Odată cu creşterea numărului de copii, dar şi a importanţei grădiniţelor în cadrul sistemului de învăţământ preşcolar, au luat fiinţă mai multe instituţii de acest gen. Astfel, în anul 1948 şi-a început activitatea Grădiniţa cu Orar Prelungit, avându-şi sediul în str. N. Bălcescu, nr. 4. Ea s-a mutat apoi, în 1952, pe str. 1 Mai, iar în 1966 - în localul fostei şcoli medii din str. 23 August, datorită nevoii de refacere completă a vechiului local. Din 1980, această grădiniţă a beneficiat de un nou local, modern, pe str. N. Bălcescu (denumită mai târziu „Sanda Nicoliţă”). Ulterior, s-au mai înfiinţat grădiniţe la Zlătărei, Capu-Dealului, Bârsanu şi Momoteşti. Aceasta din urmă a funcţionat în sediul fostului IAS, clădire care aparţinuse familiei Brătianu. După anul 2006, acest spaţiu a fost recuperat de foştii proprietari, iar grădiniţei i s-a amenajat un alt spaţiu, într-un cartier sudic al oraşului, funcţionând tot cu program prelungit.
După consumarea
evenimentelor Primului Război Mondial şi după ce economia se restabilise,
înregistrându-se un oarecare progres economic, iar populaţia şcolară crescuse
semnificativ, s-a pus problema construirii unui alt local de şcoală. Primul
autor al iniţiativei a fost Marin Şerbănescu, primarul de atunci al
Drăgăşanilor, fundaţia şcolii fiind pusă în anul 1921, pe un teren denivelat,
unde se făcuse odinioară cărămidă, pe strada Sf. Ilie, în apropierea imediată a
bisericii cu acelaşi nume.
Din registrul de
inspecţii al Şcolii Primare Mixte nr. 1, existent în arhiva şcolii, rezultă că
această şcoală exista încă din 1899, cu un local nesatisfăcător, închiriat de
comună, dar nu se specifică la ce adresă (strada). Şcoala intrase în funcţiune
în 1923, aşa cum rezultă din însemnarea lăsată în matricola şcolară de către
institutorul Alexandru Zugrăvescu: „nefiind loc pentru clasa I-a şi a III-a la
şcoala de băieţi (din piaţă, amintită mai sus), aceste clase au funcţionat în
noul local din strada Sf. Ilie, sub direcţiunea lui N. A. Ilie”. Era
o şcoală mixtă, de băieţi şi fete, cu denumirea nouă de „Şcoala Mixtă nr. 1
Drăgăşani”. Această şcoală, numită la început „Sf. Ilie”, fiind mai
întâi un „satelit” al şcolii de băieţi din piaţă, va deveni, după
1944, Şcoala generală nr. 1 ”Nicolae Bălcescu”. Circumscripţia
şcolii cuprindea şi cartierul Bârsanu, din partea de nord a oraşului, care va
beneficia de un local propriu mult mai târziu (1963). Întrucât clădirea a fost
ridicată pe un teren de umplutură, neavând fundaţia şi temelia durabile, precum
şi din cauza tasărilor, au apărut de timpuriu numeroase fisuri în zidărie,
construcţia necesitând renovări şi consolidări repetate: în 1940 - înainte de
cutremurul din noiembrie, apoi în noiembrie al aceluiaşi an, după cutremur. Cu
unele consolidări, şcoala a mai funcţionat în acest sediu până în anul 1952,
când directorul Ion Moreanu a dispus lucrări de consolidare. Cutremurul din
1977 i-a pecetluit soarta, clădirea fiind demolată. Noul local, modern,
cu 24 săli de clasă şi laboratoare, s-a ridicat între 1977-1980, pe strada
Oltului (actualmente, str. Sanda Nicoliţă), noua denumire fiind dată în memoria
primarului cu acest
nume.
Şcoala de
Ucenici. Bazele acesteia
s-au pus în anul 1921, într-o adunare generală a meseriaşilor patroni din
Drăgăşani, convocaţi de institutorul N. P. Ceauşeanu. Scopul ei era „de a
ridica calitatea meseriaşului român şi de a duce, implicit, la dezvoltarea
industriei naţionale”, cum arată o dare de seamă întocmită de conducerea
acestei şcoli mai târziu. Cursurile se deschid la 20 decembrie 1921, cu două
clase, formând două secţii: una - complementară, de curs
primar, pentru analfabeţi şi adulţi şi cu un curs elementar neterminat, pentru
„întârziaţi” - cei care aveau nevoie de completarea cunoştinţelor elementare;
alta - industrială, pentru cunoştinţe elementare în legătură cu
pregătirea profesională în domeniu. Cursurile urmau să se ţină seara între
orele 19.00-21.00, în localul şcolii de băieţi din piaţă. Majoritatea elevilor
proveneau din mediul rural, drumul lor spre oraş fiind impulsionat de lipsa de
pământ şi de perspectivele mai bune oferite de învăţarea unei meserii. Din
documentele păstrate în arhivă, rezultă că şcoala a întâmpinat mari
dificultăţi materiale, cauzate de lipsa fondurilor, de ignorarea şi reaua
voinţă a multor patroni, de frecventa lor schimbare şi de frecvenţa neregulată
la cursuri, fapte care au condus la slaba pregătire a ucenicilor.
Şcoala de Fete de pe strada Carol (fostă 1 Mai), a fost
construită în 1924 şi refăcută cu noi adăugiri de spaţiu, în anii1968-1969.
Corpul vechi al şcolii, cel din 1924, a fost afectat de cutremurul din 1977,
fapt ce a determinat refacerea şi mărirea întregului ansamblu, în 1993.
Construcţia din 1924 (cu patru săli de clasă, un hol şi două cancelarii),
a fost donaţia familiei Gheorghe şi Elena Luculescu, în memoria fetiţei lor -
„Geta”, decedată prematur, la vârsta de şase ani. Începând din anul 1927,
şcoala a funcţionat sub denumirea de „Şcoala Primară de Fete GETA”,până în anul
1947. După această dată, şcoala şi-a schimbat numele de mai multe ori: Şcoala
Elementară „1 Mai” (1948-1954), Şcoala de 7 Ani „1 Mai” (1954-1964), Şcoala
Generală de 8 ani „1 Mai” (1964-1970), Şcoala Generală de 10 ani, nr. 2
(1970-1987), Şcoala cu Clasele 1-VIII nr. 2 (din 1987).
Din 1927, Şcoala
Generală nr. 3 Zlătărei va funcţiona într-un local nou, cu două săli
de clasă şi cancelarie. In 1956, i se mai adaugă încă două săli de clasă, iar
în 1972 - un laborator şi două ateliere. Şcoala a evoluat lent: de la un
învăţător suplinitor cu 33 de elevi în 1893, doi învăţători în 1912 (între care
şi Gh. Fira, folcloristul) şi 4 învăţători în 1934. De la 1 septembrie 1949,
şcoala s-a dezvoltat prin înfiinţarea ciclului II elementar de 7 clase (ca
efect al reformei învăţământului din 1948), ajungându-se, într-o perioadă scurtă,
la 16 cadre didactice şi 260 elevi.
Şcoala de Subofiţeri
de Jandarmi s-a înfiinţat în
1938. În zilele de 21-23 ianuarie 1941, două companii de la şcoala de
subofiţeri jandarmi din Drăgăşani, au participat la înăbuşirea rebeliunii
legionare. În aprilie 1944, şcoala, având un efectiv de 995 de elevi, a fost
detaşată la Bucureşti, cu misiunea de a păzi obiectivele şi instituţiile
evacuate din calea bombardamentelor anglo-americane. La 23 August 1944,
efectivul şcolii s-a aflat sub tirul bombardamentelor din parcul Cişmigiu; cu
această ocazie, s-au înregistrat primele victime din rândul elevilor. În
zilele de 25-27 august 1944, elevii şcolii au participat la luptele de la
Băneasa. În septembrie 1944, şcoala de subofiţeri jandarmi este
desfiinţată, iar mai târziu (1945-1946), ea va fi predată unei unităţi
sovietice de moto-mecanizate.
În perioada 1947-1949, în
cazarmă se instruieşte batalionul 8 al MAI de la Timişoara, iar la 30 iunie
1949, Batalionul 8 de Securitate de la Timişoara îşi mută aici reşedinţa. În
anii 1949-1956, batalionul a acţionat la ordin, în munţii Făgăraşului şi Mehedinţilor,
pentru neutralizarea partizanilor români care se opuneau regimului comunist.
Desfiinţată în 1956, unitatea va fi reînfiinţată în anul 1957. În 1960, cazarma
se transformă în Centrul de Instrucţie şi Operaţii de Miliţie, având ca
scop pregătirea subofiţerilor de miliţie. În 1964, batalionul de securitate va
fi reînfiinţat, activând aici până în 1978, când va fi mutată, aproape total,
la Bucureşti. În perioada 1978-1989, aici a funcţionat Centrul de Instrucţie a
Trupelor de Securitate. În 1990, s-a înfiinţat Centrul de
Instrucţie Jandarmi Drăgăşani, care a funcţionat până la 24 ianuarie 2000, când
s-a reînfiinţat, purtând numele întemeietorului jandarmeriei române: Grigore
Alexandru Ghica.
După 1989, la Şcoala
Generală nr. 3 Zlătărei (intrată în componenţa administrativă a
oraşului, odată cu comuna Zlătărei), s-au executat modernizări şi dotări
însemnate. Din păcate, însă, starea demografică în necontenită scădere şi
tendinţa localnicilor de a-şi duce copiii la şcolile din oraş, a făcut ca în
anii 2000, populaţia şcolară să se reducă simţitor. Acelaşi fenomen avea să se
petreacă şi cu şcolile din cartierele Capu Dealului, Valea Caselor şi
Colonia Rudari, în pofida faptului că se ridicaseră spaţii corespunzătoare
procesului de învăţământ. Mai multe şanse au avut şi mai au încă şcolile
Momoteşti şi Bârsanu, unde fucţionează şi clase gimnaziale, iar populaţia
şcolară este încă stabilă sub aspect numeric.
Gimnaziul
„Unirea”. Unirea cea mare
din 1918 a creat premisele dezvoltării social-economice, fapt de care a
beneficiat şi oraşul Drăgăşani, situaţie concretizată printr-un reviriment
comercial şi meşteşugăresc important. Micii meseriaşi şi negustori îşi dădeau
copiii la şcoală cu scopul unei ascensiuni mai uşoare în aparatul de stat sau
spre vârfurile burgheziei. In lipsa unei şcoli de nivel mediu în târgul lor, îi
duceau pe tineri la Slatina, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea sau Craiova.
Se simţea nevoia
înfiinţării unui gimnaziu sau chiar a unui liceu, şi la Drăgăşani, mai cu seamă
că astfel de instituţii şcolare luaseră fiinţă în toate oraşele mai mari din
provincie. În urma numeroaselor insistenţe din partea locuitorilor oraşului şi
a celor din comunele vecine, Ministerul Instrucţiuniii Publice aprobă, în
acelaşi an, înfiinţarea gimnaziului din Drăgăşani. Ca ecou al actului istoric
de la 1 decembrie 1918, gimnaziul a primit numele de „Unirea”. În evoluţia sa,
instituţia de care ne ocupăm a cunoscut următoarele etape şi statute: gimnaziu
(1919-1944), liceu (1944-1948), şcoală elementară (1948-1953), şcoală
medie de 10 şi de apoi de 11 ani (1953-1965), liceu de cultură generală
(1965-1974), liceu real-umanist (1974-1977), liceu industrial (1977-1990),
liceu teoretic (1990-1997); începând cu anul 1997, instituţia se numeşte
Colegiul Naţional „Gib. I. Mihăescu”.
Gimnaziul „Unirea” şi-a
început activitatea la 28 octombrie 1919, în localul şcolii primare din Piaţa
Republicii. Actul care atestă înfiinţarea gimnaziului, este procesul verbal din
27 octombrie 1919 al consiliului profesoral, din care rezultă existenţa localului,
a mobilierului şi a numărului de elevi cerut de regulament. Activitatea
gimnaziului a început cu două clase de elevi, una bugetară şi altă
extrabugetară, în total - 114 elevi, proveniţi în special din comunele vecine.
Primul director al şcolii, a fost preotul Gheorghe Sachelarie (1919-1928),
urmat de Vasile Vermeşanu (1928-1938), Dumitru Guşetoiu (1938-1939), Ion Lungu
(1939-1940), Iulian Matei (1940-1941), Ion Lungu (1941-1943), Ion Negreanu
(1943-1944), Gheorghe Popescu (1944, 3 luni), Iulian Matei (1944-1945), Victor
Mateevici (1945-1946), Raul Barbescu (1946-1948).
Denumirile purtate de
şcoală, au fost următoarele: „Liceul Brătianu” (din 1944), Liceul „Gheorghe
Gheorghiu-Dej”.Începând cu anul şcolar 1944-1945, gimnaziul a devenit liceu
teoretic. În 1948, el va căpăta denumirea Liceul „Gheorghe Gheorghiu-Dej”.În
toamna aceluiaşi an, instituţia se transformă în Şcoala Medie Tehnică Viticolă,
ca efect al noii Legi a învăţământului, avându-se în vedere
specificul local al economiei zonei. Între 1948-1953, în Drăgăşani nu a mai
funcţionat liceu teoretic. Abia în 1953, se înfiinţează Şcoala Medie de 10 ani,
care va funcţiona în acelaşi local unde în urmă cu 55 de ani fuseseră puse bazele
gimnaziului „Unirea” (adică, în clădirea donată de fraţii Niculescu!).
Începând cu anul şcolar
1956-1957, s-a dispus trecerea la învăţământul de 11 clase. Întrucât localul
său devenise neîncăpător, sediul liceului se va muta în localul fostei şcoli
profesionale de fete „Laura Simulescu”, unde va funcţiona până în 1963, iar după
acest an, în sediul cel nou construit lângă spital, pe strada Bagdasar, purtând
denumirea Liceul de Cultură Generală(apoi, celelalte denumiri notate mai sus).
În 1977, el s-a transformat în Liceul Industrial, cu două trepte
(prima cuprindea clasele a IX-a şi a X-a, iar treapta următoare - celelalte
două clase: a XI-a şi a XII-a). Intrarea sau admiterea în prima treaptă, se
făceau pe baza unei examinări numite „probă de verificare a cunoştinţelor”,
prin care, însă, un candidat putea accede şi cu media unu! Admiterea în treaptă
a II-a impunea condiţia obţinerii mediei minime de 5
Începând cu anul şcolar
1980-81, clasele primare şi gimnaziale ale liceului (industrial, cum se numea
atunci) au trecut, împreună ca o parte din cadrele didactice şi cu dotările de
laborator, la şcoala „N. Bălcescu”, la liceu rămânând numai clasele IX—XII şi
seralul. Tot atunci, s-a ridicat clădirea unui nou internat în curtea liceului,
iar în imediata vecinătate s-a construit o clădire destinată atelierelor, cu
cheltuiala Uzinei mecanice din localitate, care devenise patronul liceului,
potrivit legilor din vremea aceea. Specializările profesionale ale elevilor de
la Liceul industrial, au fost strungăria şi tehnica extragerii petrolului.
Liceul avea o dublă subordonare: faţă de Ministerul Învăţământului şi faţă de
MICM (Ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini), situaţie care a
durat din 1977 până în anul 1989. După această dată, liceul a revenit la
vechea titulatură de Liceul Teoretic, iar din 1997 a căpătat statut de
colegiu naţional, cu denumirea „Gib Mihăescu”.
Şcoala Medie Viticolă a fostînfiinţată la 1 septembrie 1948, în
temeiul Legii reformei învăţământului, prin desfiinţarea liceului
teoretic, iar sediul şcolii va fi cel în care funcţionase gimnaziul „Unirea” -
local modern, ridicat şi inaugurat în 1924, păstrat şi astăzi ca proprietate a
Grupului Şcolar „Brătianu”, urmaşul fostei Şcoli de Agricultură de la
Grădinari.
Începuturile acestei
şcoli viticole a fost destul de modest şi de greu. Cei 134 de elevi, viitori
profesionişti în viticultură, îndrumaţi de cele 13 cadre didactice, aveau o
bază materială (teren pentru practică şi unelte) mai mult decât modestă. Din
acest motiv, s-a convenit ca lucrările practice să fie făcute la Staţiunea de
Cercetări Viticole din localitate.De-a lungul anilor, instituţia a purtat
următoarele denumiri: Şcoala Medie Tehnică Viticolă (1948-1955), Centrul Şcolar
Agricol (1955-1966) – cu secţiile: horticultură, contabilitate agricolă şi
tehnică agricolă, începând cu anul şcolar 1964-65, când Centrul Agricol Şcolar
Drăgăşani s-a unit cu Centrul Şcolar Agricol Voiceşti (Grădinari); Liceul
Agricol(de la 1 septembrie 1966), cu două profiluri: horticultură,
contabilitate şi merceologie agricolă. Începând din 1970, la Liceul Agricol se
afiliază şi Şcoala Profesională de Mecanici Agricoli, beneficiind de un sediu
nou, în imediata apropiere a Staţiunii de Maşini şi Tractoare, care o şi
patrona. De-a lungul anilor, în cadrul liceului a mai funcţionat şi o şcoală
profesională de vinificaţie - singura şcoală din ţară cu acest profil, care a
pregătit vinificatori pentru întreprinderile de vie şi vin din toată ţara;
Liceul Agroindustrial, din anul şcolar 1975-76. Meseriile în care se pregăteau
elevii, erau următoarele: horticultură, contabilitate agricolă şi preparatori
de băuturi alcoolice şi răcoritoare. Şcoala a fost dotată corespunzător, cu
material didactic, tractoare şi utilaje agricole şi cu 9,5 ha teren arabil
pentru efectuarea practicii. O parte însemnată din aplicaţiile practice, se
desfăşura în sectoarele de producţie şi cercetare ale Staţiunii Experimentale
Viticole care patrona şcoala.
În prezent, liceul
dispune de o mare bibliotecă (peste 20000 de volume) cu cărţi de specialitate.
Odată cu trecerea la învăţământul obligatoriu de 10 clase, activitatea acestui
liceu a crescut considerabil, fiind reflectată în sporirea numărului de elevi
şi de clase în profil agricol, economic şi mecanic. Munca instructiv-educativă
a fost condusă şi organizată de următorii directori: ing. Gheorghe
Leonida (1948-1951), ing. Amzu Ilie (1951-1958), ing. Iacob Emil (1958-1969),
ing. Popescu Napoleon (1969-1971), prof. Pavel Gheorghe (1971-1984), ing.
Condei Ana (1984-1986), prof. Binişor Dan (1987-1990), prof. Constantin Matei
(1990-1998), prof. Binişor Dan (1999-2009), prof. Vătafu Tiberiu (din 2009).
Sursa: «Drăgăşani - Şcoala în perioada contemporană»/ Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol II Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012/ Municipiul Dragasani/ Coordonatori: Emil Istocescu, Ion Soare.
Sursa capturii de ecran din colaj: pagina oficială a Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu