Lucrarea, bogat ilustrată și documentată, a fost lansată în 26 ianuarie a.c. la Vlădești, iar astăzi la Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea.
,,Vlădești - miracolul ceramicii albe” vol. I
și
,,Vlădești
- miracolul ceramicii albe” vol. II
În captura de mai sus, selecție din vol. I - publicată sub formă de resursă memoriavalceana în 28 ian 2025:
• Am avut aici în sat un castel. A fost construit de un aviator bolnav de plămâni după Primul Război Mondial. Pe urmă a avut mai mulți proprietari, printre care și Mihai Paraschivescu. Ultimii proprietari au fost niște francezi: familia Jean Manlier, care aveau două fete cam de vârsta noastră. Veneau și ele pe la noi, ne duceam și noi pe la ele. Castelul era, în interior, foarte frumos mobilat. Aveau în fața castelului, asta îmi aduc aminte, o masă de răchită și două scaune înalte, ca să nu te ardă soarele. Noi ne duceam des acolo și ne plăcea să ne lăfăim pe acele scaune, ne simțeam prințese. Părinții lor ne serveau foarte frumos. În interior, cum intrai, era o sufragerie, mare, foarte frumoasă. După ce au plecat din țară și nu au mai venit, persoana care a fost lăsată ca administrator, Bratu Constantin, fiind vecinul castelului, a mai avut grijă de imobil o perioadă, apoi acesta a fost preluat de stat, care l-a transformat într-un sanatoriu pentru copii. După ce a fost luat la Ministerul Sănătății, treptat, clădirea a fost abandonată și pustiită. În 1958, l-au dărâmat și au luat tot ce era înăuntru. Mobile, teracotele de la sobe, faianța, gresia de acolo au fost văzute pe la diverși gospodari, prin sat. Ca dascăli, mergeam la castel cu copiii, așa îi ziceam, la cules de prune și mere, la practică. Dar s-au văzut mult timp și șinele de tren cu care fusese legată construcția!
&&&
— Mi s-a povestit că prin anii 1958-1963 a fost luată o decizie de a pune dinamită la o clădire masivă din comună, numită castel, care ar fi putut fi obiectiv turistic, dacă rămânea în picioare. Cum s-a ajuns să se dărâme castelul și cine a dat acest ordin?
— După ce s-a înființat CAP-ul, au luat hotărârea, la vreun an-doi, să facă grajduri cu materialele recuperate de la castel. Noi îi spuneam castelul lui Iuga. Terenul a fost al familiei Paraschivescu, dar nu știu de unde vine numele de Iuga. Poate de la primul proprietar. Imediat în spate, la 500 de metri de locul unde discutăm noi, era un platou pe care se înălța castelul lui Iuga, atât am prins și noi, copiii. L-am prins nedemolat. Avea o intrare mare, cu faianță italiană, sobe, în interior cu un salon mare, cu scară interioară, erau candelabre...
— Dar cum de s-a degradat?
— L-au părăsit proprietarii. Tatăl vecinei mele, nea Costică Bratu, era administrator. Când a plecat stăpânul i-a zis: Măi Costică, pentru tot ce ai avut tu grijă de noi, îți las castelul, că aveau grădină cu pomi și o pistă mică de aterizare, unde aterizau avioane mici, cu două-trei locuri.
— Din ce era pista? Ciment, beton?
— Nu, din pământ. Era lungă de peste 500 de metri spre Aranghel. Parcă o văd și acum.
— Pe acea pistă veneau și mașinile?
— Nu. În dreptul izvorului, care era acolo în apropiere, la intrarea prin Țânțulești, era un drum pavat cu piatră cubică. Acolo, în partea din spate, pe unde intrau mașinile, aveau și fosă. Greșeală mare s-a făcut că acest castel a fost abandonat și fiind o clădire părăsită, ușor, ușor s-a degradat. Cei care știau de valoarea edificiului au profitat și apoi a venit faza asta cu CAP-ul și cineva a avut idea, cred că a avut o idee proastă, nu proastă, extraordinar de proastă, ca să-l elimine definitiv! Au hotărât, odată cu dezvoltarea CAP-ului, să facă grajduri, zicând: dărâmăm castelul și luam cărămida de acolo. Când s-au apucat, au văzut că nu pot să-l dărâme, era zidit cu var cald, asta era metoda. Când au venit și au făcut evaluarea, au zis că, din două-trei dinamite, e mușuroi. Le-a trebuit o cantitate uriașă de explozibil, de au ajuns bucăți până aici, la noi, în vale. L-au stricat degeaba. Nu s-au ales cu absolut nimic, doar cu niște tablă de la acoperiș, în rest nimic!
— Și cu lucrurile pe care le-au mai luat oamenii dinăuntru.
— Da. A luat fiecare ce a apucat. Țin minte că pendula castelului este și acum la o vecină. Asta a fost istoria castelului. Ar fi fost bine dacă ar fi fost conservat. Mare păcat!
&&&
Castelul s-a dus în 1960. Eram mic atunci, aveam 5 ani. Erau geamuri lipsă, scăpam mingea pe acolo și trebuia să o căutăm în interior. Ne urcam în pod și ieșeam deasupra castelului, pe acoperișul de tablă zincată și ne era teamă să nu alunecăm. CAP-ul l-a dărâmat. A pus dinamită și l-a dărâmat!
&&&
…în luna septembrie, când începeam școala, ne luau și ne duceau la cules de prune, mere în toată comuna Vlădești, în anumite locuri din Dos, Pleașa, Fundătura, Poiana lui Marte, Trundin, Priba, Țânțulești, la Castel, peste râu, în Dosul cu Morile... Făceam vreo 6 săptămâni practică, dar era frumos. Și acum este frumos, dar când îmi aduc aminte de anii copilăriei, mă emoționez tot. Vorba aceea, toate sunt de la Domnul Sfânt, că așa e viața pe pământ, așa e rânduit!
&&&
Am apucat castelul! Îi spunea Castelul lui Iuga și, la un moment dat, fiind la putere nea Săndică Oprea, și nemaiținând nimeni de el, după ce l-au fotografiat ca să arate că este în ruină, l-au demolat. Au venit cu câteva mine și l-au explodat. Au luat toți resturi de acolo, dar cel mai mult a luat CAP-ul, inclusiv scările și toată tâmplăria. S-au luat și sobele vechi, de culoare verde, frumoase, care nu erau construite în România. Eu nu am fost acolo, dar știu că sobele s-au risipit prin diverse gospodării. Cine a dorit să le ia, le-a luat!
&&&
Îmi aduc aminte și de un moment spectaculos atunci când au aruncat în aer castelul lui Panaitescu, undeva în Goleasca. Puțini mai știu că în comuna Vlădești exista un castel cu 24 de camere pe vreo 4 etaje. Exista un drum la intrarea în Vlădești, pietruit, prin care mergeai cu trăsura la castel. În afară de nume, nu știu mare lucru despre acest Panaitescu dar CAP-ul, ca să facă și el niște locații proprii și grajduri, a dinamitat clădirea. Edificiul a fost pus la pământ și toată cărămida au folosit-o să facă niște grajduri pentru animale. Un CAP sărac! Și acum sufăr când mă gândesc că au dărâmat acea clădire, care putea fi un obiectiv turistic de mare interes... Dar sufăr și când mă gândesc la săraca femeia aceea, care a muncit la boier, o zi, pentru un ciur de mălai. Căci, Tudorică Onete așa le dădea oamenilor veniți la lucru: pentru o zi de muncă, un ciur de mălai! Omul sărac era totuși mulțumit, avea urzici, avea lobodă, o îngroșa și mânca. De câte ori nu mi-a fost și mie foame în acea perioadă? Așa erau timpurile, era în 1947, când era foametea și toți aveam necazuri și nevoi. Pe toate cădirile principale îmi aduc aminte că scria: Votați FDP, Frontul Democrației Populare! Și a ajuns la putere DEMOCRAȚIA POPULARĂ.
&&&
Sursă selecții și imagini (au explicațiile autorului): ,,Vlădești - miracolul ceramicii albe”, enciclopedie realizată de Emilian Frâncu (două volume, peste 1000 pagini). Lucrarea a fost lansată alaltăieri la Vlădești, iar în 13 februarie va fi lansată și la Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea (vom reveni).
Suntem deja în posesia ambelor volume - mulțumim autorului! - și vom publica ambele volume integral în online - cel mai probabil în ziua lansării de la BJAI.
_________
*,,Obsedantul deceniu” se referă la anii ‘50 din România - un deceniu încărcat de abuzuri pe scară largă, efectuate de către autoritățile staliniste. În mod specific, expresia este folosită cu precădere în literatura română de după destalinizare (relativa liberalizare din anii ’60).
____
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #nevedemlabiblioteca #tradiții #obiceiuri #ceramică #EmilianValentinFrancu #EmilianFrancu #meșteșuguri #artapopulara #Vlădești #MiracolulCeramiciiAlbe #TradițieȘiCultură #ceramicavladesti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu