Petre Purcărescu/ Semnificația Bâlciului de la Râureni în economia Râmnicului și a județului Vâlcea

Legendarul Bâlci al Râurenilor de la Sud de Râmnicu-Vâlcii, în veacurile trecute; importanța națională și chiar internațională; organizarea foarte bună reușită de autoritățile vremii, inclusiv în timpul vizitei principelul Carol I, care a făcut cumpărături prin târg;

Subprefectul de Vâlcea era obligat ca, pe toată perioada de funcţionare a bâlciului, să-şi mute biroul la Râureni...

Dorobanţii şi călăraşii erau la dispoziţia subprefectului şi a cadrelor medicale veterinare, care observau dacă s-au făcut vânzări în afara târgului. Când comisia sanitară depista cazuri de pestă se anunța ,,judeţul”, pentru a se lua măsuri

Comisia târgului trebuia să aibă la dispoziţie şi un registru unde se treceau toate operaţiunile financiare care se efectuau...

«...Bâlciul de la Râureni s-a dezvoltat cu întâlniri periodice, unde negustorii străini şi cei din ţară făceau afaceri „en gros” şi îşi lichidau afaceri prin sistemul compesaţiilor şi plăţilor la termen. El servea drept centru pentru desfacerea produselor agricole şi ale industriei casnice şi meşteşugăreşti. Acest bâlci a contribuit fără îndoială la lărgirea pieţei interne cu atât mai mult cu cât mărfurile circulau liber pe tot cuprinsul ţării, fără bariere vamale care, în alte ţări, au constituit o piedică mare în calea dezvoltării comerţului.

Marea Vornicie făcea cunoscut prefecturilor obligaţia pe care o au negustorii turci de a avea firman ca să facă comerţ. Paşa Ruşciuc însă aprobă în mod abuziv prelungirea de şedere în Ţara Românească (4).

Bâlciul de la Râureni era vestit prin diversitatea produselor meşteşugăreşti şi productelor agroalimentare şi a mărfurilor aduse de la Lipsca şi din Transilvania, iar Boltaşii aduceau produsele Orientului pe care le primeau din Turcia, astfel devenind un bâlci de interes internaţional. Populatele mănăstiri din împrejurimi se aprovizionau cu toate cele necesare de aici (3).

Bâlciul de la Râureni era şi târgul „sării”, unde salina de la Ocnele Mari vindea şi încheia tranzacţii comerciale. De la Ocnele Mari până în malul Oltului, unde se afla o schelă la punctul „Dealul Cocoanei”, era un drum amenajat special pentru transportarea sării cu căruţele, iar de la schelă sarea era transportată pe Olt cu luntrele şi năvreţii, care erau construite special pentru transportul sării pe Olt.

După inaugurarea liniei ferate Drăgăşani-Râmnicu Vâlcea, la 20 iunie 1887, Direcţia generală a Căilor ferate a pus la dispoziţia publicului, pe toată durata bâlciului de la Râureni, 15 august - 8 septembrie, un tren de plăcere cu preţuri reduse de la Râmnic la Râureni.

Negustorii geambaşi care veneau să cumpere vite foloseau trenul de la Râureni pentru a beneficia de oficiile târgului, fiindcă ei veneau să cumpere sau să vândă marfa (6).

Negustorii au solicitat C.F.R. să construiască vagoane speciale pentru a transporta râmătorii la târguri.

Marele bâlci domnesc de la Râureni îşi desfăşura activitatea pe teritoriul unei vechi aşezări romane. După primul război daco-roman, 101-102, romanii au realizat, la Stolniceni pe malul Oltului, cea mai mare tabără militară de la sud de Carpaţi şi un important cartier militar sub conducerea guvernatorului Moesiei Inferioare, Marius Laberius Maximus, însoţit de garda sa personală „Pedites singularis”. Această tabără militară s-a dezvoltat în timp într-o aşezare romană, unde se află şi Schela de la „Dealul Cocoanei”. Aşezarea a ajuns în timp oraş, devenind oraşul Malva, capitala provinciei „Dacia Malvensis”, care supravieţuieşte n până la 271, dată când este distrusă de popoarele migratoare (7).

În timp, aceste locuri îşi păstrează tradiţia de loc de mari schimburi comerciale sub denumirea de „Bâlciul de la Râureni”.

Astăzi, aproape în toate localităţile de pe Valea Oltului, „Limes Alutanus”, unde au fost castre romane se organizează târguri locale.

Bâlciul de la Râureni se organizează pe teritoriul comunei Ocnele Mari, satul Râureni. Terenul pe care se organiza bâlciul era proprietatea statului, Episcopiei de Râmnic şi al unor proprietari particulari.

În condica Episcopiei figurau numele embaticarilor care plătiseră embaticul pe o perioadă de trei ani cu explicarea unde a plătit, la Episcopie sau la arendaşi.

Printre arendaşii de la Râureni se afla şi fostul primar al Râmnicului N. Iancovescu, care a afirmat că Bâlciul de la Râureni, după cum cunoaştem, este cel mai însemnat târg ce are România dincoace de mileniu ( 8 ) .

Bâlciul se întindea pe o suprafaţă de peste 25 ha, de la Olt până la Pârâul Sărat. Dacă veneau mai mulţi negustori, târgul se putea extinde peste pârâul Sărat (9).

Bâlciul de la Râureni nu dispunea de izvoare de apă potabilă şi vitele erau adăpate liber în apa Oltului, iar oamenii erau satisfăcuţi de sacagii, care erau contractaţi şi aduşi prin grija Prefecturii.

Bâlciul era plin de negustori care îşi vindeau băuturile răcoroase, sucurile, limonadele, braga şi altele.

Prefectura asigura păscutul vitelor, care veneau la târg pentru vânzare, pe terenurile din preajma bâlciului. Vânzarea vitelor atingea suma de 800.000 franci, iar a manufacturilor de 1.500.000 de franci (10).

Subprefectul de Vâlcea era obligat ca, pe toată perioada de funcţionare a bâlciului de la Râureni, să-şi mute biroul în bâlci pentru a putea lua măsurile prompte şi operative în vederea păstrării ordinei şi respectarea normelor poliţiei sanitare, combaterea jocurilor de noroc şi respectarea operaţiunilor financiare.

Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice a recomandat să se construiască pe malul Oltului corturile subprefectului şi ale celorlalţi conducători. De asemenea cafenelele, birturile şi orice unitate economică care foloseşte focul să fie construite tot pe malul Oltului, ca în caz de incendiu să se folosească apa Oltului în stingerea acestuia având şi posibilitatea să susţină curăţenia în mod exemplar (11). Subprefectul roagă să i se trimită, în interesul ordinei publice şi a cerinţelor comerciale, de urgenţă, un aparat telefonic portativ cu amploiatul său ca să fie montat pe un stâlp, care să fie legat de firul telefonic Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani (12).

Bâlciul era compus dintr-un obor de vite şi un târg de produse agroindustriale. Oborul de vite era vestit prin cantitatea şi calitatea vitelor care veneau la târg, în special a cailor care erau cumpăraţi pentru armata Austriei şi Turciei. Oborul de vite, conform art. 12-13 din legea târgurilor, trebuia să fie înconjurat cu un şanţ cu apă tratată, gard de sârmă, private de-a lungul gardului şi două intrări alăturate: la una trebuia să fie masa medicului veterinar şi a agenţilor pentru verificarea vitelor care intrau în târg, din punct de vedere al sănătăţii şi pentru a se constata dacă au bilete de proprietate şi cerificate de sănătate eliberate de comună. Dorobanţii şi călăraşii erau la dispoziţia subprefectului şi a cadrelor medicale veterinare, care trebuiau să observe dacă s-au făcut vânzări în afara târgului. Dacă comisia sanitară depista cazuri de pestă trebuiau să anunţe judeţul pentru a se lua măsurile de rigoare.

Comisia târgului trebuia să aibă la dispoziţie şi un registru unde se treceau toate operaţiunile financiare ce se efectuau în bâlci (13).

În vederea unei bune organizări a târgului s-a realizat o ridicare topografică pentru sistematizarea terenului în loturi cu alei de circulaţie, unde negustorii îşi puteau construi şetre, corturi sau tarabe în vederea expunerii mărfurilor spre vanzare (14).

Consiliul judeţean avea datoria de a face cunoscut, locuitorilor judeţului şi celor din ţară, perioada de funcţionare a bâlciului, prin afişe, adrese, presă şi prin Monitorul Oficial. Prefectura trebuia să facă intervenţiile de rigoare la Ministerul Naţional de Apărare pentru a li se aproba numărul necesar de soldaţi pentru pază.

Numărul solicitat trebuia să-i concentreze şi să-i instruiască pentru îndeplinirea acestei misiuni. Soldaţii, pentru sarcina îndeplinită, primeau o indemnizaţie: dorobanţii 0,50 lei pe zi şi cavaleriştii 1,50 lei pe zi şi li se asigura masa. Soldaţii veneau la bâlci sub comanda unui ofiţer care le asigura disciplina (15). Conducerea bâlciului trebuia să asigure cazarea şi masa pentru tot personalul medical, administrativ şi militar, care asigurau buna desfăşurare a activităţii opraţiunilor economice ale bâlciului.

Structura negustorilor şi meseriaşilor care vizitau bâlciul o putem defini din tabelul taxelor pe care le percepea Prefectura asupra celor care vizitau bâlciul.

C. A. Rosetti, atras de mirajul bâlciului de la Râureni şi dornic de a îmbunătăţi relaţiile de bună funcţionare între partenerii economici prezenţi la târg şi impresionat de valoarea economică şi de rolul pe care îl juca bâlciul de la Râureni în economia Ţării Româneşti, a scris, în 5 februarie 1863, un articol în ziarul „Românul” cu referire la bâlciul de la Râureni. C. A. Rosetti făcea apel la Domnii comercianţi şi industriaşi, în calitatea sa de primul Staroste al Bucureştiului, de a purta un dialog, în localul starostiei din Bucureşti, cu referire la buna funcţionare a bâlciului de la Râureni.

În ziua şi ora stabilită au răspuns doar doi comercianţi râmniceni. El afirmă că nu ştie care să fie cauza acestei ciudate manifestări, declară că nu poate presupune altă cauză decât nedeprinderea ce aveau de a lucra ca oameni liberi lipsiţi de atâtea generaţii de orice libertate, precum şi de şcoala de întruniri şi comunicare, singurele mijloace prin care oamenii, şi mai cu seamă comercianţii şi industriaşii, se pot lumina (16). C. A. Rosetti susţine că pentru vânzările ce le fac taptangii, atât cei din ţară cât şi cei din străinătate, este suficient ca bâlciul să funcţioneze pentru populaţia care vine la târg pentru a face cumpărături, numai 8 zile şi oborul de vite să funcţioneze în aceiaşi dată cu târgul de mărfuri. Al. Odobescu şi C. A. Rosetti şi-au dat seama că „Bâlciul de la Râureni” este o energie economică care poate să genereze prosperitate şi progres atât zonei cât şi persoanelor care frecventează astfel de instituţie.

În urma acestei discuţii, Ministerul Agriculturii Comerţului şi Lucrărilor Publice prin Alex Odobescu, în calitate de ministru, dă o circulară către Prefectura de Vâlcea prin care se cere a se face cunoscut comercianţilor cât se va putea mai des mişcarea comercială din toată ţara şi din ţările străine; a le arăta care sunt mărfurile cele mai căutate, cantităţile cerute, preţurile curente pentru a înlesni mijloacele care pot să corespundă cu cerinţele deosebitelor pieţe.

Nu este îndoială că comercianţii au agenţii care pot să-i informeze după trebuinţele ce sunt în pieţe şi porturi, totuşi nu pot singuri să-şi procure toate informaţiile care le sunt necesare . Pentru a satisface o asemenea trebuinţă simţită de către comerţul nostru sunteţi chemat, Domnule Prefect, ca de acum înainte, prin mijlocirea Municipalităţii locale şi a comercianţilor celor de frunte, să faceţi să se cerceteze:

Starea târgurilor ce s-au făcut în cursul săptămânei;

Principalele mărfuri ce sunt vândute în pieţe şi târguri;

Mărfurile care sunt solicitate de cumpărători;

Preţurile cu care s-au vândut.

Ministerul Agriculturii Comerţului şi Lucrărilor Publice, Alex Odobescu, arată în circulara către Prefectura de Vâlcea că prosperitatea de netăgăduit a comerţului unei ţări este publicitatea, mişcarea comercială îndeosebi între comercianţi, târgurile, porturile şi pieţele se pot socoti în primul rând (18).

Ministrul Odobescu atrage atenţia ca această lucrare să fie cât mai obiectivă pentru a putea să fie soluţionată în folosul comercianţilor.

Lucrarea se realizează de municipalitate şi de comercianţi până la înfiinţarea camerelor de Comerţ şi Industrie, în anul 1864, când conducerea şi supravegherea bâlciurilor, târgurilor, oboarelor, rampelor şi pieţelor sunt puse sub autoritatea şi controlul Camerelor de Comerţ şi Industrie.

Valoarea şi importanţa bâlciului de la Râureni a atras atenţia conducătorilor Districtului Vâlcean şi Ministerului Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice, de a organiza o expoziţie agro-industrială în Bâlciul de la Râureni. Comisia agricolă şi-a asumat responsabilitatea să organizeze o expoziţie şi în şedinţa din 11 mai 1863 s-a aprobat proiectul construcţiei pavilionare în stil vâlcean. Construcţia a fost amplasată într-un parc central frumos amenajat în târgul de la Râureni, pe o suprafaţă de 700 stânjeni pătraţi, unde se făcea jurizarea şi premierea concurenţilor (19).

În luna august 1867, Prinţul Carol I vizitează districtul Vâlcea, fiind primit cu mare alai şi parcurgând un program pregătit de vizitare a judeţului. Conducătorii judeţului îi oferă un program plăcut prin vizitarea bâlciului de la Râureni, unde inginerul Davidescu i-a construit un pavilion special pentru prinţ. Prinţul Carol I s-a plimbat prin bâlci, s-a informat, a stat de vorbă cu lumea şi a cumpărat o serie de suveniruri pe care le-a împachetat şi le-a expediat la Bucureşti. Cu această ocazie a vizitat şi expoziţia agro-industrială care funcţiona la bâlci. Bâlciul l-a impresionat plăcut, spunând că „Bâlciul de la Râureni este unul din marile târguri ale Europei”. Măria Sa Domnitorul îşi exprimă mulţumirea, printr-un decret domnesc, mulţumind tuturor celor care au participat la realizarea expoziţiei şi a trimis o scrisoare Domnului Prefect mulţumindu-i şi exprimându-şi recunoştinţa pentru osteneala ce a depus la realizarea expoziţiei (20).

Expoziţia s-a organizat în fiecare an în bâlciul de la Râureni până în anul 1881, iar după această dată se organizează în parcul „Zăvoi”, unde se construise un pavilion multifuncţional.

(selecție)

Sursă selecție: Petre Purcărescu/ «Semnificația Bâlciului de la Râureni în economia Râmnicului și a județului Vâlcea», în revista Studii vâlcene Serie nouă nr. VIII (XV) 2014.

Acuarelele cu care ilustrăm aparțin cunoscutului pictor maltez Amedeo Preziosi (nume la naştere Aloysius-Rosarius-Amadeus-Raymundus-Andreas, n. 2 decembrie 1816, Malta, Regatul Marii Britanii – d. 27 septembrie 1882, San Stefano, Provincia Istanbul, Imperiul Otoman).

După ce a făcut studii de pictură la Paris s-a stabilit definitiv în 1842 la Istanbul, unde s-a căsătorit și a avut patru copii. A devenit repede celebru, atât în Turcia cât și în Occident, datorită operelor sale care reflectau viața orientală. În anii 1868-69 a călătorit de două ori în România, unde a conlucrat pe plan artistic cu prietenul său, Carol Popp de Szathmári. A fost apreciat de regele Carol I al României pentru care a realizat multe lucrări și care i-a organizat o expoziție în București. A creat pe teme românești mai mult de 250 de lucrări care, în afară de valoarea artistică, prezintă o sursă importantă pentru istoricii și antropologii români.

Cele 18 picturi din colaj una câte una cu descrieri, la această legătură.

Amănunte și mai multe lucrări - la această legătură.

____________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni