Faceți căutări pe acest blog

27 iun. 2024

Căruța cu milițieni/ Când miliția era cu noi/ de Ion Micuț; și integral în pdf cea mai recentă carte a autorului - «Perfuzii umoristice»

Într-o noapte, în luna noiembrie 1986, persoane necunoscute au pătruns prin forţarea încuietorilor de la uşă, în locuinţa cojocarului Petrică Bănuţă din localitatea Bărbăteşti, de unde au furat mai multe bunuri de o mare valoare. Cazul fiind complex, şeful de post, Dorin Petcu, a încunoştiinţat pe şefii lui de la Miliţia Judeţeană Vâlcea.

A fost trimisă o echipă de criminalişti pentru căutarea urmelor ,dar şi căpitanul de la judiciar Mirel Bădoi.

Partea vătămată a declarat că i s-au furat din camera dinspre curte: televizorul color, butelia de aragaz, opt cojoace tip Alain Delon confecţionate de el pentru o comandă a unui magazin din Piteşti, şase carpete olteneşti ţesute din lână, patruzeci de piei de oaie tăbăcite, un cazan din cupru pentru fabricat ţuică, un pickup cu 70 de plăci de muzică populară şi suma de aproximativ 18 mii de lei. Petrică Bănuţă a relatat că, în casa mare de unde s-au furat lucrurile, el cu soţia locuiau numai pe timpul verii, iar peste iarnă se mutau într-o altă casă din curte, cu trei încăperi mai mici, pentru a consuma mai puţine lemne pe perioada friguroasă a anului. Cei doi copii ai lor erau căsătoriţi şi lucrau la Oltchim Rm. Vâlcea de la care primiseră şi apartamente.

Plutonierul criminalist, Tudor Fuior, a reuşit să descopere o amprentă pe o uşă lăcuită a şifonierului şi plin de încântare a exclamat, adresându-se căpitanului Mirel Bădoi:


- Uitaţi-vă, şefu'! Am găsit o impresiune digitală excelentă! Cazul este pe jumătate rezolvat!

- Bine zici! Dacă avem noroc ca hoţul să mai fi fost condamnat, găsim amprenta în cartotecile noastre de evidenţă a persoanelor condamnate şi încarcerate.

- După cum a acţionat şi a pregătit spargerea nu putea fi un infractor începător, concluzionă Tudor Fuior.

- Sigur! zise căpitanul..., dar am certitudinea că este din localitate, pentru că ştia casa, ce bunuri ar putea avea proprietarii, că sunt destul de înstăriţi şi că pe timpul iernii, casa mare nu este locuită.- Permiteţi să întreb şi eu ceva? interveni timid şeful de post Dorin Petcu.

- Ce anume te interesează? zise căpitanul, întorcându-se spre el.

- Cine l-o fi ajutat, c-au fost multe bunuri, cu ce le- o fi cărat?!

- Asta e treaba ta, plutonier Petcu! N-o să mergem, noi, de la judeţ, prin sat, să identificăm posibilele mijloace de transport folosite la căratul lucrurilor. Preluăm cauza la judeţ şi extindem cercetările prin comunele învecinate. Poate mai sunt plângeri şi dosare de furt cu acelaşi sistem de operare. Rămâne ca tu să mai aduni date şi informaţii, pe care să ni le comunici. Pune-ţi reţeaua de informatori în funcţiune!

S-au făcut fotografii şi s-a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

Peste vreo şapte zile, criminalistul Tudor Fuior a întocmit raportul de constatare, menţionându-se că s-a valorificat amprenta digitală găsită la faţa locului, s-a comparat cu impresiunile aflate în evidenţă şi s-a constatat că a fost creată de către Ghiţă Pârvu, un hoţ recidivist din alt sat al comunei Bărbăteşti.

Imediat căpitanul Mirel Bădoi s-a deplasat cu doi colegi, cu o dubiţă, la domiciliul făptuitorului, pentru a găsi obiectele furate, mai ales că mai existau câteva plângeri şi de la alţi cetăţeni privind furturi din locuinţe prin sistemul de efracţie a încuietorilor. S-au găsit foarte multe bunuri la locuinţa acestuia, prin magazie, în beci, în podul casei, care au fost ridicate şi transportate la sediul judeţean al miliţiei. În camera de corpuri delicte s-au aşezat bunurile, separat, în funcţie de obiectele reclamate de fiecare păgubaş.

După câteva zile a fost chemat şi cojocarul Petrică Bănuţă de către căpitanul de la judiciară şi i s-a comunicat că a fost identificat făptaşul şi că s-au găsit aproape toate obiectele reclamate ca furate.

- Cum? E posibil?! Cine este hoţul? Nu mă aşteptam! Mulţumesc pentru efortul şi străduinţa dumneavoastră! vă sunt îndatorat. Cum să vă mulţumesc, tovarăşe căpitan? Dumnezeu să vă ajute! Nu mă gândeam că îl veţi prinde aşa repede!

- Hai, nu te mai agita aşa, nea Petrică! Stai pe scaun, mai avem mult de muncă la făcutul actelor. Hoţul... e Ghiţă Pârvu din satul vecin al dumitale.

- Ăla? Bănuiam eu ceva! L-am avut astă primăvară la lucru în curte la mine, unde mi-a tăiat nişte lemne cu drujba. Nenorocitul! ... I-am plătit, i-am dat mâncare şi băutură! Să-mi facă el aşa ceva?! Te pomeneşti că poate mă şi omora dacă îl prindeam asupra faptei. Lucrurile unde sunt? Când mi le daţi?

- Le avem la camera de corpuri delicte, unde o să mergem să le recunoşti.

Păgubaşul şi-a recunoscut lucrurile, declarând că lipsesc totuşi două covoare olteneşti şi un cojoc Alain Delon. A întrebat apoi despre bani:

- Dar banii, i-aţi găsit? A apucat să-i cheltuiască? Aţi mai găsit ceva?

- Despre bani pot să spun că am găsit vreo 12 mii de lei din cei 18 mii reclamaţi de dumneata. A declarat că a vândut haina şi covoarele în târg la Horezu, iar banii i-a cheltuit, dar fiţi fără grijă, că o să-i punem sechestru pe casă că mai sunt şi alţi păgubiţi care nu şi-au mai găsit lucrurile, că tot aşa le-a vândut!

- Ce să fac acum, tovarăşe căpitan?! Sunt mulţumit că aţi găsit aproape toate lucrurile! Cine ştie cât durează procesul ca să-mi recuperez paguba! Spuneţi-mi totuşi când pot să vin să îmi iau bunurile! Am un nepot la cooperativă şi lucrează ca şofer pe o dubiţă, o să vin cu el.

- Mai ai răbdare, nea Petrică, vreo două săptămâni, că trebuie să facem o evaluare a bunurilor dumitale şi a celorlalţi păgubiţi, că în funcţie de valoarea pagubelor se stabileşte pedeapsa de către judecător! De aceea am numit un expert contabil. Trebuie să-ţi spun că s-a ivit o problemă mult mai gravă despre care trebuie să discutăm.

- În legătură cu cazul meu?

- Da, da! Este foarte complicată şi serioasă! Este vorba despre cazanul de fabricat ţuică.

- Ce e cu el? Doar l-aţi găsit la făptaş!

- Tocmai asta e problema! Ştii că ai putea să faci închisoare pentru acest cazan? Ai act de proprietate să dovedeşti provenienţa legală? Gândeşte şi ai grijă ce spui!

- Păi, îl am moştenire de la tatăl meu şi cred că are o vechime de peste 70 de ani! Ştiu eu cum l-a făcut tata?

- Dar ai autorizaţie de funcţionare de la Întreprinderea Vin-Alcool?

- Nu-mi trebuie, că-l folosesc numai pentru mine, nu l-am dat la nimeni! Nu am făcut ţuică pentru alţii. Este prea valoros ca amintire de la părinţi!

- N-are importanţă, deţinerea cazanului este infracţiune dacă nu este autorizat şi chiar dacă nu-l foloseşti! N-am ce-ţi face! Aşa e legea! Trebuie să-ţi fac dosar! Eşti pasibil de puşcărie, plus confiscarea instalaţiei!

- Nu-mi faceţi rău, tovarăşe căpitan! Vă rog să mă ajutaţi! Nu vreau să am belele!

- Nu pot să mă prefac că nu am observat infracţiunea, că află şefii mei şi risc să am probleme cu serviciul! Vor zice să sunt complicele dumitale!

- Găsiţi ceva! Trebuie să existe o soluţie! Nu vreau să am cazier, că nu mai pot avea gestiune la cooperativă! Trebuie să existe o portiţă, vă rămân îndatorat toată viaţa!

- Bine, bine! răsuflă îndelung căpitanul. M-am gândit la o soluţie ca să te scot din necaz. Trebuie să completezi declaraţia, cu precizarea că nu este vorba de un cazan de ţuică, ci de un cazan din tablă zincată în care fierbeai mâncare la porci şi din greşeală ai scris în plângere că era din aramă pentru făcut ţuică.

- Fac cum spuneţi dumneavoastră! Scriu ce vreţi, numai să mă scăpaţi de puşcărie!

- Bine, s-o facem şi pe-asta! Uite o hârtie, scrie cum am zis! Văd cum scot eu cazanul din camera corpurilor delicte ca să dispară.

- Vă mulţumesc! Dar să nu-l aruncaţi la fier vechi! E păcat, e de calitate, poate îl puneţi undeva bine, dumneavoastră vă descurcaţi altfel la funcţia pe care o aveţi! Puteţi să-l folosiţi dumneavoastră!

- Aşa facem! După ce expertul face evaluarea, îţi dau telefon şi îţi aduc eu lucrurile, căci iau o dubiţă de la serviciu şi un şofer.

- Să mă anunţaţi cu câteva zile înainte!

- Sigur, aşa o să fac! Vezi matale cum te descurci, că atunci când vin cu bunurile, să servim şi noi masa de prânz undeva mai izolat, să nu ne mai afle cineva! Cred că o să vin într-o zi de sâmbătă, că a doua zi e liber şi să ne refacem după chef. Vezi, să nu-l aduci şi pe şeful de post! Nu am încredere în el!

- Fără niciun fel de grijă, rezolv eu problema, că am un văr pădurar şi mergem la el în pădure la un canton, unde ne mai întâlnim noi când avem unele obligaţii sau serbăm anumite ocazii.

***

La circa două săptămâni, într-o sâmbătă, aşa cum au stabilit, căpitanul Mirel Bădoi însoţit de un sergent major care conducea autodubiţa, i-a adus cojocarului Petrică Bănuţă toate lucrurile recuperate de la autorul faptei. Au întocmit şi semnat procesul -verbal de predare- primire. După ce li s-a indicat drumul, cei de la miliţie, au plecat separat spre cabană, pe o cărare forestieră izolată, ca să nu-i vadă cineva şi să bârfească.

La etajul cantonului era o terasă închisă cu geamuri prin care se vedea pădurea de conifere şi acolo era aşezată masa. În sobă se făcuse focul că era deja luna decembrie.

Pădurarul Florică Manu îşi adusese de dimineaţă şi soţia pentru a pregăti mâncarea: ciorbă de curcan, tocană de ciuperci sălbatice, friptură de diferite feluri, ţuică, vin galben, uşor, destinat să prelungească cheful.

Cam la o jumătate de oră, pădurarul se ridica de pe scaun şi lua cana de sticlă de doi litri de pe masă, ieşea afară, revenind în câteva minute cu ea plină. La ultima plecare a pădurarului, căpitanul i-a zis:

- Unde ai vinul, Florică? De ce te chinuieşti să faci atâtea poteci?

- Am o damigeană de două vedre în magazia din spatele cantonului.

- Ca să nu mai faci atâtea deplasări, să te alegi cu febră musculară, e bine să aduci damigeana aici să ne fie la îndemână! Vezi, poate găseşti şi pe sora ei geamănă!

- Care soră, tovarăşe căpitan, că numai noi suntem aici?!

- Sora damigenei, Florică, cea cu ţuică! Adu-o şi pe aceasta, ca să nu se simtă despărţite! Dacă nu le bem, le iau cu mine, că voi mai faceţi rost! 

Pădurarul a plecat să îndeplinească dorinţa ofiţerului, dar acesta nu mai auzise înjurăturile mormăite ale pădurarului.

Pe la ora opt seara, Firuţa, nevasta pădurarului, aduse o cratiţă mare cu saramură de peşte şi a pus-o pe masă, apoi o mămăligă împărţită pe două cârpătoare din lemn.

- Extraordinară eşti, Firuţa! Eşti cea mai mare vrăjitoare!

- Cum puteţi vorbi aşa, tovarăşe căpitan? Vă bateţi joc de mine? Eu de dimineaţă am muncit şi am pus tot sufletul să fac nişte preparate să vă mulţumeascăl

- Are dreptate, nevastă-mea! Noi ne-am străduit să vă oferim ce-i mai bun. Credeam că ne veţi aprecia! Cum adică e vrăjitoare?!

- Ce vorbiţi, măi oamenilor? Nu este nicio jignire! I-am zis Firuţei că e vrăjitoare pentru felul cum a pregătit această masă, mai ales saramura de peşte. Eu întotdeauna am apreciat mai presus de toate mâncărurile, saramura! Este mâncarea mea preferată! Ţi-am zis că poate ai o taină vrăjitorească, deoarece ai ghicit care este rafinamentul meu culinar. Te rog să mă ierţi dacă ai înţeles în sens negativ admiraţia pentru munca dumitale! Eşti o bucătăreasă excelentă! Acum, hai să mai servim, când saramura şi mămăliga sunt fierbinţi şi să mai bem o cană cu vin!

După o vreme, căpitanul îl întrebă pe pădurar unde este grupul sanitar. Acesta îi spuse că trebuie să coboare şi să meargă în spatele cantonului unde se află WC-ul. Căpitanul s-a ridicat de la masă şi a coborât scările. La câteva minute a revenit cu vestonul murdar de noroi şi cu cracul pantalonului stâng rupt la nivelul genunchiului. Avea şi un pantof lipsă. Era mânjit cu noroi pe faţă şi pe mâini.

- Ce-aţi păţit, tovarăşe căpitan? Unde aţi căzut?

- Pe dracu să vă ia! Era să îmi rup gâtul, nenorociţilor! Căutam WC-ul şi nefiind lumină suficientă, că este numai un bec în colţul cantonului, m-am împiedicat de nişte ţevi şi am căzut în baltă. Ia spune-mi, de unde ai ţevile?

- Am făcut rost de ele, ca să fac o scară interioară la mine acasă!

- Dar ai acte pe ele? Or fi şi din inox! Să ştii că-ţi fac dosar penal, dacă nu ai acte, precis că ţevile sunt furate! Fii sigur că nu scapi de puşcărie! Zilele următoare te chem la anchetă!

- Tovarăşe căpitan, interveni Firuţa, haideţi să vă curăţ eu hainele! Veniţi în bucătărie că am apă caldă. Dacă aveţi pretenţia, vă plătim hainele. Du-te, Florine! Caută pantoful!

- Lăsaţi, tovarăşe căpitan, despre ţevi vorbim zilele următoare! a căutat să-l liniştească cojocarul Petrică Bănuţă. Facem noi rost de acte, ne descurcăm! Nu mai fiţi aşa de aspru! Haideţi să vă spălaţi, vă dăm noi haine de schimb până ce Firuţa le curăţă pe ale dumneavoastră şi, până plecăm, se usucă. Acum, serviţi din saramură, că spuneaţi că este mâncarea dumneavoastră preferată! Hai, treceţi peste acest incident, că în viaţă sunt necazuri mai mari! Să rămânem în relaţii de prietenie!

A intervenit şi plutonierul care condusese autodubiţa, insistând pe lângă ofiţer să nu mai fie supărat, zicând:

- E păcat să plecăm certaţi, că ne-am simţit foarte bine, iar dumnealor au fost gazde de gazde! Daţi-le dracu' de ţevi, că nu asta e paguba cea mai mare adusă statului! Alţii...!

- Vrei să devii complicele lor şi să ai necazuri?... Dar până la urmă, ai şi tu dreptate! Hai, că pot trece peste asta, dar mai e ceva, tot o ilegalitate! Peştele! Păstrăvii! Ia spune, pădurare, de unde ai luat peştii? Ştiu că e sezonul interzis la pescuitul de păstrăvi! I-ai braconat pe pârâurile de munte pe care le ai în gestiune! Ne-ai dat şi nouă să mâncăm din păstrăvi, ca să fim tăinuitori la infracţiunea ta, ca să nu-ţi facem dosar penal! Cine ştie ce cantităţi de peşte mai ai tu ascunse!

- Tovarăşe căpitan, nu aşa trebuia să se încheie petrecerea noastră. Ne despărţim supăraţi pentru nişte nimicuri! De fapt, nici dumneavoastră nu aţi fost aşa corect, rosti apăsat şi rar Petrică Bănuţă. Invocaţi conştiinţa profesiei, dar aţi acceptat să faceţi petrecere cu nişte infractori, nu?! Şi asta, în legătură cu serviciul dumneavoastră! Hai, faceţi-ne dosare penale! Cu ce dovediţi? Ţevile vor dispărea în noaptea aceasta, că pădurea are ascunzişuri pe care numai Dumnezeu le ştie! Iar, despre peşte? Noi n-o să recunoaştem! Unde reclamaţi? La şefii dumneavoastră? Cum veţi explica faptul că aţi ajuns aici, cu noi? Hai să uităm totul, să continuăm petrecerea, că va fi bine pentru toţi, deoarece jucăm aceeaşi horă şi suntem în aceeaşi căruţă!

- Bine, bine, să uităm totul! Voi uita cu desăvârşire dacă îmi daţi şi mie câteva ţevi, că şi eu am nevoie de ele!

- Vă dăm, cum să nu, că doar nu stăm noi în nişte ţevi! La plecare, vă mai dăm şi cinci kilograme de peşte.

- Ei, aşa da! Iată ce înseamnă prietenia adevărată...! Ştii ce mai trebuia, nea Petrică, pentru a avea o seară perfectă? Un lăutar cu vioara!

- Lăsaţi-l dracu! Lăutar ne mai trebuia! Păi, a doua zi ştia tot satul ce-am făcut noi aici!

- Dar un casetofon nu aveţi pe aici?

- Nu avem aşa ceva! Dar pentru ce vă trebuie, întrebă Petrică Bănuţă.

- Aşa avea chef de-un dans cu Firuţa!

- Asta ne mai trebuie! Lăsaţi-o baltă că soţul ei e gelos şi cine ştie ce mai iese! De-abia stinsesem gâlceava de mai înainte!

- Ai dreptate! Atunci, hai noroc şi sănătate! Firuţooo, mai încălzeşte saramura asta, că numai fierbinte este excelentă! Şi, că se apropie Anul Nou, la mulţi ani!
(selecție)

Sursa: «Căruța cu milițieni/ Când miliţia era cu noi», autor Ion Micuț, în vol. de povestiri «Perfuzii umoristice», Editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2024. Clic pentru lectura cărții în PDF online/ descărcare.
Coperta lucrării o are autoare pe Violeta Scrociob.

Toate cărțile fostului prim-procuror Ion Micuț - opt volume de epigrame, versuri și proze umoristice + schița monografică a satului Bârsești, com. Mihăești/ Vâlcea), precum și o prefață semnată de dr. Elis Râpeanu sunt la această legătură.

________
#memoriesicunoasterelocalaValcea #memoriavalceana #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Oamenii de pe teritoriul actualului judeţ Vâlcea în epoca marilor migraţii

La începutul Evului Mediu românesc ţinutul de la poalele munţilor Carpaţi, străbătut de bătrânul Olt, era locuit de „urmaşii Romei”, expresi...