«Zăvoaia - icoana copilăriei mele»
Cuvânt către cititori
Zăvoaia este pentru mine locul sacru al neamului meu, un colţ de lume aflat între dealul Mălurel, micul meu Olimp, dealul Sorbet, unde ţăranii îsi cultivau fiecare pălmuţă de pământ și dealul Iernatic cu Biserica cea veche, punctul terminus al trecerii prin lume. Zăvoaia este locul meu mult iubit care nu apare în niciun vechi hrisov, pe nicio hartă si despre care nu s-a scris niciodată vreun cuvânt. De aceea Zăvoaia este personajul principal al acestei cărţi. Vechea comună Bărbăteşti avea în componenţa sa două sate, Zăvoaie, la sud si Mierleşti, la nord.
Numele Mierleşti apare înscris pe hărţi din vechime. Mierleştii se situează în spatiul locuit dintre dealul Măleni, dealul Dobricenilor şi dealul Măgura. Între cele două sate nu există o graniţă trasată printr-un hotar istoric, aşa că oamenii din zona intermediară se consideră a fi ori din Zăvoaie, ori din Mierleşti în funcţie de bisericile de care aparţin, de locurile pe unde colindă copiii de Crăciun, cum îi trage inima... Zăvoaia din inima mea este cea în care pulsează Biserica nouă, Şcoala nouă şi casa mea natală, locul cel mai drag de pe pământ. Satul Mierleşti, situat chiar sub buza muntelui Buila, are multe biserici vechi, Mierleşti, Poieni, Vătăşeşti şi Măleni. Pe vremuri erau aici Primăria şi Şcoala. Au rămas Dispensarul şi Căminul Cultural. Centrul satului, aflat la intersecţia a trei drumuri principale care duc spre Costeşti, Dobriceni şi Bodeşti este tot în inima Mierleştilor. În centrul satului, în toată copilăria mea, am avut o a doua „casă”, magazinul lu’ tata, uriaşul Gică Sorici. Sufleteşte aparţin celor două „lumi”...La şcoală, când ne împărţeam în echipe ca să jucăm fotbal sau handbal, cei care mergeau de la Şcoala nouă în sus erau „Mierleştiul”, iar ceilalţi eram „Zăvoaia” şi aceasta a rămas graniţa din inima mea. Numele de Mierleşti are clar forma de plural, ca şi cel de Zăvoaie, de altfel. Oamenii spun despre că noi suntem din Zăvoaie, locul cu multe smârcuri unde cresc anini şi sălcii. Când ne adunam noi copiii la bâlciul de Sfânta Marie Mică spuneam că ne-am strâns acolo toată Zăvoaia şi tot Mierleştiul. În limba noastra de copii dădeam forme de singular celor două nume, fiind, vrând-nevrând, creatorii unei mitologii locale. Zăvoaia din inima mea este personificarea unei zâne bune, un chip al mamei. Mierleştiul din inima mea este personificarea unui prinţ al Builei, un chip al tatălui... Mierleştiul şi Zăvoaia au creat „Bărbatul”, botezat în apa vie a Otăsăului. Şi Dumnezeu ne-a numit... „Bărbăteşti”.
Mama mea îmi spunea mereu că o visează pe Maica Domnului la noi în săliştea casei. Prima mea amintire din copilărie este împreună cu mama pe pajiştea înverzită din săliştea casei. Mama spunea ca visul ei este o binecuvântare. Icoana copilăriei mele este Zăvoaia, o mamă cu fiul ei. Am simţit protecţie divină în acest loc. Aşa îmi alunga mama toate fricile, spaima de urât şi mă încredinţa că, deşi voi suferi, voi învinge. „Constantine, tu eşti un suflet ales”, îmi spunea mama şi eu am înţeles tâlcul vorbelor ei. Cartea aceasta este o mărturisire, spovedania unui suflet pe care viaţa l-a înfrumuseţat. Niciodată nu este prea târziu pentru a avea o copilărie fericită, dar a doua oară depinde doar de tine, cititorule... Cartea mea dezvăluie multe din secretele din „traista cu poveşti” pentru Matei, scumpul meu nepoţel. Prima mea carte... Cartea mea de citire...
Autorul
Constantin Sorici/ «Zăvoaia - icoana copilăriei mele» integral în PDF
Numele Mierleşti apare înscris pe hărţi din vechime. Mierleştii se situează în spatiul locuit dintre dealul Măleni, dealul Dobricenilor şi dealul Măgura. Între cele două sate nu există o graniţă trasată printr-un hotar istoric, aşa că oamenii din zona intermediară se consideră a fi ori din Zăvoaie, ori din Mierleşti în funcţie de bisericile de care aparţin, de locurile pe unde colindă copiii de Crăciun, cum îi trage inima... Zăvoaia din inima mea este cea în care pulsează Biserica nouă, Şcoala nouă şi casa mea natală, locul cel mai drag de pe pământ. Satul Mierleşti, situat chiar sub buza muntelui Buila, are multe biserici vechi, Mierleşti, Poieni, Vătăşeşti şi Măleni. Pe vremuri erau aici Primăria şi Şcoala. Au rămas Dispensarul şi Căminul Cultural. Centrul satului, aflat la intersecţia a trei drumuri principale care duc spre Costeşti, Dobriceni şi Bodeşti este tot în inima Mierleştilor. În centrul satului, în toată copilăria mea, am avut o a doua „casă”, magazinul lu’ tata, uriaşul Gică Sorici. Sufleteşte aparţin celor două „lumi”...La şcoală, când ne împărţeam în echipe ca să jucăm fotbal sau handbal, cei care mergeau de la Şcoala nouă în sus erau „Mierleştiul”, iar ceilalţi eram „Zăvoaia” şi aceasta a rămas graniţa din inima mea. Numele de Mierleşti are clar forma de plural, ca şi cel de Zăvoaie, de altfel. Oamenii spun despre că noi suntem din Zăvoaie, locul cu multe smârcuri unde cresc anini şi sălcii. Când ne adunam noi copiii la bâlciul de Sfânta Marie Mică spuneam că ne-am strâns acolo toată Zăvoaia şi tot Mierleştiul. În limba noastra de copii dădeam forme de singular celor două nume, fiind, vrând-nevrând, creatorii unei mitologii locale. Zăvoaia din inima mea este personificarea unei zâne bune, un chip al mamei. Mierleştiul din inima mea este personificarea unui prinţ al Builei, un chip al tatălui... Mierleştiul şi Zăvoaia au creat „Bărbatul”, botezat în apa vie a Otăsăului. Şi Dumnezeu ne-a numit... „Bărbăteşti”.
Mama mea îmi spunea mereu că o visează pe Maica Domnului la noi în săliştea casei. Prima mea amintire din copilărie este împreună cu mama pe pajiştea înverzită din săliştea casei. Mama spunea ca visul ei este o binecuvântare. Icoana copilăriei mele este Zăvoaia, o mamă cu fiul ei. Am simţit protecţie divină în acest loc. Aşa îmi alunga mama toate fricile, spaima de urât şi mă încredinţa că, deşi voi suferi, voi învinge. „Constantine, tu eşti un suflet ales”, îmi spunea mama şi eu am înţeles tâlcul vorbelor ei. Cartea aceasta este o mărturisire, spovedania unui suflet pe care viaţa l-a înfrumuseţat. Niciodată nu este prea târziu pentru a avea o copilărie fericită, dar a doua oară depinde doar de tine, cititorule... Cartea mea dezvăluie multe din secretele din „traista cu poveşti” pentru Matei, scumpul meu nepoţel. Prima mea carte... Cartea mea de citire...
Autorul
Constantin Sorici/ «Zăvoaia - icoana copilăriei mele» integral în PDF
&&&
Constantin Sorici/
Constantin Zărnescu și triunghiul sacru al românitătii
Constantin Zărnescu și triunghiul sacru al românitătii
- eseu omagial dedicat scriitorului Constantin Zărnescu, CETĂTEAN DE ONOARE al oraşului Horezu -
ARGUMENT
Prin abordările sale stilistice inovatoare, prin limbajul ingenios şi spiritul profund dramatic, Constantin Zărnescu este un magistral scriitor postmodern, ce ne proiectează cu candoare într-un realism magic şi într-o hiperrealitate sacră. Cronologia postmodernismului începe cu avangardismul, de care scriitorul e atât de fascinat, încât l-a urmat toată viaţa. Propun şi eu un ,,joc" liber al unui discurs postmodern, abordând o perspectivă fracturată, multiplă şi fluidă a vieţii şi operei scriitorului. In această manieră voi aborda deschis, universul său literar, fără idealuri utopice, fără pretenţia că aş putea atinge, nici măcar tangenţial, artefactele interpretărilor clasice, autoritatea universaliilor monolitice, adevărul unic, sau frumosul imperial...Scriitorul adoră subiectivitatea şi reinterpretările şi de aceea cred că acceptă fragmentarismul meu în narare şi „limitele" mele de interpretare. Pornind de la vastul său arsenal de termeni inventaţi, mi-am făcut şi eu loc în spaţiul accentelor implicite ale cuvintelor sale. Locul central în discurs îl ocupă termenul de ,,românitate", asociat unui puternic filon sacral. La Constantin Zărnescu noţiunea de românitate are „individualitate", fiind sursă pentru înţelegerea omului carpatic, dar mai ales ca ,,loc" pentru ,,ethosul omului de la munte". Scriitorul îşi etalează calităţile sale spiritual-emoţionale ca ,,prezenţă", de aceea este foarte importantă ,,rama" discursului în care îl ipostaziem. ,,Liceul" este ,,locul" de unde începe „călătoria" sa spre Ardeal, unde îşi împlineşte „sensul". De acolo priveşte înspre „triunghiul sacru al românităţii", de unde a plecat, iar noi privim spre Ardeal, întru „trinitatea sacră a României". Unitatea tuturor românilor este trăită ca o experienţă divină. Descoperim la Constantin Zărnescu o formă unică de eroism literar.
Tot ce voi afirma în acest eseu este rodul unei gândiri termale...
UN ARBORE SI TOT CERUL..
Scriitorul Constantin Zărnescu face parte din categoria oamenilor care învrednicesc locurile pe unde au trecut, iar „prezenţa" lor este peste tot vibrantă si misterioasă ca o epifanie. Semnatarul acestor rânduri sunt martor de cincizeci de ani la fulguranta trecere a generaţiilor pe la liceul din Horezu, un important focar de cultură si eleganţă, care a împlinit de curând sapte decenii de existenţă. Constantin Zărnescu, după cei 4 ani de liceu, ne-a lăsat un tainic semn de dăinuire, undeva, pe cerul Horezului si mi-a fost dat si mie să veghez aici, „în lanul de secară", la creşterea legendei sale si la înţelenirea timpul său mitic! Ecourile trecerii sale pe aici au crescut cu fiecare cerc spiritual adăugat unui arbore urias, monument al naturii, ce străjuieste si acum intrarea în strălucitul liceu. Acest arbore e singurul eon vegetal din ceea ce a fost odinioară. Constantin Zărnescu înnobilează liceul din legendarul Horezu, iar noi, statornicii clipei, statornicii locului, ne mândrim cu el. Nicio altă personalitate trecută pe aici nu poartă mai adânc pecetea acestui lăcas de învăţământ si cultură, în inima sa. „Contagiunea" aceasta se întâmplă atunci când omul e om, iar scoala e scoală!... De aici, din fruntea mândrei Oltenii, Constantin Zărnescu a luat drumul Ardealului. Îl regăsim chiar în inima Transilvaniei prezentat de scriitorul clujean Horia Muntenus: „Unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani, romancier, dramaturg, eseist si istoric literar, cercetător al vieţii si operei lui Brâncusi, Constantin Zărnescu se prevalează de haruri divine si rămâne dominat de o energie creativă rarisimă, specifică firilor predestinate. Iniţiator si director literar al Cenaclului «Tribuna» al Asociaţiei Scriitorilor Cluj, s-a preocupat constant de tinerele generaţii, fiind mentor si prieten al debutanţilor, al tinerilor din grupările «Echinox», «Napoca Universitară» si, mai apoi, «Zalmoxis». Orator si conferenţiar de excepţie, savant erudit, Constantin Zărnescu este adâncit în străvechimi si arhaice simboluri, în mitologii mediteraneene si, în egală măsură, în curentele filosofice si estetice ale Renasterii, ori în expresiile specifice Secolului Luminilor... Criticul de artă Constantin Zărnescu se plasează, în cercetarea sculpturii lui Constantin Brâncusi, în categoria celor mai mari hermeneuţi ai operei marelui artist. Fondator al Societăţii clujene de cultură «Constantin Brâncusi», scriitorul si-a transformat casa în salon literar, în risipa ,,florarului blagian"! „De pe stamine de alun, / din plopii albi, se cerne jarul. / Orice-nceput se vrea fecund, / risipei se dedă Florarul(... ) Visând, întrezărim prin doruri / latente-n pulberi aurii / păduri ce ar putea să fie / si niciodată nu vor fi" (Lucian Blaga)... Constantin Noica ne schiţează similar un proiect al „facerii" unui om: „Nu suntem în lume decât ceea ce se întâmplă să fim. Un prieten, o dragoste, cărţile, proverbele, zicerile, spusele, lumea de ieri-noapte, toate acestea ne construiesc. Noi ne facem din propria noastră risipire"...
Tot ce voi afirma în acest eseu este rodul unei gândiri termale...
UN ARBORE SI TOT CERUL..
Scriitorul Constantin Zărnescu face parte din categoria oamenilor care învrednicesc locurile pe unde au trecut, iar „prezenţa" lor este peste tot vibrantă si misterioasă ca o epifanie. Semnatarul acestor rânduri sunt martor de cincizeci de ani la fulguranta trecere a generaţiilor pe la liceul din Horezu, un important focar de cultură si eleganţă, care a împlinit de curând sapte decenii de existenţă. Constantin Zărnescu, după cei 4 ani de liceu, ne-a lăsat un tainic semn de dăinuire, undeva, pe cerul Horezului si mi-a fost dat si mie să veghez aici, „în lanul de secară", la creşterea legendei sale si la înţelenirea timpul său mitic! Ecourile trecerii sale pe aici au crescut cu fiecare cerc spiritual adăugat unui arbore urias, monument al naturii, ce străjuieste si acum intrarea în strălucitul liceu. Acest arbore e singurul eon vegetal din ceea ce a fost odinioară. Constantin Zărnescu înnobilează liceul din legendarul Horezu, iar noi, statornicii clipei, statornicii locului, ne mândrim cu el. Nicio altă personalitate trecută pe aici nu poartă mai adânc pecetea acestui lăcas de învăţământ si cultură, în inima sa. „Contagiunea" aceasta se întâmplă atunci când omul e om, iar scoala e scoală!... De aici, din fruntea mândrei Oltenii, Constantin Zărnescu a luat drumul Ardealului. Îl regăsim chiar în inima Transilvaniei prezentat de scriitorul clujean Horia Muntenus: „Unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani, romancier, dramaturg, eseist si istoric literar, cercetător al vieţii si operei lui Brâncusi, Constantin Zărnescu se prevalează de haruri divine si rămâne dominat de o energie creativă rarisimă, specifică firilor predestinate. Iniţiator si director literar al Cenaclului «Tribuna» al Asociaţiei Scriitorilor Cluj, s-a preocupat constant de tinerele generaţii, fiind mentor si prieten al debutanţilor, al tinerilor din grupările «Echinox», «Napoca Universitară» si, mai apoi, «Zalmoxis». Orator si conferenţiar de excepţie, savant erudit, Constantin Zărnescu este adâncit în străvechimi si arhaice simboluri, în mitologii mediteraneene si, în egală măsură, în curentele filosofice si estetice ale Renasterii, ori în expresiile specifice Secolului Luminilor... Criticul de artă Constantin Zărnescu se plasează, în cercetarea sculpturii lui Constantin Brâncusi, în categoria celor mai mari hermeneuţi ai operei marelui artist. Fondator al Societăţii clujene de cultură «Constantin Brâncusi», scriitorul si-a transformat casa în salon literar, în risipa ,,florarului blagian"! „De pe stamine de alun, / din plopii albi, se cerne jarul. / Orice-nceput se vrea fecund, / risipei se dedă Florarul(... ) Visând, întrezărim prin doruri / latente-n pulberi aurii / păduri ce ar putea să fie / si niciodată nu vor fi" (Lucian Blaga)... Constantin Noica ne schiţează similar un proiect al „facerii" unui om: „Nu suntem în lume decât ceea ce se întâmplă să fim. Un prieten, o dragoste, cărţile, proverbele, zicerile, spusele, lumea de ieri-noapte, toate acestea ne construiesc. Noi ne facem din propria noastră risipire"...
Imaginile din colaj una câte una, cu link spre album foto din carte, la această legătură.
________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #ConstantinSorici #Horezu #Barbatești #ConstantinZarnescu #Zăvoaia #Zăvoaiaicoanacopilărieimele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu