Faceți căutări pe acest blog

21 feb. 2024

Personalități râmnicene/ Enciclopedia județului Vâlcea vol. II 2012/ Localitățile urbane

Dintre cele aproape o mie de personalităţi vâlcene incluse în vol. I al Enciclopediei judeţului Vâlcea (Râmnicu-Vâlcea, Ed. Fortuna, 2010)‚ circa 600 sunt râmnicene, ceea ce dovedeşte păstrarea bogatei tradiţii a oraşului, de „capitală” culturală, în sensul cel mai larg al cuvântului. Pentru a nu opera o – întotdeauna – riscantă selecţie, am preferat să concentrăm la maximum conţinutul tuturor fişelor existente, încercând să cuprindem multum in parvo, adică esenţa; totodată, am renunţat la includerea în acest „catalog”, a acelor persoane care au avut doar o „legătură trecătoare” şi firavă cu oraşul, efectuându-şi, de pildă, studiile liceale (sau altă şcoală) aici. În rest, am păstrat ca valabile criteriile stabilite în lucrarea amintită, adică apartenenţa celor prezenţi la Râmnicu-Vâlcea (născuţi şi trăitori aici, născuţi în Râmnic, dar stabiliţi în alte localităţi din ţară şi străinătate, proveniţi din alte judeţe sau din alte localităţi vâlcene şi desfăşurându-şi activitatea aici - în anumite perioade sau până la sfârşitul vieţii); al doilea criteriu important luat în consideraţie, a fost acela al obţinerii unor performanţe (cu toată relativitatea acestei noţiuni!) într-un domeniu sau altul, cu accent pe perioadele „râmnicene”.

 Aşadar, reperele biografice şi cele ale fişei în ansamblu, au fost reduse la minimum necesar: data, locul naşterii (după caz, şi cel ale morţii) şi profesia obţinută în urma absolvirii unei facultăţi sau a altor forme de pregătire, acestea fiind urmate de menţionarea domeniului/domeniilor în care subiectul s-a afirmat; specializările prin doctorate sau alte forme specifice, şi – în limita spaţiului – una/ trei realizări.

A

AchimGheorghe (George) (n. 30 mai 1950, com. Păuşeşti-Otăsău, jud. Vâlcea) – biblioteconomist; poet, prozator, memorialist, întemeietor de reviste etc. Studii de actorie, regie şi estradă. Întemeietor de reviste: „Telehaz” (1990-1991), „Ţânţarul” (1996), cuplată ulterior cu „Ochean” şi apoi cu „Semn” (din 1996) etc.; volume de proză şi poezie.

Adreani, Angelo (1840-1917) – proprietar şi patron al fostului teatru (şi cinema) „Adreani” din Râmnicu-Vâlcea (sf. sec. XIX) (pe locul actulului teatru „Anton Pann”), cu rol însemnat în dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale din municipiu.

Agiu-Neacşu, Elena (n. 2 iun.1958 în com. Cetate, jud. Dolj) – filolog; poet, publicist. Autoare a volumul de versuri satirice şi umoristice Patrioţi de ... trei parale (1998). Co-îngrijitoare a volumul O viaţă pentru o idee – Infinitul din palmă.

Albescu, Ion (n. la 14 febr. 1923 – Bucureşti) - doctor în ştiinţe medicale, cu teza Tuberculoza uro-genitală (1952); fost campion naţional la talere. După 1989, a deschis prima policlinică particulară din judeţul Vâlcea - Policlinica Straubing Râmnicu-Vâlcea. „Cetăţean de Onoare al Râmnicului”.

Alessandrescu, C-tin (n. 1 mart. 1856, Râmnicu-Vâlcea – m. ?). A elaborat dicţionare geografice, printre care  cel al judeţului Vâlcea (1893), care a primit „Premiul ALEXANDRU N. LAHOVARY pentru „cel mai bun dicţionar geografic . . . sub raportul formei şi al conţinutului”. Autor de manuale şcolare de geografie. 

Alexandrescu,  Radu (n. 28 iul. 1951, Ardud – jud. Satu-Mare) – filolog poliglot; publicist (în reviste renumite din ţară şi din străinătate). Masterand al Universităţii din Manchester (2001). Specialist în engleză. „Campion” al schimburilor educaţionale şi al unor excursii de iniţiere euopeană. Cărţi: Ţara fără sărut (2002), Lumina dintre două lumi (2009) etc.

Alexandrescu, Cristian (n. 20 apr. 1953, Râmnicu-Vâlcea) – actor, poet. Marea lui pasiune a rămas teatrul, pe care îl slujeşte cu har, de 34 ani (Teatrul Popular din Râmnicu-Vâlcea şi apoi Teatrul de Stat „Anton Pann”). A lucrat şi ca asistent de regie. Volume de versuri publicate: Arhipelag fără îngeri, Ninsoare cu dinţi de var, Agonia câinelui de pază.   

Alexandrescu, Doiniţa (n. 7 iun. 1952, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; publicist. Specializări postuniversitare. Carieră didactică preuniversitară. Doctor în filologie, al Universităţii Craiova, cu teza Numele personajului în basmul  românesc (2010).                                  

Alexandrescu, Ion I. (n. 1 sept.  1908, com. Cacova, azi Stoeneşti, jud. Vâlcea – m. 16 apr. 1981, Râmnicu-Vâlcea) – folclorist, poet, animator cultural. Printre altele, a fost coîntemeietor şi conducător al cenaclului literar « I. L. Caragiale » din Râmnicu-Vâlcea. Volume publicate: Melodii (1934), Folclor din Zmeurăt şi din alte vetre vâlcene (1991).

Almăşanu, Nicolae (n. 20 aug. 1907, Râmnicu-Vâlcea – m ?) – medic; cercetător. Doctor al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, cu teza Consideraţiuni asupra psihozelor la neoplazici, susţinută şi publicată în acelaşi an – 1938.

Anastasatu, Constantin (n. 2 sept. 1917, Corabia, jud. Olt – m. 25 iul. 1995, Bucureşti) – medic; cercetător, publicist; stabilit în Râmnicu-Vâlcea în 1918. Dr. în ştiinţe medicale, membru titular al Academiei Române (din 1990). Cărţi publicate: Pneumoftiziologie (1978), Chimioterapia şi chimioprofilaxia tuberculozei (1964) etc.

Andreescu, Iosif (n. 27 oct. 1885 în Văleni, jud. Muscel – m.?) – institutor şi om politic. Întemeietor, printre altele, al celei dintâi şcoli industriale de ucenici din Oltenia (1919) şi al şcolii pentru pregătirea constructorilor de case ţărăneşti, unică în România acelor ani; din 1939, director al Căminului Cultural Judeţean Vâlcea; fost prefect al judeţului. 

Andreescu, Nicolae Ladmiss (n. 4 febr. 1907, Râmnicu-Vâlcea) – prozator; studii universitare nefinalizate, în aerodinamică şi litere (1933-1935). Combatant în Al Doilea Război Mondial. Coîntemeietor al revistei „Lanuri”. A publicat: În ţara cerului - nuvele (1939), Între două femei (1942), Ochiul din neguri - nuvele (premiat de SSR în 1943) etc.

Andrei, Constantin (n. 20 apr. 1954, Râmnicu-Vâlcea) – muzician şi muzicolog, dirijor; animator cultural. Întemeietor şi dirijor al Fanfarei « Gabriel Chaborschi » din cadrul Palatului Copiilor din Râmnicu-Vâlcea. Contribuţii  la organizarea unor festivaluri şi concursuri zonale şi naţionale : « Tinere talente », « Filofteia Lăcătuşu » ş.a.

Androni, Vartolomeu (Valeriu) (n. 27 mart. 1952, com. Latinu, jud. Brăila) – teolog, publicist. Dr. în teologie, al Institutului Teologic din Sibiu, cu teza Învăţătura despre întreita slujire a Mântuitorului Iisus Hristos în teologia apuseană contemporană (1992). Arhim. la M-rea Cozia (din anul 2000), fost director al seminarului teologic râmnicean (2003-2007).

Andronie, Dumitru (n. 27 martie 1947, Genuneni – jud. Vâlcea) – istoric; muzeograf, arhivist, cercetător. Autor sau coautor de publicaţii muzeistice şi arhivistice: Muzee şi monumente din judeţul Vâlcea (1986), Izvoare documentare vâlcene (1996), Arhivele judeţului Vâlcea (2001), Un secol  de învăţământ vâlcean (2001) etc.

Anescu, Dumitru (n. 1935 – m. 4 apr. 2008, Râmnicu-Vâlcea) – fotbalist şi antrenor de performanţă. A format, ca antrenor, marea echipă Chimia Râmnicu-Vâlcea, care a promovat în Divizia A şi a obţinut cea mai mare performanţă din istoria sa: câştigarea Cupei României, în 1973.

Angelescu, Eugen I. (n. 4 ian. 1896, Râmnicu-Vâlcea - m. 19 febr. 1968, Bucureşti) – chimist; cercetător; doctorat la Roma, cu teza Studiul dulciurilor esenţiale izolate din plante (1922)Autor sau coautor al unor cărţi şi studii de chimie: Fizico-chimia membranelor (1933), Introducere în chimia fizică (1940) etc.

Angelescu, Mircea Nicolae (n. 11 decembrie 1923, Râmnicu-Vâlcea – m. 5 mai 2010, Bucureşti) – medic specialist în boli infecţioase şi epidemiologie; cercetător, scriitor. Dr. în medicină şi chirurgie (Bucureşti, 1949), cu teza Valoarea reacţiei Windal calitative în sângele periferic şi sângele sternal. Autor de cărţi şi manuale de specialitate.

Angelescu, Nicolae („Nicu”) (n. 15 iun. 1894 – m. 15 iul. 1966, Râmnicu-Vâlcea) – filolog clasicist şi jurist (dublă licenţă); avocat, cercetător, memorialist, animator cultural. Carieră didactică de excelenţă, la Gimnaziul - apoi Liceul - „Al Lahovari” şi la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea. A scris Memoriile unui om obscur (2005).

Angelescu, Paul Petre (8 iul.1922, Râmnicu-Vâlcea) – jurist şi artist plastic (dublă licenţă), antrenor sportiv, arbitru naţional polivalent, scenograf, animator cultural, publicist. Avocat strălucit (1945-2009). În anii ’50-’60 a desfăşurat o activitate culturală de excelenţă, ca artist, scenograf şi regizor tehnic, apoi ca filatelist şi maximafilist.

Aniniş, Tiberiu (n. 16 nob. 1953, în Alimpeşti, jud. Gorj; stabilit în Râmnicu-Vâlcea din 1984) – istoric; muzeograf, cercetător, sportiv de performanţă (maestru la şah prin corespondenţă), antrenor. A obţinut, cu echipa Clubul Sportiv „Chimia”), trei titluri naţionale (între 1992-2002) şi performanţe individuale: Cupa « Paul Farago » etc.

Antim Ivireanul (n. Andrei,c. 1660, în Iviria/ Georgia – m. 3 sept. 1716) – teolog, cărturar, scriitor, orator, xilogravor, desenator, caligraf, editor, tipograf, traducător. Episcop al Râmnicului (1705-1708), perioadă în care a scos, la noua tipografie instalată aici, mai multe cărţi: Tomul bucuriei (1705) ş.a. A introdus masiv, în biserică, limba română. Capodoperele care l-au consacrat rămân predicile ţinute – Didahiile. Canonizat în Calendarul Ortodox (27 septembrie). 

Apolzan, Petru N. (n. la 9 mart. 1900 la Sibiel – m. ? ). Fost profesor de filosofie şi drept la Liceul « Al. Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea. Între 1938-1940: inspector pentru judeţul Vâlcea, la Fundaţia Culturală Regală - Serviciul Social, a Ţinutului Olt. Este autor (în colab.) de manuale şcolare, apreciate în epocă.

Argeşanu, Constantin (n. 2 mai 1950, com. Stoileşti – jud. Giurgiu) – economist; om de afaceri (SC SCAVIL SRL), prozator. Cărţi publicate: Blestemul cailor, proză scurtă (2003); Spânzurata, roman, vol. I-II (2008), Ultimul ţăran (2012).

Argeşanu, George Nicolae, (n. 20 oct. 1975, Râmnicu-Vâlcea) – matematician, eseist. Doctorat la Univ.din Ohio, cu dizertaţia Analiza de risc şi de acoperire de pe pieţele incomplete (2002); Monopolul suferinţei - versuri şi eseuri (1997).

Arsenescu, Dorina (n. la 16 iun. 1958 în Horezu, jud. Vâlcea) – muzician, muzicolog, pianist (acompaniator), animator cultural. Dr. în muzicologie, al Univ. Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu teza Cella Delavrancea – critic muzical (2010, publicată în 2011). A iniţiat Concursul   Naţional de Pian „Irina Şaţchi” şi Concursul „Cella Delavrancea”.

Aspru, Octavian (n. 13 nob. 1953, com. Lădeşti – jud. Vâlcea) – informatician, analist programator. Cărţi publicate: Bazele informaticii (1993), Pro 2.0 – Ghid de utilizare (1993), Grafică în Turbo C (1994), FoxPro 6.0 – Ghid de utilizare (1995) şi altele. 

Avram, Cezar-Gabriel (n. la 22 aug. 1946, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; cercetător. Dr. în istorie (1999), cu teza Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962. Mutaţii socio-economice în satul românesc. Autor a 14 cărţi, printre care Deceniul stalinist. Colectivizarea în faţa istoriei (Premiul « Mihail Kogălniceanu », al Acad. Române, pe anul 2005). 

Avram, Iuliana-Diana (n. 19 iul. 1995, Râmnicu-Vâlcea) – studentă la Drept şi cursantă a Şcolii Naţionale de Antrenori; instructor sportiv Karate şi arbitru naţional de Karate. Legitimată la CS Chimia (antrenor – Paul Dinu). Palmares: câte 2 medalii de bronz la CM. Şi CE; 9 medalii de aur, 11 de argint şi 22 de bronz la CN etc.. Centura neagră 1 Dan.

B

Badea, Oltea (n. la 13 ian. 1978, Râmnicu-Vâlcea) – violistă. A colaborat cu Filarmonica « George Enescu », orchestra simfonică Giurgiu, Orchestra Filarmonicii din Craiova, filarmonica vâlceană „Ion Dumitrescu” ş.a. A efectuat turnee în Italia, Elveţia, Belgia, Franţa, Germania etc.

Balanca, Paul (n. 24 iulie 1959, Cernavodă, jud. Constanţa) – subinginer construcţii edilitare, informatician, sportiv de performanţă, solist vocal şi instrumentist rock, artist fotograf etc. Expoziţii de artă fotografică, locale, naţionale şi internaţionale; premii.

Barbu, Ioan (n. 15 mai 1938, în satul Diaconeşti-Corbu - jud. Olt) – filolog; ziarist, scriitor. Cursuri postuniversitare de ziaristică (1972-1972). Cofondator al Fundaţiei Culturale « Curierul de Vâlcea », care editează (din 19 ian. 1990) cotidianul omonim. Membru USR (Sibiu). Cetăţean de onoare al Râmnicului (2007). Volume de reportaje (Călătorie spre izvoare – 1981, Vatra românească sub trei episcopi – 1999 etc.), romane (Duba din noapte – 2008 ş.a.) etc.

Bardaşu, Aneta (n. 15 iun. 1948, Târgu-Jiu) – filolog; bibliotecar; cercetător. A publicat Valori bibliofile din patrimoniul cultural naţional în judeţul VâlceaÎnsemnări, autografe. În colab.: Lumina cărţii la Râmnic (2001), Cartea veche românească, sec. XVII-XVIII. Catalog ilustrat (2007).

Bardaşu, Petre (n. 24 dec. 1946, Brezoi – m. 6 oct. 2000, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; arhivist, muzeograf, cercetător, publicist. Fost director al Muzeului Judeţean de Istorie Vâlcea. Preşedinte fondator al Fundaţiei „I. G. Duca” (1997). Coautor la colecţia „Documentele Vâlcii”. Autor al volumului postum Studii de istorie (2001).

Bădan, Nicolae (n. 24 sept. 1906 în Corabia, jud. Olt – m. 13 iun. 1964, Bucureşti; din 1918, s-a stabilit cu familia la Râmnicu-Vâlcea) – chimist, cercetător. Carieră univ. A întemeiat discipline noi – Bazele filării şi Proiectarea maşinilor de filatură. Lucrări publicate: Calcule la maşini din filatură (1943), Monografia învăţământului textil în România (1949) etc.

Bădescu, Lucian (n. <1910> – m. 1979, Paris) – filolog şi lingvist; istoric literar (al literaturii franceze), eseist, traducător. Cursuri de perfecţionare la Paris (din 1937). Doctorat la Paris, cu teza Rolul intelectualităţii franceze la sfârşitul secolului al XIX-lea. Prof. de limba franceză la Liceul „Al. Lahovari” din Râmnic (1934-1936, fiind destituit) şi la Sorbona.

Băduţ, Cristina (n. 13 mai 1969, Craiova; stabilită la Râmnicu-Vâlcea) – informatician; artist plastic, cercetător. Expoziţii personale şi de grup; organizatoare a unor cursuri de instruire în proiectarea asistată pe computer. Lucrări în colab.: Bazele utilizării şi programării calculatoarelor personale (1994), Calculatorul personal (1995) etc. 

Băduţ, Mircea (n. 15 nob. 1967, Râmnicu-Vâlcea) – inginer electrotehnician şi informatician; cercetător. A dezvoltat aplicaţia-nucleu pentru gestionarea fondului de carte de la BJAI Vâlcea. A creat conceptul editorial „...în trei timpi”:  AutoCAD-ul în trei timpi. Ghidul proiectării profesionale etc. Coautor la Ficţiuni familia(l)re (2011).   

Bălan, Marin M. (n. la 21 apr. 1927 în com. Fărcaşele, jud. Romanaţi) – inginer agronom. Iniţiative importante: construirea de brutării în fiecare localitate vâlceană şi de bazine din ciment, pentru depozitarea prunelor.

Bălaşa, Nicolae (n. 2 ian. 1959, Băbeni – jud. Vâlcea) – teolog; cercetător, publicist. Doctor în teologie, cu teza Relaţia între Biserică şi Euharistie în teologia ortodoxă contemporană. Implicaţiile acesteia (1994). A mai publicat: 160 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1837-1997) (1997) ş.a.

Bălănescu, Gabriel (n. la 6 apr. 1913 în com. Berislăveşti, jud. Vâlcea – m. 1986, Santa Clara - California) – scriitor, publicist. Fost membru al „Mişcării” şi luptător ca „partizan” în munţi. Cărţi publicate: Acteon - roman (1933), Satul Daba - poem (1933), Cartea întunericului - confesiuni (1940) etc.

Bălănescu, Vasile (n. 11 iun. 1912, satul Rădăcineşti din fosta comună Dângeşti – jud. Vâlcea) – teolog, publicist. Cu sprijinul patriarhului Justinian Marina, a transferat catapeteasma de la Mitropolia Târgoviştei, la biserica „Sf. Gheorghe” din Râmnicu-Vâlcea. A publicat în colab. Istoria Bisericii „Sfântul Gheorghe” (1988).

Bălăşel, Adrian (n. 1960) – matematician. Masterat în domeniul „Management în administraţie şi servicii publice” (2006). Cărţi publicate: Probleme de matematică date în 1996 la examenul de admitere în învăţământul superior (1996), Probleme de matematică date la examene şi concursuri pentru elevi şi profesori (1997) etc.

Bălintescu, Alexandru I. (n. 9 ian. 1920, Costeşti-Ferigile - m. 26 nob. 1992, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; arhivist, muzeograf; cercetător, publicist. A înfiinţat Muzeul de Artă (« Colecţia de artă plastică ») din Costeşti. Cărţi publicate: Problema ţăranilor în Craiova, în secolul al XIX-lea (1967), Arhiva generalului Gheorghe Magheru (1968) ş.a. 

Bănică-Ologu, Nicolae (n. la 21 nob. 1949 în com. Mischii, jud. Dolj) – istoric; muzeograf, cercetător, eseist, editor. Din 1988, director al Muzeului Memorial „Nicolae Bălcescu”. Întemeietor de reviste. Cărţi: Maria Tereza – micromonografie (1991), Veacul de aur al Râmnicului (2000), Nicolae Bălcescu – roman istoric radiofonic (2005) etc.

Bîlă, Andreea-Raluca (n. la 17 iun. 1992, Râmnicu-Vâlcea) - studentă la Drept şi cursantă a Şcolii Naţionale de Antrenori; instructor sportiv Karate şi arbitru naţional de Karate. Legitimată la CS Chimia; antrenor – Paul Dinu. Palmares: 4 medalii de bronz la CM, 1 medalie de aur şi 3 de bronz la CE, 6 medalii de aur, 11 de argint etc. la CN şi multe altele.

Bedreagă, Corina (n. 25 mai 1980, Râmnicu-Vâlcea) – arhivist, student la Drept; jurnalist, artist plastic (pictor de icoane pe sticlă); expoziţii. Deţine una dintre cele mai bogate colecţii de costume populare olteneşti (68 de piese) şi obiecte tradiţionale de uz gospodăresc din zona etno-culturală Drăgăşani.

Bengeanu, Constantin (n. 1935 în com. Urşi, jud. Vâlcea) – profesor EFS; sportiv de performanţă (la volei) şi antrenor. Ca antrenor, a activat la « Ştiinţa-Poli » din Cluj (din 1964) şi la lotul naţional de volei – seniori (1976-1978). A publicat mai multe cărţi de profil: Volei – curs de bază şi curs de specializare, Iniţiere în tehnica de bază ş.a. 

Berceanu, Mircea Radu (n. 1953, Râmnicu-Vâlcea) – inginer construcţii spaţiale; sportiv de performanţă (aeromdelism şi navomodelism), om politic. Deputat în Parlamentul României (din 1990) şi apoi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ministru al Industriei şi Comerţului (1996-2000), ministrul transportului (2009-2012).

Beu, Liliana (n. 11 ian. 1968 în satul Linia din com. Budeşti, jud. Vâlcea) – istoric; muzeograf, cercetător. Doctor în ştiinţe istorice, cu teza I. Gh. Duca în viaţa social-politică a României (2009). Coeditor la Memoriile unui om obscur, de Nicolae Angelescu (2005) şi coautoare la I. Gh. Duca - Destinul unui om, memoria unor locuri (2008).

Bogorodea, Jeanina (n. 11 sept 1956, Tulcea; stabilită la Râmnicu-Vâlcea) – artist plastic (pictor, grafician); studii postliceale la Şcoala Populară de Artă din Tulcea (1979-1982). Expoziţii personale şi de grup. Colaborează cu Teatrul Ariel din Râmnicu-Vâlcea şi cu Asociaţia Artiştilor Plastici din România.

Boicescu, Traian Ştefan (n. 31 oct. 1957, Râmnicu-Vâlcea) - artist plastic. Membru al UAP din România, al INSEA (International Society for Education trough Art), şi al ”International Lions Club”. Realizează tapiserie, pictură, grafică; carieră didactică. Expoziţii personale şi de grup în ţară şi străinătate, de tapiserie şi pictură.

Bonciu, Gheorghe (n. 22 apr. 1951 în com. Mădulari, jud. Vâlcea) – istoric şi jurist (2 licenţe); cercetător. Dr. în istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca” (1987) şi dr. în drept al aceleiaşi instituţii. Carieră univ. Cărţi: Istoria doctrinelor juridice (1993), Elemente de drept comercial pentru contabili autorizaţi şi experţi contabili (1995) ş.a.

Bondoc, Dumitru (n. 16 oct. 1949, în com. Costeşti din jud. Vâlcea) – inginer feroviar; cercetător. Studii postuniversitare în specialitate (1996-1997). Cărţi publicate: Costeşti-Vâlcea. 45 secole de istorie (2002), Alexandru Bălintescu – artizanul Muzeului de Artă din Costeşti (2007) etc.; monografii ale unor schituri şi biserici.

Borac, Silviu (n. în 1972, Râmnicu-Vâlcea) – matematician. Contribuţii importante în industria animaţiei, realizând efectele tehnice ale binecunoscutelor filme de desene animate - Madagascar şi Shrek. La Hollywood, se apreciază că Silviu Borac este unul dintre cei mai originali matematicieni şi ingineri software pentru Alias Maya.

Botu, Ion (n. 30 mart. 1945, com. Oteşani – jud. Vâlcea) – horticultor, cercetător, inventator. Doctor în agronomie, al Universităţii din Craiova (1978). În ultimele trei decenii, a condus Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Vâlcea. Lucrări publicate: Cultura intensivă a alunului (1978), Alunul (1986), Socul negru (1988) etc.

Botu, Mihai (n. 24 iul. 1970, Sibiu) – inginer horticultor; cercetător, publicist. Doctor în horticultură al Universităţii din Craiova. Cercetător  la SCDP Vâlcea (1992-2004) şi conf. la Univ. din Craiova. Cărţi publicate : Pomicultura generală şi specială (2004), Metode convenţionale şi moderne în ameliorarea plantelor horticole (2008) ş.a.

Brucăr, Teodor-Mărgărit (n. la 6 febr. 1956 în Râmnicu-Vâlcea) – filolog, bibioteconomist, ziarist (absolvent al Şcolii de Jurnalism BBC-Bucureşti) şi muzicolog; specializare în catalogarea şi prelucrarea documentelor audio-vizuale (1982-1983). Competent şi discret manager la diferite posturi de radio şi TV. Din  dec. 2005 - director la Radio Kiss FM.

Brucăr-Armand, Miron (n. 2 nob. 1921, Bucureşti – m. mai 1990, Râmnicu-Vâlcea, unde se stabilise din 1952) – medic chirurg; cercetător, publicist. Doctor în medicină şi chirurgie, al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. I s-a publicat postum, volumul de memorii şi evocări Strada Brutus 5 bis – memorii şi evocări (2010).

Bucă, Gheorghe Cornel (n. la 15 iun. 1944 în com. Lăpuşata, jud. Vâlcea) – tehnician construcţii maşini; curs de specializare în domeniul Electricităţii; absolvent al Şcolii Populare de Artă din Braşov (1961-1963). Corealizator al unor filmele documentare de etnografie şi folclor - Lacrimi peste satul meu (1988), Hobby (1988) ş.a.

Budişteanu, Alexandru A. (n. 10 iulie 1836, Râmnicu-Vâlcea – m ?) – chimist, geolog, general de armată; la 1877, pe când avea gradul de colonel, a comandat un regiment de Dorobanţi în luptele de la Rahova. Lucrări  publicate: Extract din Înalta Ordonanţă (1865), Cartea soldatului de infanterie (1875), Apărarea naţională (1898) etc.

Budişteanu, Ionuţ (n. 1 decembrie 1993, Râmnicu-Vâlcea). Elev CNMB Râmnicu-Vâlcea. „Geniu” al informaticii, cu premii internaţionale. Lucrează în limbaje de programare avansate - Delphi, Pascal şi C; a creat softuri, utilitare şi educaţionale. Membru al Clubului de Excelenţă, bursier al Fundaţiei „Dan Voiculescu” pentru Dezvoltarea României.

Budurescu, Nicolae P. (n. 28 iun. 1888, la Râmnicu-Vâlcea) – m. 6 apr. 1974) – jurist şi om politic, scriitor, traducător, publicist. Funcţii de răspundere în instituţiile centrale. Deputat de Vâlcea în 3 legislaturi. Volume publicate: Poema navelor plecate (1912); în colaborare: I. Gh. Duca (1934); traduceri din Merimée, Verlaine, Gautier ş. a.

Bulat, Toma Gh. (n. la 18 aug. 1887 în Tunari, jud. Olt – m. la 12 mai 1979, în Bucureşti) – teolog şi istoric. Studii la Leipzig (1913-1914) şi Dijon (1914-1921). Doctor în istorie (1924) şi în teologie. Cărţi publicate: Încercări de bibliografie a istoriei românilor (1919), Contribuţiuni documentare la istoria Olteniei (1925) etc.

Bulucea, Constantin (n. 7 aug. 1940, Râmnicu-Vâlcea) – inginer; cercetător ştiinţific, inventator. Doctor în electronică al Institutului Politehnic din Bucureşti. Coîntemeietor al teoriei privind tranzistorul cu inducţie statică. Lucrări publicate: The effect of the emitter-base lateral diode on double-diffused planar transistors current Gain ş.a.

Bulugea, Marin (n. 8 sept. 1942, Râmnicu-Vâlcea) – ziarist (cu studii de specialitate), scriitor, epigramist, umorist, enigmist. Activitate de gazetar la fostul cotidian „Orizont” (1975-1990); între 1995-2000, redactor la „Curierul de Vâlcea” (între 1997-2000, redactor-şef). Cărţi: Râsul moare, dar nu se predă (1997), Coincidenţe – roman (1999) etc. 

Burghelea, Dan (n. 1942, Râmnicu-Vâlcea) – matematician; cercetător. Doctor în ştiinţe matematice, cu teza Topologie matematică. A fost studentul preferat al lui Moisil şi apoi unul dintre prietenii acestuia. Stabilit în SUA (univ. din Ohio), este unul dintre cei mai mari matematicieni din lume, în Teoria categoriilor, Algebra omologică, Topologie algebrică.

Busnea, Geani (n. în 1997 la Râmnicu-Vâlcea) – muzician virtuoz: solist instrumentist polivalent, de la 2 ani şi 8 luni, cântând la fluier, tâlv şi ocarină (TV Etalon). La vârsta de 4 ani, în iarna anului 2001, a fost ales să însoţească pe Ion Iliescu, preşedintele României, la Vatican, unde, împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, a aprins luminile Bradului de Crăciun.

Busnea, Toader (n. 30 martie 1955, în satul Cârligaţi, com. Pădureni, jud. Vaslui) – creator de instrumente tradiţionale româneşti, rapsod popular, instrumentist, stabilit la Râmnicu-Vâlcea. Instrumentele alcătuite de el (fluier, caval, tilincă, ocarină, cimpoi, pai ş.a.), sunt de mare calitate. Prezent alături de fii săi Daniel şi Geani, pe mari scene ale lumii. 

Buşe, Dumitru (n. la 4 iulie 1953 în Horezu, jud. Vâlcea – m. 4 iunie 2008, Buc.) – economist. Fost preşedinte al CJVâlcea (2004-2008). I se datorează demararea lucrărilor la Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord-Oltenia (2005), sediul Teatrului de Stat « Anton Pann » din Râmnicu-Vâlcea, finalizarea lucrărilor la BJAIVâlcea etc. 

Buşe, Mihai (n. 28 mai 1947, com. Lădeşti – jud. Vâlcea) – filolog; animator cultural, editor, regizor amator de teatru. Între anii 1990-1991 şi 1993-1997: consilier şef al fostului Inspectorat pentru Cultură al Jud. Vâlcea. Iniţiative: trupa de teatru „Pro Artem” din cadrul CNMB, manifestarea „Ortodoxie şi cultură” etc. Antologii.

C

Câlea, Ion (n. 9 iulie 1944, în Ocnele Mari, jud. Vâlcea) – inginer agronom; om politic. Doctor în agronomie. După 2008, preşedinte al CJ Vâlcea. Liderul filialei vâlcene a PSD, membru în Comitetul Central al acestui partid. A primit, printre altele,  Ordinul „Pentru Merit” în gradul de cavaler, acordat de preşed. României pentru dezvoltarea agriculturii.

Calinic de la Cernica (n. 7 oct. 1787, la Bucureşti, primind la botez numele de Constantin – m.11 apr. 1868, la M-rea Cernica). Membru al Divanului Ad-hoc care a pregătit Unirea şi al Adunării Elective a ţării, care l-a ales domn pe Cuza. Ca episcop al Râmnicului (din 1850), a cumpărat o tipografie şi a întemeiat M-rea de călugări Frăsinei. Canonizat.

Cantemir, Lorin (n. la 17 martie 1934, Zelena-Hotin, Basarabia; fiul profesorilor Tatiana şi Traian Cantemir). Doctor inginer (din 1973), cu teza Contribuţii teoretice şi experimentale asupra motorului trifazat liniar de inducţie şi posibilităţi de utilizare (1974). Autor a 20 brevete de invenţie. A publicat peste 15 cărţi, printre care Tracţiunea electrică.  

Cantemir, Traian (n. 7 sept. 1907, Pătrăuţi, jud. Suceava) – filolog şi lingvist; cercetător, scriitor, folclorist. Specialist în cultura şi limba istro-românilor.  Stabilit la Râmnicu-Vâlcea, ca profesor la „Al. Lahovari” şi la alte şcoli din oraş. A înfiinţat Cenaclul „I. L. Caragiale”. Cărţi: Istroromânii (teza de doctorat, 1937). Ciripiri ciribire (1935), Folclor literar vâlcean (1979) etc.

  Capşa, Marinela (n. 25 mai 1947 în com. Vişina, jud. Olt) – filolog; autor de manuale, publicist, animator cultural. În 1965-1966, a urmat şi o şcoală de bibliotecari. Iniţiative didactice şi culturale. Colaboratoare la volumele: Aproape totul despre examenul de capacitate şi performanţă şcolară (2000) şi Opere fundamentale ale literaturii române (2001).

Carabageac, Iacob (n. 12 iulie 1953 în com. Popeşti-Leordeni din jud. Ilfov) – fotbalist de performanţă. A jucat fotbal la mai multe echipe, printre care « Chimia Râmnicu-Vâlcea » (1976-1979). În perioada 1980-1982 a purtat banderola de căpitan al echipei de fotbal CHIMIA Râmnicu-Vâlcea. Maestru al Sportului.

Caravan-Plass, Mariana (n. 28 martie 1969, Râmnicu-Vâlcea; din 1998, s-a stabilit în Germania) – matematician; şahistă de performanţă şi antrenoare de şah; maestră FIDE la şahul practic, mare maestră la Şah prin corespondenţă. A făcut parte din echipa campioanei naţionale Chimia Râmnicu-Vâlcea, la ed. CNEC-4; campioană naţională la ed. a XV-a (1999).

Carpeneanu, Andrei (n. 30 iulie 1976, Râmnicu-Vâlcea) – filosof, cercetător, publicist, traducător; coordonator proiecte de cercetare şi traduceri. Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti (2005). Cărţi publicate: Realism, raţionalitate, relativism (2004); Evoluţie şi proces în filosofiile bergsoniană şi whiteheadiană (2006; teza de doctorat) ş.a.

Cârstoiu-Frunzaru, Gheorghe (n. 18 dec. 1912, Frunzaru, com. Sprâncenata, jud. Olt – m. 9 ian. 1987, Râmnicu-Vâlcea) – teolog; folclorist, scenarist, dirijor, animator cultural (Casa de Cultură din Râmnicu-Vâlcea şi cămine culturale raionale (1959-1967). În 1968, a prezentat, ca scenarist şi regizor, La bâlci în Ţara Loviştei – prima operetă populară.

Catrinoiu, Emil (n. la 21 iun. 1950 în com. Măciuca, jud. Vâlcea) – economist; editor. În anul 2002, a iniţiat editarea Colecţiei bibliofile de succes – „Tezaur literar românesc”, apoi - în premieră vâlceană – hărţi ale judeţului şi ale ţării întregi. A editat vol. I al Enciclopediei judeţului Vâlcea (2010) ş.a.

Călin, Matei (n. la 25 mart. 1933, în Drăgăşani, jud. Vâlcea) – ofiţer de carieră; publicist, animator cultural. A contribuit, ca vicepreşedinte, la afirmarea filialei vâlcene a Asociaţiei Naţionale « Cultul Eroilor ». Lucrări de popularizare.

Călinescu, Alexandru (n. 18 mai 1889, Râmnicu-Vâlcea) – sculptor. Studii postuniversitare de specializare la Paris, cu Antoine Mercier şi Jean Boucher (1923-1925). Membru al „Tinerimii artistice”, la al cărei salon ofical expune, începând cu anul 1917. Expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate (Franţa, Belgia, Elveţia, Ungaria etc). 

Căpăţână, Nicolae N. (n. la 19 sept. 1953 în satul Piatra din com. Ciofrângeni, jud. Argeş) – inginer agronom, profilul – inginerie economică; cercetător. Doctor în agronomie. Autor de proiecte privind dezvoltarea zootehniei. A scris Turismul rural în regiunea Subcarpaţilor Getici, spaţiul dintre Argeş şi Olt (2003).

Căpăţâneanu, Stanciu (n. c. 1800 – m. 15 sept. 1848, Râmnicu-Vâlcea) – traducător, publicist. Elev al lui Eliade Rădulescu, ale cărui iniţiative culturale le va susţine. În 1837 a fost înlăturat din învăţământ (din Craiova) stabilindu-se la Râmnicu-Vâlcea. A tradus din iluminismul francez: Biblioteca desfătătoare şi plină de învăţătură (1830).

Ceapă, Gheorghe (n. 11 ian. 1961, în Râmnicu-Vâlcea) – mecanic de maşini şi utilaje. În 1993, şi-a depus dosarul pentru Şcoala de ofiţeri a fostei miliţii, dar a fost respins, din cauza refuzului de a colabora cu Securitatea. În anul 2011, a publicat volumul de versuri Doruri şi chipuri.

Cerăceanu, Constantin (n. la 29 oct. 1940 în Drăgăşani din jud. Vâlcea – m. 2000) – artist plastic. În anul 1996, pictorul Gheorghe Dican şi alţi prieteni i-au organizat o expoziţie la Râmnicu-Vâlcea, prima şi ultima ieşire în public a artistului în timpul vieţii sale, propulsându-l fulgerător în galeria marilor pictori ai ţării.

Cernătescu, Dalila  (n. 4 dec. 1973, Bucureşti) – muzician şi muzicolog. Debut la 5 ani, în cadrul unei emisiuni realizate de Tudor Vornicu, la TVR. Doctor (Summa cum laude) al Academiei de Muzică din Bucureşti; lector universitar la aceeaşi instituţie, catedra de Nai. Premii internaţionale. Cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea (din 1994).

Cernătescu, Miron (n. 1947 în com. - azi, oraşul - Bălceşti din jud. Vâlcea) – muzician şi constructor de instrumente muzicale. Solist instrumentist polivalent: vioară, mandolină, ocarină, fluier, acordeon, ţambal, nai. La Liceul „Al Lahovari”, a înfiinţat o orchestră şi a continuat să construiască naiuri performante, cu inovaţii recunoscute şi omologate.

Chaborschi, Gabriel (1924-1990) – muzician, compozitor, dirijor, folclorist, animator cultural. Stabilit la Râmnicu-Vâlcea, a înfiinţat orchestra simfonică de aici şi a pregătit fanfara elevilor şi apoi fanfara copiilor, de la fostul Palat al Pionierilor din municipiu. A format echipa operetei Crai noi (prezentată în 1961) şi a pregătit opera Mam-zelle Nitouche.

Cheloiu, Liviu (n. 28 iun. 1975, Râmnicu-Vâlcea) – actor de teatru, televiziune şi film. Membru al UNITER, din 2005. Angajat al Teatrului “Tony Bulandra” din Târgovişte şi colaborator al Teatrului “Ariel” din Râmnicu-Vâlcea. Animator sau announcer la mai multe firme şi evenimente; autor de reclame la alte firme.

Cheran, Alin (n. 28 febr. 1975, Râmnicu-Vâlcea) – economist; artist plastic (grafician şi pictor). expoziţii colective şi personale, cu grafică şi pictură „Premiul Fundaţiei Cult. „Vâlcea 1” pentru anul 2011); autor de povestiri suprarealiste.

Cheran, Florin (n. 5 apr. 1947, Bucureşti) – profesor EFS; atlet, voleibalist şi fotbalist, apoi antrenor de performanţă, A practicat fotbalul, atletismul şi voleiul, la Liceul cu Program Special de Educaţie Fizică, din Râmnicu-Vâlcea, Campion republican la înălţime (copii, 1959); câştigător cu echipa, al campionatului naţ. şcolar la volei (1962); fotbalist la Dinamo.

Chesarie de Râmnic (Râmniceanu) (n. c. 1720 Bucureşti – m. 9 ian. 1780, Râmnicu-Vâlcea) - cărturar, tipograf, traducător. Ca episcop de Râmnic (1773-1780), a renovat tipografia de aici. A editat, între 1776-1779, 6 volume de Mineie (dar pregătind şi pe următoarelor şase, tipărite de succesorul său – Filaret), completate cu vestitele sale prefeţe originale.

Chirca, George (n. 29 aug. 1959, Râmnicu-Vâlcea) – electroacustician (maestru de sunet, inginer de sunet). După 1989, a înfiinţat pe lângă Fundaţia Culturală "Societatea Prietenii Muzicii şi Teatrului pentru Copii şi Tineret", al cărei membru fondator şi preşedinte a fost, săptămânalul "7 Zile". A întemeiat postul de radio METRONOM FM.  

Chiriac Râmniceanu (n. în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, la Râmnicu-Vâlcea - m. după 1827) – arhimandrit cărturar, cronicar. Autor al unor manuscrise, descoperite şi publicate ulterior de către arh. Veniamin Micle, în anul 2003: Lexicon de numele sfinţilor şi Cronica, 1811-1827.

Cichirdan, Modest (n. 13 apr. 1941, loc. Lipcani – jud. Hotin; stabilit de mic în Râmnicu-Vâlcea, cu familia) – muzician, dirijor de renume internaţional. Şi-a început studiile muzicale în Râmnicu-Vâlcea (violoncel cu Leca Morariu şi Teodor Geantă). Bogată activitate dirijorală, dar şi managerială: director (1986-1990) la Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

Cichirdan, Petre (n. 21 febr. 1951, Râmnicu-Vâlcea) – inginer în tehnologia construcţiilor de maşini, inventator, artist plastic, scriitor, publicist. A iniţiat conceptul de programare computerizată. Autor al Monumentului foştilor deţinuţi politici (Ocnele Mari)Autor de cărţi (poezie, proză) şi întemeietor de reviste („Cultura vâlceană” ş.a.).

Cincă,  Marian (n. 1952 – m. 1992). A ajuns la „Chimia” în 1974, transferându-se de la „Rapid”. A făcut parte din echipa care a promovat în Divizia A (după câştigarea în 1973 a „Cupei României”). De la Chimia, a plecat în Divizia C - la Viitorul Drăgăşani, ca antrenor-jucător. În amintirea  lui, în anul 2001 s-a înfiinţat  Memorialul „Marian Cincă”.

Ciochină, Iuliana (n. la 18 mai 1961, în Caracal, jud. Olt) – economist, cercetător. Dr. al Univ. din Craiova, cu teza Mutaţii în raportul de forţe pe plan economic internaţional (2000). Carieră univ. Cărţi publicate: Obligaţii fiscale – fiscalitatea (1993),  Noţiuni privind bursa de mărfuri (1993), Gestiune previzională (1993) ş. a.

Ciorâţă -Drăghici, Viorica (n. 6 apr. 1950, Păuşeşti-Otăsău, jud.Vâlcea) - artist plastic şi muzeolog (dublă specializare). Membră a Cenaclului Artiştilor Plastici din Bacău şi apoi a UAP – filiala Vâlcea. Expoziţii personale şi de grup. Lucrările sale, apreciate de specialişti, au intrat în colecţii personale din ţară şi străinătate.

Ciorăscu, Eugen (n. 13 dec. 1915 la Turnu-Severin, jud. Mehedinţi – m. 23 ian. 1989, Râmnicu-Vâlcea) - compozitor, dirijor, solist de muzică uşoară. A compus numeroase cântece de muzică uşoară, de succes. Din 1 nob. 1950, conduce Biblioteca Orăşenească din Râmnicu-Vâlcea, devenită instituţie regională (Vâlcea), raională şi apoi judeţeană.

 Ciorăscu, Nell (n. 27 decembrie 1947, Arad; din 1949, stabilit în Râmnicu-Vâlcea) – compozitor şi interpret – solist vocal şi instrumentist – de muzică rock, performant în activităţile sale. A înfiinţat renumita formaţie de muzică rock LOTUS şi a realizat sunetul şi luminile pentru zeci de filme şi spectacole regizate de mari regizori.

Ciurea-Genuneni, Nicolae (n. 21 aug. 1941, Genuneni, jud. Vâlcea) – filolog; folclorist, etnolog, ziarist, publicist. Preşedinte al Asociaţiei Folcloriştilor Vâlceni (1972-1977). Cărţi: De la daci la români (1981; 2009), Un portret în filigran de suflet (2011, coord.). Culegeri de folclor: Izvoare fermecate (1968), Comori (1969), Lovişte – mirific plai (1971).

Cîrstea, Constantin (n. la 9 nob. 1957 în com. Racoviţa, jud. Vâlcea) – teolog; cercetător. Cărţi publicate (în colaborare): Istoria bisericii “Toţi Sfinţii” din Râmnicu-Vâlcea (2007), Grădiniţa de copii a Bisericii “Toţi Sfinţii” din Râmnicu-Vâlcea (2009) ş.a.  Redactor şef la revista “Renaşterea”.

Climent (n. sf. sec. al XVII-lea, com. Pietrari, jud. Vâlcea– m. 31 ian. 1753) –  episcopalRâmnicului-NouluiSeverin ( 1735-1749). A reamenajat fosta tipografie de aici, la care, sub oblăduirea sa, vor fi tipărite mai multe cărţi: Octoih (1742), Antologhion (1746), Penticostarion (1745), Psaltire (1746) etc.

Coameş, Ileana (n. 29 mai 1953 în fosta com. Zăvideni – azi, Prundeni - , jud. Vâlcea) – medic. Doctor în ştiinţe medicale, cu teza Monitorizarea materno-fetală a tulburărilor prin deficit iodat în condiţiile iodării universale a sării (2007). A publicat poezii din vol. în pregătire, intitulat Endocrinologia în versuri.

Codreanu, Constantin (Costache) – profesor la Râmnicu-Vâlcea în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În 1844 a fost numit profesor la Şcoala Normală din Râmnicu-Vâlcea. S-a implicat în mod direct în evenimentele revoluţionare de la 1848, suferind – ulterior – persecuţiile regimului restaurat, inclusiv arestarea. 

Coman, Teodor (n. 21 septembrie 1928 în com. Izvoru de Jos, jud. Argeş – m. ?) – economist; om politic (la nivel de vârf). În urma fugii generalului Pacepa, a fost numit prim-secretar la « judeţeana » Vâlcea. În vremea sa, Râmnicul şi Vâlcea au cunoscut o situaţie înfloritoare, în judeţ s-a construit masiv (industrial şi civil), iar „Chimia” a intrat în A!

Comănescu, Adrian Cornel (n. 17 apr. 1974, Râmnicu-Vâlcea) – profesor EFS, arbitru de fotbal, manager sportiv. Cursuri de perfecţionare (2002-2008) în domeniile Management sportiv ş. a. Din 2003, arbitru activ în lotul naţional şi lotul “A”. Din 2001: director adj., director executiv (2003) şi director coord. (2009-2011) la Direcţia pentru Sport a Jud. Vâlcea.

Comănescu, Iulian (n. 19 iul. 1939 în fosta com. Izvoru Rece, azi – com. Vaideeni, jud. Vâlcea) – economist; om politic. Fost prefect al judeţului (iulie-decembrie 1990, 1992-1996) şi preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea (2000-2004) – mandate în cursul cărora, în judeţ s-au construit obiective importante.

Comănescu, Mioara (n. 15 oct. 1961 în com. Nicolae Bălcescu, jud. Vâlcea) – artist plastic; restaurator. Coordonează sectorul de Artă plastică al CJCVTCP Vâlcea (inclusiv Cercul de pictură „Dialog plastic”, al Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu” din Băbeni). Expoziţii personale şi de grup.

Constantin, Dan (n. 11 martie 1959, Cluj-Napoca) – actor, regizor, textier. Fost actor la Teatrul de Revistă al Armatei, din Cluj-Napoca. Între 1989 şi 1996, a jucat la Teatrul de Revistă « Fantasio » din Constanţa; a mai colaborat cu Centrul Cultural „Nicolae  Bălcescu” din Bucureşti, Teatrul Municipal Deva, iar din 2003 - cu Teatrul « Ariel ».

Constantin, Gheorghe (n. la 23 apr. 1951 în com. Gorgota din jud. Prahova; din 1979, s-a stabilit la Râmnicu-Vâlcea) – subinginer electronist; fotbalist, arbitru de fotbal. Între 1979-1981, a jucat fotbal la echipa locală din Râmnicu-Vâlcea. Ca arbitru internaţional, a arbitrat meciuri ale unor echipe de renume.

Constantin, Maria-Camelia (n. 3 iun. 1965, Câmpia Turzii, jud. Cluj) – actriţă. Între 1991-1996, a jucat la Teatrul « Fantasio » din Constanţa, în perioada 1996-2004, la teatrul de Păpuşi « Puck » din Cluj-Napoca, iar din iunie 2004 a început colaborarea cu Teatrul « Ariel » din Râmnicu-Vâlcea (rolul Puck din Textul – înainte de toate de Doru Moţoc).

Constantinescu, Augustina Sanda (n. 15 apr. 1948, Craiova) – filolog; cercetător, manager cultural. Iniţiatoare a unor proiecte culturale. Din 2006: directoare a Bibliotecii Judeţene « Antim Ivireanul » Vâlcea. Lucrări publicate (în colaborare): Carte veche românească, sec. XVII-XVIII. Catalog ilustrat (2007); Le français pour tous (2004) etc.

Constantinescu, Dorel Mihai (n. 26 iunie 1947 la Râmnicu-Vâlcea) – fizician şi economist (dublă licenţă), cercetător, inventator. Doctor în fizică nucleară al Univ. « Babeş-Bolyai » din Cluj-Napoca. Coautor (cu Marius Peculea) la  volumul Modelarea proceselor de separare a apei grele. Studii şi cercetări de fizică. Premiul Academiei Române (1981).

Constantinescu, Dragoş (n. 10 martie 1952, Constanţa) – matematician, compozitor, publicist. Realizator al primei pagini web de matematică din România (www.epsilon.ro). A pus bazele formaţiei de rock “Profu` de mate”, a compus peste 120 de piese muzicale (balade folk şi alte genuri muzicale) şi a publicat peste 20 culegeri de probleme de matematică.

Constantinescu, Eliodor (n. 24 sept. 1878, Râmnicu-Vâlcea – m. 1935) – filolog; traducător, scriitor, publicist. Doctor în Litere, al Univ. din Iaşi, cu teza Prologus la comediile lui Plautus (1929)În 1904, la Liceul „Al Lahovari”, a înfiinţat Societatea de Lectură „Vasile Alecsandri”. Cărţi: De l’ésprit de l’enseignement secondaire en Roumanie (1910), Problema învăţământului secundar în Franţa (1911), Discuţii în jurul clasicismului în Franţa (1912) etc.

Constantinescu, Ioan Dorel Viorel  (n. 15 iulie 1948, Râmnicu-Vâlcea) – economist; cercetător, ziarist. Doctor în economie al ASE din Bucureşti (2002). Lector la Univ. „Constantin Brâncoveanu”. După 1989: printre iniţiatorii editării oficiosului vâlcean, „Orizonturi noi”; red.-şef la „Cetatea” (1990–1991); coord. al vol. Judeţul Vâlcea. Monografie (1980).

Constantinov, Radu (n. la 28 martie 1961, Chişinău) – actor şi artist plastic. Roluri: Îngerul din Provocarea sau Zborul – ce fericire! de Doru Moţoc (2002), Ion din Năpasta de Caragiale etc. (2007) etc. În paralel cu cariera de actor (în ultimii ani, la Teatrul „Anton Pann”), a continuat să picteze: a participat cu tablouri în ulei, la expoziţii de grup.

Copetti, Antonio (n. 1871 la Tolmezo, regiunea Friuli din Italia – m. 1942 la Râmnicu-Vâlcea) – antreprenor. A construit, după proiecte, clădiri sau monumente importante din acest oraş (pentru unele, executând şi proiectele): casa Alexiu, fosta şcoală Normală de Băieţi din Ar(h)anghel, bustul lui Constantin Brâncoveanu vv. etc.

Cornea, Ion (n. 13 apr. 1948, com. Cârjelari, jud. Tulcea) – artist plastic, publicist. Membru al UAP – filiala Vâlcea. Expoziţii personale în Râmnicu-Vâlcea, expoziţii de grup în Râmnic şi în ţară. Expoziţii şi participări internaţionale:  Franţa,  China, Belgia etc. Comunicări ştiinţifice în cadrul unor manifestări cultural-artistice, publicate în reviste de specialitate.

Cosmescu, William Alexandru (n. 30 aug. 1959, Râmnicu-Vâlcea) – matematician, scriitor, ziarist, realizator de emisiuni TV; specializări în jurnalism - ştiri, analiză politică, psihologie aplicată. Demnităţi masonice în Marea Lojă Naţională din România. Volume publicate: Convorbiri cu Dinu Săraru - interviuri (2007), Ordinul templier (2009).

Costandin Mihai Râmniceanu - tipograf, gravor. Fiul lui Mihai Râmniceanu. S-a format ca tipograf şi gravor, ca şi fratele său Dimitrie, la şcoala râmniceană. Lucrări: a tipărit Molitvenicul (1730); gravuraDavid Proroc, în două ediţii ale Psaltirii de la Râmnic, din anii 1764 şi 1784; gravuraSf. Ioan Damaschin figurează în Octoihul de la 1776, tipărit de el, etc.

Costandin, Râmniceanu. A lucrat la Râmnic, între anii 1745-1786, perioadă stabilită după cărţile în care i-a apărut numele în calitate de tipograf şi gravor. Lucrările sale se încadrează cronologic între anii 1745-1782, după cărţile în care au apărut: Evanghelie (1746), Cazanie (1748), Octoih (1750), Psaltire (1751), Ceaslov (1753), Triod (1761) etc.

Costeanu, Alexandru (n. la 3 martie 1889, Amărăşti, jud. Vâlcea - m. 21 aug. 1917, în lupta de la Mărăşeşti) – jurist, prozator, memorialist. Avocat la Tribunalul de Vâlcea (1913-1917). A editat revista comico-satirică "Cinema", Râmnicu-Vâlcea. Lucrări publicate: Nevinovaţii – proză (1916), Din amintirile trecutului în: "Pandurul", Râmnicu-Vâlcea, 1935.

Cotoranu, Ioana (n. la 1 febr. 1963, Râmnicu-Vâlcea) – inginer constructor; sportivă de performanţă (voleibalistă).  A activat la Clubul Sportiv Şcolar Râmnicu-Vâlcea (1976-1981), Clubul Sportiv Chimia Râmnicu-Vâlcea (1981-1987) etc., realizând performanţe de nivel naţional şi internaţional.  Maestru Emerit al Sportului (1994).

Crăciunescu, Ion (n. 27 sept. 1950, Craiova) – economist; arbitru naţional şi internaţional de fotbal. Fost jucător de fotbal la Chimia Râmnicu-Vâlcea în anii 1960. În anii 1985, 1986, 1989, 1990, 1992, 1993, 1994 şi 1995 a fost declarat „Cel mai bun arbitru de fotbal român”; tot în anul 1995 a ocupat locul al II-lea în lume. Cetăţean de Onoare al Râmnicului (1995).

Crăciunescu, Petre (n. 16 aug. 1902 în com. Drăgoeşti, jud. Vâlcea – m. 16 ian. 1992 în Râmnicu-Vâlcea) – jurist; publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar. Lucrări publicate: Consideraţiuni sociale şi economice (1933); preocupări pentru viaţa şi activitatea lui Nicolae Enache de la Olt şi Constantin Iliescu.

Creangă, Marian (n. la 1 apr. 1950 în com. Stoileşti, jud. Vâlcea - m. 29 dec. 1997, Râmnicu-Vâlcea) - jurist, biblioteconomist. Iniţiator al publicaţiei "Vâlcea literară", al Fundaţiei Cult. „Sf. Antim Ivireanul” şi al construirii noului sediu al Bibliotecii Judeţene Vâlcea (director, 1990-1997). Cărţi: Noua revoluţie agrară în judeţul Vâlcea(1983) etc.

Creţu, Nicolae (1885-1972) – teolog. Doctor în teologie, cu teza Fundamentul obiecţiei morale (Berlin, 1912). Persecutat şi ameninţat cu moartea, după realizarea Dictatului de la Viena (30 august 1940), va „emigra” la Râmnicu-Vâlcea; prof. de religie la liceul „Al. Lahovari” (1940-1946). Autor de manuale şcolare – Abecedar, Aritmetică, Istorie  etc.

Cristea, Gherasim (I. P. S. Gherasim) (n. 14 nob. 1914, com. Munteni-Buzău, judeţul Ialomiţa) – teolog, cercetător. Episcop al Râmnicului (1984). Neîntrecut restaurator de lăcaşe bisericeşti. Cărţi publicate: Preotul Popa Şapcă - omul şi opera sa (1978), Istoria Mânăstirii Govora (1995), Istoria Eparhiei Râmnicului (2009). Cetăţean de onoare al Râmnicului, al judeţului Vâlcea şi al Clujului. 

Crişan – Gaghel, Maria (n. 26 sept 1943, Lupeni – jud. Gorj) – profesor de desen, artist plastic, muzeolog. Fostă directoare a Şcolii Populare de Artă din Râmnicu-Vâlcea. Expoziţii personale şi de grup în ţară şi străinătate. A realizat pliante, programe, albume de artă şi a executat grafica mai multor lucrări de literatură, folclor şi artă plastică.

Criveanu, Nifon Craioveanu (n. la 20 febr. 1889 în com. Slătioara, fostul jud. Romanaţi, azi Olt – m. 14 iunie 1970, Bucureşti, M-rea Cernica) – teolog, publicist. Arhimandrit-vicar al Episcopiei Râmnicului (1928) şi arhiereu-vicar cu titlul Craioveanu (1929-1933). Lucrări publicate: Calea vieţii - studiu exegetic (1913),  Spre fericire - studiu moral (1914) etc.  

Croitoru Necşuleu, Corina (n. 19 sept. 1976, Râmnicu-Vâlcea) – artist plastic. Membru al UAP – filiala Vâlcea. Expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate: Expoziţia de atestat, la Prefectura Judeţului Vâlcea (1995) şi Expoziţia de diplomă de la Casa Matei Corvin din Cluj (2001). Premiul I la Univ. de vară „Castelul Corvineştilor” – Hunedoara (1999).

Curcăneanu, Dumitru(n. la 23 martie 1910, Valea-Rea, jud. Vaslui - m. în 1992, Râmnicu-Vâlcea) – inginer chimist, cercetător. Doctor în chimie, cu lucrările Contribuţiuni la cunoaşterea acţiunii catalitice a clorurii de aluminiu asupra unor reacţii de izomerizareşi Relaţiuni între efectul Raman şi constituţia substanţelor organice, publicate în 1938.

Curcăneanu, Ştefan (n. 18 ian. 1939, Bucureşti) – inginer chimist; cercetător, inventator. Doctor în chimie, cu teza Corelaţii între posttratamentul pentru difuzia monomerului din policlorură de vinil – proprietatea şi structura polimerului (1980, publicată în acelaşi an). Posesor a circa 80 de brevete de inventator. Premiul Academiei (1978).

D

Daneş, Constantin (n. la 27 iul. 1958 în com. Câineni, jud. Vâlcea) – medic veterinar; karatist. Specializare la Kempo-Şcoala de Antrenori Bucureşti. Antrenor la Chimia Râmnicu-Vâlcea, după ce a practicat karate timp de mai mulţi ani, la Club Cozia Vâlcea (1990-1994), la CS Chimia (1994-2009); din 2009, Kempo la CS Chimia. Antrenor emerit.

Daneş, Mircea (n. 10 febr. 1952 în satul Câinenii Mici din com. Câineni, jud. Argeş: azi – satul Câinenii Mici din com. Câineni, jud. Vâlcea) – istoric; cercetător. A publicat, în colaborare, albumul Râmnicu-Vâlcea – „Oraşul domniei mele”, ed. I – 2006 şi ed. a II-a – 2012.

Daneş, Nicolae (n. la 14 febr. 1947 în com. Câineni, jud. Vâlcea) – geograf şi istoric, cercetător. Coautor la: Monografia comunei Câineni, judeţul Vâlcea (2008), Trovanţii. Imnuri de piatră închinate perfecţiunii şi armoniei naturii (2009),  vol. I din Enciclopedia judeţului Vâlcea - Prezentare generală (2010) ş. a.

Danielescu, Constantin („Codin”) (n. 29 ian. 1880 în satul Blejani din com. Scundu, jud. Vâlcea – m. 1962, Râmnicu-Vâlcea) - învăţător, cercetător, folclorist, traducător, publicist, animator cultural. Secretar şi bibliotecar al filialei Vâlcea a Ligii Culturale. A editat „Naţionalul Vâlcii” (1928, 1937), în care a publicat  Monografia comunei Scundu.

Darie, Petre (n. 4 sept. 1920, Câineni, jud. Vâlcea – m. 2007, Râmnicu-Vâlcea) – prof. EFS; instructor sportiv, arbitru internaţional de schi. Autor de manuale. A antrenat numeroşi viitori campioni şcolari. Lucrări: Îndrumări pentru activitatea sportivă la sate (1956), Sistemul unitar  de verificare şi apreciere în domeniul educaţiei fizice (f. an.).

Drugan, Constantin (n. 21.01.1959, Mihăeşti) – matematician. Contribuţii la alcătuirea „Proiectului de reabilitare şi modernizare a şcolii” (2010) pentru Colegiul „Al. Lahovari”, unde este director. Coautor la: Bacalaureat 2010; Probleme de matematică date la examene şi concursuri (1997) etc. A pregătit numeroşi „campioni” la mate.

Deaconu, Gheorghe (n. 22 aug. 1944, Piatra - com Ciofrângeni, jud. Argeş) – etnolog, folclorist, scriitor etc. Doctor în etnologie. A înfiinţat şi a condus, împreună cu Ioan St. Lazăr ş. a., structuri de viaţă culturală.Rol esenţial în promovarea şi valorificarea spiritualităţii populare vâlcene şi naţionale. Cărţi: Mihai Pop – Discurs despre folclor. I. Conceptul (2007), II. Metoda (2008), Patrimoniul documentar al culturii tradiţionale din Vâlcea. 1968-2008 (I - 2008, II - 2010) etc.

Deaconu, Mihaela (n. 12 febr. 1967, Râmnicu-Vâlcea) – psiholog şi pedagog (din 2008); scriitor, artist plastic animator cultural. În cadrul CJCPCT Vâlcea, „conduce (…) sectorul de creaţie literar-artistică” coordonând festivaluri şi concursuri devenite tradiţionale. A iniţiat STCAV.

Deleanu, Diana - pseudonimul artistic al Dianei – Mihaela Ciuruş (n. 18 febr. 1969, Râmnicu-Vâlcea) – ziaristă; cineast. Realizatoare de filme şi de emisiuni TV. Din Filmografia sa: După chipul şi asemănarea sa (1993), Doctor Schileru (2005), Mama Ghiţa (2006), Humoresca (2007) etc.  Membră în jurii de profil. Numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Deşliu, George (n. la 30 martie 1906, în oraşul Râmnicu-Vâlcea) – medic, cercetător. Doctor în medicină, al Universităţii din Cluj. Medic-şef la Lădeşti şi Râmnicu-Vâlcea (1950-1969). Lucrări publicate în volume: Fracturile deschise ale gambei - teză de doctorat (1935),  Monografia sanitară a circumscripţiei Brezoi-Vâlcea (1947).

Diaconescu, Ligya (n. 14 iul. 1960, Bicaz - jud. Neamţ, stabilită la Râmnicu-Vâlcea) – economistă; ziaristă. Fost director general al postului de radio « Metronom GX » din Râmnic. Întemeietor şi director general al revistei Româno-Canado-Americane, “STARPRESS” care a realizat Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume (2010). 

Diaconu, Ion (n. la 19 oct. 1944, în localitatea Nenciuleşti - Tetoiu, jud. Vâlcea) – filolog, scriitor polivalent. Coeditor al revistelor „Excelsior” nr. 1-2 şi „Turnul de fildeş”, din Grădinari – Giurgiu. Cărţi publicate:Ortocântece– poeme (1992), Logosul mielului – poeme (1994), Retehnologizarea libertăţii – eseuri (1997) etc.

Dianu, Ioan N. (n. 20 dec. 1869, Râmnicu-Vâlcea – m. 25 febr., Buc.) – filolog şi lingvist; cercetător. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti. Lucrări publicate (selectiv): Istoria Legiunei XI Claudia şi originea oraşului Durostor – teză de doctorat (1888), Tite Live. Étude et collation (Paris, 1895), Studiu asupra lui Si condiţional (1891) etc.

 Dican, Gheorghe (n. 25 febr. 1960, com. Cernişoara – jud. Vâlcea) – artist plastic, grafician, caricaturist. Membru al UAP – filiala Vâlcea şi preşedinte al filialei, dovedind calităţi de manager deosebite. Expoziţii personale şi de grup. Membru al Clubului Rotary. Iniţiator şi coorganizator al unor proiecte şi programe artistice. Autorul albumului Dican (2010). 

Dimitrie Mihai Râmniceanu (sec. XVIII-XIX, Râmnic) – xilograf. Dintre imaginile realizate: Vameşul şi fariseul din Triodul de la 1777; Maica Domnului cu pruncul din Ceaslovul de la 1784; Deisis din Ceaslovul de la 1784; Mineele din anii 1778-1780 etc. A tipărit 24 de cărţi apărute în decurs de 44 de ani şi a semnat două gravuri care îl atestă ca autor.

Dina-Sima, Mariana (n. 1 nob. 1948, Râmnicu-Vâlcea – m. 5 aug. 2000). Pictor şi istoric de artă. Expoziţii interne şi internaţionale. Grafică de cărţi (în special coperte): Florile dalbe – culegere de colinde din Ţara Loviştei, de Ion Piloiu; Judeţul Vâlcea. Oameni de ştiinţă, cultură şi artă de Petre Petria, Tu să-mi spui de unde vii … – poezii de Felix Sima etc.

Dinescu, Nicolae (n. 17 aug. 1943, Râmnicu-Vâlcea) – profesor EFS (spec. fotbal); fost fotbalist; arbitru divizionar (din 1964), antrenor cat. I, ziarist. Preşedinte al Clubului Chimia (1972-1974), perioadă în care Chimia a câştigat „Cupa României“ şi a promovat în Divizia A. Director al Filialei Vâlcea a AOR, înfiinţată de el în noiembrie 2005.

Dinu, Andreea (n. la 10 febr. 1988, Craiova; stabilită la Râmnicu-Vâlcea) – poetă. A scris versuri pentru copii:Despărţirea de Moş Crăciun(1998), Daruri pentru buni şi răi (1999).

Dinu, Paul-Viorel (n. 15 sept. 1977, Râmnicu-Vâlcea) – jurist şi profesor; sportiv de performanţă (karatist), cu numeroase premii naţionale şi internaţionale. Centura Neagră 3 DAN. Maestru al Sportului (2005), Antrenor emerit (2006). Director general al Clubului Sportiv „Chimia” (2009-2011). Din 2011, director al DJST Vâlcea. Arbitru naţional de karate (Kata şi Kumite). 

Dionisie, Eclesiarhul (după Algeria Simota, este n. c. 1759, com. Pietrari; aceeaşi cercetătoare revine asupra datei şi locului naşterii: 1740, com. Stoeneşti, jud. Vâlcea – m. 1820, Craiova) – cronicar, memorialist, copist, caligraf, miniaturist, arhivar, traducător poliglot. Opera sa principală este Hronograful Ţărei Rumâneşti de la 1764 până la 1815.

Dobrescu, Mihai (n. 3 apr. 1970, Călimăneşti) – sportiv de performanţă: boxer şi karatist (cu stagii de pregătire în Shotokan – 4 dani, kumite – centura neagră, 8 dan). Între 1994-1997, instructor la Clubul „Cozia” din Râmnicu-Vâlcea, unde a obţinut rezultate remarcabile. Din 2002: arbitru gr. A pentru kumite şi kata.

Dobrinescu, Traian (n. 23 mai 1949, Orleşti – jud.Vâlcea) – filolog, scriitor, publicist, om de afaceri. Coîntemeietor al “Curierului de Vâlcea”, fondator şi director „Informaţia Zilei” (1992-1994). Conduce firma TRADO SRL. Cărţi: Cântec de violoncel. 60 de texte lirice (2002), Urme – versuri (2007), Când Dumnezeu îmi spunea pe nume – roman (2009).

Dragomir, Dumitru (Mitică) (n. 30 mai 1946, Bălceşti,  jud. Vâlcea) – fotbalist şi antrenor, om politic. Fost preşedinte al C. S. Chimia Râmnicu-Vâlcea, perioadă în care echipa a câştigat Cupa României şi a promovat în A. După 1993, funcţii de conducere în LPF, şi FRF. Între 2000-2008), deputat de Vâlcea, pe listele partidului « România Mare ».

Drăghici, Ionuţ-Cosmin (n. la 19 febr. 1990 - Drăgăşani, jud. Vâlcea). Preş. al subfilialei Drăgăşani a Asociaţiei “Cultul Eroilor” – Filiala Vâlcea (2009). A scris monografia Personalitatea lui Ştefan D. Filipescu-Drăgăşani (2009).

Drăguţă, Dumitru (n. 13 iulie 1951, com. Şelaru, jud. Dâmboviţa) – jurist; fost sportiv de performanţă la CS Piteşti. A lucrat timp de 30 de ani la CS Chimia, ocupând funcţiile de preşedinte, director şi apoi de director general. Pentru activitatea depusă în domeniul sportului vâlcean, a primit „Ordinul Muncii” cl. a III-a, din partea preşedinţiei României.

Dubinciuc, Dionisie (n. 29 ian. 1948 în com. Goicea din jud. Dolj) – medic; poet. În anul 2009 a construit un modern Centru de Dializă, primul de acest fel din judeţul Vâlcea. Volume de versuri publicate: Un altfel de paradis (2003), Floarea din vis (2005), La umbra sufletului (2008).

Dubinciuc, Marilena (n. 1950) – inginer hidrotehnician; voleibalistă de performanţă. A jucat volei numai în Divizia A, debutând în perioada liceului (1966), la echipa « Penicilina » Iaşi, care chiar în acel an a cîştigat Campionatul Naţional de Volei. După terminarea studiilor universitare, a practicat voleiul la Craiova până în 1983, când s-a mutat în Vâlcea.

Duca-Török (Verigeanu), Maria (n. 25 ian. 1959, or. Sf. Gheorghe – jud. Covasna) – handbalistă, antrenoare de handbal. Maestru  Emerit al Sportului. În 1982, s-a stabilit în Râmnicu-Vâlcea, activând la OLTCHIM. A fost supranumită „HAGI al handbalului românesc“.

Dulamă-Peri, Ion (n. 19 febr. 1934 în com. Peri din jud. Mehedinţi – m ?, Râmnicu-Vâlcea) – medic; cercetător, Doctor în medicină al Universităţii din Bucureşti, cu teza Diabetul iatrogen (1989). Cărţi publicate: Eneruma. Anti-Marx (1993), 1330 – Enigma defileului (1994), Ardealul - pământ, cuvânt şi suflet românesc (1995).

Dulcă, Gh. N. (n. 28 febr. 1866, în Muereştile, jud. Vâlcea – m ?) – tipograf, publicist. Fost secretar general al Uniunii Sindicale a Lucrătorilor Tipografi. A redactat publicaţia "Viaţa sindicală" şi a condus revistele: "Munca grafică" şi "Gutenberg". Lucrări publicate:Spicuiri din viaţa muncitorilor de la oraşe (1911), Reforma electorală (1932).

Dumas, Felicia (n. 2 iunie 1970, în Piteşti, jud. Argeş) – filolog,traducător (din franceză). Doctor al Institutului European din Iaşi, cu teza Tehnici nonverbale de comunicare în liturghia ortodoxă (1998; publicată în anul 2000).

Dumănoiu, Laurenţiu (n. 1951, Râmnicu-Vâlcea) – economist. S-a iniţiat în volei la Liceul cu Program de EFS din oraşul natal (antrenat de Laurenţiu Stilea). La Clubul “Dinamo” din Bucureşti”, secţia Volei, a câştigat de mai multe ori CN şi CCE. Peste 70 de cooptări în echipa naţională, cu performanţe inclusiv la nivel olimpic. Maestru Emerit al Sportului.

Dumitraşcu, Gheorghe (n. 19 apr. 1938, în Râmnicu-Vâlcea) – istoric, cercetător. Doctor în istorie (1984). Fondator de reviste („Dascălul vâlcean”, „Studii vâlcene” ş.a.) şi structuri organizatorice culturale. Secretar general al FCR. Promotor al neoharetismului. Cărţi: Epopeea Independenţei României în conştiinţa vâlcenilor (2003), Spiru C. Haret – apostol al conştiinţei naţionale (2008) etc. 

Dumitrescu, Augustin (n.2 martie 1957, com. Lăpuşata, jud. Vâlcea) – culturist de performanţă, antrenor şi conducător al secţiei de culturism din cadrul CS Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Între 1982-2008, a obţinut numeroase performanţe, cupe şi trofee naţionale, la concursurile organizate de FRCF.

Dumitrescu, Daniela Adina (n 1 dec. 1944 în Grădiştea, jud. Vâlcea) – inginer agronom şi biolog (dublă licenţă).  « Romane scurte » (A. D.):  Shakerul cu bragă (2009), Umblă puţin la sonor (2010), Caruselul intenţiilor (2010), Aripa frântă (2010) etc.

Dumitrescu, Dumitru („Florin”) (n. 12. sept 1948, com. Orleşti, jud. Vâlcea) – geomorfolog, cartograf ; cercetător;doctor în geografie al Univ. Bucureşti. Cărţi: Carstificarea în regim climatic (2000),  Resursele turistice ale judeţului Vâlcea (2005) ş.a.; în colab.:  Teste pentru bacalaureat (2008), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I ( 2010) etc.

Dumitrescu, Dumitru (Tică) (n. 6 oct. 1921, Drăgăşani, Vâlcea - m. în mai 2002, Râmnicu-Vâlcea) – actor. Component al formaţiei de teatru din reşedinţa judeţului. Roluri: G. Duduleanu din Gaiţele de Al. Kiriţescu, Moş Toma din Vlaicu şi feciorii lui de Lucia Demetrius, Iorgu Langada din ...Escu de Tudor Muşatescu etc; a jucat şi în estradă şi operete.

Dumitrescu, Floriana (n. 23 apr. 1967 în com. Bujoreni, jud. Vâlcea) – culturistă de performanţă şi antrenoare (instructoare) de fitness; în 1997, împreună cu soţul său Dumitrescu Augustin, a câştigat – la Culturism perechi - medalia de bronz la « Cupa României » (Oneşti). În anul 2006, s-a clasat pe locul VI la Campionatul Mondial de Culturism.

Dumitrescu, Ionuţ-Gabriel (n. la 6 ian. 1981, în Râmnicu-Vâlcea) – istoric; etnograf, cercetătort. Doctor în ştiinţe umaniste – specializarea Istorie (Universitatea din Oradea, 2009), cu teza Arhitectura tradiţională din Vâlcea – sec. XVIII-XX (publicată în 2011). Calităţi pedagogice şi, în egală măsură, de cercetător şi manager. Redactor la „Buridava”, seria nouă. 

Dumitrescu, Mihai (Mişu) (n. 26 ian. 1933 în satul Cergăul Mic din com. Cergăul Mare, jud. Alba – m. martie 2012, Râmnicu-Vâlcea) – militar de carieră: general de brigadă (r). În decembrie 1989, a fost numit preşedinte al CNFSN Vâlcea, apoi al CPUN Vâlcea, până la 1 iunie 1990. Autor a două cărţi de memorialistică şi interviuri.

Dumitrescu, Trestian (n. 29 mai 1995, Râmnicu-Vâlcea) – elev la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti; violinist, pianist, vocalist, actor amator. A obţinut mai multe premii de interpretare la festivaluri şi concursuri zonale şi naţionale  de muzică, în calitate de interpret instrumentist la vioară.

Dură, Leon (n. 9 iulie 1959, satul Fedeleşoiu – com. Dăeşti, jud. Vâlcea) – teolog, scriitor. Are dublă cetăţenie, română şi franceză. Volume publicate: Închinare, poezie religioasă (1993), Schimbarea la faţă (1994), Cântarea cântărilor. Familia modernă (2004). Pomul vieţii (2004), Evreii au primit pe Hristos (2005), Inocenţa (2005), Am vorbit. I am spoken (2008) etc. 

Duţu, Florin (n. 26 mai 1968, Râmnicu-Vâlcea) – şahist de performanţă. Candidat de Maestru la şahul practic. A făcut parte din reprezentativa ţării noastre la semifinala Ediţiei a XV-a a Olimpiadei. A jucat pentru Chimia Râmnicu-Vâlcea în ediţiile CNEC 4 şi 5 şi este căpitanul echipei în Champions League.

Duţu, Mihaela (n. 30 mai 1967, în Bălceşti, jud. Vâlcea) – economist, cercetător. Doctor al ASE din Bucureşti, cu teza Perspective economice ale economiilor ţărilor din Europa Centrală şi de Est(1998). Alte lucrări: Perspective economice ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est (1998); în colab.: Economie mondială – curs (1996).

E

Enache (“de la Olt”), Nicolae (n. 17 aug. 1875, în Tanislavi - Dozeşti/ azi, Fârtăţeşti,  jud. Vâlcea – m. 30 sept. 1938, Râmnicu-Vâlcea) – matematician, astronom, cercetător. Doctorat la Paris, în 1908, cu două teze - din hidrodinamică şi din mecanica cerească. Cărţi: Chestiunea agrară în România (1907), Sur la théorie des planètes (1908) etc. 

Enache, Răzvan (n. 4 mai 1974, Râmnicu-Vâlcea) – ziarist;  cercetător. Carieră universitară la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Cofondator al revistei « Alkemie ». Cărţi: Introducere în sociologia comunicării (2002, curs tipărit), Structura ficţiunilor comunitare (2007), Relaţiile publice din perspectivă sociologică (2009).

Enăceanu, Ghenadie (n. 6 nob. 1837, Iaşi – m. 14 ian 1898, Neapole) - cărturar. Studii la Constantinopol şi Kiev (1861-1865). Episcop de Râmnic (1886). Lucrări publicate: Meşterul Manole şi Petru Movilă (1882), Principele Antioh Cantemir ca scriitor (1889), O vizită canonică în anul mântuirii una mie opt sute optzeci şi nouă . . .  (1889) etc. 

Enăcescu, Efrem (n. 21 mai 1893, satul Zăvoieni din com. Măciuca, jud. Vâlcea – m. 5 dec. 1968) – teolog, cărturar. Între 1922-1939, stareţ al M-rii Cozia şi întemeietor al muzeului de aici. Fost director al Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea. A scris: Privire generală asupra monahismului creştin, vol. I-II (1933, 1934), Pe urmele strămoşilor (1938).

Enăchescu, Adina (n. 25 aug. 1933, Râmnicu-Vâlcea) – matematician. Scriitoare prolifică în diferite genuri şi specii literare: Dalii albastre – versuri (1998), Viaţa pe scenă – teatru pentru copii (1997); Un oltean în America – roman (1997), Miresme şi greieri – haikuuri Urmele paşilor noştri – memorii (1998), Alexandra şi viaţa – povestiri (2000) etc. 

Ene, Gabriela (n. la 1953, în Râmnicu-Vâlcea) – matematician. A urmat numeroase cursuri de perfecţionare şi specializare, printre care  Curs Magister (2007) şi Master Management în administraţia publică (2006). În paralel cu profesoratul, conduce Inspectoratul Şcolar al Jud. Vâlcea. Coautoare la şase culegeri de matematică.

Ene, Gheorghe (n. la 8 oct. 1923 în satul Bârseşti - Bercioiu, azi – Budeşti, jud. Vâlcea - jurist; publicist. Între 1948-1983: judecător la Trib. Jud. Vâlcea. Fost colab. permanent la revista de profil „Jurisprudenţa”, care apărea la Bucureşti.

Ene, Ioana (n. 25 oct. 1950 în Iaşi; stabilită de timpuriu, cu familia, la Râmnicu-Vâlcea) – istoric şi teoretician al artei; muzeograf, cercetător. Expert MCC în domeniul icoanelor din secolele XVI-XIX. Doctor în istoria artei (2008), cu teza Icoane brâncoveneşti şi postbrâncoveneşti din judeţul Vâlcea (1680-1730), publicată în 2010.

Ene, Vasile – (n. la 22 iul. 1943 în Târgu-Jiu, jud. Gorj) – inginer constructor şi biolog; meşter popular (sculptor în lemn şi os). Participant la numeroase festivaluri, expoziţii şi târguri de artă din ţară şi străinătate (Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Cluj, , Bucureşti, Salzburg – Austria etc), obţinând mai multe premii.

Enescu, Octavian (Bobo) (n. la 1 ian. 1933 în Bucureşti) – profesor, antrenor de atletism. A obţinut numeroase performanţe, cu sportivii, la Dinamo Bucureşti şi la şcolile Medie nr. 3 din Râmnicu-Vâlcea (1958-1963) şi „Mircea cel Bătrân” (1963-2003). Profesor emerit şi antrenor de categoria A. Printre sportivii consacraţi de el: Viorica Enescu.

Enescu (Şuica), Viorica (n. 1945, Arad) – prof. de educaţie fizică şi sport); atletă de performanţă şi antrenoare. A debutat în atletism în 1959, cînd a cucerit un loc I la 60 m garduri. Ulterior, se va dedica probelor de 100 m plat şi 100 m garduri. La acestea şi la 4x100m, a obţinut 10 titluri de campioană naţională. Dintre sportivele antrenate de ea: Ionela Târlea.

Epure, Florin (n. 12 oct. 1972, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; cercetător, publicist. Colaborator şi redactor de carte la volumul Monumente istorice din judeţul Vâlcea. Repertoriu şi cronologie (2007); colab. la Destinul unui om, memoria unor locuri (2008) şi la Enciclopedia judeţului Vâlcea, volI - Prezentare generală (2010).

F

Farcaş (sec. XIII) – cneaz. A stăpânit ţinutul din dreapta Oltului, care se consideră a se fi întins aproximativ pe teritoriul de mai târziu (şi de azi) al judeţului Vâlcea (cnezatullui Farcaş). Conform ipotezei lui N. Iorga, denumirea judeţului provine de la numele acestui cneaz, tradus în maghiară, ambele nume - maghiarulFarcaş şi românesculVâlcu/Vâlcea– însemnând lup.

Farcaş-Mărculescu, Carmen (n. la 2 martie 1929 în Râmnicu-Vâlcea) – filolog şi lingvist; metodist, cercetător, istoric al culturii şi literaturii, publicist. A fost unul dintre profesorii de elită ai învăţământului vâlcean, fixându-se în conştiinţa profesorilor şi – deopotrivă – a elevilor, ca un model de dascăl.

Fărcăşanu, Mihail (n. la 10 nob. 1907 în Bucureşti – m. la 14 iul. 1987, Washington) – jurist. Declarat de către Ana Pauker, „duşman al poporului”, va trăi în exil, la Paris, Washington şi New York. A publicat: Scrisori către tineretul român; Frunzele nu mai sunt aceleaşi (1946) etc.

Filaret de Râmnic (n. 1742 - m. 1794, M-rea Căldăruşani din jud. Ilfov) – cărturar şi traducător. Episcop al Râmnicului începând cu 3 martie 1780 şi mitropolit al Ţării Româneşti (1792-1793). A continuat opera lui Chesarie, traducând, tipărind  şi prefaţând seria mineelor începute de acesta.

Filip, Teodor (n. 23 martie 1943, Râmnicu-Vâlcea) – ofiţer de carieră; politolog, specialist (şi practician!) în probleme militare de terorism şi antiterorism. Lucrări publicate: Problematica terorismului internaţional (1983),Războiul parapsihologic împotriva României(1997)Secretele U.S.L.A. (1998) ş.a.

Florescu, Ioan Emanoil (n. 1819, Râmnicu-Vâlcea – m. 1893, Paris) – ofiţer de carieră şi om politic. Ministru de Război al României în timpul lui Bibescu - cu a cărui fiică s-a căsătorit (1846), Al. Ioan Cuza (1862-1863) şi Carol I (1871-1876 şi în 1889). A elaborat Ordonanţa asupra instrucţiunei gimnasticei prin corpuri şi stabilimente militare (1863).

Florescu, Ion (Jean) T. (n. 2 dec. 1871, Râmnicu-Vâlcea – m. 9 iun. 1950, Bucureşti) – jurist; om politic, scriitor. Membru al Academiei Diplomatice Internaţionale din Paris. Din oct. 1935: ministru plenipotenţiar cl. I la Madrid; senator de drept; fondator şi preşedinte al Partidului Liberal-Democrat. A publicat: Nuvele (1891), Gânduri şi amintiri (1940) etc. 

Florescu, Teodor (n. la 4 aug. 1928, în comuna Obârşia, jud. Olt) – inginer construcţii căi ferate, drumuri şi poduri; esperantist, traducător. Promotor al limbii esperanto în Vâlcea.  Lucrări publicate: Esperanto pentru toţi (1991),  Dicţionar esperanto – român (1991),  Dicţionar român - esperanto (2001). Vocabularminimal esperanto-român (2007).

Floroaica, Mădălina (n. 24 mart. 1978, Râmnicu-Vâlcea) – actriţă de teatru şi film. Realizatoare de reclame realizatoare şi de videoclipuri TV. Roluri în filme de scurtmetraj şi de lung metraj (Maria Magdalena din Bani mărunţi de Dan Mihalcea; fotografa din lungmetrajul Bartali de Alberto Negrin ş. a.).

Floroiu, Mariana (n. 16 aug. 1961, satul Stăneşti din com. Stoileşti, jud. Vâlcea) – desenator, poet. Premiul I pe ţară, pentru poezie, la Festivalul Naţional « Cântarea României ». A scris În ţara numită Poveste – versuri (2011).

Frâncu, Cornel – licenţiat în litere şi jurist; om politic – subprefect de Caliacra şi Ploieşti (1940-1943) şi prefect de Alba Iulia (1945-1947). Descendent al unor mari patrioţi români: Amos Frâncu şi Teofil Frâncu. A ridicat şi transportat cu trăsura, corpul neinsufleţit al marelui savant Nicolae Iorga, din pădurea de lângă Ploieşti, unde acesta fusese asasinat.

Frâncu, Emilian Valentin (n. 13 febr. 1956, Râmnicu-Vâlcea) – inginer electronist şi jurist; ziarist, filatelist, şahist, om politic etc. În 1993, a înfiinţat RTV VÂLCEA 1, cu trei „ramificaţii”. Parlamentar în 2 legislaţii.  Coautor la: Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie (2002), Istoria comunităţii catolice din judeţul Vâlcea (2007), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I (2010), Istoria judeţului Vâlcea (2012).

Frăţilă, Adela (n. 15 mart. 1979, Râmnicu-Vâlcea) – prof. EFS; şahistă. Maestră FIDE la şahul practic şi Maestră a Sportului la şah prin corespondenţă. Două titluri de campioană naţională cu echipa Policolor Bucureşti (1997 şi 1998), finalistă cu echipa României (la masa 1) la ed. a V-a a Olimpiadei feminine de Şah prin corespondenţă etc.

Fuiorea, Claudiu (n. 5 aug. 1972, Râmnicu-Vâlcea) – jurist; jurnalist, poet, realizator filme. Premiii pentru filme documentar-artistice, printre care: Premiul II pentru reportajul TV Bani mărunţi. Cărţi de versuri: Poezii (1997), Singurătatea soldatului care nu poate fi mercenar (1999).

G

(Gafton), Iosif (n. 5 dec. 1896, com Puţeni, azi Poiana Mărului, jud. Galaţi – m. 9 iun. 1984, Râmnicu-Vâlcea) – teolog. Episcop al Râmnicului şi Argeşului (1949-1984). S-a preocupat de restaurarea aşezămintelor religioase din eparhie. A fost « un om milostiv şi blând » (Firmilian). Autor de broşuri cuprinzând articole, pastorale şi predici.

Gaghel, Emil (n. 1 febr. 1945, Râmnicu-Vâlcea – m. oct. 1995, Râmnicu-Vâlcea) – fizioterapeut; sculptor. Expoziţii personale la Galeriile de Artă din Râmnicu-Vâlcea şi la expoziţii de grup din 1994, organizate în Franţa – la Antibes şi Marsilia. Lucrări ale sale sunt prezente în instituţii şi colecţii particulare din SUA, Ucraina, Israel, Germania, Elveţia etc.

Garoafă, Dumitru (n. 23 nob. 1952, Râmnicu-Vâlcea) – istoric, arhivist ; cercetător. A scris: Comuna Popeşti. Studiu istoric şi documente (2007). În colab.: Un secol de învăţământ vâlcean (2001), Instituţia arhivelor în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea (2006). Coautor la albumul Din tezaurul Arhivelor vâlcene (2011). 

Gavrilă, Ion, Pr. (n. 18 mai 1955 în com. Goleşti, jud. Vâlcea) - teolog, cercetător. Doctor în teologie cu teza Muzica bisericească în ţinutul Vâlcii. Studiu monografic (2008), publicată în 2010. În colaborare: Seminarul Teologic Sf. Nicolae Rm. Vâlcea - 160 de ani de la înfiinţare  (1997), Dicţionarul muzical al muzicii bisericeşti la români (2011).

Gavrilescu, Ion (n. 14 martie 1941 - Focşani, jud. Vrancea) – inginer biochimist; manager sportiv. Preşedinte al Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu-Vâlcea, din 8 nob. 1978. Pentru activitatea sa de manager sportiv, a fost declarat „Cetăţean de onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea”.

Găvănescu, Trestian (n. la 2 aprilie 1945, in Sasca Montana, jud. Caraş-Severin) – medic; specializat în hematologie clinică; artist fotograf, montaniard. Preşedinte al Fotoclubului „Floarea de colţ” din Râmnicu-Vâlcea (1985). Câştigător a numeroase premii naţionale şi înternaţionale de prestigiu, pentru artă fotografică.

Geantă, Ionel T. (n. la 29 ian. 1913 în com. Goleşti din jud. Vâlcea – m. 6 febr. 1980, Bucureşti) – filosof şi muzicolog, cu dublă specializare; autor de manuale şcolare: Carte de citire, Gramatică şi compuneri, Carte de aritmetică, Aritmetică şi geometrie etc. Premiat pentru metoda de vioară « Geantă-Manoliu ».

Geantă, Teodor (n. 23 aug. 1890 în Bujoreni, jud. Vâlcea– m. 1968, Râmnicu-Vâlcea) – muzician, animator cultural, om politic. Membru al orchestrei semisimfonice din Râmnic. Cărţi: Dicţionarul plantelor medicinale (1923), Pentru educaţia religioasă a copiilor (1932), Graiul neamului pentru clasa a III-a primară (1928-1929) etc.

Georgescu, Constantin („Tică”) (n. 25 febr. 1896, Bucureşti – m. 7 apr. 1965, Râmnicu-Vâlcea, unde se stabilise din 1937)  – medic şi om de teatru, regizor etc. Din dec. 1963, activitatea sa s-a desfăşurat în cadrul Teatrului Popular din Râmnicu-Vâlcea, regizând: Patima roşie de Mihail Sorbul, Toţi fiii mei – de Arthur Miller, Iarbă rea de Aurel Baranga etc.

Georgescu, Elena I. (n. 17 martie 1939, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; cercetător. Doctor în ştiinţe istorice (1970); cercetător şi lector la Muzeul de Istorie a PCR. A publicat mai multe studii privind mişcarea antifascistă din anii 1933-1940, precum şi volumul Tezaur din veacul trecut (1971); în colaborare: Mai, în România (1970).

Georgescu, Titu (n. 23 febr. 1929, la Corabia - judeţul Olt – m. iulie 2004, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; cercetător, poet. Doctor în istorie, cu teza Organizaţii antifasciste şi antirăzboinice (1960). Coiniţiator al revistei “Magazin istoric” (1967-1970). Cărţi: Istoria românilor (1997), Istoria Craiovei (1975), Tot un fel de istorie, I-III (2002-2004), Sentinţa –poezii (1998) etc.

Georgescu-Vâlcea, Al. (n. 1893, Râmnicu-Vâlcea – m. ?) – jurist; poet, ziarist. În 1920, a scos la Râmnicu-Vâlcea ziarul „Zori noi”. A publicat în reviste din Brăila, în „Zori noi” şi în „Curierul Olteniei”. Volume: Poezii (1928), Nuvele (1929).

Gheorghie Constandin, Râmniceanu (sec. XVIII) – tipograf, gravor. După felul cum s-a iscălit pe cărţi, se poate deduce că a fost fiul preotului Costandin tipograful şi s-a născut la Râmnic; Gravuri semnate de el, în Cazania de la 1781, iar în colab. cu Climent Ieromonahul, în: Triod (1782), Evanghelie (1784), Pilde filosofeşti (1783), Penticostar (1785) etc.

Gheorghie Vlădescu (sec. XVIII-XIX) – tipograf, gravor. Fiul lui Dimitrie, deci nepotul lui Mihai Râmniceanu. Ca gravor, s-a făcut cunoscut începând cu anul 1798, prin clişeul semnat „Gheorghe tip[ograful]”, reprezentând Spălarea picioarelor, care a apărut în Triod. Alte gravuri înSpălarea picioarelor, Sf. Treime, Sf. Vasilie, Sf. Cuminecătură etc.

Gherghina, Mihai Titi (n. 13 ian. 1931 în Râmnicu-Vâlcea) – sportiv, cercetător, colecţionar. A excelat în studierea istoriei Râmnicului-Vâlcea, publicând mai multe cărţi: Imagini cu parfum de epocă din Râmnicul de altădată (1998), Imagini citadine din Râmnicul de altădată (2007) ş.a. 

Ghiţă, Dumitru (n. la 13 iunie 1928 în com. Icoana din judeţul Olt; stabilit în Râmnicu-Vâlcea în 1956 – m. iunie 2010, Râmnicu-Vâlcea) – diplomat în chimie; epigramist. Performanţe în pregătirea „olimpicilor” pentru chimie (“grupul din 1966”).

Ghiţă, Procopie (n. 2 ian. 1946, Pleşoiu, jud. Olt) – geograf; speolog, cercetător. Dr. în geografie, cu teza Potenţialul natural al spaţiului carpatic şi subcarpatic dintre Olt şi Bistriţa vâlceană. Sinteze cartografice (2007). Iniţiative în profesie: Clubul de Speologie NIPHARGUS ş.a. Trofeul „Emil Racoviţă” pentru descoperirea neoteniei la Salamandra din Buila. Alte lucrări: Palate de sare din Carpaţi (2004), Judeţul Vâlcea. Întrebări şi răspunsur, I (2010) etc.; în colab.: Trovanţii (2009).

Ghiţă, Silviu (n. 27 mai 1989, Râmnicu-Vâlcea) – profesor EFS; karatist. Legitimat la CS Chimia. Performanţe: 1 medalie de bronz la CM, 3 medalii de argint şi 4 de bronz la CM; 2 medalii de aur, 1 de argint şi 3 de bronz la Cupa României; 2 medalii de aur la cupe europene; zeci de medalii la cupele naţionale.

Ghiţescu, Gheorghe (n. 23 dec. 1900, în Jiblea, jud. Vâlcea - m. 22 mart. 1984, Râmnicu-Vâlcea) – medic stomatolog. Doctor în medicină, cu teza: Ambriose Paré şi medicina militară (1926). Erou de război (1941-1945), decorat.

Gibescu, Constantin (n. 28 iun. 1919, com. Ciofrângeni, jud. Argeş – m. 28 ian. 1993, Bucureşti) – filolog; publicist. Carieră didactică la „Al. Lahovari”. Profesor emerit. Fost preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice – filiala Vâlcea. În iunie 2009, i-a apărut, postum, cartea Discurs despre ideal. Antologie de texte, ed. alcătuită şi îngrijită de Gh. Deaconu.

Gibescu, Victoria (n. la 22 aprilie 1932 în com. Măciuca, jud. Vâlcea) – matematician; solist vocal şi actor amator. Cărţi publicate: Structuri algebrice izomorfe şi neizomorfe (1968), Studiul polinoamelor şi al ecuaţiilor algebrice în liceu (1976), Metodica predării locurilor geometrice în gimnaziu şi în liceu (1978) ş.a.

Gican, Gheorghe (n. la 29 ian. 1938, în com. Leleasca, jud. Olt; râmnicean, din 1961) – teolog, scriitor. Cărţi publicate: Mutre de doi bani (1993), Cazuri şi necazuri în dragoste (1994), Ipostazele Sfintei Scripturi (1995) ş.a.

Gioroc, Florin (n. la 20 febr. 1949, în Râmnicu-Vâlcea) – muzician şi inginer electronist. Începând cu anul 1972, la Studioul Armatei, a realizat coloana sonoră la peste 300 de filme documentare şi utilitare cu tematici militare.

Giosan, Victor (n. 12 oct. 1962, Râmnicu-Vâlcea) – cibernetician; cercetător, om politic. Din 2000, consultant la Banca Mondială ş.a. În colab.: Manual de instruire în domeniul Finanţelor publice locale (ed. I – 1999; ed. a II-a – Managementul schimbării, 2000).

Giurgiu, Maria-Marilena (n. 1 iulie 1939, comuna Goranu – jud. Vâlcea) – chimist şi filolog (dublă specializare); Dr. în chimie al Univ. din Cluj-Napoca, cu teza Cinetica şi mecanismul reducerii permanganatului de tiosulfat în soluţie apoasă (publicată în „Studia”, 1971).

Glăvan, Doina (n. la 26 sept. 1957, com. Nămoloasa, jud. Galaţi) – informatician; cercetător. Inginer informatician la IEH Râmnicu-Vâlcea, apoi arhivist la DJVAN – azi, serviciu judeţean - unde în prezent este şefa serviciului. Colaboratoare la volumele: Instituţia arhivelor în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea (2006) şi Din tezaurul arhivelor vâlcene. (2011).

Gogoaşe, Mihai Stelian (n. 11 ian. 1977, Călimăneşti) – karatist. Centura neagră 1 Dan, stilul Shotokan. A activat la Clubul „Chimia” Râmnicu-Vâlcea, cu performanţe deosebite.  În anii 1998-2000, a câştigat şase medalii de aur, individual sau cu echipa.

Gorjan, Ilie (n. 21 iulie 1950, com. Orleşti - jud. Vâlcea; din 2008, stabilit în satul Ruda din com. Budeşti) – jurist şi ofiţer de carieră (gral maior); cercetător, poet, prozator. Doctor Magna cum laude al Universităţii din Craiova (2004). Cărţi: Drept administrativ (2005), Jandarmeria română şi ordinea publică (2001), Miez de lumină (2001), Liră şi scut (2001) etc. 

Grama, Gheorghe Mircea (n. la 25 oct. 1952, în oraşul Brezoi, jud. Vâlcea) – filolog, poet. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar. A obţinut mai multe premii literare pentru poezie. Volume de versuri publicate: Epicenturia (2001), Retorica umbrei (2007).

Grecu, Silviu (n. la 29 iulie 1946 în satul Mazili din com Suteşti, jud. Vâlcea) – profesor EFS, fotbalist şi antrenor de performanţă (volei, baschet şi înot). Ca profesor şi antrenor de înot, a învăţat să înoate peste 10.000 de copii, prin cursurile organizate la ştrandurile din Râmnicu-Vâlcea, începând cu anul 1979.

Greere, Alina (n. 6 martie 1977, Râmnicu-Vâlcea) – teolog şi filolog. Carieră didactică. Volume publicate: Dincolo de mine, versuri (2000).

Grevuţu, Vasile (n. la 1 sept. 1933, Constanţa; în 1961, stabilit în jud. Vâlcea) – medic veterinar; cercetător, publicist. Contribuţii importante la dezvoltarea zootehnici în judeţul Vâlcea Cărţi publicate: Serviciul sanitar veterinar în judeţul Vâlcea de-a lungul timpului (2011).

Grigore,  Râmniceanu (c. 1763 – c. 1828) – cărturar şi traducător, diortositor (corector), copist, autor de importante prefeţe. La 17 ani, era ierodiacon la Episcopia Râmnicului. Prefeţe la cărţi: Antologhion (1786), Cazanii (1792). Manuscrise lăsate: Rugăciuni şi Rânduiala călugăriei, Râmnicu-Vâlcea, 1780; Varlaam şi Ioasaf, Râmnicu-Vâlcea, 1783 şi 1784) etc.

Grigore, Constantin (Curtea-de-Argeş) – teolog, cercetător. Fost director al Seminarului « Sf. Nicolae » din Râmnicu-Vâlcea. Cărţi publicate: Anuarul Seminarului « Sf. Nicolae » din Râmnicul-Vâlcii, pe anii şcolari 1925-1929; Clipe – Album cu fotografii din viaţa seminarului1926-1930 (1930); Râmnicul-Vâlcii. Loc de amintiri şi recreere (1944) etc. 

Grigorescu, Lucian (n. la 12 oct. 1924, Râmnicu-Vâlcea - m. 16 aug. 1990, Bucureşti) – economist; secretar federal al Federaţiei Române de Handbal, din 1950, timp de 38 ani, perioadă în care handbalul românesc avea să se afirme puternic, obţinându-se 7 titluri de campioni ai lumii şi numeroase trofee europene şi regionale.

Grigorescu, Remus (n. 21 iulie 1970, Râmnicu-Vâlcea) – economist; cercetător, om politic. Dr. în ştiinţe economice al ASE Bucureşti. Carieră univ. Între febr. – oct. 2009 - prefect al judeţului Vâlcea, din partea PSD. Cărţi publicate: Fundamentarea strategiei de selectare a pieţelor de export (2003), Cercetări şi modelări în marketing  (2005) etc.

Grigoriu, Ionel (n. la 27 dec. 1922, în com. Păuneşti, fostul judeţ Putna, azi Vrancea; din 1984, stabilit în Râmnicu-Vâlcea) – ofiţer de carieră, scriitor. A luptat pe frontul din Franţa-Normandia (1944-1946).Cărţi publicate: Nunta visatăed. a II-a (1998), Frământări – poezii (1998), Baladă pentru vrânceni - poezii şi proză (1999) etc.

Grigoriu, Paul (n. la 20 febr. 1930, în Râmnicu-Vâlcea) – istoric; arhivist, cercetător, publicist. Contribuţii la studiul învăţământului românesc din sec. al XIX-lea. Colab. permanent al postului naţional de televiziune (emisiunea „Şcoala şi viaţa”) şi al postului naţional de radio - emisiunea „Memoria pământului românesc”.

Guşetoiu, Dumitru (n. 15 apr. 1896, Băileşti - Dolj - m. 30 mai 1990, Râmnicu-Vâlcea) – istoric. Prof. la Şcoala Normală din Râmnicu-Vâlcea (1930-1932) ş.a. Cărţi:Metodica predării istoriei în şcoala secundară (1936), Probleme de istorie naţională. I – Dovezi despre originea poporului român. 2 – Drepturile noastre asupra teritoriilor ce ocupăm (1936).

Guşetoiu, Jean (n. la 26 nob. 1908, în Băileşti, jud. Dolj) – militar şi învăţător, animator cultural. Membru fondator al Cooperaţiei Săteşti din Vlădeşti (preşedinte); iniţiator, fondator şi director al Căminului Cultural din comuna Vlădeşti – Vâlcea. Organizator de manifestări specifice. A publicat volumul Pe firul Oltului (1966).

Gutău, Mircia (n. 27 apr.1957, com. Satu Mare, jud. Suceava) – inginer mecanic, sportiv de performanţă (judo) şi antrenor. În 1980, a făcut parte din Lotul Olimpic pentru Moscova. Între 2004-2008, primar al municipiului Râmnicu-Vâlcea (reales, pentru scurt timp,  în 2009) pe listele PD-L.

H

Handel, Kurt Fritz (n. 9 mai 1941, Râmnicu-Vâlcea) - sculptor. Participant cu lucrări la expoziţii de artă în ţară şi străinătate. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Württemberg şi al Inter-Art e.

Horezeanu, Alexandru, pseudonimul lui Alexandru Ungureanu (n. 18 ian. 1937 în Romanii de Sus, localitatea Horezu) – scriitor şi editor autodidact. În 1996 a înfiinţat editura proprie, “Ecoul sufletului”, la care şi-a publicat toate cărţile sale (dar şi pe cele ale unor confraţi !). Cărţi: Ecoul sufletului – poezii (1996), Aforisme şi cugetări (1996) etc.

Hozoc, Alexandru Gh. (n. 12 ian. 1882 în com. Nicoreşti-Tecuci – m. 18 martie 1952, Râmnicu-Vâlcea) – medic chirurg; cercetător. Doctor în medicină şi chirurgie (1908), cu teza Hidramniosul în sarcina gemelară (publicată 1908). Alte cărţi: Darea de seamă pe anul 1915 a Spitalului Cincu din Nicoreşti (1916), Tetanosul acut – vindecarea (1929) etc.

Hugo Cernea, Alfred (n. 20 aug. 1883, Inzersdorf lângă Viena – m. 2 mart. 1968, Sibiu; înmormântat în Râmnicu-Vâlcea) – arhitect şi inginer constructor. Participant, cu Regimentul 2 Vâlcea, la Primul Război Mondial; decorat. Fost profesor la Liceul teoretic (1917-1920) şi apoi la Liceul industrial din municipiu (1929-1939). I se datorează arhitectura unor şcoli, lăcaşe religioase şi case particulare din Râmnic (Casa paroh. „Sf. Gheorghe” ş.a.), unde a fost arhitect şef, şi din judeţ (Fişă întocmită pe baza materialelor furnizate de av. Paul Angelescu).

I

Iancu, Cristian (n. 18 mai 1950, Râmnicu-Vâlcea) – profesor EFS; sportiv de performanţă (volei). Antrenor de volei la Clubul Şcolar Vâlcea (1980-1990); din 1990, profesor la Liceul « Mircea cel Bătrân » din Râmnicu-Vâlcea. Rezultate de podium, ca voleibalist şi antrenor: echipa CSM Chimia (Divizia A) – vicecampioană naţională (1988) etc.

Iancu, Gheorghe (n. la 15 febr. 1934, în Râmnicu-Vâlcea)  prozator, dramaturg. A scris piese de teatru (Dragoste la vârsta a treia (1988) etc., romanul poliţist Din cimitir, la Majestic (1991), Vitralii şi Arcul timpului – poezii etc. 

Iliescu, Constantin (n. 20 martie 1899, Râmnicu-Vâlcea – m. 24 iulie 1980, Râmnicu-Vâlcea) – artist plastic; restaurator. Membru al cercului „Pictori Olteni”, din Craiova (1927). Combatant şi prizonier în Al Doilea Război Mondial. Lucrări: Zgribuliţii (ulei pe carton), Flori de pădure, Copii dormind, Autoportret etc.

Iliescu, Rodica (n. 30 sept. 1950, Râmnicu-Vâlcea) – artist plastic. În 1970, se stabileşte la Paris, unde va expune la renumite saloane şi expoziţii. A primit numeroase premii şi distincţii europene. Cetăţean de Onoare al Râmnicului (2004) şi Cetăţean de Onoare al Republicii Momtmartre. În anul 2000, i s-a dăruit un întreg atelier de lucru în Paris. 

Inochentie (sec. XVII-XVIII) – teolog; cărturar, animator cultural. În 1728 – confirmat ca episcop al Râmnicului (fiind hirotonit de mitropolitul Belgradului!). Confruntări cu Curtea vieneză care, în urma ocupării Olteniei de către austrieci, acţiona în sensul restrângerii drepturilor Bisericii Ortodoxe din Oltenia. A tipărit unele manuscrise ale lui Damaschin.

Ioan (Arhimandritul) (sec. XVII-XVIII) – cărturar, caligraf. Trecut mai întâi pe la Câmpulung, în anul 1705 a venit la Episcopia Râmnicului. Pomelnicul Hurezului, terminat de el la 28 martie 1699 şi aflat în arhivele vâlcene, este o probă evidentă a artei lui de caligraf. Pentru însuşirile sale, s-a bucurat de atenţia şi prietenia lui Constantin Brâncoveanu vv.

Ioan, Leonida Constantin (n. la 18 oct. 1908, în Tulcea– m. ? ; în 1909, familia sa s-a stabilit la Râmnicu-Vâlcea) - medic,cercetător. Doctor în medicină, cu teza Contribuţiuni la studiul componentului hidro-carbonat din mycobacterium tuberculosis. Alte lucrări: Manual tehnic de laborator de analize medicale (1946); în colab.: Dermatoglifologia  (1971) ş.a.

Ionel, Vasile (n. la 24 nob. 1936 în com. Apa Sărată, jud. Argeş) – inginer mecanic, profesor. A lucrat şi în Ceylon, Congo Brazaville, Nigeria. Cărţi publicate: Întreţinerea utilajelor pentru lucrări în construcţii din sectorul forestier (1974), Gramatica engleză pentru elevi şi studenţi (2011).

Ionescu, Constantin N(n. la 1 mai 1899, în oraşul Râmnicu-Vâlcea) – dramaturg. Licenţiat în litere şi filosofie la Universitatea din Bucureşti. A semnat şi cu pseudonimul C. Tortuzac. A publicat un volum de Teatru.

Ionescu, Daniel (n. la 1 martie 1969, în Râmncu-Vâlcea) – inginer construcţii de maşini;ziarist, prozator. Premiul pentru debut în jurnalism (1996), premiul de debut în literatură (1997) etc. Cărţi publicate: Nu scuipaţi beţivii şi bolnavii – proză (1997),  Ghidul turistic al municipiului Râmnicu-Vâlcea (1999).

Ionescu, Dimitrie (n. 25 oct. 1878, Râmnicu-Vâlcea – m. 28 mai 1969, Bucureşti) – medic farmacist; cercetător. Medic militar la diferite spitale. În 1920, demisionează din armată şi se dedică muncii de cercetare. Cărţi: Organizarea sistemului farmaceutic (f. an), Plantele medicinale, sursă de sănătate  etc.

Ionescu, Gheorghe (n. 5 iulie 1944, com. Frânceşti, jud. Vâlcea) – psiholog, specialist în psihologie clinică şi logopedie; ziarist. Între 1993 (septembrie) şi 2005, a scos (cu unele intermitenţe) publicaţia „Academia politică”. Între 2005-2009: redactor-şef la săptămânalul « Ecranul vâlcean ».

Ioniţă, Isabella (n. 16.09.1969, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; cercetător. Elevii pregătiţi de ea au obţinut numeroase premii la concursuri şi olimpiade şcolare. Cărţi: Limba română, ghid de învăţare rapidă (2006), Bac 2008. Sugestii de rezolvare pentru proba de literatură română” (2008) etc.

Ioniţă, Mihai (n. 28 nob. 1968, Râmnicu-Vâlcea) – profesor EFS şi antrenor, specialitatea Karate. La Clubul CS Cozia: locul I la CN karate şi CN Kumite individual (1994), locul I la CN Karate şi CN de Karate-Wuko, la Kumite  etc. Arbitru balcanic la cat. A – la Kumite şi B – la Kata. Din 2003, are club propriu: CS IONIŢĂ SPORT CENTER.

Iordache, Claudia – muzician (interpretă la nai şi flaut). A susţinut numeroase concerte în ţară şi peste hotare, alături de orchestre simfonice din Franţa, Spania, Italia, Grecia, Austria, Germania, Coreea de Sud. 

Iordache, Petre (n. la 19 ian. 1949 în localitatea Ocnele Mari, jud. Vâlcea) – jurist ; alte specializări : maistru mecanic, instructor sportiv. Din 2008, primar la Ocnele Mari; printre alte realizări: inaugurarea Parcului turistic Salina Ocnele Mari (2009).

Iorgulescu, Elisabeta (n. la 16 febr. 1922, în satul Bârseşti din comuna Budeşti, jud. Vâlcea) – matematician; autor de manuale, traducătorA tradus din colecţia “Alef 0”. Lucrări publicate, în colab.: Matematică, clasa a 3-a (1996), Matematică, clasa a 4-a (1996), Matematică. Probabilităţi (1998) etc.

Iosifaru, Mariana (n. 29 dec. 1948 în Ocnele Mari, jud. Vâlcea) – istoric, arheolog, publicist. În anii ’70, alături de istoricul Dumitru Berciu, va participa la săpăturile arheologice de la Ocniţa (Cosota), unde au fost făcute desoperirile de importanţă naţională privind existenţa cetăţii Buridava.

Iosifaru, Tudor (n. la 29 mai 1965 în Râmnicu-Vâlcea – m. 24 mai 2009, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; ziarist, poet, dramaturg. A lucrat ca reporter la BBC. Fost corespondent special al Agerpres (Rompres) şi preşedinte al Asociaţiei « Grupul Contra ». Autor al piesei de teatru Iar mâine nu mai vine (2008).

Iova, Floriana-Maria I. (n. Moldoveanu, 3 iun. 1948, Râmnicu-Vâlcea) – fizician (optică-spectroscopie), cercetător. Dr. în fizică. Carieră univ. Lucrări: Optica - probleme şi  exerciţii (1986), Spectroscopia optică - lucrări practice (1976) etc.; în colab.: Optica - lucrări practice de (1976).

Irineu Slătineanul, Irineu; pe numele de mirean – Popa, Ion) (n. 16 nob. 1957 în Spinu - com. Perişani, jud. Vâlcea) – teolog şi jurist; cercetător. Doctor în teologie (Paris şi Craiova). Episcop vicar al Râmnicului (2000-2008) şi – din 2008 - arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea (2009). Cărţi publicate: Convorbiri despre spovedanie (1996), Preoţi în cătuşe (1997), Iisus Hristos sau Logosul înomenit (1999) etc. 

Ivan, Ilie (n. la 2 oct. 1954 în com. Perişani, jud. Vâlcea) teolog, cercetător. Doctor în teologie. Fost profesor şi director la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1990-1996). Cărţi publicate: Cuvântul în slujirea mântuirii (2000)Omiletica ortodoxă. Repere teoretice, metodice şi practice (1999). Îndrumător catehetic (2001).

J

Jivan, Nicolae (n. 5 iun. 1952, Râmnicu-Vâlcea) – inginer chimist, inginer energetician; om de teatru (actor şi regizor), om politic. Dr. în ştiinţe inginereşti. Membru fondator al filialei Vâlcea a PNL (1990). Cărţi publicate: Careul din dreapta - editoriale (2001).

Jugrăvescu, Cătălina N. (n. 29 iun. 1992, Râmnicu-Vâlcea) – fostă elevă la CNMB. A coordonat programe şcolare:           „Eco-Şcoala” şi „Şcoala curată”. În 2008, delegat al României la Programul Internaţional „Model European Parlament”. Premii la concursuri, inclusiv la olimpiade (geografie).

L

Lahovari, George I. (n. 1 iunie 1838 la Râmnicu-Vâlcea – m. 13 iunie 1909, Bucureşti) - inginer de poduri şi şosele, director al „Direcţiei Generale a Poştelor şi Telegrafelor” – domeniu în care a adus multe îmbunătăţiri şi inovaţii. Sub coordonarea sa, a apărut Marele Dicţionar Geografic al României, I-V (Bucureşti, 1898-1902). Preocupări literare. 

Lazăr, Dumitru (n. 23 ian. 1949, com. Nicolae Bălcescu – jud. Vâlcea) – filolog; istoric literar, monograf, editor. Doctor în istorie (2010). Director al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanu” Vâlcea (1998 –2006), Cărţi dedicate lui C. Tamaş, P. Petria şi G. Voica. A întemeiat revista „Casa cărţii”.

Lazăr, Ioan St. (n. 1 nob. 1943, Giurgiu) – scriitor, etnolog, folclorist, editor/îngrijitor de volume colective, publicist, animator cultural etc. Carieră didactică preuniv. univ. Funcţii de conducere în diferite instituţii şi asociaţii; realizator proiecte cult. Din 1992 – preşedinte al Fundaţiei „Sfântul Antim Ivireanul” şi redactor-şef la „Lumina lumii”. Cărţi: Măiastra - versuri (1996), Sfântul Antim Ivireanul – vistierie de daruri. Omul, umanistul, artistul, sfântul (2000), Dioptricon (2009) etc. 

Lazăr-Arsene, Anamaria Veronica (n. 25 febr. 1977, Râmnicu-Vâlcea) – filolog şi teolog, cercetător, eseist, traducător, producător şi regizor de teatru. Masterat Literatura Română Modernă (2003). Lucrări:  Hamlet. Caietul de regie al ultimului spectacol semnat Vlad Mugur (2003); coautoare la English for law students – beginners (curs univ. 2003) etc.

Lăzărescu, Grigore I. (n. 3 iulie 1909, Râmnicu-Vâlcea – m. 2006, Râmnicu-Vâlcea) – geolog; cercetător, publicist. « Profesor Emerit » (1970) la liceele din Râmnicu-Vâlcea (1939-1971). Coautor la Monografia Liceului « Vasile Roaită », 1920-1970 (1971).

Lăzăroiu, George (n. la 13 apr. 1971, Râmnicu-Vâlcea) – lingvist, cercetător. Studii de doctorat în filosofie-lingvistică la Universitatea Bucureşti (2000). Volume publicate: Studii de limba şi literatura engleză (1997), Accuracy and Proficiency in English (1998); în colaborare: Practica traducerii, vol. I (1999), vol. II (2001), vol. III (2001) ş.a.

Liiceanu, Gabriel (n. 23 mai 1942 la Râmnicu-Vâlcea, de unde se va muta la Bucureşti, cu părinţii, când avea doar doi ani) - filosof, scriitor, publicist, eseist, traducător, editor; dr. în filosofie. Fondator şi director al Editurii Humanitas (1990). Cărţi publicate: Încercări în politropia  omului şi a culturii (1981),  Jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă (1983, 1991, 1996 ; în 1998 – ediţia franceză; Epistolar (coautor şi editor, 1987 ; Humanitas - 1996) etc.

Lisman, Nicoleta (n. la 20 nob. 1950 în Ineu – Arad; stabilită la Râmnicu-Vâlcea, în 1953, cu familia) – horticultor;pictor amator (peisaje şi portrete). Expoziţii personale şi de grup, în Râmnicu-Vâlcea şi în alte localităţi din judeţ.

Livezeanu, Andrei (1873-1938) – jurist (magistrat); publicist şi om politic. Deputat de Vâlcea (1926-1927) şi senator de Vâlcea (1928-1931, 1932-1933); şef al organizaţiei PNŢ după părăsirea acesteia de către Tătărescu.

Livezeanu, Radu (n. 11 sept. 1909 şi m. 21 aug. 1999, Râmnicu-Vâlcea) – jurist; om politic. În 1928 a înfiinţat org. de tineret a PNŢ Vâlcea. Fost deţinut politic. În 1990, a reînfiinţat org. Vâlcea a PNŢCD. Deputat (1992-1996). A scris Scurtă privire asupra vieţii Organizaţiei Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Vâlcea între anii 1919-1998 (1999).

Lungu, Traian D. (n. 18 dec. 1936, Târgu-Jiu – m. 6 mai 1993, Ploieşti) – filolog; scriitor, critic de artă. Director al Şcolii Populare de Artă din Râmnicu-Vâlcea (1970). Creator şi animator cultural polivalent, „TDL” s-a manifestat cu talent în diverse domenii culturale. I s-a publicat post-mortem Furie blândă – versuri şi evocări (1996).

M

Manasia, Ştefan (n. 18 mai 1977, Piteşti; stabilit de copil la Râmnicu-Vâlcea, împreună cu familia; în prezent, clujan) – filolog; poet, eseist. Masterat în Filologie (2002). Fost redactor la « Echinox ». Cărţi: Dormez - vous? (1996), Amazon (2003 şi 2005) Când tu vii. Etica Grunge (2006), Cartea micilor invazii (2008, premiul USR) ş.a.

Manea, Alexandru (n. 18 nob. 1981, Râmnicu-Vâlcea) – psiholog; şahist de performanţă. Maestru al sportului la şahul practic (Elo 2307), titlu obţinut în 1998, şi la şah prin corespondenţă. Printre acestea: locul I la openul general al Memorialului « Victor Ciocâltea » - Bucureşti, 2000 şi  locul III la « Cupa României » - şah prin corespondenţă (1998).

Manole, Petre (n. 1 febr. 1930 în com. Goleşti, jud. Vâlcea) – filolog ; cercetător. Lucrări publicate (selectiv): Pagini de istorie vâlceană (1969), Istoria învăţământului vâlcean din cele mai vechi timpuri până la 1864 (1975), Monografia comunei Goranu – Vâlcea (1975) etc.; în colab.: Comuna Goleşti. File de monografie (2002).

Manolescu, Nicolae (n. 27 nob. 1939, Râmnicu-Vâlcea) – eseist, critic şi istoric literar, publicist, politician. Carieră universitară. Dr. în filologie (1970). Director al rev. „România literară”. Membru coresp. al Acad. RSR (din 1997). „Cetăţean de onoare al Râmnicului” (2000). Din 2005, preşedinte al USR. Din 2006, ambasador al ţării la UNESCO. A publicat peste 40 de volume:  Lecturi infidele (1966), Teme (1971-1988, 7 vol.), Istoria critică a literaturii române (2008) etc.

Manoli, Constantin (n. la 11 ian. 1938, în com. Belăuţi, jud. Hotin, reg. Cernăuţi - Ucraina) – filolog; artist plastic –sculptor în lemn (meşter popular). A participat la numeroase expoziţii colective de artă plastică în ţară şi peste hotare, fiind şi autor al unor expoziţii individuale de succes.

Marcu, Gheorghe (n. 17 august 1926, Râmnicu-Vâlcea) – chimist; cercetător, inventator. Doctor în chimie (1964). Este posesorul a peste 15 brevete de invenţii. Cărţi publicate: Chimia elementelor radioactive (1962; ed. a II-a, revăzută şi adăugită: 1971), Chimia metalelor (1979); în colab.: Chimia anorganică (1981).

Margu, Iulian (n. la 15 ian. 1958 în com. Muereasca din jud. Vâlcea) – dramaturg, scenarist, cineast. Vocaţie de întemeietor: o cinematecă  (anii ’80), revista satirico-umoristică « Spinul », Cinematograful « Etalon », Radio ETALON şi TV ETALON (1993) etc. Urmând unor piese de teatru, filmografie (şi premii) de nivel naţional şi internaţional:  Părul de capră, Amărăştenii, Cum bine zis-a Caragiale, Eroi au fost, eroi sunt încă; Fiii satului, Mama Ghiţa, Humoresca ş.a.

Marian, Ioan Marius (n. 18 iul. 1957 în Turnu Severin, stabilit în Râmnicu-Vâlcea în 1959) -  inginer Automatizări şi Calculatoare. Specializare ca programator în cercetarea tehnico-ştiinţifică, cu lucrarea Post-calculul întreprinderii. Din 1997, s-a stabilit împreună cu familia, la Vancouver (Canada). A publicat cartea Prima dragoste, pentru totdeauna (2011).

Marin, Alexandru (n. la 2 sept. 1954, în oraşul Târgu-Cărbuneşti, jud. Gorj; râmnicean din 1977) – pictor; absolvent al Şcolii Militare de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate din Râmnicu-Vâlcea şi al Şcolii Populare de Artă din aceeaşi localitate (Secţia Pictură, 1990). Carieră militară. Expoziţii de pictură, personale şi de grup. Cunoscut şi ca portretist.

Marina, Ioan (Iustinian) (n. 22 febr. 1901, com. Stăneşti, jud. Vâlcea – m. 26 martie 1977, Bucureşti) – teolog. A contribuit la evadarea din lagărul de la Târgu-Jiu a lui Dej şi Maurer. Funcţii de conducere în biserică, până la cea de mitropolit al Ungrovlahiei. A desfiinţat Biserica Română Unită cu Roma, integrând-o în BOR. A publicat 12 volume, sub titlul semnificativ de Apostolat social (1948-1976); a reeditat cărţi fundamentale: Biblia sinodalăNoul Testament ş. a.

Marinescu, Constantin (n. la 23 iun.  1950, Râmnicu-Vâlcea) – fotbalist. A jucat la Chimia (juniori şi seniori, 1965-1969) şi la Politehnica Iaşi (1969-1970). 12 selecţii în echipa naţională de juniori.

Marinescu - Goange, Gheorghe (n. la 18 mai 1947, în Râmnicu-Vâlcea - m. la 16 mai 2000, în aceeaşi localitate) regizor de teatru şi filolog. Director al Teatrului Popular din Râmnicu-Vâlcea (1976-1989); regizor la Teatrul de Stat din Sibiu (1989-1992, 1997-2000), director al Teatrului de Stat „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea (1992-1997).

Marinescu, Mircea Doru (n. 4 iun. 1954, Iaşi) – inginer fizician; cercetător, inventator, editor. Coîntemeietor (1990) al firmei „Almarom” (editură şi tipografie). Autor a 4 culegeri de probleme de fizică între anii 1984-1993 şi al revistei „Fizica de la A la Z” (1992-1993). În 1993, coeditor la revista „Riviera vâlceană”, devenită ulterior „Almarom” (1994).

Marinescu, Silvian Gavril (n. la 28 iul. 1949 în Oradea;râmnicean din 1958) – inginer electronist; cercetător, editor, fost sportiv de performanţă la volei. Codirector la Editura şi tipografia « Almarom » din Râmnicu-Vâlcea. Coeditor şi director la publicaţia « Riviera vâlceană » (1993-1994), devenită în 1994 – « Almarom » - revistă de cultură. 

Marinescu, Ştefan (n. la 20 ian 1929, în satul Rusăneşti din com. Fârtăţeşti, jud. Vâlcea) – medic, scriitor. Volume publicate: Atac de cord – proză (1984), Trecutele iubiri - proză scurtă (1988), Păcate amestecate – epigrame (1991), Meditaţii – versuri (1995), Medicul de femei – roman (1996), Reţete gratuite – epigrame (1997) etc.

Marinoiu, Costea (n. 16 iulie 1937, Valea Răii, azi. Râmnicu-Vâlcea – m. 18 dec. 2011 Râmnicu-Vâlcea) – filolog, istoric literar şi al culturii, folclorist, cercetător, publicist. Preşedinte (cu întrer.), din 2002, al Societăţii Culturale ANTON PANN. Cărţi: Folclor din Ţara Loviştei (1974), Istoria cărţii vâlcene, sec. XVII-XVIII. (1981), Drumuri pe Olt (1983) etc.

Marinoiu, Rozica (n. 9 ian. 1946, com. Berevoeşti, jud. Argeş – m. 27 dec. 2010, Râmnicu-Vâlcea) – învăţător, cercetător. Autoare sau coautoare de lucrări didactice şi de popularizare: Enciclopedie didactică (1993), Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de Limba şi Literatura română (2002), Limba şi literatura română …(2003) etc.

Mârzan, Emil (n. la 1 apr. 1931, Stăneşti, jud. Vâlcea - m. 6 nob. 1998, Râmnicu-Vâlcea) – inginer electrotehnician, cercetător. Cărţi publicate: Hidrogeneratoare verticale 7-35 MW (1999), Maşini electrice în hidroenergetică (2000). În colab. cu ISPH Bucureşti, a elaborat (1996-1998) şase volume conţinând instrucţiuni tehnice în domeniu.

Mateescu, Constantin (n. 31 ian. 1929, la Râmnicu-Vâlcea, oraş pentru care a nutrit o afecţiune statornică, dedicându-i mai multe cărţi) – prozator, critic şi istoric literar, dramaturg, memorialist. Cărţi: Rochia cu anemone – nuvele (1966), Auroaica – nuvele (1967), Zborul de probă – roman (1968), Noaptea şi ziua – roman  (1970), Memorial de lectură – critică literară (1972), Drumurile lui Anton Pann (1981), Cartea Râmnicului (1999), Jurnal, vol. I-V (1997-2001) etc. 

Matei, Edit (n. Török, la  16 oct. 1964, or. Sf. Gheorghe, jud. Covasna) – handbalistă de performanţă, Alături de Maria, componentă a echipei de handbal a Clubului Sportiv „Chimistul” (1982-1991; 1995-1996). „Maestru Emerit al Sportului”(1984). Cele peste 500 de goluri înscrise, o clasează printre cele mai eficiente handbaliste din lume.

Mazilu, Ilie Mişu (n. 18 febr. 1926, Orleşti - jud. Vâlcea) – medic pediatru, cercetător. Dr. în medicină. Medic pediatru în Râmnicu-Vâlcea (1951-1955), Spitalul de Copii din Piteşti (1955-1957) şi din nou la Râmnicu-Vâlcea, până la pensionare (1957-1987). Lucrări: Astmul bronşic la adulţi şi copii; Contribuţii la anemia hipocromă la copii (1976).

Mazilu, Nicolae M.(n. 25 iul. 1927, com. Lăpuşata, jud. Vâlcea – m. mart. 2012, Râmnicu-Vâlcea) gral de brigadă (r); scriitor. Unul dintre principalii artizani ai Transfăgărăşanului. Cărţi: Enigma Transfăgărăşanului (1994), Hai să mai şi râdem (1995), Dascălii mei dragi, memorialistică (1996), Figuri fără pereche, schiţe umoristice (1996) etc.

Măldărescu, Ion (n. 19 febr. 1941, Râmnicu-Vâlcea) – energetician; cercetător, cineast amator, fotograf etc.. Fondator sau membru activ al mai multor societăţi şi asociaţii, printre care „Fundaţia MAREŞALII ROMÂNIEI” şi ART-EMIS. A înfiinţat revistei „Pandurul” (1993-2004). Coautor la Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie, vol. I-IV (2002).

Mănescu, Lucian Gh. (n. la 27 apr. 1906, com. Scorniceşti, jud. Olt - m. în 2000, Râmnicu-Vâlcea) – matematician; poet. Unul dintre cei mai valoroşi profesori de matematică pe care  i-a avut oraşul. „Profesor emerit” (1963) la Liceul "Al. Lahovari" (1927-1928; 1946-1968) şi la alte şcoli. A scris Zbor de gânduri - versuri (1927).

Mărgărit, Marius-Vasile (n. 31 mai 1954, Râmnicu-Vâlcea) – profesor EFS; metodist şi antrenor de volei. Echipele de volei ale CSŞ şi CNMB Râmnicu-Vâlcea, antrenate de el, au obţinut numeroase premii de prestigiu, printre care: 6 locuri I, 6 – II şi 4 – locul III, cu CSŞ; cu echipa CNMB – locul I la Turneul Internaţional din Marsilia (Franţa, 1992) etc

Mărgărit, Nicoleta (n. 6 decembrie 1954, Bacău) – prof. EFS, specializările Gimnastică ritmică şi Volei. Rezultate comune, împreună cu Marius Mărgărit, ca antrenoare a echipei de fete a CNMB: Campioană naţională (medalie de aur) - 1989 Sibiu; 1992 - Craiova şi Râmnicu-Vâlcea; 1993 – Brăila. Vicecampioană naţională : 1990 – Piteşti etc.

Mătăsaru, Nicolae (n. 18 dec.1950, Bucureşti) – antrenor lupte greco-romane. Secretar la AS Chimistul Râmnicu-Vâlcea (unde e legitimat în prezent). Maseor la mai multe echipe din Râmnicu-Vâlcea. Locul IV la CN Juniori ăn 1968 şi locul I la CN Junior, cu echipa, în 1970, locul II în 1972 etc. Maestru al Sportului (din 1981).

Medvedov Niţulescu, Greta (n. la 20 mai 1942, în Tighina, Republica Moldova) artist plastic (pictură). Premiul I – Sculptură la diferite concursuri de creaţie pe plan judeţean şi naţional (1987, 1989 etc.); Premiul al III-lea – Ceramică (1998) şi Premiul al II-lea – Sculptură la Expoziţia Naţională (1999) a Şcolilor de Artă Piteşti, etc.  

Medvedov, Corneliu (n. 17 febr. 1954, Râmnicu-Vâlcea) – cineast (scenarist, regizor, asistent de imagine etc.), fotograf artistic, publicist, realizator de emisiuni TV, animator cultural. A semnat scenariul, regia şi imaginea la o serie de filme de cineamator: Ultima privire (1972), Oraşul pensionarilor  (1972) etc. A publicat Dicţionar al operatorilor români. 

Medvedov, Daniel (n. 8 oct. 1951, la Slatina - judeţul Olt) – învăţat de renume internaţional, cu o paletă impresionantă de specializări şi de preocupări: artist Zenorientalist, teolog universalist, filosof, cineast, expert în grafologie şi semiotică, traducător de prestigiu, specialist şi expert în cultura Maya, eseist, fost sportiv de performanţă etc. - cu lucrări, performanţe, funcţii şi premii în toate aceste domenii! Doctor în filosofie, lingvistică comparată ş.a. 

Micuţ, Ion (n. 14 febr. 1947, satul Bârseşti din com. Mihăeşti, jud. Vâlcea) – jurist; epigramist, publicist. Cursuri postuniversitare de specializare. Fost procuror (1970-2007). Cărţi: Bancomatul cu epigrame (2008), Epigrame (2012).

Migleczi, Eugenia Doina (n. 16 decembrie 1952, Bucureşti) – filolog, profesor teatru (actorie), actor; regizor şi director la „Ariel”. Între 1979-1989: actriţă la Teatrul Popular din Râmnicu-Vâlcea. Contribuţie importantă la înfiinţarea Teatrului de Stat din Râmnicu-Vâlcea, al cărui director a fost în anii 1990 şi 1999. Turnee de succes peste hotare.

Mihai Râmniceanu (sec. XVIII, Râmnic) – tipograf şi gravor,  « cel mai mare tipograf şi ilustrator al epocii » (N. Iorga). Se cunosc, până acum, un număr de 7 cărţi ilustrate cu 33 de gravuri semnate de el: Liturghii, 1733 (Sf. Grigore, Sf. Vasilie, Sf. Ioan Zlatoust); Catavasiiariu românesc, 1734 (Naşterea lui Iisus); Acatist, 1736 etc.

Mihai, Constantin (n. 6 nob. 1977, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; istoric al culturii, eseist. Specialist în domeniul imaginarului, al perioadei interbelice din cultura română, al operei şi rolului lui Nae Ionescu. Dr. în filologie. Cărţi: Arca lui Nae. Perspective culturale asupra generaţiei `27 (2004), La logique d`Hermés. Études sur l`imaginaire (2006) ş.a. 

Mihai, Gheorghe [n. la 14 iunie 1936 în com. Cremenari (azi, Galicea), jud. Vâlcea] – filolog (polonist şi romanist), poet, publicist. Pe toată perioada didactică, a elaborat foi volante şi reviste şcolare (“Luminile chimiei”, “Luminile Oltului” etc.). Autor al volumului de versuri Dimensiuni interioare (1998).

Mihai, Mihaela – actriţă. Roluri în teatru: Egipteanca din Brâncuşi/ Sărutul (2007, regia – Horaţiu Mihaiu), Cumnata lui Pantagruel (2003), Domniţa Migdala din Pilafuri şi Parfum de măgar (2001), Donna Malgherida din Decameron 645 (1997) - toate, în regia lui Silviu Purcărete; etc. Roluri în musichall-uri şi în filme.

Mihai, Mihăiţă – Lovişte (n. 24 ian. 1956, Boişoara – jud. Vâlcea) – ofiţer genist; scriitor, jurnalist. Fost director general la RTV ETALON (1995-2008). Filme de scurt metraj şi documentare. Membru al USR (1999). Cărţi: O cruce prea grea, roman (1993), Identităţi furate, roman (1994), Ucenicii cuvântului – roman (2009; versiunea engl. 2012) etc.

Mihai, Nicolae (n. 30 aug. 1976, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; cercetător. Doctor în istorie. Redactor şef al seriei noi a revistei „Suflet oltenesc” (2001-2002), devenită apoi „Arche” (2002-2003); redactor-şef  la „SYMPOSIA” (2002-2003). Coautor la volumul Un craiovean pe meridianele globului. Impresii de călătorie la cumpăna de veacuri XIX-XX  (2007).

Mihăescu, Adrian (n. 21 iunie 1992, Râmnicu-Vâlcea) – atlet de performanţă. Component al echipei de atletism de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi al lotului naţional de juniori. A obţinut performanţe de ninel naţional şi balcanic. (Bronzul la Balcaniada din Turcia, 2009). Beneficiar al unei burse olimpice oferite de Federaţia Română de Atletism.

Mihăescu, Grigore M.  (n. la 5 martie 1921, în comuna Popeşti, jud. Vâlcea) – inginer horticultor, cercetător. Doctor în horticultură, cu teza Contribuţii la studiul comportării piersicului în zona preorăşenească a capitalei (1960).Volume publicate: Pomicultura specială(1961), Cultura piersicului (1966 şi 1981),Cultura căpşunilor (1970), Pomicultura, vol. II (1967) etc. 

Mihăilescu, Constantin D. (n. 14 oct. 1881, com. Bereşti, jud. Putna - m. 24 iun. 1928, Râmnicu-Vâlcea) – sculptor; ajutat moral şi material de dr. Procopiu, care l-a recomandat lui I. G. Duca. Carieră didactică de excepţie la Liceul „Al. Lahovari”. Cunoscut îndeosebi ca realizator al Statuii lui Ştirbei din Zăvoi şi al bustului lui Constantin Brâncoveanu.

Mihăilescu, Dumitru (n. 14 sept. 1940, Râmnicu-Vâlcea) – inginer locomotive şi trenuri electrice; doctor în acest domeniu. Membru al Academiei Ruse de Transport. Cărţi publicate: Locomotive cu motoare sincrone. Sisteme moderne de comandă şi reglare automată (2006), Sustentaţia şi propulsia magnetică. Concepţie - Metode – Realizări (2008).

Mircescu, Alexandru (n. la 15 mai 1925 în Târgovişte, jud. Dâmboviţa – m. noiembrie 2009, Râmnicu-Vâlcea, unde se stabilise din 1947) – inginer în chimia alimentară; membru al USR (1993). Cărţi: Noul Adam – proză, Ciulini – epigrame, Culoarea zâmbetului – epigrame, catrene, fabule;  Întoarcerea la Dumnezeu – eseuri, Lângă sunetul liniştii – versuri etc. 

Mirică, Ion (n. la 21 dec. 1941 în Râmnicu-Vâlcea) – filolog; diplomat. Cursuri postuniversitare de relaţii internaţionale. Funcţii diplomatice în Nigeria (1976-1980) şi Argentina (1992-1996). Importante donaţii de carte pentru bibl. DJVAN Vâlcea şi BJAI Vâlcea.

Mitroi, Florica (n 15 febr. 1944, Râmnicu-Vâlcea – m. 14 mai 2002); alte surse dau ca loc de naştere Giurgiţa, jud. Dolj – poet, pamfletar, publicist. În anii ’80 a emigrat în Israel, apoi în Canada. Cărţi publicate: Rugăciune către efemeră - versuri (1969; premiul Uniunii Scriitorilor), Diapazon - versuri (1973), Între cer şi Pământ – versuri (1976. 

Miţaru, Anton (n. 7 august 1945) – inginer Tehnologia Poduselor Alimentare şi Tehnica Pescuitului, specialitatea Morărit-Panificaţie; manager şi om politic. parlamentar (2000-2004). Iniţiative: declararea ca oraşe a localităţilor vâlcene: Băbeni, Bălceşti şi Berbeşti, demararea lucrărilor la Biblioteca Judeţeană, înfiinţarea RADA, a Filarmonicii râmnicene etc.

Miuţă-Enea, Dumitru (n. 6 martie 1951, satul Cârstăneşti – com. Oteşani, jud. Vâlcea) – operator chimist, interpret de muzică populară. A debutat în 1971, la concursul “Floarea din grădină” (TVR). Realizatorul emisiunii de succes La Fântâna lui Miuţă (din 9 febr. 1903, la TV Vâlcea 1). Merite deosebite în promovarea folclorului din zona Vâlcii.

Moculescu, Horia Nicolae (n. la 18 martie 1937, Râmnicu-Vâlcea) – inginer de mine; muzician instrumentist, solist vocal, dirijor şi compozitor. Membru al UCMR. Peste 200 de melodii în repertoriul Radiodifuziunii Române, două discuri de autor şi peste 100 de melodii incluse pe diverse discuri şi casete. Cetăţean de Onoare al Râmnicului. 

Moisiu, Nicolae (n. 11 decembrie 1912, Bucureşti – m. 2000 ?, Râmnicu-Vâlcea) – medic; scriitor (prozator, istoric literar, dramaturg; s-a remarcat ca epigramist). Doctor în medicină. Cărţi publicate: Lacrimi pentru ochii tăi – sonete (1940), Istoricul epigramei vâlcene (1995), Salomeea – roman (1999); Spini în miniatură (1935), Moisisme (1995)  etc.

Moldoveanu, Doina (n. 1 ian. 1945 în or. Horezu, jud. Vâlcea) – chimistă; poetă, publicistă. A întemeiat şi a îngrijit două reviste: “Chimex” (1992) – 2 numere şi “Thalassa” (1993) – 4 numere. A publicat În ţara nimănui – versuri (1994).

Moldoveanu, Elena (n. la 28 martie 1919, în Râmnicu-Vâlcea – m ?) – farmacolog; cercetător, publicist. Doctor al Facultăţii de Farmacie Bucureşti (1947), cu teza Contribuţiuni la studiul mecanismului de acţiune a unor substanţe antiseptice şi bacteriostatice (susţinută în 1947 şi publicată în 1948).

Moldoveanu, Toma (n. 1916, Drăgăşani, jud. Vâlcea) – inginer; sportiv de performanţă (rugbist). Membru al Comitetului Federal al Federaţiei Române de Rugby şi preşedintele Colegiului Central de Antrenori şi de Arbitri. A primit Premiul de Stat, Ordinul Muncii cl. I şi Diploma de onoare, pentru merite deosebite în educaţie fizică şi sport.

Momčilo, Ilici (n. la 16 oct. 1949, în satul Rakovo Bara din ţinutul Timoc, Iugoslavia – m. 16 mai 2011, Râmnicu-Vâlcea) – maistru electrotehnician; publicist; apărător al drepturilor românilor din Timoc. Stabilit în Stolniceni (Râmnicu-Vâlcea), a avut iniţiativa înfiinţării Asociaţiei Culturale « Timocenii » (preşedinte fondator). 

Monu, Mircea (n. 31 iul. 1948, com. Topraisar – jud. Constanţa) – fizician; cercetător, ziarist, animator cultural, îngrijitor de ediţii. Fost redactor-şef la « Curierul de Vâlcea » şi apoi la „Monitorul de Vâlcea”; realizator al „Cafenelei culturale” – club de dezbateri cultural-literare (2003-2006). A alcătuit mici antologii din poeţi vâlceni. 

Morariu, Leca (Alexandru) (n. 25 iulie 1888, Cernăuţi – m 15 decembrie 1963, Râmnicu-Vâlcea)– filolog; istoric literar, folclorist şi memorialist. Doctor în filologie. În 1944 s-a refugiat cu familia la Râmnicu-Vâlcea, unde a desfăşurat o activitate culturală remarcabilă. Manuscrise publicate post-mortem: Iraclie şi Ciprian Porumbescu (1986), Viaţă (2001) etc.

Morariu-Lupu, Octavia (n. la 22 sept 1903, Comăneşti, jud. Suceava) - pianist, solist vocal. Concerte în Italia; laureată a Concursului Internaţional din Viena (1932). Alături de Leca Morariu, a contribuit la însufleţirea vieţii cultural-muzicale din Râmnicu-Vâlcea. Lucrări:: culegerea de cântece populare din Bucovina, Frunză verde, dor şi floare (1944).

Moraru, Eugenia-Viorica (n. 3 nob. 1943, Râmnicu-Vâlcea) – filolog, bibliograf. Lucrări: Însemnări literare (1919) – Indice de materii, alfabetic şi analitic (1971), Dimitrie Bolintineanu (1819-1872) – Biobibliografie (1972), Pagini moldovene (1932-1933) – Indice pe materii, alfabetic şi analitic (1973) etc.

Moţoc, Cornelia D. (n. 3 nob. 1929, Râmnicu-Vâlcea; fiica acad. Dumitru Moţoc şi a Mariei Moţoc) – matematician şi fizician. Doctor al Institutului de Fizică Atomică al Academiei (1958). Cărţi: Acţiunea radiaţiilor  nucleare asupra corpului solid (1964), Fizica solidului (1968), Introducerea în fizica cristalelor lichide (1968) etc.

Moţoc, Doru (n. 12 iunie 1939, Sibiu) – doctor (Cum laude) în filologie. Scriitor polivalent şi om de teatru, complet Membru al USR (1979). Cărţi. În poezie: Ce-a mai rămas, Zece poeme de dragoste (Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Sibiu)etc.; teatru: Înainte de revărsatul zorilor, Undeva – o lumină, Dialog nocturn despre o piesă nescrisă, Provocarea sau Zborul - ce fericire!, Foca albastră etc. Cetăţean de onoare al  municipiului Râmnicu-Vâlcea (2008).

Moţoc, Dumitru (Dem) (n. la 21 oct. 1913 în satul Câinenii de Argeş din com. Câineni, judeţul Vâlcea – m. la 7 nob. 1985) – învăţător; animator cultural, actor amator, şahist (candidat de maestru), cercetător, publicist. Carieră didactică strălucită în învăţământul primar. În anul 2003, i s-a publicat volumul Două studii.

Moţoc, Maria (n. 24 febr. 1900, Râmnicu-Vâlcea – m (?) Râmnicu-Vâlcea) – fiziciană şi chimistă, cercetătoare. Cărţi publicate, în colaborare: Chimie alimentară (1962), Analiza apelor (1968), Ape industriale şi ape reziduale (1968).

Munteanu, Gavril (n. 1812 la Vingard, jud. Alba – m. 28 dec. 1869, Braşov; văr cu Florian Aaaron) - cărturar, pedagog, publicist, traducător. Este considerat unul dintre ctitorii şi marii dascăli ai şcolii de la Râmnic. Implicat în revoluţia din 1848. A efectuat traduceri din Goethe - Suferinţele junelui Werter (1842), din Tacit - Viaţa lui C. J. Agricola (1858) ş.a.

Munteanu, Ion Horia (pseudonimul lui Ion N. Vasilescu; n. 17 oct. 1914, Râmnicu-Vâlcea – m. 26 sept. 1960, Bucureşti) – jurist; poet. Împreună cu alţii, a fondat colecţia literară “Adonis”, în care îi apar o serie de volume: Versuri (Craiova, 1937), Ţărm sacru (Bucureşti, 1938), Mia Hasdeu (Bucureşti, 1939), Soare pe Prut (Bucureşti, 1941) etc.

Munteanu, Maria (n. 17 aug. 1964, com. Stoeneşti – Vâlcea) – filolog; scriitor. A înfiinţat Cenaclul literar „Întoarcerea Niebelungilor” (1998-2000). Cărţi: Insula Trestianei – roman (2000), Floarea de cristal – versuri (2001), Colinde – versuri (2003) etc.

Mustăţea, Ioana (n. 1989). În anul 2005, a ocupat Locul I la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura română, desfăşurată la Botoşani, şi Premiul special pentru maturitatea interpretării prozei postmoderne. Din anul universitar 2010-2011, este studentă la Universitatea Tehnică din Darmstadt – Germania.

Mustăţea, Mihai (n. 2 oct. 1941, satul Bercioiu din fosta comună Bercioiu, azi Budeşti, jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist, eseist, critic şi istoric literar, om de afaceri. Patron al „S. C. Omnis SRL” (difuzare de carte şi presă). Cărţi: Curs de dialectologie (2004); coord. la Dicţionar de referinţe critice asupra literaturii române şi universale (2003).

Naum Râmniceanu (n. 27 mai 1764, satul Corbi din jud. Argeş – m. 1838, la Cernica, jud. Ilfov) - cronicar, autor de versuri, traducător. În 1776 este luat în grijă de către Filaret, pe atunci – arhimandrit la Mitropolia Ţării Româneşti, cu care vine, la 1780, în Oltenia. Ne-au rămas de la el trad. de cronici, notiţe gramaticale, însemnări personale, discursuri etc.
Naumescu, Valentin (n. la 13 oct. 1970 în Râmnicu-Vâlcea) – medic endocrinolog, istoric şi europenist, cu licenţe în fiecare dintre aceste domenii; politolog, cercetător. Din 2008, consul general al României, în Toronto. Cărţi: Politici sociale în Europa postbelică (2000), Despre liberalism în România. Realităţi, dileme, perspective (2001) etc.
Neacşu, Constantin (n. 27 iulie 1952, Bran – jud. Braşov) – artist plastic. Membru al UAP din România. Membru al Clubului Rotary din Râmnicu-Vâlcea-Cozia. Expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate (Franţa, Germania, Cehia etc.). Participant la mai multe simpozioane de creaţie. Lucrări în colecţii particulare şi de stat, din ţară şi străinătate.

Neamu, Ioan Gh. (n. la 5 oct. 1951, în com. Chechiş, jud. Sălaj) – medic generalist; publicist, manager. Dr. în medicină legală (2008). Atestat în Managementul serviciilor de sănătate (2006). Administrator la S.C. ”Muntele Cozia S.R.L », cu profilul  de turism în Parcul  Naţional  Cozia. Coîntemeietor al revistei "Crimă şi pedeapsă" (1990-1991).

Negoiţă, Gheorghe N. (n. 9 mai 1922 în com. Popeşti, jud. Vâlcea – m. 1995, Râmnicu-Vâlcea) – biolog; cercetător, publicist. Funcţii de conducere în învăţământul vâlcean. Profesor Emerit (1971). Coautor la Monografia Liceului « V. Roaită », 1920-1970 (1971).

Negrici, Eugen (n. 28 nob. 1941, Râmnicu-Vâlcea) – eseist, critic, teoretician şi istoric literar; dr. în filologie. Carieră universitară. Volume publicate: Antim. Logos şi personalitate (1971, 1997), Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin (1972), Expresivitatea involuntar (1977), Figura spiritului creator (1978), Literatura română sub comunism. Proza (2002), Literatura română sub comunism. Poezia (2004), Iluziile literaturii române (2008) etc.

Nestorescu-Bălceşti, Horia (n. 16 iulie 1938, Bucureşti) – jurist; istoric, muzeograf, cercetător. A excelat ca „bălcescolog”. Întemeietor de reviste. Cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (1993-1996); director al Centrului Naţional de Studii Francmasonice (din 1996); pro Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Unite din România. Cărţi : Nicolae Bălcescu. Bibliografie (1971), Enciclopedia ilustrată a Francmasoneriei din România (2005) etc. 

Nica, Emilian; „Lovişteanul” (n. la 12 febr. 1972, Berezeni, jud. Vaslui) – teolog şi istoric.Dr. în istoria BOR (2009). Episcop vicar al Râmnicului (din 28 oct. 2009). Cărţi: Aduceţi-vă aminte de înaintaşii noştri. Arhiepiscopia Iaşilor între anii 1900-1948 (2009); în colaborare: Cetatea Sfintei Paraschiva – Catedrala şi ansamblul mitropolitan Iaşi (2007) etc.

Nisipeanu, Ioan (n. la 4 dec. 1885 în Bucureşti – m. 1942, Bucureşti) – filosof, psiholog; psihopedagog; cercetător. Doctor în filosofie (1927).  Profesor şi manager la şcoli din Râmnic. Cărţi: Pedagogia populară (1913), Către o nouă îndrumare a şcoalei (1915), Pregătirea profesională a corpului didactic în Germania (1916) etc. Manuale şcolare.

Nisipescu, Constantin (n. 18 martie 1882 în Zăvoieni, Vâlcea – m. 26 mai 1957, Râmnicu-Vâlcea) – medic; cercetător. Dr. în medicină, Magna cum laude. Medic la mai multe spitale şi dispensare din Râmnic. A colab. cu dr. C. Parhon, l-a sprijinit pe dr. Puţurianu. Lucrări: Contribuţiuni la studiul pathogeniei epilepsiei. Încercări de tratament (1908).

Nisipescu, Cristiana (n. 6 aug. 1922, Râmnicu-Vâlcea – m. 2000, Râmnicu-Vâlcea) – cercetător, folclorist. „Profesor evidenţiat”. Coautoare la documentarul biobibliografic Ion Barnea (1972); colab. la Monografia Liceului „ Vasile Roaită” (1920 - 1970) (1971) şi, cu un număr de fişe, la OSCA I.

Niţescu, Andreea (n. la 26 iulie 1992 în Râmnicu-Vâlcea). Ca fostă elevă la CNMB, a avut performanţe zonale şi naţionale la disciplinele Geografie, Limba şi literatura română (creaţie: poezie şi dramaturgie). În 2009, a câştigat Concursul Naţional de Poezie „George Ţărnea”, organizatorii (P. Tănăsoaica) publicându-i placheta Fata cu steluţe în loc de nume. 

Niţă, Elena Clementina (n. 24 nob. 1976, Râmnicu-Vâlcea) – filolog şi lingvist; cercetător. Cursuri postuniversitare (2011-2012) şi alte stagii de formare continuă. Masterat în domeniul „Ştiinţa şi practica traducerii” (2003-2005). Doctor în ştiinţe filologice. (2010). Carieră universitară la Universitatea din Piteşti. Cărţi: Translation Practice for Advanced Students (2009) ş.a., în colab.

Niţu, Dan (n. la 8 iunie 1970 în satul Botorani din com. Măciuca, jud. Vâlcea) – economist; întreprinzător; animator sportiv şi cultural, sponsor. Preşedinte şi fondator al Asociaţiei Sportive „Damila” din Măciuca, preşedinte fondator al Fundaţiei „Dumitru Drăghicescu” din Măciuca; a sprijinit financiar valoroase iniţiatice culturale.

Niţu, Ionela (n. la 31 ian. 1975, în Râmnicu-Vl.) – arhivist şi istoric; publicist. Cărţi (în colab.): Un secol de învăţământ vâlcean. Revizoratul Şcolar Vâlcea. 1857-1950 (2001), Arhivele judeţului Vâlcea (2001), 1904. Centenar Aurelian Sacerdoţeanu (2004).

O

Oancea, Nicolae (n. 7 mart. 1893, Râmnicu-Vâlcea) – compozitor, dirijor, folclorist. Dirijor al corului Teatrului de Stat de Operetă din Bucureşti (1952-1959), al Corului Patriarhiei Române (1932-1948) etc. Muzică de teatru (Fetiţa orfană – 1922), de operetă (Chemarea fericirii – 1925, Floare de cicoare – 1925 etc.) şi corală (La horă-n sat, I,II – 1935, 1955 etc.).

Oane, Sorin (n. la 15 febr. 1958, Braşov; stabilit în Vâlcea, din 1983) – istoric; cercetător, scriitor. Doctor în ştiinţe istorice (2005). Cărţi: Istoria judeţului Vâlcea, 1948-1965. Studiu de caz (2007), Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”. O istorie, câteva istorisiri şi o mulţime de personalităţi (2011); coautor la Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I (2010) ş.a.

Ochescu, Maria (n. 8 aug., Jimbolia, jud. Timiş) – istoric; cercetător. Masterate în management. Funcţii de conducere în învăţământ. Manuale publicate: Istoria românilor - manual pentru clasa a IV-a (1998; tradus în limbile germ. şi maghiară); Istoria universală modernă şi contemporană - manual pentru clasa a VII-a (1999;tradus în lb. maghiară) etc. 

Olaru, Toma (n. la 27 febr. 1929 în satul Lupoaia din com. Pesceana, jud. Vâlcea) – învăţător şi inginer agronom.  Doctor în ştiinţe agricole. Contribuţii la modernizarea principalelor ramuri ale agriculturii vâlcene (îmbunătăţirea solului, creşterea producţiei cerealiere, introducerea unor soiuri noi de pomi etc.), răsplătită cu diferite distincţii.

Olănescu, Gheorghe Al. (n. 17 sept. 1905 la Olăneşti, jud. Vâlcea – m. 1985, Bucureşti) – medic urolog. Doctor în medicină şi chirurgie. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale (din 1969). Cărţi publicate: Insuficienţa renală acută (1959), Litiaza renală (1960), Principii de terapeutică urologică (1967) ş. a.

Olteţeanu, Ana-Doina (n. la 21 martie 1958 în Galaţi; stabilită în Râmnicu-Vâlcea din 1981) – muzician (pianist). Elevii săi (de la Liceul de Artă din Râmnicu-Vâlcea) au obţinut peste 60 de premii naţionale şi internaţionale. Membră în numeroase jurii ale unor concursuri de muzică  naţionale şi internaţionale (Sale, Totona, Arenzano, Foggia - Italia).

Olteţeanu, Ion (n. la 27 sept..1957, Râmnicu-Vâlcea) – muzician (pianist şi violonist), muzicolog. Doctor în estetică muzicală. Violonist la Filarmonica din Râmnicu-Vâlcea (din 1995). Înregistrări, colaborări cu personalităţi artistice, ansambluri şi posturi RTV de renume. Cărţi: Remember Ştefan Ruha (2007), Modalul în Teoria muzicii (2009) etc.

Oromolu, Mihail (n. la 16 febr. 1875, Râmnicu-Vâlcea – m. la 29 mart. 1945, Bucureşti) – jurist; om politic (fost conducător al PNL Dolj etc.). Fost guvernator al BNR (1922-1926). În anii celui de-Al doilea Război Mondial, preşedinte al Asociaţiei Amicii Americii. Cărţi: Fundamentul moral al proprietăţii (1899), Problema monetară şi stabilizarea (1928).

P

Pann, Anton (n. 1796-1797, la Sliven în Bulgaria – m. 2 nob. 1854, Bucureşti) – scriitor, folclorist, muzician, muzicolog, tipograf. Între 1826-1828: profesor de muzică la o şcoală a Episcopiei din Râmnic; în 1848, în Zăvoi, a dirijat corul ce a intonat un imn revoluţionar. Cărţi: Poesii deosebite sau Cântece de lume (1831), Noul Erotocrit (1837), Culegere de proverburi sau Povestea vorbii (1847), Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853), O şezătoare la ţară sau Povestea lui Moş Albu (1851) etc.

Pantelimon, Gheorghe (n. la 24 nob. 1943, în satul Cremenari din com. Galicea, jud. Vâlcea) – geograf; ecologist şi publicist. Coord. al Programului Internaţional pentru Mediu – « Eco-Şcoala » şi operator zonal Eco-Şcoala, pentru unităţile de învăţământ din judeţele Olteniei. Coautor la Enciclopedia geografică pentru gimnaziu (2005).

Papahagi, Marian (n. la 14 oct. 1948 Râmnicu-Vâlcea – m. 18 ian. 1999, Roma) – filolog; eseist, critic şi istoric literar;  hispanist, portugalist, italienist; traducător. Fost director la Academia di Roma (Roma, 1998-1999). Dr. în litere (Roma, 1972) şi filologie (Buc., 1975). Membru al USR (din 1979), membru fondator şi  redactor şef la „Echinox” (1973-1983). Cărţi: Exerciţii de lectură (1976), Eros şi utopie (1980) etc. Coautor la dicţionarul  Scriitori români (1979).

Papiu, Alexandru H. (n. 23 sept. 1873, Râmnicu-Vâlcea – m. 26 febr. 1939, Bucureşti) – medic; cercetător. Doctor în medicină, cu teza Consideraţiuni asupra acţiunii terapeutice a secarei cornute (1898publicată în acelaşi an). Participant la primul Război Mondial; general medic (1920). Cărţi: Higiena manutanţelor (1922), Sanatoriul pentru ofiţeri (1923) etc.

Papiu, Victor Corvin (n. la 18 decembrie 1916, Bucureşti; stabilit în Râmnic, de mic) – naturalist; cercetător. Doctor în ştiinţe naturale (1949). Cărţi: Petrografia rocilor sedimentare(1960), Geologie şi drumeţie(1965), Spre adâncurile globului pământesc (1965), Erupţii vulcanice submarine (1966), Sedimentele marine actuale (1967) etc. 

Parolea Moga, Alexandru (n. la 19 iun. 1951, în oraşul Piteşti, jud. Argeş; din 1983, stabilit la Râmnicu-Vâlcea) – gazetar, scriitor. A înfiinţat Editura „Reporter” şi săptămânalul omonim. Cărţi publicate: Pelerin prin Elada – memorialistică (2003), Parafă spre iad – roman (2010).

Pârşcoveanu, Doina Ligia (n. 27 mai 1943) – filolog şi lingvist; prozator, publicist. Ca profesoară la  „Al. Lahovari”, a iniţiat şi coordonat, împreună cu Emil Diaconescu, „seria a II-a” a revistei „Ramuri vâlcene”. Între 1985-1989, a fost deputat în Marea Adunare Naţională. A iniţiat utilizarea calculatorului în procesul didactic.

Partenie, Petre (n. la 24 dec. în com. Şişesti, Mehedinţi - m. la 8 dec. 1946) – jurist şi teolog (dublă specializare); prozator, publicist.  Deputat de Vâlcea (1920); coîntemeietor al revistei craiovene "Ramuri" (1905). Volume de schiţe şi nuvele: Boierul Drăguşin(1922), Nu e caz de divorţ(1930).

Pârvan, Gabriel Octavian (n. la 12 aug. 1947, în Râmnicu-Vâlcea) – filolog; critic şi istoric literar, traducător. Doctor în filologie. Carieră universitară. Cărţi publicate: Verlaine. Poèmes érotiques/ Poeme erotice – traducere (1995), Traductions dirigées (1997), Le Théâtre français au XX-e siècle (1998), Poètes français du XX-e siècle (1999)etc.

Pasăre, Mihaela (n. 25 mai 1972, Râmnicu-Vâlcea) – sportivă de performanţă la atletism şi culturism, cu performanţe de nivel naţional şi mondial. A participat la peste 100 de concursuri de atletism şi culturism, obţinând peste 50 de medalii.

Păiuş, Alin (n. 26 iulie 1978, Râmnicu-Vâlcea) – actor (de teatru şi televiziune), economist, sportiv.  Actor la Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu-Vâlcea şi realizatorul emisiunii „Fitness Club” la TV Vâlcea 1. Roluri: Fillipo din  Angajare de clovn de Matei Vişniec (regia - Doina Migleczi), Martin din  Scenă in patru de Eugen Ionescu (regia - Ariana Şerban) etc.

Pătraşcu, Marian M. (n. 1 ian. 1953 în Grebleşti - Câineni, jud. Vâlcea) – chimist, cercetător, inventator, scriitor, publicist. Contribuţii la perfecţionarea tehnologiilor PVC-S. Cărţi: Monografia comunei Câineni (2008; coautor), Viaţa ca o provocare - roman (2010) etc. Coautor la Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I , Prezentare generală (2010).

Pătraşcu, Victoria Gabriela (n. 15 iul.1970, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; prozator, dramaturg, eseist, publicist. În 2008, i s-a difuzat piesa Stejarul pitic – cel mai bun tătic, iar piesa O poveste cu Bulbuc care intră în bucluc, i-a fost premiată de Teatrul “Ion Creangă” din Bucureşti. Cărţi: Ziua în care a fugit somnul (2008), Broscuţa Bombina (2009).

Păun, Nicolae (1930-1983) – matematician; publicist. Activitate susţinută ca preşedinte al Filialei Vâlcea a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România şi ca redactor la publicaţia „Gazeta Matematică”. Apreciat de mari matematicieni ai ţării, precum academicienii Gheorghe Mihoc, Grigore Moisil şi Nicolae Teodorescu.

Păunescu, Loredana (n. la 7 martie 1975, în Râmnicu-Vâlcea) – economist; poet. Publicist activ în presa locală. Volume publicate: Adevărul despre primăvară(1997), Nostalgii – versuri (1998), Tratat de singurătate(1999).

Peculea, Marius Sabin (n. la 13 apr. 1926, Cluj-Napoca) – inginer; cercetător, inventator cu 12 premii internaţionale. Carieră univ. Dr. în termodinamică (1966), doctor docent (1974),  membru al Academiei (1993; secretar al acesteia între 1994-1999). Director al uzinei „G” din Râmnicu-Vâlcea (1970-1994). 6 cărţi publicate, printre care Apa grea – procese industriale de separare (1984), Interferenţă între ştiinţă şi tehnologie (1994).

Perpelea, Doina (n. la 17 oct. 1958, în com. Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea) – matematician; cercetător. Dr. în matematică. Coord. al Revistei de Matematică "Şcoala vâlceană" (2002); director al filialei Vâlcea a US Piteşti. Cărţi (în colab.): Lumină şi culoare (2001), Şcoala vâlceană (2002), Matematică - Probleme alese pentru clasa a XII-a (2002) ş.a.

Perpelea, Mircea (n. 14 ian. 1956, com. Morunglav – jud. Olt) – inginer electroenergetician; cercetător, om politic; Doctor în specialitate (1997). Fost prefect de Vâlcea (2000-2003) şi apoi consul la Marsilia (2004-2005). Cărţi publicate: Culegere de fizică în sprijinul candidaţilor la concursuri şi examene, vol. I – Mecanică (1995) ş.a..

Persu, Dumitru (n. la 26 ian. 1945 în com. Măldăreşti, jud. Vâlcea) – economist; om politic. Membru fondator al PDSR - filiala Vâlcea (1992), membru în Consiliul Naţional al PSD (din 1993). Subprefect al judeţului Vâlcea (1993-1996), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea (din 2008).

Petraru, Constantin  (n. la 9 sept. 1950, Râmnicu-Vâlcea) – ing. horticultor; cercetător. Doctor în ştiinţe ecologice (1995). Primar al staţiunii Băile Govora între anii 1996-2000. Cărţi: Oraşul staţiune balneo-climaterică Băile Govora. Ghid balnear şi turistic: 120 de ani de existenţă (1998), Aeroionizarea naturală şi implicaţiile ei în calitatea mediului (2000) etc. 

Petrescu, Antim (n. 28 nob. 1875, satul Vlăduceni, com. Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea – m. 6 sept. 1919, Râmnicu-Vâlcea) – teolog; traducător. Episcop al Râmnicului – Noul Severin (1918, iulie-nob.). Traduceri de scrieri creştineşti, din germană: Epistolă către Diognet (1902), Din isprăvile papistaşismului. Inchiziţia (1907), Coşuleţul cu flori (1909) ş.a.

Petrescu, Corvin (n. în anul 1885, la Râmnicu-Vâlcea – m.?) – jurist; ziarist. Studii în Franţa şi Elveţia, diplomat al Colegiului din Geneva. A activat în presa centrală. Cărţi: Albumul corpurilor legiuitoare (1910), Istoricul campaniei din 1913 (1914), Siluete, (1921, 5 vol.), Trădătorul (1921), Reforma administrativă (1924) etc.

Petrescu, Eugen (n. 12 nob. 1959, satul Mreneşti. com. Creţeni, jud. Vâlcea)  – istoric; cercetător, editor; Din martie 2009 – preşedinte al Filialei Vâlcea a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”. Cărţi: Vâlcea – Ţinutul vâlcilor sau Ţara lupilor getici, vol. I şi II (2007; ed. a II-a, 2008), Judeţul Vâlcea. 615 ani de atestare documentare (2007) etc.; culegeri omagiale.

 Petrescu, Mihail (n. la 30 iul. 1915, în Slobozia, jud. Ialomiţa – m. ?; stabilit la Râmnicu-Vâlcea, de la vârsta de 7 ani) – artist plastic. Membru al UAP din România, filiala Braşov (1946). Expoziţii (personale sau de grup) cu caracter festiv, omagial, retrospectiv, în ţară şi străinătate. 

Petrescu, Zenovia (n. la 26 decembrie 1979, în Ruda - com. Budeşti, jud. Vâlcea) – jurist; poet. Master în « Instituţii de drept privat român » (2004-2005, Univ. „Lucian Blaga” Sibiu). Cărţi: În umbra timpului – poezii (1997), Metamorfoze.

Petria, Petre (n. 22 febr. 1934, com. Titeşti – jud. Vâlcea) - bibliograf, istoric al culturii, prozator, folclorist, artist plastic amator, animator cultural. Cărţi: Vâlcea. Oameni de ştiinţă, cultură şi artă. Dicţionar (vol. I – 1997, vol. II, 2004), Pagini din istoria presei scrise vâlcene (2001), Itinerar spiritual vâlcean. (2005) etc. Povestiri memorialistice.

Piloiu, Ion Gh. (n. 24 oct. 1935 în satul Bumbuieşti din com. Boişoara, jud. Vâlcea) – învăţător şi muzicolog; folclorist, animator cultural. Cărţi publicate: Folclor muzical din Ţara Loviştei (1981), Florile dalbe. Colinde din Ţara Loviştei (1996).

Pistol, Petru (n. 23 iun. 1944, în com. Scundu, jud. Vâlcea) – filolog (latinist şi grecist), poet şi eseist, cercetător, traducător din greacă şi latină. Doctor în filologie (2000). Carieră univ. Cărţi: Lucius Cae(ci)lius Firmianus Lactantius, scriitor creştin şi umanist paideic (2000), Etimologicon (2004) etc. Trad.: Lactantius, „Instituţiile divine” (2004) ş.a.

Pîrnuţă, Ioana (n. 29 sept. 1951 în satul Mogoşeşti din com. Stoeneşti, jud. Vâlcea) – jurist, biblioteconomist, psihopedagog, cercetător, bibliograf, publicist. Coautoare la antologia de versuri Iisus - 2000 (2000) şi la Catalogul cărţii editate în Vâlcea în perioada 1990-2000 (2001).

Ploaie, Gheorghe (n. 18 mai 1948,  Budurăşti - Stoeneşti, jud. Vâlcea) – biolog;;speolog, cercetător, ecolog. Dr. în ştiinţe biologice (1982). A iniţiat manifestarea „Omul şi muntele”. Cărţi: Valea Lotrului (1983), Munţii Latoriţei (1987), Munţii Ştefleşti (Lotrului) (1995) etc. Coautor la  Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I (2010) ş.a.

Plop, Sergiu (n. la 1 ian. 1968 în Republica Moldova) – artist plastic. Membru al UAP din Moldova şi din România. Expoziţii personale şi de grup în ţară şi străinătate. Coorganizator al taberei artistice „Rotonda Spaţiului Românesc” (2010). Participat la simpozioanele de creaţie: “Memorialul Nicolae Bălcescu” (1993, 1995), Cozia (1994) ş.a.. Expoziţii.

Poenaru, Constantin (n. la 4 mai 1951, în com. Mociu, jud. Cluj) – ziarist şi filolog, publicist, istoric al culturii, traducător. Bogată activitate redacţională la „Orizont” (Vâlcea, 1971-1977), “Revista română de drept umanitar” ş.a. Coautor, coeditor, traducător şi îngrijitor de lucrări colective de drept constituţional, drept internaţional umanitar etc.

Popa, Ecaterina (n. 25 ian 1942 în com. Cosmeşti - satul Furceşti, jud. Galaţi) – artist plastic. Membră a UAP din România, a Fundaţiei Har - filiala  Vâlcea, a  Clubului Rotary, a A. I. A. P. etc. A înfiinţat şi permanentizat (în casa proprie din Râmnicu-Vâlcea) Tabăra de Creaţie Dealul Malului. Expoziţii personale şi de grup, interne şi internaţionale.

Popa, Nineta (n. 19 iulie 1959, Boişoara – jud. Vâlcea) – interpretă de muzică populară şi culegătoare de folclor. În 1995, se angajează la Filarmonica din Râmnicu-Vâlcea – secţia Folclor. Multe din cântecele ei au devenit adevărate şlagăre: Bună ziua, maică bună; Vino, dragă primăvară, Când era badea-n Cindrel, Am iubit o fată blondă etc.

Popa, Traian (n.1 apr. 1928, Bucureşti – m. 2005, Râmnicu-Vâlcea) – fotbalist, apoi antrenor de fotbal şi alte sporturi. „Antrenor Emerit”. Stabilit la Râmnicu-Vâlcea în 1955, în urma transferului său la CS Chimia.  În cadrul CS Chimia, a antrenat echipa Chimia divizionară „B” (între anii 1966-1971)  şi „A” (1987).

Popescu, Ana Maria – filolog; artist plastic, poet. A participat cu lucrări de pictură la expoziţii colective, în Râmnicu-Vâlcea, Craiova, Bucureşti şi la galerii de artă din New York. În 1998, expoziţie personală la Muzeul de Istorie din Râmnicu-Vâlcea. Prezentă cu lucrări proprii, în colecţii particulare din Canada, USA, Elveţia etc.

Popescu, Elvira-Maria-Liliana (n. 26 iulie 1937, Râmnicu-Vâlcea) – medic ORL; cercetător; doctor în ştiinţe medicale, specialitatea ORL, cu teza Profilaxia supuraţiilor cronice auriculare şi a sechelelor acestora (1974). Din 1984, membră a Uniunii Europene de Otopediatrie, iar din 1990 - a  Uniunii Medicale Balcanice.

Popescu, Gabriel (n. la 18 nob. 1963, Râmnicu-Vâlcea) – actor de teatru şi film; profesor actorie, regizor. A profesat la diferite teatre, printre care „Ariel” (din 2000). Roluri: ing. Guitan din Noaptea marilor speranţe de Tudor Popescu (regia – Silviu Purcărete), Samsuga din Piaţeta de Goldoni (regia - S. Purcărete) etc. A regizat Bilet de călătorie dus şi întors. 

Popescu, Lazăr(n. la 3 febr. 1879, com. Racoviţa, jud. Gorj - m. 1965, Râmnicu-Vâlcea) – jurist; scriitor. Doctor în drept. Membru al SSR. Senator (1920-1921). Lucrări: Răspuns (1912), Activitatea mitropolitului Andrei Şaguna (1915), Socialismul şi proprietatea (1922) etc. Piese de teatru: Otrava societăţii (1909), Fiul naturii (1924) etc.; nuvele.

Popescu, Liviu - Florian (n. la 29 mart. 1976, Râmnicu-Vâlcea) – inginer hidromecanic; ziarist; scriitor, fotoreporter de agenţie; realizator de emisiuni TV („Agenţia de presă”). Corespondent special (din 2009) la AGERPRESS. Scrieri: romanele Universul ca teatru şi Păienjeniş (2012) şi  volumul de versuri Toamna cu frunze întregi (2010)

Popescu, Olga (n. 9 aug. 1976, Râmnicu-Vâlcea) – artist plastic. Masterat interdisciplinar, susţinut cu tema Teoria şi practica imaginii (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de istorie, 2001-2003); doctor al Universităţii din Bucureşti (Facultatea de Litere)Membru al UAP din România, filiala Vâlcea. Expoziţii personale şi de grup, interne şi peste hotare.

Popescu, Petre (n. la 8 febr. 1900 - m. la 22 aug.1986, în com. Căzăneşti, jud. Vâlcea) – poet. Participant la Al Doilea Război Mondial; la  întoarcerea de pe front, a iniţiat înfiinţarea Gimnaziului Unic Băile Govora. Cărţi publicate: Din substratul greu (Filosofia timpului) – versuri (1928), Dedicaţie (În goana după muză sau soţie) – versuri (1928) etc.

Popescu, Romeo (n. la 25 iulie 1952, com.Lăpuşata, jud. Vâlcea) – economist; ziarist. În perioada 1993-1998, a făcut parte din colectivul redacţional al cotidianului „Curierul de Vâlcea”; fost redactor-şef la „Săptămâna vâlceană”, „Viaţa Vâlcii” ş.a. Din anul 1998, asociat unic al SC PROM MEDIA, prin care editează săptămânalul „Vocea Vâlcii”.

Popescu, Romulus-Dorin (n. la 14 sept. 1920 în Bucureşti – m. 9 mai 1992, Râmnicu-Vâlcea) – medic endocrinolog şi naturalist; cercetător, publicist, pictor amator. Doctor în medicină şi chirurgie (1949). Lucrări publicate: Quelques aspects de psychopathologie dans la peinture religieuse roumaine du XVII-eme siècle (Montpellier, 1958) ş.a.

Popescu, Silviu (n. 1 ian. 1960, Horezu, jud. Vâlcea) – filolog; ziarist, scriitor, editor, om de afaceri. În 1998 a înfiinţat Editura „Silviu Popescu”, care editează în prezent cotidianul „Curierul de Râmnic”, săptămânalul „City-Media” şi “Anunţul vâlcean”. Cărţi: Un psalm şi câteva şoapte - versuri (1998), Profesia - ziarist de provincie (<2000>).

Popescu, Teodor – actor şi regizor, cu studii de specialitate în Italia. În iarna anului 1889, a inaugurat Teatrul „Adreani”, închiriind clădirea de la Angelo Adreani – patron, proprietarul clădirii. Ulterior, a trebuit să-i amaneteze acestuia costumele şi recuzita proprie, pentru plata chiriei şi a celorlalte cheltuieli privind organizarea spectacolelor (Memoriile, 35).

Popescu, Tudor (n. 14 ian 1951, Râmnicu-Vâlcea) – artist plastic. Specializări: muzeograf principal, restaurare pictură pe pânză şi lemn, restaurare monumente de epocă etc. Membru al UAP. Expoziţii personale şi de grup. Lucrări: Mozaic ceramic „Fauna dobrogeană” – Medgidia (1974), mozaic ceramic Bis. „Sf. Nicolae” din Olteni – Vâlcea (1996) ş.a

Popescu-Mihăeşti, Alexandru (n. 14 martie 1933, com. Mihăeşti, jud. Vâlcea) –filolog şilingvist, psihopedagog; cercetător. Doctor în pedagogie. Carieră universitară (din 1962). Funcţii de cond. în diferite instituţii şi asociaţii. Cărţi: Omonimia. Dicţionar de omonime (1993; 1999), Probleme fundamentale ale instruirii şi educării (1993), Criterii psihopedagogice de organizare eficientă a situaţiilor de învăţare (1995), Prelegeri de pedagogie (1998) etc.

Popescu-Rebus, Nicolae (n. 22 apr. 1909, com. Pietrari, jud. Vâlcea – m. nob. 2002, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; rebusist, prozator, animator cultural. Este considerat întemeietorul mişcării rebusiste din România. A fondat  şi condus revista „Rebus” (seria veche, 1931-1939). Cărţi: Almanah rebusist (1930), Istoria rebusismului românesc (2001) etc. 

Popescu-Urzică, Nicolae (n. 5 apr. 1921, com. Pojaru din jud. Gorj – m. 2001, Râmnicu-Vâlcea) – zootehnician; prozator satiric, umorist, epigramist. Volume publicate: Zâmbete şi lacrimi – povestiri umoristice (1994), S-au întâmplat cândva în Ţara Loviştei (1996), De vremea lui Radu Leon Vodă (1998).

Popian, Bogdan Florian (n. 26 mart. 1955, Râmnicu-Vâlcea) – tehnician proiectant; dramaturg, publicist, ziarist, rebusist. Coord. de proiecte în cadrul CJCPCTV Vâlcea. Scrie piese de teatru. jucate de trupe de amatori):  Adevărul despre Războiul Troiei (1997; Premiul II, Sighişoara), Linişte şi Sistemul (1998), Imposibila reîntoarcere (2001) etc.

Popian, Constantin (n. la 28 ian 1882 în Cartojani, jud. Vlaşca, astăzi Giurgiu – m. 9 aug. 1969, Râmnicu-Vâlcea) – învăţător şi om de teatru, animator cultural. Între 1916-1918, prizonier în Germania. Artist total: scenarist, regizor, scenograf, machior, peruchier, actor. A pus în scenă zeci de piese, a intepretat tot atâtea roluri şi a scris el însuşi teatru: Sânge nevinovat (1916), Naşterea lui Cristos (1916), Goleştii (1923) etc. Postum: O viaţă de om, vol. I-IV (2008-2010).

Popian, Dinu (n. 22 sept. 1924 în Râmnicu-Vâlcea – m. 20 aug. 2009, Râmnicu-Vâlcea) – medic radiolog; memorialist. sculptor amator (în lemn), regizor şi actor amator (cu premii zonale şi naţionale în domeniu). Cărţi de memorialistică publicate: Vraja scenei (1998), Lumini şi umbre în vâltoarea vieţii (2006), Titi (2009).

Popilian, Dimitrie I. (n. la 1846, în Râmnicu-Vâlcea - m. la 20 decembrie1892, Craiova) – filolog şi lingvist, publicist. Cărţi publicate: Dicţionarul latin-român (1892), Notiţe relative la gramatica limbei române pentru gimnasie şi licee (1890), Operile lui C. Corn. Tacitu – lucrarea de licenţă (1876); Principie de stilu şi composiţiune (1879) etc.

Postelnicu, Dumitru (n. la 21 mart. 1920, com. Urşi, jud. Olt - m. la 14 ian. 1978, Bucureşti) – medic endocrinolog; cercetător, publicist. La vârsta de 9 ani, s-a stabilit la Râmnicu-Vâlcea. Doctor în medicină.  Cărţi publicate: Contribuţii la eredobiologia tireopatiilor - teză de doctorat (1949), Posibilităţile şi limitele endocrinologiei (1973).

Poşircă, Gheorghe (n. la 8 nob. 1956, Râmnicu-Vâlcea) – poet, prozator,publicist. Cărţi:Visul fetei de la ţară - basm (1999), Călător pe lumea ailaltă(2000), Pe trepte de val – versuri (2002), Comoara hoţului – roman (2007, vol. II - 2012).

Pracsiu, Teodor (n. 2 iunie 1946, Râmnicu-Vâlcea) – filolog  critic şi istoric literar şi de teatru, publicist. Membru al USR. Cărţi publicate: Clepsidrele Thaliei (1985), Măştile lui Cronos (1995), Transparenţe critice (1997), Oglinzi paralele (2000), Clipa ca permanenţă (2006),  Coautor, coordonator şi prefaţator al unor antologii de umor.

Preda, Teofil (n. 4 ian. 1951, în satul Văratici din com. Runcu – jud. Vâlcea) – inventator, poet, apicultor. Autodidact.  Cărţi: Curriculum vitae (2006; ed. a II-a, 2009) şi al „Electro-freză pentru recondiţionat faguri uzaţi” (2004).

Predescu, Aurelian Gr. (n.  8 febr. 1877 în Râmnicu-Vâlcea – m. 8 sept. 1916, Bucureşti) – poet şi publicist. A întemeiat – în Bucureşti - revista „Luceafărul” (litografiată). În anul 1902, a publicat un volum de Versuri.

Predescu, Grigore (n. la 8 sept. 1852, Râmnicu-Vâlcea - m. la 3 iul. 1931, Râmnicu-Vâlcea) - preot seminarist, publicist. Lucrări publicate: Critică asupra dispariţiei lui "U" final din ortografia română(1890).

Predescu, Ion (n. 12 nob. 1952, Bărbăteşti – jud. Vâlcea) – filolog şi istoric; critic şi istoric literar, eseist, publicist. Doctor în filologie. A publicat, singur sau în colaborare, sinteze şi selecţii pentru bacalaureat şi admiterea în învăţământul superior: Bacalaureat (sinteze de literatura română) (1999, 2002), Balada (2000), Gramatica limbii române (2001) etc. 

Predescu, Marin L. (n. 21 februarie 1891 în com. Măciuca din jud. Vâlcea – m. ?) – poet, publicist, ziarist. Fost cântăreţ la Episcopia Râmnicului şi la alte biserici din judeţ. Volume publicate: Omagiu D-lui prof. I. Popescu-Pasărea – versuri (1927), Cântăreţii stranei şi alte poezii (1935); Copiii, florile vieţii (1936).

Procopie (Procopiu), Ioan – comisar de propagandă în judeţul Vâlcea, în comisia condusă de Nicolae Bălcescu; numit tribun datorită patriotismului şi calităţilor dovedite prin acţiunile sale desfăşurate în Munţii Apuseni. Originar din Transilvania, s-a stabilit, după Revoluţia de la 1848, la Râmnicu-Vâlcea.

 Procopiu, Grigore (n. 2 dec. 1859 la Câmpulung Muscel – m. 16 oct. 1930) – jurist, om politic liberal, edil. A ocupat de mai multe ori funcţia de primar al Râmnicului; deputat şi senator în perioada 1914-1926. Supranumit « filosoful Vâlcii ». Lucrări publicate: Parlamentul în pribegie (1916-1918). Amintiri, note şi impresii (1920).

Prodescu, Eugen (n. 30 mai  1939, în Râmnicu- Vâlcea) – prof. EFS; antrenor, publicist. La campionatele naţionale de gimnastică, elevii pregătiţi de el au obţinut peste 40 medalii de aur, argint şi bronz. „Profesor evidenţiat”. Contribuţii la editarea Studiului asupra potenţialului biomotric al preşcolarilor şi al elevilor de clasele I-IV şi  IX-XII, editat de MEC.

Puia, Ionel (n. 4 iunie 1953, în Guşoianca, com. Guşoeni, jud. Vâlcea) – violonist, folclorist, orchestrator şi dirijor orchestre de muzică populară. Dirijor al Orchestrei de muzică populară „Vâlceanca”, pe care o conduce   până la dizolvarea ei în 1990; apoi, la „Rapsodia Vâlceană”. Perioada 1995-2005 a petrecut-o în SUA.

Puican, Florea (n. la 22 nob. 1950 şi  m. ian. 2004, la Râmnicu-Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist. Specializări postuniversitare în analiza numerică. Cărţi: Geometrie analitică şi diferenţială - curs pentru uz intern (1993), Admiterea în învăţământul militar de geniu, construcţii şi căi ferate - culegere de probleme (1994) etc. Manuale şcolare.

Puiu, Alexandru (n. 1 oct. 1933, Făgeţelu, jud. Olt) – economist, cercetător. Doctor în ştiinţe economice. Carieră universitară. Fondator şi rector al Universităţii „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti (1991), cu o filială în Râmnicu-Vâlcea Vâlcea. Cetăţean de onoare al jud. Vâlcea. Cărţi: Management internaţional, vol. I-II (1999), Management (2001) etc.

Purcaru, Ilie (n. la 5 nob. 1933, Râmnicu-Vâlcea - m. 11 oct.. 2008) – prozator, gazetar, poet. Membru USR. Fost corespondent de război în Vietnam (cartea Focuri în junglă - 1967). Alte cărţi: Ev nou în Ţara Banilor (1961), Harpe şi ape. Album dunărean (1962), Colocvii (1964), Escale spre noi înşine (1965), La Roumanie (1969) etc.

Purcărescu, Petre (n. la 25 sept. 1927, Râmnicu-Vâlcea) – economist şi istoric; cercetător. Membru UNESCO (1978-1986): Contribuţii la la înfiinţarea Muzeului de la Bujoreni. Scrieri în colab.:Monografia comunei Laloşu – Vâlcea (1977), Vâlcea – Monografie (1980), Istorie şi continuitate - Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea (2000).

Purece-Istrate, Sergiu (n. 7 oct. 1947, Râmnicu-Vâlcea – m. 20 martie 1997) – istoric, arhivist, muzeograf, grafician. Cărţi publicate în colaborare: Îndrumător în Arhivele Statului, Judeţul Vâlcea (1972), Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea (1974), Contribuţia judeţului Vâlcea la susţinerea Războiului de Independenţă (1977) etc.

Purece-Istrate, Silviu (n. 9 aug. 1977, Râmnicu-Vâlcea) – istoric, arheolog. Doctor în istorie (Magna cum laude). Carieră universitară. Coordonator proiecte de cercetare. Cărţi publicate: Tezaurul de la Stăneşti (2005), Moneda romană în.colecţiile Muzeului Judeţean Vâlcea (2010); în colab.: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I (2010) ş.a.

Puţurianu, Ion (n. 23 febr. 1876, Bucovăţ - Dolj – m. 18 aug. 1933, Râmnicu-Vâlcea) – medic, cercetător. doctor în medicina chirurgicală. Inventatorul serului şi al vaccinului antituberculos, pe care l-a şi aplicat. Premiat de dr. Obreja pentru studiul Celula nervoasă din tuberculii quadrigemeni. Alte lucrări:  Noi descoperiri asupra bacilului tuberculos (1925) etc.

R

Ravici-Tătăranu, Nicolae-Ion (1942 febr. 16, Bucureşti) – inginer electrotehnician; cercetător bibliograf. Cărţi publicate: O posibilă bibliografie pentru istoria Bisericii Ortodoxe din judeţul Vâlcea (2007; ed. a II-a, 2011), Judeţul Vâlcea în „Anuarul şi Buletinul Comisiilor Monumentelor Istorice” – Bibliografie, 1908 - 1945 (2008) etc.

Răban, Grigore (n. la 4 oct. 1941 în satul Slătioara din jud. Vâlcea) – topograf. Fost: deputat, pe listele FSN (1992-1996). Din 2008, preşedinte al CARP Vâlcea. Contribuţii la alcătuirea suportului topo pentru colecţia de hărţi ale teritoriului vâlcean (aflate la OCOTA).

Răboacă, Gheorghe I. (n. 6 martie 1935, Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea – m. 2007) – economist, cercetător. Doctor în ştiinţe economice.  Carieră univ. şi în munca de cercetare. Premiat de către Academia Română (1980). Cărţi: Repartizarea forţei de muncă în profil teritorial (1961) ş.a. În colab.: Dezvoltarea durabilă a judeţului Vâlcea (2004; coordonator) etc.

Rădău, Dumitru (n. la 9 martie 1947 în Căzăneşti din fosta comună Ocnele Mari, azi Râmnicu-Vâlcea) – tehnician arhitect şi contabil; prozator. Cărţi publicate: Fructele furtunii – eseuri (1991), În căutarea sufletului geamăn - roman (2011). 

Rădoescu, Grigore (n. 31 decembrie 1883 în satul Valea-Mare din com.Bâlta, jud. Gorj - m. 24 iunie 1975, Râmnicu-Vâlcea) – teolog ; cercetător. Carieră didactică la şcoli din Râmnic, fost director al Liceului "Al. Lahovari" (1938-1941). Lucrări : Pâinea de la noi de-acasă (f. an.), Puterea rugăciunii (f. an), Râmnicul Vâlcii (conferinţă publicată) etc. 

Răducan, Gheorghe (Puiu) (n. 28 iul.1951, în Ţepeşti - com. Tetoiu, jud. Vâlcea) – inginer energetician; scriitor. Cărţi: Vorbe la . . . necaz (2005), Vă rog intraţi, nu bateţi (2006); Eu, tu şi astrele (Un alt mod de a ne cunoaşte) (2008), Fabule şi pamflete cu zgârieturi mioritice (2009), femeia diavolului (2011) etc.

Rădulescu, Constantin (n.31 mai 1940, la Călimăneşti, jud. Vâlcea – m. nob. 1995, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; şahist de performanţă: maestru naţional (1969) şi internaţional de şah (1984); antrenor de şah al echipei Chimia.  A înfiinţat Şcoala de Şah «Karpov». Cărţi: Legile lui Murphy (1994); în colab.: Antologia sportului românesc contemporan (1985).

Rădulescu, Dem (n. 30 sept1931Râmnicu-Vâlcea – m. 17 sept2000Bucureşti) – unul dintre marii actori de comedie români de teatrufilm şi televiziune. Profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Roluri în: Telegrame (1959), Pe litoral mi-a rămas inima (1961), Politică şi... delicatese (1963), Un surâs în plină vară (1963), B.D. la munte şi la mare (1971), Astă-seară dansăm în familie (1972), Veronica(1973) etc. 

 Rădulescu, Magdalena (n. 1902 la Râmnicu-Vâlcea – m. 1903, Paris) – pictoriţă de notorietate europeană. Este considerată singulară nu numai în arta românească, ci şi în cea europeană, refuzând încadrarea în vreo direcţie artistică sau un curent. A studiat la München cu profesorul Angerer şi la Paris, cu pictorii Boutet de Monvelle şi Prinet. Tema circului face parte dintre preocupările sale, alături de lumea imaginaţiei populare, din care este interesată să reînvie mituri, tradiţii şi obiceiuri.

Răguşitu, Daniel (n.9 iulie 1967, Râmnicu-Vâlcea) – pictor, designer. Membru al UAP. A colaborat la restaurarea vitraliilor M-rii Mirăuţi din Moldova şi la cea a picturilor de la M-rea Frăsinei. A executat designul de la Linea Zeta   (1993 – 1994) şi (între 1989-1990) la Teatrul de Comedie din Bucureşti (scena). Expoziţii personale şi de grup.  

Răutu, Meletie (n. 12 febr. 1858, com. Zlătunoaia, jud. Botoşani) – teolog, cercetător. Din 1888, se mută la Râmnic, ocupând diferite funcţii la Episcopie, la seminarul de aici şi la alte şcoli şcoli şi biserici din Râmnic. Lucrări publicate: Monografia eclesiastică a judeţului Vâlcea (1908), Cetatea cu monografia oraşului Soroca (1932).

Râmniceanu, Chiriac (n. cu prob.1787, Râmnicu-Vâlcea – m., cu prob. 1833) copist, zugrav şi cronicar, „restituit” şi editat de V. Micle. Fost duhovnic al lui Tudor Vladimirescu. Lucrări: Ceaslovul (1805), Pomelnicul Schitului Topolniţa (1811), Pomelnicul personal (1812), Rânduiala cea bună a vieţii de sine 1818), „Cronica” (1818-1827) etc.

Roibu, Constantin (n. 16 mai 1952, com. Mihăeşti - jud. Vâlcea) – inginerchimist; inventator. Dr. în chimie. Din febr. 1990,director general al SC Oltchim SA din Râmnicu-Vâlcea.  Acţionar majoritar la SC Conphys SRL (din 1993). Cetăţean de Onoare al Judeţului Vâlcea (2006)..  

Roman, Adrian (n. 4 apr. 1954, Bucureşti) – inginer proiectant, regizor de teatru şi scenograf, traducător. Din 1997, director artistic delegat al Teatrului Anton Pann şi apoi director. Spectacole regizate şi scenografia: Nasul de Gogol (1990-1994), Militarul fanfaron de Plaut (1995), Dansul morţii de Strindberg (1996), Moftul român – după Caragiale (2000) etc.

Roman, Vasile (n. 8 iun. 1927, com. Bujoreni - jud. Vâlcea – m. oct. 2007, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; cercetător, memorialist, animator şi manager cultural. Contribuţii la înfiinţarea unor instituţii vâlcene de cultură. Cărţi: “Deşteaptă-te, române”. Istoria unui cântec românesc (3 ediţii: 1999, 2000, 2001), Mărturii şi evocări (2 ediţii: 2002, 2003) etc.

Roşca, Ion Gh. (n. la 12 apr. 1949, Râmnicu-Vâlcea) – cibernetician; cercetător, publicist. Doctor în cibernetică economică (1982). Cărţi: Culegere de probleme în limbajul Assembler (1972), Culegere de probleme în limbajul Fortran (1972), Metodologie de analiză şi proiectare a sistemelor informatice (1973) etc.

Roşianu, Ana Maria (n. 14 sept. 1993, Râmnicu-Vâlcea) – sportivă de performanţă (atletă). Elevă la CNMB Râmnicu-Vâlcea. A câştigat numeroase medalii, printre care, în 2009: aurul la Balcaniada din Turcia (60 de metri), bronzul – la Campionatul Mondial din Italia (ştafetă), argintul - la individual şi bronzul - la ştafetă (Balcaniada, Grecia) etc.

Rotaru, Constantin (n. 23 iul. 1955, Lăunele de Jos – Dănicei, jud. Vâlcea) – economist, cercetător, om politic. Dr. în economie (2011). Manager la ROTAREXIM SA Râmnicu-Vâlcea. Între 1992-1996: deputat. Preşedinte PSM. Cărţi: Presiunea fiscală şi efectele ei în economia de piaţă (2001), Socialism şi capitalism în teoria şi practica fiscală (2011).

Rotaru, George (n. 16 iun. 1949, Lăunele de Jos - Dănicei, jud. Vâlcea) – istoric, om de afaceri, inventator - Calendarul perpetuu universal rotarian (2000). Preş. al al Asoc. de Vexilologie „Tricolorul” (1998). Cărţi: Elemente de arborare a drapelelor naţionale (1998), Cartea timpului milenar (2001) etc.

Rouă, Emilian (n. 9 martie 1942, în Titeşti - Titeşti, jud. Vâlcea) – inginer agronom; ziarist. Cursuri postunivesitare de ziaristică (1977-1978). După 1989, a realizat şi emisiuni TV la „Vâlcea 1” (Instanţa presei) şi la VTV (din 2007, „Decupaj cotidian”). Cărţi : Arhitectura bobului de grâu – reportaje (1982); în colab.: Monografia jud.Olt (1975) etc.

Rusen, Narcisa (n. 20 apr. 1977, Râmnicu-Vâlcea) – psihopedagog; artist plastic amator, impresar artistic. A ilustrat cărţi pentru copii. În anul 2005, a înfiinţat firma de impresariat artistic “Narci’s Art”, prin care a promovat cu succes mai mulţi artişti din Vâlcea şi din capitală, printre care Olga Popescu şi Daniel Stancu, cărora le-a editat şi albume de artă.

Rusu, Cornel Teodor Stelian (n. la 11 iulie 1946, în com. Fălcoi, jud. Olt) – filolog; publicist, ziarist. Fost director la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu-Vâlcea (1976-1980); director adj. al Studioului Teritorial de Radio Oltenia din Craiova (1999-2010). Membru al UZPR (1994). Cărţi: Destine învolburate (2002), Pelerin în românitate (2006).

Rusu, Gheorghe (n. la 20 ian. 1948, în satul Cremenari, com. Galicea, jud. Vâlcea) – inginer metalurgist; prozatorpublicist, epigramist. Director al revistei duble « Semnal » - « Ţânţarul ». CărţiSurâs în negura suferinţei (2002) – vol. I. 

S

Sabin, Gheorghe (n. 16 febr. 1853, satul Ghindăoani, jud. Neamţ – m. 1 dec. 1929, Râmnicu-Vâlcea) – medic, om politic, memorialist, ctitor (Spitalul Horezu); doctor în medicină. Erou al răsboiului din 1877-1878. Prefect de Vâlcea (1904-1907, 1910-1912). I se datorează Statuia Independenţei din Râmnic. A scris Amintiri din Războiul Independenţei (1912).

Sandu, Dumitru (n. 9 iunie 1910, com. Berislăveşti – satul Rădăcineşti, jud. Vâlcea) – teolog. Protoiereu în fosta             plasă Loviştea, consilier administrativ la Episcopia Râmnicului etc. Cărţi: Monografia Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, vol. I-II        (1976) ş.a.

Sandu, August (n. 30 nob. 1925, Râmnicu-Vâlcea) – filosof; scriitor. Bogată carieră de ziarist. Red. - şef adjunct la “România pitorească” (1972-1973). Cărţi: Arpegii pentru patru anotimpuri, vol. I – 1976 şi II – 1981, interviuri; în colab.: Secunde tragice, zile eroice (1977) – reportaje despre cutremurul din 1977.

Sălişte, Sergiu (n. 25 aug. 1947, com. Orleşti – jud. Vâlcea) – sculptor. Membru UAP. Expoziţii personale şi de grup. Sculpturi: „Olteancă cu vadra” – Râmnicu-Vâlcea (1983), „Gib Mihăescu” – Drăgăşani (1996), „Alexandru Lahovari” – Râmnicu-Vâlcea (2001), „George Ţărnea” – Râmnicu-Vâlcea (2008), „I. Gh. Duca” - Râmnicu-Vâlcea (2009) etc.

Săndulescu, Şerban Matei Bujorel (n. la 25 ian. 1932 în Horezu, jud. Vâlcea) – m. 20 dec. 2000, Râmnicu-Vâlcea) – inginer mecanic, cercetător ştiinţific, publicist, om politic (senator PNŢCD de Vâlcea, 2000-2004); doctor în aerodinamică (1970).

Săraru, Dinu (n. 30 ian. 1932, com. Slătioara – jud. Vâlcea; scriitorul dă ca loc al naşterii, Râmnicu-Vâlcea) – romancier, publicist, dramaturg, critic teatral etc. Membru USR. A condus Teatrul Mic şi Teatrul Foarte Mic (1977-2004) şi Teatrul Naţional din Buc. (2001-2004). Întemeietor al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţe Rurală „Nişte Ţărani”, organizatoare a Festivalului Internaţionale „Eco-Etno-Folk-Film”. Cărţi: Nişte ţărani (1974), Clipa (1976)¸ Iarba vântului (1993) etc.

Scăunaş, Aurel G. (n. 21 iulie 1939 în or. Călăraşi) – medic; cercetător. Din 1968, medic în Râmnicu-Vâlcea la Spitalul de Adulţi. Fost director al Spitalului din Râmnicu-Vâlcea. Membru al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale din România (din 1968). Cărţi: Saturnismul cronic neprofesional – epidemiologie, etiopatologie (1965).

Schileru, Grigore (n. 3 apr. 1930, Râmnicu-Vâlcea) – medic specialist în chirurgie generală şi urologie, cercetător, poet. În anii `50, în timpul şederii sale la Râmnicu-Vâlcea, unde a practicat chirurgia, a fost şi antrenor de box. Emigrat în SUA. A operat în ţări de pe trei continente (1998). Cărţi publicate: Rupturi (versuri).

Serafim, Dragoş (n. 30 sept. 1938 în Băbeni, jud. Vâlcea – m. 2003, Râmnicu-Vâlcea)– medic, cercetător, scriitor; doctor în ştiinţe medicale. Unul dintre cei mai mari apărători ai drepturilor omului, în special – ale copilului. Cărţi publicate: Cauzele medicale sociale ale mortalităţii infantile... (1974), Cartea de la Saint Macaire (1998) etc. 

Serghiade, Dimitrie (sec. XIX) – profesor; ctitor de şcoală, serdar. De la 1 martie 1832, profesor la Şcoala Naţională Începătoare din Râmnicu-Vâlcea.  A sprijinit – inclusiv financiar – ridicarea unui locar propriu pentru şcoala din reşedinţa de judeţ. A condus şcoala din Râmnic până la 13 iulie 1835, când s-a transferat la Giurgiu. 

Sgondea, Ion (n. la 25 oct. 1879 în Râmnicu-Vâlcea - m. 1920, Râmnicu-Vâlcea) – dirijor şi compozitor; animator cultural. Primul prof. de muzică şi secretar al Gimnaziului/ Liceului “Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea; din 1905, prof. de muzică la seminarul din Râmnicu-Vâlcea. A compus muzică simfonică, uşoară şi populară, muzică corală

Sima, Carmen-Maria (n. la 8 ian. 1962 în or. Corabia, jud. Olt) – filolog, cercetător. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar. Coord. reviste şcolare „Excelsior”, „Mărţişor”  şi al cărţilor cu creaţii ale elevilor: Zăpada mieilor (2006), Metaforele geometriei, geometriile metaforei (2007). Cărţi: Pasiuni asimetrice (1994) etc. 

Sima, Cristian Gh. (n. la 13 ian. 1956  în Craiova) – scenograf, pictor. Membru al Fondului Plastic, filiala Sibiu. Efectuează grafică de carte, coperte şi ilustraţie la diferite publicaţii. Expoziţii personale şi de grup. A executat ilustraţiile şi copertele la cărţile: Plai vâlcean de Petre Petria (1990), Tu să-mi spui de unde vii şi ce poezii mai ştii  (1993) de F. Sima etc.

Sima, Gheorghe Felix (n. 6 iun. 1949, com. Mihăeşti, jud. Vâlcea) – biblioteconomist; poet, cercetător, artist plastic. Membru USR (din 1993). Cărţi: Cineva mai tânăr (1978), Înfriguratul fierbinte (1980), Casa de pământ (1992), Poarta raiului (2000), Tu să-mi spui de unde vii şi ce poezii mai ştii (1993), Ridică-te, negură (1994), Poezii din vii (2001) etc.

Simeanu, Gheorghe (n. 27 nob. 1933, com. Ciofrângeni, jud. Argeş - m. iulie 2011, Râmnicu-Vâlcea) – istoric, cercetătort. Doctor în istorie.  Cărţi: 100 de ani de industrie forestieră pe Valea Lotrului (1973), File de istorie vâlceană (1976), Îndrumător de orientare profesională (1980), Judeţul Vâlcea. Monografie (1980) ş.a.

Smărăndoiu, Ştefan N. (n. 12 martie 1954 în satul Botorani din com. Măciuca, jud. Vâlcea) – matematician; cercetător, fost fotbalist (diviziile A, C şi D) şi şahist de performanţă. A descoperit un caz nou de metodă grafică, pe care l-a denumit « dublu raport ». Cărţi: Teste de matematică (2001), Magia performanţei (2010) etc.

Simian, Constantin (Dinu) (n. 22 oct. 1887, Sălişte, jud. Sibiu – m. 1955, închisoarea de la Sighet) – jurist (avocat) şi om politic; deputat liberal (1922-1926). Rezident regal al Ţinutului Nistru (1940) şi apoi Olt. În funcţiile pe care le-a avut, a obţinut fonduri pentru îmbunătăţirea sau construirea unor obiective sociale, administrative şi culturale din Vâlcea.

Simian, Mira (n. 16 mai 1920, Râmnicu-Vâlcea – m. 2 iulie 1978, Honolulu, Hawai - S.U.A; căsătorită, în 1945, cu scriitorul Ştefan Baciu) – poetă, prozatoare, eseistă, graficiană, publicistă. Doctor în filologie. În Honolulu, va edita revista „Mele”. Cărţi: Farmece – versuri (1966), Houla, Macoumba, Hora – versuri (1973), Fata lui Temelie – schiţe (1974) etc.

Smedescu, Valentin (n. 17 martie 1967, în or. Târnăveni – jud. Mureş) – jurist; ziarist, publicist. Bogată activitate în presă: fost redactor-şef la „Curierul de Vâlcea”, apoi la „Obiectiv de Vâlcea”, editorial manager la „”City Râmnicu-Vâlcea” etc.  Începând cu anul 2008 - coordonator al programului Biblionet – pentru Judeţul Vâlcea.

Smeoreanu, Gheorghe (n. la 27 aug. 1954, Râmnicu-Vâlcea) – psiholog (logoped) şi teolog; scriitor, ziarist. Fondator de reviste – „Societatea argeşană”, „Criterii literare”, „Criterii politice” etc. Cărţi: Pasărea care ne strigă – poezii (1983), Exerciţii de reînviere – versuri (2002), Ave, Maria – versuri (2004), Argeşul şi omul său – editoriale (2008), Însemnări din casa ei – roman (2011) etc.

Soare, Andreea-Alexandra (n.  14 iulie 1985, Râmnicu-Vâlcea; stabilită la Paris) – interpretă canto clasic şi muzicolog. Precocitatea ei artistică polivalentă i-a adus, începând de la vârsta de 7 ani, numeroase premii zonale şi  naţionale. Solistă  a corului Bisericii ortodoxe din Strassbourg – 2005. 2005-2007: solistă a Corului de Gospel „Ananais”.

Soare, Ion (n. 26 oct. 1941, Bârseşti - Budeşti, jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist; scriitor, editor, animator cultural, întemeietor de reviste: „Almarom”, „Povestea vorbei”, „Forum-V” etc. Dr. (Magna cum laude) în filologie. A îngrijit peste 150 de cărţi. Iniţiator (2002) şi coord. al colecţiei TEZAUR LITERAR ROMÂNESC. Membru al USR. Cetăţean de onoare al Râmnicului. Autor de romane, critică şi istorie lit., monografii etc.; coord. şi coautor al Enciclopediei judeţului Vâlcea.

Soare, Liliana-Delia (n. 25 martie 1971, Sibiu) – inginer; antroposof, publicist. Membru marcant al Societăţii Antroposofice din România. Coîntemeietoare a  revistei ilustrate de antroposofie (on line) “Pământ iubit”. Cărţi publicate: Studii şi articole de antroposofie (2010).

Sporiş, Mihai  (n. 29 iunie 1951, Robeşti - Câineni, jud Vâlcea) – inginer şi istoric; doctor în ştiinţe energetice şi în daco-romanistică; cercetător, scriitor. Cărţi: Exploatarea optimă a acumulării Vidra (1981), Conducerea procesului de producţie într-o filială de centrale hidroelectrice (1997). Amprente în marmura istoriei (1997), Miracole (1997), Spiritul civic (vol. I-IV, 1999, 2000, 2003, 2006), Printre oameni şi cărţi (2011), Semne şi sensuri ale sacrului în arta lui Constantin Brâncuşi (2012)  etc.

Stanciu, Ion (n. la 15 nob. 1940 în com. Săpata din jud. Argeş) – filolog şi istoric; ziarist. Redactor la “Orizont” – publicaţia oficială a judeţului Vâlcea (1968-1972), corespondent judeţean la “Scânteia (1972-1990). Între anii 2000-2005, a fost redactor şef al publicaţiei “Jurnalul de Vâlcea”. 

Stanciu, Nicolae (n. la 24 nob. 1993 în Râmnicu-Vâlcea) – elev; karatist; arbitru naţional de karate. Legitimat la CS Chima, antrenat de Paul Dinu. Performanţe: 1 medalie de aur şi 2 de bronz la CM, 3 de argint şi 4 de bronz la CE, 6 de aur, 8 de argint şi 19 de bronz la CN; 3 de aur, 7 de argint şi 5 de bronz la CR, 1 medalie de aur la Cupe Europene etc.

Stancu, Daniel („Pepito”) (n. 10 mai 1977, Râmnicu-Vâlcea). Membru al UAP din România. Expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate: Râmnicu-Vâlcea (1995, 1995), Bucureşti (1999), Constanţa (1999), Drobeta - Turnu Severin (2005),  Belgia (2003, 2004), Geneva – Elveţia (2006) etc.

Stancu, Gheorghe (n. 4 ian. 1948, com. Zăvideni – jud. Vâlcea) – filolog; ziarist, scriitor, cercetătător. Fost redactor-şef şi apoi director la cotidianul „Evenimentul” (aparţinând de S. C. „Evenimentul” Râmnicu-Vâlcea) şi apoi la „Cronica”. Cărţi: Chemarea destinului - roman (2007), Rondeluri şi catrene electorale (in)amicale (2008), Dosarul morţii (2009) etc.

Stancu, Mircea (n. 29 sept. 1931, Râmnicu-Vâlcea) – arhitect, grafician. Doctor în arhitectură. A elaborat proiecte de clădiri la Oradea, Ploieşti, Constanţa, Costineşti, Mamaia, Dortmund, Freibourg, Tel Aviv, Annecy – Franţa, Arabia, Gabon etc. Asistent la Institutul de arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti (1967-1973). Cetăţean de onoare al Franţei (1980).

State-Burluşi, Nicolae (născut 20 mai 1949, com. Ciofrângeni-satul Burluşi, jud. Argeş) – teolog, editor. Director al Asociaţiei Ortodoxe „Pro-Vita” (Râmnicu-Vâlcea, 1992) şi al Editurii „Buna Vestire” (1991). Cărţi: Tatăl nostru comentat şi explicat pentru copii (2002), Acatistierul de la Râmnic (2003) etc. În colab.: Preotul Dumitru Bălaşa … (2001) etc. 

Stănciulescu, Ion (n. la 10 oct. 1952, Deduleşti, jud. Argeş) – matematician; cercetător. Prof. (şi director) la Şcoala "Take Ionescu" din municipiu.  Cărţi: Matematică - manual pentru clasa a V-a (1996), Rezolvările exerciţiilor şi problemelor din manualul de matematică pentru clasa a V-a (1996) etc.

Stănescu, Alexandra (n. 23 aug. 1944, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; prozatoare. Carieră în învăţământul preuniversitar şi apoi ca biblioteconomistă la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti. Cărţi - proză scurtă: Trei zile de anchetă (1982) şi Singurătăţi (1985); romane: Regula paralelogramului (1983), Nu vă plecaţi în afară (1984) ş.a.

Stănescu, Gheorghe (n. 4 iulie 1926, com. Negru Vodă, jud. Constanţa – m. 6 ian. 2003, Râmnicu-Vâlcea) – scriitor. Fost deţinut politic. În 1994, a înfiinţat Filiala Râmnicu-Vâlcea a Fundaţiei Culturale „Memoria”. Cărţi: Jurnal din prigoană (1996), Pseudo-jurnale poetice (2000), Cabala tăcerii şi dreptul la replică (2000).

Stănişor, Paul (n. 29 nob. 1956, Râmnicu-Vâlcea) – artist plastic (sculptor în lemn, pictor), scriitor. Expoziţii colective la Arhiepiscopia Râmnicului, Galeria „C-tin Iliescu”, BJAI Vâlcea etc. Cărţi de versuri publicate: Semnele părăsirii (2003), Imagini din viaţă (2004), Convorbiri însingurate (2012).

Stilea, Laurenţiu (n.26 apr. 1934, satul Foleştii de Sus din com. Tomşani, jud. Vâlcea) – profesor EFS; sportiv polivalent de performanţă, antrenor, publicist. Este considerat artizanul voleiului vâlcean. "Antrenor emerit" (1994). Cărţi: Izvoare de lumină (2001), Prof. Laurenţiu Stilea. Senior 75 (2009); colab. la Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I (2010). 

Stoica, Elena (n. 24 apr. 1946 în com. Mihăeşti, jud. Vâlcea) – filolog; manager cultural. A condus Întreprinderea Cinematografică Vâlcea şi, din 2003 - CJCPCT Vâlcea. Proiecte şi programe proprii:  Târgul meşterilor populari din România (1998), Monahism şi artă (2000, Ortodoxie şi artă (2008), Lăutarul (1998) etc. 

Stoica, Petre (n. 23 iulie 1949, Râmnicu-Vâlcea) – inginer în automatică; cercetător. Dr. în automatică. Carieră universitară, din 1972, la IPB. Contribuţii în domeniile prelucrării statistice a semnalelor şi identificării sistemelor. Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române (1977 şi 1980). Cărţi: Identificarea sistemelor - teză de doctorat (1979).

Stratulat, Florin (n. 6 apr. 1947, Râmnicu-Vâlcea) – inginer în automatică; cercetător. Dr. în automatică al IPB.  Cărţi: Contribuţii la analiza sistemelor cu eşantionare variabilă- teză de dr. (f.an), Analiza şi sinteza sistemelor cu eşantionare (1980), Analiza şi sinteza sistemelor automate (1984); în colab.: Electronică industrială şi automatizări (1982).

Stratulat, Gelu (n. la 27 sept. 1949 în com. Nămoloasa, jud. Galaţi) – muzician, dirijor, compozitor. Din 1997, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, ca profesor de muzică liniară şi corală. A înfiinţat Societatea VOX HUMANA şi corul cu acelaşi nume. S-a ilustrat şi în calitate de compozitor. 

Stroescu, Gheorghe (n. la 8 sept. 1905, Băile Olăneşti, jud. Vâlcea) - scriitorautor de manuale. directorul Liceului "N. Bălcescu" din Râmnicu-Vâlcea (1953-1956); profesor la Liceul "V. Roaită" din municipiu (1956-1966). Cărţi în colab.Moş Chirică - povestiri pentru copii (1938),  Manual pentru definitivat şi înaintare (1939).

Szabo, Mihai (n. la 1 sept.1977, în localitatea Baia Borşa, jud. Maramureş) artist plastic. Membru al UAPR. În anii cât a lucrat la Râmnicu-Vâlcea, s-a dovedit o prezenţă deosebit de activă în plan artistic.  A realizat scenografia, costumele şi grafica pentru diferite spectacole de teatru din Craiova şi Râmnicu-Vâlcea. Exp. personale şi de grup, în judeţ şi în ţară.  

Sztoika, Tiberiu Francisc (n. la 3 decembrie 1955 în Satu-Mare; stabilit în Râmnicu-Vâlcea din anul 1985) – inginer electronist; editor. Codirector la Editura şi tipografia „Almarom” din Râmnicu-Vâlcea (din anul 1993). Coeditor şi director la publicaţia « Riviera vâlceană » (1993-1994), devenită în 1994, „Almarom”.

Şahinian, Ioan Bagdassar (n. 20 oct. 1933, Răşinari, jud. Sibiu) – inginer construcţii hidrotehnice, filatelist, publicist. Unul dintre cei mai pasionaţi filatelişti ai ţării, cu expoziţii interne şi internaţionale în domeniu. Cărţi: Construcţii de baraje în filatelie (1979; ed. a II-a - 1994), Bălcescu în filatelie  (1979), Luminile de pe Olt  (1982) etc.

Şaţchi Popovici, Irina (n. 29 nob. 1909, Chişinău – m. 3 ian. 1988, Râmnicu-Vâlcea) – pianistă, prof. (de pian), animator cultural; ctitorul Şcolii de Muzică din Râmnicu-Vâlcea şi al Societăţii „Prietenii Muzicii şi ai Teatrului”. A înfiinţat, condus şi supravegheat „Cursurile muzicale de vară” şi o serie de ediţii ale Festivalului „Tinere  talente”.

Şerban, Ariana-Alexandra  (n. 3 oct. 1976, Bucureşti) – actriţă (la Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu-Vâlcea) şi regizoare. Realizatoare a spectacolului “Genesis”, în colaborare cu  “Collusion Company-Glasgow (1997-1998). Roluri: Maria din Noaptea marilor speranţe de D. R. Popescu; Corifeul din Danaidele, Sonia din Unchiul Vania de Cehov etc.

Şerban, Nicolae Cornel (n. 10 sept. 1979, în oraşul Haţeg, jud. Hunedoara) – actor. Roluri interpretate (selectiv): Toboşarul (Povestea unei poveşti de Dan Micu, regia - Doina Migleczi), Durand (Scena in 4 de Eugen Ionescu; regia - Ariana Şerban, Teatrul Municipal „Ariel”) etc. Participant la mai multe turnee şi festivaluri peste hotare. 

Ştefan al Râmnicului (n. în prima jumătate a sec. al XVII-lea, la Târnava, jud. Dolj – m. 1693, Râmnicu-Vâlcea) – teolog. Între 1673-1693, episcop al Râmnicului. A mărit averea Episcopiei Râmnicului prin cumpărături, donaţii şi schimburi. A restaurat M-rea Dobruşa. Ctitor al M-rii Sărăcineşti -Vâlcea (terminată la 28 sept. 1688), unde este îngropat.

Ştefănescu, Alexandru Virgil C. (n. 11 oct. 1901, Râmnicu-Vâlcea – m.?) – medic; cercetător, publicist. Doctor al Institutului „Dr. Cantacuzino”, cu teza Cercetări asupra acţiunii iodurii de potasiu în infecţia tuberculoasă experimentală (1927). A lucrat şi ca asistent străin la Clinica de boli infecţioase a spitalului „Claude Bernard” din Paris.

Ştefănescu, Emil (n. 3 martie 1899 în com Ţigăneşti din fostul judeţ Tecuci, azi Galaţi – m. 1993, Sibiu) – învăţător, artist plastic (pictor), violonist. În 1927 s-a stabilit definitiv la Râmnicu-Vâlcea, ca profesor de desen şi caligrafie la Seminarul Teologic “Sf. Nicolae” şi apoi la alte şcoli din oraş: Liceul “Al. Lahovari” etc. Pictor peisagist. Expoziţii de grup.

Ştefănescu, Febus-Viorel (n. 6 oct. 1933 în Râmnicu-Vâlcea) – artist plastic, scenograf. La solicitarea regizorului poet Radu Stanca, a fost repartizat la Teatrul Dramatic din Sibiu, apoi – prin concurs – la Teatrul de Stat Constanţa (1958-1965), cu o scurtă întrerupere pentru Teatrul de Stat din Bacău etc. A asigurat scenografia la peste 80 de spectacole. 

Ştefănescu, Ioan (n. 17 nob. 1948, Târnăveni, jud. Mureş)– doctor fizician, cercetător, publicist, inventator de renume, cu invenţii de nivel naţional şi internaţional: metodă ecologică de tratare a apei reziduale, un nou tip de apă potabilă etc.  Director general al ICSI Râmnicu-Vâlcea.

Ştefănescu, Mihail (n. 14 apr. 1956, Craiova) – muzician, dirijor. A înfiinţat corala « Euphonia » (1981). Contribuţii substanţiale la înfiinţarea Filarmonicii de Stat « Ion Dumitrescu » din Râmnicu-Vâlcea (1995), al cărei director este şi în prezent. Ca dirijor, a abordat cu dezinvoltură un vast repertoriu simfonic, din compozitori clasici şi contemporani.

Ştefănescu, Paul (Paulis) (n. 1906 în Turnu-Măgurele – m. 1985, Râmnicu-Vâlcea) – învăţător; pictor. În 1952 a venit la Râmnicu-Vâlcea, unde s-a dedicat mai ales picturii. Expoziţii personale  la Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti (Sala Dalles), Sibiu etc. O parte din lucrările sale se află la diferite instituţii din judeţ, printre care Biblioteca Judeţeană şi DJVAN Vâlcea.

Ştefănescu, Petrinel (n. 21 febr. 1955, Râmnicu-Vâlcea) – poet, ziarist, publicist. Bogată activitate de ziarist la diferite publicaţii din Râmnicu-Vâlcea şi alte oraşe. Împreună cu Gheorghe Ionescu, a înfiinţat şi susţinut revista satirică “Academia politică” (1998-2002). Poet de talent, dar boem, şi-a risipit versurile prin diferite periodice.

Ştefănescu-Scagno, Liliana-Olimpia (n. 24 martie 1946, Râmnicu-Vâlcea; fiica lui Emil Ştefănescu) – solist instrumentist şi interpret de muzică de cameră. Începând cu 1997, artista va activa în mai multe orchestre din Italia şi Elveţia. A dus departe, peste hotarele ţării, faima cântecului popular românesc şi, mai ales, a colindelor noastre.

Şteflea, Rodica (n. 14 iun. 1952, Sibiu) – fizician; programator central de calcul şi realizator de programe (în FOX PRO) pentru urmărirea procesului de producţie; autoare a unor culegeri de probleme de fizică; publicist, editor, manager de întreprindere. Din 1998, director executiv la „Conphys SRL” – editură şi tipografie.

Ştifu, Andi-Gheorghe (n. la 13 ian. 1991, Râmnicu-Vâlcea) – student la Drept şi cursant al Şcolii Naţionale de Antrenori. Legitimat la CS Chimia; antrenor – Paul Dinu. Performanţe: 1 medalie de argint şi 2 de bronz la CE; 7 de aur, 14 de argint şi 10 de bronz la CN; 2 de aur, 4 de argint şi 4 de bronz – la Cupa României etc.

Şuiu, Adrian (n. 24 oct. 1966, Râmnicu-Vâlcea) – ing. constructor de maşini, grafician, editor, tipograf. În 1999, a înfiinţat Editura „Adrianso” şi – la scurt timp, subordonată acesteia - tipografia cu acelaşi nume, dovedind acurateţe şi grijă pentru editarea cărţilor şi grafica lor.

Şuiu, Andreea-Otilia (n. 30 nob. 1992, în Râmnicu-Vâlcea) – elevă la CNMB Râmnicu-Vâlcea, profilul Matematică-Informatică; cercetătoare, publicistă, prozatoare. S-a remarcat cu strălucire în mai multe domenii (chimie, literatură, biologie), obţinând numeroase performanţe la concursuri şi olimpiade – naţionale şi zonale.

Şuiu, Camelia (n. 22 febr. 1969, Râmnicu-Vâlcea) – operator introducere prelucrare şi validare date; absolventă a Şcolii Postliceale de Asistente Medicale. Ca angajată a firmei „Adrianso SRL”, excelează în lucrări de tehnoredactare, dar nu numai. Revistele „Renaşterea” şi „Forum-V” – îi datorează tehnoredactarea, paginarea, grafica şi pregătirea pentru tipar.

T

Tamaş, Corneliu (n. 14 febr. 1933,Câmpulung-Muscel, jud. Argeş – m. mart. 2008, Râmnicu-Vâlcea) – arhivist, istoric, scriitor pentru copii. Membru USR. Dr. în istorie. Coautor la colecţia „Documentele Vâlcii”: Îndrumător în Arhivele Statului, Judeţul Vâlcea (1972), Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea (1974), Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, I-II (1979) etc. Cărţi: Istoria Râmnicului – 1994, Istoria Ocnelor Mari – 1995, Istoria Horezului – 1995 etc.

Tamaş, Veronica Mioara (n. 1 iulie 1935, Fântâna Banului, jud. Dolj) – istoric; cercetător, scriitor, publicist. Dr. în istorie. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2003. Volume publicate: Constantin Mavrocordat - monografie istorică (1980), Mesaje nocturne - mic dicţionar al viselor (1993), Inimi rănite. Saga Mavrocordaţilor (1995) etc.

Târcă, Mariana (n. Oacă, la  9 oct. 1962 în Şercaia, jud. Braşov) – ing. constructor de maşini; handbalistă de performanţă. Între 1989-1993, a jucat la CS Oltchim Râmnicu-Vâlcea); din 2000, antrenoare a „Oltchim” şi a lotului naţional feminin. „Maestru Emerit al Sportului”. „Cetăţean de Onoare al oraşului Koprivniča” şi „Ordinul - Franje Bučara” (Croaţia).

Tănăsoaica, Petre (n. 16 iul. 1955, Bărbăteşti – jud. Vl.) – biblioteconomist, istoric de artă; scriitor, ziarist, editor. A înfiinţat „Săptămâna vâlceană” (1994-1997), Editura „Petras SRL” şi cotidianul „Viaţa Vâlcii”. A iniţiat Festivalul Naţional de Poezie „George Ţărnea”. Cărţi: La umbra maşinii de scris– versuri (1996), Banchetul figuranţilor – eseuri (2000), Dürer, capitalistul – note de călătorie (2001), Jurnal indian (Călătorie pe contrasens) (2008) etc.

Tănăsoiu, Cristina (n. la 25 decembrie 1960 în Drăgăşani, jud.Vâlcea) – inginer; cercetător, publicist. Lucrări publicate (în colaborare): Vâlcea – oameni de ştiinţă, cultură şi artă. Dicţionar, vol. II (2004).

Teodorescu, Ana (n. 8 iunie 1929, com. Voineasa, jud. Vâlcea) – biolog, cercetător, publicist; carieră didactică. Cărţi publicate: Trăire pe unde alfa (1999),  Enigme ale  stării de somn cu  vise (1999), Să întârziem îmbătrânirea (2006); în colab.: Natura şi  matematica (2004).

Teodorescu, Dragoş Silviu (n. 22 dec. 1978, Râmnicu-Vâlcea) - arhivist, istoric; scriitor polivalent, publicist. Doctor în istorie. Preşedinte al Societăţii Tinerilor Creatori şi Artişti (STCA), înfiinţată în 1999 sub patronajul CJCPCT Vâlcea. Volume de versuri, publicate: Înluminare – versuri (1999), Zodia luminii (2000), Respirând (2002), Insomnii (2006) etc..

Teodorescu, Ioan (n. 25 ian. 1932, în Râmnicu-Vâlcea) – inginer construcţii hidrotehnice, cercetător. Doctor în construcţii hidrotehnice. Cărţi: Secţiunea „Alimentări cu apă” din cadrul Manualului inginerului hidrotehnician (1969); Gospodărirea apelor(1973), Tendinţe noi în gospodărirea apelor (1974) etc.

Tipei, N. (n. ? -  m. în anul 1903) – profesor. Stabilit în Râmnicu-Vâlcea, unde a funcţionat ca profesor la Şcoala Normală de aici (1860-1862), în locul lui Sterie Dumitrescu, dovedind competenţă, pasiune şi spirit organizatoric. Cărţi: Curs pentru negustori, calfe şi ucenici; Curs pentru învăţarea, citirea şi scrierea cu litere străbune . . .

Toma (Barbu) Antoaneta (n. 15 iul. 1966, Curtea de Argeş) – profesor EFS, jucător şi antrenor (baschet). Legitimată la CSS Râmnicu-Vâlcea. Vicecampioană în Divizia A (1989), şi locul III, la CN Div. A în anii 1988 şi 1991. Coşgeteră la CN Div. A, 1985-1986. Din 2002, a antrenat naţionala U 16, din 2005 – U 18, iar în prezent, U 15.

Toma, Mihai – baschetbalist de performanţă, antrenor. După terminarea facultăţii, prof. la catedra de baschet a Clubului Sportiv Şcolar Râmnicu-Vâlcea, unde a preluat o echipă de fete din generaţia 87-90, baza echipei de junioare a CET, care va fi vicecamp. naţională (2005). Antrenor princ. la echipa de baschet CET Govora (generaţia 1987-1990) etc. 

Tomoiagă (Alecsandrescu), Rodica (n. 3 ian. 1955, Arad; stabilită în Râmnicu-Vâlcea de la vârsta de 2 ani) – profesor EFS; sportivă de performanţă, antrenoare la atletism. Profesor -antrenor la Clubul „Chimia” (1979-1985), la Clubul Sportiv Şcolar       (1986-1985) şi la CNMB Râmnicu-Vâlcea (din 1995), cu performanţe remarcabile..

Totelecan, Marian Ioan (n. 17. dec. 1983 în Huedin, jud.Cluj) – inginer; specializat la ANEFS în arte marţiale: profesor de arte marţiale şi antrenor cat. a III-a. Legitimat laC.S. Chimia Râmnicu-Vâlcea. 3 medalii de argint si 1 de bronz la CN, 1 medalie de aur (juniori), 2 medalii de argint si 1 de bronz la CE etc.Maestru emerit al Sportiului (din 2011).

Trană, Dan Mircea (n. la 1 mai 1954, în com. Păuşeşti-Otăsău, jud. Vâlcea) – informatician. Doctor în informatică. Carieră univ. (fost decan) la Filiala Vâlcea a Universităţii „Spiru Haret”. Cărţi: Instruirea asistată de calculator în studiul informaticii – teză de doctorat(2003), Bazele informaticii – curs (2004); în colaborare: Bazele informaticii de gestiune . . .

Trincă, Marin (n. 24 martie 1911, la Scărişoara, jud. Olt – m. 24 dec. 2001, Timişoara) – profesor EFS. Fost preşedinte al Oficiului Sportiv din Vâlcea şi iniţiator al reconstrucţiei stadionului sportiv din parcul Zăvoi. În 1953, a fondat Şcoala Sportivă de Elevi din Râmnic şi Soc. Sportivă de Gimnastică şi Turism „Lic. Al. Lahovari din Râmnicu-Vâlcea”. 

Truşcă (Efrem) Mihaela (n. la 1 mai 1960 în com. Corbu, jud. Olt) – profesor EFS; tenismenă (de masă); masterat. În prezent: director CSŞ Râmnicu-Vâlcea. A jucat tenis de masă în Divizia A (1976). Legitimată la CS Râmnicu-Vâlcea. Performanţe: Locul V la Campionatul Naţional de Juniori.

Tudor, Dan (n.11 aug. 1957 în com. Ioneşti, jud. Vâlcea) – scriitor polivalent, om de teatru, realizator de emisiuni TV, publicist etc. A fondat agenţia de publicitate Open 3t advertising (1994), galeria concretă şi galeria virtuală de artă gallerya.ro (2000), precum şi editura gallerya.ro (2003). Fondator-asociat al firmei Etalon.  Cărţi: Hora de mână (2005).

Tudose, Nicoliţa (n. la 1 ian. 1948, în Râmnicu-Vâlcea) – filolog; prozator (în limbile română şi franceză). Cărţi publicate: Souvenirs de vacances (1997), În trăsura timpului. Interferenţe (2009).

Tulugea, Claudiu (n. 15 nob. 1973, Drăgăşani) – istoric-arheolog; cercetător. Din 2006, director al Muzeului de Istorie « Aurelian Sacerdoţeanu » din Râmnicu-Vâlcea. Dr. în arheologie. A iniţiat seria nouă a revistei „Buridava”, reuşind şi înscrierea acesteia la CNCSIS.

Turluianu, Ateiram (n. 4 mart. 1943 în satul Gura Văii – com Bujoreni, jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist; poet, fabulist, traducător (din lb. rusă). Carieră didactică în învăţământul preuniv. Este autoarea volumului de versuri Ferestre spre lumină (2012).

Ţ

Ţărnea, George (n. 10 nob. 1945, Ciorăşti - Şirineasa, jud. Vâlcea – m. 2 mai 2003, Bucureşti). Membru al USR (din 1972). „Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea” (2002). Cărţi: Păsările miresei (1972), Testamentele înţeleptului (1974), Starea de iubire (1975), Balade (1976), Drumul domnului de rouă (1977), Înalta fidelitate (1977), Scrisori de fiecare zi (1980), Baladă pentru vinul tânăr (1980), Fals tratat scatologic de bună purtare (2003) etc.

Ţenea, Jeanina Georgeta (n. la 19 nob. 1970, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; scriitor, artist plastic, designer. Prezentă în volumele colective de proză (Iaşi – 2006, 2007). Cărţi: Viaţa între plus şi minus proză scurtă (2007), Poveşti pentru oameni mici şi oameni mari (2011).Participantă la două expoziţii de grup (pictură).

Ţuca, Ion (n. 12 martie 1934, com. Orleşti – jud. Vâlcea) – ziarist; scriitor, publicist. Dr. în filosofie cu teza Contribuţii româneşti în domeniul axiologiei (1979)A întemeiat „Mesagerul vâlcean” (1991-1996) şi „Mesager” (1996-2006). Cărţi: Scuzaţi-mă, prieteni! (1997), Dinăuntru şi din afara Casei Albe (2003) etc. 

U

Udubaie, Gigi (n. la 10 dec. 1952 în com. Bujoreni, jud. Vâlcea) – prozator. In 1993, a înfiinţat revista de publicitate „Riviera vâlceană”. Cărţi: Tragedia unei vieţi – roman (1994), Între două iubiri – roman (1998), Aventura unei existenţe – memorialistică (2008).  

Ungureanu, Elena (n. la 3 ian. 1950, în com. Albeştii de Muscel, jud. Argeş) – filolog şi lingvist; cercetător. Doctor în ştiinţe umaniste. Membră a Grupului de lucru pentru limba şi literatura română, în cadrul Proiectului de Reformă a Învăţ. Preuniv. Cărţi: Construcţia incidentă în limba română (2002) ş.a., în colab.

Ungureanu, Mihai Aristotel (n. la 9 iun. 1950, Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinţi) – economist. Doctor în ştiinţe economice. Fost director general al DGFP Vâlcea. Carieră universitară (Universitatea Româno-Americană). Cărţi:Organizarea şi conducerea Trezoreriei finanţelor publice . . .  (1996), Finanţe publice - aplicaţii practice (1999) etc.

Ungureanu, Petre (n. la 15 apr. 1952 în com. Racoviţa, jud. Vâlcea) – jurist; avocat, ziarist (analist politic), om politic. Membru fondator (19.01.1990) şi fost membru în Consiliul director al cotidianului “Curierul de Vâlcea”. Vicepreşedinte al PNL Vâlcea (2002-2006). Fost prefect al jud. Vâlcea (oct.- 2009-iun.2012).

Urea, Ion (n. la 29 nob. 1939, Râmnicu-Vâlcea) – matematician; autor de manuale şcolare. Din 1990, director economic la Fundaţia „România de Mâine” a Facultăţii "Spiru Haret" – filiala Vâlcea. Cărţi publicate: Culegere de probleme de geometrie. Clasa a IX-a (1985), Culegere de analiză matematică  vol. I şi II etc.

Ureche, Alexandru (n. la 25 iulie 1948, Râmnicu-Vâlcea) – inginer electronist;inginer de sunet. Începând cu anul 1981, lucrează în străinătate. Filmografie: E atât de aproape fericirea(1977),Dincolo de orizont(1978),Drumuri în cumpănă (1978),Pe firul apei  (1978),Cine mă strigă?(1979),Ultima frontieră a morţii(1979) etc.

Ursei, Nichi (n. la 9 febr. 1948, com. Stoileşti, jud. Vâlcea) – asistent medical; poet, actor amator, epigramist redutabil, cu premii zonale şi naţionale. A organizat festivaluri şi concursuri de satiră şi umor. Prezent în culegeri şi antologii de epigrame. Cărţi: Zâmbete în colţul gurii – proză umoristică şi poezie (1995) şi Singur printre epigramişti (1997).

Urşianu, Valerian (Demetrie) (n. apr. 1845, Râmnicu-Vâlcea – m. 15 mart. 1915, Buc.) – cercetător, poet. Doctorat la Roma (1876). Deputat şi senator (1883, 1889 şi 1901). Cărţi: Lotta por dirito alla terra attraverso (Roma, 1878), Despre importanţa dreptului internaţional (1881), Despre principiul de naţionalitate (1884), Afacerea Hallier (1900) etc.

V

Van Rees Zota, Ionela (n. 18 mart. 1977, în Comăneşti, jud. Bacău; stabilită în Râmnicu-Vâlcea din 1991; din 2007, trăieşte în Germania, la Nürnberg) – jurist; jurnalist, scriitor. La Râmnicu-Vâlcea, a întemeiat revista (şi editura) “Aşii vâlceni”, iar în Germania – “Aşii Români”. Cărţi: Cu dragoste, din dragoste, pentru dragoste – versuri (2000) etc.

Vancu, Ana (n. 9 sept 1937, Râmnicu-Vâlcea) – fizician; cercetător, publicist, traducător. Dr. în fizică, cu teza Proprietăţi optice ale semiconductorilor amorfi (1974). Trad. din franceză: Războiul soldaţilor necunoscuţi, Dicţionar cultural al Bibliei,Filosofia alchimiei – Marea operă şi modernitatea etc..

Vartolomeu (Valeriu), Androni (n.  27 mart. 1952, Latinu, jud. Brăila) – teolog; cercetător. Doctor în teologie, cu teza Învăţătura despre întreita slujire a Mântuitorului Iisus Hristos în teologia apuseană contemporană (1999). Stareţ la M-rea Cozia (din 2000); director interimar la Seminarul „Sf. Nicolae” (2003-2007). Cărţi: Mircea Eliade şi ortodoxia [1999].

Vartolomeu, Stănescu (n. în anul 1875 în Ciuperceni din - Flămânda, jud. Teleorman – m. 2 nob. 1954, M-rea Bistriţa) – teolog şi jurist. Vicar (din 1913) şi apoi episcop de Râmnic între 1921-1938. A întemeiat revista “Renaşterea”. Cărţi: Cuvântare (Buc. 1912, 1913 şi Râmnicu-Vâlcea, 1935), Scurte încercări de creştinism social(1913) etc.

Vasiliu, Gheorghe A. (n. 20 febr. 1907, Râmnicu-Vâlcea – m.?) – biolog, cercetător. Profesor secundar (1935-1947), Premiul “Em. Teodorescu” al Academiei Române, pentru lucrarea Tratat de algologie, vol. IV (1981). A mai publicat: Monografia zonei Porţilor de Fier, studiu hidrologic al Dunării şi al afluenţilor săi (1970).

Vasiliu, Maria A. (n.  7 iul. 1913, Râmnicu-Vâlcea – m. ?) – biolog, cercetător. În 1958, a publicat Catalogul colecţiei de orthoptere “Arnold Muller” de la Muzeul Bruckenthal din Sibiu; în colab., albumul Muzeul de Istorie Naturală “Gr. Antipa”. 1831-1861. În 1969, într-o publicaţie germană, subspeciei unei insecte orthoptere, i-a fost dat numele ei.  

Văduva-Clavac, Camelia (n. 2 mai 1973, în Zătreni – jud. Vâlcea) – soprană. Lucrează la Filarmonica „Ion Dumitresscu”. În repertoriu: Nunta lui Figaro (Susana), Flautul  fermecat (Konigen der Nacht), Don Giovani (Donna Alba), Rigoletto (Gilda), Lucia di Lamermoor (Lucia) etc. A mai interpretat piese vocal-simfonice, arii din opere şi lieduri.

Vega, Laura (n. 12 apr. 1950, com. Goleşti, jud. Vâlcea) – juristă; scriitoare, cercetătoare, publicistă. Cărţi: Ţărmul Aurorei, versuri (1986); Ecouri – articole, reportaje, poezii (1997); Moştenirea Iancului – versuri (1998);  În lumea scriitorilor – memorialistică (1999) etc.

Velici, Petti (n. 13 ian. 1953, satul Bâlvăneşti din com. Băseşti, jud. Mehedinţi) – artist plastic. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Expoziţii personale şi de grup. Expoziţii şi participări internaţionale: Galeriile de Artă „Cozia”, Hamme-Belgia (2003), Kromeriz – Cehia (2005). Participant la mai multe tabere de creaţie naţionale.

Veţeleanu, Alina Nicoleta (n. 4 dec. 1973, Horezu, jud. Vâlcea) – filolog şi jurist; critic şi istoric literar. Dr. în filologie (Magna cum laude) al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu lucrarea Idiostilul Marin Preda (2002, publ. 2008). Dir. rev. „Educatorul”. Lucrări didactice. 

Vişan, Radu (n. 22 mart. 1934 în Dăbuleni, jud. Dolj – m. 2008, Râmnicu-Vâlcea) – profesor, antrenor (Colegiul „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea). Polisportiv: handbal, fotbal, baschet. În 1970, preşedinte al CJCFS Vâlcea. Fost inspector  şcolar.

Vlădoianu, N. (n. 26 apr. 1895 în Râmnicu-Vâlcea – m. ?) – om de teatru, prozator. O parte din studiile universitare, le-a urmat la Paris. A fost directorul Teatrului « Alhambra » din Bucureşti. Cărţi publicate: Fă economie ! – schiţe (f. an) ; în colaborare: Amedeu Stânjenel (1925), Culegere de anecdote (1929).

Vlădoiu, Aurel (n. 27 ian. 1948, în com. Amărăşti, jud. Vâlcea) – economist; om politic. Fost primar al oraşului Băile Olăneşti (1979-1982 şi 1983-1989) şi preşedinte al CJEFS Vâlcea (1982-1983), prefect al jud. Vâlcea (oct. 2003- dec. 2004), deputat în Parlamentul României (2004-2008 şi reales în 2008).

Voiculescu, Mihai M. (n. 6 aug. 1944, Râmnicu-Vâlcea) – istoric şi jurist. Cărţi: Istoria economică a României (1994); în colab.: Centenar.  Liceul « Alexandru Lahovari » Râmnicu-Vâlcea. 1891-1991 (1991), Dicţionar şcolar pentru istoria universală (2000) ş.a. 

Vreja, Ingrid-Cristiana (n. 26 sept. 1987, Râmnicu-Vâlcea) – biochimist; cercetător în domeniul biologiei moleculare. Succese de prestigiu la numeroase concursuri şi olimpiade de prestigiu: Premiul I, excelenţă III la Concursul Naţional „Chimexport” – faza naţională, plus calificarea în lotul lărgit al României (2004-2005) etc. 

Z

Zamfir, Zenovia (n. 2 iul. 1965, com. Măciuca, jud. Vâlcea) – juristă; prozatoare, cercetătoare. Cărţi: Vederi necenzurate - proză scurtă (1998), Regrete târzii - roman (1999), Rătăcită în jungla vieţii – roman (2000), Zile şi nopţi . . . altfel - reportaje (2001) etc.

Zamfiroiu, Lilian (n. 3 mai 1963, Sibiu) – filolog; jurnalist, cercetător, diplomat. Fost profesor de limba română. În prezent, ministru-consilier în cadrul Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO. Dr. în istorie, cu teza Relaţii diplomatice româno-italiene, 1918-1940 (2011).

Zeană, Corneliu (n. 12 apr. 1939,  Râmnicu-Vâlcea) – medic cardiolog; cercetător. Dr. în medicină (1973). Membru al European Society of Toxicology (1969) şi al Uniunii Medicale Balcanice (1970). Cărţi: Diagnosticul bolilor reumatismale (1972), Corticoterapia în medicina internă (1976), Imunologia clinică (1980) etc.

Zisu, Gh. T. (n. în 1866 la Râmnicu-Vâlcea – m ?) – medic; cercetător, publicist. Lucrări publicate: Osteo-mielita cronică a oaselor gambei (1892), Sursele de la Pucioasa şi Vulcana (1902).

Zorlescu, Constantin (n. 4 mai 1922, Lăpuşata, jud. Vâlcea – m. 30 ian. 2009, Râmnicu-Vâlcea) – inginer în industria lemnului; inventator, artist plastic. 8 certificate pentru inovaţii şi al unui brevet de invenţie (1968). Peste 60 din lucrările sale se află în diferite colecţii particulare. Fost preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori din România.

Zugrăvescu, Elena (n. la 29 iunie 1911, în com. Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea) – poetă, publicistă. A debutat în 1926, la „Îndrumarea Vâlcii”. În colaborare cu Paul Ştefănescu, a editat revista „Slovar”. Cărţi publicate: Poezii (f. an).

Zugrăvescu, Gheorghe Dorel (n. 25 nob. 1930, Râmnicu-Vâlcea) – geofizician, cercetător. Dr. în ştiinţe tehnice, cu teza Deformări periodice şi neperiodice ale globului terestr (1985). Membru al Academiei Române (din 1991). Funcţii de conducere: Societatea Română de Fizică (1990), Societatea Regală de Astronomie – Belgia (1970) etc. „Doctor Honoris Causa” al Univ. din Petroşani (2001).

Zugrăvescu, Paul-Amor (n. 22 octombrie 1933, Râmnicu-Vâlcea) – chimist; cercetător, publicist. Doctor în chimie (1978). Cărţi: Analiza chimică a solurilor în vederea caracterizării fertilităţii (1959), Lucrările Conferinţei de chimie analitică de la Braşov (1971).  



Enciclopedia județului Vâlcea vol. II 2012/ Localitățile urbane.

Clic pentru Enciclopedia Județului Vâlcea - vol. I, II, III - integral în pdf 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Cine uită, nu merită/ blestemul generalilor români exterminaţi în temniţele comuniste, în perioada 1944 -1964)” vol. I și II integral în pdf

Lucrarea „Cine uită, nu merită (blestemul generalilor români exterminaţi în temniţele comuniste, în perioada 1944 -1964)” constituie un pios...