peripterelor greceşti şi poate fi considerată un aport mediteranean, însuşit încă din perioada neoliticului. În arhitectura noastră rurală întîlnim încă şi astăzi numeroase exemple de rezolvări de asemenea adăposturi, care ne îngăduie să facem asocieri justificate cu privire la originea şi evoluţia foişorului. Pornind de la simpla poiată amenajată în prelungirea acoperişului, a polatei susţinute pe grinzi în consolă sau pe stîlpi independenţi, se poate recunoaşte apropiata înrudire cu străvechea prispă, cu tîrnaţul, cu pridvorul şi sala lungă, sau cu foişorul de tip dezvoltat.
Casa vîlceană este una dintre locuinţele care dezleagă, poate cel mai bine, înţelegerea evoluţiei ansamblului foişorului (şi pridvorului) din climatul moderat al zonei de la sud de Carpaţi. În forma sa cea mai modestă, dezvoltată numai pe parter, această locuinţă se deduce din casa simplă a timpurilor îndepărtate, căreia i se adaugă foişorul în faţa intrării.

Pentru casa vîlceană, foişorul apare aşezat de obicei în capătul din partea dreaptă, sprijinit pe doi pinteni de zidărie. în compoziţia acestei case joase, alăturat foişorului şi dezvoltată pe toată lungimea faţadei se întinde «laviţa» sau «prispa», adăpostită numai de deschiderea ceva mai largă a streaşinei.
Cîteva trepte joase îngăduie un acces comod în spaţiul generos al foişorului, care dă impresia unei stări de linişte şi împlinire.

Casa înaltă cu foişor din Vîlcea păstrează mai totdeauna în compoziţia sa o dispoziţie asemănătoare casei joase. Parterul din zidărie puternică de piatră este destinat să servească ca pivniţă, iar etajul ca locuinţă obişnuită. Felul în care este realizat pălimarul, din zidărie sau ca un simplu parapet de scînduri ulucite şi împodobit cu traforuri, imprimă adesea o notă de masivitate sporită sau de aleasă eleganţă, întregită de ansamblul foişorului, cu toţi stîlpii şi cosoroabele sale, acoperit de o neîntrecută broderie de crestături (159).

Este interesant cum arhitectura caselor de tîrgoveţi şi cea cultă au preluat această notă particulară a caselor, de țară şi a reuşit să creeze, din material durabil, capodopere ca foişorul lui Dionisie de la Hurezi sau ca logiile culelor de la Măldăresti.

Gîrliciul, intrarea la beci, aşezat totdeauna sub foişor, este, la rîndul său, împreuna cu scara alăturată, pretextul creării unui accent care vine să întregească ansamblul şi să acuze asimetria compoziţiei.
Individualitatea acestei locuinţe, cu particularităţile ei de la o zonă la alta, consta în principal în dispoziţia scării fată de foişor şi față de prispă; de asemenea, în felul în care se racordează foişorul cu latura de capăt a locuinţei, ca o piesă în continuare, sau ca un volum alăturat, mai mult sau mai puţin decroşat. Trebuie subliniat, ca o altă particularitate însemnată a arhitecturii vîlcene, modul de adaptare la condiţiile reliefului accidentat, aducîndu-se aproape de fiecare dată rezolvări inedite, în care pitorescul este pus în valoare cu o măiestrie pe care alte zone nu pot uşor s-o egaleze.

Fără îndoială, una dintre formele mai simple — şi mai vechi, totodată — ale casei joase vîlcene o constituie casa fără prispă, cu intrarea prin foişor, avînd scara realizată din cîteva trepte laterale. Aceasta este casa cea mai modestă, alcătuită de obicei din două încăperi, cu o singură fereastră în faţadă. Aria ei de răspindire se poate crede că domina toată zona de nord a Vîlcei şi întreaga fîşie din dreapta Oltului, pînă în zona de cîmpie.

În puţine exemplare astăzi, dar pe o arie de răspîndire mult mai largă, este casa cu prispă, cu scara de-a lungul foişorului. Prezenţa acestei case se identifică în multiple variante deduse din aceeaşi formă de plan şi înfăţişare în elevaţie pe toată aria versantului sudic al Carpaţilor, din Vîlcea pînă în Buzău. Variantele caracteristice Vîlcei şi regăsite în zona centrală a Argeşului (Coseşti, Leiceşti, Valea Danului etc.) constau în rezolvarea accesului direct de poziţia scării, devierea lui prin foişor, dezvoltarea încăperii de locuit, prevăzută adesea cu două ferestre alăturate etc. În Dîmboviţa, în Prahova şi pe văile Buzăului şi ale Rîmnicului intervin cîteva elemente în plus, care dau acestei case o fizionomie cu totul nouă. Trebuie reţinută întîi forma foişorului, de această dată desfăşurat de-a lugul faţadei, pe o suită mai numeroasă de stîlpi, precum şi înălţarea lui cu cîteva trepte faţă de nivelul prispei. Mlăjetul şi zona satelor din jur este locul unde foişorul întipăreşte o notă dintre cele mai caracteristice caselor de acest fel.

Formele de plan descrise au lăsat însă loc altor variante mai dezvoltate, cu o plastică mult mai bogată, cu pridvorul întins pe toată faţada. Casa aceasta, numai pe parter, convieţuieşte cu variantele descrise şi se întinde cam pe aceleaşi arii de răspîndire.

Mult mai frecvent întîlnită este o altă variantă, care anunţă casa cu etaj, de aceăstă dată avînd numai un beci sau o pivniţă doar sub foişor şi sub încăperea adiacentă lui. Casa Persu din Măldăreşti, strămutată în Muzeul arhitecturii vîlcene de la Bujoreni, casa din Bîrzoteni, strămutată în Muzeul Satului din Bucureşti, şi alte cîteva exemplare asemănătoare din satele din jurul Horezului sînt destul de edificatoare asupra constituţiei acestei variante. Aceeaşi idee o regăsim însă şi în zona centrală a Argeşului, în Pucioasa, Văleni de Munte sau în alte aşezări, din zona Buzăului etc.


Dar între casa descrisă acum şi casa cu etaj există o mare identitate; doar rezolvările locale cu lucrătura şi detaliile lor specifice prezintă pe ici-colo unele deosebiri, adesea generate numai de poziţia scării şi proporţiile volumelor.


Casele din Jiblea, Vlădeşti, Pietrari, Dobriceni sînt exemple dintre cele mai caracteristice ale Vîlcei. îndeaproape înrudite cu acestea, în alte zone sînt de citat case din Leiceşti, Vîlsăneşti, Curtea de Argeş etc.

Puţin deosebită, în ceea ce priveşte rezolvarea foişorului ca şi a scării şi a întregului parter, se prezintă casa de Chiojd şi de pe Valea Bîscei. Este suficient să comparăm casa de Chiojd cu casele vechi din Rm. Vîlcea, casele Dumitrescu sau Anton Pann, pentru a remarca puternica unitate compoziţională care stăpîneşte locuinţa descrisă.

În zonele de cîmpie din dreapta şi din stînga Oltului, ca şi în zona Prahovei, a Buzăului şi chiar a Neamţului şi în nordul Moldovei, foişorul descris, adoptat adesea doar ca element decorativ de locuinţa lungă, este dezvoltat numai pe o singură travee, îngustă, marcînd intrarea la un beci parţial. Aşa cum îl întîlnim în unele rezolvări din Prahova, Buzău sau Neamţ, acest foişor rezultă de multe ori numai ca un artificiu care permite realizarea scării de coborîre la beci; ca spaţiu, aflat la un nivel mult ridicat faţă de restul prispei, acest foişor rămîne destinat trebuinţelor gospodăreşti sau aşezării unui pat exterior.

Foişorul în discuţie demonstrează că diferitele variante locale, întîlnite astăzi pretutindeni, sînt desprinse dintr-un tip unitar, constituit într-o perioadă destul de timpurie...»
(selecție)

Sursa: Andrei Pănoiu/ Foișorul vâlcean și variantele lui în alte zone/ vol. ,,Din arhitectura lemnului”, Editura Tehnică, București/ 1977.
Capturile de ecran ilustrează lucrarea în original.

Precizare cu privire la colajul nostru de la poziția a 5-a – cel referitor la bancnota de 10 lei, pe care se află casa originară din Vlădești/ Vâlcea: în publicarea primei imagini a casei aflată în prezent la Complexul Muzeal Astra Sibiu, aproape toate sursele din Internet îl citează greșit pe ,,arhitectul Andrei Avram”. Lucrarea din care am selectat resursa Biblioteci Valcene de astăzi a fost scrisă, cum am menționat, de dr. arh. Andrei Pănoiu (n. 2 dec 1927 în Bălăneşti/ Gorj, plecat în eternitate în 2010).

Valentin Smedescu
_______
(159) Demșea Dan și Alexandru Zănescu/ Morile plutitoare de pe Mureș, în sectorul jud. Arad, În ,,Tibiscum”/ Timișoara, 1972 pp. 213-229

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Oamenii de pe teritoriul actualului judeţ Vâlcea în epoca marilor migraţii

La începutul Evului Mediu românesc ţinutul de la poalele munţilor Carpaţi, străbătut de bătrânul Olt, era locuit de „urmaşii Romei”, expresi...