Pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domnica Ciucă, prof. Ion M. Ciucă/«1821 Drăgășani/ Mormântul regimului fanariot», Capitolul VI (ultimul)

(urmare carte în foileton/ link)

Schiță a istoriei Drăgășanilor după 1821 până azi (anul 2001) 

După cum am consemnat în capitolul anterior, Drăgăşanii au avut o istorie specifică localităţilor viticole.

Evenimentele petrecute în anul 1821 pe aceste locuri au adus firavei localităţi pagube mari. Turcii îi puseseră foc, mulţi oameni au fost omorâţi iar cei care au scăpat au fost „băjeniţi“ prin aşezările de peste Olt (Oteşti - Poganu), unde nu au cunoscut nenorocirile războiului.

Cei care au mai scăpat cu viaţă s-au trezit fară avutul lor nepreţuit - vinul. Vinul pe care îl băuseră armatele eteriste şi pandureşti. Deja din secolul al XIX- lea, Drăgăşaniul era comparat „cu alte oraşe“. În 1821, D. Protopopescu, eroul de la Zăvideni, spunea că atunci când au venit în Drăgăşani ,,am găsit oraşul pustiu“.(1)

Prin 1827 se arăta că nu au plătit otoştină „poporul din Drăgăşani“ adică proprietarii: Clucereasa Stanca Socoteanca, Stolnicu Lahovari, Grigore Filipescu, Mănăstirea Govora, Stolnicu Nicolae Gigârtu, „cocoana Tiţa Baruneasca”, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mihăilă Lupu din Ocnele Mari, Drăghiceanu Otetelişanu, Hristea Belivacă, Badea Gheorghiu, banul Barbu Văcărescu, Diamandi Râmniceanu, Nicu Vlădescu, Barbu Văcărescu ban, dvomicul Nenciulescu, Radu Mănăstireanu, Băluţă Teişeanu, Slugerul Băluţă, Zanfirache Ralea, Nichifor din Râmnic, Gheorghe Golescu, Dumitrache Bibescu, Nicolae Nisipeanu. Episcopia se plângea că aceştia nu şi-au mai plătit obligaţiile „de la răzvrătire“. Din acest motiv, la 1 septembrie 1827, episcopul Neofit obţine un recensământ al celor care au în proprietate vii în Drăgăşani, în urma căruia se găsesc 389 de proprietari. Aceştia sunt obligaţi să semneze un contract colectiv prin care se obligau să dea „obişnuita otoştină în natură“ (2).

În 1831, plasa Oltul de Jos avea ca reşedinţă „târgul Drăgăşani“. Era condusă de Gheorghe Bucşenescu, iar la 1833, era condusă de Matake Filipescu. în această plasă erau incluse satele: Aureşti, Călina, Colibaşi, Creţeni, Cîrlogani, Gârdeşti, Doba, Guşoeni, Fişcălia, Glăvile, Nemoiu, Orleşti, Ioneşti, loneştii-Govorii, Izvorul, Amărăştii, Mamura, Zăvideni, Strejeşti, Ştefaneşti, Runcul, Stăneşti, Spârleni, Fumureni, Mitrofani, Râureni, Măgureni, Şuteşti, Olteni, Momoteşti, Voiceşti, Şuşani, Scorbura.

În total, pe la 1840, plasa Oltului avea 77 de sate.În documentele anului 1833, Drăgăşanii sunt numiţi „oraş“. Avea printre altele o biserică şi cinci preoţi.

Proprietarul - Episcopia - îl numea în 1836, tot „oraş“. Negustorii erau obligaţi să plătească proprietarului amintit câte patru galbeni. Toţi negustorii se obligau să plătească taxe pentru toate bunurile vândute. Este consemnată existenţa unor negustori car se ocupau cu băcănia, mămulăria, brutăria, şi crâşmăritul. Toţi aceştia se unesc şi-şi construiesc un nou local de şcoală în 1839 în „oraşul Drăgăşani. De acest oraş aparţinea acum satul Bârsanu. ceea ce înseamnă că „oraşul“ se întindea spre Călina, după cum am amintit. (3)

Ca de obicei, negustorii „trişează “ şi proprietarul - Episcopia - îl reclamă în 1834 - autorităţilor. Arendaşul Episcopiei, avea obligaţia să ia „dijmă " din tot ce se producea în acest oraş de la anul 1836.

Pe la 1850, erau în acest „oraş“ 48 de negustori. Arendaş era celebrul colonel Ion Solomon (4). Acesta, prin firea lui autoritară, va lua diferite măsuri cu negustorii care nu-i plăteau „zeciuiala". În 1851 se plângea că „negustorii de aiurea cât şi din târg şi-au deschis prăvălii cu diferite mărfuri de băcănie, braşovenie, cizmărie, cojocărie, fără autorizaţie şi că refuză să plătească pentru ele“ (5).

Şi noul arendaş, Coandă, era în conflict cu negustorii la 1852. Se consemnau 129 case, 198 pogoane şi izlaz de 700 de pogoane. În acel an domnitorul cerea să se ridice „planul noului oraş, cu străzi şi piaţă". Negustorii erau mereu în conflict cu autorităţile care le cereau diferite taxe şi impozite. Şi clăcaşii refuzau să efectueze cele 22 de zile de muncă impuse de Episcopie.

Situaţia conflictuală între arendaşii Episcopiei şi orăşeni se menţine până în 1862, când aceştia din urmă obţin dreptul de a-şi vinde vinul acasă la ei „dar nu cu ocaua”.

Pe la 1845, are loc o nouă împărţire administrativă. De Drăgăşani, aparţineau satele: Amărăşti, Aureşti, Bârsanu, Fumureni, Izvoru, Mitrofani, Călina, Creţeni, Momoteşti, Gârdeşti, Lungeşti, Stăneşti, Şuşani, Ştefaneşti, Mădulari, Măgureni, Spârleni, Râmeşti, Guşoeni, Şuteşti, Zlătărei, Tighina, Voiceşti.

Anul 1848 în zona Drăgăşanilor este foarte agitat. Clăcaşii nu ascultau de autorităţile timpului. Alături de cei din Drăgăşani, erau şi cei din Călina, Lungeşti, Fumureni, Momoteşti, Prundeni, Şuşani, Stăneşti, Râmeşti, Zăvideni (6).

Locuitorii din Drăgăşani se împotrivesc să întimpine pe Omer paşa, conducătorul armatei turceşti, ce se îndrepta spre Râmnicu-Vâlcea. Autorităţile cereau ca „eşind în piaţa târgului, să facem cunoscut pregătirea", dar orăşenii „au început cu felurimi de netrebnice vorbe a necinsti această vestire“ iar locuitorii Ilie Breazul şi Badea Cizmarul „au îndrăznit de m-au lovit pe mine Barbu Drănovăţeanu, în cap, cât au eşit şi sânge“ fiindcă au „ capetele pline de felurimi de cugetări rele, care întotdeauna se împotrivesc la orice li se face cunoscut" şi caz şi mai grav „strigă că nu ne cunosc de comisari" (7).

În luptele din Dealul Spirii din acel an, au fost răniţi Dumitru Budişteanu din Călina, Ion Lăutaru şi Ion Marin Căpriceanu din Fumureni şi Ştefan Dumitru Nedelea din Zlătărei. Aceştia toţi făceau parte din regimentul nr. 2 (8). La 16 octombrie 1848, soldatului Neacşu Ion Sfinţescu, turcii îi confiscă armamentul.

Începe pavarea a două străzi şi piaţa târgului cu „piatră din zăvoiul de la Olt" (9).

Reforma agrară din anul 1864 a fost primită ca o „mare victorie" a locuitorilor împotriva Episcopiei. Au fost împroprietărite 506 familii, din care 359 pe pământurile Episcopiei Râmnicului (azi centrul oraşului cu blocuri) şi locuitorii din Bârsanu, Gârdeşti, Momoteşti au primit şi ei pământuri. Se făcea dreptate. Proprietarul care prin diferite mijloace luase pământurile strămoşeşti le restituia urmaşilor, însă prin despăgubire. Pământurile rămase după împroprietărire au fost vândute, mai târziu, de către stat unor moşieri (10).

Locuitorii eliberaţi aduc cele mai sincere mulţumiri domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În Acesta (?), puternic impresionat de preţuirea drăgăşenenilor, în 1865 declară oficial Drăgăşanii oraş printr-un ofis domnesc.

Între timp,marii producători de vinuri caută să iasă pe piaţa externă cu produsele lor. Pe la 1847, la Paris, se consemnează participarea la o expoziţie de vinuri, dar sub pavilion turcesc. Acum, în anul 1865, vinul de Drăgăşani merge la Bucureşti „în vechiul târg al moşilor” cu o colecţie de vinuri „Tămâioasa”, premiată cu o sumă de bani.

În 1867, are loc o participare la o expoziţie de vinuri de la Paris, unde prin D. Simulescu se primeşte „medalia de bronz şi diploma de onoare a expoziţiei”. Pe la 1873, o nouă expoziţie la Viena, unde sunt prezentate „vinuri de Drăgăşani“ (11).

În 1877, începe Războiul de Independenţă, la care Drăgăşenenii contribuie cu multă dăruire. Erau convinşi că prosperitatea lor depinde de independenţă. La 3 mai 1877, este concentrat Popescu Sandu, în batalionul II Vâlcea (12). Lui Ştefan Creţeanu i se rechiziţionează doi cai din care „un armăsar râncaci“ în valoare de 350 lei, respectiv 450 lei (13).

Proclamarea oficială a Independenţei este primită de locuitori cu mare bucurie, Ştefan Popescu, anunţă pe prefectul Vâlcii că la «10 ore, după Te-Deum, cântat în biserica Adormirea, în urma la Primărie, unde s-au primit felicitările întregului public, mă grăbesc a vă anunţa că entuziasmul a fost fără margini. Toţi cetăţenii fără excepţiune, sunt electrizaţi de bucurie şi fericire pentru independenţa Patriei noastre române. În aceeaşi zi şi prefectul anunţă Ministerul de Interne despre sărbătoarea din Drăgăşani (14).

La 6 iunie 1877, Ioniţă Şerban, Gh. Proorocu, G. Bălăşanu, Lazăr Predescu, locuitorii din Drăgăşani, au transportat de la gara Drăgăşani, până la Ştefaneşti, 42.000 de cartuşe. (15).

La 11/23 iulie, Comisia de rechiziţii din Drăgăşani, formată din primarul Ion Stănescu, Ilie Dumitrescu, Ştefan Râmniceanu - consilieri şi Ioniţă Costea, Vrancea Ioanovici - membri, dau 20 de pogoane livadă pentru vitele rechiziţionate din judeţul Dolj (16). În aceeaşi lună, subprefectul din Drăgăşani, trimite 200 vite la Tumu-Măgurele (17).

În toamna anului 1877 primarul oraşului Drăgăşani, Ion Stănescu şi secretarul Ion Bărbulescu anunţau Prefectura că în această localitate s-au organizat două comitete, unul de doamne sub preşedinţia doamnei Laura Simulescu şi altul de bărbaţi sub preşedinţia preotului Mihalache Nicolăescu pentru „că au adunat ofrande, înfiinţând paturile pentru bolnavii ce au sosit de pe front" (18).

În Drăgăşani exista un „spital" cu câteva paturi, într-o casă unde plătea chirie. La 20 august 1877, se simţea nevoia de a se organiza 300 de paturi la Râmnic şi la Drăgăşani, fiindcă erau mulţi soldaţi răniţi (19).

Prefectura judeţului cerea subprefectului plăşii Oltul să înfiinţeze „spitaluri pentru 150 bolnavi din armata română". Se recomandau localurile: Conacul moşiei Drăgăşani, localul lui Nicolae Ropcea, localul şcolii de băieţi (20).

Fiind mulţi bolnavi, subprefectura oraşului Drăgăşani propune organizarea de spitale militare şi la şcoala Drăgăşani, în încăperile „de la Şerbăneşti". În şcoală se organizau paturi pentru 45 bolnavi, restul la fosta mănăstire Şerbăneşti, unde se petrecuseră o parte din evenimentele anului 1821.

Conacul moşiei Drăgăşani „era ocupat cu porumbul domnului Becu şi greu de reparat, iar casa Ropcea era ruinată", semnala subprefectul Popescu (21).

Totodată era nevoie de personal medical. În acest sens, la 27 aprilie/ l0 mai, Carol Davila, şeful Serviciului Sanitar al armatei, scria prefectului de Vâlcea că doctorul Condemin nu se va transfera din Drăgăşani, la judeţul Olt unde fusese luat de Batalionul 4 miliţieni. I se ordona să se înapoieze la Drăgăşani (22). La 23 iunie 1877, medic al zonei era Teodor Dumitrescu. Prefectura Vâlcea cere Episcopiei să fie disponibilizate un număr de călugăriţe, care să lucreze ca infirmiere la spitalele din Râmnic şi Drăgăşani, întrucât era nevoie de personal auxiliar. La 3/ 15 septembrie Prefectura judeţului Olt, informează Prefectura Vâlcea, că a trimis la Drăgăşani 75 de răniţi „soldaţi români convalescenţi", iar pe 5/ 12 septembrie trimite alţi 15 soldaţi pentru spitalizare(23).

Din lipsă de localuri publice, o parte din răniţi erau repartizaţi la case particulare, şi în acest sens „mai mulţi cetăţeni din Drăgăşani au primit de bună voie câte 1-2 soldaţi în casele lor, dăndu-le nutriment şi cele necesare" (24).

De la Horezu se aduc 20.000 bucăţi şită pentru acoperirea spitalului „ce este a se face în Drăgăşani pentru soldaţii români răniţi" (25).

La 11/ 23 septembrie prefectul Vâlcea, D. Simulescu anunţă pe subprefectul din Drăgăşani că „localul mănăstirii Mamu şi conacul moşiei Drăgăşani, fiind a se repara pentru spitalul necesar soldaţilor convalescenţi, mâine sosesc acilea cu inginerul judeţului“ (26). În aceeaşi zi prefectul cere să se mute de la mănăstirea Bistriţa: saltelele, pernele, cearceafurile şi orice obiecte ar trebui la spitalul soldaţilor la Drăgăşani (27). Se cerea la 15/ 27 septembrie, de către subprefect, 6 soldaţi sanitari (28).

Se vor organiza, totuşi, spitale militare în localurile şcolii de băieţi şi în conacul moşiei Statului, dar şi la mănăstirile Şerbăneşti şi Mamu, cu o capacitate totală de 250 paturi (29). Între timp, sosise medicul Condemin şi lucra, cum se pricepea, la cinci spitale militare, activând în cadrul „Serviciului medical al Spitalului Urbei Drăgăşani” (30).

Se vor face şi concentrări. Astfel la Escadronul 2 Călăraşi-Vâlcea se prezintă la 21 septembrie/ 3 octombrie soldatul Marinescu Dim din Drăgăşani, iar la Regimentul 2 Vâlcea Costache Dimulescu(31), la batalionul de geniu Naidinescu Dumitru(32). Pe 6/ 18 octombrie 1877 se concentrează Nicolaescu Ioniţă, Niţescu Preda, Dumitrescu Radu, toţi din Drăgăşani (33).

Era nevoie de alimente şi pentru a le obţine Serviciul Sanitar al judeţului Vâlcea informa Prefectura de necesarul de alimente pentru iarnă la „Spitalele Drăgăşani, Şerbăneşti, Mamu“. În toate acestea se găseau 250 bolnavi (34). Se cereau 1.300 oca de ceapă, 2.0 de morcovi, 2.000 căpăţâni de varză, 1.500 gulii, 9.000 fire de praz, 3.000 legături de pătrunjel, 1.500 ţelină, 400 oca orez, 3.500 ocale cartofi, 200 oca fidea, 300 oca untură. La 10/ 22 octombrie Direcţia Generală a Spitalelor din Turnu-Măgurele anunţă că trimite la Drăgăşani alţi 120 soldaţi bolnavi (35). La 16/28 octombrie Primăria oraşului Drăgăşani informa Prefectura că i-au sosit 154 bolnavi din care 100 au fost trimişi la Râmnic (36). Se primesc cojoace pentru bolnavi (37).

Primarul comunei Vaideeni trimitea la 4 noiembrie „primarului urbei Drăgăşani" zece cojoace (38). La 13 noiembrie se rechiziţionau pentru front 50 vite mari (39). Numai prefectul Simulescu dăduse 33 vite mari, din care 17 bivoli, bivoliţe şi mânzaţi. Nae Mihalache da şi el patru vite, la fel şi Ion Cladoveanu.

Între timp se strânsese din plasa Oltul „aproape 7.000 lei” pentru a se cumpăra arme (40). Cetăţenii contribuiau cu ce puteau, aşa că prefectul anunţa că „la spitalul înfiinţat în comuna Drăgăşani pentru soldaţii români s-au făcut mai multe ofrande“ şi că „fiecare cetăţean s-a întrecut, după puterea sa, în tot modul a uşura suferinţele acestor martiri ai României”. Se evidenţiau Vrancea Iovanovici, „a dat zece paturi cu tot ce trebuie”, Costache Nicolae un pat, preotul M. Nicolaescu, Smaranda Vladimir, Zenovie Oramulu, Caliopi Cemovăţeanu, Alexe Cercelăreanu, Ion Dimulescu au dat anumite sume de bani şi obiecte. Iar organizatorul lor era preotul Simion Stănescu (41). La 29 decembrie 1877, căruţaşii din Călina, Prundeni şi Drăgăşani, transportau 15.880 ocale de sare pentru nevoile armatei (42).

Din rândurile soldaţilor din Drăgăşani, au fost răniţi în acel război Mihăescu Nicolae şi Teodorescu Florea în luptele de la Griviţa (43).

După război viaţa îşi reia cursul normal la Drăgăşani. Vinurile de aici, participă la 1880 la o expoziţie organizată la Bucureşti. Sunt căutate de către negustori din Anglia, Germania, Rusia etc. În anul 1881, se organizează o expoziţie la Râmnic, în parcul Zăvoi. Cu acest prilej prefectul D. Simulescu a prezentat în premieră o reţetă de coniac. Alături de el, veneau la expoziţie cu vinuri alese şi Ştefan Ion Popescu din Ştefaneşti, Mihai Urşanu din Guşoeni, Zisu Dumitrescu şi Ştefan Filipescu. Cea mai apreciată a fost, Laura Simulescu, care a prezentat o reţetă de vinuri din struguri stafidiţi „ după reţete orientale Concurenţii au primit în final medalii de aur, argint, bronz cât şi premii în bani(44). La 28 iulie, „agricultorul“ D. Simulescu, primea medalia „Coroana României” pentru propăşirea agriculturii (45).

La recensământul anului 1882 în podgoria Drăgăşanilor s-a găsit 7.952 pogoane de vie (46).

Totul părea să meargă bine când în 1884, pătrunde filoxera şi distruge aproape totul. Din celebrele vinuri participante la expoziţiile amintite şi care erau rezultatele unor reţete din crâmpoşie, braghină, gordon şi tămâioasă nu mai rămâne nimic. Filoxera face ravagii şi în zona Drăgăşanilor, sunt distruse viile din Fumureni, Mamu, Lungeşti, Zlătărei, Şuşani, Ştefaneşti, Stăneşti, Şuteşti, Creţeni, Călina, Guşoeni, Izvorul, Orleşti, Cocorăşti, Cepari, Cârlogani, Doba, Colibaşi, Strejeşti (47).

După dezastru, viticultorii caută noi soluţii. Astfel la 1892, începe să ia fiinţă în Drăgăşani, pepiniera de stat „folosind portaltoiul american", pentru a obţine varietăţi rezistente la filoxeră. La 16 martie 1898, începe altoirea soiurile româneşti pe portaltoiul american. Încet se reface podgoria, dar niciodată nu va mai avea valoarea de altădată.

În 1898, la expoziţia de la Craiova viticultorii drăgăşăneni obţin trei medalii de aur şi una de argint.

În 1900, înregistrează o reuşită notabilă: D. Simulescu, Ştefan Filipescu, Gh. Filipescu, A. Măciuceanu, Ion Bratu participă la Expoziţia Universală de la Paris. (48).

Viticultorii mai participă şi în 1908 la expoziţia de la Milano, iar la 1912 la expoziţia de la Gand, unde se primesc diplome de onoare (49).

Între timp în rândul producătorilor de vinuri intră şi Ion. I.C. Brătianu care solicita 3.000 de portaltoi american, 10.000 de înrădăcinate americane, 1.000 viţe struguri de masă, 20 de piersici (50).

Pentru întâlnirile fruntaşilor oraşului se organizează mai multe „cluburi". Viaţa politică era lipsită de evenimente deosebite. La 21 ianuarie 1891, se înfiinţează şi la Drăgăşani o secţie a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor.

Un eveniment important l-a constituit darea în folosinţă a Staţiei C.F.R. Drăgăşani. Linia Piatra Olt - Drăgăşani fusese dată în folosinţă la 1/13 decembrie, iar Drăgăşani - Râmnic, la 20 ianuarie 1887.

În 1899, în zonă se înfiinţaseră cluburi socialiste, la Râmeşti şi Zăvideni care aveau mulţi simpatizanţi (51).

Un eveniment important la începutul secolului al XX-lea este izbucnirea răscoalei de la 1907 care determină o puternică agitaţie şi în această zonă. în documente sunt însemnate neînţelegeri între locuitori şi arendaşi la Prundeni şi Călina. Cei din ultima localitate spuneau că „am ajuns în poziţiune să ne punem foc caselor şi să fugim în lume“ (52). Aceştia se plângeau de arendaşul Alexandru Ionescu, care era şi la Drăgoieşti. Locuitorii spuneau că „ne mor vitele de foame şi sete, ne omoară până şi câini, ne căzneşte în bătăi dacă cerem izlaz“(53). În martie 1907, populaţia era în fierbere. Privea cu interes la focurile ce ardeau la Drăgoeşti, Câmpu-Mare şi Dumitreşti. Flăcările răzbunării! Locuitorii din Drăgăşani se adună la Primărie şi comentează priveliştea de pe malul opus al Oltului. La un moment dat, privirile li se îndreaptă spre Dealul Viilor. Aici ardeau casele lui Brătianu. Urgent sunt aduse în Drăgăşani companiile 3, 4, 7 din regimentul 2 Dorobanţi din Râmnic (54). Pe loc, un agitator din Drăgăşani este arestat.El se numea Ilie Stan Vătafu (55). Armata controlează situaţia de unde se vede că pe aici fusese dată în folosinţă calea ferată. Intre timp satele ce aparţineau de Drăgăşani evoluaseră. La Gârdeşti populaţia creşte numeric. În 1831, alături de vie, locuitorii acestui sat cultivau şi cereale; grâu 12 pogoane, orz 4 pogoane, porumb 48 pogoane. Erau 107 curţi diversificate ca mărime şi număr de locuitori. În 1871, acest sat aparţinea de „urbea“ Drăgăşani. Pe la 1884, erau trecute de Drăgăşani şi mahalalele Gârdeştii din Vale, Gârdeştii din Deal, Capu Dealului şi Podul Pescenei (56). Satul Zlătărei, după evenimentele dramatice din 1821, rămâne în proprietatea Episcopiei Râmnicului. Are o biserică de lemn, refăcută în 1822 de preoţii Ştefan şi Radu împreună cu locuitorii. Biserica veche arsese în luptele anului 1821. La 1840 de satul Zlătărei ţinea şi schitul Dobruşa. Doi locuitori, soldaţi în 1863, în Basarabia, sunt consemnaţi că au participat la luptele de la Constangalia din Basarabia. Se numeau Iancu Ilie şi Predescu Radu (57).

În 1870, Zlătărei este consemnată comună în plasa Oltul (58). Pe la 1866, avea 163 familii şi o biserică cu hramul Intrarea în Biserică. Preot era Mihai Marinescu şi cântăreţ - Nae Petre Călin. Comuna era formată din trei sate: Zlătărei, Dobruşa şi Vrăjitoru. Avea 1400 locuitori. Prin reforma lui Cuza, 203 locuitori primesc 626 ha. pământ (59).

Şi satul Momoteşti se reface după evenimentele anului 1821. Astfel alături de vie, locuitorii cultivau şi ei cereale: grâu 6 pogoane, orz un pogon, porumb 30 pogoane. în 1831 Momoteştii nu aparţineau de Drăgăşani ci era sat aparte şi ţinea de plasa Oltul de Jos. Satul se întindea din Drumul Dealului, spre est, pe lângă Batea până la Poganu. În 1833, se consemnează o biserică cu hramul Adormirea Precistei, iar la 1840 se spune că Momoteştii sunt în proprietatea lui Iancu Lahovari, care construise biserica. Satul avea 132 familii. Pe la 1856, Momoteştii şi Gârdeştii formau un cartier (60). Satul Bârsanu are şi el de suferit în timpul evenimentelor din anul 1821, dar se reface. La 1835 sunt consemnaţi Pătru Căliman cu soţia sa, care au dat ajutor la refacerea bisericii Adormirea Maicii Domnului din Drăgăşani (61).

Pe la 1840 satul este încă în proprietatea Episcopiei. Avea o biserică zidită din temelie de Dumitru Cojocarul şi alţi locuitori. Se sfinţise la 22 august 1834. Aceasta este biserica Sfântul Ilie, de azi. Satul avea 133 de familii, iar în Drăgăşani erau 132. În 1872, Bârsanu aparţinea de Drăgăşani (62). Iar la 1892 era numit „cătun" al Drăgăşanilor (63). Satul Bereni, după 1821 aparţinea de Călina şi avea o biserică Sf. Nicolae, făcută după evenimentele din 1821-1822. Proprietar, tot Episcopia.

După reformele lui Cuza, Berenii aparţineau de comuna Prundeni, iar la 1893 revin oraşului Drăgăşani. Satul Capu Dealului era al Gârdeştilor după 1821. Se ridică şi aici o nouă biserică după vâltoarea acelui an 1821, pe „moşia " lui Florea Gârdescu.

Interesant este faptul că exista o „stradă" pe valea Dragnei. De la aceasta sau de la un Dragu - Drăgănescu îşi ia numele un cartier - al Drăgăneilor, unde era şi o fântână numită tot a Drăgăneilor.

La războiul pentru întregirea neamului locuitorii Drăgăşanilor au contribuit cu un tribut substanţial. Au dat multe rechiziţii şi mulţi tineri au murit pe front. 

Oraşul a fost ocupat de către germani, la 8 noiembrie 1916. La Podul de peste Olt s-au dat unele lupte între soldaţii români aflaţi pe malul stâng şi trupele germane. Podul a fost minat pentru a opri înaintarea germană. Nemţii îl pun primar pe Gogu Filipescu, cunoscător al limbii germane, îşi instalează „cartierul general" la Şcoala „Laura Simulescu".

Ocupanţii au împuşcat 19 locuitori „executaţi sau împuşcaţi, ucişi fără vre-o judecată, cei care au decedat în urma torturilor sau detenţiunii" (64).

La 5 aprilie 1922, prefectul judeţului Vâlcea cerea primarului din oraşul Drăgăşani să construiască „de urgenţă Comitetul Comunal Societatea Mormintelor Eroilor căzuţi în război“. La acest ordin, Primăria oraşului Drăgăşani comunică Prefecturii că pe ziua de 25 mai 1922 „s-a înfiinţat şi în localitatea Drăgăşani Societatea Mormintelor Eroilor căzuţi în război”. Se va da şi o serbare cu care prilej s-au strâns şi nişte bani. Din acest comitet făceau parte locotenent-colonel Verescu, preşedinte de onoare; doamna locotenent-colonel Ciulei, preşedinte activ; preot Gh. Sachelarie, Sofia Petrescu locotenent-colonel, vicepreşedinte; Lucreţia Voiculescu doctor; Balaciu A., Cemătescu V., Pantazopol (poliţai) şi Marin Şerbănescu, primar, - toţi membri.

La 4 mai 1922, Primăria anunţă că „Monumentul pentru amintirea eroilor căzuţi în război s-a ridicat şi în acest oraş”. El era în actualul parc al oraşului, în faţa unei frumoase clădiri a Primăriei. A fost mutat lângă gară, apoi - probabil definitiv - în cimitirul oraşului.

În incinta cimitirului pe latura de sud, este amplasat Monumentul Eroilor. Este o construcţie modestă, pe care s-au pus câteva plăci de marmură, iar eroii sunt scrişi cu vopsea neagră.

Pe latura de vest se află o placă având înscrisul ,,ÎN AMINTIREA EROILOR DIN REGIMENTUL 42 INAFANTERIE, MORŢI ÎN CAMPANIA 1916-1919 PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI. ACEST MONUMENT A FOST RENOVAT ÎN LUNA MAI 1992 DIN INIŢIATIVA PRIMĂRIEI ŞI A COMANDANTULUI GARNIZOANEI - Lt.Col NIŢU PETRE ŞI R.A.G.C.L. DRĂGĂŞANI.

Jos s-a păstrat fosta inscripţie din 1922 „DIN INIŢIATIVA COL. EMANOIL STĂNCESCU şi cu concursul Consiliului Comunal.

Pe latura de est s-a pus placa „EROII DIN RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENŢA ROMÂNIEI 1877“ 

- Florescu Ion - soldat; Gelcea Ion - soldat; Petculescu Amza - soldat

Apoi au fost înscrise numele eroilor căzuţi pentru întregirea neamului 1916-1919:

Maior
Seteanu Constantin, medic 

Sublocotenent

Cristea Anastasie N. 

Sergenţi
Adămoiu Ioan Gh. 

Bobocea Nicolae 

Costache Tiberiu 

N. Costea Marin 

Procor Nicolae Gh.
Strat Dumitru D.
Tocaescu Ştefan St.
Trifon Radu Triţă 

Gheorghe Văduva 

Gheorghe P. 

Caporali 

Barbu Marin 

Bleotu Ilie N.
Bulete Matei I.
Condemin Vasile 

N. Fircoiu 

Matei N.
Minoiu Ion R.
Mitroi Dumitru 

Popescu Nicoale 

Prună Ioan I.
Razmovici Lazăr 

M. Rădulescu 

Constantin N. 

Tudosie Ilie M.
Tufeanu Dumitru P. 

Ştefanescu Ioan R.

Soldaţi

Andrei Alex. M.
Andrei Marin St.
Avram Ioan 

Badea Dumitru I.
Badea Marin 

Banu Florea 

Bara Vasile 

Barbu Dumitru 

Barcu Ilie M.
Barbu Marin 

Barbu Trifon M.
Bădică Florea I.
Băloiu Constantin C. 

Băluţă Marin P.
Bărbulescu Florea B.
Bărbulescu Leon Bărbuţ Gh. I.
Berner Mihail 

Bica Ilie M.
Bica Ion 

Bica Nicolae C.
Bleotu Ilie I.
Bleotu Ilie P.
Bleotu Ilie V.
Bleotu Nicolae 

Boldici Dumitru N. 

Bolocan Savu 

Bozache Dumitru I.
Bozgă Gheorghe V. 

Braşoveanu Marin 

Burlan Gheorghe P. 

Busuioca Dumitru P. 

Caldovranu Constantin
Capeţ Ion M.
Călin Ilie C. 

Călinescu Gheorghe 

Călinescu Ion 

Ceauşoiu Marin 

Chiriţă Marin 

Ciobanu Dumitru 

Ciobanu Florea 

Ciobanu Gheorghe P. 

Ciobanu Nicolae 

Ciuciuc Constantin 

Cârstea Marin 

Cocoş Ilie 

Cocoş Ion 

Cohen Elias M. 

Costescu Ilie 

Cozianu Alexandru 

Crăciun Dumitru C. 

Dancă Udrea 

Danciu Constantin 

Dicu Constantin 

Dicu Dumitru 

Dicu Ilie S.
Dicu Ioan D.
Dicu Matei 

Dobrin Vasile N. 

Drăgoi Hristea 

Drăguţ Şerban 

Drugă Ion B. 

Dumitraşcu Nicolae 

Dumitrescu Alex 

Dumitrescu Ilie
Dumitescu Petre 

Duţu Matei 

Enache Ilie N.
Enea Gheorghe I. 

Felţoiu Ion 

Fiţoiu Constantin 

Florescu Gheorghe 

Florescu Ilie 

Florescu Marin I. 

Florescu Vasile 

Frigură Gheorghe N. 

Galia Ion 

Galia Matei 

Geană Petre 

Giorgescu Alex. N. 

Ghidocu I. Ion 

Giodeanu Ilie 

Gîrdescu Gheorghe 

Gîrdescu Vasile 

Gîrlescu Dumitru C. 

Grujdin Ion. N. 

Grujdin Ştefan D. 

Iacob Ilie 

Ilie Dumitru 

Ioan Ilie B. 

Iordănescu Ilie P. 

Ispăşoiu Marin 

Ivan Dumitru 

Lazăr Ion 

Lazăr Marin C. 

Leulescu Andrei R. 

Liţă Andrei A.
Luca Nicolae G. 

Lungoci Gavrilă 

Lungoci Petre M. 

Lungu Constantin P. 

Lungu Eremia I. 

Lungulete Constantin 

Luţă Gheorghe 

Manda Ion M.
Marin Gheorghe 

Marin Enache N. 

Marin Vasile I.
Marincea Gheorghe 

Matei Gheorghe M. 

Matei Ilie C.
Mecu Ioan M.
Mecu Tudor V. 

Mehedinţu Mihai 

Mihuţ Pavel Gh. 

Minoiu Şerban 

Minoiu Tudor 

Mirică Marin 

Mitroi Ion 

Munteanu Dumitru 

Munteanu Ilie 

Muta Marin 

Nastasie Dumitru 

Neacă Dumitru I. 

Neagoie Dumitru 

Neagoie Tudor Nichiforeanu 

Nicolea Oancea 

Stan T. Oancea 

Ştefan T.
Olariu Dumitru M. 

Olteanu Dumitru I. 

Olteanu Ilie I.
Olteanu Ion I.
Olteanu Nicolae 

Oneaţă Ilie 

Oprescu Pavel D. 

Orăşanu Marin I.
Pană Ion 

Păpureanu Gh. N. 

Pătraica Hrista 

Pătru Ion
Pătrulescu Gheorghe 

Pătrulescu Ilie 

Petcănescu Ion I. 

Petcu Petre 

Petcu Tudor 

Petrache Nicolae D. 

Petre Ilinca F. 

Petroşanu Gh.M. 

Pîrvu Florea M.
Popa Constantin C. 

Popa Hristea 

Popa Ion I.
Popa Ion N.
Popescu Ion 

Popescu Marin 

Popescu Vasile I. 

Popescu Vasile St. 

Potcovaru Constantin 

Prală Ion 

Preduţ Dumitru
Puieţu Nicolae I.
Radu Ilie 

Rădescu Iulian 

Răducan Dumitru N. 

Rădulescu Alex. 

Rădulescu Nicolae P. 

Rădulescu Petre 

Rizescu Gheorghe 

Roboca Alex. N.
Roibu Dumitru S. 

Roşea Nicolae 

Rotariu Constantin C. 

Sanda Alexandru 

Sandu Gheorghe D. 

Sandu Ilie P.
Sandu Petre 

Savu Constantin D. 

Săndulescu Gheorghe 

Săndulescu Ion 

Sima Marin A.
Sinică Nicolae 

Spălăţelu Dumitru I. 

Spălăţelu Florea 

Stănciulescu Gh. Gh. 

Stănciulescu Ilie 

Stănciulescu Marin 

Stănciulescu Mitran M. 

Stănică Constantin 

Stănică Vasile 

Stoica Matei N.
Şerban Constantin Gh. 

Şerban Dumitru
Şerban Gheorghe 

Şerban Ilie Ştefanescu Gh. S.
Tăbîrţoiu Gheorghe 

Tăbîrţoiu Nicolae 

Titulescu Ion 

Trifon Dumitru 

Trifon Vasile I.
Triţă Ion Triţă 

Toma Truşcă 

Constantin I.
Truşcă Nicolae 

Truţă Marin I.
Tudoraşcu Ion 

Tudorică Ion T.
Udrea Ilie R.
Ungureanu Ion I.
Vasile Marin N.
Vasile Nicolea I.
Vasile Radu 

Vărzaru Andrei 

Vărzaru Gheorghe 

Vlăduţu Gh. D.
Vlăduţu Ioan 

Vlăduţu Marin 

Voiculescu Dumitru V. 

Zanfir Gh. Gh.
Zanfirescu Ioan N. 

Zevideanu Dumitru

Victime civile
Ionescu Al.


Pe placa de pe latura estică sunt înscrişi „EROII DIN AL II-LEA RĂZBOI MONDIAL 1941-1945:

1. Omeag Benone - locotenent;

2. Anastasie Dumitru - locotenent;

3. Emanuel (?) Dumitru - sublocotenent;

4. Ioan A.Ion - sublocotenent;

5. Simion Ilie - sublocotenent;

6. Grigorescu Vlad - sergent;

7. Neamţu Ilie - sergent;

8. Vitoianu Gheorghe - sergent;

9. Bodulescu Ion - soldat;

10. Băluţă Nicolae - soldat;

11. Boroscu Constantin- soldat;

12. Bleotu Vasile - soldat;

13. Călinescu Ion - soldat;

14. Călinescu Nicolae- soldat;

15. Călinescu Ştefan- soldat;

16. Dobrescu Nicolae- soldat;

17. Dovleac Vasile- soldat;

18. Gorgan Marin- soldat;

19. Ionescu Vasile- soldat;

20. Mărculescu Dumitru- soldat;

21. Melcioiu Vasile- soldat;

22. Mişchin Gheorghe- soldat;

23. Meianu Gheorgh- soldat;

24. Mitrache Gheorghe- soldat;

25. Popa D. Stan- soldat;

26. Preda Ion- soldat;

27. Preduţ A. Constantin- soldat;

28. Spălăţelu Dumitru - soldat;

29. Truică Dumitru- soldat;

30. Truică Nicolae- soldat;

31. Ungureanu Ion- soldat;

32. Ungureanu Nicolae- soldat;

33. Vasile Ion- soldat;

34. Zamfir D. Ctin. - soldat;

35. Zăvoianu Ştefan- soldat.

După Marea Unire, oraşul Drăgăşani cunoaşte noi valenţe ale dezvoltării social-politice. Are loc o nouă reformă agrară prin care mulţi veterani ai războiului primesc pământ. Aprecierea locuitorilor faţă de legile unificării satului şi încoronarea familiei regale la Alba Iulia este unanimă. Adoptarea noii constituţii a statului România Mare aduce noi prefaceri politice şi în Drăgăşani. Se intensifică lupta între diferitele partide politice cu filiale şi în localitate.

Totuşi, dominaţia politică a liberalilor este clară, categorică. Aceştia dispuneau şi de o secţie activă cu oameni bine organizaţi încă după timpul lui Simulescu. Ştiau să-şi facă o propagandă adecvată momentului. Astfel, reuşiseră să pună bustul mentorului lor I.C. Brătianu în piaţa principală, aflată în faţa primăriei de atunci, construită tot de ei, bustul a fost dezvelit Ia 17 aprilie 1902, într-o atmosferă de sărbătoare. În cavoul familiei Simulescu din cimitirul de la Momoteşti, se găseau busturile sculptate ale acestuia şi al soţiei sale. Tot un bust al acestuia se găsea în actualul parc lângă fântână, ce stă în părăsire. Liberalii locali puseseră bustul lui I.Gh. Duca în grădina publică, micuţul parc de azi. În incinta cimitirului era un cavou impunător al lui Ştefan Filipescu, care se mai găseşte şi azi, aflat în uitare. Liberalii ştiau să facă politică în urbea lor. Un rol important în activitatea politică a Drăgăşanilor au avut şi alte partide. Existau grupuri de interese care căutau să preia puterea politică a oraşului. Acestea erau formate din ţărănişti, socialişti şi chiar comunişti.


Muncitorii vremii erau organizaţi în sindicate, aşa zisele „sindicate ale meseriaşilor", atent urmărite de agenţii poliţiei sau siguranţei. Cel mai activ lider de sindicat a fost N. Georgescu. Din rândul sindicaliştilor făceau parte cizmarii, croitorii şi tinichigii (65).

În 1919, este semnalată şi propaganda comunistă (66). Fireşte şi viticultorii se organizează în sindicate. Ca urmare a războiului, situaţia grea din zonă s-a răsfrânt şi asupra soldaţilor drăgăşăneni din cadrul Regimentului 42 Infanterie. Aceştia, după întoarcerea din Transilvania, s-au răsculat în februarie 1920. Erau influenţaţi de acţiunile greviste ale anului 1920. Mulţi soldaţi implicaţi vor fi deferiţi justiţiei militare (67).

Prin 1921, siguranţa statului prin reprezentanţii locali a sesizat că sunt încercări de a se înfiinţa „organizaţii comuniste" în Drăgăşani. (68). Se semnala activitatea comunistului Grigore Niculescu din Caracal, care a şi fost arestat (69). La Drăgăşani existau diferite asociaţii sportive, printre acestea se numără „Prietenii naturii" (70).

Cum era de aşteptat, cămătarii provocau nemulţumiri. De aceea sunt semnalate la Drăgăşani manifestaţii conduse de Georgică Lascu din această localitate. Protestatarii avertizau „suntem goi şi flămânzi, dreptate cerem, iar dacă nu ni se dă, o cucerim că ne-au învăţat Mărăşeştii, Oituzul şi NeajIovul cum se cucereşte o cauză şi o dreptate ".

În Drăgăşani existau şi diferite asociaţii culturale. Printre acestea amintim: asociaţia „Carul" şi societatea literară „Unirea". Sufletul acestora era inimosul preot Gh. Sachelarie. S-a înfiinţat şi asociaţia muzicală „Doina". Toate acestea aveau ca membri elevii de la gimnaziul de băieţi şi Şcoala „Laura Simulescu".

Un rol important în educarea cetăţenilor îl avea biblioteca oraşului. Mai existaseră biblioteci în cadrul mănăstirilor şi bisericilor din zonă. Mai târziu şcolile din oraş şi din împrejurimi îşi vor forma şi ele biblioteci. În 1914 se înfiinţa şi la Drăgăşani biblioteca secţiei locale a Ligii culturale, care avea sediul la şcoala „Fraţii Nicolescu“. Secţii ale acestei ligi se înfiinţaseră şi la Guşoeni, Nemoiu, Amărăşti etc. În oraş existau şi biblioteci ale sindicatelor.

Fondul de carte era bogat. Astfel se citeau cărţi religioase: Evanghelia, Apostolul, Psaltirea, Triodul, Vieţile Sfinţilor, cărţi de istorie; Istoria Ţării Româneşti, Hronicul românilor de D. Cantemir, Istoria universală; cărţi ştiinţifice; elemente de geometrie; istorii naturale etc. Toate acestea aveau ca beneficiari îndeosebi pe elevii şcolilor din localitate.

De un pitoresc aparte în Drăgăşani era tipografia lui Curechianu. Şi aceasta avea o tradiţie prin aşa zisele mici tipografii ce se înfiinţaseră încă din anul 1908. Se tipăreau de toate: regulamente pentru vânzarea pâinii, sau pentru folosirea curentului electric, basme, piese de teatru cu subiecte locale, poezii. Dintre acestea se poate menţiona piesa de teatru a învăţătorului C. Popescu - Călina „Şcoala face omul-om şi altoiul pomul-pom" şi conferinţa lui D.A. Ghiorghiu „Să bea la bucurie ca şi la supărare". O personalitate dominantă a epocii din zona drăgăşăneană a fost cunoscutul preot şi om de cultură Teodor Bălăşel. Acesta a înfiinţat în 1927 „Tovărăşia folcloriştilor olteni" şi împreună cu alţi cercetători, Gh. Fira şi Ion Popescu culeg şi editează „minuni14 ale folclorului local. „Tovărăşia” avea şi o revistă intitulată „Suflet oltenesc“ (72). În Drăgăşani apăreau şi ziare care aveau în spatele lor persoane influente. Primul ziar, „Viitorul", apăruse la 1907, august 12 şi se declara „ziar independent". Apoi mai apăreau ziarele ,,Drăgăşani“ şi „Gazeta Drăgăşanilor". Prin 1933 apar publicaţiile „Izbânda" şi „Aurora Vâlcii”, primul de orientare liberală, celălalt al ţărăniştilor.

Şi viticultorii au publicat “România viticolă", iar şcolile nu rămân nici ele mai prejos.

Toate acestea apăreau la tipografia amintitului Curechianu. Drăgăşanii aveau şi cinematografe. La 1921 se consemna existenţa unui cinematograf şi teatru. G. Şerbănescu spunea la 8 februarie 1922: „în timpul când cinematograful meu a început să funcţioneze nu mai exista alt cinematograf”. Avea şi nume - Traian. Însă concurenţa îşi spunea cuvântul: Amzulescu înfiinţează al doilea cinematograf în acelaşi an, 1922. Mai târziu apar altele: cinematograful Petrescu şi Progresul.

Locul cel mai palpitant al Drăgăşanilor era Judecătoria, ale cărei „înaintaşe” erau judecătoriile aflate în incinta bisericilor. Din 1831 se consemnează şi aici existenţa unei „judecătorii“. Atunci când localitatea devine sediul unei unităţi administrative - plasa - şi normal că exista o judecătorie.

În 1865 funcţiona o judecătorie de pace, iar la 1879 se numea Judecătoria Ocolului Drăgăşani. În 1908 se numea judecătorie mixtă.

Spitalul din Drăgăşani se pare că începe cu anul 1821. Hagi-Prodan este rănit în bătălia dată aici şi este tratat „la Spitalul" din localitate. Probabil exista un punct „farmaceutic naturist “ pentru călugării aflaţi aici.

La 1852, 31 octombrie se înfiinţează un spital pentru boli venerice. Pe la 1852 sunt vaccinaţi copiii şi alţi locuitori. O boală periculoasă era turbarea. Din cauza porumbului stricat se înregistrau cazuri de podagră şi chiar de lepră. Acestea motive au determinat autorităţile statului să înfiinţeze în acel an Spitalul din Drăgăşani. A fost extrem de util în timpul războiului din 1877, după cum am amintit. Prin anii 1892, era subvenţionat de către Prefectură. Din cauză că erau mulţi bolnavi, Costache Niculescu lasă prin testament un teren şi suma de 100.000 lei pentru construirea spitalului. Printr-o înţelegere Primăria schimbă terenul cu cel actual ce aparţinea lui Filipescu. Începe construcţia cu etaj. Spitalul avea un corp central, două saloane, rezerve, cancelarie, sala de consultaţii şi pansamente, depozit de farmacie şi efecte, bucătărie. Mai exista locuinţa doctorului, spălătoria şi morga. Azi, mormântul acelui donator se află în incinta cimitirului din localitate, dar din păcate nu este bine îngrijit. În 1905, spitalul era alimentat cu apă dintr-un puţ. În timpul primului război sunt trataţi mulţi soldaţi răniţi în luptele din zonă. Prin 1925 existau şi alte instituţii de binefacere: Spitalul Izraelit, Azilul Comunităţii Izraelite pentru bătrâni şi orfani, Societatea I.O.V., Secţia societăţii pentru ocrotirea orfanilor de război, Spitalul muncitoresc şi un spital sanatoriu particular. Existau şi medici particulari. După începerea celui de-al doilea război, aici au venit în refugiu mulţi polonezi, unii fiind îngrijiţi în incinta cimitirului.

În Drăgăşani existau şi servicii de poştă. Acestea au fost încă din antichitate (Limes alutanus). Pe la 1818, era consemnat locul Poştei cu cai (73). În 1869 se înfiinţează un birou telegrafic, care cunoaşte o dezvoltare apreciabilă. Atât poşta cât şi biroul telegrafic nu aveau sediul propriu - stau cu chirie.

Din punct de vedere ocupaţional, populaţia localităţii a fost totdeauna amestecată. Pe la 1729 se consemnau 158 locuitori cu diferite meserii: pescari, croitori, curelari, rotari, cârciumari, morari, ciobani, văcari etc.. Mai erau şi: moşneni (13), mărginaşi (114), văduve (31), nevolnici (şchiopi, orbi, ologi). Şeful localităţii se numea pârcălab (primar). Nici satele vecine nu erau prea populate: Berenii aveau 35 locuitori, Gârdeştii 12, Zlătărei 45. Pe la 1793 existau în Drăgăşani peste 264 locuitori „cu stare" (74).

Pe la 1831, Drăgăşani aveau 173 de curţi, Bârsanu 32, Gârdeştii 107, Momoteştii 42, Zlătăreii 31 (75). La 3 ianuarie 1839, Drăgăşani aveau 32 familii de birnici şi Bârsanu 123. În jurul anului 1848, existau în Drăgăşani 76 birnici, 40 patentari. Sunt consemnate la 1865, 1151 de familii. În 1871, Drăgăşanii cu Bârsanu, Gârdeştii, Momoteştii aveau 3070 locuitori (76). La 1893 erau 3930 locuitori, din care 35 de ţigani, 7 de bulgari, 6 evrei, 2 greci, 10 germani. Erau 985 case (77). La 1912 erau 6710 locuitori iar în 1930 peste 7000. Nu întâmplător am dat aceste cifre. Scopul este de a înţelege de ce la Drăgăşani existau unele meserii specifice. Comercianţii erau uniţi în 1919 în Cooperativa „Sfântul Nicolae", care la 1925 organizase o expoziţie. Cu acel prilej s-a făcut album şi s-a bătut o medalie comemorativă. În 1924 s-au dat în folosinţă baia comunală, o cafenea şi un club. Existau mai multe cărămidării şi brutării. Acestea din urmă sunt consemnate începând cu 1808 sub numele de „cuptoare de pâine". În 1836, era un negustor Iancu Mihail din Drăgăşani care avea nevoie de „cuptor pentru facere de pâine". Toţi negustorii care doreau să aibă băcănie sau cuptoare de pâine trebuiau să aibă avizul episcopului. Aceasta până la reformele lui Cuza, când Episcopia şi-a pierdut aici la Drăgăşani toate privilegiile.

Pe Olt existau multe mori. La 1839, se consemnează „o singură moară cu abur" la Drăgăşani (78). După primul război, exista o moară cu valţuri şi altele pe Olt. Existau multe brutării concurente şi fiecare îşi pregătea specialităţile sale. Drăgăşanii aveau parcul şi o grădină la Batca. Se făcuse şi o seră a oraşului unde se cultivau diferite flori.

Toată zona Drăgăşanilor era înconjurată de zăvoaie şi păduri. Un rol important l-au avut copacii, care făceau „ghindă". Prin pădurile zonei creşteau şi meri, peri, piersici, pruni sălbatici. Locuitorii îşi aveau grădinile şi livezile lor (79).

Am prezentat o sumară schiţă cu unele momente din istoria Drăgăşanilor până la 1940. Odată ce s-a început cel de-al doilea război mondial şi localitatea noastră va cunoaşte noi aspecte istorice. Contribuţia locuitorilor la acel război a fost mare. Mulţi tineri au plecat pe front sau au fost concentraţi. După război noile coordonate ale istorie se fac simţite şi la Drăgăşani. Încet dar sigur partidul comunist preia puterea. Conform politicii de atunci, adversarii politici erau neutralizaţi prin diferite metode. Drăgăşanii deveniseră reşedinţă de raion. Listele şi „duba neagră" funcţionau metodic. Mulţi au fost arestaţi şi închişi nu numai din oraş, dar şi din tot raionul Drăgăşani. Celebră a rămas camera „13" unde erau chemaţi cei după listă. Înfiinţarea în 1952 a regiunilor şi raioanelor a făcut ca Drăgăşaniul să devină reşedinţă de raion, cu 35 de comune, în cadrul regiunii Argeş. La conducerea raionului nu s-au aflat întotdeauna cei mai buni oameni. Aşa se explica multe abuzuri şi răfuieli care au avut loc. S-au făcut confiscări de bunuri şi case nejustificate. Au fost arestaţi oameni, cei mai mulţi nevinovaţi. Pe ansamblu a fost o acţiune dureroasă, greu de îndreptat. Locuitorii au fost nevoiţi să suporte împovărătoare achiziţii. De altfel când s-au desfiinţat regiunile şi s-a trecut la noua formă administrativă a judeţelor (16 decembrie 1968), Drăgăşanii au fost iarăşi marginalizaţi. Râmnicu Vâlcea devine capitala judeţului şi continuă politica practicată cândva de Episcopie de a beneficia de resursele oraşului. Aşa se explică, în bună parte, rămânerea în urmă a localităţii.

După decretul de naţionalizare din 11 iunie 1948 şi la Drăgăşani apar urmările. Pivniţele particulare pline cu vinuri alese sunt naţionalizate. Apare depozitul M.A.T. care în 1950 devine Agenţia a Il-a M.A.T. La 1 iulie 1951 se înfiinţează întreprinderea Vinalcool Drăgăşani cu 22 subunităţi. La 1 februarie 1969, se creează întreprinderea viei şi vinului. În cadrul acesteia sunt aplicate programe de ameliorare a soiurilor de vinuri şi se pun bazele Podgoriei Drăgăşanilor. Şi în lumea satelor au loc evenimente importante. în 1950, luna aprilie, s-a înfiinţat întovărăşirea agricolă „Spic de grâu“ la Zlătărei iar în 1955, întovărăşirea agricolă Momoteşti. La 19 februarie 1956, la Zlătărei se va înfiinţa Gospodăria Agricolă colectivă „Viaţa nouă”. În 1959 31 octombrie la Bârsanu se înfiinţează G.A.C. ,,Octombrie Roşu” devenit apoi ,,Răsărit de Soare”.

În 1973 se vor unifica C.A.P. Zlătărei cu C.A.P. Drăgăşani. Erau astfel unite 1606 ha. din care 1203 teren arabil, 172 ha. vii, 30 ha. livezi, 900 capete taurine, 170 capete porcine. În total se găseau 5.189 membri C.A.P.. În 1949 va lua naştere I.A.S Drăgăşani. Avea 4635 ha. Acesta va cunoaşte mereu o creştere a suprafeţei agricole. Şi fondul silvic se reorganizează. Apare Ocolul Silvic în Drăgăşani. În 1953, acestea preia şi proprietăţile silvice particulare, iar fondul cinegetic se află la mare preţ. Erau îngrijite şi valorificate numeroase capete de căprioare şi cerbi, mistreţi, iepuri.

Fiind o localitate viticolă, Drăgăşanii au un comerţ adecvat. Existau magazine pentru vânzarea uneltelor agricole. Acele magazine erau reunite în Cooperativa de aprovizionare şi desfacere.

În 1954, apare cooperativa meşteşugărească „Avântul", sub numele de „Timpuri noi" unită la început cu o alta „1 Mai". În 1975, apare cooperativa meşteşugărească „Prestarea" cu secţiile: prelucrare metal, lemn, chimic etc. în 1969 se va înfiinţa Cooperativa „Viitorul" Drăgăşani. Odată cu dezvoltarea urbană apare şi întreprinderea locativă care cunoaşte modificări periodice de organizare.

Târziu apar în Drăgăşani „industrii" modeme. Astfel în 1977 începe să producă întreprinderea de prelucrare a maselor plastice, în 1980 apare întreprinderea de Jenţi Auto şi în 1983 se înfiinţează Schela de producţie petrolieră. Acestea împreună cu întreprinderea de talpă şi încălţăminte din cauciuc, înfiinţată în 1967 - constituiau platforma industrială a oraşului. Între timp se construiesc hidrocentralele de pe Olt şi Uzina de armament de la Ştefaneşti. Locuitorii mai lucrau şi la centrul agricol, Centrul de colectare a fructelor de pădure, brutărie, secţia C.F.R. Drăgăşani, autogara (1962), P.T.T.R., Centrul de radioficare, C.E.C., C.A.R., A.D.A.S., Agenţia de turism, Banca Naţională, Cooperativa de Credit „Podgoria", Spitalul Orăşenesc, Policlinica, maternitatea, creşe, dispensarul veterinar, Casa de Cultură, şcoli etc.

Toate acestea concentrau o populaţie dislocată din zonele rurale vecine Drăgăşanilor. Creşterea numerică a acesteia este rapidă. Astfel în 1949 erau în Drăgăşani 5737, în 1975 15.000, 1985 peste 9000, iar în 1989 peste 22.000 locuitori. De aceea fondul locativ creştea, în special, prin ridicarea de blocuri noi. Evident că pentru ridicarea acestora s-au făcut şi demolări.

Creşterea populaţia a dus la apariţia unor obiective social-culturale: sala de sport (1973), baza sportivă (stadionul) se modernizează cinematograful local, Casa Pionierilor, Clubul Tineretului, Muzeul viei şi vinului, Casa Memorială „Gib Mihăescu". Biblioteca îşi măreşte numărul de volume la 65.000 exemplare. Un rol important l-a avut Casa de Cultură, care avea formaţii de muzică uşoară, populară, dans şi un cor renumit, deseori premiat. Frecvent erau prezentate spectacole apreciate de către public.

Exista şi un cenaclu literar „Gib Mihăescu", înfiinţat încă din 1958. Aici s-au afirmat multe talente literare, iar membrii acestui cenaclu reuşeau să publice şi o revistă proprie „Convorbiri drăgăşănene". În cadrul casei de cultură funcţiona şi o „ Universitate“ cultural - ştiinţifică care desfăşura activităţi de popularizare a ştiinţei şi culturii. Evenimentele din decembrie 1989 au adus schimbări importante la Drăgăşani. După câteva momente de euforie, oamenii au priceput încontro se îndreaptă „noua societate". Încet, locurile lor de muncă încep să dispară. Activitatea social-culturală resimte schimbările petrecute în întreaga societate. Viaţa zilnică este pentru tot mai mulţi o problemă greu de rezolvat. Totuşi oraşul devine municipiu, prin străduinţa primarului Diculescu. Viaţa politică nu este agitată, lumea votează cum crede. Spectacolul oferit de „politicienii“ locali devine pe alocuri grotesc, la fel ca în toată ţara. Mulţi candidează în speranţa obţinerii unor privilegii. Cei care au fost orientaţi au reuşit să acumuleze ceva avere, alţii care au aşteptat să se împlinească promisiunile politicienilor încă se mai uită după ele.

Din localitate au fost aleşi parlamentari prof. Gheorghe Pavel şi recent Vasile Bleotu. Tot din Drăgăşani au fost şi doi prim-miniştri: Radu Vasile şi Mugur Isărescu. Şi aici, diverşi întreprinzători caută să găsească diferite soluţii pentru localitatea lor. Cu toate acestea oraşul nu-şi găseşte identitatea. Drăgăşanii sunt amintiţi şi în literatură. Primul este preotul Grigore Alexandrescu cu poezia lui „Mormintele. La Drăgăşani" Tot el în acelaşi an, îi consemnează în „Memorial de călătorie". La fel vor proceda Alexandru Odobescu în 1860, prin Jurnal de călătorie şi N. Iorga, în 1905 în România cum era până în 1918. Aceştia erau interesaţi de momentul "grecilor". Şi scriitorii Gala Galaction, Alexandru Vlahuţă şi Gib Mihăescu sunt încântaţi de urbea Drăgăşanilor. Fireşte, în primul plan se situează Gib Mihăescu - scriitorul îndrăgostit de urbea sa.

Vinul de Drăgăşani este lăudat în frumoase cântece. Distinsul profesor de muzică M. Brânaru a cules în volumele sale creaţii ale folclorului local. Din Drăgăşani provin mulţi oameni de cultură şi ştiinţă. Pentru cei interesaţi de ei le recomandăm lucrarea lui Petre Petria „ Vâlcea - oamenii de ştiinţă, cultură şi artă”. 

Un grup de inimoşi intelectuali a încercat să reia activitatea de editare de ziare. Aşa au apărut cu întreruperi câteva ziare săptămânale: La Grandiflora, Viaţa Drăgăşăneană, Dokiana, Zalmoxiana, România de Azi, etc.

Credem că Drăgăşanii trebuie să dispună de un muzeu al evenimentelor anului 1821, unde cu ajutorul unor machete se pot reconstitui bătăliile care au avut loc aici. De altfel acestea sunt singurele evenimente cu rezonanţă istorică nu numai locală sau zonală dar şi naţional-europeană.

De evenimentele acelui an - 1821 - se leagă în fond soarta culturală a oraşului. Trecutul aşezării noastre este încărcat de evenimente care pot fi valorificate graţie creativităţii şi iniţiativei drăgăşănenilor.

NOTE

1. 1821 în Vâlcea, Documente, p. 569;

2. Îndrumător în arhivele fond Prefectura Judeţului Vâlcea, p. 232;

3. Gh. Pârnuţă, Buridava, 2, p. 257;

4. I. Ciucă, D. Ciucă, I. Ciucă Pagini de istorie, capitolul Biserica din Drăgoeşti;

5. I. Carfus, Studii şi materiale de istorie modernă, v., 1975, p. 22;

6. 1848 în Vâlcea, Documente, passim;

7. 1848 în Vâlcea, Documente, p. 299;

8. 1848 în Vâlcea, Documente, p. 354-355; Gh. Simeanu, Vâlceni participanţi la lupta din Dealul Spirii, Buridava, 3, 1979, p. 108;

9. C. Tamaş, P. Bardaşu, S. Purece, Prefectura Judeţului Vâlcea, I, 1977, p. 395, 420, 425;

10. Reforma agrară din 1864, 1967, passim;

11. Reforma agrară din 1864, 1967, passim;

12. 1877 în judeţul Vâlcea, p. 109-110;

13. Idem, p. 72;

14. Idem , p. 91;

15. Idem, p.97;

16. Idem, p. 159;

17. Idem, p.164;

18. Idem, p 164;

19. Idem, p.225-226;

20. Idem, p.228-229;

21. Idem, p.232;

22. Idem, p.76-77; 80-81;

23. Idem, p. 236-237, 244;

24. Idem, p.341;

25. Idem, p.255-256;

26. Idem, p.380;

27. Idem, p.277-280;

28. Idem, p.301;

29. Idem, p.301;

30. Idem, p.314-315;

31. Idem, p.320;

32. Idem, p.326;

33. Idem, p. 401-402;

34. Idem, p.347-348;

35. Idem, p.404;

36. Idem, p. 430;

37. Idem, p. 468;

38. Idem, p. 470;

39. Idem, p. 488;

40. Idem, p. 489;

41. Idem, p. 496;

42. Idem, p. 523;

43. Idem, p. 648-660;

44. S. Purece, Jurnal de Vâlcea, nr. 26-34;

45. Idem;

46. Idem;

47. Colectiv - Staţiunea de cercetare şi producţie vitivinicolă Drăgăşani, 1984, p. 6-7;

48. S. Purece, Vinul de Drăgăşani la expoziţii şi concursuri, Muzeul Goleşti, 1974, p. 281-288 şi în Jurnalul de Vâlcea, în serial;

49. Idem

50. Idem, p.300;

51. Gh. Marinoiu, Clubul socialist Râmeşti - în Studii Vâlcene, 1972, p. 92-94;

52. Răscoala din 1907 în Vâlcea, Documente, Buridava,3, 1979, p. 134-141;

53. 1907 în Vâlcea, p. 23;

54. Idem, p. 62-63;

55. Idem, p. 198;

56. D. Frunzescu, Dicţionar, p. 226;

57. Arhivele Olteniei, 1926, p. 282;

58. D. Frunzescu, Dicţionar, sub voce;

59. Marele dicţionar geografic al României, sub voce;

60. D. Frunzescu, op. cit., p. 299, C. Alexandrescu, Dicţionar, p. 255;

61. T. Bălăşel, Un manuscris din 1974, al lui Dionisie Eclesiarhul, în Arhivele Olteniei, XIV, 1935, p. 290;

62. D. Frunzescu, Dicţionar, p. 33;

63. C. Alexandrescu, Dicţionar geografic al judeţului Vâlcea şi în Marele dicţionar geografic al româniei, voi. I, sub voce;

64 Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, voi. 1 şi II, p.

65. C. Tamaş, P. Bardaşu, S. Purece, Prefectura Judeţului Vâlcea, dosar 43, p. 32;

66. Idem, dosar 37;

67. P. Bardaşu, Studii vâlcene, 1972, p. 102;

68. Anale de istorie, 1972, nr. 4, p. 119;

69. Anale de istorie, 1973, nr. 4, p. 136-137;

70. R. Dima, Mişcarea muncitorească din Oltenia, 1982, p. 172;

71. Idem;

72. Pentru toate acestea T. Bălăşel, Folclor din Oltenia şi Muntenia, C. Marinoiu, Drumuri pe Olt, Gh. Fira Nunta în Vâlcea', Jurnalul de Vâlcea, seriale;

73. A. Odobescu, opere, II, 1967, p. 397-398;

74. Teodor Bălăşel, Un manuscris... în Arhivele Olteniei, 1935, p. 273;

75. C.C. Giurescu, Principatele Române la începutul secolului XlX-lea, p. 283-286;

76. D. Frunzescu, Dicţionar p. 173;

77. C. Alexandrescu, Dicţionar geografic al judeţului Vâlcea, p. 136;

78. Idem, p. 238;

79. Idem, p. 237;

Mulţumim tuturor care ne-au pus la dispoziţie spre consultare diferite materiale, pentru a redacta acest capitol.

Această carte a fost editată şi tipărită cu ajutorul şi prin grija D-lui Costescu Dumitru, în memoria părinţilor săi, Costescu Ghe. Dumitru şi Costescu Angela, din comuna Dobroteasa, Jud. Olt - Parohia Câmpu - Mare


Imprimat la Gutettemberg S.A. 

Sursa: Pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domnica Ciucă, prof. Ion M. Ciucă/«1821 Drăgășani/ Mormântul regimului fanariot», Capitolul VI (ultimul)

imaginile din colaj (plus altele trei), cu descrieri/ surse și mai multe informații - la această legătură.

_________________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #Drăgășani #IstoriaDragasaniului #TudorVladimirescu #panduri #Revoluțiadela1821 #Eteria #Ipsilanti #FilikiEteria #SocietateaPrietenilor #PhilikiHetairia #ΦιλικήΕταιρεία