Faceți căutări pe acest blog

13 dec. 2023

Râmnicu Vâlcea, începând cu aug. 1934: ruptura de la Congresul studențesc (legionar) prezidat de Episcopul Vartolomeu Stănescu • ,,sfânta tinerețe” a lui Mihai Stelescu (29 ani) care complota să îl asasineze pe ,,deviaționistul” Corneliu Zelea Codreanu (35 ani) • ,,boieria” din arestul de la Vâlcea: ,,N-am trăit niciodată aşa bine: liberi în închisoare, iar masa ne-o aduceau comunele din jur”

• sfârșiturile celor doi – primul împușcat de zeci de ori și ciopârțit în spital, al doilea – sugrumat împreună cu alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii), de către jandarmii care îi transportau la închisoarea Jilava • în context: ,,Mişcarea legionară la Vâlcea”, așa cum a cercetat-o și a sintetizat-o prof. dr. Sorin Oane: Antisemitismul vâlcenilor nu a avut conotaţie economică (,,mai curând una cultural-religioasă”), „asasinarea lui I. G. Duca nu a fost în măsură să sporească popularitatea Gărzii de Fier la Vâlcea - cel dispărut era cunoscut şi apreciat în judeţ, nu doar ca politician, ci şi ca om, el având numeroşi prieteni şi adepţi, pe mulţi dintre ei promovându-i în funcţii de conducere...”  

«Complotul pentru asasinarea Căpitanului (surse/ descrieri imagini din colaj)

În numărul trecut al serialul nostru am aflat că în 4 august 1934 Mihai Stelescu revenise la Bucureşti din tabăra Budachi, fiind aşteptat în Gara de Nord de Luca Gheorghiade. Imediat după aceea îl elimină pe Cotea din Mişcare la presiunile făcute de liderii legionari care au cerut sancţionarea abaterilor acestuia înainte de pronunţarea Căpitanului asupra problemei.

Dincolo de eliminarea oficială a lui Vasile Cotea, planul de suprimare a Căpitanului mergea înainte. Astfel, după mărturiile date de Cotea în faţa Căpitanului în data de 6 septembrie 1934, după însemnările lui Constantin Dumitrecu-Zăpadă (ambele consemnate de Constantin Dumitrecu Zăpadă în broşura „Trădătorul”) şi după mărturiile date de mai mulţi legionari în cadrul procesului Decemvirilor (preluate din ziarul „Buna Vestire”), aflăm cum complotul a fost pus la punct imediat după întoarcerea de la Budachi şi etapele prin care s-a trecut până la descoperirea şi dovedirea acestuia.

Asasinare prin împuşcare

Planul asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu este prezentat pentru prima dată lui Cotea de către Stelescu în data de 8 august 1934, ambii aflându-se acasă la Stelescu. Cotea este chemat în acelaşi loc a doua zi la ora 10 când îşi va face apariţia şi Gheorghiade care îl preia pe Cotea în vederea pregătirii sale fizice şi psihologige pentru asasinat. Gheorghiade îi furnizează un revolver şi îi vorbeşte despre necesitatea efectuării unor exerciţii de tragere, în acest sens invitându-l la ţară la una din moşiile sale pentru antrenament. Data eliminării prin împuşcare a Căpitanului a fost stabilită pentru ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Cotea urma să plece cu trenul spre tabăra legionară de la Rarău în care se afla la acel moment Căpitanul şi să execute planul, după care avea să raporteze „victoria” şi apoi să reia legătura cu Stelescu.

12 dec. 2023

Trei vâlceni și rolul lor excepţional în organizarea rezistenţei anticomuniste externe: Nicolae Rădescu, Mihail Fărcăşanu, Virgil Ierunca • și despre Gheorghe Balotescu, Ion Bondoc, Ioan Eithel, Dionisie Ghermani, Sarkis Miron Sarkistan (pseudonim Traian Vâlceanu), Mira Simian-Baciu...

«...Nicolae Rădescu (originar din Călimăneşti) are un loc important în istoria ţării. A fost ultimul prim-ministru constituţional care a încercat să se opună sovietizării ţării şi cel care, după fuga sa în Statele Unite, în 1947, a organizat rezistenţa anticomunistă externă.

Ca şef al Marelui Stat Major, a dat dovadă de multă demnitate când, semnând Protocolul militar din 26 noiembrie 1944, ce prevedea desfiinţarea tuturor marilor unităţi ale armatei române din interior - cu doar trei divizii ca rezervă strategică, a adăugat o Notă în care preciza: „Protocolul îl semnez ca fiindu-ne impus de Comisia Aliată (sovietică) de Control şi în scopul de a evita consecinţele dăunătoare operaţiilor comune contra Germaniei şi Ungariei’. Tot o dovadă de demnitate naţională şi patriotism, a dat generalul şi atunci când s-a opus hotărârii mareşalului Malinovski de a încartirui pe teritoriul României, după 1 decembrie 1944, trei divizii sovietice cu efective de război, în momentul în care Comisia Aliată de Control decimase practic armata română, rămasă în ţară, prin desfiinţarea a 14 divizii şi a numeroase alte comandamente şi unităţi (538). (explicațiile/ sursele capturilor de ecran și link-uri spre informații suplimentare).

Complexele evenimente interne şi externe, au dus la demisia silită a primului ministru, în ziua de 28 februarie 1945. Rădescu încercase să se opună în forţă agitaţiilor comuniste destabilizatoare, dar nici Poliţia de Siguranţă, nici alte structuri informative şi nici vechii ofiţeri nu l-au mai susţinut. La începutul lunii martie 1945, generalul Rădescu s-a refugiat la Misiunea britanică din Bucureşti, unde a primit azil. La 17 iunie 1946, a părăsit ţara pe calea aerului, ajungând în Cipru, de unde, după o şedere de circa 9 luni într-un lagăr de refugiaţi evrei care încercau să ajungă în Palestina, evadează din lagăr şi zboară spre S.U.A., cu un avion pilotat de căpitanul Matei Ghica Cantacuzino. Generalul Rădescu a condus Comitetul Naţional Român, constituit în 1948 în Statele Unite ale Americii şi menit să prezinte guvernelor din Vest şi forurilor internaţionale situaţia din România, supusă regimului comunist, cerând restabilirea libertăţii ţării şi a cetăţenilor ei. Printre acţiunile de anvergură ale C.N.R., a avut un larg răsunet raportul (de 163 de pagini) referitor la încălcarea flagrantă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în România şi Ungaria, publicat în engleză, intitulat „Suprimarea Drepturilor Omului în România” şi trimis - la 31 octombrie 1949 - delegaţilor la Adunarea Generală O.N.U. şi parlamentarilor din Camera Reprezentanţilor şi a Senatului S.U.A.

Sudul Vâlcii în '907 și anii '50 vs. Vadu Roșca/ Vrancea în 4-5 dec. ’57: de la ,,noi vrem pământ” la ,,noi vă vrem pământul” în 50 ani de ,,evoluție” • Evanghelia după Matei cap. 26/ 52* - valabilă și în privința armelor de foc (,,cei ce scot mitraliera de mitralieră vor pieri”) • și despre un tablou celebru, ce s-a dorit o compoziție și mai complexă - ,,Pe Valea Oltului”...

«...răscoala a început în sudul judeţului, cu incendierea conacului din Ştirbei (azi, comuna Iancu Jianu), din fostul judeţ Romanaţi, în noaptea de 12 spre 13 martie, urmând şi unor acţiuni agitatorice provocate de adepţii lui Alexandru Valescu din Muşeteşti – Argeş.

La 13 martie 1907, şeful gării din Zăvideni îl încunoştinţa pe prefect, printr-o telegramă, că ţăranii din Călina (sat ce aparţinea de comuna Zăvideni), adunaţi în grupuri, « ţin calea proprietarilor şi-i ameninţă că-i vor ucide18. După părerea cercetătorului Horia Nestorescu-Bălceşti, fraza Sătenii se agită în comuna Călina, în contra arendaşului Ionescu, repetată stereotip în cele mai importante ziare centrale ale timpului, « deschide paginile istoricului mişcării ţărănimii vâlcene »19. (explicații foto colaj cu link-uri către informații conexe)
De fapt, ţăranii din satul menţionat se jeluiseră nu o dată împotriva abuzurilor aceluia. Arendaşul era apreciat chiar de către un funcţionar al statului – inspectorul agricol Receanu, drept « un om care sfidează legile »20. În ceea ce priveşte agitaţiile ţărăneşti din această localitate, autorităţile judeţului au făcut eforturi notabile pentru a dezamorsa conflictul, deplasând la faţa locului « un întreg arsenal politic, administrativ şi militar »21. Peste câteva zile, prin Decizia nr. 26556 a Ministerului de Interne, Alexandru Ionescu va fi îndepărtat din funcţia de arendaş al statului, spre satisfacţia sătenilor. În mai al aceluiaşi an, el va fi, însă, reangajat, continuându-şi abuzurile 22.

Foișorul vâlcean și variantele lui în alte zone ale țării; în context: despre celebra casă originară din Vlădești, de lângă Râmnic, strămutată la Muzeul Astra Sibiu...

«...casa cu foişor este unul dintre tipurile străvechi de locuinţă românească, identificat în variante diferite în toate zonele în care lemnul domină ca material de construcţie.
(imaginile din colaj una câte una descrise, cu link-uri către mai multe informații)
Originea foişorului trebuie căutată în «adăposturile» simple care trebuiau să protejeze intrarea locuinţelor de tip primar. Se poate crede că pentru toată aria de la nord de Dunăre ideea acestor adăposturi este identică cu a peripterelor greceşti şi poate fi considerată un aport mediteranean, însuşit încă din perioada neoliticului. În arhitectura noastră rurală întîlnim încă şi astăzi numeroase exemple de rezolvări de asemenea adăposturi, care ne îngăduie să facem asocieri justificate cu privire la originea şi evoluţia foişorului. Pornind de la simpla poiată amenajată în prelungirea acoperişului, a polatei susţinute pe grinzi în consolă sau pe stîlpi independenţi, se poate recunoaşte apropiata înrudire cu străvechea prispă, cu tîrnaţul, cu pridvorul şi sala lungă, sau cu foişorul de tip dezvoltat.

Cozia descrisă în ,,Opinia” ieșeană din iul. 1898: Sfinţii și Mircea (blond, cu ochi albaștri) mai păstrau împunsăturile de la 1821 ale turcilor care-i izgoniseră pe eteriști • ,,poporul, la eşirea din biserică, sărută mina marelui voivod. Acele timpuri aŭ dispărut ca prin farmec. Dragostea şi familiaritatea dintre domn şi popor a(u) ajuns o legendă...”

Ce aflăm răsfoind un ziar vechi de peste 125 ani, când ,,chipurile cioplite” (pictate, în cazul nostru) aveau altă ,,dimensiune” identitară (textul constituie transcrierea ad litteram a capturilor din colaj):

(capturile din colaj cu explicații și link-uri către mai multe informații)
«În insula din mijlocul Oltului, saŭ în Ostrovul, pe care l-am descris în altă corespondenţă, se află o bisericuţă mică zidită la 7030 înnainte de Hristos saŭ la anul 1520, de Neagoe Basarab.

În mijlocul insulei şi incunjurată de arbori seculari, din depărtare nici nu se vede biserica. In acest loc dosnic şi la adapost s’a gindit Neagoe Basarab să zidească această biserică pentru călugăriţe. Călugăriţele aŭ stat aci pînă la întemeierea stabilimentului de băi din Călimăneşti.

Astă-zi bisericuţa este foarte bine întreţinută. Duminica şi în cele lalte serbatori vine cîte un călugăr de la schitul Turnu (Argeş) şi face serviciul divin. Chipul lui Neagoe şi a fiului seu Teodosie precum şi a soţiei sale sunt zugrăvite în biserică şi numele e scris în limba slavonă, împreună cu toată inscripţia.

11 dec. 2023

Colecția revistei Casa Cărții vâlcene 2003-2018


Revista Casa Cartii valcene nr. 1/2003

Revista Casa Cartii valcene nr. 2/2003

Revista Casa Cartii valcene nr. 3/2004

Revista Casa Cartii valcene nr. 4/2004

Revista Casa Cartii valcene nr. 5/2005


Revista Casa Cartii valcene nr. 6/2005

Revista Casa Cartii valcene nr. 7/2006

Revista Casa Cartii valcene nr. 8/ 2006

Revista Casa Cartii valcene nr. 9/ 2015

Revista Casa Cartii valcene nr. 10/ 2017

Revista Casa Cartii valcene nr. 11/ 2018


Marian Pătrașcu/ Tradiții și obiceiuri de Crăciun din satul Greblești, comuna Câineni, județul Vâlcea *

În conexiune: integral în PDF volumul „Suntem ceea ce trecutul a sădit în noi”, autor Marian Pătraşcu-Chircuţ, lansat în 22 iunie 2018, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.

Fiecare zonă geografică a României îşi are tradiţiile şi obiceiurile ei de Crăciun, moştenite din moşi-strămoşi şi păstrate mai mult sau mai puţin nealterate de-a lungul timpului şi... vremurilor. Ţara Loviştei este un dat natural care evocă în acelaşi timp vechime istorică şi specificitate geografică (1), o zonă în care tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun sunt încă păstrate cu străşnicie (2). În cadrul lor, colindele sunt cele mai active şi mai bine conservate produse etno- folclorice (3,4). Ele implică un ceremonial amplu, varietate repertorială şi originalitate poetică şi muzicală.

În general, după origine şi funcţie, în colinde apare poezia unui străvechi ritual practicat în sărbătorile de iarnă, într-un anumit context ceremonial (1). Studiul aprofundat al colindelor relevă în primul rând indiscutabila lor vechime manifestată în straturi arhaice suprapuse, bine conservate. Colindele sunt atât religioase, cât şi laice şi îşi au originile în era precreştină, reproducând ,,datina păgână a cultului soarelui în forma mithracismului, religie adaptată de romani la sărbătorile denumite Saturnalia şi Festum Kalendarum” (5). Deşi creştinismul cu literatura sa religioasă, hagiografică şi cu Noul Testament a avut o influenţă majoră asupra lor, totuşi ,,colindele prezintă o bogată literatură apocrifă, legende sau întâmplări izvorâte chiar din sânul poporului, înlesnindu-le astfel o cât mai largă răspândire”, cu toate că odată cu trecerea timpului în ele se pot regăsi ,,numai răsunete ale miturilor păgâne din vechime” (6). În legătură cu colindele, mai trebuie precizat faptul că aceleaşi motive folclorice circulă de secole în nordul Dunării, dar şi în sudul ei, la populaţiile române şi aromâne (7). Funcţia colindelor a fost supusă procesului general de evoluţie a folclorului, funcţia rituală din vechime devenind treptat un fapt îndătinat, o tradiţie, un obicei, această schimbare având consecinţe în ceea ce priveşte conţinutul lor (8,9). Astfel, colindele au ajuns să reflecte problemele majore ale vieţii satului de altă dată, dorinţele şi idealurile ţăranilor plugari şi păstori de recolte bogate în grâne, turme de oi şi cirezi de vite cât mai numeroase, viaţă fericită în familie, copii frumoşi, tineri voinci, fete frumoase şi harnice, viitoare căsătorii şi viaţă lungă (9). 

29 nov. 2023

Realizări de excepție ale familiei vâlcene Paraschiv: Gavril, Elena, Daniel-Ștefan, Ramona-Gabriela

– și o operă consistentă, inclusă în biblioteca virtuală de specialitate (cărți/ cursuri/ articole) din aproape toate domeniile Științelor juridice, pe care v-o oferim în online, cu acces liber (în flip și pdf)

• Paraschiv Gavril (născut în Roești, Vâlcea), Elena (soție, născută în Prundeni, Vâlcea), Daniel-Ștefan, Ramona-Gabriela (fiu și fiică, născuți în Municipiul Drăgășani), cetățeni de vază ai Râmnicului, fac cinste cetății, toți patru fiind înnobilați cu titlul de Doctor în Drept în cadrul Academiei Române, umare valoroaselor opere publicate, din care transpare implicarea spre studiul în profunzime a normelor de drept care guvernează relațiile sociale, în vederea corectei interpretări și a perfecționării acestora, urmărind neabătut înțelegerea și aplicarea cu egală măsură a legii; în calitatea lor de magistrați sau prin practicarea altor profesii juridice ori în învățământul superior, fiind implicați permanent în satisfacerea imperativului de recuperare a imaginii unei Justiții încă departe de concordanța cu Legea, cu rațiunea și cu nevoile oamenilor în slujba cărora ar trebui să fie.

Caractere alese, cei patru au luptat permanent împotriva necinstei, minciunii, a comportamentelor deviante, dorind o lume mai bună, realizabilă în principal prin ridicarea nivelului de cultură și civilizație; dând dovadă de noblețe, au răspuns prin bine, celor care le-ar fi vrut răul, fiind certați cu legea ori din invidie neconstructivă.
Ramona și Daniel sunt printre cei mai tineri absolvenți de doctorat din Vâlcea; au urmat ulterior și Studii Postdoctorale - cu mobilitate transnațională la Londra, respectiv Strasbourg.

Fiind implicați permanent - pe lângă activitatea de aplicare a legii - și în cea de cercetare juridică, inclusiv la nivelul Academiei Române –- membrii familiei Paraschiv Gavril au publicat în reviste de certă valoare științifică, internaționale sau naționale, și în volumele unor manifestări științifice, peste 300 de articole, precum și 39 cărți juridice la edituri de prestigiu, cuprinzând numeroase opinii originale – logic argumentate - care contribuie la interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale (au fost combătute, excelent argumentat, chiar și decizii ale Curții Constituționale) sau la perfecționarea legislației (au propus noi reglementări cum ar fi sancționarea încercării nereușite de a determina săvârșirea unor fapte grave, prefigurându-se conținutul incriminării incluse în art. 370 din Noul Cod Penal, adoptat ulterior publicării studiului)[1]; au mai redactat și numeroase note de curs, sinteze, teste grilă și alte materiale didactice pentru instruirea studenților și au desfășurat o bogată activitate de cercetare cu rezultate foarte bune, participând la zeci de granturi/ contracte de cercetare.

Scurte CV-uri

28 nov. 2023

Radu Gyr, cândva un obișnuit al ,,Casei Căsătoriilor" din Râmnicul de azi - ajutat/ salvat la Odesa de către vecinul-admirator vâlcean

- poetul-martir (în '41 avea 36 ani, dar era deja celebru) fusese trimis disciplinar în URSS, (împreună cu alți camarazi) după doi ani de temniță politică (a doua condamnare, cea din timpul dictaturii antonesciene*)
<<...am cutreierat judeţele Olteniei, mai ales Doljul şi Vâlcea, i-am urcat şi coborât văile, i-am vizitat mănăstirile Lainici, Tismana, Cozia, Horezu, Bistriţa, Arnota, Cornetu, i-am preţuit frumuseţile geografice, oamenii şi locurile. În Oltenia am odrăslit, mi-am deschis aripile pentru zborurile de mai târziu, mi-am început viaţa intelectuală…. Şi atunci, când trec Oltul, ca să mă duc la Râmnicu-Vâlcea sau Călimăneşti, mă îndeamnă dorinţa de a sări din tren şi-a săruta pământul..>>
„Batalioanele disciplinare (batalioanele morţii) de la Sărata - Odesa, fuseseră formate din 20 de batalioane a câte 600 de militari. Deci, 12.000 de oameni, majoritatea copleşitoare formând-o legionarii – toţi cei 12.000 având gradul de soldat, chiar dacă mulţi dintre ei avuseseră grade mai mari – subofiţeri, ofiţeri, ofițeri superiori... Aici, Radu Gyr fusese adus din puşcărie, unde îndurase un regim sever de exterminare fizică şi psihică şi unde stătuse timp de doi ani cu lanţuri grele la picioare, iar când a fost grav bolnav, i se refuzase orice intervenţie de asistenţă medicală.

Vâlcea în anii neutralității ('914-'916): industrie puțină și neperformantă, agricultură compromisă de secetă, comunicații distruse de inundații, servicii medicale precare • stăteam foarte bine, în schimb, la potențial și entuziasm • pe câmpul din Râureni s-a putut amenaja rapid, de către săteni, un aerodrom de campanie pentru avioane de cercetare-recunoaștere (01)...

• în 1915, poliția din Sibiu și-a recrutat doi spioni la Râmnicu Vâlcea: un negustor și un predicator luteran...

 
«Judeţul Vîlcea, unul din judeţele de munte ale ţării, avea în anul 1914, asemeni multor părţi ale României, după cum consemnează rapoartele vremii: „condiţiuni din cele mai proprii unei bune stări economice” (1).

Teritoriul său cu o suprafaţă de 4.081 km2, cuprindea 108 comune, din care 3 urbane, împărţite din punct de vedere administrativ în 8 plăşi, cu o populaţie de 265.000 locuitori. Principala ramură a economiei era agricultura, din cadrul căreia mai bine dezvoltate erau pomicultura, viticultura şi creşterea animalelor condiţiile de sol şi climă fiind propice acestora.

Astfel viile ocupau în 1914, 5.786 ha şi dădeau o producţie de 1 485 592 decalitri vin, în timp ce livezile se întindeau pe o suprafaţă de 6 769 ha ce produceau în acelaşi an 80 345 760 kg fructe (2).
Industria nu prea dezvoltată în 1914—1915, avea pondere redusă în economia judeţului. Sînt catalogate în categoria „Industrie mare” o fabrică de căciuli, un atelier mecanic pentru construit şi reparat maşini agricole, trei fabrici de cherestea, două mori mari, două mici fabrici de pielărie şi opiniei şi trei tăbăcării (3). La toate acestea se mai poate adăuga o exploatare auriferă deschisă în 1911 pe Valea Lotrului la Brezoi, căreia i se prevede un viitor strălucit.

Producţia tuturor acestor întreprinderi, chiar şi a celor pentru exploatarea lemnului era foarte mică şi de valoare neglijabilă în raport cu veniturile aduse de agricultură (4).

La ani 82 ai Profesorului Eugen Negrici: despre cărți (mai ales una anume, trăită și scrisă de tatăl criticului/ istoricului literar), despre război și istorie militară (trăită inclusiv în Râmnicul de dinainte de comunism), despre eroism vs. lașitate pe frontul antisovietic, apoi antifascist...

- și despre confirmarea povestirii de sâmbătă - cu Radu Gyr ajutat/ salvat la Sărata/ Odesa, de către vâlcenii care îl prețuiau...

(explicații colaj capturi de ecran)

«Memoriile lui Nicu Negrici, tatăl cunoscutului critic literar Eugen Negrici, ar fi putut să se așeze fără probleme în primul raft al cărților memorialistice scrise de ofițeri români care au luat parte la campania din Est a Armatei Regale Române, alături de cele ale lui Radu Mărculescu (1), Aurel State (2) sau Aurelian Gulan (3), dacă s-ar fi păstrat în totalitate. Singura diferență, norocoasă pentru tatăl lui Eugen Negrici, a fost că a avut norocul, dar și inteligența de a nu se lăsa capturat la Stalingrad (unde a căzut prizonier Radu Mărculescu, ofițer de artilerie). În sine, povestea memoriilor lui Nicu Negrici este edificatoare pentru vremurile cărora le-a supraviețuit: scrise și ascunse în pod pentru a nu fi găsite de Securitate, ele au dispărut atunci când casa în care trăia modest familia Negrici (alături de alte două), în Râmnicu Vâlcea, a fost demolată, pentru a face loc unor blocuri ceaușiste. Fiind nevoit să-și mute într-un apartament întreaga agoniseală în câteva zile, Nicu Negrici a uitat de prețiosul material, scris probabil la câțiva ani de la întoarcerea de pe front, când imaginile și experiențele erau proaspete în memorie, care a dispărut. Nicu Negrici a încercat să le reconstituie, dar, din nefericire, nu a reuşit în totalitate, chiar dacă a fost longeviv, trăind până în 1995. Chiar și așa, secvențele publicate* rămân captivante.

22 nov. 2023

Viața ROMÂNULUI Petre Țuțea, alcătuită de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă • ,,În aprilie 1949 este transferat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de „reținut” să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, reținut prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”...

Moto: „Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu”.

Fiul Anei Simon Țuțea și al preotului Petre Bădescu, Petre Țuțea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muscel, (judeţul Argeş). Crescut în spațiul tradițional al satului românesc de mama sa, analfabetă, pe care avea să o numească, de fiecare dată cu mândrie, „ţăranca din Boteni” – copilul Petre Ţuţea începe să vorbească abia la 4 ani.

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Petre Țuțea urmează cursurile Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel între 1913 – 1917. Din 1917 își va petrece trei ani la Boteni în casa părintească din cauza războiului în timpul căruia școlile funcționau cu intermitență, iar profesorii erau sub arme. În 1920, la sugestia consăteanului și a colegului său Ion Chelcea, cunoscut etnograf mai târziu, se duce la Cluj, se înscrie în clasa a V-a la Liceul „George Barițiu” – pe atunci cea mai bună şcoală din principat – și, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul și își susține examenul de bacalaureat.


Fosta capitală a Transilvaniei îl cucereşte cu insolitul ei. Hotărât să-și continue studiile aici, în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj și acceptă să-l mediteze pe Sevastian Ciupagea, un căpitan de armată ca să se poată întreţine. Ca student, Țuțea excelează la istorie și filosofie impresionând cercurile intelectuale ale vremii prin stilul oratoric de excepție cu care reușește de fiecare dată să-și îmbrace discursul inedit: „O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat trei, patru, cinci ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvânt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără niciun gând de răsplată materială”[1]. Frământat o viață întreagă să înțeleagă procesul cognitiv al omului și dorința lui de a crea lucruri noi, originale, ajunge să afirme la amurgul vieții că: „Omul gândește predicativ sau, mai precis propozițional și sistemic. Când este autonom, nu pune pecetea originalității nici pe afirmațiile, nici pe negațiile lui. Originali sunt numai idioții, că nu seamănă cu nimeni[2]. Deși a fost de la bun început un fenomen, Țuțea s-a socotit mereu un „om construit, iar nu inspirat”. În 1929 absolvă cursurile Universității din Cluj, obținând licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ.

Mihai Moldoveanu/ Râmnicul povestea nesfârșită integral în PDF

#MihaiMoldoveanu în #BVaAV / #memoriavalceana #povestenesfârșită despre #celmaifrumosorașdinlume ...via #Versoix (acasă la #RegeleMih...