,,EPISOADE ISTORICE/ EVENIMENTE OSTĂŞEŞTI DE LA 1821” - ,,VIAȚA MILITARĂ”/ 6 Mai 1903

<<
Tocmai murise Alexandru-Vodă Suţu, la 1821, de moarte prepuelnică, şi obşteasca oblăduire se încredinţase, pînă la o nouă alegere, caimacanilor boeri: Negri, logofătul Samurcaş, vornicul Mihalache Manu şi vistierul Alecu Filipescu, ce’i mai zicea şi Vulpea.
Erau grele şi amare vremuri de bejanie şi răsmeriţă, căci veştindu-se în ţară de eteria grecească şi zvonindu-se că turcii au spînzurat la Ţarigrad pe patriarchul Grigorie, s’a înţeles numai de cît că steaua Fanarului pornită spre apus, aşa că s’a luat înţelegere, între mai multe feţe mărite, să se scuture şi ţara romînească de lepra grecismului.
In afară de arnăuţii lui Vodă nu era altă oaste de seamă în ţară şi spătarul Grigore Băleanu, ori hatmanul Mihăiţă Filipescu, precum şi alţi boeri ai ţării erau doar căpetenii de ieniceri turceşti, făcînd parte din ceata otu z-bir (regimentul 31), iar mai mare peste arnăuţii domneşti era căpitanul Farmachi care, de şi de viţă grecească, se învoise cu boerii ţării şi cu episcopul Ilarion de Argeş, să răpună pe Alexandru Şuţu, pentru ca mai lesne să se ducă la îndeplinire gîndurile de izbăvire, a norodului, de Domni, de mitropoliţi, de episcopi, de egumeni şi de ispravnici greci.
Ne avînd însă nici un fel de oaste românească, spătarul Băleanu, care era om cu multă trecere către olteni, scrise slugerului Tudor Vladimirescu, la Gorj, că de îndată ce va auzi de moartea lui Alexandru Şuţu să se răpeadă în goană la Bucureşti cu cetele sale de panduri adunate de prin Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Romanaţi.
Căpitanul Farmachi nu fu în stare să-şi ţină cuvîntul dat către boeri, dar totuşi peste puţine zile se află că bătrînul Domn murise, zice-se, otrăvit.
Tocmai în aceea vreme soseau în capitală şi cetele beizadelei Dumitrache Ipsilante, adunate şi împlinite în ţara Moldovei, iar pandurii lui Tudor trecuseră Oltul şi erau pe drum.
Către Slatina, pandurii au făcut atari neorîndueli în cît se zice că Tudor a fost nevoit să spînzure pe doi din căpitanii sei; pe de altă parte, cetele lui Ipsilante de mavrofori, arnăuţi şi călărime moldovenească, cei mai mulţi mercenari, nu aveau nici un cuvînt să cruţe ţara şi făceau mari stricăciuni, aşa în cît de spaimă şi de groază fugi mai toată boerimea la Braşov, rămînînd ţara în seama caimăcămiei şi a negustorimei care nu mai ştia cum să facă să îndoiască străjuirea, ca să nu li se primejduiască avutul.
La Braşov în Transilvania s’a adăpostit cu acest prilej, nu numai mitropolitul Dionisie Lupu, episcopii Ilarion al Argeşului şi Rătescu al Buzăului, dar şi banul Grigore Brîncoveanu, vornicul Grigore Băleanu, Mihalache şi Costache Cornescu, logofătul Iordache Filipescu, Iancu Alecu şi Nicolăiţă Filipescu, Al. Filipescu Drăsneanu, Grigore şi Costache Ghika, logofătul Iordache şi Manolache Florescu, Alecu Racoviţă, Al. Vilara, Iancu Văcărescu şi alţii.
Împăratul Francisc I cu frăţească dragoste i-a îmbrăţişat şi toate dregătoriile aveau straşnică poruncă de la dînsul ca să ocrotească pe băjenarii din Romînia în toată ţara Austriei, iar grecilor li s’au făcut cunoscut să se depărteze, în termen de o săptămînă, mai înăuntrul Transilvaniei, ori să se întoarcă de îndată înapoi în Moldova şi Muntenia, dînduli-se pentru aceasta bani de cheltuială şi paşapoarte.
Pentru ţinerea ordinei, împăratul a învestit pe logofătul Iordache Florescu cu dregătoria de poliţai la toate pricinele Românilor, dîndu-i deplină împuternicire să judece şi să împlinească hotărîrile sale şi făcîndu-i chiar cinstea de a-i pune pajură la poartă, jandarmi şi căprari nemţeşti la îndemînă, cari să-i împlinească poruncile şi să-i stea întru ajutor, la ori-ce împrejurare.
Într’o zi de Duminică, mitropolitul Dionisie Lupu a ţinut singur slujba bisericească la biserica grecească din Braşov şi atunci s’a prilejit banului Grigore Brîncoveanu de a dărui bisericei moşiile Sîmbăta de sus şi Sîmbăta de jos, ce le avea în ţinutul Făgăraşului, de la strămoşii săi Basarabi.
Într’această vreme, amestecătura de voluntari şi mercenari, cei mai mulţi haimanale, greci şi moldoveni, cu care venise Ipsilante, tăbăruise în marginea Bucureştiului, la Colentina, pe cînd beizadea Dumitrache trăsese în gazdă la cişmeaua lui Mavrogheni.
Atunci s’a ridicat în Capitală cel d’întîi steag al zaverei, în casa lui Dumitrache Belu, în capătul uliţei Işlicarilor.
Aghiotanţii lui Ipsilante erau: doctorul Hristori, maiorul Şuţu care comanda batalionul sacru, purtînd cocarde tricolore la piept şi semnul morţii de argint la chivără; Caravia şi Dumitru Duca care comandau cavaleria, alcătuită mai mult din moldoveni năimiţi, cu numele de arvaţi, cari jefuiau norodul, luîndu-i armele, caii şi tot ce avea mai bun.
Bucureştii — după cum am spus — n’avea altă strajă de cît arnăuţii cari de astă dată steteau sub ascultarea căimăcămiei şi aveau de căpitani pe: Mihali, Ghencea, Franguli, Diamandi, Farmachi şi Fochianu, cunoscut mai bine sub numele Bimbaşa-Sava.
Aceştia se înţeleseră repede cu Dumitrache Ipsilante şi se învoiră a-i sta întru ajutor, la toată nevoia, chiar în lupta cu turcii, despre care se auzea că vor să intre în ţară.
Cînd Tudor Vladimirescu sosi cu catanele sale, intră în curtea mănăstirei Cotroceni şi se întări acolo cu şanţuri, şi cu 4 tunuri domneşti, fiind vremea sub seară. Garda aleasă de dînsul şi-o aşeză în curtea şi în casele lui Brîncoveanu, sub Mitropolie, iar el trase în gazdă la casele lui Orăşanu, cu care era vechiu prieten, tot sub Mitropolie.
Arnăuţii căpitanilor Mihali şi Diamandi ocupau curtea Mitropoliei şi, cunoscînd de mai nainte gîndurile pandurilor lui Tudor, nu puteau să-i sufere chiar de la început; drept care şi începură a trage cu gloanţe asupra lor, din clopotniţa Mitropoliei în curtea Brîncoveanului. Oltenii răspunseră şi ei cu gloanţe şi ast-fel petrecură toată noaptea, pînă la ziuă.
Sfetnicii lui Tudor erau: căpitanii Ciupagea, Hagi-Prodan, Macedonski şi Carcaleţeanu.
A treia zi tocmai a fost poftit Tudor Vladimirescu, de Ipsilante, în tabăra de la Colentina, unde s’a dus dinpreună cu Macedonski şi Hagi-Prodan.
Cu toate onorurile ce i s’au făcut, după dulceţuri, cafele şi ciubuce, căpetenia oltenească n’a primit să se înhăiteze cu streinii de neam şi s’au despărţit fără a se putea înţelege, iar Ipsilante, bănuind că i-ar putea fi piedică, îşi puse în gînd să’l piardă.
Chiar de a doua zi taberele fură ridicate şi Ipsilante, cu ceata sa, pe lîngă care se alipise şi arnăuţii domniei, plecă spre Tîrgovişte întru întîmpinarea turcilor.
Starea armăturii lor era de jale şi, de aceea, dînd peste învelitoarea de plumb a mitropoliei oraşului, au stat mai multe zile de au desvelit sfîntul locaş ca să taie gloanţe pentru mavrofori.
Nu mai puţin şi tunurile de la Cotroceni, pe care Tudor le abandonase părăsind Bucureştii, ne avînd muniţiuni, Ipsilante le-a luat cu dînsul şi a pus tinichigii să le fabrice mitralii de tinichea umplute cu sticlă, pietre şi cuie.
Mai înainte de a părăsi Tîrgoviştea, Ipsilante s’a îngrijit să pună mîna, prin trădare, pe Tudor Vladimirescu, ceea ce le-a şi reuşit arnăuţilor, sub căpitanul Farmaki, care l’a ridicat fără de veste de la Goleşti, lîngă Piteşti, unde poposise, cu jandarmii şi ducîndu-l la Tîrgovişte l’a dat în primirea lui Caravia care l’a omorît într’o chilie de-a sfintei mitropolii.
Pandurii lui Tudor, după această crudă pierdere, s’au îndreptat spre Vîlcea, au trecut Oltul şi s’au risipit pe la casele lor.
Curînd după aceasta, aflîndu-se că Giugir Efendi, chehaia bey, paşa Silistrei, a trecut Dunărea cu oaste, s’a depărtat Ipsilante cu armata lui spreRîmnicu-Vîlcei, unde s’a oprit el cu sfetnicii, iar infanteria şi cavaleria a trimis-o spre Drăgăşani, unde începuse a sosi armată turcească din spre Vidin.
Aci a şi avut loc ciocnirea în care batalionul sacru, sub comanda maiorului Şuţu, a făcut minuni de vitejie, dar a căzut copleşit de numărul împătrit de mare al turcilor, mai ales că arnăuţii şi arvaţii călări, de sub comanda lui Caravia, cum au ajuns în dealul Drăgăşanilor au spart pivniţele de la vii şi s’au îmbătat ast-fel în cît n’au mai fost de nici un ajutor pe timpul
bătăliei.
Aflînd de această ispravă, Ipsilante a fugit din Rîmnicu-Vîlcei în Transilvania, prin pasul Turnului Roşu.

I. Storic

>>

Sursa: ,,VIAȚA MILITARĂ”/ supliment al cotidianului ,,Adevărul”/ Marți 6 Mai 1903.

Imaginile din colaj una câte una cu descrieri și mai multe informații în conexiune - aici.

________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #UZPR #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #Drăgășani #IstoriaDragasaniului #TudorVladimirescu #Revoluțiadela1821 #Eteria #Ipsilanti #FilikiEteria #SocietateaPrietenilor #PhilikiHetairia #ΦιλικήΕταιρεία