La sfârşitul secolului XIX se realizau „corpusurile
fundamentale ale folcloristici româneşti”, însă între ele nu regăsim Ţara
Loviştei, depresiunea fiind pentru folclorişti o ,,terra ignota” până în a doua
jumătate a secolului XX (10). Singurul care avea să insereze într-una din
lucrările sale patru colinde din Lovişte, două din Câineni şi două din Titeşti,
a fost Tudor Pamfilie (11).
Nu s-au ocupat de această zonă nici chiar folcloriştii
olteni, între care cel mai de seamă este probabil Teodor Bălăşel (12), deşi în
broşura I (1919) inserase patru colinde din Scundu - Vâlcea,
,,Unele similare cu cele din Ţara Loviştei, unde ele sunt
încă vii” (13). Primele informaţii despre obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou
din Ţara Loviştei sunt consemnate în răspunsurile la chestionarele Densuşianu (10,14).
În anul 1965, folcloristul Ovidiu Bârlea, cercetătorul Iosif Herţea de la
Institutul de Etnografie şi Folclor şi redactorul de atunci al Editurii
Minerva, Constantin Mohanu, originar din Bumbuieşti, comuna Boişoara,
înregistrează colinde din Boişoara, Bumbuieşti, Găujani şi Mlăceni,
înregistrări intrate în arhiva institutului şi folosite ulterior de Monica
Brătulescu la elaborarea indicelui tematic (10). Lucrarea „Folclor din Ţara
Loviştei”, apărută în 1970 sub coordonarea profesorului Mihai Pop (15) nu
conţine texte din comuna Câineni, ci numai din comuna Boişoara.
În 1973, apare lucrarea lui C. Mohanu (4), „Fântâna
dorului”, care conţine 115 colinde din toată Ţara Loviştei şi unde autorul
„decretează” laicizarea totală a colindelor în această zonă, evident, greşind
profund; de fapt, credem că nici el nu era convins de această „laicizare”, ci a
făcut afirmaţia în cauză doar pentru a se pune bine cu autorităţile comuniste
(eventual, pentru a-şi putea tipări cartea!).
Ion Piloiu, originar din Boişoara, publică două lucrări:
prima - în 1981 (16), care cuprinde 116 colinde puse pe note muzicale (autorul
este absolvent de Conservator), între care găsim 7 din Câinenii Mici şi 10 din
Câinenii Mari, iar cea de a doua - în 1996 (17), care cuprinde, pe lângă cele
116 piese ale primei lucrări şi alte 124 de piese, clasificate ,,după
funcţionalitate şi tematică”. În această a doua lucrare, autorul explică de ce
în prima culegere apăreau 36 de piese fără text (doar melodiile): „deoarece în
acel moment nu se puteau publica textele colindelor religioase” (18). În fine,
la aceaastă bibliografie să mai adăugăm şi lucrarea lui Costea Marinoiu (19), o
culegere de folclor din Racoviţa, judeţul Vâlcea precum şi o lucare recentă a
lui Gelu Ifrim (25) din Brezoi, o zonă declarată de autor, nu fără temei, drept
,,vatră de colinde şi legende”, lucrare ce conţine texte puse pe note de
acelaşi Ion Piloiu.
Satul natal al subsemnatului, Grebleşti, este situat în
nordul Ţării Loviştei, pe malul stâng al Oltului, între Câinenii Mici şi
Boişoara, fiind străbătut de „drumul cel vechiu” (20), Calea Mare,
Câineni-Perişani-Sălătruc-Curtea de Argeş, un drum cu o existenţă milenară care
a fost vreme de secole una dintre principalele căi de legătură între Vechiul
Regat şi Ardeal. Este cel mai mare sat dintre cele şase (Câinenii Mici,
Câinenii Mari, Grebleşti, Robeşti, Priloage, Râul Vadului) ale comunei Câineni
şi multă vreme a aparţinut de judeţul Argeş.
În fiecare an, la începutul lunii decembrie, după Sfântul
Nicolae, tinerii de însurat, (băieţii - în limbajul local), se strâng seara în
casa unuia dintre ei, pentru a repeta colindele care în Grebleşti, ca şi în
toată Loviştea argeşeană (cea din stânga Oltului) se numesc „cântece de
Crăciun”. De multe ori, aceste repetiţii se fac sub supravegherea unor bărbaţi
căsătoriţi, care cunosc bine textele cântecelor pe care, până a se însura, le
cântau şi ei. Se acordă o mare atenţie însuşirii corecte a textelor cântecelor,
căci altfel băieţii ,,s-ar face de ruşine” dacă gazda, mai ales în cazul în
care este una cunoscătoare, i-ar întrerupe pentru a-i corecta.
În zorii zilei de 24 decembrie, începând cu orele 2-3, pe la
casele gospodarilor vin cete-cete copiii ,,după colindeţi” strigând în gura
mare: ,,Bună zolooo, bună zolooo ...!”. Această strigare înseamnă de fapt „Bune-s
zorile”, dar prin translaţie fonetică (26) s-a ajuns la ,,Bună zolooo”. Ei sunt
primii vestitori ai sărbătorii Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos de a doua
zi. În faţa fiecărei case, la intrare sau în faţa porţii, copiii cântă:
Am venit şî noi odată La un an cu sănătate Şî la anu’ să
venim,
Sănătoş’ să vă găsâm.
Dacă gazda întârzie cumva să le deschidă uşa, ei strigă
nerăbdători:
Ne daţ’, or’ nu ne daţ’
Mămăligă cu cârnaţ’?
După ce gazda deschide uşa, fiecare copil zice ,,Bună
dimineaţa la Moş Ajun!” şi primeşte „colindeţi”: cornuri, covrigi, felii de
pâine albă sau de cozonac, biscuiţi, mere sau nuci, pe care le vâră repede
într-o traistă cât mai mare, purtată cu baiera trecută peste umăr. Noaptea
umblă copiii mai mari, iar cei mici stau ca pe ace aşteptând să se facă ziuă,
ca să le dea şi lor voie părinţii să meargă după ,,colindeţi”, nelipsind adesea
scenele patetice, rugăminţi şi plânsete din partea ţâncilor.
În noaptea de Crăciun, respectiv cea dintre 24 şi 25
decembrie, pe la fiecare casă din sat vin în ceată cu colindul tinerii de
însurat, băieţii. În toată Ţara Loviştei, cetele de colindători se numesc
„preuci”. Acest termen este destul de răspândit, mai ales în Moldova unde însă
el ,,este pus în legătură cu hergheliile de cai” (10). C. Mohanu (4) susţine că
termenul ar proveni de la un verb din slava veche, ,,priuciti”, care are sensul
de ,,a obişnui pe cineva, a învăţa într-un anume fel, a face ceva, a
domestici”.
Din motive teritoriale, în Grebleşti se constituie câte două
preuci de băieţi care colindă fiecare câte o jumătate de sat, pentru ca nicio
casă să nu rămână necolindată. Cel puţin pentru Ţara Loviştei, nu este
adevărată aserţiunea că cele două preuci s-ar fi format în vechime pe criterii
de aparteneţă socială (bogaţi-săraci) aşa cum susţine Ov. Bârlea (21). De
altfel, în Robeşti, satul fiind mai mic, a colindat dintotdeauna şi colindă
încă, o singură preucă. Casele sunt colindate la rând, fără deosebire de
statutul social al celor care le locuiesc, cu excepţia faptului că primul
colindat din sat este preotul. De altfel, Biserica Ortodoxă Română nu a fost
niciodată în conflict deschis cu obiceiul colindatului de Crăciun, dimpotrivă,
biserica şi slujitorii ei s-au implicat dintotdeauna în susţinerea acestui
obicei; de exemplu, slujba din prima zi de Crăciun începe în zorii zilei de 25
decembrie, după ce băieţii termină satul de colindat şi preucile reunite încep
să cânte de la un capăt la altul al satului, ,,Ziorile” sau, în limbajul local
- ,,Zâor’le”. Fiecare preucă este condusă de către un „înaintaş” („vătaf” în
celelalte sate ale comunei Câineni) un tânăr destoinic, bun cunoscător şi
interpret al cântecelor de Crăciun, ales nu prin licitaţie, ci prin discuţie
liberă. La rândul ei, preuca mare este împărţită în două grupuri, care se
numesc „strane”. La primirea în casă, acestea cântă alternativ. Cântatul
alternativ a fost adoptat dintr-o necesitate obiectivă: în timpul cât o strană
interpretează o strofă, cealaltă se odihneşte, ,,îş’ trage sufletu’ ” (22).
Chiar şi aşa, mult timp după ce colindă, băieţii sunt răguşiţi, mai ales că
ultimul cântec, ,,Ziorile”, se cântă continuu, de la un capăt la altul al
satului, în timp ce clopotele bisericii bat, fiind foarte solicitant din punct
de vedere vocal, deoarece se cântă afară, în aerul ,,tare” al nopţii de iarnă.
Preuca este însoţită de 1-3 băieţi mai puţin talentaţi la
cântat, dar mai voinici, numiţi „măgari” - în Grebleşti („iepe” - în celelalte
sate ale comunei), desemnaţi să poarte „disagii” (desagii) în care se pun
darurile în natură: colaci, cozonaci, afumături de porc, nuci, mere, băutură
etc. În Priloage, un cătun aflat peste Olt de Robeşti, până prin anii ’80
colindau băieţii din Grebleşti, iar după ce s-a construit puntea peste Olt, au
început să colinde cei din Robeşti. A fi primit în rândul băieţilor care
colindă de Crăciun este o confirmare a maturităţii oricărui tânăr, a trecerii
lui în categoria „băieţilor de însurat”.
Cântecele de Crăciun din Ţara Loviştei sunt de mai multe
feluri: cântecul de afară, cântecele din casă, cântecul de ieşire din casă şi
cântecul de dimineaţă. În cazul satului Grebleşti, cele mai multe dintre
colindele din casă au texte de o lungime considerabilă ca urmare a caracterului
lor prin excelenţă narativ; spre exemplu „Steaua” are nu mai puţin de 84 de
strofe!
Toate cântecele de Crăciun din Grebleşti sunt cântate
într-un stil caracteristic: fiecare strană interpretează alternativ câte o
strofă din colind, sfârşitul acesteia suprapunându-se peste începutul celei
care urmează, deoarece strana aflată în pauză începe să o cânte atunci când
cealaltă nu a terminat încă de cântat strofa de dinainte. Rezultă, în acest
fel, o suprapunere fonică originală, mai ales că începutul fiecărei strofe este
foarte puternic, manifestându-se permanent o concurenţă între cele două strane
în ceea ce priveşte „calitatea” interpretării. De asemenea, în timpul
interpretării, accentul se pune pe ultima silabă care, de cel mai multe ori,
conţine în final o vocală, iar dacă este o consoană, aceasta este vocalizată cu
un ,,î” mut. Strofele sunt formate în general din câte trei versuri dintre care
unul este refrenul: ,,Mari boieri”, ,,O, lerui Doamne”, ,,Oi-da lerui Doamne”,
„Oi-le-runda lerui Doamne”, „Domnului, Domn din cer”, „Flor’le dalbe”, „Flor’le
dalbe lel’ de măr”, ,,Viţa-i verde de ieder” etc. O excepţie este ,,Cântecu’
din casă” sau ,,D-ale cui-st-acestor case?” care are patru versuri, dintre care
unul este refrenul - ,,O, lerui Doamne” (şi din care redăm ceva mai jos două
fragmente exemplificatoare). Uneori refrenul marchează începutul unei strofe,
de exemplu „Flor’le dalbe lel’ de măr” din ,,Cântecu’ Sfintei Maria” (şi din
care, de asemenea, redăm un fragment ceva mai jos).
Deşi temele principale ale cântecelor de Crăciun sunt
aceleaşi - Naşterea Pruncului Iisus, vânătoarea, păstoritul, agricultura şi
dragostea, totuşi, în ceea ce priveşte melodiile şi textele, există diferenţe
între Grebleşti şi celelalte sate ale comunei Câineni şi, evident, ale Ţării
Loviştei.
În Grebleşti, cântecul de afară se cheamă ,,De-a-dormit-aţ’
mari boieri” şi are următorul text:
De-a-dormit-aţ’ mari boieri,
Mari boieri (R),
Din zâuară, din doscioară,
Din capu’ zâorilor, (R),
C-a dat raza soarelui,
Zâmbrele portiţilor, (R),
Crucile fereştrilor,
Gârlicile, pimniţâle, (R), Jicniţâle cu buţâle.
Boieri nu să deşteptară, (R),
Da’ cei juni colindători
De-m’ vâzură şî-m’ văzură, (R), Pâlc de porumbi să făcură,
Ca un pâlc de porumbei, (R), De-amestecaţ’ cu grangurei.
Şî-m’ săltară de-m’ zburară, (R), Sus, măi sus să ridicară,
Cu norii s-amestecară, (R),
Jos, măi jos că să lăsară
În prundur’le mărilor, (R), Luară-apşoară-n gurişoară,
Pietricele-n degeţele, (R),
Jos, măi jos că să lăsară
Peste case boiereşti, (R):
Cu apşoarara că-m’ stropiară,
Pietricele-ngrindinară, (R), Atunci boieri să deşteptară,
Lor mai bin’ că le păreară, (R), Mese mari că întindeară.
Peste masă grâu revarsă, (R), Peste grâu - colac de grâu
Şî o mână de florinţ’, (R),
De florinţ’, de bani mărunţ’.
Şî din gură aşa-m’ grăiară, (R):
- De-ţi fi juni colindători,
Intraţ’ în casă pă fereastră, (R),
Şî veţ’ sta-mprejur la masă.
Şî veţ’ sta, veţ’ colinda, (R),
Din vadră veţ’ adăpa
Şî colacu’ veţ’ lua, (R),
Cel colac de cozonac
Şî cea mână de florinţ’, (R),
De florinţ’, de bani mărunţ’.
Ş-o-nchinăm cu sănătate!
În perioada comunistă cuvântul ,,boieri” a fost înlocuit cu
,,plugari”, se înţelege de ce; aceasta a fost singura concesie făcută noilor
autorităţi care nu au putut interzice cântecele de Crăciun cu tematică
religioasă care au continuat să fie cântate în casă (cântecele din casă).
Cântecul de afară se cântă foarte tare, în ritm alert, cu
voci puternice, pentru ca gazda să audă şi, de aceea, melodia pare oarecum
stridentă, dar, în noapte, ea sună impresionant. Arareori băieţii sunt lăsaţi
să cânte tot cântecul de afară, căci uşa casei se deschide şi, de obicei, sunt
poftiţi înăuntru. Foarte rar nu sunt primiţi în casă, dar şi atunci li se dau
bani afară, evident, mai puţini decât dacă ar fi fost poftiţi înăuntru. De
obicei, nu primesc în casă cei care au necazuri, oamenii bătrâni şi singuri şi
cei care nu au suficienţi bani pentru a le plăti băieţilor ca să le cânte în
casă. De fapt, băieţii ştiu dinainte unde vor fi primiţi în casă şi unde nu,
deoarece în primul caz, casele sunt luminate de sărbătoare, iar în al doilea
caz sunt cufundate în întuneric.
În Grebleşti am identificat cel puţin 20 de cântece de
Crăciun care se cântă în casă (23). Dintre acestea, cam jumătate se cântă mai
frecvent, la cerea gazdei care primeşte băieţii în casă sau la alegerea
acestora din urmă - caz în care ei aleg cântecele orientându-se după situaţia
familială a gospodarului (existenţa fetelor de măritat, a băieţilor de însurat,
a copiilor mici, a bătrânilor foarte înaintaţi în vârstă etc.). Exceptând
cântecele care au legătură cu Naşterea Pruncului Iisus sau care, în general, au
tematică religioasă, cele mai multe cântece sunt pentru băiatul de însurat sau
fata de măritat din casa respectivă. Acestora li se urează împlinirea dorinţei
de a întâlni iubita, respectiv - iubitul potrivit. Dacă băieţii care colindă
ştiu că băiatul sau fata colindată de ei ,,umblă” cu o fată, respectiv cu un
băiat anume, în finalul cântecului introduc numele celor doi spre hazul, şi,
uneori, spre surprinderea celor din casă, care atunci află că fiul sau fiica
lor are o iubită, respectiv un iubit (24):
...Lu’ (cutare) ani frumoş’,
Cu (cutare) de-a-mpreună,
Ca să-ş’ facă voia bună
Şî să-m’ fie sănătoş’!
Pe alt plan, cântecele de Crăciun din Grebleşti, ca de
altfel din toate satele Ţării Loviştei, sunt expresia tradiţională a vieţii de
familie bine rânduite, sugerată alegoric prin ,,copacul cu trunchi îngemănat” (24):
...Născutu-mi-au, crescutu-mi-au Doi meri şî doi peri,
O, lerui Doamne (R),
Din trupini întrupinaţ’,
De mijloc sunt depărtaţ’,
De vârfuri sunt sus la nori, (R),
De zmicele-s sus la stele.
Perii cresc şî înfloresc,
Merii cresc şî-nmărgăresc, (R),
Dragu’ mi-i de-aceşti doi pomi. ...
În cântecele cu tematică religioasă, se remarcă tendinţa de
umanizare a Divinităţii - Dumnezeu mănâncă, bea cu oamenii, are controverse cu
Sfântul Ion şi cu bătrânul Crăciun:
...Şî cân’ fu despre beţâie,
Despre dalba-i veselie,
O, lerui Doamne, (R),
Grăia Ion, Sfântu’ Ion
Cătră bunu’ Dumnezău:
- Tot stam, Doamne, -a te-ntreba, (R),
Şî Doamne-ntreba-te-voi
Care din noi amândoi,
Care din noi-om-fi măi mare? (R),
Grăia bunu’ Dumnezău:
Cătră Ion, Sfântu’ Ion:
- Ce stai,
Ioane,-a-mă-ntreba, (R),
Căci cu dreptu’-ţ’ voi răspunde:
Din domnie-s eu măi mare C-am făcut Ceru’ şi Pământu’, (R),
Am făcut şî Lumea toată,
Am făcut şî am crescut.
Grăia Ion, Sfântu’ Ion, (R),
Cătră bunu’ Dumnezău:
- Da’ de zâle-s eu măi mare
C-am botezat lumea toată, (R),
Te-am botezat şi pă Tine
Să fii Domnu‘ Cerului,
Cerului, Pământului, (R),
Şî al nostru-al tuturor. ...
În plus, în aceste cântece găsim şi unele abateri de la
adevărul istoric; de exemplu: Iisus s-a botezat la maturitate şi nu imediat
după naştere, fapt de altfel imposibil, întrucât Sfântul Ioan Botezătorul,
vărul lui Iisus, era cu doar câteva luni mai mare decât Mântuitorul:
...Florile dalbe lel de măr (R),
Mititel şî-nfăşăţăl,
Infăşăţăl în flori de măr.
(R), Faşa-i dalbă de mătase,
Impletită-n cinci şi-n şase,
(R), Cârpe dalbe de fuior.
Dar la El cine-mi aleargă?
(R), Aleargă ş-aleargă Sfântu’ Ion Şî din braţe că mi-L
luară,
(R), La râu’ Iordan că-mi alergară,
Unde ţâşnesc trei izvoară,
(R), Trei izvoare din trei munţ’:
Un izvor cu lapte dulce,
(R), Alt izvor cu vin mai roşu Şî altu’ cu Sfântu’ Mir.
(R), În lapte dulce mi-l scăldară,
Alb ca laptele-L făceară. ...
De altfel, tematica religioasă nu reprezintă un criteriu de
clasificare strict deoarece în toate aceste cântece religiosul se împleteşte cu
profanul.
În unele cântece laice de Crăciun din Grebleşti (ca şi din
toată Ţara Loviştei) se remarcă tendinţa de a atribui unor oameni, în special
băieţi de însurat şi fete de măritat, însuşiri deosebite, supranaturale. Ei/ ele
sunt fii/ fiice de împărat deosebit de arătoşi, respectiv de frumoase, care-şi
caută perechea în vederea căsătoriei şi şi-o găsesc în fiinţe asemuite cu
florile preafrumoase, respectiv, în voinici viteji şi harnici, ciobani
pricepuţi sau vânători iscusiţi. În aceste cântece regăsim sentimentul
dragostei şi sentimentul respectului faţă de familie. Gazdelor colindate nu li
se urează să aibă parte de bogăţii şi avere multă, ci, în primul rând, de
sănătate şi voie bună.
Dntre cântecele din casă, cel intitulat ,,Sus în plaiu’
muntelui”, care abordează tema dragostei şi tema păstoritului într-o
remarcabilă alegorie, merită a fi analizat puţin. El se cântă de obicei în
familiile care au fraţi şi surori de vârste apropiate, necăsătoriţi. Ii
reproducem integral textul fiindcă mesajul său este unul deosebit de
interesant, fiind pus în valoare şi de o melodie foarte frumoasă:
Sus în plaiu’ muntelui,
Viţa-i verde de ieder’ (R),
E-un ciopor mare de oi.
Da’ de păscut un’ să paşte? (R),
Şî se paşte-n seninei.
Da’ de apă un’ s-adapă? (R),
Şî s-adapă în nori negri.
Dară strunga care este? (R),
E cearcănu’ luniei.
Da’ găleata care este? (R),
Este luna cân’ e plină.
Dară cupa care este? (R),
Luceafăru’ zâorilor.
Da’ la strungă cin’ le dară? (R),
Dară-ş’ (cutare fată) d-oichii-ş’ negri.
Da’ la uşă cin’ le mulge? (R),
Mulge (cutare băiat) bun băiat.
(Cutare fată) din gură-m’ grăiară, (R),
- Mulge tare, frăţâoare!
Mulge două, lasă nouă, (R),
Cele oi şî plecătoare
Le mai lasă trecătoare, (R),
Cele sute de cornute
Le mai lasă şî trecute, (R),
Cele mii de miorele
Le mai lasă şî pă ele, (R),
Că vine-un puhoi de ploi.
(Cutare băiat) din gură-m’ grăiară, (R),
- Nu te, soro, speria,
C-ăla nu-i puhoi de ploi, (R),
Ci sunt peţitorii tăi:
Vin la min’ te cer pă tine, (R),
Nu te cer numai pă tine.
Şî-m’ cer zeciuri de berbeciuri, (R),
Im’ cer sute de cornute,
Cea ie cu năsâpie, (R),
Şî-m’ cer mii de miorele
Şî-m’ cer plug negru de boi, (R),
Şî pă murgu’ cel din grajdi,
De-nşelat şi de-nfrânat, (R),
Cum e bun de-ncălicat.
(Cutare fată) din gură-m’ grăiară, (R),
- Nu te, frate, speria,
D-ochii-m’ negri ce-m’ dau eu, (R),
Că eu îi cunosc pă ei,
Plătesc zeciuri de berbeciuri, (R), Plătesc sute de cornute,
Pă ie cu năsâpie, (R),
Plătesc mii de miorele.
Cizme-nalte ce-m’ dau eu, (R),
Plătesc plug negru de boi,
Şî pă murgu’ cel din grajdi, (R),
De-nşelat şi de-nfrânat
Cum e bun de-ncălicat, (R),
Unde-i (cutare băiat) cel frumos,
Cu (cutare fată) de-a-mpreună, (R)
Ei să-m’ fie sănătoş’!
În timpul interpretării concrete (la faţa locului), cutare
băiat şi cutare fată sunt înlocuite cu numele copiilor gazdei. Dialogul
frate-soră din acest cântec evidenţiază îngrijoararea celui dintâi că-şi va
pierde din avuţie pentru că peţitorii nu-i vor cere să le-o dea doar pe sora
sa, ci şi „zeciuri de berbeciuri”, ,,sute de cornute”, ,,mii de miorele”,
,,plug negru de boi”, ,,pe murgu’ cel din grajdi” şi chiar ,,cea iie cu
năsâpie”. Dar fata îl linişteşte, conştientă fiind de frumuseţea ei şi de faptul
că aceasta este suficientă pentru a fi peţită şi luată şi fără zestre, ba
dimpotrivă. Remarcabil este faptul că frumuseţea fetei reiese din text în mod
natural, apropape indirect, discret şi nu în mod agresiv, lipsit de modestie
sau în mod lasciv-libidinos-vulgar, aşa cum se întâmplă adeseori în unele texte
de muzică populară ,,modernă” (22). Subtilitatea textului este uimitoare,
superioară, după părerea noastră baladei ,,Mioriţa” - mult mai cunoscută, dar
care are un mesaj interpretabil, între care şi unul extrem de nefavorabil la
adresa noastră, acela că două treimi din poporul român sunt formate din hoţi şi
criminali şi o treime din proşti.
După ce băieţii au terminat de cântat în casă, gazda le
plăteşte, suma şi, eventual, darul în natură depinzând de cât de mult şi, mai
ales, de cum au cântat. La ieşirea din casă, ambele strane cântă împreună
cântecul de mulţumire ,,Măi, ferice”:
Măi ferice, Doamne dragă,
Lerui Doamne, lerui ler (R),
Tot d-acesta,-acest om bun.
Că e bun la Dumnezău, (R),
Ş-are fii, ş-are nepoţ’
Şî stau împrejur la masă, (R),
Parcă-i pom verde-nflorit,
Primăvara de-nverzît, (R),
Rodu’-n codru să rodească,
Acest om să-mbogăţască, (R);
Ca măr dulce-n primăvară.
Bună-i sara d-astă sară, (R),
Sară bună, bună sară!
După ce fiecare preucă termină de colindat jumătatea ei de
sat (în Grebleşti acestea se numesc In Sat şi Câmpuri), spre dimineaţă, băieţii
din ambele preuci se adună în faţa bisericii şi aşteaptă să bată clopotele care
vestesc Crăciunul şi cheamă lumea la slujbă. De obicei, clopotele încep să bată
în jurul orei 5 dimineaţa. In acel moment, băieţii încep să cânte ,,Ziorile”
(„Zâor’le”) - cântecul de dimineaţă şi pornesc spre un capăt şi celălalt al
satului cântând în timp ce clopotele bisericii bat cu putere. Este un moment
impresionant, absolut înălţător. Redăm în continuare textul integral al acestui
cântec deosebit de frumos care, deşi are o melodie relativ lentă, fiind
interpretată ritmat seamănă totuşi cu un marş (reamintim - fiecare vers se
cântă de câte două ori urmat de refren, interpretarea fiind alternativă, în
stilul caracteristic - suprapus şi cu ultima silabă accentuată, iar dacă versul
se termină cu o consoană aceasta este urmată de vocala ,,î”):
Ce v-aşa pripiţ’, (x2)
Voi, zâori de zâuă, (R),
De vă revărsaţ’?
Cân’ voi bine ştiţ’,
Noaptea de-astă nopte,
Noi nu ne-am somnat,
Ci am tot umblat De am colindat,
Munţ’ şî văi adânci,
Păduri mari şî stânci,
Ca să ne vânăm,
De-ale vânătoarii,
Cerbi şî căprioare,
Pasări zburătoare.
Şî noi tot umblând,
Nimic nevâzând,
Nici neauzind,
Nici cocoş’ cântând,
Nici topor tăind,
Nici câine lătrând,
Nici popă tocând,
Numa’ vârf de munte,
Vârf de munte-nalt.
Noi că am văzut,
Doi vulturii surii (sic!),
Din aripi bătând,
Din ciocuri muşcând.
Noi ne-am sfătuit Cum să ne-afirăm,
Ca să le furăm,
Câte-o penişoară,
Dăm la fetişoare,
Puie-n cosişoare,
Sara-n şezătoare,
Rar la zâle mari,
În zâua de Crăciun,
Cea de Bobotează,
Cân’ popa botează.
A doua zi de Crăciun (26 decembrie), cu darurile şi cu banii
strânşi din colindat, băieţii organizează seara petrecerea colindătorilor, la
care fiecare îşi invită fata care îi este dragă. Aceasta vine însoţită de mama
ei sau de o rudă apropiată. De la petrecere nu lipsesc lăutarii (în ultimii
ani, locul lor a fost luat de. combinele muzicale). Se pare că în vechime
această petrecere era, de fapt, un ritual de iniţiere a tinerilor în viaţa de
familie, marcând o perioadă de tranziţie între două statute sociale, respectiv
de la cel de necăsătorit, la cel de căsătorit24. De altfel, la această
petrecere se întâlnesc tocmai cei numiţi în finalul acestor colinde iar după
Bobotează începe o perioadă în care au loc foarte multe nunţi (odinioară,
petrecerea aceasta se repeta pe 7 ianuarie, de data aceasta fiind organizată de
fete pe cheltuiala lor).
În ziua de Crăciun (25 decembrie), prin sat umblă copiii
,,cu Steaua”. Texte ca „Steaua sus răsare”, ,,Trei crai de la Răsărit”, ,,O ce
veste minunată” etc., pe care le cântă aceştia după primirea lor în casă, sunt
cunoscute nu numai în satele comunei Câineni, ci şi în multe alte localităţi
din judeţul Vâlcea şi chiar din ţară. Până nu demult, prin satele comunei
Câineni, în cele trei zile ale Crăciunului umblau „Irozii” - nişte tinerii
costumaţi specific (costum popular cu panglici colorate şi clopoţei, coifuri
sau ,,jobene” înalte şi colorate, săbii, bâte etc.) care jucau un fel de
„căluş”. De obicei, aceste echipe de căluşari veneau, în special la Grebleşti,
din judeţele Argeş şi Olt, zone recunoscute pentru tradiţia căluşarilor.
În fine, în textele cântecelor de Crăciun din Grebleşti,
judeţul Vâlcea, ca de altfel din toată Ţara Loviştei, întâlnim adesea şi
cuvinte al căror sens s-a pierdut sau s-a alterat fonetic şi, în aceste
condiţii, cu greu poate fi dedus. Imi amintesc că întrebându-l pe tatăl meu ce
înseamnă unii termeni neobişnuiţi, regăsiţi doar în cântecele de Crăciun din
satul meu natal, răspunsul lui a fost: ,,Nu ştiu, aşa am pomenit !”. Pe de altă
parte, acest fapt pledează pentru vechimea mare a acestor creaţii şi pentru
posibila preluare deformată a textelor de-a lungul anilor de sutele de
generaţii de tineri. Un alt fapt interesant pe care l-am consatat atunci când
tatăl meu se străduia să transpună în scris aceste cântece, a fost acela că el
trebuia să le şi cânte în timp ce scria, altfel nu-şi amintea deloc textele
respective. De altfel, această situaţie am consatat-o şi eu fiindcă multe
dintre cântecele de Crăciun pe care le-am îndrăgit încă din copilărie şi,
ajungând la tinereţe, când era posibil, le şi cântam colindând satul cu băieţii
de însurat (,,Sus în plaiu’ muntelui” spre exemplu), le cunosc foarte bine şi
astăzi.
Reamintim că aceste colinde, aceste cântece de Crăciun din
Ţara Loviştei sunt exclusiv creaţii populare orale şi sunt puţine lucrări care
le menţionează textele (1, 4, 6, 17, 25) şi acelea - doar parţial.
&&&
_______
*În memoria tatălui meu, Marian N. Pătraşcu zis Mărian al lu’ Chircuţ (25 august 1927 - 23 iunie 2012).
______________
NOTE:
1 M. Pătraşcu şi N. Daneş, Monografia comunei Câineni,
judeţul Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2008, p. 9;
2 Idem, p. 235;
3 Gh. Vrabie, Folclorul - obiect, principii, metodă,
categorii, Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 195;
4 C. Mohanu, Fântâna dorului. Poezii populare din Ţara
Loviştei, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 611-631;
5 Al. Rosetti, Colindele religioase la români, Academia
Română, Bucureşti, 1920, p. 2;
6 Idem, p. 8-9;
7 Idem, p. 77;
8 O. Buhociu, Folclorul de iarnă. Ziorile şi poezia
păstorească, Editura Minerva, Bucureşti, 1979, p. 89;
9 M. Pop, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Institutul de
Cercetări Etnologice şi Dialectologice, Bucureşti,1976, p. 70;
10 C. Bălosu, Colindatul în Ţara Loviştei, în Oltenia -
Studii şi Comunicări. IX.Etnografie, 1989, p. 80-99, Muzeul Olteniei, Craiova;
11 T. Pamfilie, Sărbătorile la români, Editura Saeculum,
1997, p. 306, 315, 322, 324;
12 T. Bălăşel, Versuri populare române, Craiova, 1919 (I),
1926 (II) ;
13 Ov. Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1974, p.
394;
14 A. Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul
secolului al XlX-lea, Editura Minerva, Bucureşti, 1976, p. 86 ;
15 M. Pop (coord.), Folclor din Ţara Loviştei, Casa Creaţiei
Populare Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, 1970;
16I. Piloiu, Folclor muzical din Ţara Loviştei, Centrul
Judeţean de Indrumare a Creaţiei Populare Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, 1981 ;
17 I. Piloiu, Florile dalbe, Centrul Judeţean pentru
Conservarea şi Valorificarea Tradiţiilor şi Creaţiilor Populare Vâlcea, Râmnicu
Vâlcea, 1996;
18Idem, p. 22 ;
19 C. Marinoiu, Folclor din Ţara Loviştei(Racoviţa), Centrul
Judeţean de Indrumare a Creaţiei Populare Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, 1974;
20 I. Conea, Ţara Loviştei - studiu de geografie istorică,
în Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie, tom LIII, 1934, p. 63,
Monitorul Oficial şi Imprimeria Naţională, Bucureşti;
21 Ov. Bârlea, Colindatul în Transilvania, în Anuarul
Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj Napoca, 1969, p. 275;
22 M. Pătraşcu, Tradiţie şi educaţie - câte un aspect
particular pentru Ţara Loviştei, în Casa cărţii vâlcene (captura 1), nr. 4, iul.-dec. 2004,p. 38-39, Râmnicu Vâlcea;
23 M. N. Pătraşcu,
Cântece de Crăciun, manuscris, Grebleşti, 1980;
24 Şt. Cojocaru, Elemente specifice în folclorul
literar-poetic din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, manusris (lucrare pentru
gradul didactic I, Universitatea din Craiova - Facultatea de Filologie, 1980);
25 G. Ifrim, Brezoi - oraş în Ţara Loviştei - vatră de
colinde şi legende, Editura Silviana, Râmnicu Vâlccea, 2011;
26 Pe Calea Mare, la intrarea în Grebleşti dinspre Câinenii
Mici, este un loc prăpăstios, cu o curbă dublă şi un pod înalt de piatră, care
se numeşte Colţu’ Călimării. Acest toponim nu are nici o legătură cu
recipientul în care se ţine cerneala, ci provine tot prin translaţie fonetică
de la Colţu’ Căii Mari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu