Înfrîngerea răscoalei de la 1821 ca şi sfîrşitul dramatic al eroului din Vladimiri, avea să stăruie în am intirea neştearsă a poporului nostru. Chipul lui drag, faptele-i măreţe, idealurile nobile care i-au înaripat întreaga activitate au fost încrustate în cîntece şi legende, au fost cioplite în stînca de granit a Carpaţilor, ca şi-n pămîntul mănos al ţării; şi-au luat zborul în opere de artă nemuritoare.
Viteazul pandur, care s-a ridicat pentru dreptate şi slobozenia poporului, care timp de cîteva luni a întronat ,,domnia norodului” dînd glas aspiraţiilor seculare de luptă şi dreptate ale maselor, va fi înscris cu litere de aur în istoria patriei.
Calităţile deosebite ale lui Tudor, idealurile pentru care a luptat aveau să facă din figura-i legendară unul dintre cei mai iubiţi fii ai ţării, care alături de Ştefan cel Mare, Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu şi Cuza Vodă, va fi slăvit în cîntece şi poveşti de către neîntrecutul nostru făurar — artistul popular.
Folclorul meleagurilor judeţului Vîlcea, străbătute de atîtea ori de către Tudor Vladimirescu, avea să consemneze de-a lungul deceniilor, nenumărate momente din viaţa şi activitatea „comandirului", precum şi din desfăşurarea evenimentelor de la 1821. Vorbind despre sfîrşitul tragic al acestuia în care masele asuprite îşi pusese[ră] atîtea speranţe, un bătrîn întîlnit de Chiriac Popescu în acele zile însîngerate într-o pădure din apropierea Coziei, mărturisea cu emoţie: „...să ştii, fătul meu, că fără Tudor nu veţi rămîne în ţară nici şapte zile, că numai el cunoştea duhul pandurilor şi putea să le ţie cîrma; iar fără Tudor vor fugi toţi pandurii pe la casele lor.“ (1)
În lupta lui aspră pentru „exterminarea făcătorilor de rău, a tiranilor boieri" Tudor era necruţător. Un document păstrat în Arhivele Statului Vîlcea redă un fragment dintr-un cîntec popular cules din zona Drăgăşanilor, care consemnează asemenea momente:
„Foaie verde de malatru
Cînd sosi Tudor la Motru,
Ciocoii trecură Oltul
Şi se înecară cu totul“.
Domnul Tudor nu a avut nevoie de istorici, şi-a scris singur viaţa, iar poporul pînă în zilele noastre i-a ţesut în creaţii nemuritoare chipul şi faptele.
I
STEJARUL LUI TUDOR
În comuna Măciuca, judeţul Vîlcea, pe malul Cernei, strejuieşte de cîteva secole un bătrîn stejar, în jurul căruia locuitorii au ţesut mai multe povestiri. Una din acestea aminteşte de vremea lui Tudor Vladimirescu.
..Se spune că în vremurile de demult, pe timpul Zaverei de la 1821, sub acest stejar se întîlneau pandurii, care veneau din jos de la Drăgăşani, din Lăd eşti şi de pe Olteţ. Aici îi întîmpinau şi le dădeau bineţe fraţii lor de arme din satul nostru — Mihai Corendea, Gheorghe sin Lascu, Radu Săria, Mihai Bumbu, Popa Manu căci trebuie să vă spunem — că am avut şi noi oameni vrednici, care auzind chem a rea Domnului Tudor — s-au în rolat în Oastea cea mare a norodului. Cînd poposeau aici, după atîta cale de mers, se răcoreau puţin la şipotul binefăcător al apei.
Deşi măciucen ii erau în glodaţi în nevoi, totuşi nu-şi desminţeau renumele de oameni ospitalieri, după datina străbună, oferindu-le adesea cîte o bardacă de vin şi ceva de ale gurii.
În scurtul popas pe care-l făceau la umbra acestu i stejar, pandurii povesteau despre cele auzite prin lume, mai ales acum, cînd ţara era în mişcare, transmiteau, de asemenea, cîte o poruncă din partea lui Tudor, sau îşi desfăceau baierele inimii, depănînd molcom firul amintirilor legate de unele lupte din trecut, la care au participat alături de slugerul din Vladimiri.
Dar, pentru a da de veste că au trecut pe aici, cetele de panduri, ascundeau în ramurile stejarului nişte semne, care reuşeau ca prin intermediul cifrului cunoscut numai de ele să transmită anumite mesaje. Şi astfel bătrînul nostru stejar s-a contopit cu gîndurile şi frămîntările oamenilor, fiind purtătorul unor idealuri îndrăzneţe. Pentru aceasta, de atunci şi pînă astăzi, aici pe malurile Cernei, stă de strajă neclintit, şoptind în unduirea lină a frunzelor sale frînturi din istoria acelor vremuri.
II
CÎMPUL LUI TUDOR
În prima jumătate a lunii februarie a anului 1821, cînd ţara era în mişcare, iar din Gorj pornise la vale adun area cea mare a norodului, la Cîmpul Mare, de sub poala unei păduri de stejari seculari din apropierea Slăveştilor poposeşte cu o ceată de panduri Tudor Vladimirescu. În tabăra haiducilor de aici care aşteptau pe comandir au răsunat puternice urale:
— „Trăiască domnul Tudor"...
Din piepturile tuturor se revarsă în unduiri line melodia cîntecului: ,,Mugurel, mugurel “ — atît de cunoscută în aceste zile de către răsculaţi:
„Bate-i, doamne, pe ciocoi
Mugur, mugurel
Cum ne bat şi ei pe noi,
Mugur, mugurel".
Mulţi oameni nevoiaşi de prin satele vecine porniser[ră] pe drumul anevoios, plin de peripeţii al haiduciei, căci grea le era viaţa şi cruntă exploatarea zapciilor plăşii Olteţului de Sus şi a ispravnicilor judeţului Vîlcea. Alături de munca istovitoare ce o executau pe domeniile boiereşti, locuitorii satelor erau supuşi la nenumărate alte dări în natură şi în muncă, în fie care an trebuiau să execute transportul recoltelor cîmpului la porturile de la Dunăre. Aşa se face că în iarn a lui 1809 pornesc în „potvadă” la Giurgiu 30 de care încărcate cu produse, fiind însoţite de cîte doi oameni (pentru fiecare) şi supravegheate de zece arnăuţi călări. Timpul ploios, drumurile desfundate au îngreunat foarte mult călătoria acestora. După o săptămînă de mers, la întoarcere, pe aceeaşi cale, s-a pus o zăpadă mare şi au murit înzăpeziţi şi oamenii şi animalele.
Dar această viaţă grea avea să se înrăutăţească şi mai mult în anii următori. Nemaiputînd suporta biciul crunt al exploatării — unul din locuitorii satu lui, Tudor Chelcea, porneşte să-l caute pe Tudor Vladimirescu şi să se plîngă acestuia „ca unui adevărat mîntuitor”. Îl găseşte la Tismana. A stat aici aproape o săptămînă.
Tudor îl sfătuieşte să se reîntoarcă în sat şi să pregătească cete de haiduci. În a c ele vremuri prin codrii vîlceni haiducea Dincă Poenaru, originar din Gorj. Mult timp i-a trebuit lui Chelcea să-l g ăsească pe haiduc şi să-i transmită misiunea încredinţată de slugerul Tudor, ca şi revolta ce-l apăsa atît de greu, cu privire la nelegiuirile săvîrşite prin sate de cei bogaţi. Dar la început a fost foarte anevoios. A trebuit mult să insiste pentru a-i convinge. Haiducii nu mai luau în seamă orice sfat pentru că fuseseră de cîteva ori puşi în încurcătură, trădaţi. Dar cînd s-a legat cu adevărat prietenia în treei, haiducii au coborît de prin păduri, stabilindu-şi adăpostul chiar în casa lui Chelcea din Dealul Oglăsăului.
La începutul anului 1821 numărul lor crescuse, ajungînd la 30. De prin satele vecine fiul lui Chelcea — Dumitru — reuşise să adune încă 47 de băieţi vrednici, fiind gata pentru luptă. La sosirea Vladimirescului aceste cete la care s-au m ai adăugat mult mai mulţi oameni se unesc şi-şi aşează tabăra în Cîmpul Mare — denumit mai tirziu „Cîmpul lui Tudor”.
În acea zi a fost mare sărbătoare. Haiducii au juxrat credinţă şi ascultare în faţa slugerului, au promis că se vor răzbuna pe toţi aceia care le-au în robit viaţa. Dincă este numit conducătorul lor. Înspre seară ei se retrag pe înălţimile satului unde în jurul unui foc mare s-a încins veselia. Nu au lipsit nici purceii şi berbecii, pregătiţi în chip haiducesc.
A cincea zi, tabăra s-a ridicat, pornind spre Bălceşti. La intrare în Beneşti, Oteteleşeanu — cel care stăpînea opt sate de pe această vale — le iese în cale cu armată. Văzînd oastea ţărănească, o parte din arnăuţii boierului au trecut la răsculaţi. Aveau şi motive bine întemeiate. Erau fraţi de suferinţă cu aceştia şi astfel în drumul lor cutreierînd satele de pe Olteţ, pandurii s-au îndreptat spre „adunarea cea mare a norodului pe care o întîlnesc în apropiere de Slatina.
Oastea Vladimirescului, avînd în faţă steagul răscoalei, se îndreaptă spre Bucureşti. Dintre noii veniţi îi reţine însă atenţia Dumitru Chelcea din Slăveştii Vîlcii. Era chipeş şi ager la minte. În curînd va deveni om de încredere al domnului Tudor. Cînd ajung la Bucureşti i se în credinţează o misiune foarte importantă — este trimis la Constantinopol cu o scrisoare. Pe întreg parcursul călătoriei acesta dă dovadă de îndrăzneală şi curaj. Aici rămîne mai mult timp avînd astfel prilejul să înveţe limba turcă. În 1829, unul din boierii ţării este numit vistier. Acesta îşi alege ca tălmaci pe cel mai destoinic dintre tinerii care au stat la Constantinopol şi anume pe Dumitru Chelcea. Sfetnic al vistierului va fi pentru foarte scurt timp, deoarece se îndrăgosteşte de Dumitra, fata cea mică a vistierului.
În primăvara anului 1824, îmbrăcîndu-se din nou în costumul ţărănesc care i-a alinat atît de mult tinereţea pe Olteţ porneşte spre Slăveşti. Dar drumul îi greu şi anevoios. Tinerii îndrăgostiţi poposesc pe malul Oltului la moara cucoanei Arceasca.
Aici Dumitru devine m orar — motiv pentru care-şi schimbă şi numele, reuşind să primească după multe insistenţe un mic teren pe care îşi aşează bordeiul. Şi astfel fostul pandur — acum Dumitru Moraru — devine locuitor al comunei Pleşoiu. A avut 16 băieţi. În 1864, alături de alţi locuitori ai satului este împroprietărit de Cuza Vodă.
Povestită de Florin Popescu, 34 ani
din satul Slăveşti, comuna Berbeşti
Povestea a fost auzită de la Ion
Chelcea în vîrstă de 66 ani.
Culeg. C. M., 1970
III
FRUNZĂ VERDE VIOREA
Stau adunaţi lingă foc
In pădurea Trestia (2)
Şi vorbesc despre noroc.
Tudor în mijlocul lor,
Le vorbeşte tot de zor,
De dorul din inimioară,
De frunza de primăvară,
Ce doreşte să vină iară.
Vino, vino, primăvară,
Să ieşim din codrii iară,
Că nouă ni s-a urît
Tot prin codrii rătăcind.
Ciocoii ne aleargă,
Ne cată ţara-ntreagă.
Ne cată arza-i focul,
Ne cată în tot locul.
Mîndro de la Vladimiri
N-arunca la vorbe-nşir
Vino pe poteca adusă,
Vino la fîntîna ascunsă
Două vorbe să-ţi vorbesc,
Cu tin să mă sfătuiesc,
C-o veni primăvara
Şi-om ieşi mîndruţa mea,
Din pădurea Trestia.
Şi-o să m ergem la conace,
Să-i căutăm la soroace.
Că nouă ni s-a urît
Tot prin codrii rătăcind.
De la Codreanu Nistor, 34 ani
Corn. Mateeşti, judeţul Vîlcea.
Sursa: Revista ,,Studii vâlcene” (3), 1974.
____________
1 C. D. Aricescu, Istoria revoluţiunii române de la 1821, Craiova, 1874, p. 294.
2 Pădurea Trestia se află în apropierea satului Vladimiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu