Faceți căutări pe acest blog

15 nov. 2023

La Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale a avut loc ieri ceremonia de dezvelire şi sfinţire a bustului arhivistului Ion Soare, la trei ani de la plecare sa dintre noi

- în prezența fiicelor fam. Soare și a cca 100 de prieteni, apropiați și colaboratori, s-a săvârșit - cu acest prilej – și slujba de pomenire a cunoscutului filolog și om de cultură vâlcean...

Inițiativa și realizarea monumentului i le datorăm dlui Eugen Petrescu, președinte Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Județeană Filiala Judeţeană „Matei Basarab” Vâlcea.
Prin gestul de recunoștință, dl Eugen Petrescu s-a conformat - domnia sa însăși - îndemnului* pe care l-a adresat astă-primăvară autorităților vâlcene, cu prilejul lansării vol. al III-lea/ Așezările rurale/ din Enciclopedia Județului Vâlcea, reluat și astăzi:


<<...ridicați monumente în memoria eroilor și martirilor neamului, dar și în memoria acestor oameni care și-au sacrificat totul pentru știința și cultura românească.
Înnobilați școlile și sălile de clasă cu numele acestora, înnobilați casele, străzile și blocurile în care au trăit cu plăcuțe care să amintească de numele lor, înnobilați-i pe acești oameni cu titlurile ce le merită – chiar și în timpul vieții – pentru a trăi pe viu recunoștința dumneavoastră.
Este un semn de respect și respectându-i pe ei vă respectați pe dumneavoastră.
Domnule președinte, domnilor primari, județul Vâlcea – ținut de o rară frumusețe, o spun toți ce ce îl vizitează – cu o istorie impresionantă, o spun documentele, pe care noi am reprezentat-o sumar în această lucrare, merită un viitor la fel de impresionant, despre care vor scrie cei ce ne vor urma.

Însă, de dumneavoastră depinde ce se va scrie și cum va rămâne Vâlcea în istorie. Eu consider că sunteți pe drumul cel bun, că faceți lucruri frumoase, lucruri care se văd la tot pasul, și numai cine nu vrea nu le vede. Înainte de a încheia, vreau să clarific un lucru: pe unii dintre noi nu o să ne vedeți niciodată la ușa dumneavoastră, cerându-vă vreo răsplată de ordin financiar sau material, pentru noi sau pentru familiile noastre. Dacă venim, o facem pentru a vă cere ajutorul ca aleși ai noștri, ca împreună să punem în valoare istoria, cultura, frumusețea și măreția acestui județ.

Vă mulțumesc pentru atenție și vă urez să rămâneți în istorie la loc de cinste, alături de acele nume care au marcat frumos, prin faptele lor, trecutul acestui spațiu românesc binecuvântat de Dumnezeu>>*

Cuvântul de întâmpinare a invitaţilor a fost susținut de dna Doina Glăvan, cuvântul de deschidere a manifestării de către dl Eugen Petrescu; după slujba de pomenire și rugăciune, au susținut impresionante evocări dna Ionela Dinescu, dl. Ioan St. Lazăr, precum și mai mulți foşti colegi, colaboratori şi prieteni din Bacău, Bucureşti, Craiova, Drobeta-Turnu-Severin; şi, desigur, din Râmnicu-Vâlcea.

Toți vorbitorii au subliniat importanța implicării regretatului Ion Soare îndeosebi în conceperea proiectului celor trei volume ale Enciclopediei Vâlcii, primul și al doilea publicate în 2010, respectiv 2012, al treilea abia în acest an, plecarea dintre noi a coordonatorului monumentalei lucrări provocând multe bătăi de cap și amânări ale finalizării ,,trilogiei”...


Pentru mai noii noștri abonați/ cititori ocazionali, toate cele trei volume ale Enciclopediei Vâlcii pot fi lecturate în online/ descărcate (de) aici

Evenimentul de astăzi a fost organizat de către Filiala Judeţeană „Matei Basarab ” Vâlcea a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor şi Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, parteneri fiind Forumul Cultural al Râmnicului și Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură Vâlcea.

Mai trebuie menționat că Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale este singurul din țară care are, de-acum, busturile a doi dintre directorii și oamenii de bază ai aceste instituții, din ultima jumătate de veac: prof. dr. Corneliu Tamaș și prof. dr. Ion Soare.

În afara recunoștinței pe care Vâlcea o datorează celor două personalități – omagiate/ cinstite, iată, ca urmare a unor inițiative neguvernamentale/ private până la urmă – prezența busturilor istoricului Corneliu Tamaș și ale filologului Ion Soare în Sala de studiu a Arhivelor vâlcene constituie 1. un îndemn pentru actualele/ viitoarele generații de arhiviști, istorici, cercetători etc., de a se dărui trup și suflet tezaurizării și promovării Cunoașterii vâlcene și 2. o obligație pentru atoritățile și decidenții politici de (ne) susține aceste demersuri/ idealuri...

Vom reveni cu înregistrarea video a evenimentului în momentul în care vom intra în posesia filmării, adăugând-o inclusiv sub formă de actualizare a prezentei resurse Biblioteci Valcene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gheorghe Efrim/ ,,Brezoi/ File de istoriei”/ selecție referitoare la Friedrich Schwantz

<<...printr-o însemnare se arata că, intrând nemţii în Oltenia, s-a stabilit la Gura Lotrului, Şant Meşter (Fr. Schwantz), pe partea G...