#București-#Sibiu 1965

#ExcursieCuAutocarul via #RâmnicuVâlcea > #ValeaOltului
#autostrada A1 încă nu exista artera #DN7/ #E81 era asfaltată, dar îşi păstra prin #defileu profilul îngust, fără marcaj axial/ amenajări rutiere moderne
dacă în urmă cu 60 ani, Valea Oltului avea o şosea potrivită traficului vremii... astăzi, traficul unei Europe motorizate încearcă să încapă prin defileu pe același drum
este adevărat și că, în 1965, șoseaua deservea o țară slab motorizată*... de ex. producția autoturismelor #Dacia nici nu începuse — prima #Dacia1100 avea să iasă din uzină în 1968...

„De pe culmile Hăşmaşului Mare şi pînă în cîmpiile îndepărtate unde viaţa i se sfîrşeşte, drumul Oltului prin lume e un cîntec neîntrerupt, un lung poem simfonic căruia mereu i se adaugă noi melodii şi teme, reluate de tot mai multe şi desăvîrşite instrumente, încît întreg cîntecul creşte, se amplifică şi se revarsă peste maluri, ca însuşi mersul sporit al apelor sale“.

Da! Acesta este Oltul „un lung poem simfonic“, un poem al naturii darnice cu patria noastră, un poem din care poporul a cules mărgăritarele nemuritoarelor doine, iar poeţii pagini de aleasă inspiraţie ca cele ale lui Geo Bogza — citat mai sus, care i-a închinat o carte întreagă.

Aproape 700 km străbate Oltul, de la izvoare pînă în valurile Dunării. Cînd năvalnic, cînd liniştit, el străpunge munţi şi udă cîmpii roditoare, creind peisajele de basm care i-au adus faima.

Pe porţile deschise de el în piatra dură a munţilor, s-a strecurat, din cele mai îndepărtate timpuri, şi omul. Pe firave şi îndrăzneţe poteci la început, apoi pe drumuri de fier şi şosele din ce în ce mai largi, pînă a ajuns la arterele desăvîrşite şi modernizate de harnicii constructori ai socialismului.

ANUNCIURI MINISTERIALE/ MINISTERUL DE INTERNE/ Direcțiunea Imprimeriei Statului și Monitorului oficial...

#RamnicuValcea-#Dragașani
#transporturi la #licitație (trenul a întârziat încă 11 ani*)
#anunciu cu un #caietdesarcini deosebit de elocvent/ prevăzător/ amănunțit
acu' un veac și jumătate, cauțiunea (garanția) provizorie era prevăzută la miriametru (10 chilometri) sau fracțiune de miriametru, pentru inscriere prețul ,,biletului”, greutatea bagajului, viteza atelajului (6 minute pe căile șoseluite și 8 minute pe cele neșoseluite) erau și ele prevăzute tot la miriametru...
 ,,trăsurile (brașovence), trebuescŭ să fie acoperite și pe arcuri, încăpătoare de patru persoane, la spate vor avea o magazie solid construită, cu încuetoare dublă în care nu va fi permis a se pune de cât expediția Statului, ear înăuntru de desubtul locurilor de d’înainte și de sub capră vor avea o casetă de fer cu încuetoare sistem american”...


—In zioa de 20 Februar s. v., de la orele 12—4 p. m., se va ține licitațiune atât la prefectura districtului Vâlcea, cât și la direcțiunea generală a telegrafelor și postelor, pentru darea în antrepriză a transportului expediției Statului și de pasageri de la Râmnicu-Vâlcea la Drăgășani și vice-versa, cu condițiunile următoare:
Nimeni nu poate fi admis la licitație până ce nu va depune o cauțiune provizorie în numerar sau efecte ale Statului calculată pe 200 lei pentru fie care miriametru (10 chilometri) sau fracțiune de miriametru.
Antreprenorul, asupra căruia se va concede antrepriza, n’o poate tranzmite fără consimțimântul direcțiunei postale.
Acest transport se va face de trei ori pe săptămână de la Râmnicu-Vâlcea la Drăgășani, și tot d’atâtea ori de la Drăgășani la Râmnicu-Vâlcea cu caii, trăsurile și toate accesoriile antreprenorului.
Trăsurile (brașovence), trebuescŭ să fie acoperite și pe arcuri, încăpătoare de patru persoane, la spate vor avea o magazie solid construită, cu încuetoare dublă în care nu va fi permis a se pune de cât expediția Statului, ear înăuntru de desubtul locurilor de d’înainte și de sub capră vor avea o casetă de fer cu încuetoare sistem american, în care să încapă gropurile de bani și scrisorile de valoare. Fie care casă va avea câte 2 cheii care se vor preda Direcțiunei postelor.

Strada Traian din Râmnicu Vâlcea

Strada Traian e cea mai veche stradă a Rîmnicului. Se numea pe vremuri "Drumul lui Traian" (iar astăzi "Calea lui Traian"!). La drept vorbind e cea mai veche stradă a ţării, fiindcă arheologii au stabilit că sub nivelul străzii se află vestigi­ile străvechii căi pe care şi-a condus Traian, cu aproape două mii de ani în urmă, legiunile spre Sarmisegetuza. Schimbarea numelui, odată cu instaurarea dictaturii comuniste, în "strada Lenin" e, poate, cea mai sinistră batjocură şi umilinţă ce i s-a adus oraşului.


Rîmnicu Vîlcea s-a înjghebat, la începuturile sale, în jurul acestei străzi, orientată de la nord spre sud, pe o platformă ce începe să coboare în pantă de la Terasă şi biserica Cuvioasa Paraschiva pînă la rîul Rîmnic. Locuitorii de demult ai aşezării au denumit aceste două "zone" ale tîrgului "Rîbnicul de sus" şi "Rîbnicul de jos". Intimitatea străzii cu oraşul e atît de strînsă, încît dacă am smulge-o din ţesătura urbei s-ar rupe întreaga funcţionalitate a acesteia.

Pe vremuri strada era strîmtă, o stradă de Ev Mediu întîrziat, cu case vechi, în marea lor majoritate de la sfîrşitul veacului trecut şi începutul secolului nostru. Un mozaic de stiluri, împrumutate de la construcţiile oraşelor mai răsărite, cum ar fi Craiova, sau importate prin antreprenorii italieni ce invadaseră oraşul în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Din zona "rezidenţială" - mă refer la acel segment de stradă ce începe de la liceul "Lahovari" şi se sfîrşeşte în Bulevard - s-au conservat în bună stare doar cîteva clădiri zidite în primele decenii ale secolului nostru, asa cum este Banca de Investiții (fostă Banca Naţională) sau casa Nicu Angelescu. Păstrează, toate, aerul oraşului de odinioară: verande cu arcade simple sau trilobate, coloane cu capiteluri decorate, marchize, stucatură la faţadă, porticuri, foişoare. Sînt case la care te aştepţi să vezi ghivece la ferestre sau vreo bătrînă smulgînd cîte o frunză veştedă din tufa de bujori din faţa treptelor de la intrare.

,,Căpitane, nu fi trist...”/ Horezu 1937 > Brezoi/ 1944

Căpitane, nu fi trist...*
#Horezu/ 1937 > #Brezoi/ 1944
la 𝒅𝒐𝒂𝒓 șapte ani după ce poetul (legionar) #RaduGyr era oprit de jandarmi (,,la Horez”) ,,să ţină o conferinţă la R. Vâlcea”...
...țărănist-comunistul #CarpGreceanu (im)punea la Brezoi un primar-țăran și un ajutor de primar-muncitor...
pe fond sonor de imn despre ,,sfânta tinerețe”, #PărinteascaDimândare și #limbabătrână (legionară, ulterior comunistă etc.)... ,,Căpitanul inspectează magazinul legionar (din Silistra) mare, bogat, frumos şi gospodăresc aşezat... ...e o plăcere să vezi cum începători în ale negustoriei au ştiut să dea o atât de întreagă şi de bine închegată organizare...” ,,Adunarea (din Brezoi) alege din partea ţăranilor pe harnicul gospodar Nicolae Don, iar din partea muncitorilor pe tovarăşul Petre Ciortan, vicepreşedinte al sindicatului muncitoresc „Lemn şi Forestieră“...
❯❯❯ precedentul context istoric propice ,,continuității” oamenilor, metodelor și reflexelor totalitare — ,,reîncarnate” ciclic sub câte o nouă etichetă ideologică (completare resurse #memoriavalceana)
<<

<<

Toată ţara e prinsă de frigurile electorale. Pretutindeni se agită profitorii ultimilor douăzeci de ani de politicianism desfrânat încercând să-şi apere agonisita. În sute de adunări electorale, s’au ţinut Duminică mii de discursuri, spunându-se zeci de mii de minciuni. N’a mai rămas bun lăsat de Dumnezeu pe pământ, în apă, sau sub pământ pe care politicianii să nu se fi legat că-l vor împărţi alegătorilor lor, dacă vor veni la putere. N’a mai rămas adversar neînjurat şi nemurdărit pe drept sau pe nedrept.
De câteva săptămâni nu poţi rezolva nimic în ministere şi mai ales la prefecturi şi primării dacă nu e în legătură cu «campania electorală». Nimeni nu-şi mai caută de treabă.

Ilie și Ion Dumitrașcu/ Doi frați din Bărbătești, șase cărți și mai multe feluri de a căuta sensul

Două drumuri, aceeași nevoie de a salva sensul

Frații Ilie și Ion Dumitrașcu s-au născut în Bărbătești/ Vâlcea. Biografiile lor par, la prima vedere, să se despartă hotărât: unul a ales muzica, reflecția filosofică și cercetarea actului artistic; celălalt, Marina Militară, comanda, diplomația militară și cooperarea în structurile NATO. Cărțile îi readuc însă aproape. În toate există aceeași neliniște în fața lucrurilor care riscă să rămână neînțelese ori să fie înghițite de uitare.

Ilie Dumitrașcu ascultă muzica nu doar ca artist, ci și ca gânditor. Întrebarea lui nu este numai cum se alcătuiește discursul sonor, ci ce putem cunoaște prin el, de ce ne răscolește și ce se schimbă în noi după întâlnirea cu opera. Ion Dumitrașcu pornește din altă lume, dar ajunge la o întrebare înrudită: ce rămâne dintr-o viață după ce întâmplările au trecut? Rămân locurile, oamenii, obiectele mărunte, drumurile, rănile, mirările și cuvintele în care toate acestea primesc încă o dată viață.

Unul scrie despre inefabilul muzicii; celălalt, despre memoria satului, despre experiența unei comunități militare internaționale, despre Camino și despre poveștile „acrișoare” ale vârstei. Între ei nu este o ruptură, ci o punte: credința că omul se cunoaște pe sine numai dacă are răbdarea să asculte — o partitură, un drum, o casă părăsită, glasul mamei ori liniștea unei zile de pace.

Ilie Dumitrașcu — muzicianul care întreabă

Născut la 3 septembrie 1944, în Bodești, comuna Bărbătești, Ilie Dumitrașcu a studiat la Liceul de Muzică „George Enescu”, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” și la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității din București. Doctor în muzicologie, compozitor și cercetător, el aparține acelei rare categorii de muzicieni pentru care sunetul nu încetează să fie și problemă de cunoaștere. Scrisul său este dens, interogativ și neliniștit: nu simplifică misterul muzicii, ci îl luminează din mai multe unghiuri, lăsându-i dreptul de a rămâne mister.

Sursă biografică: profilul Ilie Dumitrașcu — Radio România Muzical

Ion Dumitrașcu — militarul care păstrează fragilitatea lucrurilor

Născut la 14 octombrie 1957, la Bărbătești, Ion Dumitrașcu a urmat Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” și Academia Navală. Contraamiral de flotilă (r) și doctor, a ocupat funcții importante în țară și în structurile NATO; între 2009 și 2013 a fost locțiitorul șefului Diviziei de cooperare militară din cadrul Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate din Europa, la Mons. Literatura lui nu este însă una a gradelor și a solemnității. Dincolo de uniformă se află un observator atent al vulnerabilității omenești, un memorialist al satului vâlcean și un călător pentru care drumul exterior devine aproape întotdeauna drum lăuntric.

Poate tocmai militarul care a văzut de aproape urmele războaielor ajunge să scrie atât de convingător despre „tihna dumnezeiască a unei zile de pace”. Iar copilul plecat din Bărbătești se întoarce, în paginile sale, să dezvelească urmele pașilor rămase sub asfalt, înainte ca ele să nu mai poată fi găsite de nimeni.

Sursă biografică: Contraamiral de flotilă (r) dr. Ion Dumitrașcu — Clubul Amiralilor

Despre selecțiile de față

Fragmentele următoare nu încearcă să rezume volumele, ci să deschidă câte o ușă către fiecare dintre ele. Au fost preferate pagini care pot fi citite autonom și care concentrează vocea autorului. După fiecare selecție este redat cuprinsul volumului. Acolo unde ediția nu oferă un cuprins tipărit, structura a fost reconstituită editorial din titlurile textelor sau din diviziunile cărții.

Însemnări despre evoluţia staţiunei balneare Govora/ Ce boli se tămăduesc şi ce trebue să se mai înfăptuiască în staţiune...

I. Popas pe Valea Oltului
Însemnări despre evoluţia staţiunei balneare Govora

— Dela trimisul nostru special —

Ţara noastră, în privinţa bogăţiilor naturale, a fost binecuvântată de Cel de Sus.

Se găsesc în pământul dealurilor şi munţilor noştri, tot soiul de gazuri, minereuri, săruri şi ape cum rar de tot se mai poate întâlni în vreo ţară.

Aşa stând lucrurile, este dela sine înţeles, de ce poalele munţilor noştri, sunt presărate cu sute de staţiuni balneo-climaterice, ale căror condiţiuni terapeutice, întrec cu mult, staţiunile similare din străinătate.

Multe din staţiunile noastre, trebue s’o recunoaştem, n’au acel confort occidental, care să atragă pe vizitatori, din cauză că ne aflăm abia la începutul organizării noastre balneo-climaterice.

S’a dovedit însă, că acolo, unde oamenii au înţeles în toată profunzimea importanţa staţiunilor balneo-climatice în viaţa unui Stat naţional, se pot creia lucruri tot aşa de minunate ca şi ţările cu o civilizaţie mai veche. Şi în privinţa aceasta Govora, stă mărturie fidelă.

PRIMA ETAPA

Acum cincizeci şi şapte de ani şi mai bine, un locuitor Gh. Ciurea care avea o bucată de pământ cam prin locurile unde se află azi aşezată Govora.

Călimănești și Mănăstirea Cozia/ 1910

#Loisir la #Cozia pe la 1910
între #istorie și #profanare/ #promiscuitate — la ctitoria lui #MirceaCelBătrân
domnişorii, domnişoarele şi cuconiţele pioase cari îşi cerşesc sănătatea zdruncinată în desfrâuri, de la apele Călimăneştilor şi ale Căciulatei...
marile săli domneşti, bătrânele cerdacuri animate deasupra Oltului, şi în cari Mircea şi Mihai ospătau, cu grije, sub privirile blânde ale vechilor vlădici şi vechilor egumeni — toate sunt prefăcute în „sufragerii“ şi dormitoare pentru #fetele de la #AzilulElenaDoamna
zac paturile de fier, unele peste altele zac saltelele putrede, în locul de odinioară, al sfintelor odăjdii şi armuri bolţile medievalei cetăţui (miros) nu a rugină, nici a smirnă, nici a oseminte bătrâne ci a „iacnii“ de birturi proaste şi a „parfumuri“ de şcolăriţe #FinDeSiecle*...


<<

PRIN MUNȚII NOŞTRI


VALEA OLTULUI
— MONASTIREA COZIA —

Noi, românii, suferim de un mare păcat. Pe când strămoşii noştrii aveau o neţărmurită dragoste pentru frumuseţile pitoreşti ale ţârei, — dovadă, sfintele şi bătrânele monăstiri, ridicate de ei, în cele mai măreţe colţuri ale pământului românesc, — noi, urmaşii lor, părem cu totul obosiţi şi nepăsători faţă de splendidele podoabe cu cari Dumnezeu a înzestrat leagănul neamului nostru.

Avem, în cuprinsul ţârei şi, mai ales, în lungul şir al Carpaţilor, adevărate minuni de frumuseţi naturale.

1938/ Popasuri pe Valea Oltului/ Schitul din Ostrov, Cozia, Turnu şi Stănişoara

#Sufletecurate din 1938
dintre #călugări, numai unul este scutit de muncă şi de severele #pravilemonahale părintele Spiridon, care a atins vârsta de 116 ani
e drept — spune el — că niciodată n’am mâncat carne, n’am băut alcool şi am urmat cu sfinţenie sfaturile din cetaniile înţelepte care poruncesc inimă bună şi cumpătare, dar mulţi dintre fraţi le-au urmat întocmai şi totuşi Domnul i-a chemat demult întru împărăţia Sa...
drumul până la #Stănişoara e semănat de troiţe, unele din ele simple, executate naiv, altele cu înfăţişări de adevărate paraclise cu altar, cruci şi icoane aci, nu odată, drumeţii surprinşi de noapte sau de intemperii se adăpostesc, ori aşa după cum se pricep aduc prinosul lor de închinăciune Aceluia care a zămislit atâtea frumuseţi....
icoanei Maicei Domnului, care împodobeşte frumoasa troiţă situată la jumătatea drumului dintre Turnu şi Stănişoara, nu ştiu ce suflet bun, reeditând povestea umilului măscăriciu Barnabé din Compiègne a lui Anatole France, a găsit de cuviinţă să-i facă o completare originală şi impresionantă a văzut că #MaicaDomnului n’are mărgele (o scăpare din vedere a zugravului), a cumpărat atunci un şir de mărgele albe, de sticlă, le-a încercuit cu fire de busuioc, mentă şi sânziene, apoi cu ajutorul unor ace cu gămălie a împodobit gâtul Născătoarei care zâmbeşte cu pruncul în braţe...


>> completare resurse #memoriavalceana anterioare <<

<<

Printre vechile şi istoricele lăcaşuri de reculegere de pe Valea Oltului: Cozia, Turnu şi Stănişoara, se numără şi schitul Ostrovul.

Situat în extremitatea de Miază-zi a minunatului ostrov din faţa Călimăneştilor, într’un cadru pitoresc şi arhaic, în care frumuseţele firii se îngână cu murmurul aspru al Oltului, schitul Ostrovul, de mai bine de 400 de ani, stăruie în aceeaş umilă şi impresionantă cucernicie.

Războiul, schimbările survenite pe urma lui, ritmul precipitat al progresului care i-a adus în apropiere calea ferată şi lume multă, n’au putut să-i răpească farmecul singurătăţii, acel duh de izolare şi linişte, caracteristic până şi schiturilor sau mănăstirilor situate chiar în inima oraşelor.