Faceți căutări pe acest blog

17 nov. 2023

Ceramica populară în centrul Vlădești/ Vâlcea


Meşteşugul olăritului apărut în epoca neolitică ca o necesitate practică legată de prepararea şi păstrarea alimentelor s-a transmis pînă în zilele noastre, în prezent (1982 – n. V.S.) existînd în zona Vîlcea multe sate în care se mai practică pe scară largă, deşi concurenţa produselor industriale a restrîns mult sfera de utilizare a ceramicii populare.

Între centrele actuale de ceramică populară vîlceană de veche tradiţie ne-am oprit asupra centrului Vlădeşti, important atît sub raportul numeric al meşterilor, cît şi sub aspectul formelor de vase şi a realizării lor artistice.

Comuna Vlădeşti situată pe valea rîului Olăneşti, afluent al Oltului, delimitată de dealuri subcarpatice este atestată documentar pentru prima dată în timpul domniei lui Vlad Călugărul, la 1480—1490, cînd acesta dă hrisovul de stăpînire al schitului Sf. Arhangheli asupra moşiei Vlădeşti pe care era clădit (1). În anii 1677—1679, prin hrisovul emis de Şerban Cantacuzino se pomeneşte de moşia Vlădeşti care aparţinea logofătului Badea (2).

Din secolul al XVII-lea, informaţii preţioase referitoare la Vlădeşti, le întîlnim în memoriile generalului von Bauer în care sînt descrise printre altele, condiţiile istorico-geografice, precum şi unele aspecte economice ale localităţii (3).

Epoca modernă, prin documentele sale istorice ne crează posibilitatea unei cunoaşteri mai exacte a situaţiei răspîndirii diferitelor meşteşuguri în satele Ţării Româneşti. La sfirşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX, locuitorii din Vlădeşti se ocupau cu agricultura în primul rînd, precum şi cu practicarea unor meşteşuguri, cum ar fi: dulgheritul, dogăritul, ţesutul şi olăritul, acesta din urmă practicat ca o anexă în cadrul gospodăriei (4).

În perioada aceasta, cînd ne este semnalată pentru prima oară existenţa olăritului, arta olarilor din Vlădeşti atinsese un înalt nivel de măiestrie, fapt consemnat de documentele vremii, precum şi de participarea meşterilor olari la concursul de olărie din 1908 (5), organizat de „Societatea Domniţa Maria”, al cărui scop era sprijinirea şi răspîndirea în România a artei naţionale. La acest concurs premiul II a fost atribuit olarului Constantin Niţă Moraru din Vlădeşti (6).

 De asemenea, amploarea şi vechimea meşteşugului olăritului la Vlădeşti ne sînt argumnetate, în primele decenii ale secolului nostru de numărul mare de olari care produceau atît ceramică nesmălţuită, cît şi smălţuită. Aşa de pildă, în anul 1910, olarii din comunele Ocnele Mari, Vlădeşti, Râmnic se plîngeau prefectului judeţului Vîlcea de: „pripăşirea unor bulgari de meserie olari, care au întemeiat trei fabrici — una la podul Oltului, a doua la Cetăţuie şi a treia la Ocnele Mari... şi cum în cătunele pendinte de acest oraş se găsesc peste 100 olari, cu care ne-am pomenit cu această meserie de la moşi şi strămoşii noştri, din care putem cîştiga şi noi hrana zilnică” (7). Aceşti locuitori olari arătau în continuare, că sînt concuraţi în meseria lor, solicitînd în acelaşi timp părăsirea acestor localităţi de către olarii bulgari. Printre cei care semnează această petiţie adresată prefectului se numără şi peste 30 olari din Vlădeşti: Popescu Dumitru, Starcea Gh. Dumitru, Bercea D. Ion, Bercea Ghiţă, Ion. Gh. Zota, Grigore Gojinete, Andrei Povarnagiu, Cosac D. Zota şi alţii (8).

Pe baza documentelor de arhivă şi a informaţiilor din teren (9), am putut reconstitui în secolul al XX-lea, în centrul Vlădeşti, trei generaţii de olari:

1) generaţia de olari care şi-a desfăşurat activitatea în primele două decenii ale secolului nostru (este vb. de sec. trecut, XX – n. V.S.). (10)

Din această perioadă se cunosc următoarele categorii de vase: ulcioare, oale, ploşti, ceşti, castroane, puşculiţe, solniţe, etc., unele fiind smălţuite, altele nesmălţuite.

2) generaţia de olari care a lucrat în perioada interbelică dintre care trebuie amintiţi: Povarnagiu Andrei, Gligorete Constantin, Cosac Ion Zota, Cosac Zota Grigore, Gheorghe şi Dumitru Gologan, Ion şi Constantin Niţi, Ion şi Nicolae Bucete, Costică şi Nicolae Andreescu şi alţii (11), care au încercat alături de linia tradiţională o serie de înoiri în privinţa formelor, a cromaticii şi a tehnicilor de decor.

3) generaţia de olari care şi-a desfăşurat activitatea în perioada postbelică, din rîndul căreia trebuie amintiţi: Gologan Gheorghe, fraţii Şchiopu, Ion Moraru, Arniceru Constantin, Ciurea Gheorghe etc.

Mutaţiile socio-profesionale determinate de profunde transformări în economia noastră socialistă au dus la o scădere a numărului celor care practică olăritul, astăzi lucrînd efectiv circa 6—7 olari, organizaţi în sistemul coperaţiei meşteşugăreşti.

Meşteşugul olăritului s-a dezvoltat la Vlădeşti, în primul rînd datorită materiei prime care se găseşte din abundenţă în cariere nu prea adînci pe dealul Bercului din apropierea localităţii, iar pe de altă parte datorită nevoilor locuitorilor de a-şi completa veniturile cu noi surse complementare.

Deoarece procesul tehnologic de prelucrare a lutului este asemănător cu al celorlalte centre de ceramică din Vîlcea nu vom mai insista asupra acestui lucru.

Privind în ansamblu produsele ceramicii populare din centrul Vlădeşti, constatăm că formele care se modelează aici se încadrează în general în tipurile cunoscute în România (12).

Prin formă, vasele modelate în centrul Vlădeşti se pot lega de cele de tradiţie romană. În ce priveşte categoriile de vase care se produc, ele sînt foarte variate şi pot fi clasificate în funcţie de durata arderii în cuptor, de tehnicile de ornamentare sau de funcţia pe care o îndeplinesc în gospodărie. După durata arderii vaselor în cuptor se impune să precizăm că aceasta este completă, făcîndu-se o singură ardere de 8—10 ore pentru ceramica roşie nesmălţuită şi o ardere dublă în cazul ceramicii angobate şi smălţuite de culoare roşu-cărămiziu şi verde închis.

 

În funcţie de utilitatea din gospodărie, deosebim următoarele categorii de vase: vase pentru preparat hrana (oale pentru sarmale, crătiţi cu două torţi, castroane, tigăi, oale borcan, etc.); vase pentru servit hrană (străchini, farfurii, căni, castroane, ceşti); vase pentru păstrat alimente sau băuturi (oale mari cu două torţi, ulcioare mari) ; vase pentru ceremonii tradiţionale (ploşti pentru nuntă, oale pentru înmormîntare, oale de moşi— pentru pomenirea morţilor, căni, ulcele); vase pentru flori - glastre, sacsie (sacsii = vase de pământ pentru flori - din lb. turcă saksi – n. V.S.), vaze; vase decorative pentru împodobirea interiorului (farfurii, figurine, străchini), precum şi vase pentru diverse utilizări (puşculiţe, pîlnii, sfeşnice, scrumiere, solniţe etc.).

Din punct de vedere tipologic putem împărţi vasele în mai multe categorii: oale, străchini, farfurii, căni, ulcioare, figurine, vase pentru flori, alte piese (fructiere, ploşti, pîlnii, ţepe de casă, scrumiere, etc.). În rîndurile care urmează vom face o scurtă prezentare a cîtorva tipuri de vase aflate în colecţia Muzeului Judeţean Vîlcea.

OALELE — folosite pentru prepararea şi păstrarea alimentelor şi băuturilor, au forme şi capacităţi diferite.

Oale-borcan — cu una sau două torţi, este înaltă de formă bitronconică, care aminteşte direct de amforele romano-bizantine, cu pântecul bombat, buza îngroşată şi răsfrîntă spre exterior. Decorul acestei forme în exterior este roşu-cărămiziu nesmălţuit în unele cazuri, iar în altele este alb-ango- bat, avînd ca motive decorative: spirala, brăduţul, valul, trasate cu smalţ galben sau verde. În interior acest tip de oală este smălţuită, avînd o capacitate pînă la 25—30 litri, fiind utilizată pentru păstrarea murăturilor, a untdelemnului, oţetului, unturii. (angòbă = strat subțire de lut de o anumită culoare, cu care se acoperă vasele după modelajul la roată, pt. un aspect mai fin – n. V.S.)

Oala pentru sarmale — avînd o formă bitronconică cu gura îngustă, pîntecul bombat, buza îngroşată şi răsfrîntă spre exterior. În exterior prezintă două torţi (sau doi butoni) prinse de buză şi pîntecul său, iar deasupra un capac conic cu buton supraînălţat. Decorul în exterior este alb avînd ca motive ornamentale: spirala, brăduţul, linii trasate cu smalţ verde sau galben; în interior este smălţuită cu smalţ verde sau galben. Capacitatea sa diferă (2—8 litri) în funcţie de necesităţile familiei.

Cratiţă — cu două torţi laterale, avînd o formă tronconică şi o capacitate care diferă de la 3—7 litri. Decorul este roşu-cărămiziu smălţuit, avînd ca motive ornamentale: spirale, linii, valul de culoare galbenă şi verde.

Oala de fiert — are o formă bitronconică, cu pîntecul uşor bombat, gura îngustă şi buza uşor răsfrîntă spre exterior. În exterior la partea superioară prezintă o toartă prinsă de buza şi pîntecul oalei. Decorul este simplu ne¬smălţuit în exterior, iar în interior este smălţuit. Capacitatea variază de la 2—5 litri.

Oala de lapte — are o formă bitronconică, gura îngustă şi buza îngroşată, cu o toartă prinsă de buza şi pîntecul oalei. Se foloseşte pentru păstrat şi pus laptele la închegat. În trecut era unul din cele mai solicitate vase de piaţă.

Oala de moşi — are pîntecul bombat, gîtul înalt, buza răsfrîntă spre exterior iar toarta prinsă de buza şi pîntecul vasului. Se foloseşte la diverse manifestări tradiţionale (pomenirea morţilor). De obicei decorul este alb în exterior, avînd ornamente de smalţ verde sau galben, iar în interior este nesmălţuită.

 

Străchinile — folosite pentru prepararea şi servirea hranei.

Strachina — are fundul plat, formă tronconică, umărul proeminent, buza uşor evazată Decorul în partea interioră este alb, nesmălţuit avînd motive ornamentale: spirala, valul, linii trasate cu smalţ verde sau galben.

Farfuria — se aseamănă cu strachina, singura deosebire fiind gura larg evazată şi buza răsfrîntă spre exterior. În ultimii ani, atît străchinile cit şi farfuriile sînt lucrate mai mult cu scop decorativ pentru înfrumuseţarea interioarelor.

Castronul — are formă tronconică, fundul plat şi buza răsfrîntă spre exterior. De obicei este smălţuit în partea interioară, dar şi forme cu decorul alb nesmălţuit avînd motive ornamentale: valul, spirala, linii trasate cu smalţ verde şi galben.

Ulcioarele — au o formă evoidală, baza mai largă, gîtul strîmt, terminat drept, cu o toartă simplă care începe de sub buză şi se opreşte pe pîntecul lor, sau unele avînd o toartă de formă tubulară prevăzută cu „ţîţă”. Ele au capacităţi diferite şi sînt folosite pentru păstrarea apei, oţetului, a unor băuturi sau utilizate la ceremonii tradiţionale (nuntă), fiind nesmălţuite de culoare albă sau altele smălţuite de culoare roşu-cărămiziu şi verde închis.

Cănile — au formă bitronconică, cu pîntecul uşor bombat şi rotunjit, buza îngroşată şi uşor răsfrîntă spre exterior, avînd gura rotundă sau cu „ţîţă“.

Vasele de flori — („glastre”, „Sacsîie”) — au în general o formă tronconică cu deschiderea mare în partea de sus, iar ca mărime diferă de la 2—5 litri, fiind ornamentate cu crestături şi cu brîuri alveoţate. De obicei sînt smălţuite în exterior.

Ploştile — sînt vase care se încadrează în categoria ceramicii de ocazie (nuntă), deosebindu-se o formă plată, care este de obicei smălţuită de culoare roşu-cărămiziu şi o altă formă inelară, constituită din patru sau mai multe braţe (denumite astăzi local — „plosca lui Vărzache” „plosca lui Şchiopu”) este smălţuită de culoare roşu-cărămiziu sau verde-închis. Ploştile au înscrise pe ele anul, localitatea şi numele meşterului care le-a modelat.

Figurile — modelate la Vlădeşti care ne amintesc de formele preistorice, reprezintă fie formele tradiţionale (animale, păsări, fluiere etc.) fie o serie de forme noi surprinzătoare cu motivele decorative emblematice (tractoare, helicoptere etc.). Unele din ele sînt smălţuite, altele nesmălţuite de culoare albă.

Pe lîngă formele prezentate, în centrul ceramic Vlădeşti se lucrează şi alte categorii de vase de o diversitate deosebită: servicii de apă şi băuturi — alcătuite din căni mari şi ceşti; solniţe de formă rotundă sau cu picior avînd patru găvane; pîlnii; puşculiţe pentru bani; fructiere ; sfeşnice; scrumiere; bolduri pentru acoperişul caselor (ţepe) — avînd forma unor animale sau păsări.

ORNAMENTAREA

Tehnicile de ornamentare pot constitui un alt criteriu de împărţire a ceramicii de Vlădeşti:

a) O ceramică ornamentată prin pictare cu cornul cu smalţ verde sau galben, peste angoba (huma) dată pe pereţii vaselor, pentru micşorarea porozităţii prin obturarea porilor.

b) O ceramică angobată, ornamnetată prin zgîrierea pastei moale a vaselor, cu un vîrf metalic sau o „pană dinţată” lăsînd să apară pe liniile zgîriate culoarea de fond a pastei de sub angobă.

c) O ceramică smălţuită de culoare roşu-cărămiziu sau verde închis, decorată prin imprimarea motivelor ornamentale (geometrice, florale etc.) cu ajutorul unor tipare sau a unei rotiţe zimţate denumită „spîrnel”.

d) O ceramică smălţuită de culoare roşu-cărămiziu, verde închis, decorată prin aplicarea ornamentelor în relief, fie ele brîuri alveolate sau figurine. În ce priveşte decorul vaselor de Vlădeşti trebuie să remarcăm că motivele ornamentale aplicate pe obiectele de ceramică, care probabil la origine au avut şi rol de comunicare, astăzi au devenit simple semne decorative, corespunzînd într-un fel şi cu mutaţiile de funcţii, care s-au produs între timp, de la utilitar spre decorativ.

În rîndurile care urmează vom încerca să trecem în revistă cîteva din ornamentele tipice ceramicii populare de Vlădeşti începînd cu cele mai simple, rezultate mai ales din tehnică şi raţiuni utilitare. Intre procedeele simple, reprezentînd o întoarcere la trecut este ornamentaţia liniară realizată în tehnica sgrafitării, din care fac parte motivul valului incizat sau grupul de linii vălurite, realizate cu „pieptenele44 în pasta moale a vaselor. Pe lîngă valul incizat este de menţionat şi cel trasat cu cornul care a apărut mai întîi sub forma liniei frînte şi se menţine şi azi pe buza vaselor (străchini, oale, ulcioare) avînd denumirea locală de „meandru” sau „şetrangul“. (13)

Brăduţul, un alt motiv decorativ ale cărui transcendenţe le regăsim pe ceramica dacică (14), apare destul de frecvent în decoraţia farfuriilor, străchinilor, cănilor, modelate în centrul Vlădeşti, fiind realizat prin pictare cu cornul cu smalţ verde sau galben, pe fondul alb al vaselor.

Printre motivele de ordin abstract, avînd şi o semnificaţie simbolică, este spirala. Cu diferite variante, spirala este prezentă în ceramica de Vlădeşti, începînd de la linia circulară care apare pe pereţii vaselor, pînă la spiralele ce trăiesc independent sub forma literei „S“, culcat sau două spirale unite sub forma unei crenguţe. Uneori spirale pictate cu cornul apar punctate pe margine şi poartă denumirea de „melci”. Spirala fiind interpretată ca un simbol al sensului vieţii, reprezentînd ideea de viaţă şi de timp, apare uneori asociată cu şarpele (15).

Un alt motiv decorativ pe care îl întîlnim aplicat în relief pe vasele de Vlădeşti este aşa cum am amintit mai sus — şarpele. În mod special o serie de ulcioare sau ploşti sînt împodobite cu şerpi, uneori trataţi naturalist, mai uşor de recunoscut, alteori transformaţi în zig-zaguri decorative.

Pe lîngă motivele decorative prezentate pe vasele de Vlădeşti mai întîlnim îşi alte motive geometrice (crucea în X, cercul, semicercul), florale sau motive astrale, reprezentînd soarele.

Un loc binemeritat în reprezentarea actuală a acestui centru îl are creaţia meşterului Dumitru Şchiopu, ale cărui obiecte se disting prin nota de eleganţă dată de albul angobei cu verdele şi galbenul smalţului îmbinate în motive inedite şi avînd ca elemente fundamentale şi tradiţionale, spirala şi brăduţul.

Astăzi mai mult ca oricînd, meşterii ceramişti din Vlădeşti colaborează activ cu muzeele de artă populară, contribuind prin aceasta la cunoaşterea aprofundată şi extinsă a problemelor şi aspectelor legate de creaţia mai veche, dar mai ales nou, de ceramică.

Olarii de la Vlădeşti sînt deasemenea participanţi şi laureaţi ai unor concursuri şi manifestări cultural-artistice integrate Festivalului naţional — ,,Cîntarea României (44). Participarea şi distincţiile obţinute de aceşti meşteri, reprezintă garanţia valorii deosebite, a concepţiei artistice, a stilului şi personalităţii lor, dar mai ales a artei ceramicii.

Sursa: Eugen Deca/ «Ceramica populară în centrul Vlădești»/ revista Studii vâlcene nr. V 1982 (Seria veche).

Capturile de ecran ilustrează informațiile în original. Mai multe foto. 


În conexiune:
Dumitru Șchiopu aniversare 75 ani (Vlădești, 28 ianuarie 2001)

Interviu video din 2016 cu Dumitru Șchiopu și familia care îi continuă tradiția

Valentin Smedescu

___________

1 Cf. N. Dobrescu, Istoria Bisericii Române din Oltenia, Bucureşti, 1910, p. 260.

2 C. N. Mateescu, Documente vîlcene, în „Arhivele Olteniei*, nr. 51—52/1924, p. 327—328.

3 C. I. Karadja, Oltenia după memoriile generalului von Bauer, în „Arhivele Olteniei*, nr. 14/1924, p. 303.

4 C. Alexandrescu, Dicţionar geografic al judeţului Vîlcea, Bucureşti, 1893, p.770.

5 Arh. Stat. Rm. Vîlcea, Prefectura Judeţului Vîlcea, dos. 55/1908, f. 16.

6 Silvia Zderciuc, Mircea Dumitrescu, Concursul de olărie din 1908, în „Revista Muzeelor” nr. 1/1970, p. 65.

7 Arh. Stat. Rm. Vîlcea, Prefectura Judeţului Vîlcea, dos. 51/1910, f. 593.

8 Ibidem, f. 594.

9 Informatori: Gologan Gh. — 84 ani, Şchiopu D. — 55 ani şi Moraru Ion — 74 ani.

10 Arh. Stat. Rm. Vîlcea, Prefectura Judeţului Vîlcea, Dos. 51/1910, f. 593.

11 Informatori — Gologan Gh., Şchiopu Dumitru, Ciurea Dumitru.

12 Paul H. Stahl, Paul Petrescu, Olăria ţărănească din Vîlcea în, „Ş.C.I.A.44, seria Arta Plastică, tom. 12, nr. 1/1965, p. 173.

13 Informatori: Gologan Gheorghe, Moraru Ion şi Şchiopu Dumitru.

14 Dumitru Berciu, Elemente de cultură geto-dacă din sec. I. î.e.n. la Ocniţa - jud. Vîlcea, în „Revista M uzeelor şi M onum entelor14 nr. 4/1977, p. 62.

15 C. Nicolaescu, Paul Petrescu, Ceramica românească tradiţională, Bucureşti, 1974, P- 47.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Constantin Mateescu/ Centrul Râmnicului

Pe vremuri, cînd vorbeai de Centrul Rîmnicului, te refereai la spaţiul închis de patru străzi, formînd o arie geometrică asemănătoare mai de...