Ostaşii români de pe teatrul de operațiuni din Peninsula Balcanică, "inimoşi şi veseli", a căror vitejie şi voioşie "era curată firea țăranului român" dintre care "mai multe sute... purtau acolo zeghea şi căciula țărănească, fiind adunați în pripă din recruții lipsiți încă de uniformă regulamentară" (2), au dovedit că sunt lipsiţi de resentimente, de duşmanie sau ură personală faţă de soldații turci. În acest sens - Senai Osman, aghiotantul lui Osman Paşa, nota în jurnalul său de front: "Ostaşii români se apropiaseră atât de mult de pozițiile noastre, încât distanta mică le permitea soldaților din cele două tabere să arunce unii la alții pesmeţi şi alte bunuri de ale gurii. Mulți ostaşi români ştiau bine turcește. Au existat și momente când ostaşii trupelor adverse (români şi turci) se întelegeau între ei şi întrerupeau schimburile de foc pentru a se odihni. Acest gen de comportament îi uimea, ba chiar ii uluia pe ruşi" (3). Sfârşitul razboiului, în care România jucase, alături de Rusia, un rol deosebit de important in obținerea victoriei, a dus la capturarea unui mare număr de ostaşi turci luați prizonieri de armata română (10.277 numai la Plevna). Circa 1.000 dintre aceștia au fost cantonați pentru 100 de zile în județul Vâlcea.
La 29 ianuarie 1878, Ministerul de Război solicita Prefecturii județului Vâlcea să pregătească pentru internarea unor prizonieri turci: 500 de locuri la mănăstirea Bistrița, 300 - la schiturile Mamu, Şerbăneşti şi conacul moşiei statului de la Drăgăşani, 150 - la cazarma de la Ocnele Mari. Sub presiunea timpului, dovedind o mare operativitate, autoritățile locale au adoptat măsuri pentru asigurarea cartiruirii şi hranei necesare prizonierilor turci.
Subprefectul plăşii Ocolul cerea primăriei Ocnele Mari, la 30 ianuarie 1878, să ia toate măsurile în vederea pregătirii cazărmii de la Salină, pentru găzduirea prizonierilor turci, ordonând: "aştept din parte-vă ca să depuneți tot zelul şi activitatea". Primarul Ocnelor Mari, P. Costea, s-a ocupat cu pregătirea camerelor de la cazarmă și de organizarea unei bucătării. De asemenea, la cererea expresă a subprefectului, a rechiziționat brutarii locali pentru pregătirea pâinilor necesare aprovizionării prizonierilor care urmau să sosească la 2 februarie. În acea zi, s-a înaintat locotenentului Ionescu Petre o cantitate de 400 de pâini, "de 350 de dramuri una", necesară pentru cei 200 de prizonieri turci pe care îi însoţea (5).
Pentru un număr de 300 de prizonieri, opriţi temporar la Râmnicu Vâlcea, până la pornirea lor la mănăstirea Bistrița, s-au luat masuri în vederea asigurării cazării. D. G. Simulescu, prefectul județului Vâlcea, invita primăria oraşului să dea "dispoziții pentru primirea şi aşezarea lor şi totodată a regula ca, casele d-lui Constantinescu să fie incalzite, trimitând a vi se da lemne dintr-ale prefecturii pentru aceasta, binevoind a îngriji ca să nu se întâmple cel mai mic obstacol sau neregularitate la primirea şi aşezarea acestor prizonieri..." (6).
La Râmnic, prizonierii urmau să fie cazați atât la cazarmile de călăraşi şi de dorobanți, în casele lui Ion Constantinescu, "unde a fost spitalul județului" cât şi pe la diferiți cetățeni.
Autorităţile locale au luat măsuri energice şi pentru asigurarea hranei: la 31 ianuarie, prefectura județului ordona primăriei Râmnicu Vâlcea: "...să luați dispoziție a se pregăti una mie pâini, necesare pentru două zile, iar greutatea va fi de trei litre, una. Pâinea să fie de calitate bună şi preţul de 40 bani ocaua". Felul operativ în care s-a acţionat, reiese şi din rezoluția pusă pe această adresă de N. lancovescu, primarul oraşului Râmnic. După ce a stabilit ca brutarul Dimitrie Jovanovici să facă păinea la prețul și calitatea stabilită, acesta a adăugat: "Și deşi pentru carne nu se vorbeşte nimic, cu toate acestea se autorizează comisarul comunal ca să vorbească cu măcelarii ca să aibă gata vite pentru îndestularea acestor prizonieri, însă vitele se vor tala atunci când va fi necesitate"
Autoritățile județului s-au preocupat şi de organizarea serviciului medical pentru soldații turci aflați in prizonierat. In ordinul Prefecturii din 4 februarie 1878, adresat primăriei Ocnele Mari, se cerea ca pentru ingrijirea celor 21 de prizonieri -"cei mai greu bolnavi", aflați în infirmeria cazarmii din localitate, medicul lon Surpăteanu "dacă va cere trebuinţă să viziteze de mai multe ori pe zi spitalul"
Peste două zile, Prefectura județului, considerând că "pentru căutarea prizonierilor turci aflați bolnavi în spitalul Penitenciarului Salinele Mari, fiind trebuinţă şi de ajutorul unui subchirurg în permanență...". cerea primăriei locale să ia măsuri în vederea trimiterii medicului Hanzer, care "... să facă serviciul de subchirurg la acel spital al bolnavilor prizonieri" (10). Conform Borderoului General definitiv pentru toate cheltuielile efectuate cu întreținerea prizonierilor turci bolnavi și sănătoşi... (11) din județul Vâlcea, în perioada 29 ianuarie - 11 mai 1878, numai pentru medicamentele date prizonierilor s-a cheltuit suma de 1.857,70 lei.
Aceeași preocupare au manifestat-o autoritățile județului şi pentru aprovizionarea prizonierilor cu cele necesare îmbrăcării şi încălțării. La ordinul Subprefecturii Plăşii Ocolul, din 24 martie 1878, „...de a se da pentru prizonierii turci săpun şi opinci..." primăria Ocnele Mari răspundea prompt: "... am onoarea a vă înainta... procesul verbal dresat de noi, pentru predarea sumei de 134 perechi opinci la prizonierii turci şi un act de ținerea licitației..." (12). Din Borderoul General definitiv, certificat de prefectul județului, rezultă că, în total, s-au achizitionat 404 perechi opinci, pentru care s-au plătit 329,60 lei.
Prizonierii turci cantonați în județul Vâlcea s-au bucurat de condiții omeneşti de locuinţă şi hrană. Constatând că spațiul de cazare de la mănăstirea Bistrița "este foarte insuficient" pentru 500 de prizonieri și 100 de soldați români destinați pazei acestora, medicul spitalului Horezu se adresează "Consiliului de Higiena" a Județului, care, la 23 martie 1878, solicită Prefecturii ca 100 dintre prizonieri să fie transferați la mănăstirea Arnota "pentru şedere și culcare..." propunând ca "... la timp de mâncare pot veni iar la Bistrița, fiind depărtarea foarte mică și o asemenea preumblare fiind foarte favorabilă pentru sănătatea lor". (13)
Pentru diferite lucrări de reparații ale clădirilor în care au fost cazati turcii, s-au plătit 3.870,03 lei, achiziționându-se şi 341 de rogojini, contra sumei de 342,85 lei (14).
Rația zilnică de hrană a unui ofițer inferior, prizonier turc, consta din 300 dramuri paine, 200 dramuri carne, 25 dramuri orez, câte 7 dramuri sare, ceapă şi otet, 30 dramuri legume, 15 bani pentru tutun, 10 bani pentru cafea şi 6 bani pentru cheltuieli neprevăzute. Pentru gradele inferioare se alocau pe zi fiecărui prizonier: 300 dramuri pâine, 100 dramuri carne, 25 dramuri orez, câte 7 dramuri sare, ceapă şi otet, 30 dramuri legume, 5 bani pentru tutun.
Ţinând seama de preturile de atunci ale produselor agro-alimentare, se poate constata că unui prizonier ofiter inferior i se alocau zilnic circa 80 de bani, iar un soldat ture prizonier avea alocați pentru raţia zilnică de hrană circa 60 de bani. Făcând o comparatie intre alocaţia unui soldat prizonier turc şi alocația unui soldat român, care era de 50 de bani pe zi, reiese că alocaţia soldatului român era mai mică cu 10 bani faţă de aceea a prizonierului turc (15). De altfel, din suma de 49.518,12 lei reprezentând totalul cheltuielilor efectuate cu întreținerea prizonierilor turci repartizați în județul Vâlcea, 41.911,72 lei s-au alocat numai pentru hrana acestora (16).
Din datele de care dispunem, rezultă că ultimii prizonieri turci au părăsit județul la 11 mai 1878, fiind puşi în marş spre Bucureşti "...luând calea ferată de la Piteşti" (17).
Toate acestea dovedese generozitatea şi înțelegerea cu care au fost primiti prizonierii turci, semnificativă în acest sens fiind declarația generalului Halmec Paşa, fost aghiotant al lui Osman Paşa care, la repatriere, a spus: "Nu zic alta decât că atât eu, cât și compatrioții mei, mari şi mici, ofițeri şi soldati, ducem cu noi cea mai caldă recunoştinţă pentru purtarea voastră blândă, umană, simpatică și cavalerească cu care ne-ați primit şi tratat în tot timpul, cu care am avut prilejul să stăm între voi" (18).
La 17 mai 1878, Ministerul de Interne di prefecților de Vlaşca, Brăila, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Cahul, Botoşani, Olt, Argeş şi Bacău, următorul ordin circular: "Trimiteți de urgență la Ministerul de Război compturile de cheltuielile făcute cu prizonierii turci, căci din lipsa unor asemenea acte nu se pot aranja acele cheltuieli cu guvernul otoman" (19). Suma totală a cheltuielilor făcute cu întreținerea prizonierilor turci internați în județul Vâlcea "de la 29 ianuarie până la 11 mai (1878, n.n.) cea din urmă zi..." fiind de 49.518,21 lei, din care, până atunci se primiseră 42.500 lei.
Felului în care poporul român s-a purtat cu prizonierii săi de război, guvernul turc i-a raspuns "drept recunoștință" neplătind "... „nici măcar costul întreținerii lor. Purtarea cea generoasă a românilor cu acea ocazie e încă o dovadă ce nu se poate tăgădui că românii au obiceiul de a răsplăti răul prin bine" (20)
Dezideratul în care au crezut strămoşii noştri dorind să arate lumii "... că suntem o națiune hotărâtă să ne ocupam de noi, de dezvoltarea bunei stări morale şi materiale..." aşa cum, la 9 mai 1877, susţinea M. Kogălniceanu în fața Adunării Deputaților, pare astăzi tot mai îndepărtat, stră-stră-stră-nepoții generației independenței devenind prizonierii neputinţei în ţara tuturor posibilităților!
Sursa: prof. Tiberiu M. Pană/ Prizonieri turci internați în județul Vâlcea în anul 1878/ în revista Studii vâlcene Serie nouă/ I (VIII) 2003
Imaginile din colaj una câte una cu descrieri și linkuri către informații conexe - la această legătură.
_____________________
(1) Documente privind istoria României. Razboiul pentru independenta, Bucureşti, vol. VII, 1954, p 599.
(2) AL. Odobescu, Moții și Curcanii. Doua conferinte tinute la Ateneul din București, Bucureşti. 1878, p. 64.
(3) Mehmet Ali-Ekrem. Insemnârile unui ofiter ture despre participarea armatei române la luptele de la Plevna (1877), in .,S. A. L.", Bucureşti, LV-LVL, 1988, p. 35.
(4) Direcția Județeană Valcea a Arhivelor Nationale (in continuare, D.J.VAN.), fond Primăria Ocnele Mari, dos. 578/1878, 1.7.
(5) Ibidem, f. 10 (1 dram=3 grame),
(6) D.J.V.A.N.. fond Primaria Râmnicu Vâlcea, dos. 32/1878, 1, 27
(7) Ibidem, f. 19-20,
(8) Ibidem
(9) DJ.V.A.N., fond Primăria Ocnele Mari, dos. 578/1878, f. 15.
(10) Ibidem, f.3.
(11) D.J.V.A.N., Tond Prefectura Județului Vâlcea, dos. 24/1878, 1, 36-39.
(12) D.J.V.A.N., fond Primăria Ocnele Mari, dos. 578/1878, f. 44-44v.
(13) DJ.V.A.N., fond Prefectura Județului Valcea, dos. 14/1878, f. 14.
(14) Idem, dos, 24/1878, f. 36-39.
(15) Apud V. Mihordea, Echiparea armatei şi finanțarea războiului pentru independență, în "Studii și materiale de istorie modernă", III, Bucureşti, 1963, p. 155.
(16) DJ.V.A.N., fond Prefectura Judetului Vâlcea, dos, 24/1878, f. 36-39.
(17) Idem, dos, 14/1878, f. 76.
(18) N. D. Popescu, Istoria Resboiului Româno-Ruso-Ture și a neatârnării României. 1877-1878. ed. a IV-a, Bucureşti, 1902, Partea a IV-a, p. 103.
(19) Apud V. Mihordea, op. cit., p. 154, nota 7.
(20) N. D. Popescu, op. cit., partea a IV-a, p. 104.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu