> ,,Provincia s-a arătat mai drastică şi mai servilă comandamentelor istoriei decît Capitala”: monumentul din București al lui Alexandru Lahovari a rămas până în zilele noastre unde-i e locul...
«...cu două veacuri înainte oraşul se risipea pe o platformă cuprinsă între Episcopie, biserica Cuvioasa Paraschiva, dealul Capela şi strada Dorobanţilor (actuala stradă Praporgescu). În faţa Bărăţiei se afla piaţa, de partea cealaltă a pieţei - curtea domnească şi biserica Buna Vestire. Pe la sfîrşitul secolului al XVIII - lea conacul ce înlocuise curtea feudală aparţinea familiei boiereşti a Socotenilor (care a dat Rîmnicului şi un episcop). Probabil că era impunător.
Biserica Buna Vestire fusese fără îndoială capela reşedinţei domneşti, intrînd în perimetrul moşiei Socotenilor. Ultima descendentă a familiei s-a căsătorit la începutul veacului al XIX -lea cu un Lahovary, grec de origine, a cărui stirpă a devenit stăpînă pentru multă vreme a locurilor.
Între stîlpii unei fîntîni secate, azi dispărută cu desâvîrşire, o placă indica pe timpuri că imobilul din parc, în stil de culă, a fost "al puternicei familii Lahovari, care a dat ţărei oameni buni şi patrioţi (şi) s-a cumpărat de comuna R-Vîlcea de la d-na Irina Sterian cu suma de 100.000 lei, servind pentru vecie ca cea mai frumoasă podoabă a oraşului".
Clădirea Socotenilor, cu cerdac închis înălţat deasupra gîrliciului pivniţei, zidită în bună tradiţie oltenească, cu pereţi groşi de cărămidă, a fost multă vreme una dintre cele mai mîndre case ale Rîmnicului. Scăpată prin cine ştie ce minune de demenţa demolărilor, deşi în stare de degradare avansată, ea reprezintă unul din puţinele vestigii de arhitectură veche românească pe care le mai păstrează urbea. Din anul 1909 clădirea a servit drept sediu al Primăriei, pînă în anii de după ultimul război cînd s-au construit noi edificii pentru birocraţia administraţiei locale. Inaugurarea parcului cel nou şi a locului primăriei "s-a făcut cú mare solemnitate", după cum dovedeşte raportul publicat de N. Iepure, primarul de atunci al Rîmnicului: "P.S.S. Episcopul de Rîmnic şi Noul Severin, înconjurat de cler, a săvîrşit serviciul divin, faţă cu toate autorităţile şi un public imens, dupe care a avut loc un banchet popular de peste 300 tacîmuri, plătind fiecare cîte doi lei - manifestînd prin aceastl marea dragoste ce au avut pentru această înaltă operă la care au luat parte P.S.S. Episcopul şi toate autorităţile, cetăţeni rîmniceni fără distincţiune de culoare politică. La sfîrşitul mesei s-a citit mai multe telegrame de adesiune din partea domnului Prim - Ministru, d-lui C. Disescu, Valerian Urşeanu etc."
Primăria a amenajat şi nivelat grădina bogată a conacului, a demolat clădirile vechi şi insalubre, a desfundat piatra de pavaje şi s-a procedat la retragerea zidului dinspre Bulevard (ce ocupa aproape jumătate din lăţimea actuală a străzii) cu cîţiva metri, "făcîndu-se cel actual, cu o scară monumentală1' Pe unul dintre ziduri se zice că ar fi stat legat mulţi ani la rînd un vultur pleşuv, ce constituia obiectul de distracţie al copiilor. De asemenea, "s-a reparat bufetul, s-a făcut popicărie, s-a mutat chioşcul vechi reparîndu-se şi s-a făcut altul nou în stil rustic, s-a introdus apă şi electricitate în toate părţile". Astfel vechea ogradă, cu sere şi grădini păzite "de albanezi", s-a transformat treptat în parcul ce împodobeşte acum centrul Rîmnicului.O carte ilustrată din timpul primului război ne dă o imagine fidelă a intrării principale în Parc, luată de pe strada Dorobanţilor. Aleea e lipsită de trotuare iar arborii sînt tineri, abia plantaţi. Se simte că grădina e înfiinţată de curînd. În fund se vede Primăria, pe vremea aceea înfloritoare, care avea un rînd de case adăugate pe latura de răsărit. Intrarea e largă, aerată. În prim-plan se înalţă bustul lui Alexandru Lahovary, fost prim-ministru şi binefăcător al urbei, care priveşte indifer¬ent spre mesele cu umbreluţe colorate de pe Terasă. Bustul, cioplit în bronz, în manieră realistă, poate de acelaşi sculptor care a realizat şi monumentul Lahovary din Bucureşti, din piaţa cu acelaşi nume, e ridicat pe un soclu format din trei etaje şi înconjurat cu un rond bogat de flori. Un text săpat în piatră pe soclul monumentului, extras dintr-una din cuvîntările omului politic, ne apare astăzi cel puţin ironic, dacă nu batjocoritor profetic, după aproape o jumătate de veac de pătimiri: "Justiţia are acest caracter dumnezeiesc, de a fi dreaptă pentru toţi, pentru mari şi mici, pentru săraci şi bogaţi, precum pentru buni şi răi."
Monumentul n-a avut şansa, ca omologul său din Buc¬ureşti, să supravieţuiască evenimentelor ce s-au precipitat după intrarea armatei sovietice în ţară. Provincia s-a arătat mai drastică şi mai servilă comandamentelor istoriei decît Capitala. Astfel, fostul prim-ministru va fi înlocuit cu Maxim Gorki (nu pentru multă vreme) apoi cu Mircea cel Bătrîn (ciudată succesiune de personalităţi!).
În anii de după primul război Parcul a devenit o minunată grădină publică mignonă, cu alei plantate cu molizi argintii, duzi pletoşi, salcîmi japonezi şi ienuperi de Virginia tunși în formă conică. Contemporanii de atunci sînt martorii unei adevărate expansiuni a vegetaţiei luxuriante şi exotice. La intrarea dinspre Bulevard se întindea în arc de cerc, de-a lungul Poştei vechi şi a bisericii Buna Vestire, un mic portic cu colon¬ade din lemn sculptat, acoperit cu plante ornamentale. O fîntînă de imitaţie barocă edificată la sfîrşitul veacului trecut (text din 1993, deci referirea e la sec. XIII – n. V.S.) în extremitatea de miază-zi a porticului avea aerul unui vechi obiect de artă pierdut într-o imensitate de verdeaţă. De partea cealaltă a porticului, în colţul de nord - est al parcului, se înfăţişa privirii imaginea obişnuită a unui chioşc clădit pe tem¬elie de beton, popas şi loc de întîlnire al tinerilor. Din chioşc, vederea luneca de-a lungul Bulevardului pînă departe, spre cinematograful Adreani. În spaţiul împodobit cu flori dintre perechea de trepte ce urcă dinspre Bulevard în Parc s-a aflat pentru o vreme monumentul ridicat în cinstea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Mutat în mai multe locuri, el şi-a găsit odihna astăzi în faţa actualei primării a municipiului. Tot în acest spaţiu, unde se amenaja pe vremuri tribuna oficială; pentru parada militară cu ocazia sărbătoririi zilei In¬dependenţei, s-a putut vedea pentru scurt timp statuia fruntaşului liberal I. Gh. Duca, asasinat în anul 1933.
Parcul a constituit decenii de-a rîndul podoaba Rîmnicului. Vizitatorii de prin alte părţi ale ţării aici se opreau pentru întîia oară ca să respire aroma îmbătătoare a florilor. La drept vorbind, era un loc pentru odihnă tipic burghez, creat cu cheltuieli exorbitante. Artiştii şi scriitorii care au trecut prin Rîmnic au lăsat cuvinte de admiraţie despre această mică "grădină suspendată", cu zidurile ei de piatră arhaizante. La intrarea principală, dinspre Terasă, într-un chioşc din lemn, hexagonal, cu decoraţii la cornişe, cînta duminicile muzica militară. Terasa se umplea de lume. Juni ofiţeri duceau la braţ cîte o domnişoară. Se expuneau toalete lungi şi vaporoase şi pălării cu boruri şi cu voaletă. Nimic nu exprima mai bine farmecul şi încremenirea în timp a acestui mic oraş provincial ca Parcul în zilele de sărbătoare. Memoria se fixează pe acest cadru, din care se poate însă reconstitui o epocă. Parcul, Parcul de odinioară a încetat de mult să mai existe...»
Sursă selecție: Constantin Mateescu/ «Parcul» în «Grădinile orașului Râmnicu Vâlcea»/ Râmnicul de odinioară, Almarom, 1993.
Alexei Maximovici Peșkov s-a născut la Nijni Novgorod, la 16/ 28 martie 1868. A rămas orfan la vârsta de nouă ani și a fost crescut de bunica sa, o excelentă povestitoare. La moartea ei, tânărul Alexei Maximovici a încercat să se sinucidă, cu un revolver, în decembrie 1887. Apoi, a rătăcit - vagabondat - pe jos prin tot Imperiul Rus, timp de cinci ani, lucrând în diferite locuri și acumulând o mulțime de impresii pe care le va folosi mai târziu în operele sale.
Maxim Gorki a fost pseudonimul său literar. Gorki s-a împrietenit cu Lenin după ce s-au întâlnit în 1902. Câtă vreme a fost închis, pentru scurt timp, în fortăreața Petru și Pavel în timpul revoluției eșuate din 1905, Gorki a scris piesa de teatru Copiii soarelui, care avea acțiunea plasată în timpul epidemiei de holeră din 1862, dar care trata de fapt evenimentele contemporane.
El a corespondat cu profesorul Tomáš Garrigue Masaryk, care l-a vizitat pe insula Capri în 1912. În timpul revoluției din 1917 s-au întâlnit la Sanct-Petersburgh.
În timpul Primului Război Mondial, apartamentul lui din Petrograd s-a transformat în centrul de comandă al bolșevicilor, dar, în cele din urmă, relațiile lui cu comuniștii s-au deteriorat. La numai două săptămâni de la victoria Revoluției din Octombrie el scria: „Lenin și Troțki n-au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupți de otrava murdară a puterii, asta se vede după lipsa de respect nerușinată față de libertatea cuvântului și față de alte libertăți civice pentru care a luptat democrația”. Scrisorile lui Lenin către Gorki din 1919 conțin amenințări: „Te sfătuiesc să-ți schimbi anturajul, vederile, acțiunile, altfel viața și-ar putea întoarce fața de la tine”...» - continuarea la această legătură.
___
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #MaximGorki #MirceacelBatran #AlexandruLahovari
Primăria a amenajat şi nivelat grădina bogată a conacului, a demolat clădirile vechi şi insalubre, a desfundat piatra de pavaje şi s-a procedat la retragerea zidului dinspre Bulevard (ce ocupa aproape jumătate din lăţimea actuală a străzii) cu cîţiva metri, "făcîndu-se cel actual, cu o scară monumentală1' Pe unul dintre ziduri se zice că ar fi stat legat mulţi ani la rînd un vultur pleşuv, ce constituia obiectul de distracţie al copiilor. De asemenea, "s-a reparat bufetul, s-a făcut popicărie, s-a mutat chioşcul vechi reparîndu-se şi s-a făcut altul nou în stil rustic, s-a introdus apă şi electricitate în toate părţile". Astfel vechea ogradă, cu sere şi grădini păzite "de albanezi", s-a transformat treptat în parcul ce împodobeşte acum centrul Rîmnicului.O carte ilustrată din timpul primului război ne dă o imagine fidelă a intrării principale în Parc, luată de pe strada Dorobanţilor. Aleea e lipsită de trotuare iar arborii sînt tineri, abia plantaţi. Se simte că grădina e înfiinţată de curînd. În fund se vede Primăria, pe vremea aceea înfloritoare, care avea un rînd de case adăugate pe latura de răsărit. Intrarea e largă, aerată. În prim-plan se înalţă bustul lui Alexandru Lahovary, fost prim-ministru şi binefăcător al urbei, care priveşte indifer¬ent spre mesele cu umbreluţe colorate de pe Terasă. Bustul, cioplit în bronz, în manieră realistă, poate de acelaşi sculptor care a realizat şi monumentul Lahovary din Bucureşti, din piaţa cu acelaşi nume, e ridicat pe un soclu format din trei etaje şi înconjurat cu un rond bogat de flori. Un text săpat în piatră pe soclul monumentului, extras dintr-una din cuvîntările omului politic, ne apare astăzi cel puţin ironic, dacă nu batjocoritor profetic, după aproape o jumătate de veac de pătimiri: "Justiţia are acest caracter dumnezeiesc, de a fi dreaptă pentru toţi, pentru mari şi mici, pentru săraci şi bogaţi, precum pentru buni şi răi."
Monumentul n-a avut şansa, ca omologul său din Buc¬ureşti, să supravieţuiască evenimentelor ce s-au precipitat după intrarea armatei sovietice în ţară. Provincia s-a arătat mai drastică şi mai servilă comandamentelor istoriei decît Capitala. Astfel, fostul prim-ministru va fi înlocuit cu Maxim Gorki (nu pentru multă vreme) apoi cu Mircea cel Bătrîn (ciudată succesiune de personalităţi!).
În anii de după primul război Parcul a devenit o minunată grădină publică mignonă, cu alei plantate cu molizi argintii, duzi pletoşi, salcîmi japonezi şi ienuperi de Virginia tunși în formă conică. Contemporanii de atunci sînt martorii unei adevărate expansiuni a vegetaţiei luxuriante şi exotice. La intrarea dinspre Bulevard se întindea în arc de cerc, de-a lungul Poştei vechi şi a bisericii Buna Vestire, un mic portic cu colon¬ade din lemn sculptat, acoperit cu plante ornamentale. O fîntînă de imitaţie barocă edificată la sfîrşitul veacului trecut (text din 1993, deci referirea e la sec. XIII – n. V.S.) în extremitatea de miază-zi a porticului avea aerul unui vechi obiect de artă pierdut într-o imensitate de verdeaţă. De partea cealaltă a porticului, în colţul de nord - est al parcului, se înfăţişa privirii imaginea obişnuită a unui chioşc clădit pe tem¬elie de beton, popas şi loc de întîlnire al tinerilor. Din chioşc, vederea luneca de-a lungul Bulevardului pînă departe, spre cinematograful Adreani. În spaţiul împodobit cu flori dintre perechea de trepte ce urcă dinspre Bulevard în Parc s-a aflat pentru o vreme monumentul ridicat în cinstea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Mutat în mai multe locuri, el şi-a găsit odihna astăzi în faţa actualei primării a municipiului. Tot în acest spaţiu, unde se amenaja pe vremuri tribuna oficială; pentru parada militară cu ocazia sărbătoririi zilei In¬dependenţei, s-a putut vedea pentru scurt timp statuia fruntaşului liberal I. Gh. Duca, asasinat în anul 1933.
Parcul a constituit decenii de-a rîndul podoaba Rîmnicului. Vizitatorii de prin alte părţi ale ţării aici se opreau pentru întîia oară ca să respire aroma îmbătătoare a florilor. La drept vorbind, era un loc pentru odihnă tipic burghez, creat cu cheltuieli exorbitante. Artiştii şi scriitorii care au trecut prin Rîmnic au lăsat cuvinte de admiraţie despre această mică "grădină suspendată", cu zidurile ei de piatră arhaizante. La intrarea principală, dinspre Terasă, într-un chioşc din lemn, hexagonal, cu decoraţii la cornişe, cînta duminicile muzica militară. Terasa se umplea de lume. Juni ofiţeri duceau la braţ cîte o domnişoară. Se expuneau toalete lungi şi vaporoase şi pălării cu boruri şi cu voaletă. Nimic nu exprima mai bine farmecul şi încremenirea în timp a acestui mic oraş provincial ca Parcul în zilele de sărbătoare. Memoria se fixează pe acest cadru, din care se poate însă reconstitui o epocă. Parcul, Parcul de odinioară a încetat de mult să mai existe...»
Sursă selecție: Constantin Mateescu/ «Parcul» în «Grădinile orașului Râmnicu Vâlcea»/ Râmnicul de odinioară, Almarom, 1993.
&&&
«Alexei Maximovici Peșkov (în rusă Алексей Максимович Пешков, n. 16/28 martie 1868, Nijni Novgorod, Imperiul Rus – d. 18 iunie 1936, RSFS Rusă, URSS), mai bine cunoscut ca Maxim Gorki (Максим Горький), a fost un scriitor rus/sovietic, fondator al realismului socialist în literatură și activist politic. S-a născut în orașul Nijni Novgorod și a murit la Moscova. Din 1906 până în 1913 și din 1921 până în 1929 a trăit în străinătate, în special pe Insula Capri. După reîntoarcerea în Uniunea Sovietică, a acceptat politica culturală a vremii, dar nu i s-a mai permis să părăsească țara.
Alexei Maximovici Peșkov s-a născut la Nijni Novgorod, la 16/ 28 martie 1868. A rămas orfan la vârsta de nouă ani și a fost crescut de bunica sa, o excelentă povestitoare. La moartea ei, tânărul Alexei Maximovici a încercat să se sinucidă, cu un revolver, în decembrie 1887. Apoi, a rătăcit - vagabondat - pe jos prin tot Imperiul Rus, timp de cinci ani, lucrând în diferite locuri și acumulând o mulțime de impresii pe care le va folosi mai târziu în operele sale.
Maxim Gorki a fost pseudonimul său literar. Gorki s-a împrietenit cu Lenin după ce s-au întâlnit în 1902. Câtă vreme a fost închis, pentru scurt timp, în fortăreața Petru și Pavel în timpul revoluției eșuate din 1905, Gorki a scris piesa de teatru Copiii soarelui, care avea acțiunea plasată în timpul epidemiei de holeră din 1862, dar care trata de fapt evenimentele contemporane.
El a corespondat cu profesorul Tomáš Garrigue Masaryk, care l-a vizitat pe insula Capri în 1912. În timpul revoluției din 1917 s-au întâlnit la Sanct-Petersburgh.
În timpul Primului Război Mondial, apartamentul lui din Petrograd s-a transformat în centrul de comandă al bolșevicilor, dar, în cele din urmă, relațiile lui cu comuniștii s-au deteriorat. La numai două săptămâni de la victoria Revoluției din Octombrie el scria: „Lenin și Troțki n-au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupți de otrava murdară a puterii, asta se vede după lipsa de respect nerușinată față de libertatea cuvântului și față de alte libertăți civice pentru care a luptat democrația”. Scrisorile lui Lenin către Gorki din 1919 conțin amenințări: „Te sfătuiesc să-ți schimbi anturajul, vederile, acțiunile, altfel viața și-ar putea întoarce fața de la tine”...» - continuarea la această legătură.
___
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #MaximGorki #MirceacelBatran #AlexandruLahovari
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu