Mite Măneanu/ Noi date cu privire la bâlciurile și târgurile din județul Vâlcea la începutul sec. al XIX-lea

Primele decenii ale secolului al XlX-lea se caracterizează printr-o dezvoltare economică mai susţinută şi mai ales prin apariţia şi consolidarea relaţiilor de producţie capitaliste. Aplicarea în practică a prevederilor Regulamentului Organic a determinat în mod firesc dezvoltarea sectorului re­laţiilor comerciale care au primit un important imbold. În ca­drul acestui domeniu, activitatea bîlciurilor şi tîrgurilor a con­stituit, întotdeauna, punctul de greutate. Creşterea număru­lui şi rolului acestora în desfăşurarea vastei mişcări a produse­lor ţărăneşti pe piaţa internă (1) era un fenomen normal. Pe an­samblul Ţării Româneşti putem aprecia chiar, ţinînd seama de datele de care dispunem pînă acum, că bîlciurile şi tîrgurile, de altfel forme străvechi de desfăşurare a comerţului românesc, departe de a-şi fi pierdut puterea de atracţie, au devenit mai numeroase, desfăşurînd o activitate comercială intensă. (2)

Judeţul Vîlcea a avut din vechime o importantă pondere în comerţul Ţării Româneşti. Situat de-a lungul a cîtorva im­portante drumuri comerciale între care cel spre Sibiu era cel mai însemnat, judeţul a constituit un loc unde schimburile de produse erau frecvente şi intense.Descoperirea în Arhiva Istorică Centrală a unui document preţios privind bîlciurile şi tîrgurile vîlcene, existente în anul 1839, ne prilejuieşte cîteva concluzii privind acest domeniu al relaţiilor comerciale. Documentul este de fapt o listă sau situa­ţie ce cuprinde numărul bîlciurilor şi tîrgurilor, datele cînd acestea aveau loc, satele sau moşiile pe care se ţineau precum şi numele proprietarilor. În total în judeţ sînt consemnate 42 bîlciuri şi 5 tîrguri. Deşi numeroase, acestea sînt însă repar­tizate inegal astfel că în timp ce plaiul Horezului avea 13 bîl­ciuri şi 2 tîrguri în celelalte plăşi numărul bîlciurilor oscila în­tre 4 şi 6. Unele bîlciuri se ţineau de mai multe ori. Aşa era bîlciul de la Fometeşti de pe moşia mănăstirii Horezu care se ţinea de 5 ori (din martie pînă în nov.), cel de la Horezu unde era şi tîrg de săptămînă (de 3 ori pe an), cel de la Lădeşti din plasa Cernii, de 6 ori sau cel de la Valea Mare din plasa Otăsăului, proprietatea stolnicului Ioan Lahovari, de 4 ori etc.



Bîlciurile şi tîrgurile funcţionau de regulă pe moşiile unor proprietari laici sau eclesiastici, interesaţi în obţinerea de ve­nituri suplimentare de pe urma acestora. Astfel, din totalul bîl­ciurilor şi tîrgurilor existente în anul 1839 în judeţul Vîlcea, 22 bîlciuri şi 3 tîrguri se aflau pe moşii boiereşti, alte 16 bîl­ciuri şi 2 tîrguri pe moşii bisericeşti şi 4 bîlciuri, pe moşia oraşului Rîmnic (2) şi a locuitorilor satului Slăveşti (două). Con­statăm că cele mai multe bîlciuri (opt) şi un tîrg se aflau în po­sesia mănăstirii Horezu, iar dintre proprietarii laici, stolnicul Ioan Lahovari avea, pe moşiile Valea Mare şi Momoteşti, cinci bîlciuri. Pe lîngă mănăstirea Horezu mai aveau bîlciuri şi tîr­guri pe moşii, mănăstirile Govora, Cozia, Bistriţa, mănăstirea franciscanilor, Episcopia Rîmnicului precum şi schiturile Sărăcineşti, Surpatele şi Şerbăneşti.

Trebuie să arătăm că în judeţul Vîlcea ca şi în restul Ţării Româneşti se respecta indicaţia Vorniciei din Lăuntru, privi­toare la decalarea zilelor de bîlci sau tîrg în aşa fel încît aces­tea să nu coincidă atunci cînd era vorba de cele de pe o rază te­ritorială mai restrînsă. Sînt situaţii cînd interesele a 2 sau mai mulţi proprietari coincid şi aceştia convin să înfiinţeze împreu­nă un tîrg sau bîlci, dar sînt şi cazuri cînd asemenea interese par a fi antagonice. Este interesantă situaţia din oraşul Rîmnic unde locuitorii aveau două bîlciuri anuale pe moşia lor de lîn­gă oraş, iar în perimetrul oraşului, tîrgul de săptămînă ce avea loc marţea şi se ţinea pe proprietatea comună a locuitorilor, a stolnicului Ioan Lahovari şi a mănăstirii franciscanilor. Docu­mentul ne confirmă şi faptul că vestitul bîlci de la Rîureni continua să funcţioneze tot ca în vechime, la începutul toamnei (8 sept.). (3)

În comparaţie cu alte judeţe ale ţării numărul bîlciurilor (mai ales) şi al tîrgurilor existente în această perioadă în ju­deţul Vîlcea este mai mare. (4)

Ţinînd seama de faptul că în vremea Regulamentului Or­ganic şi în judeţul Vîlcea, prin intermediul bîlciurilor şi tîr­gurilor se realizau o bună parte din legăturile comerciale in­terne, că acestea aveau şi un rol important în promovarea ex­portului, documentul pe care îl reproducem mai jos poate fi apreciat ca important. Acesta este cu atît mai preţios cu cît pentru respectiva perioadă alte documente de sinteză privind tîrgurile şi bîlciurile din judeţul Vîlcea, lipsesc. (5)


Activitatea bîlciurilor şi tîrgurilor cleşi reprezentînd nu­mai o parte din activitatea economică a zonei Vîlcea era deo­sebit de importantă. Cunoaşterea punctelor de convergenţă a legăturilor comerciale, puncte reprezentante prin localităţile unde existau bîlciuri şi tîrguri socotim a fi un cîştig pentru is­toria economică a acestei zone.

Documente

1839 nov. 11 (Rîmnicu Vîlcea). Raportul Ocîrmuirii ju­deţului Vîlcea către Departamentul din Lăuntru şi lista anexă cuprinzînd bîlciurile şi tîrgurile existente în anul 1839 în jude­ţul Vîlcea.

Primit noiemvrie 15

Sursa: Revista ,,Studii vâlcene” (3), 1974.

_________
1 Ilie Corfus, Producţia agricolă şi piaţa Ia introducerea Regulamen­tului Organic în Ţara Românească, în Studii nr. 1/1969, p. 67.

2 Despre creşterea numărului bîlciurilor şi tîrgurilor şi intensificarea activităţii comerciale în perioada Regulamentului Organic, vezi şi Istoria României, voi. III, Bucureşti, Ed. Acad. 1964, p. 970.

3 Dionisie Fotino menţionează că acesta avea loc tot la începutul lunii septembrie, vezi Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei, tom. III, p. 173—174.

4 Spre exemplu, judeţul Mehedinţi, cu o întindere mai mare avea în acelaşi an numai 21 bîlciuri şi 16 tîrguri. (Arh. Ist. Centr. fond Vornicia «lin Lăuntru, dos. 2173/1839, f. 227), iar alte judeţe şi mai puţine.

5 În perilipsul bîlciurilor şi tîrgurilor din Ţara Românească (1828) judeţul Vîlcea nu fijrurează. (Vezi art. lui M. D. Ciucă, în Revista Arhivelor nr. 2/1969, p. 278).

________

Arhivele Statului Bucureşti, fond Vornicia din Lăuntru, dos. 2173/ 1839, f. 314—316, original.