DE LA FATA LUI ION AL ILINCĂI — LA MARIA TĂNASE
Cîntecele curg şuvoi
După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul de la 20 februarie 1937 şi ecoul (puternic în rîndurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămînal de radioul nostru.
La fiecare emisiune este acompaniată de două-trei şi chiar patru tarafuri, interpretând folclor muzical din toate regiunile ţării. Cîntecele vin şuvoi, adunate de pe toate meleaguri le pământului românesc, să-şi destăinuie puritatea şi frumuseţea:
„Cine m-aude cîntînd“
La fiecare emisiune este acompaniată de două-trei şi chiar patru tarafuri, interpretând folclor muzical din toate regiunile ţării. Cîntecele vin şuvoi, adunate de pe toate meleaguri le pământului românesc, să-şi destăinuie puritatea şi frumuseţea:
„Cine m-aude cîntînd“
Cine m-aude cîntîndCrede că n-am nici un gînd!Dar atîtea gînduri am,Cîte cuie sînt pe casă...Atîtea gînduri m-apasă.
,,La Tismana intr-o grădină“
Foaie verde de-o sulfinăLa Tismana-ntr-o grădinăMi-a prins dorul rădăcină;Şi nu pot să-l iau cu mineRădăcinile-l ţin bine.Aş vroi să-l duc acasăRădăcina nu mă lasă.Aş vroi să-l duc în tindăRamurile-i dau de grindă.
,,Calul, puşca şi nevasta"
Floricică, floare-albastră,
Ce mi-i drag pe lumea asta?
Calu’, puşca şi nevasta !
Cu calu’ călătoresc
Cu calu’ călătoresc
Şi cu puşca haiducesc
Unde descalec, primesc.
Nevasta mă primeneşte,
Mă spală şi mă cîrpeşte,
Cu guriţa mă-ndulceşte,
Mă spală şi mă cîrpeşte,
Cu guriţa mă-ndulceşte,
Inimioara-mi potoleşte,
Sufletul mi-l răcoreşte.
La Jii, murgule, la Jii,
La nevasta mea, în vii,
Cu ochişorii căprii,
Şi cu buze rumenii;
De-oi umbla cît-oi umbla,
La Jii, murgule, la Jii,
La nevasta mea, în vii,
Cu ochişorii căprii,
Şi cu buze rumenii;
De-oi umbla cît-oi umbla,
Inima mi-e tot la ea.
Foicică, floare-albastră.
Ce mi-i drag pe lumea asta:
Foicică, floare-albastră.
Ce mi-i drag pe lumea asta:
___________
1 Din nesecatul şuvoi de cîntece, acompaniate de taraful specific fiecărei regiuni, alcătuind repertoriul de început al Măriei Tănase, mai amintilm: ,,Mi-o zîs muma să mă-nsor“, „Răsai lună de cu sară“, „Hai, iuiu, iuiu, iuiu...“, „Cîte flori pe Iza-n sus“, „Pe dealul Feleacului“, „S-a gătat badea de nuntă“, „Of! Dor, dor!“, „Mărie şi Mărioară“, „Cântecul lui Zbangă“ (baladă haiducească).
Cronicarii relevă ineditul interpretării tinerei cântăreţe care izbuteşte să înfăţişeze folclorul nostru muzical fără impurităţile, pe care de-a lungul vremii le picurase lipsa de bun gust şi superficialitatea unor aşa-zişi interpreţi de cîntece populare.
Criticii muzicali ai gazetelor o preţuiesc ca „adevărată revelaţie" („Semnalul", 1937), „interpretă ideală a cântecului popular românesc" („România", 1937). Radiodifuziunea este felicitată pentru „fericita achiziţie".
Fotografiile Mariei apar în ziare şii reviste, însoţite de note entuaziste. Din ţară primeşte zilnic scrisori, trimise de admiratori şi admiratoare.
Cîntecele de mahala
1 Din nesecatul şuvoi de cîntece, acompaniate de taraful specific fiecărei regiuni, alcătuind repertoriul de început al Măriei Tănase, mai amintilm: ,,Mi-o zîs muma să mă-nsor“, „Răsai lună de cu sară“, „Hai, iuiu, iuiu, iuiu...“, „Cîte flori pe Iza-n sus“, „Pe dealul Feleacului“, „S-a gătat badea de nuntă“, „Of! Dor, dor!“, „Mărie şi Mărioară“, „Cântecul lui Zbangă“ (baladă haiducească).
Cronicarii relevă ineditul interpretării tinerei cântăreţe care izbuteşte să înfăţişeze folclorul nostru muzical fără impurităţile, pe care de-a lungul vremii le picurase lipsa de bun gust şi superficialitatea unor aşa-zişi interpreţi de cîntece populare.
Criticii muzicali ai gazetelor o preţuiesc ca „adevărată revelaţie" („Semnalul", 1937), „interpretă ideală a cântecului popular românesc" („România", 1937). Radiodifuziunea este felicitată pentru „fericita achiziţie".
Fotografiile Mariei apar în ziare şii reviste, însoţite de note entuaziste. Din ţară primeşte zilnic scrisori, trimise de admiratori şi admiratoare.
Cîntecele de mahala
Mahalalele de odinioară ale Capitalei şi oraşelor ţării aveau o jalnică înfăţişare: în cocioabe, fără apă, fără lumină, stînd parcă pe brânci, înotînd în praf şi noroi — după anotimpuri — fşi duceau existenţa făpturi chinuite de lipsuri, boli, muncă istovitoare. Suflete, cufundate ,în tristeţea copleşitoare a deznădejdilor fără liman!
În peisajul mizer al marginilor oropsite, încingînd oraşele, suferinţa şi nedreptatea îşi căutau totuşi o vremelnică alinare.
În cârciumile de pe Calea Văcăreştilor, de pildă, din lunca Abatorului şi de sub colinele Mărţişorului, petreceau chefliii mahalalelor în tovărăşia lăutarilor — ţârâitori la ureche — neosteniţi sub ispita bacşişului, iar „guriştii" tarafului ziceau nerăsuflate versurile vestitelor cîntece de mahala.
Se înalţă atunci, în cîrciuma înceţoşată de fumul tutunului amestecat cu mirosul tare al mirodeniilor arse pe grătar, un orăcăit doldora de vulgarităţi şi obscenităţi, ca să excite instictele şi pofta de băutură a clienţilor.
Don Juanii mahalalei, cu ţigara arzîndă în colţul gurii şi garoafa sau floarea de muşcată după ureche, porneau uneori însoţiţi de lăutari — după cîntatul cocoşului — spre casă, fredonînd printre sughiţuri melodiile transfigurate de văpaia alcoolului; câte unul mai fălos, vreun parlagiu, pe capră, cu mopsul lingă el, cu birjarul pe scară şi lăutarii grămădiţi în fundul birjei...
Locuitorii căsuţelor sărace, de pe uliţele strîmite ale mahalalelor, se trezeau dimineaţa, privind printre ghiveoele de flori din fereastră întoarcerea legănată de ameţeală şi de cântec a chefliilor; şi-i ascultau, speriaţi parcă de-o ispită care-i iscodea cîmd îşi vărsau focul:
În peisajul mizer al marginilor oropsite, încingînd oraşele, suferinţa şi nedreptatea îşi căutau totuşi o vremelnică alinare.
În cârciumile de pe Calea Văcăreştilor, de pildă, din lunca Abatorului şi de sub colinele Mărţişorului, petreceau chefliii mahalalelor în tovărăşia lăutarilor — ţârâitori la ureche — neosteniţi sub ispita bacşişului, iar „guriştii" tarafului ziceau nerăsuflate versurile vestitelor cîntece de mahala.
Se înalţă atunci, în cîrciuma înceţoşată de fumul tutunului amestecat cu mirosul tare al mirodeniilor arse pe grătar, un orăcăit doldora de vulgarităţi şi obscenităţi, ca să excite instictele şi pofta de băutură a clienţilor.
Don Juanii mahalalei, cu ţigara arzîndă în colţul gurii şi garoafa sau floarea de muşcată după ureche, porneau uneori însoţiţi de lăutari — după cîntatul cocoşului — spre casă, fredonînd printre sughiţuri melodiile transfigurate de văpaia alcoolului; câte unul mai fălos, vreun parlagiu, pe capră, cu mopsul lingă el, cu birjarul pe scară şi lăutarii grămădiţi în fundul birjei...
Locuitorii căsuţelor sărace, de pe uliţele strîmite ale mahalalelor, se trezeau dimineaţa, privind printre ghiveoele de flori din fereastră întoarcerea legănată de ameţeală şi de cântec a chefliilor; şi-i ascultau, speriaţi parcă de-o ispită care-i iscodea cîmd îşi vărsau focul:
Of! Zac. Of ! ZacPe braţele cai mi-i drag,Pe braţele cui mi-i drag !Ursitoare, ursitoare,Ce-ai cu mine frăţioare...Of ! Mor. Of ! MorPe braţele cui mi-i dor,Pe braţele cui mi-i dor!De ce nu mă laşi să trăiescŞi ce mi-i drag să iubesc?
Maria ascultase şi ea melodiile, deşteptînd în zorii zilei mahalaua, încă din vremea cînd o legăna taică-său pe genunchi şi o învăţau cîntările ţărăneşti fetele şi băieţii din ograda părintească.
Urechea-i ascuţită le prinsese, iar mintea-i isteaţă încercase mai tîrziu să le desluşească înţelesul.
Cînd se hotărăşte să le „zică“ în felul ei la radio, George Mihail Zamfirescu-Gemy rosteşte o conferinţă introductivă.
Gemy Zarafirescu se încumetase mai de mult să înfăţişeze problematicile mahalalei, unde şi el crescuse, în dramatica transpunere pe scenă a vieţii de la periferia Bucureştilor, în piesa „Domnişoara Nastasia“ şi romanul „Maidanul cu dragoste“. Era firesc deci, ca el să vorbească la radio despre semnificaţia cîntecelor de mahala în ziua cînd Maria Tănase era programată să prezinte ascultătorilor aceste cîntece.
Versul dobîndeşte în originala-i interpretare alte înţelesuri, valorificînd aspectele veridice ale traiului văduvit de bucurii:
Urechea-i ascuţită le prinsese, iar mintea-i isteaţă încercase mai tîrziu să le desluşească înţelesul.
Cînd se hotărăşte să le „zică“ în felul ei la radio, George Mihail Zamfirescu-Gemy rosteşte o conferinţă introductivă.
Gemy Zarafirescu se încumetase mai de mult să înfăţişeze problematicile mahalalei, unde şi el crescuse, în dramatica transpunere pe scenă a vieţii de la periferia Bucureştilor, în piesa „Domnişoara Nastasia“ şi romanul „Maidanul cu dragoste“. Era firesc deci, ca el să vorbească la radio despre semnificaţia cîntecelor de mahala în ziua cînd Maria Tănase era programată să prezinte ascultătorilor aceste cîntece.
Versul dobîndeşte în originala-i interpretare alte înţelesuri, valorificînd aspectele veridice ale traiului văduvit de bucurii:
. . . . . . . . . .
Mă dor tălpişoareleBătînd mahalalele.Mahala şi ţigănie,Vedea-te-aş neagră, pustie!Că, de cînd trăiesc cu tine,N-a irămas carne pe mine.
Accentul cîntăreţei cade cu furia blestemului profetic pe versul: „Vedea-te-aş neagră, pustie!“.
Apoi un cîntec de dragoste din culegerile lui Anton Pann:
Foaie verde lobodă,Cînd toca la Radu-VodăŞedeam cu tine de vorbă.Te ţineam de cingătoare,Tu-mi jurai pe sfîntu-soareCă de altu nu te doare !Dar aseară te-am prins faţăCum te ţinea altu-n braţe;Rezemaţi de cobiliţă,Vă dădeaţi de zor guriţă!
Cîntecul zămislit în veacul al XVIII-lea de autorul anonim, locuind în mahalaua din jurul mănăstirii, clădită de Radu Vodă pe dîmbul pietros de pe malul Dîmboviţei, îşi avea Icul lui.
Tineretul mahalalei găsea în jurul zidurilor de cetate ale mănăstirii şi pe covorul verde al luncii de la picioarele ei, atmosferă prielnică întîlniriilor amoroase; şi, cum îndrăgostiţii nu aveau ornice, îşi fixau întâlnirile în vremea cînd... „toca la Radu-Vodă“.
Cîntecul interpretat de Maria Tănase exprima atît de profund omenesc amărăciunea prilejuită îndrăgostiţilor — din mahalaua dînd roată lăcaşului mănăstiresc — dezamăgiţi de nestatornicia simţămintelor de dragoste înfiripate la întîmplare, încît oricine îşi poate da seama de ce necredinţa în iubire a fost totdeauna izvor de inspiraţie nu numai în creaţia poetică populară; din acelaşi izvor îşi umplu cupele şi marii poeţi lirici.
Dînd expresie frămîntării sufleteşti ale locuitorilor vechilor mahalale, amintind tulburător aspecte din climatul prozei lui George Mihail Zamfireseu — Maria scurmă tot mai adine:
Tineretul mahalalei găsea în jurul zidurilor de cetate ale mănăstirii şi pe covorul verde al luncii de la picioarele ei, atmosferă prielnică întîlniriilor amoroase; şi, cum îndrăgostiţii nu aveau ornice, îşi fixau întâlnirile în vremea cînd... „toca la Radu-Vodă“.
Cîntecul interpretat de Maria Tănase exprima atît de profund omenesc amărăciunea prilejuită îndrăgostiţilor — din mahalaua dînd roată lăcaşului mănăstiresc — dezamăgiţi de nestatornicia simţămintelor de dragoste înfiripate la întîmplare, încît oricine îşi poate da seama de ce necredinţa în iubire a fost totdeauna izvor de inspiraţie nu numai în creaţia poetică populară; din acelaşi izvor îşi umplu cupele şi marii poeţi lirici.
Dînd expresie frămîntării sufleteşti ale locuitorilor vechilor mahalale, amintind tulburător aspecte din climatul prozei lui George Mihail Zamfireseu — Maria scurmă tot mai adine:
Te-am zărit printre mormintePalidă şi despletită;Şi curgeau a tale lacrimiPe obrajii tăi palizi.Te-ai întors tîrziu acasă :Primul lucru ce-ai făcutAi ars plapoma şi perna,Patu-n care am zăcut!N-a trecut, apoi, o lunăŞi cu altu m-ai trădat...Pin' şi sufletul şi trupulBucuroasă i le-ai dat.Cu pămînt stau azi pe mineŞi cu dumnezeu mă cert,Că nu pot ieşi din groapăSă te bat şi să te iert...
Morţii trec repede şi uitarea se aşterne grea pe amintirea lor. Viaţa îşi caută, mai ales în lumea frămîntată de nevoi şi de visuri neîmplinite, un reazim în bucuriile, fie şi efemere, ale dragostei. Aceste simţăminte hrănesc iluzii, dar şi nelinişti, care în imaginaţia celor stăpîniţi de ele ajung la intensităţi în stare să alunge pînă şi odihna morţilor...
Maria Tănase izbuteşte pentru întîia oară, să exprime valorile melodice, subliniind cu ineditul accentelor căzînd pe versul caracteristic, înţelesurile de adînc ale vieţii de mahala.
Cîntăreaţa îşi încheie programul cu un cîntec de dor:
Foaie verde trei smicele,Pe deasupra casei meleTrece-un stol de rîndunele;Dar nu-i stol de păsărele,Că sînt gîndurile mele...
Cîntecele de mahala, interpretate de Maria la radio, au trezit — ca şi piesele de folclor ţărănesc — deosebitul interes al cronicarilor.
Din ziarul „Semnalul" (12.VII.1938) spicuim :
„Desigur, că la impresia răscolitoare, pe care a produs-o asupra noastră, expresia muzicală a sufletului nefalsificat al mahalalei, a contribuit în bună măsură stilizarea inteligentă, fără sacrificarea originalului melodic, a doamnei Maria Tănase... Sufletul muzical al mahalalei este un filon preţios, pe care folcloriştii noştri l-au ignorat pînă acum".
Într-un interviu de mai tîrziu (apărut în „Luceafărul" din îf).IX.1959 sub semnătura scriitorului Petru Vintilă), Marla Tănase formulează propria-i opinie asupra cîntecelor de mahala: „Cântecul de mahala autentic nu este, desigur, tot una cu doina ţărănească. Întotdeauna doina este o bijuterie în- delung şlefuită, de o rară perfecţiune artistică. Nici cîntecul de mahala nu-i lipsit de farmec şi de profunde valori metaforice, dar el este un produs mult mai recent decît folclorul rural; este un produs al trecutului apropiat, susceptibil de neîncetate adaosuri. La cîntecul de mahala m-a atras în deosebi îngemănarea surprinzătoare a elementelor rurale cu cele citadine. Efectul este, uneori, de o rară frumuseţe artistică şi neaşteptată forţă ironică-satirică.“
Izvorul de inspiraţie al acestor cîntece a secat însă o dată cu dispariţia mahalalelor, care dădeau roată Bucureştilor de altădată.
Pe locurile unde odinioară îşi strigau jalea ascuţită de blesteme bojdeucile înecate în negura mizeriei, s-au clădit micro-oraşe împodobite cu parcuri, în preajma cărora se înalţă astăzi svelte şi semeţe blocurile policrome, expresie a unei originale arhitectonici, reflectînd aspectele complexe ale unei noi concepţii de viaţă.
Băltoacele, noroiul, întunericul, cocioabele, tristeţea vieţii mahalalelor cu tot cortegiul de îndurerări, au fost răşluite din rădăcină.
Mahalalele sumbre ale trecutului au dispărut!
Cîntecele lor însă au rămas...
Stejarul va umbri toate buruienile...
Prin repetate programări la radio, Maria lui Ion al Ilincăi se face cunoscută şi apreciată de marele public.
În cercurile cronicarilor muzicali, ale ziariştilor şi scriitorilor, comentariile relevă elogios însuşirile tinerei cîntăreţe, remarcate încă de la primele audiţii de compozitorul Theodor Rogalski şi poetul Octavian Goga.
În toamna anului 1937, la o reuniune de scriitori, în mijlocul cărora se găsesc artişti şi muzicieni: George Enescu, Paul Constantinescu, Emanoil Ciomac, Theodor Rogalski, pianistul Ion Filionescu — venind vorba de debutanta Maria Tănase, cineva se adresează autorului „Poemei române“ şi „Rapsodiilor “:
— Maestre, aţi auzit, desigur, de tînăra interpretă a cîntecelor noastre? Se pare că este înzestrată cu deosebit talent !
— Da, am auzit-o la cîteva emisiuni radiofonice. În adevăr, Maria Tănase dovedeşte însuşiri, pe care nu le-am întîlnit pînă acum la mulţi interpreţi vocali ai folclorului nostru.
— Tocmai, de aceea, ne gîndeam, maestre, să facem apel la nedesminţita d-voastră bunăvoinţă, să ne indicaţi o soluţie care să contribuie la desăvârşirea educaţiei muzicale a acestei tinere speranţe, ca nu cumva lăsată singură, să-şi irosească neobişnuitele-i daruri.
Enescu îl întrerupe, zâmbind:
— Nu ştiu de unde vine fata asta, care-i este originea.., Vă rog însă s-o lăsaţi în pace! Dacă a răsărit din vreo ghindă sănătoasă, sămînţa va încolţi şi va creşte înfigîndu-şi rădăcinile adînc în pămînt şi înălţîndu-şi tulpina puternic spre cer, în curând stejarul va umbri toate buruienile!
Dialogul ni l-a povestit Theodor Rogalski în 1944, adăugînd:
— Marele Enescu a apreciat „fenomenul" descoperit de mine şi ca totdeauna, a desluşit şi în această împrejurare sensul firesc al dezvoltării lui, formulând asupră-i judecata înţelepciunii fără greş.
Geniaiul nostru compozitor întrezărise exact ceea ce aducea nou în cântecul ei fata din Livada eu Duzi: trăirea melosului popular ceea ce-i conferea forţa de a-i păstra autenticitatea.
În cîntecele radiodifuzate ale fiicei grădinarului, intuiţia rapsodului din Livenii Dorohoiului sesizase de la început filonul autenticităţii:
— O melodie şi în deosebi o melodie populară — spune el — îşi are armonia ei proprie, naturală, singura care o întregeşte. Cu cît un cîntec popular este înfăţişat mai simplu, cu atât va străluci mai viu în toată frumuseţea lui.
În cercurile cronicarilor muzicali, ale ziariştilor şi scriitorilor, comentariile relevă elogios însuşirile tinerei cîntăreţe, remarcate încă de la primele audiţii de compozitorul Theodor Rogalski şi poetul Octavian Goga.
În toamna anului 1937, la o reuniune de scriitori, în mijlocul cărora se găsesc artişti şi muzicieni: George Enescu, Paul Constantinescu, Emanoil Ciomac, Theodor Rogalski, pianistul Ion Filionescu — venind vorba de debutanta Maria Tănase, cineva se adresează autorului „Poemei române“ şi „Rapsodiilor “:
— Maestre, aţi auzit, desigur, de tînăra interpretă a cîntecelor noastre? Se pare că este înzestrată cu deosebit talent !
— Da, am auzit-o la cîteva emisiuni radiofonice. În adevăr, Maria Tănase dovedeşte însuşiri, pe care nu le-am întîlnit pînă acum la mulţi interpreţi vocali ai folclorului nostru.
— Tocmai, de aceea, ne gîndeam, maestre, să facem apel la nedesminţita d-voastră bunăvoinţă, să ne indicaţi o soluţie care să contribuie la desăvârşirea educaţiei muzicale a acestei tinere speranţe, ca nu cumva lăsată singură, să-şi irosească neobişnuitele-i daruri.
Enescu îl întrerupe, zâmbind:
— Nu ştiu de unde vine fata asta, care-i este originea.., Vă rog însă s-o lăsaţi în pace! Dacă a răsărit din vreo ghindă sănătoasă, sămînţa va încolţi şi va creşte înfigîndu-şi rădăcinile adînc în pămînt şi înălţîndu-şi tulpina puternic spre cer, în curând stejarul va umbri toate buruienile!
Dialogul ni l-a povestit Theodor Rogalski în 1944, adăugînd:
— Marele Enescu a apreciat „fenomenul" descoperit de mine şi ca totdeauna, a desluşit şi în această împrejurare sensul firesc al dezvoltării lui, formulând asupră-i judecata înţelepciunii fără greş.
Geniaiul nostru compozitor întrezărise exact ceea ce aducea nou în cântecul ei fata din Livada eu Duzi: trăirea melosului popular ceea ce-i conferea forţa de a-i păstra autenticitatea.
În cîntecele radiodifuzate ale fiicei grădinarului, intuiţia rapsodului din Livenii Dorohoiului sesizase de la început filonul autenticităţii:
— O melodie şi în deosebi o melodie populară — spune el — îşi are armonia ei proprie, naturală, singura care o întregeşte. Cu cît un cîntec popular este înfăţişat mai simplu, cu atât va străluci mai viu în toată frumuseţea lui.
Folosim prilejul să redăm semnificaţia şi înţelesul — dat de Maria Tănase — noţiunii de autenticitate:
— Autenticitate înseamnă redarea întocmai a cântecului popular, fără înflorituri sau iuţeli de ritm standardizat, care nu fac decît să-i altereze originalitatea, umbrindu-i desăvârşirea frumuseţii melodice şi, deseori, stâlcind şi dînd alt sens gândului şi sentimentelor conţinute în împerecherea ritmată a stihuirilor. Fiecare frîmtură din melosul nostru popular are ritm, desen şi culoare melodică proprie, exprimând înţelesuri deosebite de celelalte frânturi fără număr, care alcătuiesc tezaurul folcloric românesc.
Maestrul Tuidor Arghezi, subliniind autenticitatea interpretării Măriei, îi dăltuieşte caracteristicile:
„Ea ştie să calce cuvîntul şi silaba, să arunce zbenghiul accentului unui viers în punctul unde cade şi postul ideii şi dă, fără greş — întotdeauna — ghirlanda în relief a unui cîntec de opincă” („Gazeta literară", 29.XII.1956).
În luna august 1940, dezbătând problemele cercetării monografice — în legătură în deosebi cu satul românesc — venind vorba de creaţia folclorică muzicală a poporului nostru, sociologul prof. Dimitrie Gusti făcea următoarea remarcă:
— Trebuie să mărturisesc că, în campaniile de cercetări monografice întreprinse prin ţară cu studenţii, am ajuns la convingerea că foarte puţini dintre lăutarii noştri redau întocmai puritatea cântecului ţărănesc, iar dintre cîntăreţi — cum am relevat adeseori în convorbirile ce le-am avut cu colaboratorii mei — tînăra Maria Tănase este dintre puţinii care au izbutit să păstreze caracteristicile autenticităţii cântecului nostru popular. De aceea, mă gândesc că, dacă ar fi să scriem o monografie privind folclorul nostru muzical, va trebui să o centrăm pe culegerile şi interpretarea Mariei Tănase. Înregistrările ei alcătuiesc un document viu, de la care trebuie să se inspire interpreţii instrumentali şi mai ales cei vocali ai muzicii noastre ţărăneşti.
Nicolae Iorga și domnișoara cântăreață
În 1938, la festivitatea încheierii cursurilor de vară ale Universităţii populare din Vălenii de Munte-Prahova, la sugestia marelui nostru cărturar Nicolae Iorga — rectorul acelui aşezământ de cultură — este invitată şi Maria Tănase să-şi dea concursul.
Profesorul care, absorbit de munca neostenită şi fără răgaz n-avusese până atunci prilejul să o audă vreodată, o cunoştea doar din fulgerătoarea-i faimă.
După ce a ascultat-o, interpretînd, în aplauzele cursanţilor, un program de cântece populare, la sfîrşituî serbării, mulţumind celor ce asiguraseră reuşita festivităţii, s-a adresat tinerei cântăreţe:
— Te felicit din inimă, domnişoară cîntăreaţă ! Eşti o adevărată „pasăre măiastră", care ştie să „zică" cântecele noastre cum până la vârsta mea de aproape 70 de ani n-am auzit pe nimeni. Şi eu cred, fără să fiu muzician în nici un fel, cred că mă pricep totuşi mai bine ca alţii, în preţuirea cîntecului românesc... cel puţin a acestuia. De aceea, domnişoară cîntăreață, încă o dată te felicit, îţi mulţumesc şi îţi urez succes, să râzbaţi unde meriţi, spărgînd toate zidurile pizmaşe care ți se vor ridica în cale... Trebuie să biruieşti, pentru că dumneata ai o mare şi nobilă misiune de îndeplinit : să readuci cântecul românesc, cîntecul poporului nostru, pe făgaşul lui autentic, unde, îmi dau seama acuma, după ce te-am auzit, că te poartă fără scrînteală paşii siguri şi sprinteni ai tinereţii dumitale. Misiunea aceasta, pe care dumneata n-o ştii încă în toate rosturile ei, dar o ştim noi, trebuie să fie îndemnul cei mai puternic în osteneala dumitale.
Constelaţia Alhambrei
Profesorul care, absorbit de munca neostenită şi fără răgaz n-avusese până atunci prilejul să o audă vreodată, o cunoştea doar din fulgerătoarea-i faimă.
După ce a ascultat-o, interpretînd, în aplauzele cursanţilor, un program de cântece populare, la sfîrşituî serbării, mulţumind celor ce asiguraseră reuşita festivităţii, s-a adresat tinerei cântăreţe:
— Te felicit din inimă, domnişoară cîntăreaţă ! Eşti o adevărată „pasăre măiastră", care ştie să „zică" cântecele noastre cum până la vârsta mea de aproape 70 de ani n-am auzit pe nimeni. Şi eu cred, fără să fiu muzician în nici un fel, cred că mă pricep totuşi mai bine ca alţii, în preţuirea cîntecului românesc... cel puţin a acestuia. De aceea, domnişoară cîntăreață, încă o dată te felicit, îţi mulţumesc şi îţi urez succes, să râzbaţi unde meriţi, spărgînd toate zidurile pizmaşe care ți se vor ridica în cale... Trebuie să biruieşti, pentru că dumneata ai o mare şi nobilă misiune de îndeplinit : să readuci cântecul românesc, cîntecul poporului nostru, pe făgaşul lui autentic, unde, îmi dau seama acuma, după ce te-am auzit, că te poartă fără scrînteală paşii siguri şi sprinteni ai tinereţii dumitale. Misiunea aceasta, pe care dumneata n-o ştii încă în toate rosturile ei, dar o ştim noi, trebuie să fie îndemnul cei mai puternic în osteneala dumitale.
Constelaţia Alhambrei
În anul cînd Maria Tănase trece cu succes examenele debutantei la emisiunile radioului, o nouă companie revuistică „Alhamibra" îşi dobândeşte consacrarea, dublînd „Cărăbuşul" lui Constantin Tănase, care, două decenii în şir, cu neîntreicutu-i talent şi colaborarea valoroaselor elemente din ansamblul său, cucerise simpatia şi preţuirea spectatorilor din Capitală şi provincie.
„Alhambra" a fost întemeiată şi diriguită de Nicolae Vlădoianu, om de teatru, înzestrat cu multiple însuşiri: minte ascuţită, fineţe sufletească, îndrăzneală în desluşirea căilor înnoitoare ale teatrului de revistă, pricepere în alegerea colaboratorilor şi făurirea climatului prielnic rezultatelor rodnice în strădania colectivă.
În ansamblul noului teatru, având sala de spectacole în spatele Poştei Centrale (unde astăzi este Teatrul de Comedie), activează: Silly Vasiliu, Florica Demion, Virginica Popescu, Margareta Marian, H. Nicolaide, Groner, Rang, Giovanny şi cuplul Stroe-Vasilache, desprins de la „Cărăbuş"; maestrul de balet Oleg Danovski; director de scenă Nicuşor Constantinescu; dirijor compozitorul Ion Vasilesicu; autorii revistelor: N. Vlădoianu, Nicuşor Constantinescu, Nicu Kiriţescu, Nicu Kanner, Vasile Timuş, H. Nicolaide.
Cu aceste elemente talentate şi tinere pe atunci, „Alhambra", în scurtă vreme, cîştigă simpatia spectatorilor de toate categoriile.
În toamna anului 1938 se pregăteşte montarea revistei „Constelaţia Alhambrei", scrisă de Nicolae Vlădoianu, Nicuşor Constantinescu, Nicu Kanner; muzica : Ion Vasilesicu.
N. Vlădoianu, admirator al cîntecelor Mariei, se hotărăşte s-o angajeze pentru a apărea pe scena teatrului său în noua revistă.
Tînăra cîntăreaţă de la radio acceptă, însă... cu un taraf ţărănesc alcătuit de ea. Directorul „Alhambrei" o roagă la rîndu-i să cînte două bucăţi de muzică uşoară, ce vor fi scrise anume pentru ea de Ion Vasilescu şi textierul Nicu Kanner.
— Să le văd! Să le aud, replică Maria şi, dacă vor fi pe potriva mea, le zic; dacă nu, mă programaţi numai cu trei-patru cântece din repertoriul meu.
Înţelegerea se încheie şi ziarele anunţă, la rubrica ştirilor teatrale, evenimentul „senzaţional” al debutului cîntăreţei din Livada de Duzi în „Constelaţia Alhambrei”.
Aflând ştirea apariţiei ei pe scena unui teatru de revistă admiratorii sinceri ai Măriei se tem însă, ca nu cumva interpreta — care transmisese pe undele radioului vibraţia filonului autentic al folclorului ţărănesc şi al cântecelor de mahala — să-şi irosească harul acesta intr-un gen neprielnic afirmării nestingherite a temperamentului şi talentului ei.
Dintr-un ziar al vremii însemnăm părerile unui admirator anonim : „Informaţiile teatrale... ne-au vestit angajarea Mariei Tănase pe scena „Alhambrei”. Maria Tănase ne e cunoscultă de la microfonul postului nostru de radio, unde cîntă, destul de des, arii româneşti. Ceea ce este deosebit de interesant la această interpretă a cântecului nostru popular, pe de o parte, materialul inedit pe care-l difuzează, pe de altă parte, priceperea expunerii vocale şi a interpretării. În noianul de „diseuri” care îngână „şlagăre” la modă, ea a lansat un gen puţin cultivat pînă acum. Cântecele de jale şi de chef sînt documente de folclor de cel mai mare interes. Temperamentul și inteligenţa ei au făcut pe directorii de teatru să vadă în Maria Tănase o... achiziţie, Aşa se explică împrejurarea că în prima revistă a „Alhambrei” publicul va avea prilejul s-o aplaude. Un singur lucru însă: ar fi trist ca, devenind „stea”, Maria Tănase să părăsească ineditul ei repertoriu românesc, substituindu-i cine ştie ce banale romanţe sentimentale” (,O stea”).
În ziarul „România”, sub iniţialele T.C.S., un cronicar trimite Măriei răvaşul, din care spicuim câteva rîniduri:
,,...după cum auzim, Maria Tănase s-a angajat intr-o companie de revistă, care o va prezenta desigur publicului, începând din toamna aceasta, în fotă (crăpată, ca să i se vadă picioarele!), pe un fundal de decor vopsit. Cât nu e prea tirziu, o rugăm să renunţe la acest proiect. Farmecul Mariei Tănase este să cînte la radio unde glasul ei răsună din depărtările misterioase... pe undele văzduhului. Pe scenă, personalitatea ei se va ofili. Acolo nu va mai fi, aşa cum ne deprindem, cîntec, ci actriţă. Cu încetul atmosfera culisei şi a scenei o va cabotiniza. Va deveni o femeie care cântă: nu va mai fi o cîntăreaţă... Şi n-am vrea s-o vedem peste câteva luni pe Maria Tănase luând loc resemnată în galeria vedetelor, răsuflate, lipsite de talent şi inteligenţă. Maria Tănase! Rămîi la radio! Cine-o să ne mai cânte ca acum : „Tîrîişul şarpelui"? Şi încă o dată, să nu te superi pe noi, pentru că ţi-am spus adevărul... “
În ziarul „Evenimentul zilei“ apare notiţa unui gazetar optimist :
— „Minunata interpretă a cântecului popular românesc a poposit pe scena unui teatru. Cazul, în fond, nu e senzaţional. E chiar firesc. Maria Tănase a plecat de la doinele naţionale, nu pentru că a atras-o mirajul reflectoarelor, ci pentru că a fost îndemnată de voicaţia-i artistică. Deci, cea mai populară cântăreaţă a noastră de azi va fi, probabil, tot atât de populară actriţă.“
Semne de întrebare şi îngrijorări se ivesc, aşadar, în rândurile celor care, preţuind-o „ca unică şi ideală" interpretă a folclorului muzical, nu voiesc s-o vadă, fie încercând o înfrângere pe sicena teatrului de revistă, fie devenind „stea“, să renunţe la repertoriul ei folcloristic.
Maria, apreciindu-le temerile, nu le urmează însă sfaturile. Conştientă de forţele ei, merge înainte cu elan şi pe noul drum.
Cum a răsărit... busuiocul
Ion Viasilescu şi Nicu Kanner se duc, în vara anului 1938, la Buşteni, să compună muzica şi versurile comandate pentru cântăreaţa de la microfon.
Nicu Kanner ne povesteşte cum a răsărit... busuiocul.
— Am încercat cu Vasilesicu fel de fel de melodii şi versuri care să convină temperamentului şi însuşirilor interpretative ale Măriei, dar... fără succes. În Clipa cînd renunţasem, văzând că batem apa-n piuă, luîndu-ne gândul să-i putem crea şi noi un cântec pentru debutul ei în revistă, pe la fereastra vilei unde lucram trece o florăreasă strigînd :
— Luaţi busuioc ! Luaţi busuioc!
— Iată — spune Vaisilescu — un început de piesă muzicală pentru Maria... „Luaţi busuioc" !
Cei doi încercară pe ,,stichtwort"-ul (frază de început al unui refren) Luaţi busuioc, să compună melodie după melodie, fără a izbuti s-o prindă pe cea potrivită.
A doua zi, florăreasa trece din nou pe la fereastră, îmbindu-i cu busuiocul ei. Nicu Kanner, furios, că nici versurile, nici melodia nu se închegau, se răsteşte :
— Ce să fac, fetico, cu busuiocul tău? Să-l pun în păr?
— Asta-i bucata! se repede Vasilesicu: Mi-am pus busuioc în păr!
Cumpără apoi coşul întreg al florăresei şi-l răstoarnă pe pianul... cu patru clape; un pian vechi, hodorogit.
Nicu Vlădoianu soseşte între timp la Buşteni, să vadă ce fac colaboratorii săi şi să le mai dea idei...
— Cum o să compui o bucată muzicală pe pianul ăsta nenorocit, numai cu patru clape! Aveţi nevoie de alt pian !
— Mi-ajung patru clape, răspunde Vasileseu, ca să scot o melodie cît mai autentică pentru Maria Tănase. Şi, dacă Nicu Kanner împleteşte textul cu muzica mea, nădăjduim oferim Mariei cîntecul şi versurile pe care le aşteaptă de la noi. Am dat textierului termen de cinci zile...
— Nu! Nici un termen, sare Kanner. Acum, pe pianul încărcat cu busuioc, în atmosfera plină de mireasma lui, simt că vom găsi ceea ce căutăm.
În două ore, muzica şi textul sînt gata.
Se telefonează la Bucureşti Măriei, care a doua zi după amiază soseşte la Buşteni.
Îi place atfit de mult... busuiocul răsărit pe cele patru clape, încît pînă la asfinţitul soarelui, stăpâneşte şi melodia şi textul:
— Sînt gata s-o cînt chiar astă seară!
Vlădoianu, Vaisilescu şi Kanner o urmăresc, încîntaţi de uşurinţa cu care prinsese bucata şi mai ales de ineditul interpretării.
La premiera spectacolului — cum vom vedea — noua stea din Constelaţie dă cîntecului: „Mi-am pus busuioc în păr“ o strălucire, care-l înscrie pe traiectoria unei cariere, nebănuită de cei ce-i făcuseră să răsară în climatul rece al Buştenilor, mîngîiaţi de legănarea pădurilor.
De la „Busuiocul“, răsărit şi înflorit în răsadniţa de la Buşteni, ca să fluture în părul Măriei, Ion Vasileseu — fertilul compozitor de muzică uşoară românească — afirmă, cum relevă criticul J -V. Pandeleseu, o şi mai puternică orientare către izvorul de inspiraţie folclorică.
Dacă „Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, „Cu lăutarii după mine44 etc. acrise de compozitor în perioada de început a creaţiei sale, poartă unele accente caracteristice melosului popular, „Mi-am pus busuioc în păr” evidenţiază şi mai limpede faptul că melodia este alimentată din seva, niciodată secătuită, a folclorului nostru.
Lucrările tuturor compozitorilor o interesează şi o ispitesc pe Maria Tănase să le interpreteze, mai ales în măsura în care conţin elemente de obîrşie folclorică.
Cînd încep repetiţiile la Teatrul „Alhambra”, Ion Vasilescu roagă pe H. Mălineanu să repete cu Maria Tănase. Se străduiesc împreună să... plivească busuiocul.
Compozitorul şi dirijorul H. Mălineanu era pe atunci doar un tînăr talentat, de viitor.
Amintindu-şi colaborarea cu Maria, ne vorbeşte de impresia puternică, prilejuită de complexa şi ascuţita ei sensibilitate, reflex al unei vibraţii artistice neobişnuite.
— Maria dovedeşte, în cursul repetiţiilor, o forţă interpretativă ieşită din comun; cu fiecare zi, impresia dintîi se adânceşte prin accentuarea deosebirii dintre „trăirea ei excepţională” şi „mediocritatea stridentă”, vehiculând în acea vreme pe multe din scenele bucureştene. Mi-aduc aminte, mărturiseşte Mălineanu, cum în faţa problemelor stilistice şi mai ales ritmice ridicate de muzica uşoară, Maria nu se învoia să facă nici o concesie corsetului genului respectiv, potrivnic simţului ei interpretativ.
Din acea epocă, între Maria şi tânărul compozitor se leagă un simţământ de reciprocă preţuire, cu fericite rezultate în colaborarea anilor următori, în revistele de la teatrele „Gioconda”, „Alhamibra”, perioada pionieratului la Teatrul de Estradă, devenit apoi „Constantin Tănase”, la spectacolul „Concertul popoarelor” etc.
Premiera revistei „Constelaţia Alhambrei” are loc în septembrie 1938.
Grigore Vasiliu-Birlic, azi artist al poporului, consacrat în simpatia unanimă a spectatorilor de marile-i însuşiri afirmate în repertoriul de comedie, este angajat „în reprezentaţie”.
Îşi aduc contribuţia protagonistele şi protagoniştii teatrului din spatele Poştei, sub direcţia de scenă a lui Nicuşor Constantinescu.
Curiozitatea puhlicuiui, înţesînd pînă la refuz sala de spectacol, este ascuţită la culme de apariţia Măriei Tănase.
În tabloul întâi, pe scenă păşeşte zîimibind, strânsă în betele unui costum ţărănesc muscelean — minune de înfiorări ţesute pe pânză şi joc coloristic, făurite de imaginaţia de basm a sătencelor noastre — o fată înaltă şi subţire, mlădioasă ca o trestie.
După ea înaintează sfios un taraf de lăutari, înveşmântaţi in straie de pe valea Argeşului.
Maria Tănase!
O întîmpină o salvă de aplauze.
Spectatorii întâlnesc atunci — pentru prima oară — interpreta care îi impresionase la emisiunile radiofonice.
Zimbetul ei stăruie, izvorînd ca dintr-o mirare.
Mulţumeşte, plecând ochii. Aşteaptă.
Aplauzele se sting.
Maria înclină capul pe umăr, aruncă o privire de îndemn tarafului: viorile, cobza şi ţambalul îşi încep zumzetul.
Şi-apoi:
Nicu Kanner ne povesteşte cum a răsărit... busuiocul.
— Am încercat cu Vasilesicu fel de fel de melodii şi versuri care să convină temperamentului şi însuşirilor interpretative ale Măriei, dar... fără succes. În Clipa cînd renunţasem, văzând că batem apa-n piuă, luîndu-ne gândul să-i putem crea şi noi un cântec pentru debutul ei în revistă, pe la fereastra vilei unde lucram trece o florăreasă strigînd :
— Luaţi busuioc ! Luaţi busuioc!
— Iată — spune Vaisilescu — un început de piesă muzicală pentru Maria... „Luaţi busuioc" !
Cei doi încercară pe ,,stichtwort"-ul (frază de început al unui refren) Luaţi busuioc, să compună melodie după melodie, fără a izbuti s-o prindă pe cea potrivită.
A doua zi, florăreasa trece din nou pe la fereastră, îmbindu-i cu busuiocul ei. Nicu Kanner, furios, că nici versurile, nici melodia nu se închegau, se răsteşte :
— Ce să fac, fetico, cu busuiocul tău? Să-l pun în păr?
— Asta-i bucata! se repede Vasilesicu: Mi-am pus busuioc în păr!
Cumpără apoi coşul întreg al florăresei şi-l răstoarnă pe pianul... cu patru clape; un pian vechi, hodorogit.
Nicu Vlădoianu soseşte între timp la Buşteni, să vadă ce fac colaboratorii săi şi să le mai dea idei...
— Cum o să compui o bucată muzicală pe pianul ăsta nenorocit, numai cu patru clape! Aveţi nevoie de alt pian !
— Mi-ajung patru clape, răspunde Vasileseu, ca să scot o melodie cît mai autentică pentru Maria Tănase. Şi, dacă Nicu Kanner împleteşte textul cu muzica mea, nădăjduim oferim Mariei cîntecul şi versurile pe care le aşteaptă de la noi. Am dat textierului termen de cinci zile...
— Nu! Nici un termen, sare Kanner. Acum, pe pianul încărcat cu busuioc, în atmosfera plină de mireasma lui, simt că vom găsi ceea ce căutăm.
În două ore, muzica şi textul sînt gata.
Se telefonează la Bucureşti Măriei, care a doua zi după amiază soseşte la Buşteni.
Îi place atfit de mult... busuiocul răsărit pe cele patru clape, încît pînă la asfinţitul soarelui, stăpâneşte şi melodia şi textul:
— Sînt gata s-o cînt chiar astă seară!
Vlădoianu, Vaisilescu şi Kanner o urmăresc, încîntaţi de uşurinţa cu care prinsese bucata şi mai ales de ineditul interpretării.
La premiera spectacolului — cum vom vedea — noua stea din Constelaţie dă cîntecului: „Mi-am pus busuioc în păr“ o strălucire, care-l înscrie pe traiectoria unei cariere, nebănuită de cei ce-i făcuseră să răsară în climatul rece al Buştenilor, mîngîiaţi de legănarea pădurilor.
De la „Busuiocul“, răsărit şi înflorit în răsadniţa de la Buşteni, ca să fluture în părul Măriei, Ion Vasileseu — fertilul compozitor de muzică uşoară românească — afirmă, cum relevă criticul J -V. Pandeleseu, o şi mai puternică orientare către izvorul de inspiraţie folclorică.
Dacă „Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, „Cu lăutarii după mine44 etc. acrise de compozitor în perioada de început a creaţiei sale, poartă unele accente caracteristice melosului popular, „Mi-am pus busuioc în păr” evidenţiază şi mai limpede faptul că melodia este alimentată din seva, niciodată secătuită, a folclorului nostru.
Lucrările tuturor compozitorilor o interesează şi o ispitesc pe Maria Tănase să le interpreteze, mai ales în măsura în care conţin elemente de obîrşie folclorică.
Cînd încep repetiţiile la Teatrul „Alhambra”, Ion Vasilescu roagă pe H. Mălineanu să repete cu Maria Tănase. Se străduiesc împreună să... plivească busuiocul.
Compozitorul şi dirijorul H. Mălineanu era pe atunci doar un tînăr talentat, de viitor.
Amintindu-şi colaborarea cu Maria, ne vorbeşte de impresia puternică, prilejuită de complexa şi ascuţita ei sensibilitate, reflex al unei vibraţii artistice neobişnuite.
— Maria dovedeşte, în cursul repetiţiilor, o forţă interpretativă ieşită din comun; cu fiecare zi, impresia dintîi se adânceşte prin accentuarea deosebirii dintre „trăirea ei excepţională” şi „mediocritatea stridentă”, vehiculând în acea vreme pe multe din scenele bucureştene. Mi-aduc aminte, mărturiseşte Mălineanu, cum în faţa problemelor stilistice şi mai ales ritmice ridicate de muzica uşoară, Maria nu se învoia să facă nici o concesie corsetului genului respectiv, potrivnic simţului ei interpretativ.
Din acea epocă, între Maria şi tânărul compozitor se leagă un simţământ de reciprocă preţuire, cu fericite rezultate în colaborarea anilor următori, în revistele de la teatrele „Gioconda”, „Alhamibra”, perioada pionieratului la Teatrul de Estradă, devenit apoi „Constantin Tănase”, la spectacolul „Concertul popoarelor” etc.
Premiera revistei „Constelaţia Alhambrei” are loc în septembrie 1938.
Grigore Vasiliu-Birlic, azi artist al poporului, consacrat în simpatia unanimă a spectatorilor de marile-i însuşiri afirmate în repertoriul de comedie, este angajat „în reprezentaţie”.
Îşi aduc contribuţia protagonistele şi protagoniştii teatrului din spatele Poştei, sub direcţia de scenă a lui Nicuşor Constantinescu.
Curiozitatea puhlicuiui, înţesînd pînă la refuz sala de spectacol, este ascuţită la culme de apariţia Măriei Tănase.
În tabloul întâi, pe scenă păşeşte zîimibind, strânsă în betele unui costum ţărănesc muscelean — minune de înfiorări ţesute pe pânză şi joc coloristic, făurite de imaginaţia de basm a sătencelor noastre — o fată înaltă şi subţire, mlădioasă ca o trestie.
După ea înaintează sfios un taraf de lăutari, înveşmântaţi in straie de pe valea Argeşului.
Maria Tănase!
O întîmpină o salvă de aplauze.
Spectatorii întâlnesc atunci — pentru prima oară — interpreta care îi impresionase la emisiunile radiofonice.
Zimbetul ei stăruie, izvorînd ca dintr-o mirare.
Mulţumeşte, plecând ochii. Aşteaptă.
Aplauzele se sting.
Maria înclină capul pe umăr, aruncă o privire de îndemn tarafului: viorile, cobza şi ţambalul îşi încep zumzetul.
Şi-apoi:
Uite dealu, uite viaUnde iubeam pe Măria
. . . . . . . . . . . . .
cântat la radio, dar cu efecte noi, marcate de însufleţirea prilejuită de prezenţa spectatorilor.
Aceeaşi impresie nouă încearcă sala ascultând cîntecul ei de debut:
Tirîişul şarpeluiŞi pasul gîndacului...
pe care de atîtea ori îl auzise plutind ca o încântare pe undele văzduhului.
Auditoriul aplaudă, prins de fluidul neobişnuit, degajat de farmecul scenic al cântăreţei.
Maria consacră, pentru prima dată, în teatrul de revistă triumful cîntecului popular cu stihul şi melodica autentică.
În tabloul al doilea, purtînd o elegantă rochie de seară, cîntă ,,Mi-am pus busuioc în păr“ şi apoi „Habar n-ai tu!“, de Ion Vasileseu şi Eugen Mirea.
„Cintăreaţa de la ora satului” dezvăluie pe scena ansamblului de revistă o nouă şi surprinzătoare faţetă a talentului interpretând cele două piese de muzică uşoară cu prestanţa unri artiste stăpână pe propriile ei mijloace.
Succesul este categoric. Asistenţa aplaudă din nou frenetic.
Din seara cînd pe scena „Alhambrei” evoluează „Constelația” spectatorii îşi dau seama că fata din mahalaua Cărămidarilor înmănunchează însuşiri, conţinând virtualităţi nebănuite.
După spectacol, Maria Tănase primeşte un scurt răvaş, prinţ re multe alte scrisori: „Victor Eftimiu prezintă frumoasei și talentatei amice, Doamna Maria Tănase, omagiile sale de admiraţie, şi-i urează tot succesul pe care îl merită
Din cronica teatrală, purtând aceeaşi semnătură, desprindem rândurile :
— „...N. Vlădoianu ne-a dăruit încîntarea artistică a Măriei Tănase. Iată un fenomen foarte modern: postul de radio dă scenei un element de valoare, cînd mai curînd cinematograful sau instituţiile de emisiune îşi aleg vedetele din lumina rampei. Vădit emoţionată — doar apărea întîia oară pe scenă! — frumoasa cîntăreaţă de lieduri româneşti a cucerit cu încetul favoarea publicului, vrăjit de simplitatea, distincţia și nostalgia cu care Maria Tănase interpretează strofe atît de ușoare în aparenţă şi atît de ingrate în efecte pentru mase..."
Întreaga presă subliniază succesul cîntăreţei.
Cronicarul Paul Teodorescu apreciază că revelaţia premierei la „Alhambra“ a fost Maria Tănase, „această talentată cîntăreaţă cunoscută până acum numai ascultătorilor de la Radio. În revistă ea a obţinut un meritat şi deplin succes: Vocea ei caldă, interpretarea originală, simplitatea în care se complace, dragostea pe care o pune în găsirea şi difuzarea ,,cîntecului românesc” i-au câştigat unanima simpatie a auditoriului. Iar A. Cristea (în ziarul „România”), după interesante consideraţiuni asupra jocului şi interpretării cântecelor, îşi finalizează astfel cronica:
„Maria Tănase păşeşte spre gloria de scenă, spre celebritate.. şi-i urăm, să nu sacrifice gustului public... calităţi care prin sălbăticia lor stranie contează. Maria Tănase a avut «Alhambra» un debut care îi deschide — incontestabil — o glorioasă carieră. Să ne fie iertat, dacă am găsit cu cale
să ne strecurăm printre fotoliile de orchestră, pentru a însemna cu vehemente aplauze această dată”
După spectacol, am plecat împreună cu romancierul Cezar Petrescu să cinăm la restaurantul Gambrinus.
Impresionat şi el de apariţia Măriei pe scena unui teatru de revistă, autorul romanului „1907“ face aceste consideraţii:
— Am ascultat-o de atâtea ori la radio şi am rămas — ca voi toţi — uimit de noutatea adusă ide Maria în interpretarea cîntecului popular, de gustul şi perspicacitatea ei în culegerea melodiilor noastre ţărăneşti şi de mahala. Trebuie să vă mărturisesc însă că nu mi-am putut închipui că fata aceasta ne va surprinde — pe scenă — cu originalitatea unor calităţi artistice, orîduind-o dintr-odată în fruntea interpreţilor genului revuistic.
(va urma)
Sursa: Carte în foileton ,,Maria Tănase și cântecul românesc”/ autori Petre Ghiață și Clery Sachelarie cap. III în pdf online.
(va urma)
Sursa: Carte în foileton ,,Maria Tănase și cântecul românesc”/ autori Petre Ghiață și Clery Sachelarie cap. III în pdf online.
Imaginile din colaj (și altele), una câte una cu descrieri, la această legătură.
_______________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #ramnicuvalcea #JudetulValcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #memorialistica #proza #Olt #ValeaOltului #muzicapopulara #AutenticRomanesc #FolclorRomanesc #MariaTănase #muzica #doina #hit #GeorgeEnescu #NicolaeIorga #GeorgeMihailZamfirescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu