Faceți căutări pe acest blog

31 iul. 2024

,,Oastea Dodului” și ,,Râmnicul – kilometrul zero al Armei Geniu”/ de Mircea Vladu - integral în PDF

<< În contextul sărbătoririi Zilei Imnului Național, luni, 29 iulie 2024, Filiala Județeană „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului și Centrul de Instruire Sprijin de Luptă „Panait Donici”, a organizat la Sala „Gherasim Arhiepiscopul” a Așezământului „Sfântul Antim Ivireanul” din cadrul Centrului Eparhial, lansarea volumelor: Râmnicul – kilometrul zero al Armei Geniu (Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2019) și Oastea Dodului (Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2021), autor: gl. bg. (rtr) prof. univ. dr. Mircea Vladu.

Au prezentat lucrările: pr. dr. Constantin Mănescu-Hurezi, prof. Dumitru Garoafă și ing. Dumitru Bondoc (membri ai filialei), iar gl. bg. (rtr) Grigore Buciu (vicepreședinte al asociației) a făcut o incursiune prin istoria Râmnicului, orașul în care a fost intonat pentru prima dată, la 29 iulie 1848, într-un cadru oficial, cântecul Deșteaptă-te, române!, piesă ce avea să devină în 1990 Imnul Național al României; din public au vorbit: dr. ing. Mihai Sporiș (eseist) și col. (rtr) Nicolae Ștefănescu (prim-vicepreședinte al filialei). În cuvântul său, generalul Mircea Vladu, autorul celor două volume, a făcut un scurt istoric al armei geniu la Râmnicu-Vâlcea, și a prezentat marile personalități militare și politice pe care le-a dat această armă.

De asemenea, a ilustrat personalitatea colonelului Toader Dodu, primul președinte al filialei vâlcene. Evenimentul editorial s-a desfășurat în prezența a peste 50 de invitați (personalități din mediul științific, cultural, politic și administrativ vâlcean, militari activi, în rezervă și în retragere etc.), între aceștia aflându-se: ec. Iulian Comănescu (fost prefect de Vâlcea și președinte al Consiliului Județean Vâlcea), dr. ing. Emilian Frâncu (fost parlamentar de Vâlcea și primar al municipiului Râmnicu-Vâlcea), Eugenia Dodu (fost judecător, soția colonelului Toader Dodu, eroul unuia din volumele lansate), col. Marius-Nicușor Gâju (comandantul Centrului de Instruire Sprijin de Luptă „Panait Donici” și al Garnizoanei Râmnicu-Vâlcea), col. Ovidiu-Nicolae Stănescu (locțiitorul comandantului Centrului de Instruire Sprijin de Luptă „Panait Donici”).

 

Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului (gazda manifestării), am fost onorați de prezența părintelui  Constantin Olariu (consilier cultural la Centrul Eparhial).

Cu acest prilej, participanții au primit în dar ultimul număr al revistei „România Eroică” (publicație a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, în care, la p. 63, sub titlul „O carte mai mult decât necesară”, generalul Grigore Buciu face o frumoasă prezentare a lucrării Enciclopedia Județului Vâlcea, vol. III, 2022), iar generalul Mircea Vladu le-a oferit celor prezenți, cu dedicație, cele două volume lansate.

 

Organizatorul și moderatorul manifestării a fost președintele filialei, istoricul Eugen Petrescu. Îl felicităm pe eroul zilei, generalul vâlcean Mircea Vladu, școlit și format la Râmnic – „kilometrul zero al armei geniu”, pentru realizarea celor două volume ce se adaugă, cu cinste, la istoriografia neamului.

Mulțumim și pe această cale Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie al Râmnicului, pentru generozitatea cu care ne-a primit și găzduit și de această dată, colonelului Marius-Nicușor Gâju, pentru buna și frumoasa colaborare și tuturor celor ce ne-au fost alături la acest moment cultural dedicat Zilei Imnului Național.>>
(citat din raportul de lansare)

> Oastea Dodului integral în PDF și

            > Râmnicul – kilometrul zero al Armei Geniu integral în PDF

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Carmen Andreescu/ Contribuții la istoria Cinematografului vâlcean

De la  fenakistoscopul profesorului Plateau de la Universitatea din Gand la caravanele care străbăteau tîrgurile încîntînd oamenii cu noua m...