Dumitru Ciurezu, adevăratul autor al romanului „Mitrea Cocor”, îşi dă bacalaureatul

În 1949 apărea romanul „Mitrea Cocor,” de Mihail Sadoveanu. Apariţia acestei cărţi a surprins pe mulţi dintre cunoscătorii operei sadoveniene. Era începutul literaturii sale proletcultiste, o înlocuire a limbajului somptuos evocator de altădată cu o variantă a „limbii de lemn”, care, pe lîngă stereotipiile lingvistice specifice discursurilor comuniste, păstra şi unele expresii sadoveniene, într-o combinaţie imposibilă. A putut însă Sadoveanu să îşi schimbe aşa de brusc stilul? Chiar şi cei mai pătimaşi lăudători ai prozatorului sînt de acord că „Mitrea Cocor” e, literar, o porcărie, iar omeneşte o capodoperă de ticăloşie. Să lauzi colectivizarea după ce te-ai lăudat că eşti urmaş de răzeşi este greu de acceptat!. Care era realitatea? O să o aflăm din povestea următoare.

Cine i-a spus lui Sadoveanu „Ceahlăul oportunismului” a fost inspirat. Maestrul din Fălticeni a ştiut mereu să se aşeze de partea călduţă a Istoriei. Adeseori a călcat pe cadavre. La propriu. După Primul Război Mondial, Mihail Sadoveanu se înscrie în Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu, foarte în vogă în acea perioadă, şi este ales senator în 1926. Trece apoi la Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu şi devine preşedinte al Senatului, între 1931-1932. După instaurarea dictaturii carliste, în februarie 1938, se arată un aprig susţinător al monarhiei, drept care se află printre senatorii numiţi de rege. Linguşelile sale faţă de Carol al II-lea sînt de-a dreptul dezgustătoare. Iată o mostră din 1938: „Tot ce e durere, grijă şi speranţă in noi se află înmiit in fiinţa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă in întregime - trecut, prezent şi viitor -, să valorifice şi să apere o moştenire primejduită (...) Apariţia sa, din cer, pe aripi repezi, întăreşte şi întregeşte elementul mistic”. Monarhismul i se topeşte ca prin farmec după Al Doilea Război Mondial. La numai cîteva ore după ce regele Mihai I abdică, pe 30 decembrie 1947, la ora 15.30, printr-o decizie a Consiliului de Miniştri, Mihail Sadoveanu este inclus în Prezidiul provizoriu al Republicii Populare Române, sub preşedinţia lui C.I. Parhon. „Ceahlăul literaturii” este unul dintre cei patru vicepreşedinţi, alături de Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ioan Niculi. Devenise, practic, unul dintre şefii noului stat român. Dar să ajungem la povestea noastră lahovaristă...Astăzi, Dumitru Ciurezu, fost absolvent al Liceului „Alexandru Lahovari”, este puţin cunoscut românilor. A fost însă un poet de talent, iar de puţin timp lui i se atribuie şi romanul... „Mitrea Cocor” (oficial, autorul este tot Mihail Sadoveanu!). Pînă în 1990, se mai zicea pe la colţuri, că Sadoveanu ar fi scris dinadins prost acest roman pentru a da de înţeles comuniştilor să nu-l ia în serios. La începutul anului 2010 apare însă marea dezvăluire făcută de către Dan Brudaşcu, un erudit istoric literar şi publicist clujean, doctor în ştiinţe filologice cu o lucrare polemică despre viaţa şi opera unuia dintre cei mai controversaţi scriitori şi oameni politici români din prima jumătate a veacului douăzeci, Octavian Goga. El spune că adevăratul autor al acestui roman ar fi fost uitatul poet Dumitru Ciurezu, cel care din pricina colaborării sale cu Octavian Goga a fost atît de energic tras pe linie moartă, încît prin 1945 murea de foame şi-l ruga pe conu’ Mihail să-i găsească o slujbă, ca să rămînă în viaţă. Sadoveanu îl salvează invitîndu-l zilnic la masă. Tot el i-ar fi suportat cheltuielile de documentare în satul său natal - al lui Ciurezu - pentru a scrie romanul. În fine! Apare „Mitrea Cocor” sub semnătura lui Sadoveanu şi Ciurezu, căruia conu’ Mihail îi găsise o slujbă în provincie, tace. Sadoveanu îi prelucrase atît de temeinic manuscrisul, încît îl făcuse să pară scris de el însuşi. Şi se putea pune el, Ciurezu, cu preşedintele Marii Adunări Naţionale, cu omul care scrisese Lumina vine de la Răsărit? Oricum, Dumitru Ciurezu a refuzat să zică vreodată public că „Mitrea Cocor” de la el ni se trage, nu pentru că s-ar fi jenat, ci pentru a nu zgîndări vechi duşmani din lumea literară.

Cine a fost însă Dumitru Ciurezu? Şi despre ce bacalaureat este vorba? După clasele primare (1904-1908), în comuna natală - Pleniţa, Dolj - Ciurezu a urmat gimnaziul şi primele clase liceale la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova (1908-1917). Ultimul an de liceu îl face însă la Liceul „Alexandru Lahovari” din Rîmnicu Vîlcea, între 1919-1920. Studiile liceale îi fuseseră întrerupte de intrarea României în război, în 1917, ca sublocotenent, a participat la luptele de la Oituz, unde a şi fost rănit. Scriitorul vîlcean Nicolae Ladmiss- Andreescu îşi amintea că în clasa a VIII-a (ultima de liceu, ar corespunde astăzi cu clasa a XlI-a) Dumitru Ciurezu - dar şi alţi cinci ofiţeri de rezervă întorşi din război - era hotărît să-şi termine liceul. La bacalaureatul din acel an, 1920, limba germană era însă obligatorie. La examen, profesorul de germană, Emil Caşolţeanu, îl interoghează pe viitorul poet. Acesta tace.

- Răspunde domnule! - se impacientează profesorul.

- Domnule profesor, eu nu vorbesc limba duşmanilor mei de la Oituz! - răspunde Ciurezu apăsat (la Oituz fusese grav rănit!)

Profesorul a întrerupt examenul şi s-a consultat cu ceilalţi membri ai comisiei. Reîntors a răspuns recalcitrantului:

- Bine, mulţumesc, ich danke! Şi a trecut la alt can­didat. Cînd s-au afişat rezultatele, Ciurezu era declarat reuşit.

Sursa: Sorin Oane/ Colegiul Național ,,Alexandru Lahoveri”/ Cele mai frumoase povești, Râmnicu Vâlcea 2016