Dumitru Garoafă/ Fondul personal „Grigore Procopiu” (1859-1980)

 ”...O subgrupă de documente se referă la numirile sale în diferite funcții politice și de stat. Dotat cu o solidă cultură juridică și enciclopedică, devine “o personalitate proeminentă a vieții politice locale, distins și apreciat în forurile de la centru,[12] reușind să străbată, ca un cursus honorum, importante funcții: membru în Consiliul Comunal și primar al orașului Râmnicu Vâlcea,[13] apoi, ales, în mai multe rânduri, în Parlamentul țării.”

 

În 1980, Direcția Județeană Vâlcea a Arhivelor Naționale și-a îmbogățit zestrea arhivistică cu documente de o deosebită importanță, donate de către Aurora Procopiu, unul dintre cei șase descendenți ai juristului și omului politic vâlcean – Grigore Procopiu (1859-1930).

           

Conform ofertei de donație înaintate Muzeului de Istorie Vâlcea, Aurora Procopiu, având, pe atunci, venerabila vârstă “de peste 82 de ani”, ceda acestuia un monument funerar, care aparținea lui Ghiță Golescu și părinților ei, situat în cimitirul “Sf. Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea. Totodată, preciza că oferta este “o urmare a predării și a documentelor de arhivă și muzeistice inventariate ca fond muzeistic și confirmat în Buletinul F.A.S.”[1]

           

Documentele donate sunt în cantitate de cca. 0,30 m.l., cuprinzând perioada 1859-1980, fiind create și deținute atât în timpul vieții și activității, cât și după trecerea în eternitate a creatorului de fond.

           

Prima grupă de documente cuprinde documentele personale ale creatorului de fond, respectiv o copie de pe testamentul lui Ghiță Golescu și un proces-verbal – eliberate în 1884 de Grefa Tribunalului Județean Vâlcea, secția I, prin care testatorul îl împuternicește pe nepotul său de soră - avocatul C. Cristescu – drept “executor testamentar”[2], o copie de pe Registrul stării civile a orașului Râmnicu Vâlcea, eliberată în 1940 de aceeași instituție ș. a.

           

Câmpulungean de origine, Grigore Procopiu a văzut lumina zilei la 2 decembrie 1859, fiind unul dintre cei nouă copii ai institutorului Procopie Constantinescu și al Elenei Aricescu,[3] nepoata istoricului C. D. Aricescu. Copilăria și-a petrecut-o în orașul natal, unde urmează și cursurile școlii primare. Studiile secundare le continuă, ca și fratele său mai mare, Emilian, la Liceul “Matei Basarab” din București[4], iar cele superioare la Facultatea de Drept, absolvind-o cu aprecieri elogioase.[5]

           

După o scurtă carieră de magistrat la Tribunalul de la Tr. Măgurele,[6] apoi la cel de la Râmnicu Vâlcea, Grigore Procopiu a făcut avocatură, înscriindu-se în Baroul Avocaților Vâlceni.[7] Se căsătorește, la 26 iulie 1887,[8] cu Elena Cristescu, fiica avocatului C. Cristescu[9] și a Ecaterinei, născută Podeanu, căsătorie de pe urma căreia au rezultat Dan, Horia, Laura, Mircea, Aurora și Ioana,[10] iar în afara acesteia Dan Rădulescu.[11]

           

O subgrupă de documente se referă la numirile sale în diferite funcții politice și de stat. Dotat cu o solidă cultură juridică și enciclopedică, devine “o personalitate proeminentă a vieții politice locale, distins și apreciat în forurile de la centru,[12] reușind să străbată, ca un cursus honorum, importante funcții: membru în Consiliul Comunal și primar al orașului Râmnicu Vâlcea,[13] apoi, ales, în mai multe rânduri, în Parlamentul țării.

           

Există în fond două certificate eliberate de Biroul Electoral Central – Vâlcea prin care i se atribuiau mandatele de senator al organizației locale liberale la alegerile parlamentare din 1919 și 1922.[14]

           

Este desemnat vicepreședinte al Senatului, iar în ședința acestuia  din 20 iunie 1922, ca membru al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.[15]De asemenea, printr-o adresă a Direcției Despăgubirilor de Război și Tratatelor de Pace, pendinte de Ministerul Finanțelor, i se aduce la cunoștință numirea sa ca membru în Comisia pentru studierea ajutorării dăunaților de război.[16] Prin telegrama din 12 septembrie 1925, era înștiințat că a fost recomandat în unanimitate de către Comisia instituită prin Legea Consiliului Legislativ pentru “funcțiunea de consilier permanent la Secțiunea 2 de drept privat, în competența căreia cade însemnata operă de unificare a codurilor”.[17] Iar, prin adresa nr. 16272 din 20 februarie 1926 a aceluiași minister, i se confirmă oficial numirea în funcție[18], devenind ulterior președintele acestei secții.

           

A decedat la 13 octombrie 1930, la București, și a fost înhumat în ziua de 16 octombrie 1930, la cimitirul “Sf. Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea. I-au adus un ultim omagiu personalități politice din țară și din străinătate: Vintilă și Constantin I. C. Brătianu, Gr. Iunian, I. G. Duca, Tancred Constantinescu, baronul Otto Richard Albert Gröedel, Viktor Gröedel ș. a.,[19] precum și colegii lui de breaslă.[20]

           

Având conștiința împăcată a datoriei împlinite, Gr. Procopiu – sublinia cu acest prilej I. C. Filitti –, “s-a înălțat în lumea adevărului absolut, spre care năzuia filosoful în clipele de răgaz ale juristului”.[21]

           

O altă subgrupă de documente o constituie invitațiile adresate lui Gr. Procopiu de Ministerul Cultelor și Artelor pentru a participa la ceremonia de învestire a Î.P.S. dr. Miron Cristea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925), de la Societatea Română de Legislație Comparată pentru a audia conferința profesorului Facultății de Drept din Paris – Georges Ripet - cu tema ”Unificarea internațională a dreptului aerian” ș. a.[22]În sfârșit, reține atenția o subgrupă de documente ce o constituie permisele de liberă circulație și biletele de identitate eliberate senatorului și unor membri ai familiei sale de către autoritățile civile și militare române și străine (ruse și germane), notele de plată achitate pentru cazarea la diferite hoteluri din Odessa ș. a.[23]

           

O altă subgrupă de documente o constituie cele rezultate din activitatea politică, socială, culturală și științifică.

           

Ca parlamentar, discursurile și luările sale de poziție se înscriu pe linia apărării și promovării interesului național. Cu ocazia sesiunii parlamentare de la cumpăna anilor 1915-1916, Procopiu, referindu-se la soarta românilor din Basarabia și Transilvania, aflați sub dominație străină, sublinia că, deși “iubirea de neam ne-ar îndemna să facem totul că să-i ajutăm în lupta ce întreprind pentru a menține neatinsă naționalitatea ce le este atacată”, totuși recomandă acțiuni prudente și discrete, deoarece “aventurile nechibzuite devin mai periculoase decât nepăsarea însăși”.[24] Indignat de tratamentul discriminatoriu aplicat României la Conferința păcii de la Paris, Procopiu afirma răspicat de la tribuna Parlamentului că “nu se poate trata … în numele |ării, pe alte temeiuri decât acelea ale egalității în ce privește demnitatea și suveranitatea națională, cum și în ce privește respectarea îndreptățitelor noastre revendicări, consfințite prin Tratat și mai sfințite prin marile noastre jertfe”.[25]

           

Dezbaterile în cele două camere din luna decembrie 1919 pe marginea Mesajului Regal au fost destul de aprinse și, pe alocuri, animate. Rămâne de referință discursul lui Ion I. C. Brătianu din zilele de 16-17 decembrie 1919, constituindu-se într-un veritabil document istoric, în care și-a expus pe larg întreaga activitate politică și diplomatică din anii neutralității și intrării României în război, cât și la Conferința păcii.[26] În acest context se înscrie și discursul lui Procopiu, care reușește să formuleze magistral rolul personalităților în istoria popoarelor: “Acești conducători născuți, firești ai popoarelor par a comanda evenimentelor pe cari le-a[u] înțeles mai bine ca (sic!) contemporanii lor și, prin acțiunea lor, pun epocei în cari au trăit marca personalității lor”. Deși nu erau nominalizați explicit, Procopiu avea în vedere pe cei doi Brătieni – tatăl și fiul, care, după aprecierea pertinentă a acestuia, aparțin, “prin acțiunea perseverantă și covârșitoare în îndrumarea vieții noastre politice și sociale, categoriei oamenilor mari”.[27]

           

Activitatea sa parlamentară a fost completată, fericit, și de cea gazetărească, publicând în presa locală liberală o serie de articole ca: ”Reformele și rolul preoților, învățătorilor și fruntașii satelor în fața lor”[28], “Democrație și demagogie”[29], “Demisia”[30], “Societatea scriitorilor români la Râmnicu Vâlcea”[31] ș. a.

           

O laborioasă activitate va desfășura Procopiu în cadrul Consiliului Legislativ, ca membru, apoi, președinte la Secția a II-a a acestuia. Pentru un jurist, dublat de un sociolog, era cea mai de seamă funcție în stat.[32] Acest organism legislativ – în concepția lui Procopiu – era atât de necesar din “evidenta nevoie de a pune, cu un moment mai curând (subl. n. – D. G.), acestui haos existent, creat prin diversitatea legiuirilor, consecință inevita-bilă a reîntregirii statului român”.[33]

           

Pe această linie se înscriu și expunerile de motive, rapoartele și avizele la proiectele de legi privind accelerarea judecăților (1925)[34], taxa timbrului și a impozitului pe acte și fapte juridice (1927)[35], Regulamentul Legii pentru înaintările în armată ș. a.[36]

           

Totodată, în această calitate este un apărător ferm al drepturilor inalienabile ale statului român asupra unor bunuri aparținând acestuia și care, prin Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), făceau obiectul unor litigii cu țara vecină de la Vest. În acest sens, el propunea următoarea soluție juridică privind rezolvarea litigiului dintre cele două state în problema societății “Nitrogen”: “o acțiune în justiție înaintea Tribunalului unde este situată fabrica prin care statul să ceară a fi pus, conform contractului, în posesiunea fabricei și să ceară și plata drepturilor sale de la încheierea păcii până în prezent. Odată cu această cerere, să facă și o cerere de sechestru judiciar asupra fabricei și produselor ei”.[37]

           

Activitatea culturală a lui Procopiu se subordonează acelorași comandamente ale politicii “instinctului național”.[38] Din 1919, ca urmare a reînființării Secției Râmnicu Vâlcea a “Ligii Culturale”, este ales președinte de onoare al acesteia.[39] Surprinde magistral rolul jucat de Liga Culturală în pregătirea unității culturale a românilor, care va premerge pe cea politică. În acest sens, Procopiu subliniază că “unitatea sufletească a tuturor celor legați prin cea mai nobilă legătură care strânge într-un grup compact și indisolubil colectivitatea umană, prin legătura care încheagă aceleași amintiri trecute cu aceleași speranțe viitoare, prin graiul național, trebuie să preceadă și trebuie să continue și să desăvârșească (subl. n. – D. G.) opera unității politice”.[40]

           

Conștient de faptul că în opera de consolidare a României Mari un rol major îl au scriitorii, Procopiu îi compareă cu “muncitorii”, care prin munca lor contribuie “la construcțiunea unui edificiu nepieritor de civilizație și cultură românească”.[41]

           

Totodată, pentru a face cunoscut publicului francez pe Octavian Goga, “unul dintre maeștrii poeziei românești”, se adresează directorului revistei pariziene “Annales” pentru a i se publica poezia “Scrisoare către doamna contesă Noailles, născută prințesă Brâncoveanu”.[42]

           

Preocupările sale științifice sunt ilustrate în mod deosebit de grupa manuscrise, copii ale unor lucrări, studii, scurte însemnări politice ș. a., care ocupă un loc aparte în fond. Un contemporan, copleșit de personalitatea și enciclopedica cultură a lui Procopiu, consemna despre acesta: “E o minte care-ntruna e preocupată, nu de lucruri mici, care însoțesc orice viață, ci de viața însăși a lucrurilor, și-n liniștitu-i suflet se zbat problemele cele mai grele, la cari puține suflete gândesc. O ciudată împerechere de vizionar bergsonian unită cu o adâncă concepție spenceriană despre viață” (subl. n. – D. G.).[43]

           

Un loc de frunte îl ocupă studiile de drept[44], acoperind aproape toate ramurile acestuia. Istoria dreptului este reprezentată de “Evoluția ideilor de drept”, dreptul civil de “Căsătoria Prințului moștenitor”[45] și “Condițiunea femeii”[46], cel constituțional de “Considerațiuni asupra experiențelor democratice în Europa postbelică”[47], “Concordatul”[48], ș. a.

           

În domeniul filosofiei și matematicii, a abordat teme ca “Evoluția gândirii”[49], “Fundamentele cunoașterii”[50], “Calculul infinetizimal sau analiza infinitezimală”[51], “O observație și o ipoteză”[52], ș. a.

           

Istoria este reprezentată de lucrarea “Parlamentul în pribegie”[53].

           

Pentru a face cunoscută peste hotare situația dramatică în care s-a aflat Parlamentul României cu ocazia evacuării acestuia în Rusia, Procopiu s-a adresat, în acest sens, Editurii “Gambert” din Paris, pentru a-i fi editată în limba franceză, dar fără rezultat.[54]De asemenea, la acest grup de documente se adaugă și “Amintiri, note și impresii din culisele parlamentare și politice”, în care ne sunt dezvăluite circumstanțele numirii sale ca magistrat la Tribunalul de la Tr. Măgurele.[55]

           

Un alt grup de documente îl reprezintă corespondența personală primită de la membrii de familie: soție, copii, frați și surori; de la eminente personalități din țară (Ion I. C. Brătianu, G. Mârzescu, I. G. Duca ș. a.)[56] și străinătate, ca H. Foçillon[57], precum și corespondența expediată de creatorul de fond.

           

O cantitate mică de documente aparține unor persoane și familii, altele decât creatorul de fond. Prin două adrese eliberate de Ministerul Justiției în 1859 și 1864 se confirma oficial lui Gh. Chițu (1828-1897)[58] calitatea de președinte al Tribunalului Comercial din Craiova[59], respectiv de “a exercita profesiunea de avocat și a pleda și la Curtea de Casație”.[60] Totodată, printr-o adresă din partea “Societății Transilvania pentru ajutorul studenților români”, i s-au adus mulțumiri “pentru patriotica interpelațiune ce ați făcut în Camera României contra adversarilor și calomniatorilor societății”.[61] Mai rețin atenția cererea înaintată Ministerului Justiției de către Traian N. Berea, precum și copiile de pe actele de studii ale acestuia, eliberate de Facultatea Juridică a Universității din Iași, prin care solicita numirea sa ca referent titular în Consiliul Legislativ.[62]

           

În sfârșit, există în fond și un număr de peste 30 de fotografii și ilustrații[63], care îl reprezintă pe Grigore Procopiu și pe membrii familiei sale separați sau în grup; atât fotografiile, cât și ilustrațiile, însoțite de formulări lapidare, parcă reînvie o epocă de mult apusă.

           

În încheiere, ne exprimăm speranța că succinta prezentare a acestui fond va constitui o modestă contribuție la cunoașterea vieții și activității unuia dintre modeștii, dar fecunzii oameni politici și de cultură vâlceni, cel care a fost Grigore Procopiu.

 

Sursa: Dumitru Garoafă/ Fondul personal „Grigore Procopiu” (1859-1980)/ Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. III (X), 2006

Imaginile din colaj una câte una cu surse și linkuri spre informații în conexiune - la această legătură.

---

1. Direcția Județeană Vâlcea a Arhivelor Naționale (D.J.V.A.N.), Fondul personal Gr. Procopiu, Documente personale, dos. nr. 1/1884-1980, f. 13-14; recte: L. Mihăilescu, C. Tamaș, V. Cernătescu, {mbogățirea F.A.N. la D.G.A.S., F.A.S. Vâlcea, F.A.S. Dolj, în “Revista Arhivelor”, LVI, Buc., nr. 1/1979, p. 30.
2. Originalul se află la Muzeului de Istorie Vâlcea.                    
3. D.J.V.A.N., Idem, dos. nr. 5/1940, f. 1
4. Idem, Documente despre creatorul de fond, dos. nr. 1/1930-1939, f. 1.
5. {n ultimul an de studii, Procopiu s-a calificat “întâiul”, iar la licență îl are ca “examinator” pe prof. Eugen Stătescu (1836-1905), membru marcant al P.N.L. Vezi Idem, Manuscrise și copii, dos. nr. 5/1930, f. 2
6. Despre circumstanțele numirii lui în acest post vezi ibidem, f. 1-17.
7. Idem, Documente personale, dos. nr. 3/1919-1926, f. 7
8. Ibidem, dos. nr. 5/1940, f. 1.
9. Este fiul Chiriachiței, născută Golescu. Fratele acesteia, Ghiță Golescu (1814-1884), a fost membru al Magistratului orașului Râmnicu Vâlcea, deputat în adunările ad-hoc și electivă din 1857 și 1859 și cârmuitor al județului Vâlcea (1859-1866).
10. D.J.V.A.N., Ibidem, dos. nr. 1/1884-1980, f. 7.
11. Dan Rădulescu, Memorii, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, p. 65 și urm. Profesor titular la catedra de chimie organică și chimie-fizică la Universitatea din Cluj, în perioada interbelică(1919-1940), publică peste 118 lucrări de specialitate și reușește să pună bazele unei veritabile “școli clujene” în domeniu. Vezi Ibidem, p. 30-37.
12. D.J.V.A.N., Idem, Documente despre creatorul de fond, dos. nr. 1/1930-1939, f. 1.
13. Ibidem.
14. Idem, Documente personale, dos. nr. 3/1919-1926, f. 1-2.
15. Ibidem, f. 3. Prin adresa nr. 355/21 iunie 1922 a Președinției Senatului i se aducea la cunoștință că din acest grup făceau parte senatorii: C. Dissescu, I. Panaitescu, Toni Iliescu, Th. Mihali, N. Botez, Gr. Vasiliu, Al. Gissi, C. Nicolaescu, C. Dimitriu, C. Krupenschi, dr. Toma Ionescu, G. Dunca, I. Purcăreanu și N. G. Popovici.
16. Adresa cu nr. 234 din 30 ianuarie 1923. Ibidem, f. 4.
17. Telegrama cu nr. 71103 din 12 septembrie 1925, semnată de ministrul Justiției, G. Mârzescu. Vezi ibidem, f. 5.
18. Ibidem, f. 6. Conform prevederilor constituționale, Gr. Procopiu a renunțat la calitatea de senator, aceasta fiind incompatibilă cu noua sa funcție.
19. Ibidem, dos. nr. 4/1926 ?-1930, f. 2-7 și 11.
20. Idem, Documente despre creatorul de fond, dos. nr. 1/1930-1939. f. 2.
21. Idem, Documente personale, dos. nr. 4/1926?-1930, f. 10 (copie de pe necrolog). A se vedea I. C. Filitti, Alte câteva amuntiri, București, 1936, p. 7-8. Jurist, diplomat și membru corespondent al Academiei Române, I. C. Filitti este numit, din 1926, consilier la Consiliul Legislativ, Biroul de Studii Istorice, unde rămâne pănă la pensionare. Idem, Opere alese, București, Editura Eminescu, 1985, p. XXXIII.
22. D.J.V.A.N., Idem, dos. nr. 2/1914-1942, f. 7.
23. Ibidem.
24. Idem, Documente rezultate din activitatea politică, socială, culturală și științifică (în continuare: Documente rezultate din activitatea politică …), dos. nr. 1/1916, f. 14-15 (manuscris incomplet). Pentru activitatea senatorului vâlcean în perioada neutralității țării și a evacuării parlamentarilor români în Rusia, vezi D. Garoafă, Un câmpulungean în slujba idealului național: Gr. Procopiu (1859-1930), în “Revista Arhivelor”, LXXIV, București, nr. 1/1997, p. 95-98.
25. D.J.V.A.N., Documente rezultate din activitatea politică …, dos. nr. 2/1919, f. 1. Discurs publicat și în ziarul local liberal “Democrația Vâlcei”, I, nr. 20, 21 septembrie 1919, p. 1, dar fără partea finală a acestuia, în care sunt formulate principiile politicii externe românești ale doctrinei liberale. Cf. Ibidem, f. 7+7v.
26. Cf. Ioan Scurtu, Ion I. C. Brătianu. Activitatea politică, București, Editura Museion, 1992, p. 62; Anastasie Iordache, Ion I. C. Brătianu, București, Editura Albatros, 1994,
27. p. 468-476.
28. D.J.V.A.N., Idem, dos. nr. 3/1919, f. 1 și 3-4.
29. “Democrația Vâlcei”, I, nr. 2, 25 noiembrie 1918, p. 1.
30. Idem, II, nr. 11, 19 februarie 1919, p. 1.
31. Idem, II, nr. 20, 21 septembrie 1919, p. 1.
32. “Viitorul Vâlcii”, III, nr. 19, 1 iulie 1923, p. 2-3
33. D.J.V.A.N., Documente personale, dos. nr. 4/1926?-1930, f. 9. Vezi și I. C. Filitti, Alte câteva amintiri, București, 1936, p. 7.
34. Idem, Documente rezultate din activitatea politică…, dos. nr. 7/1927, f. 1. Totodată, menirea instituției respective era “să ferească guvernele și parlamentele regimului democratic de greșelile în care lipsa de pregătire sau preocupările de partid le-ar putea face să cadă, în dauna intereselor permanente ale țării”. Cf. I. C. Filitti, op. cit., p. 7.
35. D.J.V.A.N., Idem, dos. nr. 6/1925.
36. Ibidem, Idem, dos. nr. 7/1927 (original și o copie dactilografiată).
37. Ibidem (original nedatat).
38. Ibidem (original incomplet și nedatat).
39. Concept fundamentat de Take Ionescu.
40. Este autorul Moțiunii adoptate la mitingul organizat de această secție la Râmnicu Vâlcea în ziua de 27 mai 1919, prin care se revendica “îndeplinirea integrală” a Tratatului încheiat între România și Antanta. Vezi D.J.V.A.N., fondul Prefectura județului Vâlcea, dos. nr. 22/1919, f. 364.
41. D.J.V.A.N., Fondul personal Grigore Procopiu, Documente rezultate din activitatea politică …, dos. nr. 8 /1930?/, f. 1.
42. Ibidem, dos. nr. 4/1923, f. 8. Discurs rostit cu ocazia banchetului organizat în Parcul “Zăvoi” din Râmnicu Vâlcea, în cinstea scriitorilor de la revista “Gândirea”: M. Sadoveanu, P. }eicaru, I. Pillat, I. M. Sadoveanu, V. I. Popa, Cazaban, Busuioceanu, I. Minulescu, ș. a. Evenimentul cultural, comentat succint, cât și discursul sunt publicate de Procopiu în “Viitorul Vâlcii”, III, nr. 19, 1 iulie 1923, p. 2-3
43. Ibidem, dos. nr. 5/1924?/, f. 7-8. Atât adresa, cât și poezia înaintate editurii sunt traduse de Procopiu în limba franceză.
44. “Glasul Adevărului”, I, Râmnicu Vâlcea, nr. 4, 13 ianuarie 1922, p. 2
45. D.J.V.A.N., Idem, Manuscrise și copii (original incomplet și nedatat).
46. Ibidem, dos. nr. 1/1918?/ (copie dactilografiată).
47. Ibidem (original nedatat și în stadiul de proiect).
48. Ibidem, dos. nr. 4/ 1929?/ Tot pe aceeași temă mai există încă două variante: “Considerațiuni despre democrație” și “Criza parlamentarismului și a partidelor. Regimul reprezentativ”, ultima fiind structurată pe 13 capitole.
49. Ibidem, dos, nr. 3/1924. Există trei variante de manuscrise, din care două sunt asemănătoare ca idei și argumentație, iar a treia este fără istoricul problemei, accentul fiind pus pe o argumentație pertinentă, raportată la prevederile constituționale.
50. Ibidem (original nedatat).
51. Ibidem (original incomplet și nedatat).
52. Ibidem (original incomplet și nedatat). Este mai degrabă un rezumat asupra calculului diferențial și integral din punct de vedere istoric.
53. Ibidem (original nedatat). Sunt patru variante aproape asemănătoare, fiind o tentativă teoretică de a explica obiectivitatea vizuală a unui “medium”.
54. Cf. Gr. Procopiu, Parlamentul în pribegie (1916-1918). Amintiri, note și impresii, Râmnicu Vâlcea, Tipografia”Viitorul Vâlcii”, 1920.
55. D.J.V.A.N., Ibidem, dos. nr. 2/1922-1924. Există numai prima parte a traducerii în limba franceză, originalul scrisorii lui C. G. Dissescu și trei variante, în franceză, ale prezentării lucrării.
56. Ibidem, dos. nr. 5/1930?/, 7 file (original incomplet).
57. Idem, Corespondență personală, dos. nr. 1/1888-1975.
58. Originalul se află la Muzeul de Istorie Vâlcea.
59. Despre cariera profesională și politică a acestuia vezi Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne și guvernanți (1866-1916), București, Editura Silex, 1994, p. 181.
60. D.J.V.A.N., Idem, Documente ale unor persoane și familii, altele decât creatorul de fond (în continuare: Documente ale unor persoane …), dos. nr.1/1859-1930, f. 1 și f. 4.
61. Ibidem.
62. Ibidem, f. 5 (Adresa nr. 217 din 10 ianuarie 1869).
63. Ibidem, f. 11-14.
64. Idem, Documente fotografice (majoritatea acestora sunt nedatate). 

___________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #memorialistica #GrigoreProcopiu #DumitruGaroafa