- «,...în cazul localităţilor fără o bibliotecă funcţională având un program cu publicul de cel puţin 40 de ore pe săptămână, reînfiinţarea acestora poate fi dispusă de către instanţa de judecată. (2) Calitatea procesuală activă pentru procesele prevăzute la alin. (1) aparţine oricărei persoane fizice sau juridice.»
Nu pare o lege ,,mai rea” – cel puțin în prevederile referitoare la bibliotecile publice -, dar ar trebui analizată cu atenție de către toți cei interesați, pentru a fi îmbunătățită prin părțile esențiale. (explicații foto din colaj)
Pentru prima dată în România (în Rep. Moldova asta e mai demult), sunt introduse standarde de funcționare cu referiri și la standarde europene (în Expunerea de motive*, ref. și la Manifestul Bibliotecii Publice IFLA-UNESCO 2022 şi Manifestul bibliotecilor către Europa): de ex., privind suprafaţa utilă minimă a bibliotecilor publice (sediile se vor dimensiona în funcţie de mărimea populaţiei deservite), norme de personal – nu doar pentru bibliotecari, ci și pentru IT-isti și tot personalul de specialitate (raportate de asemenea la nr. de locuitori), pentru funcțiile de conducere etc., standarde pentru echipamente informatice (pentru bibliotecari + stații de lucru pentru public), standarde pentru dotarea cu software, standarde pentru activități s.a.m.d.
Se afișează postările cu eticheta Legea bibliotecilor 2023. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Legea bibliotecilor 2023. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Mihai Moldoveanu/ Râmnicul povestea nesfârșită integral în PDF
#MihaiMoldoveanu în #BVaAV / #memoriavalceana #povestenesfârșită despre #celmaifrumosorașdinlume ...via #Versoix (acasă la #RegeleMih...
-
. Actualizare 30 iunie 2026: Întregul interviu luat de către Emanuel Valeriu lui Constantin Pîrvulescu în 1990, în FB #BiblioteciValcene cu...
-
La link-urile de mai jos avem toate cărțile autorului Gheorghe Constantinescu, începând cu cele mai noi și continuând cu cele publicat(e) pe...
-
Enciclopedia Judetului Valcea vol. I 2010 (Județul în ansamblu) integral în pdf (link) Enciclopedia Judetului Valcea vol. II 2012/ Localităț...