> trimiteri la resurse de aprofundare a antropologiei sociale din alte culturi (capturile de ecran au în descrieri mai multe informații și surse)
«...cursurile de dezinformare și actiuni sub acoperire, rezervate viitoarelor „cârtițe” recrutate dintre studentii si aspiranții de la Moscova, erau organizate de Serviciul A, din cadrul "Directoratului I" al KGB-ului, insarcinat cu operatiunile in exteriorul Uniunii Sovietice. Deoarece „submarinii”, care urmau sa fie infiltrati in diversele organizatii internationaliste de front manipulate din umbra de Kremlin, actionau exact ca niste agenti de influenta, aflati in misiune in afara granitelor sovietice...
...în aceasta scoala speciala se instruiau viitoarele cârtițe, pe care KGB-ul urma sa le infiltreze atat in conducerile partidelor comuniste frățești (ale Tratatului de la Varsovia), in cele occidentale ori in miscarile din Lumea a Treia, cat si in organizațiile de front ale Moscovei, asa cum era "Uniunea Internationala a Studentilor" (UIS).
Toate cadrele de conducere ale UIS, incepand din 1946, au urmat cursurile speciale ale Sectiei A. Viitorii ingineri in maskirovka erau initiati in tehnica intoxicarii informative, a manipularii informatiilor, a infiltrării si inscenării cu caracter provocator, a subminarii si subversiunii politice.
Cursul special organizat de "Sectia A" a "Directoratului I” al KGB, se ocupa de cele trei mari tehnici de dezinformare:
1. Suprimarea informatiei
2. Minimalizarea informatiei
3. Modificarea sensului informatiei.
Cursul prezenta, mai intâi, asa-zisele procedee preventive si defensive. Mai pe românește, cursantii erau initiati in tehnica sovietica a cenzurarilor de tot felul, pe care generalul Ogarkov o numea camuflajul informatiei. Acesta nu era decat primul pas in materie de maskirovka.
În continuare, cursul se dovedea la fel de palpitant ca un roman politist. Căci, odata trecute de ABC-ul cursului, de camuflarea informatiei, viitoarele cartite din organizatiile de front ale KGB-ului intrau in esenta viitoarei lor activitati. Initierea in ceea ce cursul numea procedeele agresive si ofensive ale dezinformarii. Care erau acestea, aflăm din programă. Și merită toata atentia, pentru a intelege mai bine cu ce anume urmau sa se indeletniceasca cei de la UIS... să vedem si noi care erau, asadar, procedeele dezinformarii tip maskirovka.
Cursul definea „Provocarea” ca fiind acel procedeu ofensiv al dezinformarii, care consta in incitarea unui individ sau un grup de indivizi sa comită o eroare politică, prin reactia gresita la un eveniment regizat. O miscare politica pasnica, un partid sau o idee puteau fi, astfel, usor de compromis in ochii opiniei publice, daca se orchestrau in numele acestora manifestari cu caracter violent ori distructiv.
De regulă, provocarea se realiza prin infiltrarea unor agenti de influență în tabara adversă (miscare, partid, organizatie), pentru a o compromite public, in momentul apreciat de initiatori drept cel mai potrivit.
În anii '60, cand aparusera in R.F.G. germenii unei politici de destindere cu tarile Estului comunist, cartitele KGB-ului au fost instruite sa organizeze asa-zise miscari naziste, ai caror membri pictau zvastici pe ziduri ori scriau lozinci reactionare, oferind astfel Kremlinului posibilitatea sa denunte cercurile revansiste din R.F.G., să refuze reluarea relatiilor diplomatice si sa blocheze semnarea oricarui acord dintre cele doua.
Un exemplu tipic de provocare tip maskirovka in Romania a fost in iunie 1990 regizarea atacului asupra televiziunii. Pretext pentru inchiderea emisiei si, prin aceasta, incitarea venirii minerilor la Bucuresti. Ori incendierea unei masini a politiei, langa Institutul de Arhitectura, de catre politisti in civil, incendiere pusa apoi pe seama elementelor legionare, justificand astfel reactia minerilor si autoritatilor. De altfel, toate mineriadele din Romania anilor '90-'91 sunt exemple tipice de provocari, orchestrate in scop politic. În acest context, sa ne reamintim si de teroristii din decembrie '89, o provocare abila, care a permis unui anume grup politic sa acapareze puterea si sa o confiste apoi, pe fundalul socului colectiv provocat populatiei.
Cursul de maskirovka isi initia agentii de influenta si in tehnica dezvaluirilor publice. Potrivit KGB-ului, existau trei procedee de dezvaluiri publice
1. DIVULGAREA VOLUNTARĂ (KGB-ul o numea scurgere dirijata de documente sau informatii catre opinia publica. Se lansa in mass media un document autentic, dar compromitator pentru o personalitate, miscare ori partid.
2. FALSURILE SAU DIVULGĂRILE INVOLUNTARE (accidentale), ale unor documente fabricate in laboratoarele KGB-ului, avand aparent toate datele autenticitatii, lansate sa ajunga intamplator si anonim la un destinatar (ziar, radio, post de televiziune), capabil sa le exploateze public. Ca de pilda, publicarea in facsimil, in ziarul italian "Sette Giorni" (o publicatie obscura), la 13 martie 1983, a unei asa-zise scrisori purtand antetul sindicatului american AFL-CIO, care sugera ca acesta ar finanta, in secret, sindicatul polonez "Solidaritatea", cu scopul de a compromite nu numai "Solidaritatea" poloneza, ci de a induce in mass media intemationala ideea ca si Lech Walesa (liderul "Solidaritatii") ar fi finantat la randul sau. Pentru a se lansa apoi celebra acuzatie: agent CIA!
3. DIVULGAREA PRIN INTERMEDIAR, dezvaluiri compromitatoare pentru un lider politic sau partid, realizate printr-un martor ori membru onest de partid, manipulat din umbra de profesionistii dezinformarii, care se confeseaza public, intr-o conferinta de presa, printr-un interviu ori intr-un volum de memorii. Scurgerile dirijate, falsurile bine ticluite ori confesiunile unui martor formau in conceptia KGB-ului, baza oricarei dezvaiuiri, la care trebuia sa apeleze un agent de influenta dintr-o organizatie de front, partid sau miscare, in scopul compromiteni unui rival sau a altuia.
4. ȘOCAREA OPINIEI PUBLICE. Actiuni violente si spectaculoase, care nu lasa opinici publice timp de reflectie. Clasica a devenit, in acest sens, binecunoscuta secventa a mortilor din Timisoara: expunerea unor cadavre dezgropate, pentru a șoca, cu ajutorul mass media, opinia publica intemationala.
5. AGRESIUNEA VERBALĂ. Consta in anunturi ori afirmatii socante, care pot sa paralizeze mental o colectivitate, incitand-o la o reactie pur emotionala. Lozinca "vin mosierii!" (categorie disparuta din viata sociala romaneasca dupa reforma agrara de la sfarsitul primului război mondial) a fost utilizata de Ion Iliescu, cu mare impact in opinia publica, dupa 1990. Regula spune ca intotdeauna trebuie sa minti primul, deoarece dezmintirie ori corectarile ulterioare nu mai intereseaza pe nimeni. Iliescu nu facea de fapt decat sa manipuleze, in stil maskirovka, un stereotip mental, creat de propagnda comunista in jumatate de secol de manipulare a populatiei. În acelasi scop, Ion Iliescu a mai apelat dupa 1990, in stil maskirovka, si la alte stereotipii din mentalitate colectiva: "elemente legionare", "nu ne vindem tara", "reinstaurarea monarhiei", de cate ori avea un interes politic precis. Cum vom vedea in capitolul urmator, omul isi facuse practica temeinic, la UIS, in 1955-1956, unde stereotipule erau altele: "imperialism", "lupta pentru pace si dezarmare", fabricate de Uniunea Sovietica, autodeclarata, in schimb, "bastion al păcii".
6. RAZBOIUL PSIHOLOGIC Cursul de pregatire de la Moscova al viitoarelor cartite KGB descria si cea mai importanta formă de război psihologic: spălarea creierelor. Altfel spus, convertirea de constiinta. Fenomenul Pitesti, sistemul de asa-zisa reeducare a prizonierilor politici, de catre un grup autointitulat „grupul detinutilor cu convingeri comuniste" (GDCC), constituie poate cel mai bun exemplu de import sovietic in materie de spalare a creierelor, dupa modelul NKVD-ist, utilizat in cursul marilor epurari staliniste din anii '30 si introdus in Romania de gen. Alexandr Nikolski, inca din 1948...
... cum am vazut anterior, intre tehnicile deprinse de viitorii submarini in scoala speciala a Sectiei A, din cadrul Directoratului I al KGB, se numarau doua, circumscrise procedeelor razboiului psihologic: reeducarea si spalarea creierelor. Între cele doua procedee kaghebiste exista o legatura intima, deoarece reeducarea constituie, in fapt, un efect al tehnicilor de spălare a creierelor. Antecesorul KGB-ului, celebrul de trista memorie NKVD, utilizase din plin tehnicile de spalare a creierelor in anii' 30, in timpul marilor procese politice regizate de Stalin. Atunci, personaje bolsevice de talia lui Kamenev ori Zinoviev - tovarasii de drum ai lui Lenin, inca din perioada exilului acestuin in Elvetia - se ridicau in picioare in plin proces si se acuzau de tradare si de spionaj, cerand sa li se aplice pedeapsa capitala și aducând, totodata, lui Stalin, imnuri de slava si omagii fierbinti. Din celule, inaintea zilei fixate pentru execuție, unii expediau o „ultima scrisoare" lui Stalin, adevarate declaratii de dragoste si de admiratie, pe care Tătukul de la Kremlin le adnota, impasibil si invariabil, cu epitete gen scelerat, degenerat, schizofrenic.
Istoricii si analistii consideră, retrospectiv, ca acest gen de maniestari aveau la baza aplicarea in cursul anchetelor a unor tehnci speciale de spalare a creierului, care determinau ulterior o manipulare a acuzatului asemanatoare transei hipnotice, prin care se putea obtine orice tip de reactie din partea subiectului. Dupa al doilea razboi mondial, KGB-ul a exportat tehnicile de spalare a creierelor, ca si cele de reeducare, in țările comuniste ale Europei de Est, printre care si România. Procesele staliniste de la sfarsitul anilor '40 - procesul lui Rudolf Slansky din Cehoslovacia ori procesul lui Laszlo Rajk din Ungaria - o dovedesc.
În Romania, asa cum aminteam, tehnicile sovietice de reeducare prin spălarea creierelor au fost experimentate, mai intai, in cadrul a ceca ce istoricii au numit fenomenul reeducării de la Pitesti: constituirea unui grup tortionar, format din deținuți - autointitulat grupul detinutilor cu convingeri comuniste (G.D.C.C.) - grup care proceda la spalarea creierelor celor din celule, indicati de conducerea inchisorii, prin aplicarea unei întregi game de torturi fizice si psihice, in mod continuu, ziua si noaptea.
În acest fel, anchetele oficiale deveneau un fel de pauze in torturarea detinutilor in celule de catre camarazii lor.
Un alt tip de reeducare prin spalare a creierelor - importat tot din U.R.S.S. - l-a constituit, in aceeasi perioada, fenomenul șantierismului, al stahanovismului. Șantiensmul a fost aplicat in Romania atat in varianta sa concentraționara (Canalul Dunare-Marea Neagra, un vast gulag, copiat dupa modelul stalinist al Canalelor Moscova-Volga si Marea Baltică-Marea Alba), cât și în varianta asa-zisă a Șantierelor tineretului, in care locul gardienilor era luat de activistii si propagandistii U.T.M., cei care ii fortau pe tinerii expediați pe santier, in scop de reeducare, sa sparga norma (dupa modelul lui Stahanov din U.R.S:S.). Ori ii indoctrinau politic, prin lectura si comentarea zilnica, la prima ora, a editorialului din "Scânteia".
La sfarsitul anilor '40 si inceputul anilor '50 asemenea șantiere ale tineretului împânziseră România, în paralel cu cele concentraționare. Șantierele "Salva Vișeu" ori "Bumbești-Livezeni" - unde fuseseră expediați așa-zisi voluntari, alături de malagambisti si cosmopoliți, trimisi acolo de Militie in scop de reeducare - formau obiectul activității C.C. al U.T.M., ocupând un spațiu prioritar in propaganda presei, radioului si chiar a cinematografiei. Primul film, "Răsună valea", realizat in 1949, a prefațat industria cinematografică comunistă românească. Secția "Invatamant Mediu și Superior", din cadrul C.C. al U.T.M. (unde activa cu succes tânarul Ion Iliescu), era implicată din plin in fenomenul "șantierismului" si al reeducării prin spalarea creierelor acelora pe care propaganda ii numea eufemistic brigadieri.
Într-un interviu, Ion Cioaba povestea cum muncise ca activist pe unele din șantierele tineretului, alaturi de varul său, Ion Iliescu (cum am văzut, Iliescu se initiase inca din 1947, in Brigada "Vasile Roaită", pe un asemenea santier din Albania). Este interesant că Ceausescu a creat, la randul său, un santier al tineretului, cu caracter concentrationar (pazit de forțe M.I.), atunci cand a inaugurat lucrarile la noul Canal Dunare-Marea Neagra, două decenii mai tarziu. Semn că reeducarea prin spalarea creierelor continua, neabatut, în România.
La mijlocul anilor '60, Ceausescu a declansat un experiment care urma sa conduca la crearea, pe căi știiintifice, a ceea ce el numea omul nou. Un mod de a incerca sa se stabileasca condițiile in care putea fi reeducat si transformat intr-un soi de Rambo nou muncitorul roman. Experimentul stațiilor pilot a fost inițiat in localitatea Berevoești (Argeș) si condus de sociologul V. V. Caramelea. Ulterior, experimentul a fost extins la alte 600 de stații pilot din intreaga tara, până in 1990, cand a incetat, iar documentatia a fost sustrasa in mare graba.
În acest experiment au fost implicate mai multe institutii importante: Academia RSR, Facultatea de Filozofie a Universitdtii Bucuresti, Academia "Stefan Gheorghiu", Consiliul de Ministri. Dar si C.C. al U.T.C., precum si Ministerul pentru Problemele Tineretului, condus de Ion Iliescu. Un număr de personalitati politice post-decembriste - Dan Marțian, Antonie Iorgovan, Vasile Vacaru, Virgil Magureanu, Catalin Zamfir, Vladimir Pasti - s-au implicat direct ori ca autori morali in acest experiment. În mod concret, experimentul "Berevoești" urmărea să testeze comportamentul si reacțiile psihice ale minerilor, in situatii limita, in comparatie cu reactiile similare ale altor categorii de muncitori, ca de pilda muncitorii forestieri sau muncitorii agrari. Prima intrebare care se impune: de ce au fost alesi drept cobai minerii, forestierii si agricultorii?
Să observăm că echipa lui V. V. Caramelea se concentra asupra unor categoni de muncitori care aveau in comun urmatoarele caracteristici: 1) munca fizica grea; 2) nivel de instruire scăzut; 3) mentalitate de grup colectivista.
Astfel spus: munca fizica dura (care presupunea forta musculară), un nivel de instruire precar (acces limitat la informatii) si o activitate colectivista (care estompa, asadar, personalitatea individului) au fost considerate drept caracteristici ideale pentru edificarea, prin manipulare, a acelui om nou solicitat de Ceaușescu. De ce Berevoești? V. V. Caramelea si Alex. Bera explica in studiul lor "Ecologia naturală în studiul adaptabilității umane și al personalității" (1968), studiu care contine o sinteza asupra experimentului de la Berevoești. Se constatase că la Berevoești existau "grupuri cu o evolutie îndelungată, biologica și sociala, intr-o zona de veche locuire umană."
Ce se urmărea? În primul rând, sustin cei doi savanti, "să se defineasca antropologic complex (biologic, psihologic, istoric, social, cultural) populația din zonă, in faza trecerii de la societatea agricolă la cea industrializată."
Mai exact (lăsând deoparte limbajul de lemn), de la societatea românească tradițională la cea comunistă, asa incat mai tarziu, cand se va trece de la comunism la capitalism, prin tranzitie, unii vor cunoaste la perfectie gradul de reactivitate al minerilor in situatii limita, atipice).
Practic, V. V. Caramelea si echipa sa incercau cu metode psihologice sa inregistreze reactiile minerilor, pădurarilor si agricultorilor la probe care solicitau funcțiile psihosenzoriale, pentru a depista astfel deosebirile de răspuns adaptiv la semnalele din ambianță. Adica, raspunsul la semnalele manipulative. Tehnic, s-au masurat: "caracteristicile nervoase si de perceptie rapida, latența si durata reactiilor motorii la stimuli luminosi cu ajutorul cronoscopului; excitabilitatea neuromusculara a minerilor, comparativ cu forestierii si pădurarii, in functie de vârsta etc.
Curbele de intensitate-durată au dovedit, inca din anii '60- '70, ca grupa minerilor de 20-29 de ani avea excitabilitatea musculara cea mai buna și diametrul pumnului cel mai mare. Este exact grupa de vârsta aleasa pentru a veni la Bucuresti, in toate “mineriadele”, in urma unor “elemente informationale” si cu caracter “adaptativ-manipulatoriu”, progresiv-percepute de mineri la televiziunea nationala post decembrista. S-a alcatuit si un tabel (atlas), unic in felul sau, cu determinanti de comportament la aceste categorii de muncitori. Ultimele două rubrici ale atlasului sunt cat se poate de semnificative: determinarile politice si ideosincraziile. Între determinarile politice, la Berevoești s-au experimentat reactiile minerilor fata de "diferentele de acces la bunurile materiale" (pe grupe de calificare minieră), iar la ideosincrazii s-a cercetat reactia minerilor fata de evenimente unice, ca si fata de zvonuri privind prezumtive inundatii, furtuni si alte calamitati naturale. Reactia minerilor față de accesul la bunuri materiale si fata de zvonuri fusese asadar, intre anii '60 -'70, atent cercetata, observata, catalogata si cuantificata, pe grupe de lucratori din mină, nivel de educatie, specificul muncii din mină.
Constatam o prima ipocrizie: se afirma ca se cerceta adaptabilitatea unor grupuri de muncitori in tranzitia de la societatea agricola (traditionala) la societatea de tip industrial, dar erau cercetati, predilect, agricultorii, padurarii si mineri. Nu electronistii, chimistii ori fizicienii. Dintre ramurile propriu-zis industriale, nu au fost luati in studiu decat muncitorii din industria constructoare de masini. Ce legatura aveau insa agricultorii, padurarii sau minerii cu industrializarea? Evident, nu aveau nici o legatura. Aveau insa o legatura cu scopul tainuit al experimentului Berevoești - pastorit, intre altii, de Ion Iliescu, (ministru pentru problemele tineretului), Vasile Vacaru, Virgil Magureanu si altii. Crearea omului nou, visat de Ceausescu , care urma sa apara in matca Argesului scornicist.
V. V. Caramelea avertiza intr-un studiu din 1972 ca omul nou nu putea fi creat decat prin: "Distrugerea dirijata a valorilor traditionale ale poporului roman (...) Dirijand apoi, in sensul dorit de societate, procesele socializării si instructiei, in actiunea educarii membrilor sai."
Spalarea dirijată a creierelor va implica, ulterior, distrugerea sistematica a bisericilor, sistematizarea satelor romanesti, legea patrimoniului si cea a cultelor, "Cântarea României” și "Daciada", manualele triumfaliste de istorie (falsificata si cenzurata), inchiderea granițelor, utilizarea functionarilor, a elevilor, studentilor si a armatei la stransul recoltei, practica in productie etc.etc.etc. Spălarea creierelor va mai presupune încă ceva: instigarea unor categorii sociale impotriva altora. Prin stimularea reactiei, a ideosincraziei unei categoni sociale (ca, de pilda, minerii) fata de diferentele de acces la bunurile materiale - in cea mai pura traditie comunista (nu ne vindem pe dolari, Kent si cafea) -sau fata de evenimente unice (gen mitingul golanilor, atacarea televiziunii de elemente legionare etc.). Minerii au fost, în realitate, doar niste cobai, utilizati de păpușarii din umbra. Aceia care le-au testat si cunoscut anterior reacțiile, timp de douăzeci și cinci de ani...»
(selecții)
Sursă: Vladimir Alexe - «Ion Iliescu/ Biografia secretă/ Candidatul manciurian» Editura Elit Comentator, 2000.
Mai multe informații, surse, linkuri - în descrierile fotografiilor de la această legătură.
____
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #Comunism #manipulare #antropologiesociala #mineriada #mineriade #maskirovka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu