«...„Toate năravurile, bune sau rele, le dobândeşte omul cât este în braţele maicii sale, mai nainte de a intra în lume”, credea boierul Grigore Otetelișanu, căruia i se spunea cândva, cu ironie, că și-ar fi trădat rangul și egalii, pentru a deveni avocatul țăranilor din Oltenia. Boierul, care a locuit până în ultima sa clipă în conacul de la Benești, era un erudit care adunase cu sârg cele mai prețioase volume într-o impresionantă bibliotecă, un bărbat care a rămas în istorie ca un iluminat autodidact, care, oriunde ar fi mers, purta cu el trei-patru cărți, pe care le răsfoia în oricare clipă de liniște.
Și-a montat un cadran solar la conacul de la Benești, a meditat cu privire la lungimea stânjenului și îi plăcea să zăbovească săptămâni întregi asupra traducerilor din greacă sau din franceză, fie că erau piese de teatru, povești sau tratate științifice. Grigore iubea arta suficient de mult încât să-l l-a sprijine pe pictorul Constantin Lecca, căruia i-a donat cândva două case.
Tot el a înființat, suportând toate cheltuielile, prima școală din satul Benești, care se afla mai sus de conac, la o răspântie de drumuri. De altfel, Țara Românească gândește cu recunoștință la munca fraților Grigore și Iordache Otetelișanu, care au avut știința de a folosi spre binele celorlalți funcțiile publice pe care le-au ocupat în Gorj și care au schimbat soarta învățământului de masă din Oltenia, prin dăruirea cu care și-au asumat responsabilități sociale de-a lungul vieții...»*
***
1859 noiembrie 7.
Domnul mieu,
Bucuria mea a fost îndoită, pe deoparte că iarăşi te avem între noi, pe de altă parte că te avem bun a sprijini dreptăţile celor însetaţi de ele. Priveşte, te rog, alăturata petiţie a preotului Matei Rădulescu de la satul Beneşti, districtul Vâlcii, carele a ocupat postul de învăţător la şcoala acelui sat pe curs de doi ani şi pe temeiul biletului ce i s-a dat la mână de d. profesor al districtului şi leafa nu i s-a dat şi binevoieşte a mijloci să se despăgubească de unde va fi cu dreptul.
Cu acest prilej primeşte domnule a vă arăta plăcerea ce am a mă numi
al dumitale ca frate şi serv,
Grigore Otetelişanu
Cunoşti şi d<umneata> prea bine că şcoala aceasta de la proprietatea mea Beneşti este zidită de mine încă până a nu să deschide şcoalele comunale prin satele ţării şi am ţinut- o cu a mea cheltuială până s-au dat porunci a să deschide şcoalele comunale şi atunci am dăruit-o satului şi tot eu am ţinut-o în stare de lucrare şi chiar dupe ce încetaseră în urma mişcării din anul 1848. Acum mi-a făcut cunoscut actualul profesor de la Râmnic că această şcoală ar trebui să se recomande onor. Eforii a se deschide ca dintâi căci n-ar fi cunoscută. Eu m-am mirat de aceasta, când eu am şi hârtie a onor. Eforii, veche, prin care îmi şi laudă fapta zidirii şi deschiderii acestei şcoale! Te rog dar, domnule, binevoieşte a face să se îndrepteze această greşală de cine se va fi urmat, ca să urmeze şi în viitor învăţăturile lor copiii sătenilor, onorându-mă cu răspuns de primirea acestui bilet şi rezultatul ce vei chibzui.
Ştiu că nu pregeţi pentru un vechi amic, binevoieşte a primi, de la libreria d-lui loanid, două tablouri ce se arată în alăturatul bilet că m-am abonat la ele numărând şi preţul şi cu ocazia ce vei găsi să mi le şi trimiţi.
<Anexă:>
Principatele Unite România şi Moldavia
Onorabilei Eforii a Şcoalelor Naţionale
Plecat supui în cunoştinţa onor. Eforii că suptânsemnatul, din anul 1857 noemvrie 27 când s-au dat poruncile guvernului a se redeschide şcoale săteşti, am primit sarcina de învăţători cu ştirea d-lor proprietari şi printr-aceea a d-lui profesor Nae Apostoleascu al districtului Vâlcii de care ţine şi acest sat Beneşti, de la care am şi biletul ce se alătură în copie. S-a şi revizuit această şcoală pe fiecare an, iar puţina lefşoară ce s-a hotărât de guvern nu am primit-o şi din care pricină nu ştiu, căci eu am tot cerut-o şi dl. profesor m-a tot purtat cu vorba zicând că încă nu i-a venit dezlegarea de la onor. Eforie. De aceea, fierbinte rog pe onor Eforie să binevoiască a face sa mi se răspundă lefşoara că eu mi-am făcut datoria nelipsit și socotesc că am dreptul a-m cere lefșoara.
1859 octombrie 10
Preotu Matei Rădulescu, învăţătorul satului Beneşti
***
Copie după biletul d-lui profesor
Şcoala publică din Râmnic
Preotul Matei Rădulescu s-a cercetat de învăţători pentru satul Beneşti si va putea deschide şcoala până va veni autorizaţia onor. Eforii.
1857 noiembrie 27
N. Apostolescu, profesor
<Rezoluţie:> La anul 1857 s-au deschis şcoalele săteşti pe principiu! că numai satele cu o populaţiune de 100 de familii să aibă şcoală. Școala Beneşti n-a fost recunoscută și învăţătorul n-a putut fi salariat căci satul avea numai 67 familii. Acum însă, după principiul adoptat că orice sat va avea o populațiune de 50 familii inclusiv, <Benești> poate avea școală și nu rămâne decât a să îndeplini formalităţile.
Arh. St. Bucureşti, Ministerul cultelor şi Instrucţiunii Publice, dos. 2766/1859
***
Sursa: Ion Obretin/ „Benești-Vâlcea/ vatră de istorie românească sec. XV-XIX/ studiu introductiv și documente, București, 2003.
Fotografiile din colaj una câte una cu surse și linkuri spre mai multe informații - la această legătură.
___________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #memorialistica #Conacul_Benești #Bălcești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu