Vechile consemnări ale țărănistului/ comunistului Dumitru Cumpănașu*/ Grădiștea/ Vâlcea

Familia Cumpănașu din comuna Grădiștea, județul Vâlcea

             Pătrașcu, unul dintre cei șapte moși ai satului Grădiștea, apare sub acest nume în jalba adresată marelui ban al Craiovei, din 13 iulie 1767  împreună cu diaconul Iacob, cerând ispașă pentru stricăciunile făcute de turma de oi a unor ciobani din Logrești-Gorj.          

            Niță sin Pătrașcu, unicul fiu al lui Pătrașcu, menționat sub acest nume, de Niță al lui Pătrașcu, în recunoașterea scrisă a unei datorii de 45 taleri, dată de Barbu fiul lui Dumitrașcu, la 29 martie 1811. Mai apare sub numele de Ioan și Ion sin Pătrașcu în adeverințele din 26 septembrie 1811 și 6 iunie 1815 date de Marele Vistier și respectiv după Catastivele Vistieriei, prin care ”după cuprinderea luminatelor hrisoave domnești”, era scutit de dările pentru produsele agricole, deoarece își purta dajdia la Compania cea nouă din orașul Craiovei.

            Într-o jalbă adresată marelui Logofăt, apare sub numele de Ioan Rachieru din Grădiștea, deci un început de nume de familie, după ocupația pe care o exercita- comerțul cu băuturi spirtoase – în cârciuma deschisă în satul Mârșani, județul Dolj. Jalba poartă data de 4 octombrie 1815. Tot Ioan Rachieru din Grădiștea, județul Vâlcea semnează și jalba către Marele Spătar, din 25 martie 1818. La 15 martie 1819 Ioan Rachieru din Grădiștea, județul Vâlcea face plângere către Gheorghe Șuțu, mare spătar.

            În pisania bisericii de lemn din satul Valea Grădiștei- monument istoric- construită în anul 1816, apare ca ctitor sub numele de Niță Cumpănașu. Numele de familie Cumpănașu îți are obârșia în calitatea de ”Companist” în Compania cea nouă a Craiovei.

            Niță (Ion) Cumpănașu a avut doi copii:

            - Tuță Cumpănașu cei zice și Radu Ion Pătrașcu și

            - Ioana căsătorită cu Radu Stanca din Grădiștea. Numele de Tuță Cumpănașu și Radu Ion Pătrașcu apar în Patenta dată de Prefectura districtului Vâlcea pentru comerțul cu băuturi spirtoase cu amănuntul, pentru anii 1863-1864.

            Sub numele de Tuță Cumpănașu apare și în alte acte oficiale: Confirmările în funcția de primar ales al comunei Grădiștea, date de Prefectura Vâlcea-16567/1867; 13802/1869; 12587/1870 și în înștiințarea Președintelui Curții cu jurați din districtul Vâlcea, prin care Tuță Cumpănașu este chemat ca jurat supleant.

            Radu, Tuță, Ion Cumpănașu a fost căsătorit cu Floarea și după moartea lor au rămas în viață patru copii:

            - Ion Radu Cumpănașu

            - Stana căsătorită cu logofătul Nicolae Ionescu

            - Floarea căsătorită cu Ion D. Busuioceanu

            - Maria căsătorită cu Dumitru Dumitrescu

            Născut în anul 1869, luna septembrie 17, Ion Radu Cumpănașu a rămas orfan de ambii părinți înainte de a fi împlinit vârsta de șapte ani.

            A urmat și a absolvit patru clase primare-urbane, la școala Tudor Vladimirescu din Craiova, cu rezultate foarte bune la învățătură.

            S-a căsătorit, încă de tânăr, cu Elisaveta Constantin N. Părăușanu din Părăușani.

            Între anii 1887-1920 inclusiv, Ion R. Cumpănașu a fost secretar și respectiv notar al comunei Grădiștea, obținând, pe bază de examene și inspecții speciale definitivarea și avansări în funcțiile de secretar comunal, notar clasa II-a și notar clasa I.

            Prin decretul nr. 2676, din 31 mai 1923, a fost decorat cu Ordinul Coroana României în gradul de Cavaler.

            Prin decizia nr,422 din 11 octombrie 1928, a fost pensionat cu pensia reprezentând 94% din salariul de bază pe ultimii trei ani, având 33 ani de serviciu și vârsta de 59 ani.

            Elisaveta și Ion. R. Cumpănașu au trăit până la împlinirea, de către fiecare, a vârstei de 87 ani și au avut 11 (unsprezece) copii, dintre care, la moartea lor, au rămas în viață șase:

            - Dumitru Ion Cumpănașu

            - Constantin Ion Cumpănașu, învățător

            - Maria, căsătorită cu Constantin Dobrinescu din comuna Simnicu, jdețul Dolj, unde și-au stabilit domiciliul.

            - Floarea, căsătorită cu Andrei A. Busuioceanu, din comuna Grădiștea, județul Vâlcea.

            - Alexandrina, căsătorită cu Mihai Roșculescu din comuna Cordești, județul Gorj, stabilindu-și domiciliul în comuna Grădiștea, județul Vâlcea.

            - Ana, căsătorită cu Constantin Dăneț, din comuna Godinești-Racoți, județul Gorj, stabilindu-și domiciliul în comuna Tina (Livezi), județul Vâlcea.

           

                        Grădiștea de pe Olteț

             După cum rezultă din schița generală  de delimitare a hotarelor teritoriului administrativ, comuna Grădiștea-Vâlcea, formată din satele: Grădiștea, Valea Grădiștei, Obislavul, Linia, Diaconești, Țuțuru, Dobricea, Turburea și Străchinești (nouă) are hotar comun cu următoarele șase comune:

            - Sinești spre nord, cu satele: Sinești, Urzica, Mijșocul, Deașlul Bisericii, Popești și Ciucheți (șase sate);

            - Roșiile spre est, cu satele: Roșiile, Hotăroaia, Pertești, Lupuiești, Rățălești, Cherăști, Păsărei, Pleșești, Romanești, Balaciu și Zgubea (unsprezece sate);

            - Livezi spre sud, cu satele: Livezi, Tina, Părăușani, Pleșoi, Pârâăenii de Sus, Pârâienii de Mijloc, Pârâienii de Jos (șapte sate). Toate aceste comune sunt din județul Vâlcea.

            - Târgul Logrești spre vest, cu satele: Târgul Logrești, Logrești Moșteni, Seaca, Mărul și Popești (5 sate);

            - Stejari spre vest, cu satele: Stejari, Piscoiu, Popești și Hurezani (patru sate);

            - Dănciulești spre sud, cu satele: Dănciulești, Obârșia, Rădinești, Hălăngești, Bibulești și Zăicoiu (șase sate). Aceste trei comune aparțin de județul Gorj.

            Zona de influență a centrului Grădiștea afectează deci țapte comune cu 48 de sate.

            Arterele de circulație care leagă aceste unități administrative de centrul comunei Grădiștea sunt în circulație generală, drumuri naționale și drumuri județene și vin din cinci direcți:

            - din nord-vest și sud – drumuri naționale;

            - din nord, est și sud-vest – drumuri județene.

            Din cele mai vechi timpuri, Grădiștea a fost un centru de atracții pentru populația din satele menționate mai sus.

            1. Economic. Aici funcționează de peste o sută de ani un târg săptămânal de vite și alimente pentru valorificarea produselor agroalimentare ale țăranilor producători, precum și trei târguri anuale pentru aprovizionarea cu produse manufacturiere și industriale.

            Cooperativa de consum din Grădiștea are o vechime de peste cincizeci de ani, fiind una dintre cele mai vechi din regiune. În 1939 s-a transformat în cooperativă cu funcțiuni multiple – de aprovizionare, valorificare și producție agricolă- înființând un centru de închiriat mașini și unelte agricole, o moară și o brutărie. Moara și brutăria funcționeazxă și în prezent.

            2. Administrativ. La Grădiștea a fost reședința plășii Grădiștea (Oltețul de Sus) până la raionarea din 1952. Aici a funcționat în tot acest timp sub-inspectorat școlar, secție tehnică de drumuri, oficiul poștal, ocol agricol și circumscripții sanitare umană și veterinară.

            3. Transporturi. Începând de după primul război mondial, deci cu cincizeci de ani în urmă, Grădiștea a fost centrul de circulație auto pentru legăturile cu Râmnicu Vâlcea și București, aceasta fiind prima linie de transport auto în comun din județul Vâlcea. În prezent, în Grădiștea sunt zilnic 22 staționări de autobuze ale căror trasee se încrucișează aici, din care șase sunt cap de linie.

            4. Politic. La Grădiștea s-a organizat, în septembrie 1944, primul Comitet de Plasă legal al P.C.R., din județul Vâlcea și primul Comitet de Plasă al U.T,C. -țărani, din regiunea Oltenia, tot în septembrie 1944. Și tot la Grădiștea s-a organizat prima secție sindicală a învățătorilor din plasa Grădiștea cu conducători comuniști – la 26 octombrie 1944 – fiind prima de acest fel pe țară.

             Comuniștii și simpatizanții comuniști, precum și U.T.C.-iștii din ilegalitate, cu domiciliul în Grădiștea, au participat nemijlocit la actul eliberării, din 23 august 1944.

            5. Cultura. Activitatea Căminului cultural din Grădiștea are un trecut de cincizeci de ani cu rezultate apreciate mai ales în lupta antifascistă. Căminul cultural din Grădiștea a organizat o manifestație publică – de solidaritate cu poporul cehoslovac cotropit, în 1939. De asemenea, a organizat – în 1942- o manifestare publică de protest împotriva războiului, de către un număr de peste o sută femei, mame și soții ale celor mobilizați. Demonstrativ secția sportivă a Căminului cultural Grădiștea a cultivat relații de prietenie cu prizonierii sovietici aduși la muncă pe moșia Opran, organizând cu ei întreceri sportive amicale.

            La 1 septembrie 1945, a luat ființă în Grădiștea Gimnaziul Unic care odată cu generalizarea învățământului de opt ani s-a transformat în liceu de cultură generală. Atât gimnaziul unic cât și liceul își recrutează elevii din toate comunele vecine cu comuna Grădiștea.

            6. În perspectivă.

            - În cadrul programului național de dezvoltare a zootehniei, la Grădiștea a fost programat un complex de 1.000 vaci de lapte.

            - În urma forajelor de explorare cât și a celor de exploatare, la Grădiștea funcționează o secție de exploatare a gazelor naturale.

            - Primele probe de producție de țiței ale sondelor forate au indicat rezultate excepționale: producție mare pe unitatea de timp și țiței de înaltă puritate. Sunt în proiect 40 sonde noi pentru țiței pe teritoriul comunei Grădiștea.

 

Cetatea de la Grădiștea – din județul Vâlcea

           

            În lucrarea ”Dacia înainte de romani”, premiată de Academia Română, în anul 1877, profesorul Grigore Tocilescu învederează un număr de 50 castele, cetăți și mansiuni (locuri de popas) în Dacia, dintre care nouă în Oltenia.

            Dacă în urmă cu peste o sută de ani, profesorul Tocilescu n-a putut localiza decât foarte puține așezări dacice sau cu denumiri dacice, ulterior au fost localizate cele mai multe. Totuși în hărțile publicate în tratatele de istorie veche, rămân încă cu semnul întrebării așezările Phrateria și Arcinna, din Oltenia.

            În harta, desenată pe baza informațiilor cuprinse în Îndreptarul geografului grec Ptolemeu, expusă la Muzeul de istorie al R.S.R., Arcinna (Arkiuna) și Phrateria sânt fixate între Olt și Jiu.

            Ce localități actuale corespund acestor străvechi așezări?

            Ca membru al Colectivului pentru redactarea  Marelui Dicționar Geografic al României, profesorul Tocilescu a luat cunoștință, din datele comunicate de Prefectura județului Vâlcea, că în comuna Grădiștea, pe culmea Dealului Muierii, se văd urmele unei cetăși ce se presupune a fi din vremea dacilor. Pentru încredințare, profesorul Tocilescu a venit la Grădiștea. Aici, după cum ne relata fostul notar care l-a primit și condus la !Cetate!, profesorul a rămas plăcut impresionat de faptul că și copiii pe care i-a întâlnit știau unde este cetatea și vorbeau despre poarta cetății, câmpul cetății, fântâna și balta cetății, Straja, căci așa se transmiseseră din generație în generație – peste veacuri – cunoștințele despre Cetatea de la Grădiștea.

            ”Polonic (Pamfil) și Tocilescu au semnalat la Grădiștea urme romane. Pe culmea Straja s-ar fi găsit vase și monede romane, iar în cuprinsul satului a existat și o așezare rurală romană” (Dumitru Tudor –”Oltenia Romană”- pag. 313).  Drumul Muerei, la apus de Reşca (caiet 9, f.1)

            Care dintre cele două cetăți, a căror localizare este încă nelămurită, poate fi cea de la Grădiștea din Vâlcea? Făcând o apropiere între poziția lor pe harta după Ptolemeu și localitățile cu urme de ”locuri întărite”, Grădiștea din județul Vâlcea și Arșeni din comuna Mușetești, județul Gorj, vom constata că Phrateria se suprapune pe Grădiștea-Vâlcea, iar Arcinna pe satul Arșeni din comuna Mușetești-Gorj.

            În acte oficiale privind împărțirea administrativă a țării, Arșeni apre sub formele apropiate de Arșeni și Arseni. Astfel, în Indicatorul statistic al satelor și unităților administrative din România, după recensământul din decembrie 1930, apare sub denumirea de Arseni, un sat aparținând comunei Mușetești din plasa Novaci, județul Gorj, iar în anexa la H.C.M. nr. 1142/1968, pentru delimitarea administrativ-teritorială a comunelor din județul Gorj, apare sub denumirea de Arșeni același sat aparținând comunei Mușetești – Gorj. Deci Arseni și Arșeni pentru una și aceeași localitate.

            Făcând aplicația fenomenului trecerii lui c s (c ș) obișnuit în nord-vestul Olteniei, obținem din Arcinna Arsina (Arșina), iar Arseni și Arșeni ar fi cei din Arcina (Arșina).

            O demonstrație științifică, pe baza unor cercetări arheologice și ethografice, ar constitui – cred eu, încă o categorică confirmare a continuității populației dacice în zona subcarpatică, cu păstrarea, peste două milenii a denumirii așezării dacice Arcinna.

            Așezarea cetății de la Grădiștea, pe culmea Dealului Muierii, într-o pozișie strategică, făcea posibilă semnalizarea, prin sistemul focurilor pe înălțimi, pentru toate punctele de pe Culmile Carpaților Meridionali, de la Porțile de Fier și până peste Culmea Făgărașului.                    Pe parcursul a duăzeci de ani, ca învățător în comuna Grădiștea - Vâlcea, ieșind în fiecare primăvară ”pe Cetate” cu elevii ce-și însușiseră, în timpul iernii, cunoștințele de istorie și geografie a României, concretizam urmărind cu vederea liberă, culmile Carpaților meridionali, cu piscurile și trecătorile lor, până departe în zare.

            Identificam bazinele celor două râuri, Oltul și Jiul, care adună în albiile lor apele curgătoare ale Olteniei, despărțite, din munte până la Dunăre, de Dealul Muierii, cea mai mare cumpănă a apelor din Dacia lui Burebista și Decebal.

            Încă de pe vremea când eram și eu elev în cursul primar, la școala din Grădiștea –Vâlcea, învățătorul nostru ne vorbise despre vizita profesorului Grigore Tocilescu care confirmase că Cetatea noastră a aprținut dacilor pe vremea lui Burebista și Decebal și descoperise , pe culmea Straja, urme romane.

            Ne imaginam că pe drumul de pe Culmea Dealului Muierii trebuie să fi trecut legiunile romane, pentru cucerirea Sarmisegetuzei, după ce vor fi cucerit ”Cetatea noastră” – Recunoșteam vechea cale a oierilor Drumul Muierii care plecând din Poiana Muierii coborau pe culmea dintre Olteț și Galbenul și trecând pe lângă Cetatea de la Grădiștea se continua spre lunca Dunării. Ne consideram că suntem într-una din zonele în care s-a plămădit poporul român și ne mândream cu asta. Urmăream pe hărți drumurile hoardelor barbare și băgam de seamă că după ce scăpau de strânsoarea  dintre curbura Carpaților și Mare, fie că se îndreptau peste Dunăre, fie că treceau peste munții de la est de Olt. Numai unii s-au abătut peste partea dinspre a Olteniei. Desigur că grupuri răzlețe  s-au rătăcit și mai spre nord, cum vor fi fost acei slavi care au ajuns în preajma cetății de la Grădiștea. Rămași aci izolați, căzuți în mare necaz – ”în obidă”- ei vor fi ctitorit satul Obislav.

            Populația care păstorea pe Culmile Parângului, Căpățânii, Lotrului, Cibinului și Sebeșului, întâlnite în jurul Poienii Muierii și în preajma Sarmisegetuzei lui Decebal, plugărea în zonele colinare de dincoace și de dincolo de acest masiv muntos. Ei și-au păstrat și dezvoltat, apărate de influențe străine, graiul, portul și obiceiurile. Fixam sub ochii noștri, scrutând zarea, teritoriile peste care se întindeau Voievodatul lui Litovoi cu cnezatele lui Farcaș și Ioan, Țara Hațegului și voievodatul lui Seneslau. Și așa ajungeam la întemeierea Țării Românești pe care nu o mai puteam cuprinde cu privirea, dar pe care o urmăream pe hărți și ne-o imaginam aidoma ținutului pe care-l privisem de pe Cetate.

            Interpretarea științifică a descoperirilor arheologice și cercetarea a tot mai numeroase documente scrise, din țară și din străinătate, au dus la localizări revelatoare care creiază temeiuri sigure privind dăinuirea de milenii, pe aceste meleaguri, a înaintașilor poporului român.

            Pe asemenea temeiuri încercăm să găsim unele răspunsuri la semnele de întrebare care țin încă zona din centrul Olteniei sub semnul dubiului, atât cu privire la localizarea cu mai multă siguranță a unor așezări cât și în cea ce privește funcționalitatea marei Cumpene a apelor, Dealul Muierii și a drumul străvechi de pe culmea acestui deal, Drumul Muierii.

            Localizări cum sunt Poiana Muierii, Cetatea geto-dacică de pe muntele Padeș de lângă Polovragi, Cetatea de la Grădiștea pe care o presupunem a fi Phrateria, Pelendava de la Craiova, Malva și Lucidava de la Dunăre, toate de-a lungul Drumului Muierii, precum și descoperiri de tezaure cu monede republicane romane și geto-dacice, dinaintea erei noastre, ca cele de la Polovragi, Grădiștea și Zătreni, Craiova și Lucidava sunt mărturii despre funcționalitatea , de peste două milenii, a Drumului Muierii care lega Sarmisegetuza , principala așezare dacică, din munții Orăștiei, cu vadul de la Dunăre, atât pentru comerțul în curs de dezvoltare cât și pentru relații politice și desigur acțiuni militare. Succesiunea scenelor de pe Columnă, expuse la Muzeul R.S.R. pare a ne indica drept principal drum al legiunilor lui Traian, în al doilea război daco-roman, acest Drum al Muieriii. Asalturile repetate asupra unei cetăți, ilustrate de scene 94-98 inclusiv, ar corespunde luptelor impuse de cucerirea Phrateriei (Cetatea de la Grădiștea) iar fortificațiile construite în jurul Sarmisegetuzei, din scena 99, ar fi castrele de pe Vârful lui Pătru și Vârful Comărnicelul, localizate pe drumul dintre Poiana Muierii și Sarmisegetuza, drum cunoscut sub denumirea de Drumul Dacilor ( Prelungirea Drumului Muierii).

             Pe cât de ipotetică este localizarea cetății Phrateria, la Grădiștea, pe atât de sigură este afirmația că satul Grădiștea își are obârșia numelui în cetatea de pe Culmea Dealului Muierii, din lăuntrul hotarelor sale.

            Să fi fost această cetate ”Cuibul de vulturi” statornicit aici să privegheze și să apere vremelnicescul hotar pus de Imperiul Roman și Regatul Dac, după ce romanii vor fi pus stăpânire pe Câmpia Olteană din stânga Dunării?

                       

Obștea satului Grădiștea (comuna Grădiștea, jud. Vâlcea)                                                                   

                                    -țărani liberi-                                                           

            În activitatea de documentare, am identificat 214 documente originale, hrisoave domnești, cărți de judecată și de poruncă ale domnilor, ale marilor bani ai Craiovei și ispravnicilor de județ; zapise, hotărâri judecătorești, adeverințe ale Visteriei, jalbe și scrisori. Trei dintre aceste documente sunt scrise în limba slavonă, unul în limba rusă, unul în limba turcă, iar restul în limba română, cele mai multe cu litere chirilice și cuprind complexitatea evenimentelor din istoria satului de răzeși-moșneni, Grădiștea de pe Olteț din județul Vâlcea, pe o perioadă de cinci secole, începând cu prima atestare documentară, hrisovul lui Radu cel Frumos Voievod, din 17 ianuarie 1469. (1)

            O primă concluzie, desprinsă din cercetarea documentelor, este aceea că Obștea moșnenilor grădișteni s-a consolidat și s-a dezvoltat istoric prin înfrățiri succesive, întărite de hrisoave domnești (2) pe moșiile satelor de obârșie Vârloiu și Grădiștea care s-au contopit într-o singură moșie, Grădiștea așa cum apare în planul ingineresc din 1853 (3) cu trei curele de moșie: Grădiștea de sus, Grădiștea de jos și Vârloiu, formând o singură moșie și un singur sat Grădiștea. E de remarcat faptul că atât în planul ingineresc din 1853, cât și în planul cadastral din 1970, apar aceleași denumiri de hotare, ale moșiei Grădiștea, ca și în hrisovul lui Neagoe Basarab voievod, din 3 septembrie 1514. (4)

            Hrisoavele care întăresc înfrățirile și stăpânirile de veci asupra moșiilor Vârloiu și Grădiștea, afirmă că aceste moșii le sunt ”bătrâne moșii de moștenire” și confirmă totodată existența acestor străvechi așezări de țărani liberi, stăpâni pe moșia lor strămoșească, cu mult înainte de întemeierea Țării Românești.

            Determinat de aceste constatări, am cercetat documentele publicate, eliberate în primele două secole, al 14-lea și al 15-lea, după organizarea Cancelariilor domnești și am constatat că toate documentele, din această perioadă de început, eliberate țăranilor, au caracter de recunoaștere a proprietății de veche moștenire asupra pământului pe care îl stăpânesc , în cuprinsul satului menționat, de întărire a proprietîții obștești prin înfrățiri de învejnicire a stîpânirii prin moștenire de către urmași. orcâti vor fi. (5)

            Am constatat că aceasta este perioada de consolidare a obștelor țărănești pe care s-au întemeiat, moral și material, Țările Române și Domnitorii lor, spre a înfrunta grelele încercări la care au fost supuse mai bine de cinci secole.

            Coborâtorii din Străjerii Cetății de pe Dealul Muierii și-au rostuit gospodăriile – pe familii – pe coastele celor două dealuri ce se desfășoară din Dealul Muierii sptre răsărit până aproape de Olteț,  cuprinzând între ele Valea Grădiștei, săpată de pârâul Grădiștea format de izvoarele din preajma cetății, precum și o terasă de sub coasta de est a dealului Grădiștea.

            Aici i-au găsit și i-au înveșnicit succesiv, familie cu familie, voievozi ai Țării Românești, prin hrisoavele elaboarate de Cancelariile domnești, din Târgoviște și București.

            - Radu cel Frumos voievod dă hrisovul din 17 ianuarie 1469, lui Opriș cu frații și verii lor , Stanciu și Dușman și Balea, - ”ca să le fie în Vârloni (Vârloiu) jumătate, pentru că a venit Opriș cu frații săi înaintea domniei mele, de și-a așezat pe verii săi, Stanciu și Dușman și Balea, peste jumătate din Vârloni (Vârloi) ca să-i fie frați nedespărțiți în veci. Și oricui dintre dânșii i s-ar întâmpla, prădalnică să nu fie, ei să fie ocina celor rămași. Și domniei mele au dat un cal. (6)”

            - La 3 august 1489, Vlad Călugărul voievod dă hrisovul lui Stanislav cu fiii săi, Neagota și Dan, cu fiii lor ”ca să le fie Grădiștea jumătate. Și domniei mele au dat un cal. De aceea le-am dat domnia mea ca să le fie ocină și ohabă până când se va afla un copil din seminția lor și de nimeni neatins după porunca domniei mele.” (7)

            - Neagoe Basarab voievod dă, la 3 septembrie 1514, hrisovul lui Mihai cu frații și feciorilor lui și lui Dan cu frații lui și feciorilor lor și Stanciului cu frații lui și feciorilor lor, ca să le fie lor moșia din Grădiștea jumătate ... pentru că au fost ale lor bătrâne și drepte moșii de moștenire.

            ”Într-aceea și domnia mea am cătat ca să le stăpânească moșii statornice, lor și feciorilor și nepții și strănepoților lor și vânzare să nu fie ci să ție cei ce vor rămâne și de nimeni neclintiți peste zisa domniei mele.” (8)

            - Prin hrisovul din 25 septembrie 1520, Neagoe Basarab voievod întărește lui Cârstea cu fratele său Dan, fiii lui Dușman, ”ca să le fie lor Straja tocită pe ori unde îi este hotarul, pentru că le este ocină veche  ... pentru aceasta le-am dat și domnia mea ca să le fie de ocină și de ohabă, lor și fiiilor lor și nepoților și strănepoților lor și de nimeni neatinse, după porunca domniei mele.” (9)

            - Vlad Înecatul voievod, prin hrisovul din 22 ianuarie 1531, întărește înfrățirea pe moșiile lor, a lui Oprea din Pisconi (Piscoi(u) – sat al comunei Stejarul, jud Gorj) și a lui Vâlcu și Dușman din Vârloni (Vârloi) ... ”pentru că au venit Vâlcu și Dușman înaintea domniei mele de s-au înfrățit cu Oprea din Pisconi ca să aibă Oprea ocină în Vârloni pe partea lui Vâlcu și a lui Dușman și Vâlcu să aibă ocină în Pisconi ca să fie frați nedespărțiți în veci. Pentru aceasta am dat domnia mea ca să le fie de ocină și de ohabă lor și nepoților lor și strănepoților și să fie neatins după spusa domniei mele.” (10)

            - La 22 mai 1562, Petru cel Tânăr dă hrisov lui Stanislav ”ca să fie lui moșie în Grădiștea, oricât se va alege și se va osebi, de peste tot hotarul, pentru că a fost bătrână și dreaptă moșie de moștenire ... iar după aceea au venit Stanislav înaintea domniei mele de au dat fetei sale, Neaga dintr-a lui moșie, de peste tot hotarul, ca să ție pe jumătate și fii-său Stanciu, în Grădiște partea Vâlcului toată câtă se va alege și se va osebi de peste tot hotarul, din câmp, din pădure, din apă, pentru că au fost cu cumpărat-o de la fata Vâlcului cu 500 de bani gata. Și au vândut fata Vâlcului de a ei bunăvoie și cu știrea tuturor. Pentru aceasta am dat domnia mea  acestor mai sus ziși oameni ca să le fie lor moșie ohavnică, moștenire lor și feciorilor, nepoților, strănepoților și prea strănepoților lor, ca să fie neclintiți după zisa domniei mele.” (11)

            Așezate laolaltă, moșiile atestate prin documentele menționate mai înainte, constituie moșia satului Grădiștea așa cum este înfățișată în planul ingineresc din1853, formată din trei curele: Grădiștea de sus, Grădiștea de jos și Vârloiu, cu direcția est-vest, din Olteț sprea apus până la hotarul cu județul Gorj, pe Dealul Muierii până la Strajă și de acolo în jos, pe Valea Amărăzuii, până la hotarul cu satul Piscoiu.

            Retezul din capătul de apus al moșiei Grădiștea de jos era moșia Straja statornicită, de Neagoe Basarab voievod, lui Cârstea și fratelui său Dan prin hrisovul din 25 septembrie 1520, în care consemnează: ” iar apoi a avut Cârstea și fratele său Dan până cu grădiștenii înaintea domniei mele. Astfel domnia mea am cercetat și am judecat cu boierii domniei mele. Astfel am dat domnia me lui Cârstea mai sus scris, 12 boieri pentru a mărturisi, și hotarnic pe Tarcea din Zătreni ca să cerceteze pe sufletul lor și să așeze stâlpi. Astfel acei boieri hotarnici au venit înaintea domniei mele de au mărturisit că este ocină dreaptă din obârșia Ploștinei (Ploștei).” (12)

            În același plan ingineresc, din 1853, apare și intrândul în moșia Piscoiu, din Dealul Muierii spre apus până peste Amărăzuia, determinat de înfrățirea lui Oprea din Piscoiu cu Vâlcu și Dușman din Vârloi, înfrățire întărită de hrisovul lui Vlad Înecatul voievod, din 22 ianuarie 1531.

            Din aceleași hrisoave care dau primele atestări documentare, am stabilit și Moșii de obârșie ai grădiștenilor:

            Mihai cu frații lui și feciorii lui,

            Dan cu frații lui și feciorii lor,

            Stanciu cu frații lui și feciorii lor, înstăpâniți pe jumătate din moșia Grădiștea de sus, din pârâul Grădiștea spre nord până în hotarul cu Străchinești și Obislavu,

            Stanislav și fii săi,

            Neagotă și Dan, veri ai lui Stanislav, înstăpâniți pe jumătate din Grădiștea de sus, din pârâul Grădiștea, spre sud, până în Straja, lacul cu trestia și Muchia Grădiștei.

            Pe moșia Grădiștea de jos, din hotarul cu Grădiștea de sus, spre sud, până la pârâul Țugui, a fost înstăpânit:

            Stanislav cu fiul său Stanciu, fiica sa Neaga și ginerele său Stanciu.

            Pe moșia Straja, retez al moșiei Grădiștea de jos, din obârșia Ploștei, până peste Dealul Muierii, a fost întărită stăpânirea lui:

            Cârstea și fratelui său

            Dan

            Stăpânirea pe jumătatea de nord a moșiei Vârloiu, din pîrîul Țugui spre sud, până în ulița ..................... a fost întărită stăpânirea lui:

            Opriș cu frații săi și verii lor

            Stanciu,

            Dușman și

            Belea. 

            Cealaltă jumătate, de sud, a moșiei Vârloiu a fost întărită, prin înfrățire lui:

            Vâlcu și fratelui său

            Dușman, ambii din Vârloiu și lui

            Oprea din Piscoiu.

            În total obștea moșnenilor grădișteni, a avut la obârșie, 16 moșii.

            Temeiurile obștei moșnenilor grădișteni au fost puse de hrisoavele domnești care le-au statornicit calitatea de moșneni prin mențiunea: ”Moșie de veche moștenire”. Și dacă obștea Grădiștea nu s-a destrămat aceasta s-a datorat faptului că vremelniceștile înstrăinări n-au durat, deoarece urmașii folosind dreptul de răscumpărare, au reântregit moșia.

            Dreptul de răscumpărare s-a întemeiat pe caracterul inalienabil, de moșii ce nu pot fi înstrăinate, caracter dat de expresia ”Moșie ohavnică” consemnată în toate hrisoavele  date pentru toate moșiile din Grădiștea.

            Puterea economică și temeinicia organizatorică a obștei moșnenilor grădișteni, au fost completate și de fermitatea cu care grădiștenii și-au apărat integritatea hotarelor moșiei.

            Ei au urmărit să pună drept pietre de hotar, hrisoave, cărți de judecată domnești și ale Băniei, ca și zapise de răscumpărare.

            În fondul arhivistic ce am donat Direcției Generale a Arhivelor Statului, din București, se poate urmării procesul acesta al păstrării și consolidării proprietății pământului moșnenesc pe o perioadă de peste 400 de ani. Se pot urmări forme organizatorice și proceduri ale justiției de tip feudal și celei burghezo-moșierești. Menționez câteva cazuri de procedură ale justiției de tip feudal:

            - 1695, 30 iunie. Vâlcu Diaconu cu socrul său Crăciun din Vârloi merhg în fața Marelui Ban al Craiovei, Cornea, pentru hotarul satului Vârloiu cu al satului Băiești.

            Banul Cornea, dă poruncă lui Matei și Stanciu din Pârâieni, Badea din Slăvești și Ivan Căpitanul din Zătreni.

            ”Să mergeți acolo la acest hotar, să le luați seamă pe amănuntul și să le citiți scrisorile ce vor avea și să vedeți pentru niște locuri ce au gâlceavă între dânșii; pre hotarul satului Vârloiu sunt acele locuri, au pe ale satului Băiești? Deci precu veți afla  și veți adevăra cu ale voastre suflete, așa să-i tocmiți și să-i așezați și să adevărați hotarele ale bătrâne, pre unde suntr, ca să nu mai fie gâlceavă între dânșii și să le dați scrisori ca să se știe cine și pe unde va ținea.” (13)

            Pricina s-a stins, prin împăcare și băieștenii dau la mâna vârloienilor următoarea adeverință:

            ”Noi Băieștii dăm adeverința noastră la mâna vârloienilor din Grădiștea să știe pentru un zapis ce le-am luat de la mâna lor, ne-au adus banii ce ne-am tocmit cu dânșii și negăsind zapisul la noi, le-am dat această adeverință, a noastră, la mâna lor, că de se va găsi zapisul să nu se mai șie în seamă.” (14)

            Iane at Băiești

            Pirun at Băiești

            Radu din Duca at Băiești

Leat 7288, decembrie 25. (1780)

            - Cornea, Velban, a dat carte lui Prode Hârbor cu frații lui, anume Dumitru și Iane, feciorii Stanciului din Grădiștea, județul Vâlcea, ”ca să fie volnici cu această carte a noastră, să aibă a-și ține și a stăpânii, de acum înainte cu bună pace, a lor parte de moșie din hotarul Grădiștea, din câmp, din pădure, din ape cu Vad de moară, din Siliște, din livezi cu fân, din plai de vie, de peste tot hotarul și cu tot venitul, oricât se va alege, care moșie iaste a lor, de cumpărătoare și de moștenire  încă mai înainte de vreme. Pentru că aici înaintea noastră avut-am întrebăciune , de față Prodea și frații lui cu Dobre și Radu, feciorii lui Crăciun din Vârloi, zicând Prodea și frații lui cum că au vândut niște părtași ai lor moșie peste hotarul Grădiștei, de taleri 54, încă mai înainte vreme ..., Deci Prodea cu frații lui nesuferindu-se să intre alții în moșia lor, au fost luat de la Dobre și Radu taleri 54 și și-au răscumpăraty moșia. Și neavând ei însă bani să-i dea lui Dobre și Radului au dat zapisele vânzătorilor, la mâna lui Dobre și Radului, ca să ție moșie de acei bani câți au dat, taleri 54, iar câtă moșie ar mai trece mai multă din vânzare, să ție moșnenii a cui este. Deci judecata așa i-au ajuns, să ție Dobre cu fratele său Radu moșie de acei bani cât au dat, taleri54, mai mult să nu tinză, iar afară dintre aceia să ție Prodea cu frații lui și părtașii lui toată partea cât vor avea, cu bună pace, pentru că așa i-a ajuns judecata.” (15)

            Acest-am scris , iunie 21, leat 7210/1702

            Cornea vel ban

.........................................................................................

            Mențiunea expresiei de ”moșie ohavnică” pe care s-a întemeiat dreptul de răscumpărare, a atras și scutirea de anumite dări față de vistierie și de prestații față de Curtea Domnească. Această situație a sporit puterea economică a obștei, iar grădiștenii au onorat acet privilegiu prin asigurarea de către obște a bazei materiale pentru dotarea Cetelor care mergeau la oaste, când se făcea apel la Oastea de țară.

            Ceata și-a păstrat forma organizatorică, și cadrul obștei în proprietate individuală, până la stingerea  proceselor pornite mai înainte, în cadrul justiției de tip feudal. Faptul este confirmat de Citația Przidiului Înaltului Divan, Secția 1, din noiembrie 1845 prin care ”Nicolae și Ioan Pleșoieni ot Pleșoi sud Vâlcea, ce se află în pricină cu de judecată cu Marin Rezun (Ozon), Gheorghe Călugăru și cetașii lor ot Grădiștea sud Vâlcea, pentru moșiile , se sorocește (pentru al doilea) a veni spre înfățișare la 9 ale viitorului Ghenarie, ori însuși sau prin vechil, având împreună și toate hârtiile atingătoare de pricină; iar neviind și al acest soroc, să știe că să va da  hotărâre și în lipsă.”

            Pentru Marele Ban semnează

            Pomopnic C. Bălan.

            Anul 1845, luna noiembrie 9. – nr.1580. (16)

            Cu timpul s-a făcut apel tot mai rar, la oastea de țară. A apărut o formație militară nouă, de tineri care se înrolau pe cheltuială proprie . Alegându-și partea de moșie, apărat de obște, erau socotiți boiernași.

            Prin hrisoave domnești erau recunoscuți de mazili și încadrați în breasla mazililor. Apartenența  la breasla mazililor le da dreptul de scutire a bucatelor de dijmărit și vinărit. Ei făceau serviciul militar la Călărași cu schimbul și purtau denumirea de roșiori.

            Și în cadrul obștei moșnenilor grădișteni a apărut breasla mazililor. Este vorba de descnedenți ai moșului de obârșie  Stanislav. Cu drept de moștenire în moșia Grădiștea de jos. Și-au ales partea de moșie, cam jumătate din Grădiștea de jos, care s-a numit Cureaua Maileștilor.

            Atestarea documentară a breslei mazilior din Grădiștea, o dă hrisovul lui Constantin Hangherli din 1 martie 1798. (17)

            ”Dat am cartea domniei mele lui Ionstin Dumitrescu mazil, ca să fie privilegiu pentru a fi recunoscut de mazil și purtându-și dajdia cea orânduită de la Vistierie să fie împărtășit de milele ce din vechime are această breaslă a scuti adică drepte bucatele lui de dijmărit și vinărit, pentru care încredințându-ne  și din cărțile altor frați domni ce-l adeverează a fi la această breaslă, cum și din catastiștile Vistieii i-am înoit acest privilegiu prin care să fie recunoscut de mazil.”

            Am cunoscut pe ultimul călăraș cu schimbul (roșior) din Grădiștea, Gheorghe Ilie Dinuț - Mazilu care a fost mobilizat, în 1916 și a plecat la război cu calul și harnașamentul proprietate a lui.

                       

                                    Politica

 

            Politica este o artă. Ea intră în cadrul preocupărilor superioare. Ea se înrudește de aproape cu etica și cu estetica. ”Politicianismul este în opoziție cu politica. El este un calcul, dar nu de forțe ci de foloase. El n-are nimic comun cu morala, nici cu fenomenul în sine. În orice clipe, fie ele mari sau mici, el e acelaș: interesul mai presus de toate. Acest interes nu este neglijat nici măcar în clipe supreme. La baza politicianismului stă oportunismul sălbatic. Acesta nu îngăduie nici clipe de încetare pentru un moment măcar, nici momente de reculegere, cu atât mai puțin acte de sacrificiu. Este bine și frumos să faci politică, este dezgustător să faci politicianism.” M. Roșianu, ”Reflexiuni” – mai 1930.

            ” Conducătorii unei organizații politice trebuie să fie cutremurați, în fiecare clipă, de răspunderea față de conștiința lor și față de clasa care le-a dat dreptul de a lucra în numele ei. Trebuie să fie stăpâniți de acea forță atât de necesară în mișcările sociale de masă – elanul sufletesc. Pentru asta trebuie să fii țărănist prin interese, prin structura sufletească sau prin pasiunea științifică a problemelor țărănești.”

            ”La o parte deci de la conducere cu toți cei care n-au misiunea din aceste caracteristici.” M. Roșianu la Adunarea de la Mateești, jud. Vâlcea – iulie 1935. ”Precongresul organizației județene Vâlcea al P.N.Ț.”

                                                          

                        ”Țărănismul vâlcean”

 

            Păstrez încă vie în memorie figura întâiului militant țărănist pe care l-am cunoscut  în județul Vâlcea. Era în vara anului 1919, când a apărut în sat - la Grădiștea – un țăran chipeș, îmbrăcat în cămașă de bumbac, albă, cu mânecă largă și încins cu un brâu roșu, lat mai bine de o palmă, strâns într-o curea cu cataramă de alamă, sclipitoare. Purta pe umăr o pereche de desagi din păr de capră, în care ducea broșuri și afișe de propagandă pentru un partid al țăranilor.

            Era Stancu Bălașa, din Gușoeni. Fusese la Mateești, la camaradul lu de arme de la Mărășești, Mihalache Donțu, împreună cu care puseseră la cale înjghebarea unei organizații politice a țăranilor în județul Vâlcea. Întâlnise acolo pe tânărul de 19 ani, Mihail Roșianu, elevul de la școala normală de învățători din Turnu Severin, aflat în vacanță și era fericit că descoperise un propagandist de nădejde pentru cauza țăranilor. S-a oprit și la Gilică din Porcu – Ion N. Popescu – un alt camarad al lui, de la noi din Grădiștea.

            După ce se informase despre activitatea lui Nea Gilică și constatând că nu făcuse mai nimic, i-a cerut să-i facă cunoștință cu vreun tânăr cu carte. Destul de greu s-a hotărât Nea Gilică să-i vorbească despre mine, că numai cu o zi înainte tata îl vizitase acasă și-i atrăsese atenția, destul de serios, că în comună la el să n-audă de altă propagandă decât despre partidul liberal al lui Ion G. Duca.

            Totuși a venit la mine Nea Gilică și după ce m-a avertizat să n-audă ”Cuscru Tache” –așa-i zicea el tatei – că e rău de amândoi, m-a îndemnat să merg la el acasă ca să stau de vorbă cu un prieten al lui.

            Am plecat, mergând la bună distanță unul de celălalt, ca să nu bănuiască cineva că mergem în același loc. Îmi ticăia inima, nu atât că m-aș fi gândit la ce-o să zică tata, când o auzi că am fost la o întâlnire politică, dar mai ales că era prima mea întâlnire cu un propagandist și încă nu de-al lui Ion G. Duca.

            Când am intrat în casă am rămas oarecum descumpănit. Aveam în față pe ”Badea Cârțan” deabia desprins de lângă ”COLUMNĂ”. Era un țăran aidoma celui pe care mi-l descrisese cândva profesorul nostru de limba română. Dar mi-am revenit repede și ascultam cu mult interes pe țăranul care-mi vorbea despre drepturile țăranilor, câștigate în focurile bătăliilor pentru România Mare. Am pus la inimă vorbele lui și mi-au prins bine în activitatea mea politică de mai târziu.

            Atunci însă ce-aș fi putut face eu în Grădiștea  - la 19 ani câți aveam – pentru a combate partidul lui Ion G. Duca la numai șase ani de când, cu ajutorul lui Ion G. Duca, grădiștenii redeveniseră stăpâni peste 150 ha pământ ce fusese peste 90 de ani răzlețit de moșia satului și cînd trecuseră mai puțin de patru ani decând fusesem în ospeție la Măldărești și fusesem primit de Ion G. Duca, în interesul meu. Dealtfel n-aveam nici când face ceva că peste câteva zile am plecat la școală, iar campania electorală pentru alegerea de deputați în Parlamentul Țării s-a deschis către sfârșitul lunii octombrie. N-am fost de nicio treabă în primele alegeri grnrrale desfășurate pe baza votului universal.

            Am arătat în altă parte că începând din 1923 am devenit participant activ la ședințele cercului de inițiere politică din comuna Mateești de sub îndrumarea celor doi inițiatori, Mihail Rășianu și Carp Greceanu.

            Fusesem semnatar al protestului adresat ministrului învățământului care sancționase pe Mihail Roșianu pentru ”ațâțarea spiritelor haine din comună” și împreună cu ceilalți colegi semnatari ai protestului am fost supus unor presiuni ca să revin ”fiind indus în eroare”. Bineînțeles că am refuzat. Dar s-a recurs la un sistem drastic de intimidare.

            Prin intermediul subinspectorului școlar Ion Niculescu - Horezu care s-a oferit să servească drept martor al acuzării, mi s-a înscenat un proces de calomnie.

            Situația era deosebit de gravă, condamnarea pentru calomnie atrăgând destituirea din învățământ deoarece, după codul penal, era fapt infamant.

            Din zelul cu care subinspectorul școlar Niculescu susținea acuzarea depășindu-și rolul de martor pe care-l îndeplinea în instanță, procurorul Tarcinius, un magistrat integru, sesizând înscenarea, mi-a luat apărarea și a determinat tribunalul să pronunțe respingerea acțiunii.

            Un an mai târziu, la 8 noiembrie 1924, după ședința de inițiere politică, am participat la adunarea populară pentru inugurarea Secției de cultură a organizației Partidului Țărănesc din comuna Mateești.

            Tot satul era acolo, ascultau și sorbeau cu nesaț cuvintele  vorbitorilor, Mihail Roșianu și Carp Greceanu care cu măestria pedagocică ce le caracteriza activitatea  profesională, dau țăranilor din Mateești primele capitole din lecția de bază: ”lupta de clasă”. Le tălmăceau pe înțeles obiectivele acestei lupte. Încrezuți în autoritatea lor, primarul liberal Simion Manea și Șeful postului de jandarmi s-au repezit vociferând, să înfrunte pe ”profesori”. Dar n-a trebuit decât timp un scăpărat de chibrit, că un grup de oameni să-i ia pe sus și să-i arunce peste gard ca pe niște saci cu pleavă. Și lecțiile și-au urmat cursul ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

            Ancheta mare, făcută de Pretorul Plășii Grădiștea, dar nimic nu s-a ales, pentru că adunarea avea loc în curtea casei care era obiectul inaugurării și era ”Casă de Cultură”, iar respectivele autorități fuseseră lipsite de tact.

            Moșierul Opran, șeful organizațiilor liberale din zonă ținea neapărat să fiu și eu implicat, într-un eventual proces, pentru că eu oferisem gratuit casa ce-mi revenise drept moștenire de la Enciu, bunicul soției, dar procurorul care mă chemase pentru lămuriri fu ”rezonabil”.

            Oricum, eram de acum angajat și m-am dedicat cu pasiune luptei politice ca membru activ al Partidului Țărănesc. Mi s-a încredințat ca rază de activitate sectorul Grădiștea care cuprindea comunele Grădiștea, Obislav, Băiești, Tina, Pleșoi și Pârâieni.

            Începuse să meargă bine treaba. Apăreau organizații închegate care promiteau mult. În comunele unde nu erau boieri nu era greu deloc că țăranii nu erau încorsetați de ispravnicii boierești cum era cazul în Pleșoi și Pârâieni. La Obislav unde se afirmase o organizație puternică în frunte cu Niță Bolovan care avea alături de el tot neamul Bolovanilor și erau mulți, și curajoși, între ei eroul de la Mărășești, decorat cu ”Virtutea Militară”, Matei Bolovan. Ne ajuta cu vorba lui sfătoasă și veteranul din 1877, ”Ceaușul ăl bătrân”.

            Eram îngrijorat că nu reușeam să determinăm la acțiune deschisă pe cei din Pleșoi. Într-o sâmbătă, trecând ca de obicei la târgul săptămânal de la Grădiștea, Coconul Nae Pleșoianu, atenționat că l-am salutat, se oprește și-mi spune direct: ”Măi Tache al Mic, așa îmi spunea el după tata care era Tache al Mare, eu știu că voi vreți să faceți organizație țărănistă la Pleșoi dar nu vă puteți apropia din cauza bandei de bătăuși ai lui Opran. Vorbește tu cu Roșianu despre care am auzit că e foarte mintos și dacă vreți mă anunțați și eu vă adun la mine oamenii din Pleșoi și vă dau prilejul să stați cu ei de vorbă. Dacă o să-i convingeți, și cred că o să reușiți, că mi-au spus ei cîte ceva despre voi, faceți organizație puternică să nu mai îndrăznească slugile lui Opran să vă alunge.”

            N-am întârzit mult și peste o săptămână, într-o duminică, eram la Pleșoi. Curtea casei Coconului Nae Pleșoianu era plină de țărani care ne așteptau, că adepții noștri cu care ne întâlneam în afara comunei Pleșoi, alergaseră toată săptămâna, din casă în casă, și-i anunțaseră despre adununarea din curtea boierului.

            A ieșit în balcon Coconul Nae și le-a vorbit: ”Să țineți minte ziua asta, când aveți în mijlocul vostru pe cel mai înțelept  dascăl de pe Valea Oltețului. Ascultați-l cu atenție și băgați bine în cap ce vă spune și să-l urmați. Eu atât am avut de spus.” Și s-a retras în casă.

            A urmat Mihail Roșianu care cu iscusința dascălului  fruntaș între fruntași le-a făcut o lecție de politică țărănească, explicându-le pe înțelesul tuturor procesul și mecanismul luptei de clasă dintre moșieri și țărani. A fost ales Comitetul organizației din comuna Pleșoi cu Grigore Diaconu-președinte. Toți cei prezenți au semnat cu condeiul sau cu degetul procesul verbal de constituire. Apoi ne-am luat rămas bun de la ei, și ne pregăteam de plecare.

            ”-Ați reușit? ne-a întrebat Conu Nae.

            -Da.

            -Și sunteți mulțumiți?

            - Mulțumiți și vă mulțumim.

            - Am și eu rugămintea să-mi faceți plăcerea să prânziți cu mine și să mai stăm de vorbă.”

            La masă a început discuția. ”Poate nu știți, dar v-am ascultat și am lăcrimat de bucurie că ce-am visat și eu cândva se va înfăptui prin voi. Ai tinere Roșianu în față viitorul pe care ți-l prevăd strălucit. O să aveți greutăți, că boierii de acum sunt proști și răi și în disperarea lor, în fața valului revoluționar al maselor, vor merge până la crimă vrând să repete cu clasa muncitoare  ceeace au făcut cu țăranii la 1907. Dar n-o să le mai meargă. Sunt alte vremuri și alți oameni. Fiți hotărâți și curajoși.”

            Și parcă percepând pe fețele noastre urme de nedumerire, ne-a explicat:

            ”În 1871, eram student la Paris și prins de blocadă am fost alături de comunarzi. Am venit în țară cu idei noi, dar nu eram pentru poilitică militantă și am luat-o de jos. Sunt membru fondator - din 1902- al băncii populare cooperativa de credit ”Oltețu” din Zătreni cu rază de acțiune în cinci comune, prima din județul Vâlcea cu un frumos local în centrul comunei.

            La Râmnicu Vâlcea am constituit Societatea Cooperativă ”Matei Basarab” de fotografie, cartonaje, editură și librărie care a editat și tipărit revista ”Domnia Legilor”. Mă bucuram când ctitoriile mele și ale tovarășilor mei de idei, intelectuali și țărani se dezvoltau frumos și cu vad bogat. Acum sunt bătrân și eram îngrijorat de destinul lor. Ați apărut voi cu idei mai înaintate și în alte condiții și am dorit să vă predau și eu o zdreanță de ștafetă și asta am vrut să fac azi.”

            Organizația din Pleșoi a intrat în acțiune manifestând fățiș ceeace făcuseră și până atunci mai cu sfială și a devenit o organizație țărănească puternică cu mari succes în adunări de masă și în bătăliile electorale.

            Tânărul partid țărănesc biruise în județul Vâlcea. O organizație puternică gata să ia în piept bătăliile electorale. Așa l-au găsit campania electorală din 1925, pentru alegerea Comitetului Camerii de agricultură. Lista guvernamentală liberală, avându-l în frunte pe moșierul Aurel Pleșoianu – Ticu, a rămas în minoritate căci marea majoritate a voturilor le-a obținut lista propusă de organizația Partidului Țărănesc în colaborare cu Secția Vâlcea a Asociației generale a învățătorilor din România, în frunte cu Teodor Geantă, președintele secției. Această înfrângere a dat de gândit căpeteniilor liberale aflați la putere. Alarmați, au făcut apel la Ion G. Duca, președintele de onoare al organizației de Vâlcea, solicitându-i un termen de propagandă prin comunele de pe Valea Oltețului. Termenul a fost fixat spre sfârșitul verii anului 1925 și avea drept scop pregătirea pentru alegerile comunale pe care guvernul liberal ținea să le facă înainte de a părăsi puterea, urmărind să-și asigure  electorii pentru alegerea Senatorilor, reprezentanți ai Consiliilor comunale și orășenești. 

            În prima duminică din luna septembrie, când urma să se desfășoare turneul, Mihail Roșianu și Carp Greceanu au plecat cu câteva ore mai devreme prin cele șase comune, de la Greci până la Grădiștea, dând cuvinte de ordine organizațiilor partidului țărănesc să activeze pentru determinarea locuitorilor acestor comune să nu participe la întâlnirea cu Ion G. Duca. Drept rezultat, Ion. G. Duca , însoțit de prefectul județului Ion Niculescu Mahane, n-au găsit la primăriile comunelor respective decât pe primari și cei câțiva funcționari comunali subordonați lor. Li s-a explicat că au trecut mai devreme Mihail Roșianu și Carp Greceanu și au dat dispoziții. în fiecare comună, să nu vină oamenii la adunare.

            Ajunși la Grădiștea, aici i-a întâmpinat o mare adunare populară pe care o pregătisem după indicațiile primite cu câteva zile mai înainte și în mijlocul căreia ne aflam cei trei, Mihail Roșianu, Carp Greceanu și eu ca gazdă.

            În fața acestui spectacol neașteptat, Ion. G. Duca nu și-a mai putut stăpâni mânia și a izbucnit cu amenințări la adresa noastră a celor trei: ”eu sunt ministru de externe al acestei țări și vicepreședinte al Ligii Națiunilor și am să vă fac să simțiți adânc acest lucru.” Dar n-a mai continuat căci a ieșit în față figura atletică a lui Costică Busioceanu, brigadierul din 1907 al Secției de jandarmi din plasa Bălcești care fusese destituit de comisia județeană de disciplină pentru vina de a fi eliberat din arest pe răsculații care urmau să fie predați plutonului de execuție. Cu un calm desăvârșit, acesta i-a spus: ”Bag de seamă, Domnule Ministru, că nu vă face plăcere să stați de vorbă cu oameni cu carte, cu învățătorii noștri. Apăi, în această situație vă invităm să faceți cale întoarsă și cât mai repede.”

            Toți ”cei mari” au plecat imediat, însoțiți de câțiva adepți. Dar adunarea s-a continuat ascultând un tăios rechizitoriu al lui Mihail Roșianu la adresa guvernării liberale căreia i se apropia sfîrșitul, precum și îndrumări pentru întărirea organizatorică, în vederea bătăliilor electorale ce se apropiau.

            Abia ajuns Ion. G. Duca la București că Ministrul Învățământului a și trimis Ordinul nr. 63426/1925 prin care se ordona anchetarea și trimiterea în judecata Comisiei de Disciplină din minister, cu cererea de transferare în alt județ, a lui Mihail Roșianu și Carp Greceanu. Mie mi-a aplicat ministrul  sancțiunea ”cenzură” cu pierderea salariului pe 30 de zile. Apărarea de înaltă ținută , formulată de Mihail Roșianu, a impresionat pe membrii Comisiei de Disciplină, iar președintele Comisiei care era Președinte în funcțiune la Înalta Curte de Casație și Justiție, din București, l-a felicitat și i-a recomandat să-și continue activitatea care-i face cinste. După ce a calificat drept desgustător de slugarnică poziția Inspectorului General acuzator și i-a recomandat șă meargă să ia exemplu de activitatea pe care trebuie să o desfășoare un învățător, a pronunțat hotărârea Comisie de Disciplină prin care erau respinse acuzațiile aduse învățătorilor Mihail Roșianu și Carp Greceanu.

            Observând că nu m-a intimidat sancțiunea Ministrului Învățământului, moșierul Opran a încercat să mă șantajeze cu încorporarea pentru serviciul militar de care fusesem dispensat condițional, dar i-am dejucat planul prin cererea adresată Episcopiei Râmnicului pentru hirotonisire ca preot al bisericii parohiale din Obislavu. Turbat de mânie, acelaș Opran a cerut și susținut  desfințarea, pe data de 1 decembrie 1925, a postului de învățătoare pe care Natalia îl ocupase, la școala Grădiștea, din septembrie 1924. Considera că astfel soția mă va determina să renunț la activitatea politică, dar n-a reușit, pentru că era și ea tot atât de hotărâtă ca și mine să rezistăm presiunilor, convinși că vom învinge.

            În anul 1926, au avut loc alegerile pentru consiliile comunale, orășenești și municipale. Ce n-au făcut guvernanții liberali, ca să câștige aceste alegeri. Au șters din listele electorale pe cei mai ”periculoși” adversari , lipsindu-i de posibilitatea de a candida și răpindu-le dreptul de vot.

            Mi-am concentrat atenția asupra comunei Obislavu unde aveam cea mai puternică organizație din sector și unde urmăream ca, demonstrativ, să câștigăm. Și-am câștigat cinci locuri de consilieri comunali din șapte și locul de primar.

            După aceste alegeri, expirând mandatul de 4 ani, partidul liberal s-a retras de la putere și în locu-i a venit la guvern Partidul Poporului, în frunte cu generalul Alexandru Averescu.

            A mai slăbit presiunea asupra noastră că aveam Inspector General Școlar pe învățătorul Dumitru Iliescu-Zătreni care cunoscuse și el, în tinerețe, ce însemnează presiunea politică. El fusese transferat disciplinar pentru că lupta împotriva exploatării arendășești, prin organizarea Obștilor de arendare, în zona Dunării, în județul Dolj.

            Prin stăruința fostului meu profesor de limba română, Savu Saru, care era cunoscut cu Secretarul General al Ministerului Învățământului, profesorul Papacostea, a fost reînființat postul al II-lea de la Școala Grădiștea și Natalia a fost reintegrată în învățământ. cu toate drepturile câștigate, pe data de 1 septembrie 1926.

            Răgazul pe care și l-a luat partidul liberal al lui Ionel I.C.Brătianu, prin intermediul guvernului averescian, n-a durat decât un an.

            Tocmai când generalul Averescu intenționa să încerce o ieșire de sub tutela lui Brătianu, s-a și trezit cu ”cărămida”. Pe patul de moarte, regele Ferdinand a semnat decretul prin care Averescu era demis și noile alegeri avea să le organizeze și să le câștige, ”cu orice preț” un guvern prezidat de Ionel I.C.Brătianu pentru că ”Țara” nu-și putea permite să nu-și asigure un guvern liberal care să prezideze proclamarea Principelui Mihai ca rege, și constituirea Regenței și printr-o îndelungată guvernare să consolideze aceste instituții.

            S-a întâmplat că tocmai în perioada dinnaintea alegerilor generale prezidate de guvernul Brătianu, Cercul nostru preoțesc să aibă programată conferința lunară la sfârșitul lunii iulie 1927, în comuna Văleni, unde eu eram programat să prezint conferința cu subiectul ”Cum trebuie să folosească săteanul luminat și bun ...  împroprietărirea și votul universal.” Încă din ajun preotul Marin Popescu venise aci să țină cursul de îndrumare cu cântăreții Cercului. Fiind bine cunoscut în comuna Văleni fiindcă fusese preot aci câțiva ani și se bucurase de o deosebită prețuire, Preotul Marin Popescu informat de prieteni că primarul liberal va încerca să mă împiedice să țin conferința, a militat pentru participarea masivă și susținerea conferențiarului.

            Țăranii din Văleni nu cunoștea sub nicio formă exploatarea moșierească și nu se știau obligați cu nimic boierilor din zonă și mai ales celor doi șefi liberali, Ion Popescu- Zătreni și Grigore Opran din Tina. De aceea aveau o atitudine demnă de totală independență. La îndemnul Preotului Marin Popescu ei au umplut până la ultimul loc curtea destul de mare a bisericii unde se ținea conferința.

            A încercat primarul să împiedice expunerea conferinței, dar n-a fost susținut, ci dimpotrivă a fost apostrofat de mulțime fără nicio reținere.

            Când primarul mi-a aruncat o întrebare ”încuietoare” gândise el: ”de ce nu spun că partidul liberal și domnul Ionel Brătianu au făcut împroprietărirea și au dat votul universal”, i-am răspuns, în aclamțiile mulțimii, destul de calm și apăsat: ”Pentru că nu-i adevărat. Votul universal și Împroprietărirea le-a făgăduit, pe frontul din Moldova, Regele Ferdinand și s-au legiferat sub presiunea evenimentelor de atunci.”

            Peste o săptămână, în ziua alegerilor, Secția de votare Zătreni a fost sub stăpânirea alegătorilor din Văleni. Candidatul guvernamental, n-a reușit să schimbe o vorbă cu alegătorii, orice încercare fiindu-i zădărnicită de alegătorii din Văleni. Și voturile au mers către opoziție, împotriva guvernului.

            Agitația pe care o făuriseră cei din Văleni în cursul săptămânii premergătoare alegerilor a îngrijorat pe guvernanți care au luat măsura de a-și asigura reușita prin fals.

            Era la Zătreni judecător stagiar Jean Rădulescu pe care l-au determinat să facă falsul în schimbul funcției de judecător la Tribunalul Vâlcea.

            Delegații și asistenții opoziției au fost arestați și împiedicați să ajungă la localul de vot.

            După închiderea votării, judecătorul Jean Rădulescu a ordonat grefierului să ardă în sobă toate buletinele scoase din urnă care erau în majoritate zdrobitoare pentru candidații P.N.Ț.

            Au stabilit numărul votanților – 1818 – după pontajul de pe listele electorale și au informat prefectului rezultatul: ” toate voturile, mai puțin 18, pentru Guvern.”

            Judecătorul Jean Rădulescu, grefierul Matei Ionescu și asistenții listei guvernamentale, fără învățătorul Teodor Demetrescu , au semnat procesul verbal care consemna rezultatul comunicat telefonic la Prefectură. Teodor Demetrescu scârbit de procedeu a refuzat semnarea procesului verbal și ne-a relatat ulterior cum s-au petrecut lucrurile.

            Considerând că dezastrul electoral de la Zătreni fusese determinat de conferința  ținută de mine la Văleni, la instigarea moșierului Grigore Opran am fost anchetat și trimis în judecata Consistoriului Eparhial care m-a condamnat la 15 zile canonisire la Sfânta Episcopie  pentru că ”prin conferința ținută am căutat să revolt poporul contra autorității de stat” decizia nr. 14 din 25 aprilie 1928. N-am executat-o!

            În același timp s-a introdus la Consistoriu și-o acțiune pentru nelocuire în parohie și prin decizia ce mi s-a comunicat de Prefectura Vâlcea cu nr. 4132 din 2 februarie 1928, eram înștiințat că am fost sancționat cu pierderea parohiei.

            Față de această situație, 80 de țărani din Obislav au mers pe jos, 150 km dus și întors, de la Obislav la Râmnicu Vâlcea și au cerut Episcopului să mă lase să fac serviciu la Obislav. Episcopul i-a binecuvântat pentru osteneală și i-a îndemnat să meargă liniștiți acasă că va face cum e mai bine. Și a făcut. Cu scrisoarea nr. 7217, din 2 mai 1928, a comunicat Primarului că mi-a dat ordin să nu mai servesc parohia Obislav și că a intervenit la Prefectura Vâlcea să fiu oprit cu forța publică în cazul când aș încerca să slujesc.

            Dar Opran nu avea răbdare să aștepte soluționarea proceselor  de către Consistoriu și nici n-avea mare încredre în eficacitatea lor. De aceea a stăruit și a obținut de la Ministerul Învățământului Ordinul nr. 108491 din 31 august 1927 prin care mi se anula numirea în postul de învățător de la Școala din comuna Grădiștea, județul Vâlcea. Și tot pe data de 1 septembrie 1927 s-a desfințat din nou postul al II-lea de la Școala Grădiștea și Natalia a fost transferată din oficiu la Școala din comuna Coltești, unde desigur nu s-a dus.

            Astea erau întradevăr măsuri radicale, dar le-am suportat tot mai hotărâți amândoi să nu dăm îndărăt. Am făcut amândoi acțiuni în Contencios care s-au judecat de Curtea de Apel din Craiova.

            Acțiunea mea a fost admisă prin Decizia Curții de Apel Craiova , din 23 iulie 1928 și pe data de 1 septembrie 1928 am fost reintegrat în învățământ  cu toate drepturile câștigate, inclusiv plata salariului pe un an, cât n-am funcționat.

             Acțiunea Nataliei a fost respinsă deoarece unitatea administrativă nu ne-a înlesnit procurarea actelor  doveditoare a numărului copiilor în vârstă de școală din circumscripția școlii Grădiștea și-a rămas în afara școlii căreia se dedicase. dar nedescurajată și bravând situația.

             Nu era o situație ușor de suportat, mai ales în cazul că guvernarea liberală s-ar fi extins pe toată perioada de 4 ani. S-a întâmplat însă ca numai după câteva luni, la 6 noiembrie 1927 a murit Ionel I.C. Brătianu, iar succesorul său Vintilă Brătianu n-a mai putut ași asuma guvernarea de 4 ani, așa că la 10 noiembrie 1928, Regența a încredințat lui Iuliu Maniu președintele Partidului Național Țărănesc formarea noului guvernși organizarea de noi alegeri generale.

            Făgăduisem cândva lui Opran că am să-i restitui palmele pe care mi le-a administrat la oficiul poștal Grădiștea pentru că m-am purtat ca un ”prost crescut” – după opinia lui – nedându-i bună ziua și acum venise scadența. Am dat indicații să se întocmească, în toate secțiile de votare, liste cu cei bătuți de Opran sau de bandele angajate și să-i anunțe să vină la secția de votare Sinești în seara premergătoare alegerilor. S-au strâns ceva mai mulți de 200, toți hotărâți să-i retituie lui Opran datoria.

             Când se crăpa de ziuă, Opran și cu ai lui au ieșit de la Florea Popescu, unde fuseseră găzduiți peste noapte și s-au îndreptat spre localul de vot. În spatele gărzii militare care delimita zona de votare erau cei 200, bine organizați și instruiți. Ei au primit civilizat, cu să trăiți și bună dimineața, pe colonelul Paparizu și Ticu Pleșoianu din Tina, Corșoveanu și Costică Sănduleascu din Alunu și alții.

            Opran care se lăsase mai în urmă s-a trezit înconjurat și izolat de grupul prietenilor. Fără multă vorbă, ”Șeful” i-a ridicat mantaua cu blană de oaie și i-a întors-o de la spate peste cap; cei 200 se îngrămădiseră să lovească fiecare măcar odată. Și-a fost lovit destul de bine.

            Alarmați de Costică Săndulescu  pretins și prieten al nostru că făcuse cândva pe socialistul , m-am dus la fața locului cu Mihail Roșianu și-am îndrumat oamenii să-l ducă la localul de vot, pe Opran. Încolo a fost pace și liniște la Secția de votare Sinești, pentru că era cuvânt de ordine ”alegeri absolut libere”, de la Opran încolo bineînțeles. Numai bietul popa Conea gelos pe ce încasase Opran s-a apucat să ne acuze că noi țărăniștii sântem vânduți bolșevicilor, dar s-a trezit cu Nea Matei Bolovan, eroul de la Mărășești că-l îmbie: ” Ia fă-te mai aproape , mă neică, ăla cu bolșevicii să schimbăm câteva vorbe.” Dar Conea a făcut cărare printr-o leasă de mărăcini și ”de acasă s-a mai uitat înapoi.”

            Câte nădejdi nu și-au pus masele largi populare în Partidul Național Țărănesc, căruia în ziua alegerilor, din 12 decembrie 1928, i-au acordat 77,76 % din totalul voturilor exprimate. Și cât de mare a fost deziluzia numai după doi ani și patru luni de guvernare. Și nici nu se putea altfel. ”Sfinxul” de la Bădăcin – Iuliu Maniu – maimuțărind ”morga” ”Vizirului” de la ”Florica” – Ionel I.C. Brătianu, impusese pe listele de candidați exponenți ai burgheziei care intraseră în partid atrași de capacitatea fostului partid țărănesc  - extins la scara întregii țări – de a obține mandate de deputați și în opoziție, cu mult peste totalul celor obținute de celelalte partide aflate în opoziție inclusiv fostul Partid Național din Ardeal.

            Limitându-mă la județele Olteniei și câteva județe din sud-vestul Munteniei, menționez pe următorii profitori: Virgil Potîrcă în județul Dolj, Vasile Rădulescu în Mehedinți, Dinu Simian în Vâlcea, inginerul Mihăescu din Romanați, Armand Călinescu în Argeș, Eduard Mirta în Teleorman, D.R.Ioanițescu în Ilfov, toți investiți șefi de organizații județene și bineînțeles fixați pe primul loc pe listele de candidați, celelalte locuri cu zero șanse de reușită fiind atribuite altor ”purtători de joben” cum îi numea Zaharia Stancu.

             Organizația de Vâlcea impusese totuși pe lista de candidați pe Mihail Roșianu, dar în ultima oră, când nu mai era nimic de făcut ”Centrul” a înscris pe lista înregistrată, în locul lui Mihail Roșianu, pe ... Grigore Graur care trebuia ”să intre în Camera deputaților pentru mari servicii aduse partidului” și opoziției. (Sărmanul Caragiale). Urmărind să-și asigure recunoștința mea, Dinu Simian, secondat de Vică Georgescu, ambi avocați și aleși deputați de Vâlcea, în alegerile din decembrie 1928, au cerut Episcopului Vartolomeu reintegrarea mea în preoție. Dar Episcopul care nu se lăsa ușor manevrat le-a cerut să vină la el împreună cu mine. Și ne-am dus la locuința din București. Vartolomeu i-a invitat în birou și pe mine m-a lăsat să aștept în salon. După ce a discutat cu ei multe și de toate i-a expediat spunându-le că de mine se ocupă. Și m-a chemat ăn birou, atacându-mă direct: ”Frăția ta aști agent al lor sau faci politica care ți-o dictează conștiința?” I-am răspuns deschis și destul de categoric: ”N-am fost și nu sunt agentul nimănui. Desprea asta cred că v-ați convins Prea Sființia Voastră, că n-am făcut apel la clemență și am primit cu demnitate măsurile drastice pe care le-ați luat împotriva mea.” I-am vorbit așa pentru că, nemai fiind în cler, nu-i mai eram subordonat. ”Dacă este așa, se chiamă că ești la putere și pot să fac apel la serviciile Frăției tale.”

”Asta da, Prea Sfințite.”

            Mi-a relatat că Episcopia are în proprietate pădure la Strejești pe care vrea s-o dea în exploatare neparcelată pe parchete mici, eșalonată pe ani, pentru că are nevoie de bani mulți să ducă la desăvârșire opera pe care și-a propus-o și pentru asta are nevoie de o autorizație- ... de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor. ”Dacă-mi obții o asemenea aprobare atunci stăm de vorbă, de la egal la egal și eu îmi țin cuvântul”.

            M-am repezit la minister, la Virgil Potîrcă subsecretar de stat și i-am spus, făcând pe supăratul:

            ”Dumneavoastră ministru și eu șomer deși în marea adunare populară de la Craiova am fost aplaudați, cu prelungiri, amândoi.”

            ”De ce-mi vorbești așa și nu-mi explici despre ce este vorba?” Și i-am explicat, acuzându-l că nu dă Episcopiei de Râmnic aprobarea cerută.

            ”Du-te mă și spune-i că i-o dau, s-o mănânce cu rădăcini cu tot, că nu e de la tata.”

            ”Dar îmi trebuie scrisoare.”

            ”Ce, tu nu mai ai încredere în mine?”

            ”Ba mai am, că altfel nu veneam să vă deranjez.” Și repede la Vartolomeu.

            ”S-a aprobat, Prea Sfințite și aprobarea vine prin telegrafie la Râmnicu Vâlcea, că azi era prea târziu și funcționarul care trebuia să facă lucrarea plecase.”

            ”Atunci, mâine la orele 11 te prezinți direct la cabinetul meu de la Episcopie.”

            Când am intrat în birou, Vartolomeu mângâia telegrama care sosise cu o oră mai devreme, de la Virgil Potîrcă și în care era consemnată aprobarea cerută.

            ”Și acum să dăm dispoziție de reintegrare la Parohia Obislavu.”

            ”Nu, Prea Sfințite, că nu vreau să fiu iarăși îndepărtat după ce n-oi mai fi la putere, pentru nelocuire în parohie.”

            ”Atunci ce vrei de la mine?”

            ”Vreau ca biserica din satul Grădiștea, unde am școală și domiciliu, să fie transformată din filiala parohiei Tina, în biserică parohială și eu titularul ei.”

            ”Așa facem, cât mai curând posibil, mergi sănătos și-ți mulțumesc că ai făcut pentru mine ceeace n-a reușit să facă niciun politician cu pretenții deși au fost destul de mulți solicitați.”

            ”Îmi rezerv plăcerea, Prea Sfințite, să vă mulțumesc și eu la timpul potrivit.”

            Într-o lună de zile, cu toată opoziția preotului Conea parohul de la Tina care avea și biserica Grădiștea și oricât s-a zbătut Opran, Parohia Grădiștea avea ființă legală și eu titularul parohiei, instalat sărbătorește.

            În amintirea acestui eveniment, tata, în culmea fericirii pe care o împărtășea cu mama la superlativ, a obținut de la Ocolul Silvic Horezu șase brazi cam de un metru înălțime plantați în coșuri de nuiele pe care i-a replantat cu coșuri cu tot, câte doi: la biserică, la Capela eroilor și acasă la mine. Tot atunci a făcut fotografii pentru ei amândoi, le-a înrămat și le-a oferit celor șase copii pe care-i avea în viață, toți la casele lor, cu mențiunea evenimentului.     

            Singura treabă bună a primei guvernări P.N.Ț. - 1928 - 1931- a fost Legea pentru organizarea Administrației Comunale și Județene – Legea Stere – precum și legea privind desființarea prestației în natură pentru drumuri și poduri și înlocuirea cu o contribuție în bani, proporțională cu starea materială a contribuabilor.

            Prin legea pentru organizarea administrației comunale și județene se constituia o Delegație permanentă a Consiliului Județean ca organ coordonator al administrației județene și îndrumător al administrației comunale, având activitate curentă între sesiunile Consiliului Județean ales prin vot universal.

            Președintele Delegației Permanente avea atribuții de Prefect administrativ și era ales de Consiliul Județean dintre membrii săi și Delegația Permanentă.

            Pentru asigurarea unei autonomii totale administrației locale, proiectul Legii Stere prevăzuse desființarea funcției de Prefect, toate atribuțiile fiind trecute Președintelui ales al Delegației Județene. Sub influența elementelor burgheze, Parlamentul, pe cale de amendament a impus funcția de Prefect al județului numit prin Decret Regal, ca reprezentant al guvernului în probleme de protocol, iar ca atribuții i-au rezervat autoritatea asupra poliției orășenești, jandarmeriei rurale și parchetului (procuraturii județene). Pe baza acestei legi a fost numită, prin Decizia Ministerului de interne , o comisie interimară județeană însărcinată cu activitatea curentă de administrație și organizarea administrativă în spiritul noii legi.

            În cadrul acestei comisii interimare au primit sarcina de a prelucra între-o adunare, cu reprezentați din tot județul, economia legii; întocmirea și prezentarea în aceeași adunare a unui proiect de organizare. Am întocmit și prezentat lista satelor ce urma să aibă administrație proprie și gruparea acestor sate pe 18 comune de Centru , cu gestiune proprie. 

            După ce proiectul prezentat a fost însușit de delegații satelor, s-a trecut la organizarea concretă, la fața locului, în cadrul unor adunări populare în fiecare sat și a adunărilor delegaților sătești pe fiecare comună de centru. În aceste adunări au fost desemnați candidații pentru alegerea Consiliului Județean, a Consiliilor Comunale și a primarilor sătești.

            S-au constituit și Consiliile Comunale de impunere pentru contribuția prevăzută de noua lege a drumurilor. Aceste comisii aveau sarcina să meargă în satele componente ale Comunelor de Centru și să definitiveze impunerile în adunări populare sătești.

            Pe lista de candidați pentru Comitetul Județean au fost propuși Mihail Roșianu și cu mine – Dumitru Cumpănașu – care eram cunoscuți ca rude – cumnați. După expirarea termenului  pentru depunerea candidaturilor, liberalii au lansat zvonul că lista noastră guvernamentală va fi anulată deoarece are candidați în grad de rudenie oprit de lege.

            Mulți dintre ai noștri, în frunte cu Dinu Simian șeful organizației, au intrat în panică, ba și Mihai Roșianu mi-a reproșat că eu care avusesem sarcina să studiez și să prelucrez legea de organizare administrativă n-am sesizat situația și să-i atrag atenția că nu putem candida amândoi pe aceiași listă. Foarte degajat i-am spus lui Mihail Roșianu că eu sunt rudă cu soția lui, nu cu el. Fiindcă l-am văzut alarmat că-mi vine să mai și glumesc, față de seriozitatea situației, i-am explicat dispoziția legală cu privire la gradul de rudenie ”cumnat”, dar l-am rugat să nu mai spună nimănui că vreau să văd până unde merge superficialitatea lui Dinu Simian.

            A doua zi ne-am și trezit chemați , de Dinu Simian la București, să lămurim situația. Când am intrat în apartamentul pe care-l ocupa Dinu Simian, într-o vilă arătoasă de pe strada Arhitect Mincu, ne-a și luat în primire:

            ”Ce-ați făcut domnilor? Ne-ați pus în situația să se anuleze lista de candidați propusă de P.N.Ț.. Cum mă prezint eu în fața conducerii partidului?”

            ”Foarte simplu, Domnule Simian. Spuneți că e vorba de baliverne ale liberalilor, pentru că lista noastră nu este în nici un csaz lovită nulitate.”

            ”Cum nu e, domnilor, dacă sunteți cumnați.”

            ”Domnule Simian, eu sunt cumnat cu soția lui Roșianu, nu cu el: iar el e cumnat cu soția mea, dar nu cu mine”i-am replicat eu dându-i ”mură în gură” că poate o sesiza explicația pe care o dă Codul Civil gradului de rudenie ”cumnați”.

            ”Ce, mă prostești dumneata pe mine?”

            ”Nu e în intenția mea decât să vă atrag atenția asupra unor subtilități ale Codului Civil.”

            Foarte enervat, a replicat:

            ”Vrei să mă înveți să interpretez Codul Civil, pe mine?”

            ”Văd că e nevoie, domnule Simian. Și ca să nu mai lungim vorba, căutați în biblioteca foarte arătoasă pe care o văd aci și scoateți Codul Civil, să ne lămurim.”

            De silă, de nevoie a pus pe birou Codul Civil și i-am spus ce articol să caute. I-am atras și noi atenția să citească notița din subsolul acestui articol. Dar cu glas tare. Și tremurând de enervare a citit:

            ”Două persoane, din două neamuri deosebite, dacă se căsătoresc cu două surori, fiecare e rudă cu soția celuilalt, dar între ei nu sunt niciun fel de rudă.”

            ”Cine dracu te-a făcut pe dumneata popă? Să te fi făcut avocat, că ne băgași în cofă pe toți.”

            ”Iată domnule Simian, pe ce se baza calmul meu. Sunteți convins acum că n-am fost un iresponsabil când mi-am asumat sarcina de a prelucra Legea Administrației locale și am întocmit directivele pentru aplicarea ei. Ați putea acum să trimiteți la mine pe Miniștrii liberali  care se lăudau că ne anulează lista, să le servesc și lor lecția. Și fiindcă ne-ași pus pe drum, fără motiv serios, scoateți banii banii și ne plătiși drumul dus și întors. Lecția vă costă o masă, cu toți cei de față, la Continental. Să ne potolească, Grigoraș Dinicu (formația de muzică ușoară Grigoraș Dinicu – nota mea), nervii puși prea mult la încercare.”

             Și s-a executat.

            Campania electorală s-a încheiat cu alegerea tuturor sătești și a marii majorități a consilierilor județeni și comunali propuși și susținuți de P.N.Ț.

            La constituira Consiliilor comunale au fost aleși primari candidații propuși de P.N.Ț., iar la constituirea Consiliului Judeșean am fost ales membru în Delegația permanentă cu atribuții de vicepreședinte împreună cu institutorul Iosif Andreescu (1912-1913, învățător la Grădiștea-nota mea), președinte, preotul Ion Pătrășcoiu, țăranul Dumitru Dogăroiu, învățătorul Constantin Săraru membrii delegației.

            Noua structură pe care am imprimat-o bugetelor comunale ale celor 18 comune de centru și bugetului județean, a avut posibilitatea alocării de fonduri pentru investiții și am deschis șantiere în toate comunele pentru reconstrucția  și construcția de drumuri și poduri, pentru localuri de școli și dispensare umane. S-a creat pentru populația muncitoare de la sate o sursă de venituri prin muncă.

            Popularitatea pe care ne-am câștigat-o noi activiștii din administrația comunală și județeană avea să fie hotărâtoare în momentul în care s-a declanșat lupta deschisă pentru înlăturarea din organele conducătoare ale organizației de Vâlcea a P.N.Ț. a elementelor burgheze care se demarcau tot mai fățiș spre dreapta.

            Trebuia ales însă momentul cel mai potrivit și acest moment a venit în vara anului 1932 odată cu revenirea la putere a P.N.Ț.

            Prima manifestare era numirea noului Prefect și pentru asta Dinu Simian, șeful organizației a plecat la București cu mandatul expres de a obține numirea lui Iosif Andreescu fostul președinte al Delegației Permanente, dr la înapoiere a adus decretul prin care era numit în funcția de Prefect al Județului Vâlcea Constantin Tetoianu – Bebe unul dintre cei mai autentici ”purtători de joben”. Față de această situație, în cadrul Comitetului Județean al organizației P.N.Ț. aflat în ședință pentru a desemnarea candidaților de deputați și senatoriam făcut un aspru rechizitoriu la adresa lui Dinu Simian pe care l-am încheiat cu zicala latină ”erascitur mons erascitur ridiculus mus” adică: l-am tradus pentru cei de la sate: ”S-a scremut un munte și a ieșit un prăpădit de șoarece.” Enervat la culme, Dinu Simian care nesocotrise hotărârea organului județean, n-a mai formulat nicio justificare  decât exclamația: ”Ce era să fac, domnilor, dacă n-a vrut doamna Adela.”Cei invitați știam că ”doamna Adela” era soția lui Armand Călinescu Subsecretar de stat la Ministerul de Interne. Cunoșteam mijloacele prin care această doamnă determinase pe Ion Mihalache să ia în atenție pe Armand Călinescu și aveam să aflăm mai târziu cum reușise să impună prefecți în județele Olteniei și Munteniei        pe cei care aveau să fie devotați soțului.

            Tăslăuanu Aghiuţă, director de cabinet al primului ministru Alexandru-Vaida Voievod ne-a confirmat că Primul Ministru i-a dat în grijă ca la întocmirea decretului pentru numirea Prefecților, în județele Olteniei și Munteniei să ia în considrerare  numai propunerile avizate favorabil de către ”Coana Adeluța.” Încă din perioada primei guvernări a P.N.Ț., Ion Mihalache pornise să construiască un sat model, Topoloveni, cu modernizarea târgului Cârcinov și cu școală de gospodărie etalon – plasată într-un parc din mijlocul satului. Cum fondurile pe care le putea da Cooperativa viticolă din localitate erau modeste față de planul conceput de fostul șef al partidului țărănesc, lucrările mergeau greu.

            ”Doamna Adela” sesizase situația și se hotărâse să acționeze  pentru a asigura fondurile necesare, interesând-o nu lucrările de la Topoloveni ci polița ce avea să tragă asupra lui Ion Mihalache în vederea promovării soțului ei, Armand Călinescu pe care organizația de Argeș, fostă inițial cea mai puternică organizație din țară, nu-l vrea. (În alegerile din 1919 organizația partidului țărănesc din Argeș obținuse peste 17 000 de voturi și toate locurile de deputați, în 1920, opoziție sub guvernul Averescu, obținuse trei locuri de deputați față de două care le obținuseră guvernului. În 1922 când pe lista partidului țărănesc apăruse și candidatura lui Armand Călinescu, partidul țărănesc obținuse numai 3 500 de voturi și nici un deputat.) A inițiat constituirea unui comitet de doamne soții ale unor demnitari naționali țărăniști, în frunte cu doamna Niculina Mihalache. Sub patronajul acestui comitet, a organizat ”un ceai” în saloanele Casei Armatei din București. A tipărit, cu litere aurite, trei invitații de onoare a câte un milion lei, pe care le-a înmânat  personal marilor industriași și bancheri, Malaxa, Ausnit și Aristide Blank. A tipărit și invitații de mai mică valoare pe care le-au plasat celorlalte doamne din comitet. Reușita a fost peste așteptări, lucrările de la Topoloveni s-au desfășurat în ritm alert și în scurtă vreme a avut loc inaugurarea.

            Fost invitat în calitatea-i de deputat, Mihail Roșianu ne-a relatat că în capul mesei de ”obște” tronau ca nași cei trei invitați de onoare la Ceaiul de la Casa Armatei, Malaxa, Ausnit și Aristide Blank, precum și doamnele din Comitetul de patronaj. Democrația țărănească a lui Ion Mihalache își găsise ”nașii” de sub tutela cărora n-avea să mai poată ieși niciodată.

            Atunci a socotit Mihail Roșianu c-a sosit momentul unei acțiuni care să marcheze atitudinea organizației de Vâlcea față de poziția de dreapta, tot mai fățișă a cadrelor din conducerea partidului. În urma unei consfătuiri cu cei mai apropiați tovarăși de luptă s-a hotărât să întocmească un program politic inspirat din programul inițial al partidului țărănesc, cu vădită tendință de închegare a unei alianțe muncitorești-țărănești și să-și tipărească o gazetă prin care să se difuzeze acest program.

            Împreună cu Carp Greceanu și sub îndrumarea lui Mihail Roșianu, am redactat în formă definitivă Programul Țărănismului Vâlcean. Am primit sarcina să asigur tipărirea gazetei la una din tipografiile din Râmnicu-Vâlcea. Erau în Râmnicu-Vâlcea tipografiile Gutenberg, a lucrătorilor tipografi asociați și Tipografia Episcopiei. Am ales pe aceasta din urmă, pentru că nu era cercetată de Siguranță și nici supusă cenzurii. Aici am tratat cu șeful tipograf Alexandru Oiță, socialistul care a acceptat să tipărească, fără știrea administrației, o astfel de gazetă cum se prezenta ”Țărănismul Vâlcean.”

            Am mai făcut două vizite la tipografie, pentru ”bun de tipar” și achitarea costului, iar pachetele, cu cele 2 000 de exemplare, le-au adus băieții lui Oiță în oraș, la locul de întâlnire stabilit.

            Titlul gazetei era cuprins între două cercuri, unul verde al țăranilor și celălalt roșu al muncitorilor și purta data de 25 octombrie 1932. În prima pagină era tipărit Programul Țărănismului Vâlcean care se încheia cu îndemnul:

            ”Chemăm în jurul acestui steag pe toți acei care s-au dovedit luptători încercați, cinstiți și idealiști în acțiunea de înfiripare și întărire a partidului țărănesc din Vâlcea.

            Toți care ne vom simți alături vom fi strajă neadormită în jurul Partidului și pentru drepturile țărănimii și ale muncitorilor de la oraș.

            Trăiască țărănimea vâlceană!

            Trăiască muncitorii!

            Țărănismul vâlcean”

            (Biblioteca Academiei R.S.R. P.III 1500 Vol 15)

            În cuprinsul primului număr al gazetei au apărut articole semnate de Carp Greceanu, Ion Pătrășcoiu, Dumitru Cumpănașu, Dem. Ogreazeanu, Ion Roșianu, Ion Simionescu, Nadu(!) și Gr. Chiriță.

            Cei mai destoinici activiști au mers în sate și-au prelucrat conținutul gazetei ”Țărănismul Vâlcean ”, în toate organizațiile. S-au ținut adunări pe sectoare la care Mihail Roșianu, Carp Greceanu, Dumitru Cumpănașu, Ion Pătrășcoiu, Dumitru Ogrezeanu, Constantin Săraru, Pr. Ion Marina, Ion Simionescu, Mircea Vrânceanu –Drăgășani și alții au lămurit țelurile ”Țărănismului Vâlcean.” Ecoul ”Țărănismului Vâlcean” a determinat acțiuni asemănătoare și în alte județe ca Mehedinți, Argeș, Romanați, ceeace a determinat conducerea centrală a P.N.Ț. să opereze o modificare a Statutului partidului căreia șefii organizațiilor județene nu mai erau subordonați congreselor județene ci erau numiți direct de Delegația permanentă a P.N.Ț.

            Orientarea deschisă și hotărâtă a organizației de Vâlcea a P.N.Ț. a determinat destrămarea detașamentului de sprijin al lui Dinu Simian. Elementele de bază ale acestui detașament, fostul procuror Leon Sadbei și avocatul Emil Răuț au părăsit P.N.Ț. și au constituit o organizație de tip fascist denumită ”Vlad Țepeș”.

            În luna iulie 1934, ”Țărănismul Vâlcean” s-a manifestat și mai puternic. Recurgându-se la reorganizarea Comitetului executiv județean, ca urmare a reunificării P.N.Ț. cu secțiunea Dr. N. Lupu, adunarea a ales un nou comitet județean în care marea majoritate a membrilor erau adepți ai ”Țărănismului Vâlcean.”

            Din biroul executiv făceau parte Dinu Simian președinte numit de ”Centru” și Octav Livezeanu – vicepreședinte, Mihail Roșianu secretar general și Pr. Ion Marina casier, aleși de delgații organizațiilor locale, toți trei ca și 12 din cei 15 șefi de sectoare, aleși de aceiași delegați, erau militanți ai ”Țărănismului Vâlcean.”

            După Congresul general al P.N.Ț. din 1935, urmau congresele județene pentru adoptarea programului și alegerea noilor organe de conducere. Se punea problema ca și în organizația de Vâlcea să se consolideze acțiunea ”Țărănismul Vâlcean” pentru o și mai pronunțată tendință de alianță muncitorească-țărănească și de afirmare a unei atitudini antifasciste ferme.

            În cadrul pregătirilor pentru viitorul Congres, Mihail Roșianu, în calitatea de Secretar general al organizației județene, a convocat o adunare, la Mateești, cu delegații din județ, în fața cărora a pus pentru prima dată, în mod deschis, problema lichidării, în organizația de Vâlcea, a oricăror tendințe de dreapta și așezării politicii țărănești pe principiile luptei de clasă.

            Atunci a spus Mihail Roșianu și ne-au mers la inimă spusele lui:

            ”Conducătorii unei organizații trebuie să fie cutremurați, în fiecare clipă, de răspunderea față de conștiința lor și față de clasa care le-a dat dreptul de a lucra în numele ei. Trebuie să fie stăpâniți de acea forță atât de necesară în mișcările sociale de masă - elanul sufletesc. Pentru asta trebuie să fii țărănist prin interese, prin structura sufletească, sau prin pasiunea științifică a problemelor țărănești. Aici avem numai dintre cei care sunt țărăniști  prin interesele lor țărănești, care au și structură țărănească și sunt pasionați pentru abordările doctrinare țărănești. La o parte deci, de la conducere, cu toți acei care n-au niciuna din aceste caracteristici.”

            Pre-congresul de la Mateești a avut un deosebit răsunet. Delegații la Congres  au ales în organul județean și la conducerea sectoarelor exponenți ai ”Țărănismului Vâlcean.” De altfel purtătorii de joben, cu veleități de fi aleși în conducere, nu mai erau. C. Tetoianu-Bebe, fostul prefect, împreună cu câțiva prieteni ai lui , au trecut cu Al. Vaida Voievod, în ”Frontul Românesc.” Singurul exponent al burgheziei vâlcene în P.N.Ț., Dinu Simian, nu intra în rândul celor de ales, fiind numit de Centru potrivit Statutului modificat. Folosind situația că era deputat, ales în opoziție, sta mai mult în București cultivând relațiilele cu lideri din conducerea P.N.Ț., fiind conștient că la Vâlcea nu mai era posibilă o răsturnare a situației creată de ”Țărănismul Vâlcean.”

            În acest timp noi la Vâlcea am întreprins campanii de mobilizare a tineretului țărănesc și muncitoresc. S-au reorganizat comitetele, județean și orășenesc – R. Vâlcea, ale tineretului, cu promovarea în conducere a activiștilor adepți ai ”Țărănismului Vâlcea” cadre din rândul muncitorilor.

            În cadrul unor adunări convocate în comunele de reședință ale plășilor, Mihail Roșianu a ținut lecții de educație politică tinerilor, încheiate cu organizarea gărzilor țărănești de autoapărare împotriva regimului fascist.

            Prima adunare de acest fel, am organizat-o la Grădiștea, comuna de reședință a plășii Grădiștea. Tinerii de aici au întâmpinat oaspeții cu un frumos program artistic, interpretând cu deosebit succes imnul ”S-au ridicat și vin țăranii,”

S-au ridicat și vin Țăranii,

Că-i vremea celor mulți acum,

Să se ferească toți dușmanii,

În lături, în lături din drum.

 

Ne-am trezit și nu mai vrem robie,

Căci anii grei au fost destui.

Am zidit o nouă Românie.

Și n-o s-o vindem nimănui.

 

Refren:

Venim, venim puhoi de munte,

Înainte fraților mereu.

Vai și amar cui o vrea să ne înfrunte,

Înainte toți și tot mereu.

 

S-a isprăvit cu iobăgia,

Că lanțul neamului s-a frânt.

Noi suntem toată România,

Stăpânii acestui pământ.

 

Voi plugari ce răscoliți ogorul

Și voi mineri năpăstuiți,

Ridicați în slavă tricolorul,

Și lângă noi sub el veniți.

 

Refren:

Venim, venim ...

 

Veșmântul alb de sărbătoare,

Voios de-acum va flutura.

Căci știm noi singuri ce ne doare

Și singuri dreptate ne-om da.

 

Muncitor cu slova și ciocanul

Să vii alăturea de noi,

Frate bun și-a fost mereu țăranul

Și vom învinge amândoi.

 

Refren:

Venim, venim ...

                                    Autor Victor Eftimiu.

            Imnul a fost cântat și de Corul Operei Române, la adunarea populară a P.N.Ț. de la Arenele Romane București la 18 octombrie 1936.                  

            Succesele obținute în alegerile sătești, comunale și județene, ca și în alegerile generale din 1931, sub guvernul Iorga-Argetoianu care își asigurase sprijinul partidului liberal, au înrăit și mai mult pe Opran împotriva mea care a pornit o nouă acțiune în justiție, prin Constantin I. Roman.

            Eram acuzat de fals, sustragere și distrugere de acte publice, prin aceea că la dosarul privind alegerea Comitetului școlar din comuna Grădiștea n-a apărut contestația pe care Constantin Roman pretindea că mi-a dat-o  mie și în loc s-o pun la dosar, am distrus-o.

            Constantin Osoianu judecătorul de instrucție, un tip mărginit, cumnat cu Opran, deși constată și consemnează corect, cum s-au petrecut lucrurile, trage concluzia că e cazul trimiterii în judecată și trimite dosarul Parchetului Tribunalului Vâlcea care redactează rechizitoriul definitiv pentru deschiderea acțiunii publice.

            Consecință imediată a acestui fapt, a fost suspendarea mea din învățământ.

            În cadrul P.N.Ț. fiind considerat factor principal în inițierea ”Țărănismului Vâlcean,” Dinu Simian șeful organizației județene și avocații membri ai acestei organizații, deși, fără să le-o cer, mă asiguraseră că se vor înscrie în apărarea mea, au căzut de acord cu avocații liberali care susțineau acuzarea și în ședința prezidată de Jean Rădulescu falsificatorul alegerilor de la Zătreni, din 1927, s-au ridicat ostentativ și au părăsit sala, lăsându-mă fără apărare. Scârbit de atitudinea avocaților naționali țărăniști, Profesorul-avocat Nicu Angelescu, din proprie inițiativă, s-a ridicat în apărarea mea; dar sentința fusese stabilită, în prealabil, când se hotărâse ca ședința să fie prezidată de Jean Rădulescu care știa ce are de făcut.

            După multe amânări și audieri de martori, destul de mulți, Tribunalul prin sentința nr. 735/1934, m-a condamnat 2 ani închisoare și un leu despăgubiri civile.

            În același an, Curtea de apel din Craiova, prin Deciziunea nr. 609, din 12 decembrie 1934, îmi admite apelul și mă ”achită de orice penalitate și răspundere civilă.”

            Pe baza acestei Decizii Ministerul Învățământului, cu nr. 2992, din mai 1935, aprobă ridicarea suspendării” deoarece s-a dovedit că nu sunt susceptibil de nicio pedeapsă disciplinară,” iar Revizoratul școlar Vâlcea m-a invitat să mă prezint la post.

            După trei ani de suspendre, am revenit la școală cu toate drepturile, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

            Din punct de vedere material n-am dus-o greu, deoarece, lunar, mă prezentam la Banca Învățătorilor și Costică Rozeanu casierul băncii îmi da, pe bază de chitanță suma corespunzătoare salariului.

            După reintegrare, am primit ordonanța de plată a salariului, pe timpul suspendării, care am predat-o, semnată, colegului Costică Rozeanu care, încasând suma de la administrația financiară, a lichidat contul meu debitor de la bancă.

            S-a lămurit și cazul judecătorului Jean Rădulescu. Avocatul angajat de un alt condamnat al lui, să susțină apelul la Curtea de apel din Craiova, era originar din Caracal. Acesta, din studierea sentinței de condamnare și-a dat seama că era redactată de un magistrat fără pregătire de specialitate și s-a interesat cine și de unde este. După investigații minuțioase a stabilit că acest Rădulescu Jean  fost elev al liceului din Caracal n-a reușit să ia examenul de capacitate (după 4 ani). În acelaș timp un alt Rădulescu Jean, după ce a reușit la examenul de bacalaureat, a murit neapucând să-și ridice diploma. A ridicat-o Rădulescu Jean al nostru și în baza acestei Diplome s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași de unde s-a întors  licențiat în drept și a fost încadrat ajutor de judecător la Judecătoria Zătreni din județul Vâlcea.

            După falsificarea alegerilor din 1927, la Secția de votare Zătreni, a fost recompensat cu încadrarea ca judecător la Tribunalul Vâlcea, unde s-a dedat la blestemățiile de care am amintit. Aflând că este urmărit, a demisionat din magistratură și a scăpat de urmărirea penală.

            Prin legăturile pe care le aveam la București eram informați despre tot ce se punea la cale în legătură cu noul guvern.

            Știam că în condițiile date, formula unui guvern prezidat de Ion Mihalache nu intra, nici în glumă, în vederile forțelor care hotărau succesiunea, marea industrie, marea finață și patronul acestora, regele. Și era revelator faptul că Ion Mihalache se lăsa alintat tocmai de aceste forțe.

            Eram la curent cu întrevederile pe care Armand Călinescu le avea la el acasă cugeneralul Gabriel Marinescu și cunoșteam relațiile strânse ale familiei Călinescu cu Aristide Blank unul dintre stâlpii camarilei. Și Armand Călinescu era, în același timp, mâna dreaptă a lui Ion Mihalache. Urmărind să-și creeze o trambulină pentru lansare în viitorul guvern, Dinu Simian, prin Armand Călinescu, a determinat pe Ion Mihalache să participe la o manifestație a organizației de Vâlcea, fixată pentru ziua de 18 iulie 1937. Acesta a venit însoțit de Nicolae Costăchescu din Iași, Gică Măcărăscu din județul Neamț, Armand Călinescu din județul Argeș și Dumitru Căpățâneanu din județul Olt.

            Potrivit cuvântului de ordine, lansat de ”Țărănismul Vâlcean”, participarea vâlcenilor a fost masivă, dar atitudinea a fost pasivă, rece. Au vorbit pe rând toți oaspeții, dar din Vâlcea n-a răspuns nimeni, în afară de Dinu Simian.

            În sfârșit scadența. Gheorghe Tătărescu a prezentat demisia guvernului și potrivit Constituției, Ion Mihalache șeful celui mai mare partid din opoziție a primit mandatul de a forma noul guvern cu regeasca recomandare de a colabora cu Alexandru Vaida Voievod. Dar cum nici Ion Mihalache și nici Iuliu Maniu nu acceptau o colaborare cu Vaida, a doua zi, cum de altfel se aștepta regele, Ion Mihalache a depus mandatul.

            Regele exprimându-și ”regretul de a nu fi putut colabora cu Mihalache spre fericirea țării” a însărcinat pe Gheorghe Tătărăscu să formeze noul guvern.

            Deabia acum s-a trezit Ion Mihalache că n-a fost decât o paiață trasă de sfori de marea finață în frunte cu regele. S-a supărat foc și fără să mai consulte forul statutar al partidului a predat lui Iuliu Maniu șefia Partidului NaționalȚărănesc. La rândul lui Iuliu Maniui s-a și grăbit să dea șah regelui încheind cu Corneliu Codreanu șeful gărzii de fier ”un pact de neagresiune.” Ion Mihalache n-a schițat niciun gest de dezaprobare față de girul dat de Iuliu Maniu gărzii de fier.

            Organizația de Vâlcea a P.N.Ț. a respins categoric orice înțelegere cu legionarii și a întărit colaborarea cu organizațiile muncitorști. În afara capului de listă, Dinu Simian, fixat de centru, la Vâlcea ceilalți patru candidați au fost desemnați de ”Țărănismul Vâlcean”. Rezultatul alegerilor, desfășurate la sfârșitul lunei decembrie 1937, a confirmat justețea liniei adaptată de ”Țărănismul Vâlcean”. În județul Vâlcea, lista P.N.Ț. a obținut 34,51% din totalul voturilor exprimate, cu numai ...% mai puțin decât lista guvernamentală, cu 14, 11% mai mult decât procentul mediu obținut – pe țară – de P.N.Ț. Din cele cinci mandate de deputați, câți avea de ales județul Vâlcea, două au revenit P.N.Ț. Dar primul parlament în care guvernul liberal nu dispunea nici măcar de omajoritate simplă, a fost dizolvat și a apărut din ”culisele palatului regal” guvernul Goga-Cuza sprijinit de ”Centriștii” lui Ion Mihalache în frunte cu exponentul lor Armand Călinescu.

            Dușul acesta i-a provocat frisoane lui Ion Mihalache. El care cu numai șase luni în urmă, la 18 iulie 1937, venise la Râmnicu Vâlcea, flancat de ”Centriști” să ne convingă de încrederea pe care ”Centrul” o acorda lui Dinu Simian, simțea în jurul lui un gol. Pe cei din stânga ne apostrofase de multe ori pentru atitudine intransigentă, cei din dreapta îl izolau pentru eșecul suferit, iar ”Centriștii” îl părăsiseră în bloc.

            În această stare de spirit vecină cu deprimarea, Ion Mihalache s-a invitat la Vâlcea, să ia contact cu pământul; pentru refacerea forțelor de care ”avea nevoie țara”

            Ca și în iulie 1937, la Râmnicu Vâlcea, participarea a fost masivă la manifestația de la Mateești, dar de data aceasta nu mai era pasivă și rece. Era activă și plină de căldură pentru organizația de Vâlcea, a Partidului Țărănesc, care pierduse și pe ultimul național, Dinu Simian, intrat în guvernul Goga-Cuza.

            Am făcut un rechizitor public, necruțător la adresa celor care au trădat interesele țărănimii și a călăilor clasei muncitoare în frunte cu Armand Călinescu, datorită cărora cadrele de bază ale organizaților muncitorești ispășeau mulți ani de temniță grea, pentru vina de a fi manifestat ca apărători ai celor ce muncesc.

            În discuțiile pe care le-am purtat, în cerc restrâns, Mihalache ”a fost executat precum merita” făcându-l răspunzător de situația pe care a creat-o partidului.

            Numit secretar general al Ministerului de interne, Dinu Simian a chemat pe învățătorul Ion Simionescu – Nache care era și proaspăt licențiat în drept, în funcția de șef la cabinetul Secretarului general, dar el a primit decât după ce i-am dat încuvințarea din partea organizației țărănești din Vâlcea, al cărei activist era. L-am instruit cum să lucreze și Simonescu-Nache s-a comportat ireproșabil.

            După manifestația de la Mateești, prefectul numit de Armand Călinescu, același jobenat Constantin Tetoianu-Bebe, a cerut printr-un raport adresat Secretarului general Dinu Simian încuvințarea arestării organizatorilor manifestației.

            Ion Simionescu-Nache primind raportul, nu l-a prezentat Secretarului general, și l-a pus într-un plic cu mențiunea ”strict secret” și mi l-a adresat mie la Grădiștea – Vâlcea. În plic, în afară de raportul Prefectului era un bilețel pe care Nache Simionescu scrisese ”Citește și arde.”, cea ce am și făcut.

            În vederea alegerilor pe care le așteptam, ne interesa în mod deosebit să obținem autorizația pentru folosirea semnului electoral al P.N.Ț. și să știm în prealabil data apariției decretului de convocare a corpului electoral pentru a mobiliza, din timp, alegătorii care să prezinte biroului electoral județean, lista de candidați. Pentru comunicările pe care urma să le primim se stabilise un limbaj convențional:

            ”Cu trenul ..... sosește nașa cu găteala miresii” (autorizația de folosire a semnului electoral).

            ”Nașul a semnat Declarația privind căsătoria civilă.” (Decretul de convocare a corpului electoral).

            Am primit la timp autorizația pentru semnul electoral și am cunoscut data semnării decretului, înaintea celorlalte organizații asemănătoare să depună candidaturi. Astfel, în dimineața când decretul a devenit public, intrările în tribunal erau ocupate de muncitorii din Râmnicu Vâlcea pentru a prezenta, cei dintâi, lista cu candidații P.N.Ț.  în frunte cu Mihail Roșianu. Dar alegerila n-au mai avut loc; partidele politice au fost desființate.

            În aceste condiții, noi cei din conducere, am dat cuvânt de ordine tuturor organizațiilor țărănești și muncitorești care activează în organizații ale P.N.Ț. să-și strângă rândurile și să activeze ca organizații antifasciste.

            Prin șefii de sectoare am ținut un contact permanent și strâns cu organizațiile comunale. Maturii au fost îndemnați să activeze în organizațiile cooperatiste, iar tineretul în căminele culturale și organizațiile sportive.

            A luat ființă în Râmnicu Vâlcea Cooperativa de librărie a Cadrelor Didactice (învățători și profesori) și a preoților din județul Vâlcea și adunarea generală l-a ales pe Mihail Roșianu președinte al Consiliului de conducere, eu am fost ales președinte al Comisiei de Cenzori a Coopereativei.

            S-au înființat cooperativele de producție, aprovizionare și desfacere agricolă din Grădiștea și Mihăiești, Gara Govora , cu centre de închiriat tractoare, mașini și unelete agricole. La Mateești, Cooperativa de Consum și-a extins activitatea prin organizarea secțiilor de tâmplărie și mobilă, cea de cismărie, precum și secția de transport auto, în comun. La Fârtățăști s-a înființat o cooperativă de vinificație, iar la Racovița activa o cooperativă forestieră.

            În sfatul județean al Căminelor Culturale au fost aleși activiști ai organizațiilor antifasciste, în frunte cu Mihail Roșianu care îndemnau pe conducătorii Căminelor Culturale din comună să organizeze manifestații antifasciste.

            O astfel de manifestație am organizat prin Căminul Cultural din Grădiștea, în seara zilei de 1 mai 1939, cu invitați din toate comunele plășii Grădiștea. Potrivit indicațiilor primite, am pregătit și expus, în deschiderea serbării, conferința cu tema:”Cine urmează după Cehoslovacia?”. În încheierea conferinței, am propus un moment de reculegere pentru victimele din Praga ale invaziei armatelor hitleriste în Cehoslovacia și în semn de doliu pentru cei 1 000 de studenți uciși, am propus ca, după programul artistic, să se renunțe la bal.

            Unanimitatea, în care asistența a răspuns ambelor propuneri, a fost impresionantă, iar pentru mine a constituit un motiv în plus, hotărâtor, pentru confirmarea ca membru al Partidului Comunist Român.

            Peste câteva zile, împreună cu Mihail Roșianu am redactat scrisoarea de adeziune la ”Conferința mondială pentru apărarea păcii și democrației” care s-a ținut la Paris în zilele de 13-14 mai 1939.

            Textul scrisorii care poartă, alături de noi, semnăturile unor activiști din județul Vâlcea, a fost publicat în ziarul ”Românul american” nr. 25, din 17 iunie 1939, care apărea în orașul Detroit din S.U.A.

            AcelaȘ text a fost republicat în revista ”Analele Institutului de Istorie și Social-Politice” de pe lângă C.C. al P.C.R. nr.6 din iunie 1966.

            Iscălisem scrisoarea cu numele prescurtat, în loc de Dumitru. numele întreg și tipografii nefiind lămuriți ce reprezintă prescurtarea, au transformat-o în Dr., fiind obișnuiți cu preoții lor care având studii de specialiate la Roma, purtau titlul de doctor în teologie.

            Nici numele lui Constantin Georgescu nu l-au tipărit corect, căci derutați de o formă deosebită a semnăturii lui, în loc de Georgescu, au tipărit Ilurgescu. Aceste scăpări ale tiparului, de la multe mii de km, sunt delatfel minore față de faptul în sine că ”țăranii și intelectualii din județul Vâlcea, în 1939, în culmea ascensiunii lui Hitler, și-au manifestat, prin exponenții lor, indiferent cum te chema, adeziunea la lupta contra fascismului și războiului.”

            În iunie 1941, am mers la București pentru a perfecta actele de cumpărare a mașinilor agricole, pentru ”Cooperativa Zorile.”Păstram legătura cu Anton Alexandrescu care pentru acoperire și informare ținea încă legătura cu cadre din conducerea P.N.Ț.

            ”Ce să-ți spun eu, mi-a zis Anton Alexandrescu. Mergem după masă la Nestor Badea și-l găsim acolo pe Ion Mihalache. Ai să vezi și să te minunezi, cât sunt de mărginiți oamenii noștri mari. Și ne-am dus.” Ion Mihalache încă nu venise, dar ni s-a spus că vine curând.

            După vreo jumătate de oră de așteptare, a venit Ion Mihalache foarte bine dispus. După obișnuitele cuvinte de bun găsit, i-am spus că am trecut pe acolo ca să mă pun la curent cu mersul evenimetelor, că cei din Vâlcea mă mă așteaptă să afle ce și cum.

            ”Vin de la o întâlnire cu Mareșalul.” Am făcut ochii mari și așteptam să continue.

            ”Peste o săptămână, maximum zece zile, vom avea război cu rușii,” a mai spus.

            ”Și ce credeți dumneavoastră despre treaba asta?” l-am întrebat eu.

            ”Ce să cred? Ce crede toată lumea. Într-o lună, două, rușii răstoarnă pe bolșevici oprind războiul civil. Frontul cade și reluăm Basarabia, iar nemții, drept recompensă, ne dau Ardealul de nord.”

            ”Și asta o credeți în mod sincer, ori vreți să vă împărtășim voia bună pe care am observat-o când ați intrat pe ușă? ” l-am mai întrebat eu.

            ”Nicidecum, asta este situația absolut reală.”

            ”Eu mă îndoiesc. N-am toate datele problemei, dar orcum, nu cred în miracole.” I-am salutat și am plecat. Avusese dreptate Anton Alexandrescu.

            N-au trecut, nici o săptămână nici zece zile, după nouă zile Mareșalul Ion Antonescu a ordonat ”trece-ți Prutul”.

            Dovada că Ion Mihalache, în ignoranța sa, credea sincer în miracole, a fost faptul că a cerut și a mers voluntar pe front. Ce să ne mirăm? Însuși pretendentul la ”tronul Brătienilor”, Gheorghe Brătianu, a dovedit aceeași ignoranță, cerând și mergând voluntar pe front.

            Atât Ion Mihalache cât și Gheorghe Brătianu aveau să se întoarcă repede de pe front, Ion Antonescu n-avea nevoie să facă din ei ”eroi”. Ci îi vrea proptele în momente de poticnire.

            Dar bolșevicii n-au părăsit puterea și rușii au dezlănțuit războiul civil. La Odesa s-a stins elanul. Regimentul 2 Vâlcea a revenit în țară pentru refacere.

            Fundația Culturală Regală, la sugestia Secretarului General Lascarov Moldovanu, a inițiat o acțiune ”de refacerea entuziasmului pentru susținerea frontului.”

            În județul Vâlcea s-a pornit acțiunea cu adunări în cadrul Căminelor Culturale, în comunele reședință a plășilor. Prima adunare a fost programată în comuna Grădiștea, cu delegați ai Căminelor Culturale din toate comunele plășii.

            Am pregătit și prezentat, în deschidere, cu corul Căminului Cultural, un program de zile mari care l-a entuziasmat pe conferențiarul Lascarov Moldovanu. Ne-a adus omagii și ca să ne măgulească, a mai spus că-și dă seama de ce prietenii de la județ au început acțiunea cu Grădiștea.

            În conferința lui, după niște aprecieri destul de jignitoare la adresa țăranilor, a dat drumul la niște îndemnuri pentru susținerea frontului și ducerea mai departe a războiului.

            După asta Directorul Sfatului Județean al Căminelor Culturale ne-a invitat la cuvânt și ne-a atras atenția că peste două săptămâni este fixată Conferința Județeană și dacă nu vom putea merge la R. Vâlcea, fiind prea departe, în cuvântul nostru să ne referim și la problemele pe care le socotim că trebuie dezbătute și soluționate de conferință.

            Ca să nu pierdem momentul și discuțiile să nu se piardă în generalități lipsite de importanță, m-am ănscris primul la cuvânt: ”Vă mulțumi, domnule Inspector General, pentru laude, dar respingem categoric calificativele puțin măgulitoare la adresa celor de la sate. Să știți că țăranii noștri nu sunt nici delăsători și nici nechipzuiți.”

            ”Dar n-am vrut să spun asta!” a replicat el.

            ”N-ați avut intenția, dar eu așa am înțeles. Țăranii noștri se zbat fără odihnă să facă față nenorocirilor care s-au abătut asupra lor.” Tot mai multe glasuri din sală susțineau spusele mele. Și în atmosfera destul de încărcată, am continuat:

            ”Au apărut, Domnule Inspector General, orfani și văduve, mame îndoliate și mutilați se anunță dispăruți. Într-o astfel de situație suntem obligați să activăm noi și dumneavoastră ne cereți să facem minuni, să facem ca lumea satelor să salte de entuziasm, pentru susținerea mai departe a frontului.”

            Enervat la culme, Inspectorul General a izbucnit: ”Aici e mâna comuniștilor. Noi să mergem că eu nu mai am niciun rost în această zonă.” Câmd a ieșit din sală, afară, în drum îl aștepta un spectacol regizat, după indicații, de Costică Bălănoiu, unul dintre cei mai devotați colaboratori ai mei. Circa o sută de femei aliniate, cu saci sub brațe cereau porumb de hrană că le mor copiii de foame. ”Nu v-am spus eu că aici e mâna comuniștilor? Iată dovada!” a mai strigat Lascarov Moldovanu și cu toate insistențele tovarășilor de drum, refuză să meargă la moșierul Opran unde îi aștepta ospățul și erau găzduiți peste noapte.

            Până la urmă s-a dus și de acolo a cerut, prin centrala telefonică a Preturii, legătura pentru o convorbire telefonică, la București. Secretarul Preturii, Constantin Rădulescu m-a chemat să ascultăm convorbirea. Erau toți îngrijorați de soarta mea, după cele întâmplate, iar Inspectorul General a dat în grijă soției să-i dea ceasul la reparat c-a plecat în grabă și l-a lăsat pe birou.

            A doua zi, pânî în ziuă, aceleași femei care fuseseră lăsate în drum, fără vreun răspuns de încurajare, s-au înșiruit la poarta lui Opran, așteptând să iasă boierii.

            Sesizînd situația destul de neplăcută, Opran a trimis Administratorul să ducă femeile în vale la arie și după ce pleacă musafirii să le dea câte două oca de grâu. Așa a făcut cale liberă și musafirii au plecat. Te îngrozeai auzind ce blesteme ieșeau din gurile femeilor păcălite. Costică Bălan le-a întâmpinat și le-a dat de la moara cooperativei noastre cîte două bănicioare de porumb.

            Tot de dimineață a venit la mine Șeful Ocolului Agricol, minunatul inginer agronom Mihail Drăghicescu și mi-a relatat ce s-a discutat la Oprandespre mine și câtă stăruință a depus Opran pe lângă Prefect să-mi întocmească acte de trimitere în lagăr.

            Am plecat imediat la R.Vâlcea unde, împreună cu preotul Ion Marina, am determinat pe Aurică Hanciu cu care colaboram în Consiliul Federalei Județene a Cooperativelor din Vâlcea, să-l sfătuiască pe Prefect că nu e indicat să mă provoace, că eu sunt om periculos și cum cunosc multe din afacerile ”doamnei prefect”, nu este exclus să-l trag și pe el după mine, în lagăr.

            ”N-am să iau nicio măsură, le-a spus prefectul, dar sfătuiți-l să se mai potolească.” Am ascultat sfatul și am început să lucrez acoperit că ne așteptau treburi serioase.

            Tinerii sportivi din Grădiștea, în colaborare cu cei din Mateești au organizat o întâlnire amicală de volei, pe terenul de sport al Căminului Cultural Grădiștea, cu o echipă formată din prizonierii sovietici de la moșia Opran. Se înțelegeau în limba franceză (majoritatea prizonierilor erau intelectuali) prin studenții Sabina Roșianu și Victor Părăușanu și elevii din ultimul an de liceu Ionel Roșianu și Aurel Cumpănașu.

            O mulțime de țărani, prezenți la terenul de sport, au aclamat pe jucătorii sovietici pentru măiestrie și eleganță în joc. Multă vreme jandarmii au căutat pe inițiatorii vârstnici ai întâlnirii, dar fără rezultat.

            În cadrul Căminelor Culturale din Grădiștea și Slătioara, luaseră ființă, cu aprobările legale, obținute prin Fundația Culturală din București, asociații de vânătoare, cu drept de exclusivitate în zonele lor de activitate. Sub pretextul îmbunătățirii măiestriei vânătorești; se făceau exerciții de tragere, de cunoaștere și folosire a terenului. Era vorba de două formații de luptă și pregătire, sub oblăduire legală.

            În iunie 1944, am fost chemați de Mihail Roșianu la o consfătuire, în Râmnicu Vâlcea. Ne-am întâlnit în casa Gore Georgescu, din strada Mihai Bravu, unde aveam în gazdă copiii, elevi de liceu. Au venit și Ion Bărbulescu – Racovița, Ion Pătrășcoiu- Fîrtățăști și Ion Curelaru-Benești. Se precipitau evenimentele și trebuia să trecem la acțiune. Mihail Roșianu ne-a informat că în vedrea răsturnării regimului Antonescu și încheierea armistițiului cu URSS, la București s-a constituit Blocul Național Democrat format din PCR, PSD, PNȚ și PNL. Ne-a mai informat că organizației Oltenia a PCR îi revin sarcini deosebit de mari. Ca primă acțiune va trebui pregătită și executată evadarea tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej și a altor cadre ale partidului, din Lagărul de la Tg. Jiu și șantierul din TG. Cărbunești.

            Ni s-au repartizat zonele în care urma să activăm și am pornit pregătirile: drumuri de acces, călăuze, case de adăpost, aprovizionare. Mie mi-a revenit zona Oltețului, păstrând legătura cu Ion Pătrășcoiu și Ion Curelaru, pentru preluarea și adăpostirea grupului de la Tg.Cărbunești și cu Maria M. Roșianu pentru varianta dispersării spre munte.          

                                    Reconstituire

Iunie 1944

Casa conspirativă Georgescu din str. Mihai Bravu, nr.36, Râmnicu Vâlcea

Participă:

Mihai Roșianu secretar al Comitetului regioanal Oltenia la PCR

Ion Pătrășcoiu din celula PCR Fîrtățești

Ion Bărbulescu din celula PCR Racovița

Dumitru Cumpănașu din celula PCR Grădiștea

Ion Curelaru din celula PCR Benești.

            Tovarășul Mihai Roșianu informează despre sarcina trasată de noua conducere centrală a PCR organizației regionale Oltenia de a organiza evadarea din lagărul de la Tg. Jiu a unor cadre de bază ale partidului, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Arată că prin legăturile cu Georghiu Dej au fost luate în considerare mai multe variante, evadare directă din lagăr, ieșire la lucru în Novaci, la șantierul de construcții din Tg. Cărbunești și Mânăstirea Tismana.

            Varianta Tismana a fost înlăturată  date fiind măsurile de pază luate de Administrație odată cu aducerea tezaurului BNR acolo. Au rămas ca deopotrivă valabile primele trei variante, toate finalizate prin trecerea evadaților prin județul Vâlcea, unde aveam case de adăpostire și cadre încercate, cu posibilități de mișcare, fără să atragă prea mult atenția administrației.

            În aceste condiții, tovarășului Ion Bărbulescu i-a revenit sarcina ca împreună cu legăturile pe care le avea să organizeze preluarea evadaților în cazul variantei Tg. Jiu și Novaci, iar tovarășul Cumpănașu să organizeze preluarea evadaților în cazul variantei Tg. Cărbunești, cu finalizarea prin tov. Pătrășcoiu și legăturile lui, între care și tov. Ion Curelaru.

            În toate cazurile, tov. Roșianu avea să organizeze desfășurarea acțiunii și evadarea propriuzisă, pe teritoriul județului Gorj, deoarece purta și răspunderea directă și era singurul cu posibilități de deplasare ”legală” pe teritoriul acelui județ și în legătură cu celula PCR din tg. Jiu. S-a înțeles cu Gheorghe Gheorghiu Dej, principalul conducător și care trebuia să evadeze cel dintâi.

            Participanții la întâlnire au trecut la crearea condițiilor optime pentru deplina reușită a acțiunii.

            Urmează cinci semnături descifrabile ale celor menționați mai sus.                                                           

*

            Pe la sfârșitul lunii iulie am primit înștiințarea că ne apropiem de momentul când va trebui să intrăm în acțiune și să luăm măsurile ce se impun.

            Am scris tovarășului Ion Pătrășcoiu și i-am cerut să trimită la mine un colaborator al lui ”ca să-i dau Statutul pentru înființareaunei cooperativea de producție, aprovizionare și desfacere agricolă (motiv legal) și să-l asupra procedurii.”

            Am analizat împreună cu trimisul lui Pătrășcoiu două variante ale drumului de la Fîrtățești la Grădiștea. I-am recomandat ca drumul de la Fîrtățești la Grădiștea să fie cât mai deschis sprea a fi sesizată trecerea pe acolo a unui călător străin de localitate, iar drumul de la Grădiștea la Fîrtățești cât mai ocolit și ferit de întâlniri nedorite. Si-a plecat ducând cu el statutele pe care le procurasem de la Federala ”Cozia” și bineînțeles ”instrucțiunile.”

            În ziua de 15 august era la Grădiștea bâlci comunal spre care afluiau mii de țărani din zona Oltețului și din comunele limitrofe din județul Gorj. Era cel mai potrivit prilej pentru deplasarea tovarășului Mihail Roșianu de la Mateești la Grădiștea.

            M-a pus la curent cu mersul evenimentelor și am pregătit totul în vedrea evadării grupului de deținuți care lucrau la Șantierul Tg. Cărbunești. Ulterior am consemnat acest fapt într-o ”Reconstituire” semnată de participanți.

                                    

Reconstituire

15 august 1944

Casa D.Cumpănașu din comuna Grădiștea, județul Vâlcea.

Participă:

Mihail Roșianu – Secretarul Comitetului Regional Oltenia al PCR

Dumitru Cumpănașu din celula PCR Grădiștea

Virgil Pleșoianu din celula PCR Grădiștea

Constantin Roșculescu din celula UTC Grădiștea.

            Tovarășul Roșianu informează că evadarea tov. Gheorghe Gheorghiu Dej a decurs în condiții bune și că se află undeva în județul Vâlcea, având asigurate condițiile corespunzătoare de cazare, iar securitatea este asigurată de tovarăși de nădejde.

            Transmite sarcina dată de tov. Ghe. Gheorghiu Dej de a organiza și evadarea grupului de deținuți care lucrează la șantierul din Tg. Cărbunești. Se stabilește ca tov. Pleșoianu să preia grupul grupul evadaților de la Tg. Cărbunești și să-i conducă până la Obârșia Obislavului.

            Tov. Cumpănașu Dumitru preia grupul de la Obârșia Obislavului, se îngrijește de hrană și de dispersarea spre casele de adăpost, în principal spre tov. Pătrășcoiu Ion cu care a stabilit în prealabil atât legătura prin călăuza trimisă pentru recunoașterea celor două variante ale drumurilor de parcurs cât și forma convențională a scrisorilor prin care va fi anunțat.

            Tov. Roșculescu Constantin, merge la Pătrășcoiu spre a-l anunța prin scrisoarea cu conținut convențional că s-a declanșat acțiunea și trebuie să trimită călăuze la punctul de întâlnire știut.

            Tovarășii Mihai Roșianu și Virgil Pleșoianu pleacă la Tg. Cărbunești a doua zi dimineața – 16 august 1944 cu șareta pusă la dispoziție de Mihai Roșculescu, șareta urmând a fi adusă înapoi de tânărul Roșculescu Nicolae (?) înarmat, drept alibii cu scrisori de cereri și răspuns de la și către comercianții din Tg. Cărbunești dacă au în depozite marfa solicitată pentru magazinul cooperativei Grădiștea.

            La Tg. Cărbunești tov. Roșianu cere să ia legătura cu grupul deținuților care lucrează la instalațiile palatului administrativ și stabilesc ca odată cu înserarea să treacă zăvoiul din stânga Gilortului unde-i așteaptă ascuns tov. Virgil Pleșoianu. care-i va duce la Grădiștea de Vâlcea unde tov. Cumpănașu Dumitru îi așteaptă cu mâncare și se îngrijește în continuare de preluarea și dispersarea lor.

            Urmează cinci semnături, descifrabile, ale celor menționați la începutul acestei reconstituiri.

                                               *

            Am trimis a doua zi pe tânărul Roșculescu Constantin – Bebe, tractorist la Cooperativa din Grădiștea, să-l anunțe pe tovarășul Ion Pătrășcoiu ca să trimită colaboratorul conform ”instrucțiunilor” date.

            Seara, împreună cu colaboratorul meu cel mai apropiat, Costică Bălănoiu, încărcați cu de ale gurii, ne-am îndreptat spre Obârșia Obislavului.

            Cât am stat aici să potolim foamea oaspeților, de peste deal din pădurea Statului se auzeau tot mai multe bocănituri de secure. Era spre miezul nopții și obislăvenii ”se aprovizionau” cu lemne de stejar pentru doage. Ne-am dat seama că nu mai puteam rămâne aici și după ce s-a făcut liniște deplină, am pornit pe drumul Dealului Obislavu, pe marginea pădurii statului spre răsărit și când mai erau cam două ore până la ziuă, noi trecusem Oltețul și ”tovarășii” erau găzduiți în marginea pădurii Străchinești, lângă o claie cu fân din ograda cu pruni alui Mihai Roșculescu Șeful Asociației de Vânătoare ”Lupul”.

            Pe marginea Oltețului în jos și prin lanurile cu porumb mai înalt decât mine, când se crăpa de ziuă, eram acasă.

            Eram îngrijorat că tânărul Roșculescu Constantin-Bebe nu venise încă. În sfârșit a venit pe la prânz. Era desfigurat, totuși a rezistat să-mi relateze: ”Când am intrat pe drumul mare al Cernii și mă îndreptam spre casa Preotului Pătrășcoiu ... ”

            Notă: Lipsește o pagină din manuscris.

                        ......................................................................                                    Reconstituire

18 august 1944

Casa Roșianu din comuna Mateești, județul Vâlcea

Participă:

Maria M. Roșianu și Pavel Pătrașcu din celula PCR Mateești

Dumitru Cumpănașu din celula PCR Grădiștea.

            Tov. Cumpănașu informează despre căderea tov. Ion Pătrășcoiu trimis sub excortă la Tribunalul militar din Craiva. Ca urmare varianta dispersării tovarășilor evadați, de la Tg. Cărbunești, spre Fîrtățești la tov. Pătrășcoiu Ion a fost anulată. În această situație, tov. Pavel Pătrașcu merge la Grădiștea cu tov Cumpănașu Dumitru și preia pe tovarășii aflați acolo spre a-i duce la casa de adăpost Gheorghe Ionițoiu din Mateești.

            În acest timp vine la Mateești, tovarășa Țundrea de la Milostea și informează că doi tovarăși de la Craiova au venit la ei în zorii zilei și întreabă ce trebuie să facă?. Într-un bilet minuscul cei doi tovarăși se recomandă, ”Suntem și noi aici: Vifor și Veveriță.” Era vorba de tovarășii Dugăeșescu și Tudosie din celula Aeroport Craiova scăpați de urmărirea în cursul căreia fusese arestat tov. Manole Bodnăraș. S-a stabilit ca cei doi tovarăși să rămână în continuare la familia Țundrea.

            De menționat că tovarășul Dugăeșescu cunoștea casa Țundrea fiindcă el condusese mașina cu care tov. Gheorghe Gheorghiu Dej venise aci în sera zilei de 10 august 1944.

            Urmează trei semnături descifrabile, ale celor menționați la începutul acestei reconstituiri.

            Am dat pe tovarășul Pavel Pătrașcu în seama lui Mihai Roșculescu cel care, împreună cu soția sa Alexandrina, se îngrijeau ca ”tovarășii” găzduiți la claia lor cu fân, să aibă hrană bună și să fie ținuți la curent cu mersul evenimentelor.

            În seara următoare, 20 august 1944, călăuziți de Pătrașcu, tovarășii se îndreptau spre casa de adăpost Gheorghe Ionițoiu, din Mateești, aproape de pădure și de drumul dealului care răspundea spre munte unde, în varianta Oltenia  insurecției, avea să se instaleze Cartierul General.          

            Ni se dăduse în grijă ca toți cei care participasem la acțiunile consemnate în ”Reconstituiri”, dimpreună cu membri Comitetului Județean Vâlcea al PCR, a doua zi după ”Comunicat” să ne întâlnim la Râmnicu Vâlcea, în casa parohială a bisericii Sf. Gheorghe-Piață, la Preotul Ion Marina.

            Așa se face că în dimineața zilei de 24 august 1944, eram la Râmnicu Vâlcea, unde l-am cunoscut pe tovarășul Gheorghe Gheorghiu Dej, adus aici de tovarășul Mihail Roșianu.

După câteva cuvinte de bună întâlnire și felicitări, reciproce pentru reușită, tovarășul Gheorghe Gheorghiu Dej a plecat spre București cu mașina lui Petrișor Iliescu membru al tineretului țărănesc care după constituirea Blocului Democrat în care intrase și P.N.Ț. cu Iuliu Maniu și-a oferit serviciile, cu mașina, cauzei pe care o slujeam.

            Înainte de a pleca, adresându-se tovarășului Mihail Roșianu, Tovarășul Gheorghe Gheorghiu Dej, i-a spus:”Și acum mergi la Craiova și treci la reorganizarea Partidului, în Oltenia, în condiții de legalitate.”

            Participanții la întâlnirea din iunie 1944, când am stabilit planul general de acțiune pentru asigurarea evadării, din lagîrul de la Tg. Jiu, a unor cadre de bază ale Partidului, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej, ne-am reîntâlnit, numai noi, în aceași casă, Georgescu din strada Mihai Bravu și am reconstituit desfășurarea evenimentelor, până în momentul 23 august 1944.

            Tovarășul Mihail Roșianu ne-a relatat că în a doua jumătate a lunei iulie a fost chemat la București unde a participat la o ședință a Comisiei Miliatre a Partidului, condusă de tovarășul Emil Bodnăraș. Cu acel prilej a fost investit Comandant militar al Regiunii Oltenia, însărcinat cu organizarea Formațiunilor de luptă și luarea tuturor măsurilor de asigurare a bazei materiale acestor Formațiuni, subzistență, armament și munițiuni. I s-a dat în grijă ca înainte de orice acțiune să asigure evadarea tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej.

            I s-a comunicat atunci că pentru securitatea tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej, după evadare, a fost trimis la Craiova, la dispoziția Regionalei de partid, Ion Gheorghe Maurer, care a fost curând demobilizat, cu mari eforturi, prin relații superioare și bani grei, considerând că fiind ofițer și având dreptul să folosească legitimația și chiar uniforma câtăva vreme după demobilizare, va fi de mare ajutor.

      Conducerea Centrală a încredințat lui Ion Gheorghe Maurer cifrul pentru comunicări impuse de situație și o sumă îndestulătoare de bani pentru cheltuielile necesare pregătirilor. Cu un sentiment de amarăciune Mihail Roșianu ne-a spus atunci ceea ce într-o primă prezentare scrisă, a desfășurării evenimentelor, a dezvăluit pentru cunoașterea adevărului, că Ion Gheorghe Maurer se instalase la Craiova, își crease condiții de viață comodă și n-a ieșit de acolo la nicio acțiune.

        O singură dată, aflând de la Mihail Roșianu că Gheorghe Gheorghiu Dej a fixat o întâlnire în Tg. Jiu, la construcția unei case, unde mergea la lucru cu o echipă de instalatori, Ion Gheorghe Maurer a cerut să meargă el la întâlnire. Ajuns la Tg. Jiu s-a instalat acasă la Ion Modoran cu care se cunoște de pe vremea când activau amândoi în Partidul Radical Țărănesc al lui Grigore Iunian și ne-având curajul să meargă la întâlnire, a trebuit să meargă tot Mihail Roșianu. Am analizat împreună situația după momentul respectiv. Mihail roșianu a prezentat planul general de acțiune în Oltenia și planul concret legat de reușita evadării direct din lagăr. Tovarășul Gheorghiu Dej a fost de acord și a rămas ca după ce Mihail Roșianu raportează la București stadiul pregătirilor să aibă loc o nouă întâlnire pentru fixarea datei operațiunii.

            După ce la dus pe Ion Gheorghe Maurer la Craiova, Mihail Roșianu A MERS LA București unde a raportat tovarășilor Emil Bodnăraș și Iosif Rangheț, stadiul pregătirilor din Oltenia. I s-a comunicat că evenimentele se precipită și că trebuie să treacă la executarea planului evadării tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej.

            Întors la Craiova, Mihail Roșianu a avut o ședință cu Biroul Comitetului Regional Oltenia al PCR în cabinetul lui Vasile Bardan, directorul Liceului Industrial din Craiova, în cadrul căreia au concretizat planul rezistenței armate, cu zone de acțiune, cu responsabili de zone și surse de subzistență, armament și muniții. Cât privește evadarea, Biroul Regional a dat împuternicire lui Mihail Roșianu să acționeze personal ca fiind singurul cu posibilități de mișcare în întreaga regiune.

            Ajuns la Tg. Jiu, Mihail Roșianu a luat din nou legătura cu Gheorghe Gheorghiu Dej, căruia i-a comunicat data evadării: 9 august orele 21, prin cimitirul din preajma lagărului.

            Într-o ultimă întâlnire cu celula din Tg. Jiu, Ion Modoran, Constantin Chiată și Ionică Pripasu s-au stabilit ultimele  amănunte, cu sarcini pentru fiecare după care Mihail Roșianu a plecat la Craiova pentru a reveni cu mașina pregătită de celula de partid de la aeroportul Craiova, luând și pe Ion Gheorghe Maurer, desemnat să asigure securitatea personală a tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej.

            Mihail Roșianu relatează mai departe: ”Deși avea o sumă de bani îndestulătoare pentru cheltuieli, Ion Gheorghe Maurer n-a dat celor de la aeroport suma necesară pentru procurarea unor cauciucuri noi, ci numai pentru cârpit niște cauciucuri răscoapte care s-au spart până la jumătatea distanței Craiova-Filiaș. Eram disperați – spunea Mihail Roșianu – în timp ce Ion Gheorghe Maurer manifesta nepăsare condamnabilă. Am oprit o mașină care trecea spre Craiova, Ion Gheorghe Maurer a fost somat să dea bani pentru patru cauciucuri noi și Drăgăeșescu – militar aviator - șoferul mașinii noastre, a mers la Craiova și în miez de noapte, după semnul de recunoaștere pe care i l-am dat, a luat cauciucurile de la firma P. Andreescu-Fii și s-a întors cu o mașină de piață. Am ajuns la Tg. Jiu pe la 1 noaptea când n-am mai găsit pe evadați în boschetul de la Coloana lui Brâncuși. Cunoscând însă depozitul gestionat și păzit de Ionică Pripasu am mers acolo. I-am găsit pe evadați. Și am plecat spre Vâlcea.

            Când am ajuns la Milostea era ziuă și trecerea spre Romani, prin Horezu, în plină zi , era extrem de periculoasă de acea am indicat lui Dugăeșescu să intre pe prima uliță spre dreapta, la tovarășul Țundrea căruia i-am cerut să-ne ospăteze și să ne aranjeze pentru odihnă fără să întrebe cine, de unde și încotro. Și ce frumos s-au purtat soții Victoria și Constantin Țundrea!”

            Mihai Roșianu a făcut apel la sprijinul lui Mitu Diaconescu, vecin cu Țundrea, socrul lui Ioniță Bărbulescu și până seara Ioniță Bărbulescu era la Milostea unde a avut loc în prezența tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej, consfătuirea despre care retalează Reconstituirea anexată.

                                    Reconstituire

10 august 1944

Casa Țundrea din comuna Milostea, jud. Vâlcea

Participă:

Mihail Roșianu Secretarul Comitetului Regional Oltenia al PCPR

Ion Bărbulescu din celula PCR Racovița- Vâlcea

Constantin Țundrea din celula PCR Mateești-Vâlcea

            Consfătuirea are loc în prezența tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej, evadat din lagărul de la Tg. Jiu asistat de tovarășii Ion Gheorghe Maurer și Ion Vidrașcu-Vania.

            Se stabilește ca tov Bărbulescu Ion să ia legătura cu Simionescu – Nache și să fixeze itinerarul de parcurs până la casa Ionescu Maria din Romani, urmând ca în noaptea de 11-12 august 1944, tov. Gheorghe Gheorghiu Dej, însoțit de tovarășii Ion Gheorghe Maurer și Ion Vidrașcu să fie transferați la familia Ionescu din Romani.

            Tovarășilor Bărbulescu și Simionescu le-a revenit și sarcina de a assigura aprovizionarea cu alimente și cu presa zilnică, răspunzînd direct și de securitatea personală a tovarășilor. Urmează semnăturile celor enumerați mai sus.     

            În septembrie 1944 am fost chemat la Râmnicu Vâlcea unde s-a reconstituit, în condiții de legalitate, Comitetul Județean al Partidului, alegându-se biroul acestui Comitet.

            Tovarășul Ion Bărbulescu, învățător din comuna Racovița, a fost desemnat secretar al Comitetului Județean.

            Tovarășul Oproiu Vasile , muncitor tipograf, membru al biroului, cu probleme organizatorice.

            Eu, Cumpănașu Dumitru, învățător din comuna Grădiștea, membru al biroului, cu probleme de propagandă.

            Tovarășul Bădică Marinescu, muncitor tâmplar din Râmnicu Vâlcea, membru al biroului, cu problemele organizațiilor de masă.

            Cunoșteam pe Ștefan Popescu unul dintre moștenitorii fostului proprietar al hotelului Dumitrescu, de pe locul unde este azi Casa Telefoanelor, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu vis-a-vis de sediul actual al Comitetului Județean Vâlcea al PCR. La propunerea mea Ștefan Popescu a acceptat să dea în folosință Organizației Vâlcea a PCR pentru sediul Comitetului județean, clădirea – parter și etaj – care în acel timpera nefolosită și nici nu se ivise vreun intreprinzător care să redeschidă hotelul. Și ne-am instalat acolo.

            După constituirea noului Comitet județean Vâlcea al PCR, În afară de atribuțiile ce-mi reveneau din calitatea de membru al biroului județean cu probleme de propagandă, am primit și sarcina de organizator de partid (secretar) în plasa Grădiștea, unde am activat pentru constituirea de celule de partid în toate comunele plășii.

            La constituirea Comisiei județene pentru organizarea sindicatelor, pe intreprinderi și profesii, am fost desemnat membru al acestei Comisii, cu sarcina concretă de a organiza Secțiile sindicale ale învățătorilor din plășile Grădiștea, Bălcești și Horezu și Secția Sindicală a funcționarilor publici din Râmnicu Vâlcea.

                                    *          *

                                          *

            Pentru producția de război, fabricile de tăbăcărie, încălțăminte și harnașamente din Râmnicu Vâlcea, s-au cartelat înglobând în cartelul lor și fabrica similară din Bucovăț jud, Dolj și au contractat toată producția pentru aprovizionarea armatei.

            După 23 august 1944, urmărind să creeze greutăți în aprovizionarea armatei tocmai în perioada când comuniștii lansaseră lozinca ”Totul pentru Front, totul pentru Victorie”, patronii fabricilor din Râmnicu Vâlcea care răspundeau și pentru Bucovăț au dispărut fără urmă, inclusiv Administratorul delegat. În această situație nu mai avea nimeni semnătura legală pentru aprovizionare și nici pentru executare de plăți. Erau puși în situația să se închidă fabricile și muncitorii să fie concediați.

            Fiind știut că lucrasem cândva în administrația județului, mi s-a dat sarcina să rezolv problema.Și-am rezolvat-o. Am luat de la fabrica Simian care executa atribuțiile Cartelului, pe Contabilul Șef și doi delegați ai muncitorilor și am mers cu ei la Președintele Tribunalului Vâlcea căruia i-am cerut să dea Ordonanță prezidențială prin care împuternicește pe cei trei cu semnături legale. Astfel a fost împiedicat sabotajul.

 

                                    *          *

                                           *

            La 26 octombrie 1944, am organizat Secția Sindicală a învățătorilor din plasa Grădiștea care m-au ales, în unanimitate, ca președinte al Secției, iar ca secretar pe Dumitru Florescu învățător de la Greci, amândoi membri ai PCR; vicepreședinte Maria M. Roșianu, deasemenea membră a PCR.

            La 8 noiembrie 1944, am organizat Secția Sindicală a învățătorilor din plasa Bălcești care au ales ca președinte pe Teodor Vasilescu învățător la Școala Făurești, fostul administrator al ”Țărănismului Vâlcean”, iar ca Secretar pe Ion Curelaru învățător la Școala Benești, membru al PCR.

            La 6 decembrie 1944, s-a constituit Secția Sindicală a învățătorilor din plasa Horezu, unde activa și tovarășul Bărbulescu, Secretar al Comitetului Județean Vâlcea al PCR. Și aici au fost aleși în conducerea Secției cei recomandați de PCR, ca președinte a fost ales, în unanimitate, Nicolae Marinescu – Pașa fost activist al ”Țărănismului Vâlcean”.

                                    *          *

                                          *

            Țăranii clăcași pe moșiile boierilor din Tina și Veaca, mi-au cerut să-i ajut și pe ei să facă o secție sindicală. Și i-am ajutat. Ca delegat al Comisiei județene de organizare, am lansat chemarea la o adunare de constituire fixată în ziua de 27 decembrie 1944.

            Procesul verbal de constituire a Secției Sindicale a țăranilor muncitori-clăcași pe moșiile boierilor din satele Tina și Veaca a fost semnat de 125 membri prezenți care au ales un comitet format din nouă membri în frunte cu luptătorul neînfricat Ion Olaru. A fost aleasă și o femeie, Ana Mustață clăcașe pe moșia Opran, care s-a dovedit o foarte bună activistă. Numărul participanților și atmosfera din adunare a fost apreciată drept satisfăcătoare de Mihail Roșianu Secretarul Comitetului Regional Oltenia al PCR. prezent la această adunare de constituire a primului Sindicat al muncitorilor agricoli din Oltenia.

            Despre activitatea organizată a muncitorilor țărani din Tina am scris articolul ”Mărturii de acum 30 de ani” apărut în gazeta ”Agricultura Socialistă”, numărul din 27 martie 1975.

            Odată promulgată legea pentru reforma agrară, din 23 martie 1945, am fost numit Președinte al Comisiei de reformă agrară din plasa Grădiștea, Vâlcea.

            Am constituit comitete de reformă agrară în toate comunele plășii și după ce le-am instruit, acestea au trecut la identificarea moșiilor expropriabile prin decizii confirmate de Comisia de plasă.

            Cele maimari greutăți le-am avut cu moșierii din Tina și Veaca cărora li se preluaseră moșiile încă din prima decadă a lunei martie 1945, de către Comitetul Sindical. Imediat după apariția legii și constituirea Comisiei de plasă, Comitetul Sindical de la Tina a fost confirmat ca Comitet de reformă agrarăși s-a dat formă legală acțiunilor întreprinse de acest comitet cu anticipație.

            După cum rezultă din documentele aflate în dosarul personal, filele 30, 31,34,35,39 și 40, boierii din Tina și Veaca folosindu-se de excsul de legalitate al comisiei judeșene de îndrumare a aplicării legii reformei agrare, președinte judecătorul Rotărescu, membru Iosif Andreescu prefectul județului Vâlcea reprezentând partidul țărănesc Anton Alexandrescu și Secretar grefierul E. Popescu și încurajați de excesul de zel al Comandatului legiunii de jandarmi, maiorOrășanu, au început să bombardeze Ministerul agriculturii cu reclamații alarmante care relatau abuzurile și fărădelegile Comitetului de reformă agrară, ”instigat de Pereședintele Comisiei de plasă D. Cumpănașu”.

            Fără se verifice la fața locului actele întocmite de Comitet și confirmarea lor de Comisia de plasă, au luat decizii de admitere a contestațiilor primite de la boieri și i-a recunoscut îndreptățiți la cota integrală de câte 50 ha, în locurile alese de ei.

            Desigur că asemenea decizii n-au fost luate în seamă de Comisia de plasă care luând legătura cu Comisia Centrală de îndrumare – președinte Stelian Nițulescu – a justificat convingător că actele comitetelor de expropiere din Tina, Veaca și Zătreni sunt perfect legale și astfel țăranii au primit titluri de proprietate.

            Reclamase Opran că nu i s-a lăsat cota întreagă de 50 ha în satul Tina, ascunzând faptul că își rezervase în comuna Tetoiu, din zestrea soției, suprafața de 20 ha, pomi fructiferi și vie de viță nobilă, situație confirmată de Comisia de reformă agrară din plasa Bălcești.

            Reclamase Radu Pleșoianu că nu i s-a lăsat cota de 50 ha din moșia Veaca deși nu avea acte de proprietate cu dată certă, moșia fiind a tatălui său Aurel Pleșoianu care își rezervase cota de 50 ha în moșia de zestre a soției, în comuna Urdari județul Gorj, fapt confirmat de Comisia județeană de îndrumare a județului Gorj.

            Comandantul de jandarmi Vâlcea ordonase șefului de post Vlad Scarlat să întocmească acte de trimitere în judecată a Comitetului de reformă agrară pentru că moșierilor Colonel Paprizu și Raul Pleșoianu nu le lăsau decât curțile conacelor și ogrăzile de lângă conace. Respectivilor moșieri după ce li s-a explicat că vânzările făcute în timpul războiului, țăranilor din satul Piscoiu, jud. Gorj, fără acte cu dată certă, transcrise la Tribunal, cu plata taxelor legale, se consideră ca vânzări din cotele lor de câte 50 ha, n-au manifestat contestații. Doar din exces de zel maiorul Orășanu, Comandantul Legiunii de jandarmi Vâlcea, se erija ca apărător al lor.

            Pentru asemenea acte menite să timoreze pe membrii Comitetului de reformă agrară, Maiorul Orășanu și Șeful de post Vlad Scarlat au fost eliminați din cadrele jandarmeriei de către ministrul afacerilor interne, Teohari Georgescu.                                                              

            Era în februarie 1945, De aproape două luni se înscăunase al treilea guvern, de după eliberare, condus de generalul Rădescu și nu se întrevedea nicio măsură de democratizare a administrației locale sau de înfăptuire a reformei agrare.

            Urmărind exemplul Capitalei și directivele conducerii centrale a partidului, Biroul regional Oltenia al PCR (Secretar Mihail Roșianu) a hotărât mobilizarea, la Craiova, a unor puternice forțe muncitorești-țărănești, în măsură să înfrângă eventuala rezistență a adversarilor care deveniseră destul de îndrăzneți și să instaleze, la prefectura județului Dolj, un prefect democrat.

            Prin scrisori personale ale lui Mihail Roșianu adresate Secretarilor Comitetelor Județene Mehedinți, Romanați, Vâlcea și Gorj și prin instructorii Comitetului regional pentru județele respective le cerea mobilizarea unui număr cât mai mare de muncitori și țărani, în sprijinul tovarășilor lor din județul Dolj.

            24 februarie 1945, orele 10 dimineața. În piața Teatrului Național din Craiova, peste 20 000 de oameni.

            De la tribuna instalată pe locul unde, în 1948 profesorul Ion Maiorescu citise Proclamația de la Islaz, s-a declarat deschis mitingul. Au vorbit reprezentanți ai muncitorilor și țăranilor din județele Olteniei. Declarându-se solidari, până la victoria deplină cu oamenii munci din Craiova și județul Dolj.

            De la aceeași tribună, am răspuns prezent în numele intelectualilor din satele oltene, care se declarau hotărâți să slujească cu devotament interesele oamenilor muncii din această parte a țării.

            Tovarășul Mihail Roșianu Secretarul Comitetului regional Oltenia al Parttidului Comunist a declarat deschisă lupta pentru democratizarea administrației locale și pentru pământ țăranilor: pentru alungarea din guvern a reprezentanților reacțiunii și pentru constituirea unui guvern al Frontului Național Democrat. Și, în calitate de Comandant militar al Olteniei, a dat comanda de atac pentru cucerirea citadelei reacțiunii din Craiova, Prefectura județului Dolj.

            Trei coloane pornesc spre piața Prefecturii. Pe stânga înaintează coloana formată de muncitorii de la Atelierele CFR și Șantierul Naval din Tr, Severin, muncitori și țărani din județul Gorj. În mijlocul lor, garanți ai ordinei și răspunderii la provocări erau tovarășii Paicu, Dărăbăneanu, C. Dumitrescu și Dindere, Mihai Manolache, Andrei Vasile și Modovan, membri ai birourilor județene Mehedinți și Gorj ale Partidului Comunist. Această coloană avea să ocupe poziția de la intrarea dinspre parc.

            Coloana din mijloc formată din muncitorii din Craiova și țăranii din județul Dolj avea sarcina să atace direct intrarea principală. Pe stânga, coloana Craiovei era flancată de cei din Vâlcea conduși de tovarășii Ion Bărbulescu și memvri ai biroului județean al PCR. Intrarea  de sud era în seama detașamentului trimis în sprijin de muncitorii de la Grivița.

            Împreună cu Mihail Dănescu – comunist încercat - și sprijiniți de o puternică gardă muncitorească ne-am fixat în fața intrării hotelului ”Oltenia” de lângă prefectură unde era Comandamentul regional. Aveam misiunea de a nu permite intrarea în hotel decât a tovarășilor Vasile Vâlcu Secretar al Comitetului județean Dolj al PCR, Manole Bodnăraș, Comandantul regional al formațiunilor de luptă patriotică și Alexandru Rogojinschi din biroul regional Oltenia al PCR. Veneau să raporteze desfășurarea acțiunii și să primească noi instrucțiuni. Și în timp ce coloanele ocupau pozițiile dinainte stabilite, procurorul milita, din balconul prefecturii, a formulat somația de retragere amenințănd că va autoriza să se facă uz de arme de foc.

            Dar atacanții înaintează ferm, hotărâți să nu cedeze. ”Cedează” în schimb cele trei uși de intrare ăn prefectură și cedează fereastrele de la tipografie, pe unde coloana vâlcenilor pătrunde în coridorul de la subsol.

            Strînși ca într-un clește uriaș, ofițerii intră în panică și comandantul dă un anemic ordin să se deschidă focul, dar pe scara de onoare din interior, sergentul Craioveanu - muncitor tipograf – aruncă arma și strigă că nu trage în frații lui muncitori. Un ura izbucnit din mii de piepturi anunță victoria și sute de drapele roșii apar în balcoanele și ferestrele Prefecturii.

            Comandamentul regional în frunte cu Mihail Roșianu, în uralele manifestanților, intră în Prefectură și instalează pe inginerul Nicolae Celac în funcția de Prefect al județului Dolj.

            Pentru ca nimeni să nu îndrăznească să strice ce-am făcut, se constituie o gardă muncitorească formată din 200 de tineri care preiau armele și muniția pe care ostașii, din fosta gardă a reacțiunii, le predau bucuroși.

            În zilele de 19-20 august 1945, are loc Conferința Organizației regionale Oltenia a Partidului Comunist, prima Conferință liberă a partidului.

            Am participat în dubla calitate de membru al biroului Comitetului Județean Vâlcea și organizator de partid (Secretar) în plasa Grădiștea din județul Vâlcea.

            Încă din luna iulie participasem, în colectivul organizat de Comitetul regional, la sistematizarea propunerilor privind  planul de refacere și dezvoltare a economiei Olteniei ce urmează să fie însușit de Conferința regională ca plan de muncă pe perioada imediat următoare Conferinței.

            Participând la discuții, în prima parte a cuvântării mele am făcut o analiză critică a activității organizației noastre, în primul an de activitate legală a partidului - august 1944, august 1945 – cu referire la organizarea muncii, la cuprinderea muncii și la cunoașterea și stăpânirea problemelor ce stau în fața comuniștilor.

            În a doua parte m-am referit, cu propuneri concrete, la trei probleme:

            1. Aprovizionarea ca bază materială a refacerii și dezvoltării economiei Olteniei, parte integrantă a economiei naționale.

            2. Refacerea economiei și dezvoltarea economiei, problemă a tuturor organizațiilor Partidului Comunist.

            3. Centrele de mașini agricole cu evidențierea organizării și activității Centrelor de închiriat mașini agricole și tractoare ale Cooperativelor de producție, aprovizionare și desfacere agricolă, din comunele Grădiștea și Mihăești din județul Vâlcea, înființate și activând sub îndrumarea Organizației Regionale a Partidului Comunist ca unele din formele de acoperire legală a activității politice ilegale.

            Peste trei ani, prin contopirea acestor centre cooperatiste, cu mașini și mecanizatori, s-a constituit, prima și singura atunci, Stațiunea de mașini și tractoare din județul Vâlcea, în baza Decretului Prezidiului Marei Adunări Naționale, cu nr.273, din 7 octombrie 1948, fixată în zona de șes a județului Vâlcea, în comuna Laloș.

            După mine au luat cuvântul profesorul Braga din Râmnicu Vâlcea și Marin Popescu din județul Dolj. Amândoi au manifestat poziții tipic stângiste care au provocat indignare comunistului Mihail Macovei fost participant în prezidiul Congresului de constituire a Partidului Comunist, din mai 1921. ”Tonul violent – a spus el – a întunecat întreaga critică. Felul cum a fost făcută părea o pornire. Tovarășii păreau că vor să impresioneze prin tonul lor. Am fost foarte îndurerat. ”

            A urmat la cuvânt tovarășul Alexandru Guțan, instructor al Comitetului regional de partid, care de la vârsta de 18 ani a cunoscut închisorile burghezo-moșierești și detențiunea în lagărul de la Tg. Jiu, de unde a evadat cu grupul de la Șantierul din Cărbunești-Gorj, cu sprijinul activiștilor din comuna Grădiștea-Vâlcea.

            Tovarășul Guțan a spus: ”Tovarăși, mă gândeam ca aceste câteva cuvinte care voiam să le spun, să le leg de acea cuvântare plină de foc, elan, îndemn și constructivitate a tovarășului Cumpănașu, însă mă văd silit ca în urma celor care au luat cuvântul după el, să mă leg de caracterul, de felul în care ei au ridicat problemele. Oameni perfecți nu suntem, perfecțiunea nu vom atinge-o niciodată, suntem conștienți de acest lucru, căci dacă am atinge perfecțiunea, progresul s-ar opri. De aceea greșelile și lipsurile ne sunt nouă posibile tot așa cum sunt posibile oricărui om, fiindcă oameni suntem și noi și în primul rând om trebuie să fie fiecare membru al Partidului Comunist. (Din stenograma Conferinței)”

            A apreciat cuvântarea mea și tovarășul Constantin Pârvulescu, prezent în Conferință, ca delegat al Comitetului Central al Partidului. Ajuns la București, el a propus și a stăruit ca eu să fiu numit Prefect al județului Dolj. Așa s-a întâmplat că pe date de 19 septembrie 1945 am fost delegat ca Prefect al județului Dolj, prin decizia Ministerului Afacerilor Interne. Formula aceasta a delegării a fost adoptată din cauză că Regele nu mai vrea să semneze Decrete de numiri prezentate de guvernul prezidat de Dr. Petru Groza. ”Regele era în grevă” Reacțiunea jubila. Dar poziția fermă a guvernului, condus de Dr.Petru Groza, a înfrânt rezistența regelui și l-a determinat să colaboreze. În august 1947, a semnat decretele de numire, ca Prefecți titulari, pe toți cei delegați de Ministerul Afacerilor Interne, în perioada 1945-1947, în funțiile de prefecți ai județelor din care fuseseră alungați foștii Prefecți cu poziție dușmănoasă.

 

            În administrația județeană și de stat

             Începând din 19 septembrie  1945, eram prefectul unuia dintre cele mai mari județe ale țării, județul Dolj cu reședința în municipiul Craiova.

            Aveam atunci 45 ani și oarecare experiență în administrația județeană, din perioada 1929-1933 când, în calitate de vicepreședinte al Delegației permanente a Consiliului județean Vâlcea, după ce hotăram în colectiv lucrările de executat și măsurile de luat, ceilalți membri ai Delegației îmi transferau întreaga răspundere a legalității actelor de administrație și n-am greșit în nicio situație. Dar în condițiile de după revoluția din august 1944, Prefectul de județ avea de îndeplinit și sarcini cu totul deosebite pentru care se cereau pricepere și foarte mult tact:

            - desăvârșirea reformei agrare,

            - ajutorarea regiunilor lovite de secetă.

            Reforma agrară din 1945 fiind privită ca act revoluționar, singurele organe cu atribuții legale pentru înfăptuirea reformei agrare erau Comitetele comunale și Comisiile de plasă.

            Prefectul județului purta răspunderea îndrumării juste și sprijinirii organelor legale în activitatea lor.

            Când am luat conducerea Prefecturii județului Dolj, aceste organe identificaseră moșiile de expropiat, întocmiseră listele provizorii cu cei îndreptățiți, dar nu aveau nimic definitivat. Din această cauză se iviseră conflicte între satele din preajma moșiilor disputându-și dreptul asupra acestor moșii. Trebuiau deci lichidate aceste conflicte, definitivate expropierea și listele celor îndreptățiți la împroprietărire.

            Cum această stare de lucruri era generală, s-a impus constituirea unei Comisii Centrale și a Comisiilor județene de îndrumare pentru definitivarea reformei agrare.

            Comisia județeană era compusă din Președintele Tribunalului Județean ca președinte al Comisiei, Prefectul județului, Directorul Camerei de Agricultură și un delegat al țăranilor ca membri. Secretar al Comisiei era primul grefier al tribunalului județean.

            În cursul iernii 1945-1946 Comisia Județeană, după ce a lichidat toate conflictele dintre sate, a asigurat definitivarea exproprierii prin hotărâri ale Comitetelor comunale confirmate de Comisiile de plasă.

            În județul Dolj au fost expropiate 508 moșii cu o suprafață de 51.531 ha terenuri arabile. După îndrumările Comisiei Centrale au fost rezervate pe seama proprietarilor șase ferme model de câte 150 ha.

            Dată fiind situația locală specifică, am propus ca în proprietățile Prejbeanu din comuna Panaghia și Anagnostiade din comuna Coțofenii din Față să se delimiteze pentru ferme model suprafețe de câte 100 ha și Comisia Centrală a fost de acord.

            La propunerea în lucrare a fermei din Coțofenii din Față, proprietara a întâmpinat rezistența Comitetului Comunal de reformă agrară care pretindea că terenul în cauză a fost plantat cu arbagic pentru ceapă și nu admit să li se distrugă munca. Anunțat telefonic de proprietară, am cerut să se prezinte la Prefectură atât proprietara cât și Comitetul Comunal de reformă agrară cu președinta comitetului țăranca ...........

            A doua zi, în cabinet, în fața afirmației că terenul în cauză este plantat cu arbagic, le-am propus și părțile au fost de acord ca peste două zile când mă pot desprinde de unele treburi mai urgente, vom face o cercetare locală cu specialiști agronomi și toată suprafața plantată cu arbagic să rămână în seama Comitetului de reformă agrară pentru a asigura dezvoltarea optimă a culturii de ceapă, proprietara declarând că n-are la îndemână forța de muncă necesară pentru asemenea cuturi.

            Peste două zile am mers la Coțofenii din Față însoțit de Directorul Comisiei de Agricultură și ceilalți membri ai Comisie Județene de îndrumare. Aici Directorul Comisiei de Agricultură inginerul Truia Iordache și cei doi ingineri agronomi șefi ai Ocoalelor agricole de la Șimnic și Filiași după o verificare minuțioasă au încheiat actul de constatare tehnică prin care au stabilit că suprafața de 90 ha este plantată cu arbagic pentru ceapă în condiții agrotehnice corespunzătoare.

            Informat de proprietară despre această situație, Ministrul Agriculturii Profesorul Traian Săvulescu și-a manifestat neîncrederea în constatările Comisiei județene și m-a declarat răspunzător în fața Conducerii Centrale în cazul că se va dovedi că e vorba de o simplă manevră a celor de la județ.

            După ce a trecut ceva mai mult de o lună, Ministrul Agriculturii, Profesorul Traian Săvulescu era la Craiova și mi-a cerut să mergem imediat la Coțofenii din Față ca să vadă cum arată câmpul de 90 ha cultivat cu ceapă. Și am mers. Era cu noi și Directorul Camerei de Agricultură, inginerul Truia Iordache. Adia un vânt ușor și unduia verdele-albastru al câmpiei din lunca Jiului, de la Coțofenii din Față. Era cultura de ceapă care se prezenta în condiții agrotehnice  cu adevărat superioare.

            Ministrul Agriculturii, Profesorul Savant Traian Săvulescu ne-a mărturisit că până în acel moment n-a crezut o iotă din cele ce-i comunicasem și era pregătit să destituie din funcții pe inginerul Truia Iordache și pe cei doi ingineri agronomi care făcuseră cercetarea tehnică.

            A felicitat pe țăranii din comuna Coțofenii din Față pentru măiestria lor în producția arbagicului și cultura de ceapă în câmp, pe asemenea suprafețe. Le-a dat asigurări că al lor este de acum terenul pretins de proprietar și i-a îndemnat să nu renunțe la cultura - în mare- de legume și zarzavaturi și mai ales la producția de arbagic. Dar ca să poată demonstra celor de la București că la Coțofenii din Față nu era vorba de ”minuni” inventate ci de iscusința de grădinari a țăranilor din această comună, le-a cerut ca prima recoltă de ceapă despre care s-a făcut atâta vâlvă să fie valorificată în piețele orașului București. Spre sfârșitul verii, două trenuri de câte 45 vagoane încărcate cu ceapă uscată, intrau în București și încărcătura lor inunda piețele Capitalei.

            Am mai avut la Dolj o președintă de Comitet Comunal de reformă agrară care a întâmpinat multe greutăți în exercitarea mandatului. Spre necazul ei, se întâmplase ca proprietarul din comuna Negoești să fie prieten cu procurorul Tribunalului Județean și la reclamația lui procurorul a și dat ordin de arestare a întregului Comitet și trimiterea, cu excortă, la procuratură.

            Vâlvă mare la Tribunal; unii felicitau pe Procuror pentru curaj, alții nu-i preziceau de bine. Fiind anunțat în grabă de isprava Procurorului, am chemat pe Comandantul Legiunii de Jandarmi și i-am cerut să invite pe Procurorul Voinea la cabinetul meu din Prefectură. Acesta nu sesizase ce gafă făcuse, ba dimpotrivă, căuta să mă convingă că prin măsurile lui se mai potolește elanul prea bătăios al celor cu reforma agrară, zicea el.

            Știa el bine regulile imunității parlamentarilor burghezo-moșierimii și o respectase cum se cuvine, chiar cu adânci plecăciuni; dar nu sesizase acea imunitate de care se bucurau organele reformei agrare din 1945. Nu mi-am pierdut vremea să-l lămuresc; i-am atras doar atenția că a făcut o gafă pe care eu sunt obligat s-o raportez organelor superioare.

            În urma raportului documentat înaintat Ministrului de Interne Teohari Georgescu, Procurorul Voinea a fost destituit.

            Am analizat amănunțit cu Comitetul de reformă agrară cauzele conflictului cu moșierul respectiv. Nu se înțelegeau la defalcarea cotei de 50 ha ce-i revenea prprietarului. Era vorba de o situație mai deosebită. Proprietatea respectivă era împărțită în două de Drumul Județean. Proprietarul vrea cota de 50 ha, jumătate din drum spre răsărit pentru că în această parte era conacul moșiei, iar jumătate să i se atribuie din drum spre apus, pentru că acolo vrea să aibă teren de cultură.

            Comitetul Comunal de reformă agrară cu președintele ..... îi rezervase proprietarului întreaga cotă de 50 ha din drumul județean spre răsărit în care se cuprindea și conacul moșiei, curtea și grădina casei precum și plantațiile de pomi fructiferi. Pentru împrprietărire rezervase partea de moșie din drumul județean spre apus.

            Membri Comisiei județene de îndrumare au avizat favorabil soluția propusă de Comitetul Comunal de reformă agrară și a recomandat Comisiei de plasă să confirme hotărârea Comitetului Comunal.

            Mai aveam de rezolvat problema întinselor pășuni și fânețe din lunca inundabilă a Dunării care erau cândva sursa inepuizabilă de îmbogățire a celor binecuvântați de regimul politic căruia aparțineau, cu administrația P.A.R.I.D. (P.A.R.I.D.-ul, respectiv Administrația Pescăriilor și Ameliorațiunilor Regiunei Inundabile a Dunărei).

            Am plecat la București cu gândul să mă adresez Direcției Centrale din Ministerul Agriculturii însărcinată cu rezolvarea problemelor care nu-și găseau soluție în teritoriu.

            La ușa Directorului respectiv străjuia un subaltern care avea ordin să nu permită accesul în Cabinet decât celor indicați personal de el după ce era informat în prealabil despre cei care așteptau la ușă.

            M-am hotărât să aștept să văd până unde merge nerușinarea unor funcționari ce se pretindeau în slujba democrației populare. În acest timp multe doamne înțolite în blănuri scumpe intrau la domnul Director General și ieșeau strângând la sân ”îndrumările întărite cu ștampila ministerului și semnătura Directorului General, prin care se recunoșteau îndreptățite cererile moșierilor respectivi.”

            După patru ore de așteptare, am rupt o foaie dintr-un bloc-notes pe care-l aveam în servietă și cu creion chimic (erau rare atunci stilourile) am descris Ministrului  spectacolul de la ușa Directorului Îndrumător Central al organelor locale ale reformei agrare și am încheiat: ” În astfel de condiții nu mai am nevoie de îndrumări de la centru; am să mă descurc eu cu ai mei de la Dolj.” Am depus scrisoarea la registratura generală a Ministerului și am cerut număr de înregistrare pe care funcționara respectivă, cu ochii holbați la mine, mi l-a dat pe o fițuică și am plecat.

            A doua zi, la telefon, Profesorul Săvulescu Ministrul Agriculturii, m-a luat tare: ” Cum ți-ai permis să insulți ministerul?” ”Așa cum ați văzut, Domnule Ministru, n-am găsit o atitudine mai corespunzătoare față de cum ministerul a primitr pe Prefectul județului Dolj venit în interes de serviciu.” S-au trântit simultan telefoanele.

Mai târziu un alt telefon: ”Prietene Prefect (Ministrul era în Frontul Plugarilor) vino, te rog, până la mine să stăm de vorbă ca oamenii înțelepți.” Și m-am dus. Înaintea mea, în Cabinet, era un țăran chipeș îmbrăcat în straie din zona județului Neamț. Purta o discuție cu Ministrul din care am înțeles că este Președintele Comisie de plasă Broșteni, județul Neamț, unde avea moșie Prințul Nicolae. El da următorul exemplu: ”Cineva vrea un curcan fript și bine rumenit, și se adresează țăranilor: Știți cum se face asta? Știm! Uitați-vă la mine să vă învăț cum se mănâmcă științific. Și începe să taie tacticos cu un cuțit bine ascuțit și o furculiță argintată. Așa ați făcut D-v cu mine. M-ați împuternicit ca Președinte de plasă pentru reforma agrară să organizez și să supraveghez personal preluarea moșiei regale din Broșteni. Și acum când să întreb cum să procedez cu împroprietarirea celor îndreptățiți îmi spuneți că moșia Broșteni se va organiza de Minister ca fermă model pentru ca țăranii să învețe cum să facă plugărie științifică. Și eu am înțeles și vă mulțumesc. Mă duc la cei din Broșteni și le spun să fie atenți, cum pe moșia Broșteni, Ministerul Agriculturii are să facă plugărie științifică și să înghită în sec.”

            L-a luat în primire avocatul Schreier juristul Comisiei Centrale  de îndrumare. N-am aflat ce îndrumări i-a dat, dar am aflat mai târziu că avocatului Schreier i-a priit situația de jurist al Comisiei Centrale de îndrumare că adunând cu grijă ce agonisise s-a oprit tocmai pe undeva prin America.

            ”Ia stai, prietene Prefect”, m-a luat prietenește Profesorul Traian Săvulescu, Ministrul Agriculturii. ”Ce probleme mai ai de rezolvat în județul Dolj?” Și i-am explicat cum arată situația cu terenurile din zona inundabilă din Lunca Dunării. ”Așa s-o rezolvi, precum ți-ai propus. Nu mai am ce îndrumări să-ți dau.” Și ne-am despărțit prieteni.

            La începutul anului următor totul era pregătit pentru distribuirea titlurilor de proprietate. Se completaseră și am semnat personal 28 373 Titluri de proprietate, după ce se verificaseră prin comisii speciale, în fața populației din fiecare comună, corecta întocmire a listelor cu cei îndreptățiți la împroprietărire.

            Ziua de 1 mai 1946, sărbătoarea muncii, am închinat-o întrecerii pentru cea mai bună recoltă de cereale. La mitingul din piața  prefecturii, după cuvântarea tovarășului Constantin Pârvulescu, membru al C.C. al P.C.R., delegat al Conducerii centrale de Partid, am evidențiat succesele țăranilor din județul Dolj care în campaniile de însămânțări din toamna 1945 și primăvara anului 1946, pentru recolta anului 1946, au însămânțat, în condiții agrotehnice corespunzătoare, suprafața 420. 000 ha.

            D=r Petru Groza președintele Consiliului de Miniștri și Președinte al organizației ”Frontul Plugarilor” își exprimase dorința să distribuie personal primele titluri de proprietate la câte un țăran împroprietărit din fiecare comună a județului Dolj, cu prilejul manifestației organizată la Craiova de organizația regională ”Oltenia” a Frontului Plugarilor, fixată la 14 iunie 1946.

            După primirea în piața prefecturii județului Dolj, a defilării organizațiilor județene, din regiunea Oltenia; a avut loc pe Stadionul Central din Craiova un mare miting la care a vorbit Dr. Petru Groza. A înmânat apoi titlul de proprietate, în mod simbolic, la câte un țăran împroprietărit din fiecare comună a județului Dolj, declarat, în adunarea comunală, fruntaș în campania agricolă.

                                    Sfârșit 

                        pentru conformitate
D. Cumpănașu
comuna Grădiștea, Județul Vâlcea

Sursă informații: Ilie Fîrtat, fost bibliotecar al Bibliotecii Publice Grădiștea Vâlcea, în prezent pensionar. Informațiile de mai sus publicate în foileton de Ilie în cursul anului 2022 - la această legătură. Imaginile provin din aceiași sursă.

Cele 17 imagini din colaj una câte una - și cu trimitere la resursa 

Sorin Oane/ Istoria comunismului vâlcean până la 23 August 1944 -

la această legătură.

_______________________
*Dumitru Cumpănaşu – Născut la 6 iulie 1900, în localitatea Grădiştea din judeţul Vâlcea. După absolvirea şcolii din comuna natală, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea. Până în 1939, a fost învăţător şi preot, activând timp de 12 ani în rândurile Partidului Naţional Ţărănesc. După acea dată a aderat la doctrina PCR– aflat în ilegalitate, care i-a promis un viitor strălucit. A făcut parte din grupul de activişti care, în august 1944, a executat planul de evadare al fruntaşilor comunişti din lagărul de la Târgu Jiu. Începând cu 23 august 1944, părintele Dumitru Cumpănaşu a muncit ca secretar PCR la plasa Grădiştea. După o scurtă perioadă ca preşedinte al Federaţiei Cooperatiste Râmnicu Vâlcea, a fost promovat ca membru în comitetul de partid al regionalei PCR Oltenia. Între anii 1945 şi 1949, ocupă înalta funcţie de prefect de Dolj. Până în anul 1952, a lucrat ca inspector general în cadrul Ministerului de Interne şi subsecretar de stat într-un colectiv din care mai făceau parte exponenţii inchiziţiei comuniste, în frunte cu Teoharie Georgescu, Alexandru Drăghici, Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi şi alţii. Toţi promiteau că vor binele poporului. Dumitru Cumpănaşu şi-a continuat activitatea la Ministerul Agriculturii, care se extindea pe măsură ce socializarea agriculturii făcea noi victime. A murit în 1986. Fiul său, Ion Cumpănaşu, a fost ultimul „ministru” comunist al Cultelor (1984-1989, titlul exact era de preşedinte al Departamentului Cultelor, cu rang de ministru). - Sorin Oane/ Istoria comunismului vâlcean până la 23 August 1944.

_______________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #SorinOane #IstoriaRamnicului #comunism #dictatura #Ceaușescu #PCR #UTC #RSR #ilegaliști #PNȚ #PNL #IlieFirtat #DumitruCumpanasu #JustinianMarina