Vâlcea în anii neutralității ('914-'916): industrie puțină și neperformantă, agricultură compromisă de secetă, comunicații distruse de inundații, servicii medicale precare • stăteam foarte bine, în schimb, la potențial și entuziasm • pe câmpul din Râureni s-a putut amenaja rapid, de către săteni, un aerodrom de campanie pentru avioane de cercetare-recunoaștere (01)...

• în 1915, poliția din Sibiu și-a recrutat doi spioni la Râmnicu Vâlcea: un negustor și un predicator luteran...

 
«Judeţul Vîlcea, unul din judeţele de munte ale ţării, avea în anul 1914, asemeni multor părţi ale României, după cum consemnează rapoartele vremii: „condiţiuni din cele mai proprii unei bune stări economice” (1).

Teritoriul său cu o suprafaţă de 4.081 km2, cuprindea 108 comune, din care 3 urbane, împărţite din punct de vedere administrativ în 8 plăşi, cu o populaţie de 265.000 locuitori. Principala ramură a economiei era agricultura, din cadrul căreia mai bine dezvoltate erau pomicultura, viticultura şi creşterea animalelor condiţiile de sol şi climă fiind propice acestora.

Astfel viile ocupau în 1914, 5.786 ha şi dădeau o producţie de 1 485 592 decalitri vin, în timp ce livezile se întindeau pe o suprafaţă de 6 769 ha ce produceau în acelaşi an 80 345 760 kg fructe (2).
Industria nu prea dezvoltată în 1914—1915, avea pondere redusă în economia judeţului. Sînt catalogate în categoria „Industrie mare” o fabrică de căciuli, un atelier mecanic pentru construit şi reparat maşini agricole, trei fabrici de cherestea, două mori mari, două mici fabrici de pielărie şi opiniei şi trei tăbăcării (3). La toate acestea se mai poate adăuga o exploatare auriferă deschisă în 1911 pe Valea Lotrului la Brezoi, căreia i se prevede un viitor strălucit.

Producţia tuturor acestor întreprinderi, chiar şi a celor pentru exploatarea lemnului era foarte mică şi de valoare neglijabilă în raport cu veniturile aduse de agricultură (4).

Judeţul avea un serviciu telefonic şi unul tehnic, acesta din urmă administrînd o importantă reţea rutieră a cărei arteră principală era drumul de pe Valea Oltului. Datorită inundaţiilor din toamna anului 1914, lucrătorii celor două servicii era ocupaţi în anii următori cu remedierea distrugerilor provocate de viituri (5).

Serviciul sanitar al judeţului era format din 10 medici, 32 agenţi sanitari şi un număr egal de moaşe (6). Existau de asemenea, un spital central la Rm. Vîlcea şi altul teritorial în judeţ.
Tot acest sărăcăcios potenţial economic şi puţinul existent în sectorul sanitar şi tehnic a fost pus încă în anii neutralităţii în slujba ţării.

Dacă declanşarea primului război mondial a zguduit întreaga lume, iar România, după declanşarea neutralităţii sale era disputată în cele două tabere ale beligeranţilor, judeţul Vîlcea începe să trăiască din plin evenimentele odată cu organizarea apărării frontierelor cu grupuri de acoperire.

Conform planului Marelui Stat Major în partea de nord a judeţelor Vîlcea şi Argeş, din primăvara anului 1915, de o parte şi de alta a Oltului şi a pasului Turnu Roşu, începea concentrarea Grupului Olt—Lotru ce avea în componenţa sa brigada a III-a infanterie cu 17 batalioane şi 7 baterii ce ocupau văile Argeşului, Topologului, Oltului şi Lotrului (7).

Comandamentul acestei grupări militare se fixează la Brezoi, luîndu-se măsuri severe pentru păstrarea secretului dislocărilor.
Judeţul Vîlcea, care în timp de pace găzduia în garnizoană la Rm. Vîlcea şi Drăgăşani două unităţi militare: Regimentul 2 Dorobanţi şi respectiv 42 Infanterie, este acum împînzit de trupe.

Se făcea cu greu faţă necesităţilor de aprovizionare, deoarece în anul 1914 recolta de cereale fusese de numai 614 821 hl, iar în anii următori, datorită condiţiilor atmosferice nefavorabile şi a reducerii cantităţii terenurilor de însămînţare, deoarece mulţi săteni se aflau sub arme, nu se putea conta pe o recoltă mare ( 8 ). Este de constatat că în subramura creşterii animalelor se producea un regres substanţial, tocmai în perioada în care era mai mare nevoie de produse animaliere şi de animale de tracţiune.

Acest fapt se datora şi scăderi considerabile a exportului începînd din 1914, căci principalul debuşeu, Austro-Ungaria, se afla în război şi avea graniţele sever controlate, chiar închise în ultima perioadă a neutralităţii României, aşa după cum consemnează rapoartele vremii „exportul fiind dacă nu împiedicat, dar foarte mult îngreuiat, creşterea vitelor s-a împuţinat" (9).

Situaţia dificilă a economiei judeţului şi în special a agriculturii este datorată şi concentrărilor militare care au răpit multe braţe de muncă, iar ploile şi inundaţiile au întîrziat în anul 1915 muncile de sezon. (10)

Datorită concentrării detaşamentului Olt—Lotru, se iau măsuri grabnice pentru repararea şoselelor şi a podurilor care suferiseră în urma inundaţiilor din 1914.

Serviciul tehnic al judeţului era concentrat în mod special pentru refacerea grabnică a podurilor şi terasamentelor de pe văile Oltului şi Lotrului, fiind luate măsuri în vederea consolidării podurilor, refacerea celor de pe drumurile judeţene din beton armat (11). Importante forţe militare şi civile se aflau concentrate la lucrările pentru şoseaua strategică de pe culmea munţilor ce făcea legătura dintre bazinul Latoritei şi Valea Jiului, precum şi la lărgirea tuturor potecilor şi drumurilor de munte din Loviştea.
Această febrilă activitate din partea de nord a judeţului face ca restul teritoriului să rămînă încă cu urmele distrugerilor provocate de inundaţiile din 1914 căci „întreg personalul serviciului tehnic se afla sub arme, concentrat sau la lucrările de la munte (12).
De asemeni, nici sistemul prestaţiilor nu mai putea funcţiona, deoarece prestatorii erau concentraţi, iar dacă se aflau în concediu erau scutiţi de această obligaţie de către Ministerul de Război (13).
În urma propunerilor de la 30 iulie 1915 ale Marelui Stat Major referitor la fortificarea granţei cu Austro-Ungaria, se trece şi în judeţul Vîlcea la realizarea unui sistem care „....pe lîngă alte avantaje ar avea şi pe acele de a simplifica problema acoperirii prin aceea că o garnizoană compusă din toate armele, cantonată înapoia şi în apropierea fiecărei poziţii, ne-ar procura o siguranţă mai mare, ca semn, mobilizarea de astăzi a unor unităţi care urmează să se transporte la frontieră numai în momentul pericolului (14). Destinaţia acestor lucrări era de a bara principalele direcţii de pătrundere peste Carpaţi şi în special prin trecătoarea pasului Turnu Roşu.

În vederea realizării acestor obiective fiecare din grupurile de acoperire cu concursul autorităţilor locale, a locuitorilor satelor lor de la graniţă a organizat „cîte o poziţie principală de rezistenţă precedată de poziţii înaintate şi puncte de oprire pe direcţiile principale de înaintare ale inamicului (15).

În munţii Lotrului, vîrfurile Robul, Vevereţul, Pietroasa, Rigla, Cotul şi celelalte culmi au fost fortificate, legate între ele cu căi de acces, şi a fost asigurată cooperarea la flancul sting cu gruparea Jiu prin şoseaua strategică Latoriţa—Jiu.

În Loviştea argeşeană, se execută fortificaţii în adîncime a căror cheie de boltă o constituia zona Titeşti—Perişani. Se organizează de asemeni un sistem de apărare a căii ferate de pe Valea Oltului în zona tunelelor în care se aflau concentraţi pentru lucrări peste 500 de locuitori ai judeţului (16).

În vederea realizării legăturii telefonice între toate aceste puncte, liniile militare sînt conectate cu firele poştei judeţene şi cele ale Societăţilor forestiere Oltul, Lotru, Vasilatu şi Curpenul, care aduse în centralele primăriilor comunale Voineasa, Malaia, Brezoi, Cîineni, Titeşti, Perişani, asigurau un sistem unitar de comunicaţii în teritoriul de concentrare al grupului Olt—Lotru. La aceste lucrări au participat în afară de militari şi doi dintre lucrătorii specializaţi în întreţinerea liniilor telefonice din cadrul serviciului telefonic al prefecturii, ei fiind ocupaţi cu această lucrare în tot cursul anului 1915 (17).

După concentrarea şi organizarea Grupului Olt—Lotru pentru aprovizionarea trupei şi a animalelor se fac numeroase transporturi de porumb, alimente, furaje, un mare număr de locuitori cu atelaje rechiziţionate fac drumul către frontieră.

Încă din 1915 se constată că acestea absorbeau un mare număr de braţe de muncă, ceea ce face ca pe lîngă chemarea sub arme şi acest fapt să împieteze bunul mers al activităţilor din agricultură (18).

Cu cît se apropie luna August 1916, se poate constata tot mai pregnant şi în judeţul Vîlcea o intensificare a pregătirilor. În localul Şcoliii de meserii Rm. Vîlcea se organizau la începutul anului 1916 ateliere ale armatei care deserveau unităţile concentrate la graniţă; se procedează, de asemeni, la rechiţionarea tuturor cantităţilor de sîrmă ghimpată din judeţ în vederea folosirii acesteia la întărirea punctelor fortificate din munţi (19).

Pentru sprijinirea Grupului Olt—Lotru, la 5 august 1916 printr-un ordin secret, Comandantul corpului de aviaţie cerea Prefecturii judeţului Vîlcea să sprijine amenajarea rapidă a unui aerodrom în comuna Rîureni**. La scurt timp acesta era realizat prin munca locuitorilor aşezărilor vecine.

Pentru păstrarea secretului operaţiunii se reglementa printr-un ordin cifrat al Ministerului de Interne, circulaţia în zona de frontieră, interzicîndu-se pătrunderea ciobanilor cu oile, iar în preziua trecerii la atac se fixa chiar o zonă de siguranţă de 10 km de la graniţă, de unde trebuiau retrase mărfurile şi animalele (20).
Organele informative austro-ungare caută să obţină date asupra acestei concentrări de unităţi, tehnică de luptă şi depozite de subzistenţă.
Sînt recrutaţi de către poliţia din Sibiu încă din anul 1915 Carol Spek, negustor din Rm. Vîlcea şi Wilhelm Feist predicatorul bisericii luterane din localitate (21).

Acţiunile oportune ale organelor de siguranţă română au făcut ca numai puţine informaţii să fie trecute peste graniţă. De fapt pentru a fi prevenite asemenea cazuri, încă de la 6 martie 1916 se luaseră măsuri severe pentru asigurarea securităţii zonei de cantonare a grupului de acoperire, însăşi funcţionarii prefecturii neputîndu-se deplasa în nordul judeţului fără un permis ele liberă trecere emis de comandantul de la Brezoi (22).

Precipitarea evenimentelor face ca în luna iulie să se stabilească componenţa definitivă, şi comandamentele grupului de acoperire Olt—Lotru în vederea realizării obiectivelor ce-i reveneau conform planului Marelui Stat Major.

El îşi menţinea poziţia pe ambele maluri ale Oltului, avînd două subgrupări formate din mai multe detaşamente. În Loviştea argeşeană se aflau detaşamentele subgrupului Olt, comandate de locot. col. Dumitrescu A., compus din Regimentul 42 Infanterie, o baterie de 75 mm şi o altă de 53 mm şi detaşamentul comandat de locot. col. Cantacuzino avînd în componenţa sa Regimentul I Grăniceri şi o baterie de munte de 75 mm (23).

În Loviştea vîlceană se afla subgrupul Lotru, comandat de col. Moşoiu Traian, format din Regimentul 5 Vînători, Regimentul 2 Infanterie, Batalionul 1/44 Infanterie, 2 baterii de munte de 75 mm, o baterie de 85 mm şi o alta de 55 mm (24).

Rezerva grupului comandată de lt. col. Mihăilescu era formată din batalioanele 1 şi 2 ale Reg. 44 Infanterie şi două baterii, una de 75 mm şi o alta de 87 mm (25).

După cum se observă, organizarea grupului de acoperire Olt—Lotru a ţinut cont şi de criteriul teritorial, din cadrul său făcînd parte două unităţi vîlcene: Regimentul 42 Infanterie şi Reg. 1 Grăniceri. Probabil că se avea în vedere şi faptul că ostaşilor acestor unităţi le erau mai familiare locurile ce vor fi transformate în cîmpuri de luptă.
În cel mai mare secret, pentru asigurarea bazei de aprovizionare cu stocurile necesare acţiunilor ofensive viitoare, începînd de la 2 august 1916, cu ajutorul Prefecturii judeţului Vîlcea, sînt aduse la Brezoi cantităţile de furaje şi de produse agro-alimentare rechizionate sau primite de la marile depozite ale armatei (26).
La 13 august, se trece în judeţ la rechiziţionarea a 500 cai în vederea formării unui convoi de munte, pentru care sînt mobilizaţi şi un număr important de săteni, drept conducători (27).

În ziua următoare o telegramă cifrată amintea şefului biroului de recrutare din Drăgăşani să fie pregătite pînă la 15 august toate carele rechiziţionate şi concentrate în vederea executării manevrelor prevăzute (28).

Tot de la 14 august începe concentrarea în zona Călimăneşti—Bogdăneşti a Diviziei a XlII-a, care conform planului stabilit de Marele Stat Major trebuia să formeze eşalonul al II-lea al grupului de acoperire de la graniţă (29).

În seara zilei de 14 august 1916, cînd se declară război Austro-Ungariei, trupele concentrate în nordul judeţului trec la atac, ostaşii români îndreptîndu-se către fraţii de peste munţi, asupriţi de veacuri.

La Rm. Vîlcea, această veste şi sunetul trompetei ce cheamă la oaste noi contigente, au provocat un entuziasm de nedescris. Sentimentele naţionale au explodat într-o unanimă şi generală bucurie. Se uitase că războiul va fi aducător de distrugeri şi nenorociri, nu se vedea decît realizarea ţelului de veacuri al românilor, unirea cu fraţii de peste munţi.

Martorii ocularia consemnează că s-au ţinut discursuri Ia Statuia Independenţei de pe Capela, s-au făcut demonstraţii cu torţe şi muzică militară în tot oraşul participînd toaţă suflarea cu mic cu mare. Iată ce notează despre aceste emoţionante momente Iancu Bulacu din Lupuşata, judeţul Vîlcea (30):

„Pe la ora 7 seara am văzut în piaţa Rm. Vîlcea lumea adunată şi bătînd toba, anunţînd starea de asediu a ţării. Din ce în ce vedem realizarea momentului cel mare, care era ca şi sosit.

În seara de 14—15 august 1916 m-am culcat în dormitorul escadronului 4 din Regimentul 2 Călăraşi foarte gînditor; nu ştiam care va fi soarta. Eram cu gîndul la părinţi, la soţie şi la cei 2 copii pe care îi aveam. Sunarea mobilizării şi declanşarea războiului, 15 august 1916, ora 12 noaptea, a venit pe cînd dormeam. Comandantul şi prietenul meu Măciuceanu m-au deşteptat din somn cu glas uşor „Scoală Iancule, că afară sună mobilizarea. Ascultam cum sună clopotele şi cum sună gorniştii alarma la infanterie. Bărbăteşte m-am scult şi am deschis fereastra spre stradă. Era o noapte senină, stelele luceau pe cer, iar din depărtare se auzeau clopotele Episcopiei şi a celorlalte biserici.

Goarnele infanteriştilor veneau din ce în ce spre noi cu strigăte de „ura” şi „ura“ se repetau mereu. Un fior trecea prin inima mea. Cu toţii ne-am îmbrăcat şi cu trompeţii noştrii, am stat în stradă întru întîmpinarea manifestanţilor care veneau spre escadron cu steagul tricolor, în frunte cu gorniştii.

Ne-am înapoiat cu toţii spre oraş, unde cu toţi călăraşii cîntam pe rînd: gorniştii infanterişti şi trompeţii cavaleriei. Iar noi, împreună cu manifestanţii, strigam „ura” mereu. Tot oraşul era sărbătoare, numai steaguri tricolore, iar populaţia cu mic cu mare ieşiră în întîmpinarea noastră strigînd: Trăiască Armata Română! Trăiască Cavaleria! Trăiască România Mare! În timpul acela în garnizoana Rm. Vîlcea nu era decît escadronul de călăraşi, Regimentul 2 Infanterie era concentrat la graniţă. Trecînd prin oraş şi manifestând am întîlnit pe dl. Căpitan Sturdza, comandantul nostru. Cum l-am zărit, am strigat împreună cu tot publicul, să trăiască Dl. căpitan Sturdza, iar dînsul mulţumindu-ne frumos, ne-a spus că ne înapoiem la escadron.

Noi călăraşii ne-am rugat să ne mai lase să mai manifestăm prin oraş şi ne-a acceptat. Am mers cu toţii la Statuia Independenţei unde protopopul Bănescu a ţinut o înflăcărată cuvîntare plină de curaj, iar noi am cîntat mai multe cîntece patriotice. Ne-am strîns toţi cavaleriştii şi am pornit spre escadron, cîntînd şi strigînd mereu „ura” (50).

Un alt vîlcean care a trăit evenimentul sublocotenentul Al. Manole din Rm. Vîlcea, comandantul bateriei a 3-a de 57 mm din Divizionul de artilerie de munte de 75 mm, aflat în după amiaza zilei de 14 august 1916 la Brezoi, iar în ziua următoare la Piteşti, nota în jurnalul său zilnic:

Brezoi — 14.VIII.1916
„Obosit de recunoaşterea din ajun după frontieră m-am sculat mai tîrziu şi am început să lucrez la un raport detaliat asupra rezultatelor acestei recunoaşteri. Stăteam în pridvorul hotelului la etajul al 2-lea şi scriam liniştit, influenţat de timpul frumos şi de priveliştea fermecătoare dinaintea ochilor mei.

Tocmai isprăvisem raportul, dar cînd m-am coborît în stradă, văd oarecare neregulă, zarvă. Îndreptîndu-mă spre casa lui Oancea îl văd că fuge în ţinută de campanie spre reşedinţa brigăzii, unde era chemat urgent. Nu peste mult timp se reîntoarce tot alergînd şi începe să dea ordine pentru pregătirea de marş imediată a bateriei. Se citeşte înviorare şi veselie pe toate feţele. Cu febrilitate începe echiparea oamenilor şi a cailor. Se fac rechiziţii de alimente în grabă. Sunt dezolat căci eu nu pot merge deoarece sunt dat la Divizionul de 57 care se creiază la mobilizare.

La 2 p.m. începe să treacă infanteria : Regimentul 2 Vîlcea. Am acolo foarte mulţi prieteni de la care de abia îmi pot lua rămas bun. Sunt totuşi mulţumit că am putut vorbi cu cumnatul meu, locotenent de rezervă în acel regiment.

Toţi sunt beţi de veselie. Este un avint cum nu cred că voi mai avea ocazia să-l văd de multe ori.

După 2 Vîlcea se încolonează şi bateria 2-a de munte cu Căp. Oancea, Slt. Dejescu şi Slt. I. Popescu. Peste 5 minute după ei vine bateria 1 de munte cu Slt. Sergiu Ştefănescu. Iar eu deocamdată rămîn ca cel mai simplu burghez, comandant peste magaziile bateriei a 2-a.

Piteşti, 15 august 1916
Sunt în drum spre Curtea de Argeş. Călătoresc într-un tren unguresc, capturat de Reg. 42 infanterie. La Rîmnic schimb trenul şi găsesc acolo spre marea mea bucurie pe fratele meu.
Am continuat drumul, într-o înghesuială de nedescris. În compartimente, vilegiaturiştii din Călimăneşti, Olăneşti, Govora făceau circulaţia imposibilă, iar pe acoperişuri sute de mobilizaţi se duceau la garnizoanele lor. Strigăte, cintece patriotice, urale, gîfîitul locomotivei, formau complexul situaţiei” (31).

Aşezarea judeţului Vîlcea la graniţa cu Austro-Ungaria şi existenţa pe teritoriul său a unei importante trecători a Carpaţilor — pasul Turnu Roşu, a făcut ca această parte a ţării să fie antrenată mai timpuriu, în viitoarea evenimentelor.

Pregătirile făcute aici în anii de neutralitate, chiar dacă au îngreunat situaţia locuitorilor, s-au bucurat de sprijinul lor total, care devine tot mai activ atunci cînd se întrevăd mai clar perspectivele participării la război împotriva celor ce asupresc pe fraţii din Transilvania şi Bucovina...>>

Sursa: Sergiu Purece/ Județul Vâlcea în anii neutralității (1914-1916)/ revista Studii vâlcene Seria veche nr. 5 1982.

Imaginile din colaj una câte una, cu mai multe informații, surse, linkuri



__________
01 Avioanele de recunoaștere puteau zbura trei ore, deţineau armament ușor (câte o mitralieră pentru propria apărare). Nu puteau transportau greutăţi mai mari de 30–40 kg. Aceste aparate erau exclusiv folosite pentru supravegherea mișcărilor inamicului, pentru depistarea artileriei dușmane; puteau fi întrebuinţate și pentru fotografiere
* Din acest studiu au fost preluate părţi pentru introducerea la volumul : C. Tamaş, P. Bardaşu, S. Purece, Hori a Nestorescu, Judeţul Vîlcea în anii Primului război mondial, Bălceşti pe Topolog 1979.
1 Situaţiunea jud. Vîlcea pe anul 1915, prezentată Consiliului Judeţean în sesiunea ordinară de la 15 oct. 1915, Rm. Vîlcea, 1915, ,p. 5.
2 Ibidem, pag. 7—8.
3 Ibidem, pag. 9—10.
4 Situaţia judeţului Vîlcea, pe anul 1911, 1912, Rm. Vîlcea, 1912, pag. 21.
5 Situaţia judeţului Vîlcea pe anul 1915, prezentată Consiliului judeţean în Sesiunea ordinară de la 15 octombrie 1915, Rm. Vîlcea 1915, pag. 55—56.
6 Situaţia judeţului Vîlcea pe anul 1915, prezentată Consiliului judeţean în Sesiunea ordinară de la 15 octombrie 1915, Rm. Vîlcea, pag. 57.
7 România în primul război mondial 1916—1919, voi. I, Bucureşti 1934, pag. 156— 167.
8 Situaţia judeţului Vîlcea pe anul 1915, prezentată Consiliului judeţean în Sesiunea ordinară de la 15 octombrie 1915, Rm. Vîlcea, 1915, pag. 6—7.
9 Ibidem.
10 Ibidem, pag. 92.
11 Situaţia judeţului Vîlcea pe anul 1915, prezentată Consiliului judeţean în Sesiunea ordinară de la 15 octombrie 1915, Rm. Vîlcea, 1915, pag. 9.
12 Ibidem, pag. 92.
13 Ibidem.
14 România în războiul mondial 1916—1918, voi. I, Bucureşti, 1934, pag. 113.
15 Ibidem, pag. 114.
16 Arh. Statului Vîlcea, fond Prefectura Judeţului Vîlcea, dosar 6, 1916, fila 11.
17 Situaţia judeţului Vîlcea pe anul 1915, prezentată Consiliului judeţean în Sesiunea ordinară de la 15 octombrie 1915, Rm. Vîlcea 1915, pag. 56.
18 Situaţia judeţului Vîlcea pe anul 1915, prezentată Consiliului judeţean în Sesiunea ordinară de la 15 octombrie 1915, Rm. Vîlcea 1915, ,pag. 92.
19 Arh. Statului, Fond Prefectura jud. Vîlcea, dos. 5/1916, f. 173. Pentru unele din documentele prezentate mai jos se poate consulta cu uşurinţă lucrarea : C. Tamaş, P. Bardaşu, S. Purece, H. Nestorescu, Judeţul Vîlcea în anii Primului război mondial, voi. I, Bălceşti pe Topolog, 1979.
** Idem, dos. 6/1916, f. 16.
20 Idem, dos. 24/1916, f. 27.
21 Arh. Stat. Vîlcea, Fond Prefect. Jud. Vîlcea, dos. 3/1916, fila 276, dos. 42/1916, fila 147, vezi şi C. Tamaş, P. Bardaşu, S. Purece, Îndrumător în Arhivele Statului Jud. Vîlcea, Bucureşti 1972, p. 146.
22 Ibidem, dos. 24/1916, f. 226.
23 România în războiul mondial 1916—1919, voi. I, Bucureşti, 1934, pag. 222.
24 Idem.
25 Idem.
26 Arh. Stat. Vîlcea, Fond Prefectura, jud. Vîlcea,. dos. 44/1916, f. 144.
27 Ibidem, fila 165.
28 Ibidem, f. 172.
29 România in războiul mondial 1916—1919, voi. I, Bucureşti, 1934.
30 Arh. Stat. Vîlcea, Fond personal Iaucu Bulacu, Lăpuşata, Mss. 1 vezi şi C. Tamaşi, I. Lăcustă, Pasiunea lui Ion Bulacu, Un ţăran ca toţi ţăranii, Magazin istoric, 9/1979, p. 14—16.
31 Sublocotenent Al. Manole, Războiul, declanşarea mobilizării, Caietul II al notelor zilnice, manuscris. Mulţumim pe această cale lui Gabriel Manole pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziţie acest manuscris de familie, precum şi colegului Aurel Dumitraşcu pentru bunăvoinţă de a ne permite accesul la acest document pe care l-a depistat în cercetările sale.