Faceți căutări pe acest blog

17 iul. 2024

Manuscrisele muzicale bisericești din Biblioteca Mănăstirii Dintr-un Lemn/ Vâlcea

Una dintre numeroasele mănăstiri vâlcene în care a fost promovată cântarea de cult de tradiţie bizantină este Dintr-un Lemn, aşezământ de maici unde, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fiinţat o şcoală de pregătire a viitorilor preoţi şi pentru bisericile ortodoxe din Transilvania, în condiţiile asupririi habsburgice. După adoptarea reformei hrisantice a muzicii bisericeşti de către Biserica Românească şi iniţierea procesului de „românire” a cântărilor[1], în 1816 şi respectiv 1919, mănăstirea Dintr-un Lemn a devenit un adevărat laborator de învăţare, traducere, redactare şi interpretare a imnelor religioase specifice cultului divin public ortodox. Pentru ţinutul vâlcean, iniţiatorul acestui proces artistic, cultural şi naţional a fost cunoscutul Anton Pann (1797-1854), profesor, poet, traducător, compozitor, copist şi editor de numeroase lucrări de muzică bisericească. Acest artist desăvârşit al şcolii româneşti de muzică bisericească, din deceniile trei, patru, cinci şi şase ale secolului al XIX-lea, a predat psaltichia la şcoala de cântări a acestei mănăstiri şi a lăsat aici o bună parte din opera sa în manuscrise.

 

         În rândurile care urmează, prezentăm, pe scurt, manuscrisele muzicale aflate, în prezent, în biblioteca acestei mănăstiri şi cercetate de către autorul acestor rânduri.[2]


1. Manuscrisul greco-român nr. 106[3]


a) descrierea codicografică. Manuscrisul este un Antologhion din sec. XIX, datat anul 1827 (p. 234v), copist Chesarie Ierodiaconul. Nr. de inventar 106, însemnat cu ştampila „Mănăstirea Dintr-un Lemn, Jud. Vâlcea”, la paginile: 4, 153v, 154, 224v, 236v, 237v; notaţie muzicală hrisantică, literă chirilică, scris îngrijit, cu cerneală neagră, roşie şi verde; 237 file, hârtie gălbuie; paginaţie originală, cu cerneală verde (cifra la opt file - pe faţă); 10-11 rânduri pe pagină – f. 1-3v şi 7 rânduri pe pagină - f. 4-234, 6-7 neume pe rând; dimensiuni: coperta 90/60 mm., iar fila de 86/58 mm. Titlurile cântărilor, cheile glasurilor, literele mari iniţiale, mărturiile şi ftoralele, tacturile, unele semne timporale (gorgonul, digorgonul, trigorgonul, argonul şi diargonul), semnul consonant eteron, semnul stavros şi alte însemnări sunt scrise cu cerneală roşie. Manuscrisul este un antologhion fără titlu. Unele iniţiale sunt scrise cu verde şi foarte rar cu negru. Este legat în piele maronie şi carton şi se află în stare bună; în exterior, coperta este împodobită cu decoraţiuni (chenare, flori), imprimate în piele, cu bronz auriu, iar filele cărţii închise (pe margini) sunt aurite. Ulterior, toate filele au fost numerotate cu cerneală albastră, iar câteva pagini cu creionul.

         b) conţinutul manuscrisului: f. 1: „Triadicalele” (Cântările Treimice); f. 4: alte triadicale, ehul II; f. 11: „Πολυέλεοςσύντομος ... παραΔιονυσίουεξηγήθησονπαρ̉ ΑντονίουΠαντολέονιχοςς” - Polieleul „Robii Domnului”, cu terirem, „facere a lui Dionisie Fotino”, glas. V, cu modulaţii; f. 54v: „Aici am pus şi Polieleul în opt stări, adică ihos V al aceluiaşi, prescurtat”; f. 58: „Ποίημα” (altul) al Părintelui Macarie”, glas V; f. 65: „ετερον” (altul), gl. V; f. 69: Polieleul „La râul Vavilonului...”, cu terirem, „facere a lui Grigorie Lampadarie”, ehul III; f. 101v: „Binecuvântările Învierii”, glas V; f. 109v: Antifonul „Din tinereţile mele…, glas IV”; f. 112v: Chinonicul „Paharul mântuirii...”, cu terirem, facere a lui „Dionisie Fotino”, de „Antonie Pantoleon”, ehul I; f. 119: „ΤαενδεκαιδιόμελαεωθίνατούαυτούΔιονισίου” – „Eotinala II-a, a lui Dionisie Slavă... Şi acum… Cu miresme venind femeile…”, ehul II; f. 122: „ ΤαενδεκαιδιόμελαεωθίνατούαυτούΔιονισίου ... εξηγήθησανπαρ̉ ΑντονίουΠαντολέον” - Cele 11 eotinale, facere a lui Dionisie, transcrise de „Antonie Pantoleon”; f. 122-125:Eotinala I, Ειςτοοροςτοιςμαθηταίςεπειγομενοις - „În munte ucenicii mergând...”, ihos I; f. 125-128: Eotinala a II-a,„ΜεταμυρωνπροελθονταιςταιςπεριτηνΜαριαμ - Cu miresme venind femeile cele ce au fost cu Maria...”, ihos II; f. 128-131: Eotinala a III-a,τηςΜαγδαληνήςΜαριαςτηντουΣοτηροςευαγγελιζομενης – „Magdalenei Mariei, celeia ce a vestit Învierea Mântuitorului...”, ihos III; f. 131v-135: Eotinala a IV-a,„Ορθροςηνβαθης, ηαιαιγυναικεςηλθον” – „Mânecare adâncă ere şi femeile au venit...”, ihos IV; f. 135-140: Eotinala a V-a, „Ω, τωνσοφωνσου, χριματον, Χριστε” – „O, prea înţelepte judecăţile Tale, Hristoase...”, ihos pl. I - glas V; f. 140-143v: Eotinala a VI-a, „ΗοντωςειρηνηΣου, Χριστε” – „Pacea cea adevărată, Tu eşti, Hristoase...”, ihos pl. II - glas VI; f. 143v-146: Eotinala a VII-a, „Ιδουσκοτιακαιπρωι” – „Iată întunerec şi de dimineaţă...”, ihos pl. III - glas VII; f. 146v-149v: Eotinala a VIII-a, „ΤατηςΜαριαςδακρια” - „Lacrimile Mariei...”, ihos pl. IV - glas VIII; f. 149v-153: Eotinala a IX-a, „Ωςεπεσχατωντωνχρονων” - „Ca întru anii cei de apoi...”, ihos pl. I – glas V; f. 153-156v: Eotinala a X-a, „ΜετατηνειςΑδουκαθοδον” – „După pogorârea în iad...”, ihos pl. II – glas VI; f. 156v-160: Eotinala a XI-a, „ΦανερωνεαυτουτοιςμαθηταιςΣου, Σωτηρ” - „Arătându-Te pre Tine ucenicilor Tăi, Mântuitorule...”, ihos pl. IV – glas VIII; f. 160: ihos pl. I – glas V – Slava..., „Ziua Învierii...”; f. 163: ihos pl. II – glas VI – „Împărate ceresc, Mângâietorule...”; f. 165v: „ΔοξολογίαπαραΔιονυσίουτούΠελοπονεσίουεξηγήθησανπαρ̉ ΑντονίουΠαντολέονενετι” – „Doxologiile pe cele opt glasuri de Dionisie Fotinotranscrise de Antoniu Pantoleon la anul 1826”; f. 233: „Polihronion…Grigorie…voevod”, gl. VII; f. 234: „ΤέλοςκαιτούΘεούδόξαν - Sfârşit şi Lui Dumnezeu slavă, 1827, Kesarie, august 26, s-a săvârşit”; f. 235: Slavă... „Uşile pocăinţei..., În cărările mântuirii..., glas VIII” şi stihira gl. VI, „La mulţimea faptelor mele celor rele...”, cu „Aliluia, Aliluia, Aliluia”;

c) însemnările: la f. 234: „Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă, 1827, Kesarie, august 26, s-a săvârşit”; manuscrisul a fost caligrafiat în acelaşi stil de un singur copist.

         d) autorii cântărilor: autori greci: Grigorie Lampadarie; autori români: Dionisie Fotino, Macarie Ieromonahul şi Anton Pann.

e) copistul manuscrisului. Copistul acestui manuscris este Chesarie ierodiaconul de la Mănăstirea Hurezu, autor de manuscrise muzicale bisericeşti, cel care l-a ajutat pe Anton Pann la românirea cântărilor. A fost şi profesor de cântări bisericeşti la Seminarul preoţesc din Râmnic, în anii 1846-1847, apoi – după încetarea cursurilor şi mutarea şcolii la Craiova, în 1847 – a revenit la Hurezu ca protocântăreţ.


2. Manuscrisul greco-român nr. 48/105[4]


         a) descrierea codicografică.Manuscrisul este un Liturghier – fără titlu – de 105Í78 mm.­­­, datat ante 1843. Notaţie muzicală hrisantică, literă chirilică. Νr. de inventar: 48 şi 105 (p. 41); însemnat cu ştampila mănăstirii Dintr-un lemn: „Episcopia Râmnicului şi Argeşului, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Comuna Frînceşti, Jud. Vîlcea”; nu are coperţi şi îi lipseşte începutul. Manuscrisul începe cu fila 41, până la f. 238v. De la f. 238v şi până la final sunt 30 de file albe şi nenumerotate. Paginaţie originală, cu cerneală roşie, numerotată, ulterior, tot cu cerneală roşie, (de la f. 60, numerotarea este greşită) şi o alta corectă, cu creionul. Titlurile cântărilor, cheile glasurilor, literele majuscule iniţiale, mărturiile şi ftoralele, tacturile, semnele timporale (gorgonul, digorgonul, trigorgonul, argonul şi diargonul), semnul stavros, semnul consonant eteronul şi alte însemnări sunt scrise cu cerneală roşie; neumele sunt scrise îngroşat şi textul cântărilor cu cerneală neagră. Unele iniţiale sunt scrise cu auriu, iar altele cu cerneală albastru-verzui.

b) conţinutul manuscrisului: f. 41: un „Heruvic” (incomplet-grecesc), „glas VI Karii pre heruvimi… Ka pre împăratul…”; f. 45v: alt Heruvic (românesc) „Karii pre…Ka pre împăratul..., facerea lui Grigorie Protopsaltul, pre limba noastră glas VI”; f. 49v: „ΕτεροντούἈντονίουΠαντολέον” - altul ihos III (Heruvic grecesc, n.n.) „Karii pre heruvimi… Ka pre împăratul…”, de Anton Pan[n]; f. 56v: „Heruvic - Karii pre heruvimi… Ka pre împăratul…, glas III, al lui Grigorie” (Lampadarie, n.n.);f. 60v: alt Heruvic grecesc al lui „Antoniu Pann”, ihos III; f. 65v: Heruvic grecesc, „παρ̉ ΑντονίουΠαντολέον” - ehul IV, al lui Antonie Pantoleon, Karii pre Heruvimi…”; f. 71: „altul rumânesc ihos IV Karii pre Heruvimi…Ka pre împăratul…”; f. 75: „altul gr. a lui Anton Pann, eh. IV, Karii pre Heruvimi…”; f. 81: „Kinonic a lui Anton Pann, ihos IV... Lăudaţi pe Domnul…”; f. 86: Heruvic, ehul III, „Karii pre Heruvimi…Ka pre împăratul…”, cu terirem; f. 94: Chinonic grecesc al lui Anton Pann, ehul III, „Lăudaţi pe Domnul…”; f. 99: „ετερονΧερουβίκοντούαύτού ̉ Αντονίουποίημαηχος” – „Heruvic grecesc, ihos IV, Karii pre Heruvimi…”; f. 107: „Heruvic (românesc), gl. V, Karii pre Heruvimi…”; f.110v: alte Heruvice greceşti „Karii pre Heruvimi...”, glas V, VI (f. 115); românesc (f. 119), glas VI; grecesc (f. 123), glas VII; românesc (f. 127), gl.VII; grecesc (f. 130v), gl. VIII; românesc (f. 134), gl. VIII; f. 137v: „Kinonic, gl. V, Lăudaţi pre Domnul...”; f. 142v: „Kinonic, gl.VI, de Daniil Protops. Lăudaţi…”; f. 148: „Kinonicul glasului al treilea caută înapoi la Heruvice eh II; apoi urmează al glasului al patrulea tot la heruvice caută (…) şi le cântă leghetos”;f. 148v: „Kinonic, gl. V, Lăudaţi, a lui Petru Vizantie, grecesc”; f. 159v: „aici sau pus de mine la rând toate axioanele greceşti în rumâneşte şi pă toate glasurile de la feluri de făcători greceşti”; f. 160: „Acesta (axionul Kuvine-se cu adevărat..., n.n.) e facerea lui Nicolae Poponi Sibianul pre limba noastră, glas V”; f. 162v: Axionulgrecesc „a lui Grigorie Lampadarie, eh. II, Kuvine-se…”; f. 164v: Axionul „românesc, glas II, Kuvine-se cu adevărat”; f. 167: Axionul românesc „altul mai grabnic tot glas II, Kade-se…”; f. 169v: Axionul românesc, glas III, „Kuvine-se cu adevărat...”; f. 172v: Axionul „altul grecesc gl. III”; f. 175: Axionul românesc „altul facerea lui Anton”, (Kade-se cu adevărat..., n.n.), ehul III, cu agem; f. 177v: Axion grecesc „altul al aceluiaşi – leghetos”; f. 179v: Axion românesc „eh. IV, Kuvine-se cu adevărat”; f. 182: Axion grecesc, „altul pe gl. V a lui Visarion de la Neamţu”; altul al lui „Anton Pann” (f. 184) grecesc; glas VI grecesc (f. 186); glas VII grecesc (f. 188v); glas VIII românesc (f. 190) „facerea lui Anton Pan(n)”; f. 193v: „axionul facerea lui Anton Pan(n)”, grecesc, gl. VIII; f. 196: Axion de „Antonie Pantoleon gl. V”; f. 200: Chinonicul, „Lăudaţi pre Domnul…”, ehul VII varis; f. 222v: Cântări româneşti „pentru slujba Dumnezeieştei Liturghii a Marelui Vasilie, eh. II” - Răspunsuri mari: „Sfânt, sfânt sfânt…Amin, Pre Tine Te lăudăm...”, axionul „De Tine se bucură…”, gl. VIII (p. 227); f. 232: „Heruvic în Postul cel mare la Liturghia Sf. Grigorie – facerea lui Anton Pantoleon”, ehul I, „Acum puterile…”, românesc; f. 235v: „Kinonicul Gustaţi şi vedeţi…”, românesc, glas V.

c) însemnările:doar cele tipiconale, menţionate mai sus.

d) autorii cântărilor: - autori greci: Grigorie Protopsaltul, Daniil Protopsaltul şi Petru Vizantie; - autori români: Anton Pann, Nicolae Poponi Sibianul şi Visarion Nemţanu.

e) copistul manuscrisului: - manuscrisul a fost redactat în întregime de acelaşi copist-caligraf, Anton Pann.


3. Manuscrisul greco-român nr. 107[5]


a) descrierea codicografică.Manuscrisul este un Antologhion, fără titlu, datat început de sec. XIX; notaţie hrisantică, caractere greceşti şi chirilice. Nr. inventar 107 (p. 1), însemnat cu ştampila Mănăstirii    Dintr-un Lemn : „Mănăstirea Dintr-un Lemn, Jud. Vâlcea”, la f. 1, 2, 8, 19 şi 478; dimensiuni: coperta 120/90 mm., iar fila 112/86 mm.; scris îngrijit, caligrafic, cu cerneală neagră (neumele şi textul), iar titlurile cântărilor, literele majuscule iniţiale, semnele glasurilor, indicaţiile tipiconale, mărturiile şi ftoralele, tacturile, semnele timporale (gorgonul, digorgonul, trigorgonul, argonul şi diargonul), semnul stavros şi eteronul sunt scrise cu cerneală roşie; uneori, majusculele iniţiale sunt scrise cu cerneală neagră sau verde. Paginaţie originală, cu roşu, în partea de jos, ulterior, o altă numerotare, cu albastru (cu pix şi cerneală); 7-10 rânduri pe pagină, 8-9 neume pe rând; hârtie gălbuie, 478 de file; sunt albe filele: 1-7, 71, 98v-103v, 145v-150v, 202-206v, 276-279v, 469v-478.

Manuscrisul este legat în carton şi piele maronie, cu chenar ornamentat şi presat în bronz auriu, iar filele cărţii închise (pe margine) sunt aurite. Starea manuscrisului este bună.        

b) conţinutul manuscrisului:f. 8: „Μακαριοςανηρ”- Fericit bărbatul - un stih – „ih. pl. IV, grecesc”; f. 8v: „Fericit bărbatul...”, glas VIII – un stih - alternativ, în greceşte şi româneşte; f. 24: „Heruvice mari pe cele opt glasuri”; f. 66: Prochimene, glas VIII: „Să nu întorci...”, şi „Dat-ai moştenire...”; f. 68: Prochimen grecesc „Prochimen mare, Cine este Dumnezeu...”, glas VII varis, facere a lui „Grigorie Lampadarie”; f. 72: „Polieleu a lui Kir Anastasie ih.IV, Robii Domnului, grecesc”;f. 104: „ΠολυέλεοςεξηγήσηςτούκυρΒυσσαρίονοςΝεμτζάνου” – „Polieleul alcătuit de Kir Visarionos Nemţanu, ihos pl. II” - „Robii Domnului…”, grecesc; f. 129v: Terirem a lui „Daniil Protopsaltul, glas VI”;f. 133v: Terirem a lui „Gheorghe Criteanul, glas VIII”; f. 141v: Terirem al lui „Ioan Protopsaltul, ihos I”; f. 151: „Polieleu facerea lui Gheorghe Criteanul, ihos varis” (polieleul „Robii Domnului...”, n.n.), cu terirem, grecesc; f. 207: „ΠασαπνοάριαπαραΙωανΠρωτοψάλτου” – Toată suflarea „facerea lui Ioan Protopsaltul, ihos IV”, cu terirem; f. 220: Poileleu grecesc „altul a lui Gheorghe din Kritos, gl. V”, cu terirem; f. 236: „ΠέτρουΛαμπαδάριουτούΠελοπονεσίου, πάσσα...” – „Toată suflarea..., grecesc, al lui Petru Lampadarie Peloponesiul, gl. VI”, cu terirem; f. 249: „Toată suflarea...”, grecesc, „facere a lui Ioan Protopsaltul ihos varis”, cu terirem; f. 262v: gr., gl. VIII, cu terirem; f. 280: gr. „Petru... ihos I”; f. 286v: gr. „a lui Macarie Protopsaltul ihos IV diatonic Leghetos”; f. 292v: gr. „Petru Lampadarie ihos III”; f. 297: gr. „Balasie Preotul ihos IV”; f. 301: gr. „Petru …ihos IV”; f. 306: gr. „Panaghiot Protopsaltul…ihos IV”; f. 314v: gr. „Petru Melodul ihos varis”; f. 320v: gr. „Petru Melodul gl. VIII”; f. 326v: gr. „făcut de Fericitul Gheorghe Critos”; f. 339v: Terirem, glas V; f. 344: gr. „Doxologia lui Petru Lampadarie Peloponesiul ihos I”; f. 351: gr. „Doxologia, alta a lui Petru Lampadarie ihos defteros diatonicos, gl. II”; f. 360v:gr.„Ασματικονιχοςλεγετος” - „Sfinte Dumnezeule”;f. 365v: gr. „Doxologie - Petru Lampadarie Peloponesiul ihos III”; f. 378: „Doxologie - Petru Lampadarie Peloponesiul ihos IV”; f. 391: gr. „Doxologie a lui Iacob Protopsaltul gl. V”; f. 396v: gr. „Doxologie a lui Grigorios Lampadarie ihos varis”;f. 409v: „Doxologie - Grigorios Lampadarie ihos varis”, scrisă de un alt copist; f. 420v: Doxologie a lui „Grigorie Lampadarie gl. VIII”, cu modulaţii în glasuril II şi VI; f. 431v: „Doxologie ihos varis”,greceşte şi româneşte - alternativ; f. 447: „La râul Babilonului, ce să cântă în cele trei Duminici, de la Duminica curvarului până la lăsatul de brânză, facerea Părintelui Macarie Ieromonahul, întru slava Lui Dumnezeu şi spre podoaba Sfintelor Monastiri de obşte, pe glasul împreună glas III Ga ca de la Ni”, în româneşte; f. 463: „Polieleu Robii Domnului...”, glas I (greceşte şi româneşte), Slavă... „Tatălui să ne închinăm şi pre Fiul să-L proslăvim…”.

c) însemnările. Pe ultima filă are o însemnare indescifrabilă, probabil un an: 1837 (?).

d) autorii cântărilor: - autori greci: Ioan Protopsaltul, Gheorghe Criteanul, Kir Anastasie, Petru Lampadarie, Daniil Protopsaltul, Iacob Protopsaltul şi Grigorie Lampadarie; - autori români: Macarie Ieromonahul, Visarion Nemţeanu şi Anton Pann.

e) copistul manuscrisului: Anton Pann.


4. Manuscrisul românesc nr. 104[6]


a) descrierea codicografică.Manuscrisul este un Herovikar, redactat în prima jumătate a sec. XIX, 240/195 mm., notaţie hrisantică, literă chirilică. Nr. de inventar 104, însemnat cu ştampila „Mănăstirea Dintr-un Lemn, Jud. Vâlcea”, pe f. 20 şi f. 35. Scris îngrijit de caligraf, cu cerneală neagră şi roşie; 35 file (f. 1, 2 lipsă), f. 21- 35 au numai text cu „Acatistul Prea Sfintei Treimi”, hârtie gălbuie, fără paginaţie originală, 15 rânduri pe pagină. Nu are coperţi, este incomplet, filele sunt îndoite la colţuri, ulterior s-au numerotat filele cu creion şi cerneală albastră. Titlurile cântărilor, cheile glasurilor, literele majuscule iniţiale, mărturiile şi ftoralele, tacturile, unele semne timporale şi semnul consonant eteron, semnul stavros şi alte însemnări (indicaţii tipiconale, autori) sunt scrise cu cerneală roşie. Dimensiuni: oglinda paginii: 165/105 mm.; manuscrisul cuprinde numai heruvice şi este, în parte, deteriorat.  

b) conţinutul manuscrisului:f. 3: „Heruvic (fără început, n.n.) ehul III de A: P:” (Anton Pantoleon, n.n.); f. 3v: „Heruvic de A:P: eh. IV” (Karii pre Heruvimi…Ka pre împăratul…); f. 5: Heruvice „De D: Anton Pantoleongl. V”; gl. VI (p. 6v), gl. VII (p. 7v); f. 9: „Heruvic De Anton Pan gl. VIII... Karii pre Heruvimi…Ka pre împăratul...” ; f. 10v: „alte Heruvice, facerea Părintelui Macarie Ieromonahul portarie, ehul I Pa”; f. 11v: Heruvic, „facerea lui Grigorie Protopsaltul, Glas VI”; f. 13: Heruvic, „altul al lui Chir Grigorie Protopsaltul gl. VIII trifonos”; f. 14v: 2 „Heruvice a lui Petru Lampadarie gl. IV şi gl. V”; f. 17: Heruvic „De Grigorie Protopsaltul gl. VI”; f. 18: Heruvic „De Petru Lampadarie, al glasului al şaptelea, eh. pl. III...Karii pre heruvimi…”; f. 19v: Heruvic „al aceluiaşi gl. VIII” (Petru Lapadarie, n.n.); f. 20v: Heruvic, „facerea lui Petru Efesiul, glas V, Pa”; f. 21v-35: „Acatistul închinării Prea Sfintei Treimi” (text fără neume, n.n.).

c) însemnările ; în afară de însemnările tipiconale şi cele privind titlurile, glasurile şi autorii, nu sunt alte însemnări.

d) autorii cântărilor: - autori greci: Petru Lampadarie, Grigorie Protopsaltul şi Petru Efesiul; - autori români: Macarie Ieromonahul şi Anton Pann.         

e) copistul manuscrisului.Manuscrisul a fost redactat de un singur copist, Anton Pann.


5. Manuscrisul românesc nr. 1368/34[7]


a) descrierea codicografică.Manuscrisul este o Antologie –Podobier – Liturghier(fără titlu) din sec. XIX, anul 1837, notaţie hrisantică, literă chirilică. Nr. de inventar 1368 şi 34, însemnat cu ştampila mănăstirii  „Episcopia Rîmnicului şi Argeşului, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Raionul Rm.Vâlcea”, pe mai multe file; scris, îngrijit, cu cerneală neagră şi roşie; coperta 198/165 mm., fila 190/158 mm.; f. 1-12 şi f. 36-44 sunt scrise numai cu cerneală neagră; iar f. 46-152 au titlurile cântărilor, semnele glasurilor, literele mari iniţiale, mărturiile şi ftoralele, tacturile, semnele timporale, semnul consonant eteronul, semnul stavros şi alte însemnări scrise cu roşu; foarte rar, iniţialele cântărilor sunt scrise cu negru. Hârtia este de trei feluri: alb-albăstruie (f. 1-12; f. 125-152), galbenă fină (f. 36-44) şi galbenă groasă (f. 46-124). La filele galbene, groase s-a folosit cerneală roşie şi neagră, iar la celelalte file, numai cerneală neagră. Manuscrisul, legat în carton, este incomplet (la început şi la sfârşit sunt file lipsă), dar se află în stare bună; coperta este cu negru pigmentat cu alb, iar colţurile sunt învelite cu pânză; fără paginaţie originală, numerotare ulterioară cu cerneală albastră-violet.

b) conţinutul manuscrisului: f. 1-5v: „Doamne strigat-am”, pe cele 8 glasuri; f. 6: „Lumină lină ce să cântă la litie, compusă după cererea Sfinţiei Sale Părintelui Nichifor Eclesiarhul Sfintei Episcopii a Râmnicului, de D. D. Anton Pan(n), glas al 2-lea Di”; f. 7v: „Dumnezeu este Domnul pe opt glasuri”; f.9v: „Evloghitare („Binecuvântările Învierii”, n.n.) facerea lui Dionisie, prefăcute de D: Anton Pan(n), glas al cincilea”; f. 36: „Doxologii al 2-lea rând compuse şi dedicate în manuscris Prea Kuvioşii Sale Părintelui Arhimandrit Kalinic, Stareţul Monastirii Cernica, de mine Anton Pan[n], pe ehul I”, pe ehul II (f. 39), şi pe ehul III (f. 41v); f. 46: „Începutul cu Dumnezeu cel Sfânt, la Heruvicele cele mici ale lui Petru Lampadarie, pe toate glasurile ce să cântă în toată săptămâna, scrise în Siminari, în anul 1846, Februarie 13” („Karii pre Heruvimi…Ka pre împăratul…”, n.n.); f. 47v: „facerea lui Grigorie Protopsaltul, gl. II Karii…”, şi glas III; f. 51: „facerea lui Petru Lampadarie gl. IV Karii pre...”; f. 52: „facerea lui Chir Grigorie Protopsaltul gl.VII Karii pre heruvimi…” şi alt Heruvic, glasVI; f. 55v: „facerea lui Petru Lampadarie eh. Varis. Karii pre heruvimi…”, glas VIII; f. 58v: „Kinonice la Duminici, facerea lui Grigorie Protopsaltul şi Petru Lampadarie” (Lăudaţi…, n.n.,) glas I; f. 60: „Lăudaţi pre Domnul…, ehul plagal II”; glas III (p. 61v), glas IV (p. 63v), glas V (p. 65v), glas VI (p. 67), glas VII (p. 68v), glas VIII (p. 70v); f. 72: „Kinonicele săptămânii, facerea lui Petru Lampadarie, gl. I de luni - Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri…”; f. 73: „Kinonicul de marţi gl. VII - Întru pomenire veşnică...”; f. 74: „Kinonicul de miercuri gl. IV - Paharul mântuirii…”; f. 75v: „Kinonicul de joi gl. VIII - În tot pământul…”; f. 76v: Kinonicul de vineri gl. V - Mântuire ai lucrat…; f. 77v: „Kinonicul de sâmbătă gl.I - Fericiţi pe care i-ai ales…”;f. 82: Răspunsuri „la Liturghia Sfântului Vasilie, ehul II” („Avem către Domnul... Cu vrednicie... Sfânt, sfânt…, Amin, Pre Tine Te lăudăm…”, n.n.); f. 84: „În traducere pe româneşte de Macarie Ieromonahul, gl. V tetrafonos” - Axion la Liturghia Sf. Vasile, „Kă mitra Ta, scaun la făcut…”; f. 86: „Heruvic în Sfântul şi Marele Post ce să cântă miercuri şi vineri, ehul I” („Acum puterile cereşti…”, n.n.); f. 87: „Kinonic în Sfântul şi marele Post ce să cântă miercuri şi vineri, ehul I” („Gustaţi şi vedeţi…”, n.n.); f. 88: Axionul, glasul VIII – „De Tine se bucură…”; f. 90: „Acesta se zice în ziua Sfântului Vasilie cel Mare”, ehul II, („Pre Arătătorul celor cereşti…”, n.n.); f. 90v: „Ehul I, Să se îndrepteze”, de la Liturghia mai Înainte Sfinţită, în Postul Mare; f. 91v: răspunsuri: glas II: „Amin, Sfinte Dumnezeule (de trei ori, n.n.), Slavă... Şi acum…”, glas VIII: „Doamne miluieşte, Dă Doamne, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu…,Ţie Doamne, Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie”; Răspunsurile Sf. Liturghii: „Pre Tatăl…, Mila păcii…, Şi cu Duhul Tău, Avem către Domnul, Cu vrednicie.. Sfânt, Sfânt, Sfânt.., Pre Tine Te lăudăm.., Unul Sfânt…”, glas II: „Văzut-am lumina…”; f. 96v: Alte răspunsuri, gl. VIII: „Pre Tatăl…, Mila păcii…, Şi cu Duhul Tău, Avem către Domnul, Cu vrednicie…, Sfânt, Sfânt…, Pre Tine Te lăudăm…, Unul Sfânt…”; f. 98: „Podobii alcătuite de Anton Pan[n]”; glasul I: „O prea slăvită minune...”, „Ceea ce eşti bucuria...”, „Prea lăudaţilor mucenici...”, „Mormântul Tău...”; glasul II: „Kasa Efratului...”, „Kând de pre lemn...”; glas III: „De frumseţea...”, „Fecioara astăzi...”, „Pentru mărturisirea...”;

glas IV: „Degrab ne întâmpină...”, „Ca pre un viteaz...”, „Cel ce te-ai răstignit...”, „Ca pre un viteaz...”, „Dat-ai semn...”, „Cela ce eşti chemat...”, „Spăimântatu-s-a Iosif...”, „Arătatu-te-ai astăzi...”; glasul V: „Bucură-te cămara...”, „Doamne, păcătuind nu încetez...”; glasul VI: „Toată nădejdea...”, „Din pântece te-ai născut...”; glasul VIII: „Pre înţelepciunea..., „O, prea slăvită minune...”; f. 109: Luminândele, Ehul III: „Cămara Ta Mântuitorule...” (Exapostilariile în Săptămâna Mare, luni marţi şi miercuri, n.n.), „Într-o zi ai învrednicit...” ( în Joia Mare, n.n.); f. 110: „Stihirile Paştilor, în româneşte alcătuite de Anton Pann Glas V tetrafonos”, cu stihurile: „Să învie Dumnezeu…Paştile cele sfinţite…, Slavă...Şi acum... Ziua Învierii... Hristos a înviat”, glasurile V şi II; f. 114: „Slavă… Şi acum… pe opt Glasuri ce să cântă la Adormirea Maicii Domnului, alcătuite de Anton Pantoleon”, glas I, V, II, VI, III, VII, IV, VIII (slava Vecerniei, n.n.); f. 118v: „Kinonicele Duminicilor pe fiecare glas compuse de D: Anton Pandoleon la anul 1837, Iulie 10” („Lăudaţi pre Domnul din ceruri”, n.n.), glasurile I, II, III, IV, V, VI (la gl. VI o pagină are numai neume fără text şi chinonicul este neterminat); f. 139: „Heruvice mari pe opt glasuri, compuse de Anton Pan(n), ehul I” („Karii pre heruvimi…” şi „Ka pre împăratul…”, n.n.), ehul II (f. 141), gl. III (f. 143), gl. IV (f. 145), gl. V (f. 147), gl. VI (f. 149v), gl. VII (f. 157) „Karii pre heruvimi... Ka pre împăratul...” (neterminat, n.n.); gl. VIII lipseşte.

c) însemnările: în afară de însemnările care privesc rânduiala tipiconală, autorii cântărilor, titlurile, glasurile, mai sunt însemnaţi anii 1846 (la f. 46) şi 1837 (la f. 118), cu precizarea „de mine Anton Pann”.

d) autorii cântărilor: - autori greci: Petru Lampadarie şi Grigorie Protopsaltul; - autori români: Anton Pann, Dionisie Fotino şi Macarie Ieromonahul.

e) copistul manuscrisului: - manuscrisul a fost redactat de către Anton Pann.


6. Manuscrisul greco-român nr. 62/1365[8]


a) descrierea codicografică.Manuscrisul este un Antologhion de cântări bisericeşti din secolul XIX, anul 1839; notaţie hrisantică, literă chirilică; două nr. de inventar: 62 (pe copertă, la cotor) şi 1365, însemnat cu ştampila mănăstirii „Mănăstirea Dintr-un Lemn, Jud. Vâlcea”, pe filele 1, 2, 206, şi cu ştampila mănăstirii Mamu – Vâlcea (pe f. 1); scris, îngrijit, cu cerneală neagră şi roşie; titlurile cântărilor, majusculele iniţiale, semnele glasurilor, mărturiile şi ftoralele, tacturile, semnele timporale, accidenţii, semnul consonant eteron, semnul stavros şi alte însemnări sunt scrise cu cerneală roşie, iar textul muzical şi cel literar sunt scrise cu negru; 204 pagini (f. 101-104, 203 - 204 sunt albe), hârtie alb-gălbuie, coperta 206/156 mm., iar fila 200/148 mm., paginaţie originală, pe faţă şi pe verso, cu cerneală neagră (la f. 34 s-a greşit), numerotată ulterior cu creionul, 12 - 14 (f. 199 - 202) rânduri pe pagină. Legat în carton şi piele neagră, deteriorată de vreme, cu chenar simplu aurit imprimat, cotor cu ornamente aurite, cu titlul Irmologhion - Catavasier - este, de fapt, o antologie; pe copertă este scris numele posesorului „Evghenia Stariţa”. Stare bună, doar fila 201 este puţin dezlipită de cotor.

b) conţinutul manuscrisului: f. 1-42: „Heruvice mari pe opt glasuri compuse de: Anton Pan(n), la anul 1839, aprilie 10, gl. I-VIII („Karii pre heruvimi…Ka cei ce pre împăratul…”); f. 43(40): gr. „Heruvic Glas I, alcătuit de Anton Pan[n]”; f. 47(44); gr. „ihos pl. II, Αξιονεστιν” - („Vrednică eşti…”); f. 49(46): „Doxologii alcătuite de mine Anton Pantoleon Dascălul de musichie din Seminarul R(âmnicu) V(âlcea), în anul 1827, august 5”, pe cele 8 glasuri: gl. I (f. 49), gl. II (f. 55), gl. III (f. 61), gl. IV (f. 68), gl. V (f. 74), gl. VI (f. 81), gl. VII (f. 87), gl. VIII ( f. 94); f. 105 (98): „Podobiile a opt glasuri compuse de Domnul Anton Pan[n]”: Glasul I: „O prea slăvită minune...”, „Ceea ce eşti bucuria...”, „Prea lăudaţilor mucenici...”, „Mormântul Tău, Mântuitorule...”; Glasul II (f. 108): „Casa Eufratului...”, „Când de pre lemn...”; Glasul III (f. 110): „De frumseţea...”, „Fecioara astăzi...”, „Pentru mărturisirea...”; Glasul IV (f. 112): „Degrab ne întâmpină...”, „Cel ce te-ai răstignit...”, „Ca pre un viteaz...”, „Dat-ai semn...”, „Cela ce eşti chemat...”, „Spăimântatu-s-a Iosif...”, „Arătatu-te-ai astăzi...”; Glasul V (f. 119): „Bucură-te cămara...”, „Doamne păcătuind…”; Glasul VI (f. 120): „Toată nădejdea..”, „Din pântece te-ai…”; Glasul VIII (f. 122): „Pre înţelepciunea...”, „O prea slăvită minune...”; f. 125 (119): „Ehul III Cămara Ta, Mântuitorule..., Într-o zi...”; f. 126(120): „Cele unsprezece voscresne singur glasnice dintr-ale lui Dionisie, alcătuite de Domnul Anton Pan[n], la anul 1826, august 13”: Voscreasna I, ehul I – „În munte ucenicii mergând....”, (f. 126); Voscreasna a II-a, gl. II – „Cu miresme venind femeile...” (f. 128); Voscreasna a III-a, gl. III – „Magdalenei Mariei...” (f. 130); Voscreasna a IV-a, gl. IV – „Mânecare adâncă era...” (f. 133); Voscreasna a V-a, gl.V – „O, prea înţelepte, judecăţile Tale...” (f. 136); Voscreasna a VI-a, gl.VI – „Pacea cea adevărată, Tu eşti...” (f. 139); Voscreasna a VII-a, gl. VII – „Iată întuneric…” (f. 142); Voscreasna a VIII-a, gl. VIII –„Lacrimile Mariei...” (f. 144); Voscreasna a IX-a, gl. V –„Ca întru anii cei de apoi...” (f. 147); Voscreasna a X-a, gl. VI –„După pogorârea în iad...” (f. 149); Voscreasna a XI-a, gl. VIII –„Arătându-Te pre Tine...”, (f. 152); f. 155 (149): „Doxologie mai întâi fiind compusă greceşte în anul 1826, de mine Anton Pan(n), acum s-a prescurtat în româneşte pentru cererea D. Alexandru Oltenescu, la anul 1839, iulie 28, ehul pl. IV”; f. 162(136): „În miercurea cea mare, la stihoavnă, seara şi dimineaţa, de D: Anton Pan[n], ehul VIII”, („Doamne, femeia...”); f. 167(141): „Kinonicele pe fiecare glas compuse de: D:D: Anton Pan[n] după cererea lui Alexandru Oltenescu,1837”, Lăudaţi pe Domnul..., gl. 1 (f. 167), gl. II (f. 170), gl. III (f. 173), gl. IV (f. 176), gl. V (f. 179), gl. VI (f. 182), gl. VII (f. 185), gl. VIII (f. 189); f. 192 (170): Diferite răspunsuri la Sfânta Liturghie; f. 199 (177): „Aghiosul („Sfinte Dumnezeule”, n.n.) ce să cântă la Liturghia Marelui Vasilie, Glas II, grecesc”; f. 202(180): „Axion ce să cântă în postul cel mare la Liturghia Marelui Vasilie, alcătuit de Anton Pan[n], glas VIII trifonos” („De Tine se bucură...”, n.n.), neterminat.        

          c) însemnările: „de mine A. P.” (Anton Pann, n.n.) şi „Evghenia Stareţa - Schit Mamu”; anii: 1826, 1827, 1837, 1839, 1853, în însemnarea din f. 0.        

         d) autorii cântărilor: - autori români: Anton Pann şi Dionisie Fotino;          

         e) copistul manuscrisului. Manuscrisul a fost realizat de către Anton Pann.


7. Manuscrisul românesc nr. 1367/50[9]


a) descrierea codicografică. Manuscrisul este un Liturghier-Kinonicar din sec. XIX, anul 1837; notaţie hrisantică, literă chirilică, 2 nr. de inventar 1367 şi 50, însemnat cu ştampila mănăstirii „Mănăstirea Dintr-un Lemn, Jud. Vâlcea” şi „Episcopia Râmnicului şi ArgeşuluiSf. Mînăstire Dintr-un Lemn, Raionul Rm. Vîlcea” - pusă aproape pe fiecare filă; scris îngrijit, cu cerneală neagră şi roşie; titlurile cântărilor, semnele glasurilor, majusculele iniţiale, mărturiile şi ftoralele, tacturile, unele semne timporale, accidenţii, semnul consonant eteron şi alte însemnări sunt scrise cu cerneală roşie, iar textul muzical şi cel literar, cu cerneală neagră. Coperta are 225/185 mm., iar fila 217/175 mm., paginaţie originală cu tuş negru, ulterior numerotate filele cu creion, 14 -15 rânduri pe pagină; 176 file, hârtie de 2 feluri: alb-gălbuie şi alb-albăstruie; la sfârşit, 8 file cu linii nescrise. Legat în carton şi piele vişinie (la colţuri şi cotor), roasă de vreme pe la colţuri; pe cotor (lateral), sunt imprimate cu auriu diverse ornamente şi este scris cu majuscule: LITURGHIER. Manuscrisul se află în stare bună şi conţine: Axioane, Heruvice, Chinonice, Irmoase, Prochimene mari ş. a..

b) conţinutul manuscrisului: f. 1: Axionul, glas III – „Vrednică eşti cu adevărat...”; între f. 2-3 lipseşte o filă care a fost ruptă; f. 3: „Kinonicar care cuprinde...” (sunt prezentate, pe scurt, cuprinsul, autorul, anul, locul, n.n.); f. 3: f. 3v: dedicaţia către ierodiaconul Kesarie; f. 4: dedicaţia - în versuri – către ierod. Kesarie; f. 6(2): „Tipicalele glasului al şaptelea compuse pă limba patriei rumâneşti de D:D: Anton Pantoleonpentru cererea...eh. greu VII, Amin. Binecuvântează, suflete al meu, pre Domnul” (Ps.102); f. 8v: „glas leghetos, Slavă...Laudă, suflete al meu” (Ps.145); f. 10(3): „altele ehul trifonos”, glas VIII, „Binecuvântează…” (Ps.102); f. 12v: „Slavă… Laudă, suflete al meu...” (Ps.145), „Unule născut…”; f. 14: „după vohod, eh. II şi eh. III, Veniţi să ne închinăm...” şi „Veşnica pomenire”, glas III; f. 14v: „înainte de Sf. Dumnezeule, ehul III, Doamne, mântuieşte, în loc de Sfinte Dumnezeule, la Praznice Împărăteşti: Amin. Câţi în Hristos…O putere” (Puternice) şi iar „Câţi în Hristos…”; f. 15: „Sfinte Dumnezeule, facerea D. Anton Pantoleon, Eh. II”; f. 16v: „altul ehul greu al aceluiaşi facere gl. VII, Sfinte Dumnezeule…”; f. 18(5): „după Evanghelie eh. IV (Slavă Ţie, Slavă Ţie, Doamne), al aceluiaşi Anton Pantoleon, facere ehul leghetos şi gl. VI, Doamne miluieşte” (întreit, n.n.); f. 18v: „înainte de Crez întru unul Dumnezeu, când s-a slujit Sf. Liturghie, preotul lin (…) sau (şi) Arhiereul ehul III, „Iubite-voi, Doamne...”, apoi răspunsuri gl. VIII: „Pre Tatăl… Şi cu Duhul Tău, Mila păcii..., Avem către Domnul…, Cu vrednicie…, Sfânt..., Amin, Pre Tine Te lăudăm…”; f. 20(6): „Heruvice mari pe opt glasuri, compuse de mine, Anton Pann, Anul 1836, Aprilie, ehul I” („Karii pre heruvimi…, Ka cei ce pre împăratul...”), eh. II (22), eh. III (24), eh. IV (26v), eh. pl. I (28v), eh. pl. II (31), eh. pl. III (33), eh. pl. IV (35v), „cu Terirem”; f. 38: „Alte Heruvice rumâneşti ale aceluiaşi, facere ehul I – V”, („Karii pre hruvimi… Ka cei ce pre împăratul…”); f. 45v: „Kinonicul Duminical, ehul I” („Lăudaţi pre Domnul...”); f. 47v: „al aceluiaşi, Heruvicul glasul VI „ („Karii pre…Ka cei...”); f. 49v: „al aceluiaşi Anton pentru cererea Maicii Evpraxiei, gl. VII” („Karii pre heruvimi… Ka cei ce pre împăratul...”); f. 52(14): „al aceluiaşi, glasul VIII” („Karii pre…Ka cei…”); f. 53v: „Şi acesta dimpreună cu celelalte kinonice compus tot D: D: Anton Pantoleon profesorul de musichie, glasul VIII” („Lăudaţi pre Domnul…”), pe larg; f. 56: Alt rând de Heruvice ale lui Macarie Ieromonahul; f. 57: Axion, facerea mea Anton Pann, ehul V ( Kade-se…); f. 58: alt Heruvic cu Kinonicul şi Axion de Anton, glasul V, (Karii pre heruvimi…Ka cei…Kade-se cu adevărat…Cel ce faci pre îngerii Tăi duhuri... de luni, gl. I); f. 60v: heruvic şi axion „facerea lui Grigorie”, glas VI; f. 62v: „Heruvicul şi kinonicul de marţi şi axionul glas VII”; între f. 63 – 64: 2 file rupte din manuscris; f. 65: „a lui Petru Lampadarie, gl. IV (Karii pre heruvimi…Ka cei…Kuvine-se cu adevărat...”; f. 67: „Heruvicul şi axionul şi chinonicul de miercuri, a lui Anton (Pann, n.n.), ehul I” (axionul este incomplet, iar chinonicul lipseşte, n.n.); între f. 68 – 69: 2 file rupte din manuscris; f. 69v: „Axionul gl. V - Kuvine-se cu adevărat...”; f. 70v: „Heruvicul, axionul şi chinonicul de Sâmbătă” - „Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales..., gl. V, a aceluiaşi A. P.”; f. 72v: Heruvic „a lui Grigorie, glasul VI”; f. 74: Axion („Kuvine-se cu adevărat...”) „de Anton Pan(n), gl. VI”; f. 74v: „Heruvicul de vineri gl. II, al aceluiaşi axionul gl. II” (la pag. 76, „Kuvine-se cu adevărat...”, incomplet n.n.); între f. 76-77: 2 file rupte din manuscris; f. 78: „Axionul aceluiaşi gl. VII”, („Kuvine-se cu adevărat...”); f. 78v: „Acesta este facerea răposatului Părinte Macarie Ieromonahul, glasul VII”, („Kuvine-se cu adevărat…”, n.n.) şi un altul gl. III (p. 79v); f. 80: „Petru Lampadarie glas VIII” - Heruvic şi Axion; f. 82(23): „Joi - heruvicul, axionul şi kinonicul de Anton Pan[n]”, glas VIII (Heruvicul nu este întreg, iar Axionul şi Kinonicul lipsesc, n.n.);între f. 82 – 83: 2 file rupte din manuscris; f. 83(24): Kinonicele duminicale pe opt glasuri, de Anton Pann; f. 97: Axion „glasul al optulea Kuvine-se cu adevărat”; f.99: Polihroniu – glasurile VII şi VIII - în cinstea domnitorului Al. Dimitrie Ghica;f. 100: Chinonice „la urmă ceste greceşti de mine Anton Pan[n]” („Ales-au Domnul Sionul...” - Chinonic la Bunavestire, ehul I); f. 101v: Chinonic „În Sâmbăta lui Lazăr de mine Anton Pan[n] gl. VII” ( „Din gura pruncilor...”); f. 103: Chinonic „la Dumineca Floriilor, de mine Anton Pan[n] ehul IV, aghia”, („Bine este cuvântat...”); f. 104v: „În Sfânta şi Marea Joi în loc de Heruvic şi Chinonic, de mine Anton Pan(n) glasul VI” („Cinei Tale celei...”); f. 106: „Heruvic. În Sâmbăta cea mare. De mine Anton Pan[n], glasul V” („Să tacă tot trupul...”); f. 107: „Kinonicul în Sfânta şi Marea Sâmbătă, de Anton Pan(n), Ehul tetrafon” („Sculatu-s-au ca din somn...”); f. 108v: „În Sfînta şi Luminată zi a Paştilor De mine Anton Pan(n)” („Cu trupul lui Hristos...”, glasul V); f. 110v: „La Duminica Tomii, de mine Anton Pan[n] glasul V” („Laudă Ierusalime...” - chinonicul nu este întreg, n.n.); între f. 110 – 111: 3 file rupte din manuscris; f. 111: Chinonic la Duminica Rusaliilor, „Duhul Tău cel Sfânt...”, glasul VII (fără titlu roşu, precum celelalte, n.n.); f. 112v: Chinonic, „De mine Anton Pan(n) la Duminica Tuturor Sfinţilor, ehul VIII” ( „Bucuraţi-vă drepţilor…”); f. 114v: Chinonic, „De mine Anton Pan(n) la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, glasul VIII” ( „În tot pământul a ieşit…”); f. 116v: Chinonic, „De mine Anton Pann la Schimbarea la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, glasul VII” („Întru lumina slavei Tale…”); f. 118v, „De mine Anton Pan(n), la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, glasul VII” (Chinonicul „Paharul mântuirii...”); f. 120v: „De mine Anton Pan(n), la 1 septembrie gl. I” - Chinonicul „Blagoslovi-vei cununa anului...”; f. 122v: „La Naşterea Maicii Domnului de mine Anton Pan[n], gl. V” - Chinonicul „Feţii Tale se vor ruga...”; f. 124: „La Înălţarea Cinstitei Cruci, De mine Anton Pan[n], ehul IV” - Chinonicul „Însemnatu-sa peste noi...”; f. 125v: Chinonicul „Întru pomenire, De mine Anton Pan(n), la Sfântul Dimitrie, ehul leghetos IV”; f. 127v: „De mine Anton Pan(n). Noiembrie în opt. La soborul Sfinţilor Îngeri, glasul VI” Chinonicul „Cel ce face pre îngerii...”; f. 129v: „De mine Anton Pan(n) Noiembrie 21 la Intrarea în biserică a Născătoarei De Dumnezeu, ehul leghetos IV” - Chinonicul „Sfinţit-au locaşul cel prea înalt...”; f. 131v: „Heruvic potrivit cu Kinonicul tetrafon ce să cântă la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos şi la alte praznice: de mine Anton Pan[n] Ehul tetrafon I”, („Karii pre heruvimi..., Ka pre împăratul...”, cu terirem); f. 133v: „De mine Anton Pan(n) la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ehul tetrafon I” - Chinonicul „Izbăvire a trimis Domnul poporului său...”; f. 135v: „De mine Anton Pan(n) la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, glasul VII” - Chinonicul „Arătatu-s-a darul…”; f. 137v: „Toate irmoasele de la peasna a noua ce să cântă în loc de axion în praznicele împărăteşti”: f. 137v: la Adormirea Maicii Domnului – „Neamurile toate...”, gl. I; f. 138v: la Naşterea D. nostru Iisus Hristos – „Taină străină...”, gl.I; f. 139: la Învierea Domnului – „Îngerul a strigat...”, gl. V; f. 140: la Botezul Domnului – „Nu se pricepe toată limba...”, gl. VI; f. 140v: la Întâmpinarea Domnului –„Născătoare de Dumnezeu...”, gl. III; f. 141v: la Buna Vestire – „Bine vesteşte pământule...”, gl. IV; f. 142v: la Florii – „Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat...”, gl. IV; f. 143: la Cincizecime – „Bucură-te împărăteasă...”, glas IV; f. 143v: „la Schimbarea la faţă a D.” – „Naşterea Ta nestricată...”, gl. IV; f. 144: la „Înălţarea Domnului „– „Pe tine Maica lui Dumnezeu...”, gl. V; f. 144v: „la Naşterea Născătoarei de Dumnezeu” – „Străin lucru...”, gl.VIII; f. 145v: la „Înălţarea Sfintei Cruci „– „Rai de taină...”, gl. VIII; f. 146: „Slujba Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii a Ierarhului Vasilie, Ehul II - Sfânt.. Amin. Pre Tine Te lăudăm…De Tine se bucură...” (gl. VIII), „Pre arătătorul celor cereşti...”; f. 149v: „Prochimenul Sf. Dumnezeieştii Liturghii Înainte Sfinţită, ehul I” – „Să se îndrepteze rugăciunea mea...” (2 variante – gl. I şi VI); f. 150(42): două „Heruvice alcătuite tot de acelaşi Anton Pan(n) ehul I” – „Acum puterile cele cereşti...”; f. 152v: „al aceluiaşi Anton Pan(n) Kinonic gl. V tetrafon”, din Postul Mare – „Gustaţi şi vedeţi...”; f. 154: „alt Heruvic al aceluiaşi A. Pan(n) ehul II” – „Acum puterile cele cereşti...”; f. 155: „Kinonicul asemenea, glasul VI” – „Gustaţi şi vedeţi...2; după chinonic: „Bine este cuvântat…”, „Văzut-am lumina cea adevărată…”; f. 157: „Heruvicele lui Petru Efesiu”, pe gl. I, VI, IV, VII, VIII, („Karii pre heruvimi…”); f. 163v: Chinonice pe toate glasurile, de Anton Pann; f. 173: Răspunsurile la Sfânta Liturghie, gl. VIII („Doamne miluieşte, Prea Sfântă Născătoare..., Ţie Doamne, Dă-ne Doamne, Mila păcii..., Şi cu Duhul Tău, Doamne miluieşte (întreit), Pre Tatăl..., Avem către Domnul, Cu vrednicie..., Sfânt..., Amin, Pre Tine Te lăudăm..., Unul Sfânt...”); f. 174v: Polihronion în cinstea domnitorului Alexandru Ghica, - „ehul VIII, trifonos Ni”;f. 175v: „la Sfânta Liturghie a Marelui Vasilie gl. IV - Cu vrednicie...”; f. 176: Priceasna la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a lui Petru Lampadarie, glasul VI, „Izbăvire a trimis Domnul norodului său Na Ne Na, Aliluia”.

c) însemnările: - la f. 3: Kinonicar, „care coprinde în sine heruvicele pe toate glasurile, şi kinonicele Duminecilor, cum şi kinonicele şi Axioanele sărbătorilor de peste tot anul, compuse de Anton Pan[n], Profesorul de Muzică Eclisiastică şi dedicate prea cinstitului şi Kuviosului Părinte Kesarie, Ierodiacon şi Protocantor la Mănăstirea Horezu. Anul 1836, Iunie 25. R[âmnicu] V[âlcea]”; - la f. 3v: „Decât mii în limbi străine/ În Biserică să'ncep,/Numai cinci vorbe mai bine/În limba care pricep/ Apostolu Pavel” (versurile lui Anton Pann, n.n.); - la f. 4r-5v, dedicaţia în versuri: „Sfinţii Sale Kuviosului Părinte Kesarie Ierodiacon şi Protocantor la Mănăstirea Horezu, din inimă acest kinonicar,

                           O Kesarie Părinte

                           Slujitorul celor Sfinte !...

                           Al Sfinţii tale plecat Antonn Pan[n]” ;

          - la fila 56: „Alt rând de Heruvice ale săptămânii, facerea părintelui răposatul Macarie Ieromonah portarie al Sfintei Mitropolii şi traducătorul sistemei de musichie pre limba rumânească, glas V”;

           - la fila 83: „Kinonicele Duminicilor pe opt glasuri compuse de mine Anton Pan[n], anul 1836, luna aprilie 12”;

           - la fila 99: „Mulţi ani facă Domnul Dumnezeu prea binecredinciosului şi prea înălţatului Domnului nostru şi oblăduitorul a toată Rumânia Domnul al doilea Alexandru Dimitrie Ghica Voevod (1834 – 1842, n.n.) cu cinstitu lui palat şi ostaşii săi. Domnul să-l păzească pre el întru mulţi ani. Întru mulţi ani” (de 3 ori, n.n.), glasul VII, apoi „alt Polihronion gl. VIII:    

    

                   Miluieşte, Doamne, miluieşte

                   Apără, păzeşte şi mântuieşte

                   Pre prinţul nostru prea luminatul  

                   Ku ostaşii săi şi tot palatul

                   Domnul, Domnul Alexandru Ghica

                   ………………………………                  

                   Întru zile îndelungate

                   Să trăiască să oblăduiască

                   Patria sa Ţara Rumânească

                   Întru mulţi ani (de trei ori)”;


- la fila 163v: „Kinonicele pe fiecare glas compuse de D: Anton Pan[n] după cererea lui Alexandru Oltenescu, 1837” ;

- la fila 174v: „Polihronion - acesta se cântă după slujba Sf. Liturghii: Mulţi ani facă Domnul Dumnezeu prea bine credinciosului şi prea înălţatului Domnului nostru şi oblăduitorul a toată Ţara Rumânească, Domnului Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod şi prea a toată grija cea lumească să o lepădăm. Kă el pre Împăratul tuturor voim să-L primim, pre Cel nevăzut încunjurat de cetele îngereşti Aliluia, aliluia, aliluia”.

           d) autorii cântărilor:- autori greci: Petru Lampadarie, Grigorie Protopsaltul şi Petru Efesiul ; - autori români: Anton Pann şi Macarie Ieromonahul;        

           e) copistul. Manuscrisul a fost redactat de către Anton Pann.

                                                                          

*

*           *

           Manuscrisele muzicale aflate în Biblioteca Mănăstirii Dintr-un Lemn reprezintă un tezaur documentar valoros pentru cercetarea culturii muzicale bisericeşti de tradiţie bizantină, din secolul al XIX-lea, în care Anton Pann a avut un rol de frunte în opera de traducere a cântărilor din greceşte şi românirea întregului repertoriu liturgic. Prin această operă - deopotrivă bisericească şi culturală - promotorii reformei hrisantice, traducătorii şi creatorii români din secolul al XIX-lea au contribuit decisiv la adoptarea definitivă a limbii române în Biserică şi în şcoală, precum şi la apariţia unui stil autohton al cântării liturgice, bazat atât pe tradiţia bizantină de peste un mileniu şi jumătate, cât şi pe tradiţia muzicală a românilor ortodocşi.  


Sursa: prof. dr. Ion Gavrilă/ Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. VII (XIV), 2011, în original pe istorielocala.ro - la această legătură.


 


  1. Procesul de românire a cântărilor în Biserica Ortodoxă Română reprezintă, pe de o parte, acea operă de traducere a textelor liturgice din greceşte în româneşte (sec. XVI-XVIII), iar, pe de altă parte, adaptarea textului românesc la tiparele modale ale cântării bizantine (sec. XVIII-XIX), cu respectarea prozodiei şi păstrarea tradiţiei muzicale româneşti.
  2. Vezi: Pr. prof. dr. Ion Gavrilă, Muzica bisericească în ţinutul Vâlcii. Studiu monografic,Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 2010, p. 374-390.
  3. Biblioteca Mănăstirii Dintr-un Lemn, Ms. gr.-rom. nr. 106, 237 f; Alexie Al. Buzera, Cultura muzicală românească de tradiţie bizantină din secolul al XIX-lea, Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 1999, p. 146; Prof. dr. Marcel-Ionel Spinei, Manuscrise musicale psaltice bizantine şi de tradiţie bizantină din România, Partea a II- a, în "Biserica Ortodoxă Română", an. CXXIII, nr. 7-12, iulie-decembrie 2005, p. 365; Pr. prof. dr. Ion Gavrilă, op. cit.,p. 374-375.
  4. IdemMs. gr.-rom. nr. 48/105, 268 f; Pr. Dumitru Bălaşa, Şase manuscrise psaltice ale lui Anton Pannn, în "Mitropolia Olteniei", Craiova, an. VII, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1955, p. 80; Prof. dr. Marcel-Ionel Spinei, st. cit., p. 365; Pr. prof. dr. Ion Gavrilă, op. cit., p. 376-377.
  5. IdemMs. gr.-rom. nr. 107, 478 f.; Pr. Dumitru Bălaşa, st. cit., p. 79; Alexie Al. Buzera, op cit., p. 211; Prof. Dr. Marcel Spinei, st. cit., p. 365; Pr. prof. dr. Ion Gavrilă, op. cit., p. 377-379.
  6. IdemMs. rom. nr. 104, 35 f; Pr. Dumitru Bălaşa, st. cit., p. 80; Prof. Dr. Marcel-Ionel Spinei, st. cit., p. 364-365; Pr. prof. dr. Ion Gavrilă, op. cit., p. 379-380.
  7. IdemMs. rom. nr.1368/34, 159 f.; Pr. Dumitru Bălaşa, st. cit., p. 80; Alexie Al. Buzera, op. cit., p. 193; Prof. Dr. Marcel-Ionel Spinei, st. cit., p. 365; Pr. prof. dr. Ion Gavrilă, op. cit., p. 380-382.
  8. IdemMs. gr.-rom. nr. 62/1365, 204 p.; Alexie Al. Buzera, op. cit., p. 193; Prof. Dr. Marcel-Ionel Spinei, st. cit., p. 364; Pr. prof. dr. Ion Gavrilă, op. cit., p. 382-384.
  9. Idem, Ms. rom. nr. 1367/50, 176 f.; Pr. Dumitru Bălaşa, st. cit., p. 80-83; Prof. Dr. Marcel-Ionel Spinei, st. cit., p. 365; Pr. prof. dr. Ion Gavrilă, op. cit., p. 384-390.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Carmen Andreescu/ Contribuții la istoria Cinematografului vâlcean

De la  fenakistoscopul profesorului Plateau de la Universitatea din Gand la caravanele care străbăteau tîrgurile încîntînd oamenii cu noua m...