Ion C. Pena/ «Un scriitor distrus de sistem»

Ar trebui ca mâine – de Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor/ Ziua Bibliotecarului din România – să comemorăm/ aniversăm și miile de autori/ opere ,,ucise” prin ,,simpla” clasificare în «fondul ,,S”»... • ...să conștientizăm că scrierea cărților (de către scriitori/ poeți) și citirea lor (de către public) sunt la fel de importante ca toate celelalte drepturi fundamentale pentru care omenii s-au luptat, au suferit și unii chiar au murit...
- potrivit unor surse convergente, la începutul anului 1990, ,,înfierate proletar” cu litera ,,S” (de la ,,special”/ ,,secret”) în România mai figurau cca 30.000 de titluri...
- o operă prin care Ion Pena ,,îl devansează pe George Orwell, autorul faimoaselor romane: Ferma Animalelor (1945) și O mie nouă sute optzeci și patru (1949)”...

Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888- 1963 și Polibiada - Alexandra (Lisandra) Pena (1888 - 1971). Rădăcinile familiei scriitorului pe linie paternă se trag de pe lângă Corabia, ce ținea atunci de vechiul județ Romanați. Mort pe front, in Spitalul Militar, perceptorul-scriitor este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. A fost al cincelea copil îngropat de părinţi în timpul vieţii. Făcuseră poteci de la casă la biserică și cimitir pentru înmormantări și parastase. Era un antibolşevic convins şi asta l-a costat scump, chiar şi după moarte. Dublu cenzurat, scos de comuniști din istoria literaturii. Ion C. Pena a scris și s-a impus intr-o perioadă tulbure a istoriei noastre 1935 - 1944, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa in afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii in "fondul special interziși - (S)", intre 1945 și 1989. Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim nǎscut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani.

- Între 1936-1941, în baza repartiţiei de finanţist (perceptor), Pena merge la post în Banat în localitatea Sicheviţa din judeţul interbelic Caraş, care avea reşedinţa la Oraviţa. Aici îndeplineşte functia de perceptor de agenţie delegat. Comuna Sicheviţa, aşezată la limită de judeţ şi la margine de ţară, se întindea pe o suprafaţă considerabilă, având în componenţa ei 31 de cătune, cele mai îndepărtate fiind la 15-18 km distanţă de perceptie. Din cauza lipsei mijloacelor de transport, Ion Pena era nevoit să străbată zilnic, mergând pe jos, distanţe apreciabile. Cu toate acestea, nu se limitează numai la munca profesională, cea de funcţionar al statului. Desfăşoară în paralel şi o intensă activitate în plan cultural. Astfel, înfiinţează Căminul cultural – „Lumina”, cu sediul în incinta Primăriei, în cadrul căruia susţine numeroase conferinţe pe teme literare, economice, sociale şi financiare, pentru lămurirea sătenilor despre importanţa impozitelor. Donează căminului cultural un aparat de radio pentru audiţii publice şi bibliotecii din localitate cărţi în valoare de câteva mii de lei, iar împreună cu sătenii procură un aparat de proiectie. Ion Pena a fost scriitor cu normă redusă, citea şi scria printre picături noaptea sau ziua, in timpul popasurilor făcute pe drumurile către sichevicenii din cătune.

- Pena, în una din epigramele sale, îl ia peste picior pe A.C. Cuza, mentorul şi principalul susţinător al lui Corneliu Zelea Codreanu: Lui A. C. Cuza// Din tinereţe n’a mai dat/O epigramă – şi-i păcat!/ Misterul? Muza i-a fugit/ Ca nu cumva pîn’ la sfîrşit,/ Uzînd de abila-i suveică / S-o scoată şi pe ea evreică.//

- În „Universul Literar" din 13 august 1938, la „Poşta redacţiei", găsim părerea redactorului Radu Sterescu în privinţa poeziilor pe care Ion Pena le trimisese publicaţiei bucureştene: „Coşul redacţiei nu poate înghiţi poezii ca ale dumitale. Am impresia că mă aflu în faţa unui talent proaspăt şi viguros. Aş dori confirmată această impresie şi de aceea te rog să mai trimiţi". Bulversat de existenţa sa tragică, întrucât îi muriseră patru fraţi, Pena avea să revină la publicaţie, cu un un set de poezii, abia în 1942.

- Apoi, la Domnești - Muscel, actualmente in Argeș, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici inființează, în 1941, "Biblioteca modernă" prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, in special intelectualii comunei, precum și tineretul școlar. El este sprijinit de tineretul grupat in jurul normaliștilor Luca Ionescu și N. Ionescu. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și găzduiește pană la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țărănesc, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, Argeș, participantă activă la Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș, "Haiducii Muscelului". Gheorghe Șuța era fratele avocatului Nicolae Șuța, șeful de cabinet al președintelui PNȚ, Ion Mihalache și deputat de Muscel in Camera Deputaților. A fost susținător al Partidului Național Țărănesc, de aici și prietenia lui cu Gheorghe Șuța, președintele PNȚ din Domnești. Orientările amintite aici i-au adus – decedat fiind pe 29 iulie 1944 - in perioada 1945-1989 - represaliile sistemului care l-a inscris în „Fondul special – interziși (S)”.

- În 7 martie 1942, în "Universul Literar", suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, "Ziarul Universul" cu 200.000 de exemplare pe tiraj, redactorul Ștefan Baciu (1918 - 1993) îl numea pe Pena - "Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți", „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”

- Este inclus în „Mica antologie epigramatică" a revistei „Păcală”, care cuprindea 50 de epigramişti, alături de nume ilustre ale epigramei şi nu numai, precum: Ion Luca Caragiale, Anton Pann, Al. O. Teodoreanu (Păstorel), Cincinat Pavelescu, ş.a.

- Prozatorul Constantin Stan (1951 - 2011), care era directorul secţiei de prozǎ a Uniunii Scriitorilor, în "Ziarul de Duminică", din 28 septembrie 2001, în articolul sǎu "Un caz ciudat", vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa, Moneda Fantazienilor, 1937 – 1938, îl devansează pe George Orwell, autorul faimoaselor romane: Ferma Animalelor (1945) si O mie nouă sute optzeci și patru (1949).

- Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian. Acum, în 2023, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar.

- Stan V Cristea, membru al Uniunii Scriitorilor: Ion Pena. Un scriitor „fantazian” nedreptǎîțit - studiu publicat în volumul „Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan”. Cristea consemnează în Revista Caligraf din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion C. Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”

- Scriitorul Cornel Ungureanu, preşedintele Filialei Banat a USR, care l-a inclus pe Pena în „Geografia literară", cartea la care lucrează, sublinia că: „Acţiunea de recuperare a domnului Marin Scarlat mi se pare deosebit de importantă fiindcă întregeşte, prin opera lui Ion C. Pena, dimensiunile unei promoţii literare fracturate de război, de timpul rău al metamorfozelor sociale. Armoniile scrisului lui Ion Pena dovedesc o sensibilitate care ar fi trebuit să numească transferul din lirica anilor treizeci la modernismul liniei Baciu – Tonegaru – Geo Dumitrescu – Ion Caraion. N-a fost să fie!"

- Dumitru Augustin Doman, membru USR, în revista "Arges, spune că prin debutul său Ion C. Pena îl anuntă pe Nicolae Labiș.

- În "România Literară", în numărul din octombrie 2001, "Cronicarul" depune mărturie că "Ion C. Pena este un poet adevărat, mișcându-se între Arghezi cel serios și Arghezi cel ludic.

- O asemanare cu Labis o consemnează și dl Nae Antonescu in Revista Poesis, (anul XI, nr. 10-11-12, octombrie – decembrie 2000, Satu Mare), la rubrica „Poeţi uitaţi”, realizată de scriitorul Nae Antonescu, acesta consideră că: „Poezia lui Ion Pena s-a înscris de la început pe portativul unei diversităţi lirice, dar cei 33 de ani pământeni s-au opus desăvârşirii lui artistice ... Ion Pena poate fi înserat nenumăraţilor poeţi care s-au jertfit pe altarul poeziei româneşti dându-şi obştescul sfârşit înainte de vreme.”

- În articolul „Irod între coteţe şi cârlani ...", apărut în „Adevărul Literar si Artistic" (anul IX, nr. 546, 28 noiembrie 2000), la rubrica „Revista revistelor culturale", se menţionează că „Ion Pena are un suflet de poet liric, el scrie despre sat, o poezie a „dezrădăcinării" unui Don Quijote, „biet pelerin cu inima bolnavă" pierdut in mediul citadin si burghez, fără „idealuri". „Burgul e rânced de păcate,/ Orbit de noapte şi de scame./ Gigantice clădiri durate/ Încep fiinţa să-i destrame.//. „Durate" va face cariera lirică sub pana lui Nicole Labiş. Suflet „palid", sensibilitate „rănită" – pudicul şi delicatul poet, stins în pragul veritabilei realizări, e capabil de prospeţimi aurorale de trecut în contul acelei naivităţi „neconştiute" din „dimineaţa poeţilor". Mai avem însă „organ" pentru a percepe „fiorul" real, ca invizibilul tremurat al unei ape, din asemenea versuri: „În urmă tresăriau şi mai adânci/ Pâraele cu apă şi cu har,/ Credeam în ele, Doamne, că tu plângi/ Şi eu eram pe margine pândar.// Cu visul mă culcam şi mă sculam,/ Irod între coteţe şi cârlani,/ În gene bucuria o ştiam .../ Aveam atuncia 12 ani.//". Culese cu „penseta", aceste strofe, cu câteva versuri memorabile, fac un poet adevărat, care n-a fost să fie...

- „Despre Ion Pena, la 90 de ani de la naştere", articol apărut în revista „Drum", 17 – 23 august 2001. Publicistul şi istoricul literar Stan V Cristea, membru USR, sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat şi sensibil, care a putut să meşteşugească destule versuri memorabile. Dacă n-a fost să fie în vreme ce trăia poetul, un volum cu versurile sale ne-ar întări convingerea că poezia şi-a avut în Ion Pena un corifeu sincer, credincios şi demn”.

- În cărţile sale "Reviste literare interbelice", apărută în 2001, la Editura Dacia din Cluj-Napoca si "Scriitori și reviste literare din perioada interbelică", apărută în 2001 la Editura Revistei Convorbiri literare din Iaşi, scriitorul Nae Antonescu îl menţionează pe Ion Pena la secţiunile dedicate revistelor„Prepoem" şi „Universul Literar" în care acesta publicase: „Ion Pena, entuziast cultivat mai târziu de Ştefan Baciu", „talent robust, original, o figură aparte".

- În mai 2003, în Revista "Caligraf", în articolul "Pleiada de la Drum. Cateva "voci" distincte", profesorul şi poetul Dumitru Vasile Delceanu punctează: "Condeiul încins al lui Ion Pena nu a avut vreme destulă să-şi verse dogoarea pe zăpada hârtiei.", „În lirica lui Ion Pena curge o mare nelinişte, se zbate o aripă încercată de vânturi potrivnice şi sălăşluieşte o tristeţe strigată cu glas de revoltă” … şi mai departe: „ …Ion Pena s-ar fi putut împlini frumos dacă destinul nu i-ar fi fost potrivnic”. Tot de aici aflăm că "Pena, după terminarea liceului, s-a înscris la Academia Comerciala, ca student în particular". Acest fapt poate limpezi într-un fel înscrisul de pe crucea lui din Cimitirul Eroilor din Alba Iulia: Serg. T.R. – Ion Pena, RGT. ROS.

– În volumule sale „Fotografii la periscop”, publicat în 2013, la Editura "Aius PrintEd" din Craiova, şi „Secvenţe de istorie literară – opera omnia – publicistică şi eseu contemporan”, publicat în 2014, la Editura "Tipo Moldova" din Iaşi, care cuprind studii şi articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda şi Mircea Scarlat, Stan V. Cristea subliniază: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim, cumva, pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.”

- În Revista „România Literară", în numărul nr. 40 din 2001, „Cronicarul" depune mărturie că „Ion Pena este un poet adevărat, mișcându-se între Arghezi cel serios și Arghezi cel ludic."

- Scriitorul Adrian Munteanu, membru al USR, sublinia în februarie 2017: "Pena are viziune şi energie asemeni lui Goga (în vremurile lui bune). O poezie care astăzi se poartă mai rar. Poate doar Grigore Vieru să se apropie şi uneori Adrian Păunescu"

- În articolul său despre Ion Pena, Ștefan Dumitrescu, membru al USR, punctează: „Stau de mai bine de două săptămâni în faţa poeziilor unui poet de care până acum câteva luni nici nu auzisem. Stau în fața unui poet, a unui om dăruit de Domnul cu harul poeziei, stau în faţa unui destin nemilos şi straniu de parcă m-aș afla în faţa unui cer care s-a transformat în zid, iar eu aş vrea să trec dincolo de zid. Poetul, necunoscut publicului și criticilor, se cheamă Ion Pena, care ar fi putut să fie astăzi unul din marii poeţi români din familia lui Arghezi.", „Este un poet grav, cu sufletul trist, care percepe asperităţile realităţii cu toate simţurile. Imaginile sunt trase cu tuşă groasă, ai sentimentul ca la Arghezi, că percepi realitatea reflectată de cuvânt cu buricele degetelor. Linia versului este întreruptă, frântă şi întoarsă spectaculos, folosindu-se de metafore abrupte şi dense de conţinutul senzorial.", „Moneda fantazienilor este o utopie, scrisă aşa cum ne spune autorul în anii 1937, 1938, la Sicheviţa, în Banat. Recitind-o ne dăm seama că această povestire utopică este de fapt o prevestire, că scriitorul are cu fulguraţii şi înceţoşări darul profetic, darul de a vedea în viitor.", „Poezia lui Ion Pena ne aduce în contemporaneitate din lumea umbrelor un poet de un talent crud şi puternic. Volumul de faţă face dreptate unuia dintre cei mai talentaţi şi nenorocoşi poeţi din literatura română a secolului XX. Odată cu apariţia acestui volum foarte valoros literatura română este mai bogată cu încă un poet adevărat şi mare."

- În articolul „Ion Pena - un scriitor contemporan cu viitorul", apărut în Revista „Independenţa Română" - Independenţa prin cultură - în numărul din septembrie 2017, poetul şi publicistul George Stanca relevă că: „În opinia noastră, recuperarea lui Pena, dacă nu un mare, măcar un important scriitor român, ar fi preponderent în avantajul literaturii române", „poet fabulos, amintind, evocând mai toţi marii poeţi ai noştri, aşa cum sunt mai toţi granzii literaturii care se revendică, aşa considerăm noi, unul din altul într-o succesiune genetică de-a dreptul, excepţiile confirmând regula. În proză, însă, Pena ne lasa o capodoperă. Moneda fantazienilor. O distopie am putea spune ... de genul Utopiei lui Thomas Morus.", „Cred că a-l judeca pe Ion Pena după moda contemporană în poezie nu ar fi o cale prea fericită. Căci marea poezie întotdeauna a survolat epocile. Ar însemna ca dintr-un snobism strâmb să renunţăm la mai tot patrimoniul poetic al lumii"

- Nicolae Grigore Mărăşanu, scriitor, membru al USR, scoate în evidență că: „Ion Pena este un poet remarcabil: cult, vizionar, practicând un tragism de surdină, pe alocuri bacovian, şi dacă ar fi trăit ar fi împins poezia spre cote, pe care din păcate le-a atins mai târziu. Dar există un destin la care poeţii au acces şi pot lucra numai până la un punct. Mai departe au acces şi hotărăsc numai zeii. Sunt încrezător că zeii vor împlini într-un mod fericit destinul frânt al acestui poet. Harul lui Pena , poet înnăscut, renaşte, ca un fel de Phoenix, din propria-i tăcere. Trebuie doar să avem înţelepciunea de a-l asculta, citindu-l!"

- Sonetistul braşovean Adrian Munteanu: "Ion C. Pena are viziune şi energie asemeni lui Goga( în vremurile lui bune), o poezie care astăzi se poartă mai rar. Poate doar Grigore Vieru să se apropie şi uneori Adrian Păunescu"

- Scriitorul Lucian Vasiliu: “Pe tânărul poet Ion C. Pena îl situez la înălțimi valorice compatibile (păstrând proporțiile) ca registru, vocabular, teme, într-o companie prestigioasă, precum Arghezi, Bacovia, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, ieșeanul Mircea Popovici sau Emil Botta” (născut tot în anul 1911).

- „De-o preţuire aparte merită scrierea în proză a lui Ion C. Pena, Moneda fantazienilor, care oferă o viziune surprinzător anticipativă a ceea ce va reprezenta la noi societatea „socialistă”. Cu o amărăciune ascunsă sub o relaxare candid exaltată, autorul descrie fenomenele totalitarismului ce se va instaura după moartea sa, de la cinismul viclean al dictaturii şi eşafodajul economic inuman, la distru­gerea proprietăţii private, deopotrivă la oraş şi la sat, la propaganda deşănţată şi ideologizarea obligatorie. E o operă de ţinută orwelliană, cu impresionante vati­cinări, singulară, după cît se pare, în literele noastre. Negreşit, Ion Pena merită de acum încolo o susţinută atenţie recuperatoare."

Gheorghe Grigurcu

&&&

Marin Scarlat:

- Este vorba despre unchiul meu din partea mamei Ion C. Pena, 1911 - 1944, perceptorul - scriitor, îngropat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia alături de fiul lui Sadoveanu.

- Este un scriitor vizionar, dublu cenzurat, scos de comuniști din istoria literaturii – Ion C.. Pena a scris și s-a impus intr-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa in afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii, mort fiind, in „fondul special interziși - (S)", intre 1945 și 1989. Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim-nǎscut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care pǎrinții l-au pierdut in timpul vieții.

- Telul meu este scoaterea la lumina a lui Pena despre care pana in 1999 nu s-a stiut mai nimic. Sper ca ma veti ajuta in demersul meu "Ion C. Pena din nou printre pământeni". Pena n-a fost căsătorit și n-a avut copii. Eu sunt strănepotul din partea mamei. Cu trecerea mea la cele veșnice se va așterne din nou întunericul, de această data într-un mod implacabil.

- Mai multe despre viata lui Ion C. Pena.

&&&

- Începand cu anul 1942 poetul Ion C. Pena era publicat in "Universul Literar". Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, „Universul Literar" fiind suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, Ziarul Universul". In 7 martie 1942, redactorul Ștefan Baciu (1918 - 1993) il numea pe Pena - "Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte in corul celorlalți", „astăzi Ion Pena vine intre noi cu o liră cu totul מnnoită, așezandu-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. In miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai intreagă decat cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă inșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.” - sursa - 

- Despre Ion C. Pena au scris Stefan Baciu, N. Crevedia, Nae Antonescu, Constantin Stan, Gheorghe Grigurcu, Doman Augustin, Stan V Cristea, Iulian Chivu, Galina Martea, Florea Burtan, Lorena Lupu, Mircea Opriță, Dorina Rodu, Daniel Luca, Eugen Evu, Emil Niculescu, George Stanca, Ion Al. Stănescu, Nicolae Grigore Mărăşanu, Dan Alexe, Stefan Dumitrescu, Liviu Galasiu, sa.

- Ion C. Pena risipeşte poezii în „Prepoem”, „Vremea”, „Cuget Clar” (Noul Sǎmǎnǎtor) - revista condusă de Nicolae Iorga şi „Universul literar” (publicaţii din Bucureşti), „Graiul tineretului ţǎrǎnist”, „SO4H2”, „Drum" şi „Oltul” (din Teleorman), „Zarathustra” (din Buzău, redactată de Ion Caraion şi Alexandru Lungu, de care Ion Pena a fost apropiat), Caietele „Argo” ale lui Alexandru Lungu care apăreau la Bonn intre 1990-2000, iar epigrame, cu precădere, în revistele „Epigrama” şi „Păcală” din Bucureşti.

- Link-ul acesta este către volumul apărut în 2011 - Scrieri, de Ion C. Pena. Este inclusa si Moneda Fantazienilor - Fantazia. 

Găzduire de rezervă - link pentru cartea de asemenea în PDF

Din păcate am găsit puține scrieri ale lui Pena în arhive si biblioteci. Valiza lui de soldat, plină cu scrieri și reviste, a fost adusă de la Domnești Muscel acasă la părinți in Belitori. Din cauza hărțuielilor miliției si securitații, străbunica a pus pe foc întreaga valiza. Tatăl mamei mele, Petre C Pena, a reușit să salveze partea a doua a prozei utopice Moneda Fantazienilor - Fantazia, despre care se spune ca este o capodoperă.

- În volumule sale „Fotografii la periscop”, publicat în 2013, la Editura „Aius PrintEd" din Craiova, şi „Secvenţe de istorie literară – opera omnia – publicistică şi eseu contemporan”, publicat în 2014, la Editura "Tipo Moldova" din Iaşi, care cuprind studii şi articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda şi Mircea Scarlat, Stan V. Cristea subliniază: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim, cumva, pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.” - linkul către articol -  

- Prozatorul Constantin Stan (1951 - 2011), care era directorul secţiei de prozǎ a Uniunii Scriitorilor, în "Ziarul de Duminică", din 28 septembrie 2001, în articolul sǎu "Un caz ciudat", vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa, Moneda Fantazienilor, 1937 – 1938, îl devansează pe George Orwell, autorul faimoaselor romane: Ferma Animalelor (1945) si O mie nouă sute optzeci și patru (1984).

- Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian. Acum, în 2023, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar.


- Cunoscutul critic literar si poet, Gheorghe Grigurcu, apreciaza ca: „De-o preţuire aparte merită scrierea în proză a lui Ion Pena, Moneda fantazienilor (1937 - februarie 1938) care oferă o viziune surprinzător anticipativă a ceea ce va reprezenta la noi societatea „socialistă”. Cu o amărăciune ascunsă sub o relaxare candid exaltată, autorul descrie fenomenele totalitarismului ce se va instaura după moartea sa, de la cinismul viclean al dictaturii şi eşafodajul economic inuman, la distrugerea proprietăţii private, deopotrivă la oraş şi la sat, la propaganda deşănţată şi ideologizarea obligatorie. E o operă de ţinută orwelliană, cu impresionante vaticinări, singulară, după cît se pare, în literele noastre. Negreşit, Ion Pena merită de acum încolo o susţinută atenţie recuperatoare.”

Sper ca veti gasi un colt de revista pentru o restituire literara. Daca merita sper că veți scrie câteva rânduri despre poezii și proză.

Pentru că scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre autor iată un set de poezii:

Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.


Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.


Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.


Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.
________________________________________

Publicată în „DRUM”, anul II, nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937

&&&

 

Anii mei

Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.


Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.


Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.


Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

 

&&&

Melancolie

Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Şi călătorim etern către ţintirim.


Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeţii:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieţii.


La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite ţipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Şi cortina lăsată funebru, atent.


Poate mai ştii idila de an, de zece,
Creşte-n noi amintirea cenuşie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Şi privim în ram pe Sfânta Marie.
________________________________________

Publicată în „DRUM”, anul III,nr. 8 - 9, 24 aprilie 1938

 

&&&

Poetul din urmă


Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.


De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.


A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue - şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.


O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941

 

&&&

Opriţi-vă


În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.


Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.


Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.


Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.


Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Cu porţile de marmură, închise.
________________________________________

Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942

&&&

Vântule!

Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.


Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.


Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu’nţeles.


Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.


O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Şi eu rămân, departe, mai calic ...
________________________________________

Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938

&&&

Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.


şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.


Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.


Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.


Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.


Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.


Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi ...
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.


Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.


Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.
________________________________________

Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942

&&&

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.


Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.


Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,


Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 46, Crăciun 1939

&&&

Golănească

Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.


Acelaşi basm urît e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.


În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte’n dimineţi.


Zădărnicia stă cu noi la cot
şi’n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemîngîiaţi şi fluierînd.
_________________________________________

Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 şi în „PREPOEM” an I, nr. 10 din aprilie 1940

&&&

Uite strigoii

Uite strigoii, uite liliecii
Au ieşit în marginea potecii
şui, bădărani şi tărcaţi
ca nişte argaţi.


Aşteaptă să treacă
fata cu zodia seacă,
s’o ademenească, s’o fure
pentru subpământeana pădure.


Măi strigoilor, măi liliecilor,
ajunge-v-ar umbletul melcilor,
lăsaţi fata, lăsaţi bucuria
cu numele Maria.


Ştiu o babă slută,
o poiană de cucută
şi nişte gunoi:
acolo e de voi.

--------------------------------------------------

Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940

&&&

Scrisoare din oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.


Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.


Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.


Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.


Căsoaie mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.


Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.


Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
______________________________________
Publicată în „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942

&&&

Către Don Quijotte


Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.


Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.


Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.


Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.
_____________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 30, din 25 iulie 1942

 

&&&

Şes natal

Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.


Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.


Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.


În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam ...
Aveam atuncia 12 ani.
___________________________

Publicată în „VREMEA”, an XIV, nr. 676, din 29 noiembrie 1942

&&&

Realism

Mă suflete, tâlhar de primăveri,
De azurii migdale şi tării
Întoarce şi tu coarda pe averi
Şi te ridică’n sure clădării.


Priveşte, am rămas doar noi calici,
Cu tidva şi cu tolba de imagini –
Din rime potrivim mereu panglici
Şi’n buzunar ne miaună paragini.


Ce te mai uiţi la acatiste şi iconi,
La glorii afumate, la candori ?
Imită larg atâţia histrioni
Şi-om hăuli şi noi între comori.


Poema noastră nu ne dă nimic
Nici în gâtlej şi nici îmbrăcământ.
La dracu toată zarea din colnic –
Mai bună e o traistă de pământ.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 48, din 10 decembrie 1942

&&&

Cuvintele mele

Cuvintele mele moi ca nişte bureţi
Duceţi-vă unde vreţi,
Unde vă place, unde vi se pare,
Eu nu vă mai dau de mâncare.


A venit moartea la uşă
Să mă culeagă, să mă facă cenuşă.
Cum să vă mai ţiu, cum să vă mai cresc
În chivotul meu prea pământesc.


Pentru lunga voastră călătorie
Luaţi-vă merinde, luaţi-vă pălărie.
Până la Învierea cea mare
E o vreme fără hotare.


Şi dacă vorbiţi cu bravul Pan
Spuneţi-i că naiul nu mai face un ban,
Că peste umanitate
Urlă zeiţa Răutate.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din februarie 1944

&&&

Paşte


Lepădaţi căpestrele
Deschideţi ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.


Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Şi-am venit înapoi
Să vă dau anafura vieţii d’apoi.


Să fiţi cuminţi toţi
Miniştri, cerşetori şi idioţi;
Cu roua, cu deşertăciunea
Faceţi-vă zilnic rugăciunea.

Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Aşa că veţi trăi fără frică
Şi om şi măgar şi pisică.


Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiţi hlamidă
Fără pălămidă.
________________________________________

Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din aprilie – mai 1944

&&&

 

Primăvara

Ceasul fagilor a venit înapoi.
Toţi fagii au costume noi,
Eftine, fragede, verzi,
Numai să le desmierzi.


Parca e vorba de nu ştiu ce protocol
În marele pădurii ocol,
Până şi mărăcinii şi fragii
Şi-au pregătit nădragii.


Filosofilor, aruncaţi ceasloavele,
Puneţi la cai potcoavele,
Ucideţi veghea, ucideţi casna
Şi luaţi-o rasna.


O să vă’ntâlniţi cu Dumnezeu
În muguri, în fluturi, în curcubeu
Şi o să vă spună el
Cât e regatul vostru de mititel.
________________________________________

Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 11 din iunie 1944


Eu, Marin Scarlat, nu am tangență cu literatura și literele, dar - domnilor critici și istorici literari treceti la treabă! L-au cunoscut și citit atâția literați, scria în „Prepoem”, „Vremea”, „Cuget Clar” (Noul Sǎmǎnǎtor) - revista condusă de Nicolae Iorga şi „Universul literar” (publicaţii din Bucureşti), „Graiul tineretului ţǎrǎnist”, „SO4H2”, „Drum" şi „Oltul” (din Teleorman), „Zarathustra” (din Buzău, redactată de Ion Caraion şi Alexandru Lungu, de care Ion Pena a fost apropiat), Caietele „Argo” ale lui Alexandru Lungu care apăreau la Bonn între 1990-2000, iar epigrame, cu precădere, în revistele „Epigrama” şi „Păcală” din Bucureşti.

Si totusi atâția literați ,,s-au făcut că plouă” zeci de ani. Să fie oare Ion C. Pena un scriitor insignifiant?

Atunci, mă scuzați!

"Articol" ingrijit de Marin Scarlat, strănepotul scriitorului.



&&&

Alte referințe  

Ion Pena în Banat, la Sicheviţa (1936-1941)
- Articolul a aparut in Revista Resita Literara, este scris de Gheorghe Popovici - Resita.

Reșița Literară an V, nr 1, ian - martie 2023, pag 57 / apare sub Egida Uniunii Scriitorilor din Romania
Articolul este despre proza utopica scrisa de Ion C. Pena, "Moneda fantazienilor", între 1937 si februarie 1938 în perioada petrecută ca perceptor în Banat, la Sichevita, in judetul Caraș, cu resedinta la Oravița, între 1936 - 16 iunie 1941.

Citește Două scrieri premonitorii: „Moneda fantazienilor” de Ion Pena și „Ferma Coțofana veselă” de Radu Tudoran - autor Daniel Luca

Clic pentru toate imaginilie din colaj (vizualizare una câte una) + surse + linkuri către mai multe informații