Când prietenul Dorel Mihai Constantinescu, mi-a propus să scriu prefaţa acestui volum de eseuri, mă gândeam că poate nu voi fi în stare să scriu ceva cât de cât semnificativ. Nu pentru mine, dar pentru autor, în primul rând. Dar, cum ne leagă o prietenie şi colaborare începută prin anii ’80, am spus: hai să încerc! Si ... iată!
Desigur, în această încercare, pe care cititorul o va califica, au contat mult două lucruri: am fost pasionat, chiar fascinat, de fizică din şcoală căci îmi explica multe dintre lucrurile care mă înconjurau: de ce difuzează lumina iradiind printre frunzele copacului, de ce soarele este roşu la apus, sau de ce mă doare capul când vine ploaia, sau cum pot să concep un circuit electric să îndeplinească anumite funcţii?! Al doilea, a fost colaborarea, cu entuziasm din parte amândurora, a autorului şi a mea, la importante şi interesante “evenimente” ştiinţifice ca modelarea matematică a coloanei de distilare a deuteriului sau conducerea cu calculatorul a instalaţieie de electroliză a clorurii de sodiu de pe platforma CC Râmnicu Vâlcea. Extrem de interesante! Colaborarea a fost atât de bună, încât, atunci când domnul director Constantinescu a fost numit director al Centrului de Calcul judeţean, mi-a propus să rămân în locul dumnealui ca director al Centrului de Calcul al Combinatului din Râmnicu Vâlcea. Nu ştiu dacă era în puterea dumnealui să influenţeze numirea mea acolo, dar cert este că, deşi salariul ar fi fost de vreo trei ori mai mare, am declinat, cu oarecare îndoială, propunerea. Dar.. prietenia a rămas. Foarte posibil, prietenul nu îşi mai aminteşte de acest fapt.
Cartea de faţă este o culegere de mai multe eseuri, dar este de fapt, mai mult decât atât, o mărturisire de credinţă. Fizica, aşa cum este abordată în acest volum de Mihai Constantinescu, depăşeşte cadrul unei discipline tehnice pentru a deveni o meditaţie asupra realităţii şi a spiritului uman. Autorul propune o imagine a fizicianului nu doar ca specialist în formule sau experimente, ci ca explorator al sensului ascuns al naturii, un interpret al ordinii universale care combină rigoarea matematică cu intuiţia creatoare. Această perspectivă transformă ştiinţa într-un act intelectual şi moral, în care responsabilitatea faţă de consecinţele descoperirilor se împleteşte cu bucuria contemplativă a înţelegerii legilor cosmosului.
Volumul se structurează în mai multe secţiuni interconectate, dar, mi-am luat libertatea să nu le comentez pe toate. Despre prima parte, fabricarea apei grele, nu am vrut să vorbesc aici, deşi o consider o realizare extraordinară a României, pentru că a fost un subiect pe larg discutat într-un volum anterior. În orice condiţii de dezvoltare tehnologică şi socială! Mai ales la nivelul anilor României socialiste din anii ’70 -’80. În ultima secţiune a volumului prezent, autorul propune şi realizarea unui film, care cred că ar chiar merita să fie realizat.
Partea a doua, „Fizica în formarea unei minţi ştiinţifice”, conturează vocaţia cercetătorului modern, evidenţiind tensiunea permanentă dintre certitudine şi mister. Autorul subliniază că adevărata ştiinţă nu se limitează la cunoaşterea fenomenelor, ci implică şi asumarea responsabilităţii etice, modestia intelectuală şi capacitatea de a contempla ordinea lumii. Fizicianul este descris ca „cititor al Universului”, care interpretează mesajele realităţii cu atenţie, sensibilitate şi rigoare. Nu am uitat că şi eu aş fi vrut să devin fizician - sau anglist (citeam mult din Shakespeare), dar, la sfatul tatălui meu “să fac ceva mai practic, să nu mor de foame mai târziu”, am devenit inginer. Dar uite, că domnul Constantinescu nu a murit de foame! Ba din contră! Si nici eu. Se pare că zicala “omul sfinţeşte locul” este adevărată, deşi nu toate zicalele sunt adevărate!
În continuare, autorul aprofundează natura obiectului fizicii. Lumea este prezentată ca o reţea dinamică de relaţii interdependente, în care ordinea şi haosul coexistă, iar observatorul participă activ la fenomen. Teoriile relativităţii şi mecanica cuantică impun acceptarea indeterminării şi a modelării probabilistice. Conceptul de simetrie devine un principiu structural şi estetic, relevând coerenţa şi armonia ascunsă a universului. Spaţiul, timpul şi materia sunt entităţi dinamice şi interdependente, iar fiecare descoperire ştiinţifică oferă nu doar informaţie, ci şi o înţelegere profundă a structurii reale a cosmosului.
Partea a treia, „Fizica şi cultura”, explorează dimensiunea interioară a cunoaşterii. Fizica este văzută ca expresie a spiritului uman, un act de raţiune creatoare care îmbină luciditatea, responsabilitatea etică şi sensibilitatea estetică. Legile fizice nu sunt doar instrumente de înţelegere, ci obiecte de contemplare, reflectând frumuseţea şi coerenţa universului. Autorul subliniază că adevărata descoperire constă în capacitatea omului de a înţelege şi de a admira ordinea lumii, integrând astfel raţiunea, etica şi sensibilitatea estetică într-un act unitar de cunoaştere. “Pledoarie pentru fizică - formă de cultură“, relevă interdependenţa tuturor segmentelor vieţii, ştiinţă, tehnologie, arte plastice, muzică, şi le include în titulatura generică de “cultură”. De fapt, cultura este tot ceea ce ne înconjoară, inclusiv organizarea societăţii, comportamentul nostru individual, iar domnul doctor Mihai Dorel Constantinescu, prin ceea ce scrie, întăreşte acest concept.
Nu putea să lipsească şi un capitol de relaţia cu societatea. “Fizica în societate şi educaţie”. Ca orice cetăţean onest, dedicat binelui, fizicianul Dorel Mihai Constantinescu, ştie că nu există o contribuţie reală a omului de ştiinţă, fără ca opera lui să creeze cunoaştere, impact asupra tuturor sectoarelor societăţii. Aici, chiar l-aş promova la categoria Inginer!
Prin această structură, volumul oferă o viziune holistică asupra fizicii, în care vocaţia cercetătorului, complexitatea realităţii şi spiritul uman se reunesc. Lectura provoacă cititorul să perceapă ştiinţa nu doar ca disciplină academică, ci ca experienţă intelectuală şi spirituală, un dialog continuu între mintea umană şi ordinea universală, între reguli şi libertate creatoare, între rigoare şi frumuseţe. Această abordare transformă fizica într-o formă de meditaţie asupra locului omului în univers, în care raţiunea, etica şi sensibilitatea estetică se întrepătrund armonios.
În concluzie, Mihai Constantinescu propune o fizică umanizată, în care cunoaşterea universului este inseparabilă de cunoaşterea de sine. Volumul oferă cititorului nu doar o prezentare a principiilor fizicii, ci şi un ghid al reflecţiei critice, etice şi estetice, demonstrând că vocaţia ştiinţifică, înţelegerea realului şi spiritul uman formează un ansamblu integrat, esenţial pentru comprehensiunea lumii şi pentru dezvoltarea unei perspective raţionale şi sensibile asupra vieţii.
Paul Şerban Agachi
Cluj-Napoca,
2025
&&&
📖📖 CUVÂNT ÎNAINTE
FIZICA, ÎNTRE FRUMUSEȚE ȘI UITARE
Dragă cititorule,
Această carte nu a fost concepută dintr-un plan editorial, ci dintr-un sentiment de nelinişte. Într-o zi, am realizat cu surprindere şi tristeţe că facultăţile de fizică din România, odinioară centre vii ale gândirii ştiinţifice, abia mai reuşesc să atragă candidaţi. Cadrele didactice îmi spuneau, cu amărăciune, că poate nu vor mai avea nici studenţi, nici masteranzi, nici doctoranzi.
Si atunci m-am întrebat:
Ce s-a pierdut între frumuseţea legilor fizicii şi viaţa de zi cu zi?
Sunt fizician. Cariera mea a început cu cercetarea în domeniul apei grele - un domeniu exigent, interdisciplinar, cu implicaţii tehnologice şi strategice. Am lucrat alături de ingineri chimişti, energeticieni, matematicieni, specialişti în mecanică şi automatizări. Am descoperit că fizicianul, prin formaţia sa, se adaptează cu uşurinţă la limbajele altor ştiinţe aplicate. Dar mai ales, am înţeles că fizica este o formă de gândire universală - un fel de a vedea, de a pune întrebări, de a căuta sens în complexitatea lumii.
În literatura ştiinţifică şi memorialistică există numeroase mărturii despre această chemare. Richard Feynman, în volumele sale pline de umor şi sinceritate - Ştiţi să glumiţi, domnule Feynman! şi Ce vă pasă ce cred alţii? - arată că a fi fizician înseamnă a păstra curiozitatea vie şi bucuria descoperirii. Steven Weinberg, în Visele unei teorii finale, vorbeşte despre frumuseţea ordinii ascunse a universului şi despre nobleţea efortului de a o înţelege. Cristian Presură, prin Fizica povestită, aduce fizica aproape de inimă, cu exemple şi istorii ce fac din ea nu doar o ştiinţă, ci şi o poveste personală. Iar Ion Holban, în eseurile sale, a împletit poezia, filosofia şi fizica, pledând pentru locul ei firesc în cultura generală. Carl Sagan, în Cosmos, a reamintit lumii că ştiinţa nu este rece şi impersonală, ci o expresie a nevoii noastre de sens.
Cartea aceasta este, la rândul ei, o pledoarie pentru re- umanizarea ştiinţei. O invitaţie la dialog între fizică şi celelalte dimensiuni ale vieţii: religia, spiritualitatea, arta, literatura, filozofia, ingineria, educaţia. Nu este un tratat şi nici un jurnal. Este un mozaic de idei, reflecţii, experienţe - unele trăite în laborator, altele în lectură, altele în tăcerea întrebărilor fără răspuns.Cartea s-a născut dintr-o nevoie veche - aceea de a privi dincolo de formule, de aparate şi de instalaţiile industriale care m-au însoţit ani buni din viaţă. Am trăit în miezul unei lumi guvernate de legi fizice exacte, unde fiecare fenomen are o cauză, fiecare rezultat - o explicaţie. Si totuşi, pe măsură ce înţelegeam mai bine materia, îmi dădeam seama că, undeva, dincolo de precizia cifrelor, începe o altă dimensiune: aceea a sensului.
Titlul - „De la Apa grea între Fizică si Existenţă” - trimite, în mod firesc, la o temă ştiinţifică precisă: producerea apei grele, un domeniu de vârf al fizicii aplicate, în care România a avut o contribuţie semnificativă. Dar dincolo de acest nucleu tehnic, cartea se deschide spre o reflecţie mai amplă, asupra modului în care fizica se întâlneşte cu celelalte forme de expresie ale spiritului uman. Ea nu este o carte despre un proces tehnologic, deşi am fost martor şi participant direct la fabricarea apei grele la Râmnicu Vâlcea. Este mai degrabă o călătorie între lumi - între ştiinţă şi cultură, între raţiune şi emoţie, între laborator şi trăirea umană.
Capitolele referitoare la religie, spiritualitate, artă, literatură, filozofie, inginerie, educaţie nu sunt simple eseuri culturale, ci încercări de a privi aceste domenii prin ochii unui fizician care a trăit nemijlocit realitatea laboratoarelor şi a instalaţiilor în care s-a produs apa grea. În fiecare pagină, referirile la procesele concrete de fabricare, la legile fizicii şi la fenomenele observate în practică nu sunt simple divagaţii tehnice, ci repere care oferă o perspectivă proprie - aceea a omului de ştiinţă care caută sensul mai adânc al materiei şi al existenţei. Aşadar nu sunt eseuri desprinse de realitate, ci reflexii născute din privirea celui care a văzut cum materia se transformă, cum o reacţie de schimb izotopic poate deveni o metaforă, cum o instalaţie industrială poate fi, în felul ei, o operă de artă a preciziei.
Cititorul neavizat nu ar trebui, aşadar, să se aştepte la texte de tipul celor publicate în reviste de cultură, ci la o incursiune interdisciplinară în care fizica rămâne tot timpul punctul de sprijin şi lentila prin care sunt privite celelalte domenii. Fiecare pagină rămâne ancorată în punctul de vedere al fizicianului care caută sensuri, dar nu uită niciodată concretul lucrurilor - sunetul metalic al conductelor, aburul dens al instalaţiei, sau liniştea aceea adâncă ce urmează după o măsurătoare reuşită.
Scriind aceste rânduri, mi-am dorit să împărtăşesc o credinţă simplă: că fizica nu este doar o ştiinţă a materiei, ci şi o cale de a înţelege existenţa. Că legile care guvernează universul exterior pot lumina, în acelaşi timp, şi universul nostru interior.
Această carte este, în fond, o mărturisire - a omului care a lucrat cu substanţe reale, dar care a simţit nevoia să o înţeleagă şi prin ochii artei, ai filozofiei şi ai muzicii. Pot spune că nu se propune o separare între raţiune şi sensibilitate, ci o reconciliere între ele. Ea porneşte din miezul unei experienţe ştiinţifice intense - aceea a participării directe la fabricarea apei grele în România - şi se extinde spre o meditaţie despre locul fizicii în cultura şi existenţa noastră.
Mi-am dorit ca aceste pagini să vorbească atât tinerilor care se întreabă ce rost mai are să studiezi fizica, cât şi profesorilor care simt că îşi pierd vocaţia într-o lume tot mai grăbită şi mai confuză. Dar şi cititorilor curioşi, din afara profesiei, care vor să înţeleagă cum poate fi ştiinţa parte din cultură, şi nu doar din industrie.
Fizica nu e doar despre ecuaţii. E despre cum funcţionează lumea. Despre ordine, haos, frumuseţe. Despre întrebări mari şi răspunsuri provizorii. Despre ceea ce ne face umani.
Dacă această carte va trezi în cineva, măcar pentru o clipă, dorinţa de a privi realitatea cu ochii larg deschişi, aşa cum o face fizica - atunci şi-a împlinit menirea.
Cu recunoştinţă,
Dorel-Mihai Constantinescu
Această carte nu a fost concepută dintr-un plan editorial, ci dintr-un sentiment de nelinişte. Într-o zi, am realizat cu surprindere şi tristeţe că facultăţile de fizică din România, odinioară centre vii ale gândirii ştiinţifice, abia mai reuşesc să atragă candidaţi. Cadrele didactice îmi spuneau, cu amărăciune, că poate nu vor mai avea nici studenţi, nici masteranzi, nici doctoranzi.
Si atunci m-am întrebat:
Ce s-a pierdut între frumuseţea legilor fizicii şi viaţa de zi cu zi?
Sunt fizician. Cariera mea a început cu cercetarea în domeniul apei grele - un domeniu exigent, interdisciplinar, cu implicaţii tehnologice şi strategice. Am lucrat alături de ingineri chimişti, energeticieni, matematicieni, specialişti în mecanică şi automatizări. Am descoperit că fizicianul, prin formaţia sa, se adaptează cu uşurinţă la limbajele altor ştiinţe aplicate. Dar mai ales, am înţeles că fizica este o formă de gândire universală - un fel de a vedea, de a pune întrebări, de a căuta sens în complexitatea lumii.
În literatura ştiinţifică şi memorialistică există numeroase mărturii despre această chemare. Richard Feynman, în volumele sale pline de umor şi sinceritate - Ştiţi să glumiţi, domnule Feynman! şi Ce vă pasă ce cred alţii? - arată că a fi fizician înseamnă a păstra curiozitatea vie şi bucuria descoperirii. Steven Weinberg, în Visele unei teorii finale, vorbeşte despre frumuseţea ordinii ascunse a universului şi despre nobleţea efortului de a o înţelege. Cristian Presură, prin Fizica povestită, aduce fizica aproape de inimă, cu exemple şi istorii ce fac din ea nu doar o ştiinţă, ci şi o poveste personală. Iar Ion Holban, în eseurile sale, a împletit poezia, filosofia şi fizica, pledând pentru locul ei firesc în cultura generală. Carl Sagan, în Cosmos, a reamintit lumii că ştiinţa nu este rece şi impersonală, ci o expresie a nevoii noastre de sens.
Cartea aceasta este, la rândul ei, o pledoarie pentru re- umanizarea ştiinţei. O invitaţie la dialog între fizică şi celelalte dimensiuni ale vieţii: religia, spiritualitatea, arta, literatura, filozofia, ingineria, educaţia. Nu este un tratat şi nici un jurnal. Este un mozaic de idei, reflecţii, experienţe - unele trăite în laborator, altele în lectură, altele în tăcerea întrebărilor fără răspuns.Cartea s-a născut dintr-o nevoie veche - aceea de a privi dincolo de formule, de aparate şi de instalaţiile industriale care m-au însoţit ani buni din viaţă. Am trăit în miezul unei lumi guvernate de legi fizice exacte, unde fiecare fenomen are o cauză, fiecare rezultat - o explicaţie. Si totuşi, pe măsură ce înţelegeam mai bine materia, îmi dădeam seama că, undeva, dincolo de precizia cifrelor, începe o altă dimensiune: aceea a sensului.
Titlul - „De la Apa grea între Fizică si Existenţă” - trimite, în mod firesc, la o temă ştiinţifică precisă: producerea apei grele, un domeniu de vârf al fizicii aplicate, în care România a avut o contribuţie semnificativă. Dar dincolo de acest nucleu tehnic, cartea se deschide spre o reflecţie mai amplă, asupra modului în care fizica se întâlneşte cu celelalte forme de expresie ale spiritului uman. Ea nu este o carte despre un proces tehnologic, deşi am fost martor şi participant direct la fabricarea apei grele la Râmnicu Vâlcea. Este mai degrabă o călătorie între lumi - între ştiinţă şi cultură, între raţiune şi emoţie, între laborator şi trăirea umană.
Capitolele referitoare la religie, spiritualitate, artă, literatură, filozofie, inginerie, educaţie nu sunt simple eseuri culturale, ci încercări de a privi aceste domenii prin ochii unui fizician care a trăit nemijlocit realitatea laboratoarelor şi a instalaţiilor în care s-a produs apa grea. În fiecare pagină, referirile la procesele concrete de fabricare, la legile fizicii şi la fenomenele observate în practică nu sunt simple divagaţii tehnice, ci repere care oferă o perspectivă proprie - aceea a omului de ştiinţă care caută sensul mai adânc al materiei şi al existenţei. Aşadar nu sunt eseuri desprinse de realitate, ci reflexii născute din privirea celui care a văzut cum materia se transformă, cum o reacţie de schimb izotopic poate deveni o metaforă, cum o instalaţie industrială poate fi, în felul ei, o operă de artă a preciziei.
Cititorul neavizat nu ar trebui, aşadar, să se aştepte la texte de tipul celor publicate în reviste de cultură, ci la o incursiune interdisciplinară în care fizica rămâne tot timpul punctul de sprijin şi lentila prin care sunt privite celelalte domenii. Fiecare pagină rămâne ancorată în punctul de vedere al fizicianului care caută sensuri, dar nu uită niciodată concretul lucrurilor - sunetul metalic al conductelor, aburul dens al instalaţiei, sau liniştea aceea adâncă ce urmează după o măsurătoare reuşită.
Scriind aceste rânduri, mi-am dorit să împărtăşesc o credinţă simplă: că fizica nu este doar o ştiinţă a materiei, ci şi o cale de a înţelege existenţa. Că legile care guvernează universul exterior pot lumina, în acelaşi timp, şi universul nostru interior.
Această carte este, în fond, o mărturisire - a omului care a lucrat cu substanţe reale, dar care a simţit nevoia să o înţeleagă şi prin ochii artei, ai filozofiei şi ai muzicii. Pot spune că nu se propune o separare între raţiune şi sensibilitate, ci o reconciliere între ele. Ea porneşte din miezul unei experienţe ştiinţifice intense - aceea a participării directe la fabricarea apei grele în România - şi se extinde spre o meditaţie despre locul fizicii în cultura şi existenţa noastră.
Mi-am dorit ca aceste pagini să vorbească atât tinerilor care se întreabă ce rost mai are să studiezi fizica, cât şi profesorilor care simt că îşi pierd vocaţia într-o lume tot mai grăbită şi mai confuză. Dar şi cititorilor curioşi, din afara profesiei, care vor să înţeleagă cum poate fi ştiinţa parte din cultură, şi nu doar din industrie.
Fizica nu e doar despre ecuaţii. E despre cum funcţionează lumea. Despre ordine, haos, frumuseţe. Despre întrebări mari şi răspunsuri provizorii. Despre ceea ce ne face umani.
Dacă această carte va trezi în cineva, măcar pentru o clipă, dorinţa de a privi realitatea cu ochii larg deschişi, aşa cum o face fizica - atunci şi-a împlinit menirea.
Cu recunoştinţă,
Dorel-Mihai Constantinescu
Capturile de ecran din colaj una câte una - la această legătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu