Doru Căpătaru - Restituiri/ Chipuri şi popasuri vâlcene în opera lui Gala Galaction

Unul dintre cei mai mari scriitori români ai tuturor tim­purilor, Gala Galaction, a avut legături strânse cu judeţul Vâlcea. Grigore Pişculescu, pe numele său adevărat, s-a născut, după propria-i mărturisire, la 16 aprilie 1879, în „va­tra Schitului Dideştii din Teleorman, schit aşezat între pădurile bătrâne” de la întâlnirea pârâului Tecuciu cu râul Vedea. Era fiul lui Nicolae Pişculescu, arendaşul moşiei Dideşti, şi al Chiriachii, fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sf. Teodor din Roşiorii de Vede (1). În perioa­da cursurilor primare — clasa I şi a Il-a, în satul natal şi apoi în Roşiorii de Vede — „târg de pe ţărmul Vezii”, a cunoscut pentru întâia oară „chemările dăscăleşti şi rătăcirile în visuri, în poezia câmpiei şi a codrului şi în labirintul cărţilor şi al cititului, într-o lume de «pace câmpenească», ce au cons­tituit „primele semne suspecte de viitoare patimă grafică” (2).

În 1890, părăseşte „mireasma aglicelor şi a dediţeilor, umbrele pădurii răzbite de soare şi cântecul cristeilor din trestiile Tecuciului şi ale Vezii, deschizându-i-se drumurile noi ale Bucureştilor, ca elev al prestigiosului liceu Sf. Sava. Printre chipurile colegilor care i s-au întipărit în minte, ală­turi de Tudor Arghezi — unul dintre cei mai buni prieteni, N.D. Cocea, V Demetrius, Gala Galaction îşi aminteşte, la trecerea în clasa V-a de liceu (1894), de ,,un băieţandru mai mic şi mai frav..., cu o înfăţişare mai deosebită... sub oche­larii lui de miop nişte scăpărări de nestinsă curiozitate şi de vie inteligenţă. Era un elev de o sârguinţă şi o exactitate exemplară. ... Ajunsesem intim prieten cu colegul I.G. Du­ca. Duca era boier; Duca auzea sute de zvonuri şi de snoa­ve... Duca ştia multe şi de toate!” (3). 

Astfel îl descrie Grigore Pişculescu pe cel care va deveni mai târziu importantă figură politică şi fruntaş liberal, de care va fi legat printr-o mare prie­tenie (4), vizitându-l deseori la Măldăreşti-Vâlcea. După absol­virea prestigioasei instituţii de învăţământ, care a fost timp de veacuri Liceul Sf. Sava, Grigore Pişculescu se înscrie, în 1898, la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, pe care o părăseşte în 1899, devenind student al Facultăţii de Teologie, ale cărei cursuri le urmează între 1899—1903, în- scriindu-se apoi ca doctorand al Facultăţi de Teologie de la Cernăuţi. Cochetăria cu literatura se diminuează în perioada studiilor teologice de la Bucureşti şi Cernăuţi- „am ieşit din rânduri (ale colegilor şi revistelor literare n.n.) şi am dezertat. Zece ani (1900—1910) am stat la marginea holdelor litera­re... şi numai de câteva ori am deschis uşa revistelor...” (5). În 1907, pe când se afla la Cernăuţi, ca doctorand, se întâl­neşte cu foştii colegi de la Sf. Sava, cu prilejul a 10 ani de la absolvire - „recolta savistă”, după cum o numeşte Galaction. Colegii păreau cu toţii fericiţi. „Câţiva erau medici, unul (Duca) deputat, câţiva ingineri, câţiva funcţionari cu leafă mare.”. El, „biet subşef de birou în atenţia unui minister (cel al Culturii şi Cultelor- n.n.). Toţi au izbutit în viaţă... toţi au frumoase haine negre şi rufărie fără vină... Dar toţi sunt fii veacului! Nici un idealist, nici un poet, nici un înfrigurat de idei covârşitoare vremii...” (6).

Încă din perioada doctorandului începe activitatea de con­tacte prolifice cu meleagurile vâlcene. La propunerea minis­trului Spiru Haret şi a consilierului Mihail Popescu, verifica­torul de conturi de gestiune din Administraţia Casei Bisericii, Grigore Pişculescu este numit, în 1909, defensor ecleziast - un fel de procuror bisericesc, cu condiţia de a aduce de la Cernăuţi titlul de doctor. Circumscripţia de care răspundea cuprindea Episcopia Olteniei şi Episcopia Curţii de Argeş (7). Viitorul profesor universitar şi academician avea, astfel, da­toria şi prilejul „să străbat ţara în lung şi în lat, să mă întâlnesc cu holdele din copilărie, să urc plaiurile Mehedin- ţului, să înnoptez lângă Olt, lângă Jiu şi lângă Dunăre, să răzbat pădurile Argeşului şi ale Vâlcei... De sub frunzele us­cate a zece ani de teologie pare căga izbucnit acum un popor năvalnic de ghiocei şi de viorele” (8). Proiectele teologice fău­rite în privinţa ocupării unei catedre universitare „au alune­cat de pe planul întâi, un iureş nebiruit de închipuiri, de le­gende, de fantome graţioase şi de «înşiră-te mărgărite» în­văluia şi covârşea pe sărmanul defensor ecleziastic!”

Zăgazurile teologiei lui Grigore Pişculescu-Galaction „s-au frânt şi un năboi de poveşti şi de epopee s-a revărsat în câmpia literaturii româneşti”. Vinovat pentru „frângerea” acestor zăgazuri ce au făcut să se reverse pe ogorul roditor al literaturii române sămânţa viguroasă din care au germinat şi au rodit peste jumătate de veac opere de o remarcabilă va­loare — proză, poezie, teatru, traduceri, memorialistică şi pu­blicistică - momente de referinţă în istoria literaturii române, a fost, cu certitudine, preotul şi folcloristul vâlcean Teodor Bălăşel.

Din anul ruperii acestor zăgazuri teologice - 1910, impu­se de formarea profesională a lui Gala Galaction, începe şi perioada vâlceană de cunoaştere, când defensorul ecleziastic original, predispus către reverie, găseşte, între două anchete şi procese de la Consistoriu, timp pentru a admira tărâmurile pline de pitoresc ale ţinuturilor de dincoace de Olt.

Pe preotul Teodor Bălăşel, Galaction îl cunoaşte în pe­rioada în care destinele lor s-au împletit în mod fericit, pre­destinaţi parcă pentru o prietenie sinceră şi durabilă - Grigo­re Pişculescu, defensor ecleziastic pentru Episcopia Olteniei, sub jurisdicţia căreia se afla şi teritoriul judeţului Vâlcea, iar preotul Teodor Bălăşel, membru şi, mai târziu, preşedinte al «Duhovnicescului Consistoriu» al Sfintei Eparhii a Râmnicu­lui Noul Severin. În această perioadă, între cele două figuri marcante ale universului literar românesc, care s-au evidenţi­at atât în viaţa duhovnicească, dar mai ales prin munca pe o­gorul scrisului, s-a legat prietenia ce a durat până la trecerea în eternitate a preotului vâlcean şi chiar dincolo de ea. Ocu­paţiile legate de menirea lor teologică i-au determinat să în­ceapă un dialog spiritual, mai presus de cel convenţional, re­zultat şi din corespondenţa care s-a înfiripat între cei doi, în­cepând cu anul 1910. Întâlnirile şi dialogul dintre cei doi pe tema spiritualităţii româneşti au fost numeroase şi fructuoase. Preocupările şi chemările lăuntrice ale preotului Teodor Bă­lăşel au constituit, cu certitudine, un imbold pentru mai tâ­nărul său confrate, concretizate în vasta operă de mai târziu a lui Gala Galaction. „Ctitorul folclorului oltenesc” a avut o contribuţie neîndoielnică la creionarea chipurilor şi priveliş­tilor vâlcene în opera lui Gala Galaction. În perioada cola­borării lor duhovniceşti şi, cu siguranţă, a celei literare, Ga­laction scrie „Copca Rădvanului”, „În pădurea Cotoşmanei”, „Lângă apa Vodislavei”, „Gratie şi Palamon”, unde nălucile unor „întâmplări năzdrăvane şi diavoleşti" desprinse din istorisirile celor ce păzeau noaptea vitele pe câmp, ale babe­lor bolnave care se reîntorceau din morţi, spunând în neştire ce este în iad şi ce este în rai... „urşi legaţi în căruţă şi dăn- ciugi în pielea goală” au fost admirabil grefate în spaţiul de basm al pădurilor vâlcene, care stăpânesc precum „o noapte verde şi nesfârşită”. Legendele cu haiduci, personaje de basm şi iubiri imposibile, jafuri turceşti şi judecăţi cu sabia, sunt plasate în peisajul şi atmosfera de basm a Vâlcei, într-un „spaţiu care are o unicitate anume, cea de spaţiu al fanteziei debordante” (acad. Răzvan Theodorescu - „Spiritul Vâlcei în cultura română”). Personajele întrupate în domniţa Oleana şi Mură Lăutarul, „şarpele Oltului printre treptele despicate ale scării Carpaţilor”, Mantu Miu şi Florea Frâncu Tocălie - câr- ciumar şi hoţ de pe Olt, părintele Varsănufie şi ieromonahii Gratie şi Palamon — prieteni duşmăniţi de diavol şi pierduţi din cauza unei dragoste lumeşti şi păcat de moarte din cauza preafrumoasei Minodora. Faptele unor „oameni minunaţi în luptele lor duhovniceşti şi în păcatele lor” se desfăşoară ca într-o panoramă oferită de sălbăticia frumoasă a munţilor Ar- notei, pe drumuri şerpuitoare de ape sau printre podgorii şi li­vezi cu pruni, în „apusul plin de flăcări şi de aur”. Toate a­cestea sunt rezultatul contactului cu spiritul de poveste al Vâlcei, pe care preotul şi folcloristul Teodor Bălăşel le descoperă, nu atât pentru sine, cât pentru viitorime şi pentru interlocutorul său, Gala Galaction. Acesta din urmă a reuşit să transpună în „Chipuri şi privelişti”, devenite metafore, fap­tele şi întâmplările istorisite de folcloristul Bălăşel, acoperind arealul vâlcean, de la Râul Vadului la Râureni şi Drăgăşani, de la Olt la Olteţ şi Lădeştii de Cerna. „Vâlcenii se întorceau (de la bâlciul de Sf. Marie de la Râureni, n.n.) prin satele lor, adu­nate prin fund de văi ori agăţate pe sub streaşină de dealuri, cu boii şi cu caii cumpăraţi din bâlci, cu chimire nouă şi cu cuţite la chimire, cu cavale, cu căldări, cu scule de scobit lemnul şi pământul şi cu alte multe lucruri, unele de prisos şi de fudulie, care începuseră chiar atunci să ia ochii şi să ispitească pe creştinul nostru”.

„Sentimentul românesc al naturii”, pe care-l întruchipa Gala Galaction, a fost cizelat şi îmbogăţit şi din legătura cu ţinuturile vâlcene, pe care le-a călcat cu piciorul, cu trenul sau cu brişca, pe care-o solicita insistent prietenului său Teo­dor Bălăşel, într-o scrisoare din 26 iulie 1910.

Din corespondenţa cu preotul Bălăşel, rezultă că Gala Ga­laction a fost frecvent oaspetele acestuia, la Ştefăneşti, unde folcloristul era preot paroh şi dascăl (1894-1933). Defensorul ecleziastic era nevoit, prin însăşi natura funcţiei, să colinde satele vâlcene spre rezolvarea anchetelor şi proceselor ivite în sânul clerului, scrisorile adresate părintelui Bălăşel (11) indi­când, în oarecare măsură, itinerarul vâlcean al mai tânărului său prieten. ,Dacă nu prind acceleratul de Jiblea (Călimăneşti, n.n.), atunci voi fi în Drăgăşani abia seara şi, de aici, cu o trăsură, viu la Ştefăneşti...” (scrisoarea din 9 iun. 1910).

„...Stimate Părinte, dă-mi voie să-ţi fac cunoscut că am de gând să mă improvizez mosafirul Sfinţiei Tale, chiar în seara zilei de 29 iulie... La 30 iulie am o cercetare la Oteteliş... Aş rămâne bucuros în ziua de 31 la Ştefăneşti, dar am un bucluc la Oteşti (jud. Olt)...(scrisoarea din 26 iulie 1910)

„Scumpe părinte Bălăşel, privind caracterele acestei scrisori nu vei ghici imediat pe amicul Sfinţiei Tale, Pişcules- cu. Recurg la mâna unui prietin fiindcă mâna mea mi-o scrintii acum vreo patru zile pe drumul Bistriţa Măldă- reşti...” (scrisoarea din 1 sept. 1910).

Printr-o scrisoare din 26 nov. 1910, îl înştiinţează pe preo­tul Bălăşel de o vizită a lui I. Gh. Duca (la 12 decembrie), precum şi de intervenţia sa către ministru (S. Haret), în spri­jinul rezolvării unor probleme la Ştefăneşti: „cred că nu mai este nevoie să intervii în scris. Lasă-mă pe mine. Voi avea coraj şi elocinţă fiindcă este vorba de Ştefăneşti şi de Sfinţia Ta”.

Într-o altă scrisoare, datată 1 mai 1912, îşi cere iertare către părintele Bălăşel de a nu fi răspuns invitaţiei de a par­ticipa la nunta fiicei sale, petrecută la 22-23 aprilie 1912. Crede însă că rapsodul (lăutarul) de căpetenie a fost Lache (Vasile Daragiu - „Vuvaru”) din Fumureni, rapsod vestit în judeţele Argeş, Olt şi, bineînţeles, Vâlcea.

Mutat ca defensor la Mitropolia Moldovei, rămâne cu do­rinţa aprinsă de a revedea Vâlcea şi, fireşte, pe distinsul său amic: „«Duhul este volnic, dar trupul nevolnic». Actuala mea circumscripţie defensorală este Mitropoloia Moldovei, aşa încât drumurile peste Olt mi s-au rărit cu totul. Socotesc că mai spre vară o să biruiesc toate piedicile şi o să dau o raită prin judeţul Vâlcea. Voi veni negreşit, într-o zi blagoslovită de Dumnezeu şi scrisă cu roşu în călindar, şi la Ştefaneştii Sfinţiei Tale” (scrisoarea din 1 mai 1912). Scrisorile sunt semnate Gr. Pişculescu.

Cât de mult au însemnat drumurile vâlcene, locurile sale încântătoare şi monumentele istorice pe care spera să le revadă, rezultă din însemnările „nedefensorale”: „... cât de vrednice sunt de cercetat, cât de desfătătoare sunt aceste cui­buri ale pietăţii strămoşeşti” (este vorba de mănăstirile Co­zia, Turnu, Stânişoara). Chiar şi în călătoriile prin străinătate, rămâne cu gândul aproape de locurile dragi ale Vâlcii:

„Trebuie să vezi Tibrul ca să simţi cât de drag ţi-e Oltul”

 

Despre prodigioasa activitate literară a lui Gala Galaction şi colaborarea la revistele literare ale vremii vom vorbi intr-un alt studiu. La 22 septembrie 1922, doc­torul în teologie Grigore Pişculescu este uns diacon şi devine conferenţiar şi lector universitar, iar din 1926, de­vine profesor al Facultăţii de Teologie, la catedra de Exe­geza Noului Testament. Experienţa defensorală şi spiri­tuală vâlceană, cea din prietenia cu preotul folclorist Teodor Bălăşel, alături de cea căpătată în cercurile litera­re ale vremii şi la catedră, au contribuit decisiv la traduc­erea Bibliei, apărută în anul 1938, realizată împreună cu preotul Vasile Radu. Era o încununare a activităţii sale de „magistru de teologie biblică, de inspirat traducător al Bibliei româneşti şi de preot smerit cu înaltă chemare de duhovnic şi de cărturar”.

Nu-l va uita nici o clipă pe „apostolul cultural şi eco­nomic al Vâlcei”, preotul Teodor Bălăşel, căruia îi dedică un articol omagial elogios în 1947. Este elogiul unei prie­tenii, al unui academician făcut nemuririi Oltului şi Vâl- cei.

„Chipuri şi popasuri” ale marelui Gala Galaction, patriarh al literaturii române; Chipuri şi popasuri pentru oameni; Chipuri şi popasuri pentru flori; Chipuri şi po­pasuri pentru cărţi şi amintiri;

- „portrete, profiluri, siluete îndelung potrivite sau fugar notate” în drumurile şi popasurile vâlcene ale celui ce a intrat definitiv în panteonul literaturii române, sub numele de Gala Galaction.

Chipuri şi popasuri vâlcene ce n-au fost adresate prea mult „contimporanilor grăbiţi şi curioşi, cât cercetătoru­lui îndepărtat şi răbdător, ursit să-şi bată capul cu coor­donarea cioburilor trecutului”.

Ceea ce facem, respectând „atitudinea testamentară” a părintelui Gala Galaction.

Sursa: Doru CĂPĂTARU, Râmnicu-Vâlcea, august 2005/ în 

Revista Casa Cârtii vâlcene, nr. 6, iulie-decembrie 2005 Imaginile din colaj una câte una cu surse și linkuri spre mai multe informații conexe - la această legătură. &&& În conexiune: <<GALA GALACTION – Să dea Dumnezeu să cad din căruța electorală Se spune că prietenia cu Arghezi era atât de strânsă, încât Gala Galaction, deși cu un an mai mare, a ales să repete un an. Doar pentru a putea fi colegi de școală. Gala Galaction era un pseudonim. Ar fi trebuit să fie numele său de călugăr. Numele său real era Grigore Pişculescu. S-a născut pe 16 aprilie 1879, în satul Dideşti. județul Teleorman. Venea dintr-o familie bogată de aromâni. Iar mama sa era fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sf. Teodor din Roşiorii de Vede. Probabil așa se explică și fascinația sa pentru viața monahală. Renunțările lui Gala Galaction A renunțat la Facultatea de Litere, după primul an, în favoarea celei de Teologie. În 1903 avea să renunțe la viața monahală pentru Zoe Marcoci, de care se îndrăgostise iremediabil. S-a retras din viața publică după căderea lui Carol al II-lea și instaurarea Statului Național Legionar. După 1944 a început colaborarea cu Partidul Comunist Român. După încheierea războiului a fost catalogat drept filogerman, inclusiv de către Nicolae Iorga. De la mistic la politic Gala Galaction a rămas în istoria sionismului din România ca un strălucit apărător al evreilor, deşi nu era evreu. A militat permanent împotriva fascismului. A colaborat intens şi pasionat la presa evreiască din România: la „Lumea evree” (a lui I. Brucăr), „Mântuirea” (A.L. Zissu),  „Adam” și „Răspântia” (I. Ludo). În 1925 avusese ocazia să viziteze Israelul. A rămas impresionat de eferverscența noii țări. După 1948, când România fusese acaparată de comunism, Gala Galaction avea să intervină pentru a nu se scoate limba ebraică din școlile evreiești. “Bieții mei amici evrei mă asediază cu rugă­min­țile și stăruințele lor. Toți vor să ajungă în Eretz cu ajutorul meu. Impaciența și imaginația lor m-au ridicat ministru al RPR în statul Israel.” (“Jurnal”, 2007) În perioada 1946-1948, Gala Galaction a fost deputat în Parlament. Următorii 4 ani a fost deputat în Marea Adunare Națională. Despre Gala Galaction “Deputatul GALA GALACTION, în etate de 74 de ani, preot, deputat al Marii Adunări Naționale a afirmat față de un cunoscut: <<Trăim într-o eră de apăsare și spaimă permanentă. Nu iau parte decât cu întârziere la ședința Marei Adunări Naționale unde nu se aude decât nerozii, prostii și lingușiri>> Ca încheiere cel în cauză (menționăm că este vorba despre acel preot cu barbă albă care umblă în baston) și-a exprimat părerea că în viitoarele alegeri de deputați el nu va mai fi ales. Deasemeni deputatul LAZĂR VICTOR și-a exprimat mirarea față de același cunoscut că la lucrările actualei sesiuni a Marei Adunări Naționale participă și Vasile Luca, Ana Pauker și Lothar Rădăceanu care au fost prezenți la ședință” S. KONERTH – SERIOASĂ – VERIFICATĂ (sursa Arhivele Naționale) “Am luat parte la comisiunea restrânsă a Camerei, la cercetarea proiectului de lege care vrea să pensioneze pe arhiereii şi pe preoţii ajunşi de vârstă sau de infirmitate…Am tăcut cât am putut mai mult. Este o lege care mă întristează profund… Lumea laică trebuie să intervie ca să înlăture dezordinile şi turpitudinile din casa Mântuitorului. Cangrena trebuie operată. Separaţia Bisericii de stat va fi soluţia aspră, dar unică, potrivită lamentabilei stări de azi. Lăsaţi Biserica să-şi vadă singură de treburile şi de ierarhia ei!   La Cameră, dl ministru Roşculeţ a izbutit să treacă legea sa care modifică trei articole din Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române… Am stat deoparte, Legea cea nouă ca şi toate celelalte care dau dreptul statului să se amestece în treburile Bisericii sunt, pentru mine, rău venite… Am spus-o limpede în Piatra din capul unghiului: Statul ateu dă legi Bisericii lui Iisus Hristos! Singura lege conceptibilă şi definitivă este legea – pe care o aştept – cinstitei despărţiri dintre stat şi Biserică“. De ce deputat? “Am fost o viaţă întreagă opoziţionistul guvernelor noastre burgheze, am fost potrivnicul Bogatului nemilostiv! Când socialiştii şi comuniştii au ajuns stăpânii vieţii noastre sociale, era, deocamdată, firesc să nu le vreau decât binele. Dezamăgirea a căzut peste noi ca acele grele neguri de toamnă, când nu mai vezi nimic şi te usucă ochii. Ce pot eu să fac? Am în curând 70 de ani. Sunt şi eu un candidat – fără voia mea – în judeţul Vâlcea. Ce păcat! De unde până aici, nimeni nu mă blestemase, în acest judeţ, azi o să curgă injuriile. Ce caut eu în această lume care vrea să se reformeze fără de Christos şi fără de smerenia creştină? Unde dă Dumnezeu să cad jos din căruţa electorală! De ce am primit – după destulă indispoziţie – să rămân pe lista Blocului Partidelor Democratice? Fiindcă m-au rugat cei ce înlesniseră fiicelor mele plecarea în Italia… O, de n-ar fi fost copiii mei!“>> Sursa informațiilor în original – la această legătură. &&& Bibliografie Gala Galaction: „In pădurea Cotoşmanei”- din vol. „Lângă apa Vodislavei”, EPL-Bucureşti/1961, pag.78- 79;

Al. Philippide: „Despre un sentiment românesc al naturii’”- în România literară nr.5 /31 oct. 1966, pag. 12;

Un număr de 7 scrisori adresate de Gala Galaction preotului Teodor Bălăşel în perioada 1910- 1912 au fost publicate în revista „Mitropolia Olteniei” (M.O.) nr.5-6/ 1961, pag. 384- 391 , în art. ,Din corespondenţa lui Gala Galaction cu preotul folclorist Teodor Bălăşel’ sub semnătura lui Gh. Alexe.

Liviu Ionete: „Fumurenii de pe valea Mamului”- Monografie, Ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea/ 1997, pag.196;

Gala Galaction: „Mănăstiri de lângă Olt”, în „Prin ţară”, Ed. Sport-Turism- Bucureşti/ 1975, pag. 145- 148;

Idem: în art. „„Ziua domnului’ din „Cuvântul’ nr. 14/1092 din 9 febr. 1931, pag.1;

Gh. Alexe: Gala Galaction, articol omagial la tre­cerea în eternitate a acad. pr. Gala Galaction (8 mart. 1961), în „Mitropolia Olteniei" nr. 5-6/ mai-iunie 1961, pag.359;

Gala Galaction: „„Preotul Teodor Bălăşel şi vremea lui”, în „„Almanahul cooperaţiei pe anul 1947”,

Bucureşti/ 1947, pag.49-50;

Ibidem: „Chipuri şi popasuri’, EPL- Bucureşti/ 1969, pag.319.

___________

1. Gala Galaction: Mărturisire literară, în „Chipuri şi popa­suri”, Editura pentru literatură (EPL) — Bucureşti/ 1969, pag.1;

 
2. Ibidem, pag.2-3;

 
3. Ibidem, pag. 9;

 
4. I.G. Duca a cumpărat, în 1910, Cula familiei Măldărescu de la Măldăreşti -Vâlcea, unde-şi petrecea mare parte din timpul liber. După decesul prematur, căzut pradă rebeliunii legionare din 1940, I.G. Duca îşi doarme somnul de veci în cimitirul bisericii de la Urşanii Hurezului, conform dispoziţiei sale testamentare. În 1998, Cula a devenit Casa Memorial' „I. Gh. Duca".

 
5. Gala Galaction: Mărturisire. , pag. 16;

 
6. Ibidem, pag.19- 20;

 
7. Preotul Teodor Bălăşel era cu 10 ani mai mare decât Gala Galaction. S-a născut la 7 noiembrie 1869, la Bogdăneşti, jud. Vâl­cea. După terminarea cursurilor Seminarului Teologic de la Râm- nicu-Vâlcea, este numit, prin concurs, la 15 nov. 1889, învăţător provizoriu în comuna Ştefăneşti- Vâlcea, unde se stabileşte defini­tiv, prin căsătoria cu Marina Popescu. Este diacon în 1892, preot- paroh şi învăţător, între 1894 - 1933, membru şi apoi preşedinte al „Consistoriului duhovnicesc" al Eparhiei Râmnicului, între anii 1904—1919. Prin opera sa de culegere, cercetare şi editorială, este considerat „cel mai de seamă folclorist din Oltenia". S-a stins din viaţă la 30 ian. 1941, la Ştefăneşti- Vâlcea - în Evocări - „Viaţa şi opera preotului folclorist Teodor Bălăşel", apărut în „Biserica Ortodoxă Română” nr. 1-2/1960, pag.730-754;

8. N. I. Dumitraşcu: „O amintire" în rev. „Izvoraşul'’- Bistriţa. Mehedinţi, nr. 6-9/ 1934, pag. 231

______________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #GalaGalaction  #GrigorePișculescu #memorialistica #literatura #proza