Generalul Grigore Buciu la 75 de ani/ volum omagial de Eugen Petrescu și Tudor Rățoi

Notă editorială Dedicăm acest volum, la ceas aniversar, unuia dintre stâlpii de rezistenţă ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” - generalul de brigadă Grigore Buciu. Lucrarea este realizată şi publicată sub egida Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa”, cu sediul la Râmnicu-Vâlcea, divizie din componenţa organizaţiei, al cărei obiectiv este cinstirea memoriei eroilor şi martirilor neamului şi punerea în valoare a unor personalităţi militare, bisericeşti şi laice. Pentru a putea să conturăm personalitatea generalului Grigore Buciu şi pentru a putea materializa acest proiect editorial, am apelat la foşti colegi de serviciu, la unii dintre colegii voluntari din organizaţie şi la câţiva prieteni ai săi. Astfel, am reuşit să adunăm mai multe mesaje şi amintiri, câteva articole cu o tematică diversă, ce fac parte din opera proprie, la care se adaugă o serie de articole şi studii dedicate acestui OM, care, aşa cum aveam să descoperim în documentarul autobiografic, intitulat „Drumul printre ceilalţi” (pp. 33-132), lipsit de multe în copilărie şi adolescenţă, chiar şi mai târziu, lipsit de dragostea părintească, a reuşit prin voinţă şi cu ajutorul Domnului, pe care îl poartă în inimă din fragedă pruncie, să se educe prin şcoală, să-şi întemeieze o familie frumoasă, să-şi construiască o carieră militară de excepţie şi să semene în jurul său bunătate, respect si încredere. Aşadar acest volum, intitulat Generalul Grigore Buciu la 75de ani, iniţiat, alcătuit şi îngrijit de Eugen Petrescu şi Tudor Răţoi, publicat în 2023 la Editura Militară (marcă înregistrată a Ministerului Apărării Naţionale, recunoscută de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul Superior), este format B5 şi are 477 pagini. După un Cuvânt înainte (pp. 7-13), semnat de profesorul loan St. Lazăr şi această Notă editorială (pp. 15-16), semnată de Eugen Petrescu, cuprinsul este structurat pe şase capitole: Cap. f Pagini din viaţa generalului Grigore Buciu (pp. 17-132); Cap. ii: Studii şi articole din opera publicistică a generalului Grigore Buciu (pp. 133-206); Cap. iii: Grupaj de poeme din creaţia generalului Grigore Buciu (pp. 207-220); Cap. IV Eseuri biografice şi mesaje la ceas aniversar (pp. 221-280); Cap. V Articole şi studii dedicate generalului Grigore Buciu (pp. 281-430); Cap. Vi: Album foto-documentar (pp. 431-468), cu trei subcapitole: Vl.l. Grigore Buciu - pictorul (pp. 431 -436); Vi. 2. Angela Buciu - poet şi artist plastic (pp. 437-463); Vi. 3. Album de familie (pp. 467-468). Volumul se încheie cu o Postfaţă (pp. 469-473), semnată de către profesorul Tudor Răţoi, în calitatea de partener în acest proiect editorial omagial, şi cu un indice de autori (475-477), în care cei ce şi-au adus contribuţia la realizarea sa sunt prezentaţi, succint (pe măsura informaţiilor avute la dispoziţie), celor interesaţi să-i cunoască. Lucrarea, chiar dacă cuprinde în linii mari viaţa omagiatului, este bogată în conţinut. Cititorul va descoperi aici 26 de mesaje şi eseuri biografice şi 18 articole şi studii dedicate omagiatului şi trei articole dedicate soţiei, doamna Angela Buciu, autorii acestora fiind: Gabriel Albinaru, Grigore Buciu, Dinică Ciobotea, Constantin Chiper, Aurelia Chişu, Mariana David, Victor Dima, Viorel Domenico, Marinei Rorescu, Luminiţa Giurgiu, Teodora Giurgiu, Bogdan- Alexandru Halic, Anton lancu, loan St. Lazăr, Adrian Leonte, loan Lisnic, Walter Loga, Nicolae Maxim, Constantin Mănescu-Hurezi, Teodora Moţet, Tudor Nedelcea, Daniel-Silviu Niculae, Alexandru Oşca, Petre Otu, Iulian Patca, Aurel Pentelescu, Eugen Petrescu, Tudor Răţoi, Aurelia Drăghici-Rogojinaru, Dumitru Roman, lonuţ Săraru, loan Scurtu, Constantin Stroe, loan Tlmofte, Cristina-Narcisa Vergatti, Radu Ştefan Vergatti, Dănuţ Voicu şi Luminiţa Zugravu. De asemenea, cititorul va descoperi 21 articole, cu o tematică diversă, ce aparţin omagiatului, ajunse în cuprinsul volumului cu ajutorul redactorului-şef al revistei „România Eroică”, colonelul Dumitru Roman. Coperta este realizată pe fond kaki. Portretul omagiatului este realizat în tehnica acuarelă de către pictoriţa Aurelia Drăghici-Rogojinaru din Râmnicu- Vâlcea. Înainte de a încheia această notă, se cuvine să facem următoarea precizare: Conform regulilor academice, cuvântul înainte sau prefaţa la o carte nu trebuie scrise de autorul/autorii acesteia, ci de oameni din afara proiectului editorial. Cu toate acestea, noi, coordonatorii acestui volurrţ, ne-am permis să alegem dintre mulţi, foarte mulţi oameni de cultură pe care îi cunoaştem şi care ne sunt alături în proiectele iniţiate şi organizate, pe domnul profesor loan St. Lazăr, din Râmnicu-Vâlcea, dar giurgiuvean prin naştere, ca şi doamna Angela Buciu, soţia omagiatului şi de aceeaşi formaţie profesională - filolog. Sigur, profesorul loan St. Lazăr, unul dintre autori, l-a cunoscut pe eroul acestui volum la Râmnicu- Vâlcea cu ocazia manifestărilor cultural-istorice organizate de Filiala Judeţeană „Matei Basarab” Vâlcea a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” şi a rămas profund impresionat de vasta cultură pe care o posedă şi de ataşamentul său faţă de această filială. Vorbim despre un ataşament sudat printr-o chemare neauzită, dar simţită profund, în sufletul său. Poate fi chemarea sângelui, în vatra burilor, a celor ce l-au dat pe marele Burebista, faţă de care omagiatul nostru are o puternică înrâurire sentimentală. Mulţumim celor ce ne-au fost alături în realizarea acestui volum omagial - ofiţeri şi jurnalişti militari, istorici şi filologi, artişti plastici, poeţi şi prozatori, tehnoredactori, graficieni şi tipografi - pentru buna şi frumoasa colaborare. Eugen Petrescu &&& C u p r i n s Cuvânt înainte (Ioan St. Lazăr) / 7 Notă editorială (Eugen Petrescu) / 15 CAP. I. PAGINI DIN VIATA GENERALULUI GRIGORE BUCIU / 17 Eugen Petrescu, Grigore Buciu - scurt documentar biobibliografic / 17 Grigore Buciu, Drumul printre ceilalţi - documentar autobiografic / 33 CAP. II. STUDII ŞI ARTICOLE DIN OPERA PUBLICISTICĂ A GENERALULUI GRIGORE BUCIU / 133 Elemente precreştine în jocul tradiţional românesc / 133 Tărâmul de dincolo al daco-românilor / 138 Mitul pastoral al nemuririi / 142 Manole ziditorul / 153 Ignorarea spiritualităţii străvechi / 161 Mistreţul cu colţi de argint /165 * Războiul de 70 de ani / 166 Sacrificiul salvator / 170 Supravieţuirea prin Unire / 173 Centenarul la Alba Iulia / 175 Centenarul unei mişcări / 177 Limba română şi credinţa creştină au făcut unirea / 180 Alegerea Ostaşului Necunoscut. Simboluri de o profunzime tulburătoare / 183 Imnul naţional - un simbol regăsit / 186 * Si totuşi, Ardealul nu-i provincie ungurească! / 188 Lumea nevindecată de nebunie / 191 * Un comentariu la volumul „Tricolorul în istoria românilor” / 193 160 de ani de presă militară în România - „ Observatorul militar ”, 1859-2019 / 196 O carte mai mult decât necesară / 199 Povestea unei mănăstiri dintr-un lemn / 201 * Un filosof între alb şi negru / 204 CAP. III. GRUPAJ DE POEME DIN CREATIA GENERALULUI GRIGORE BUCIU / 207 Soldaţi anonimi / 208 Lupul singuratic / 208 Ochii tăi / 208 Priveghere / 209 Glonţul ce ne uneşte / 209 Paradox / 209 Trezirea din noapte / 210  Lumină din lumină / 210 Chilia regală / 211 Fereastra din nuc / 211 Grâul cel nou / 211 La umbra iubirii / 212 Râdem împreună / 212 Spovedanie la un copac / 213 Pădurea de îngeri / 213 Concert pentru vioară / 213 Psalm / 214 Mărturisire / 214 Katharsis / 214 Dangăt peste case / 215 Și fără cuvinte / 215 Prometeu descătuşat / 215 Calul de război / 216 In căutarea locului pierdut / 216 Strigare peste sat / 216 Nostalgia / 217 Plecarea mamei / 217 Aşteptând zăpada / 217 Si iarăşi tăcerea / 218 Întoarcerea din Siberia / 218 întoarcerea acasă (1) / 218 Timpul după timp / 219 Privindu-mă în oglindă / 219 Privindu-mă de pe lună / 219 Ramuri în geam / 220 Întoarcerea acasă (2) / 220 CAP. IV. ESEURI BIOGRAFICE ŞI MESAJE LA CEAS ANIVERSAR / 221 Dumitru Roman, In honorem Grigore Buciu la 75 de ani! / 221 Mariana David, Poetul - omul din centrul fiinţei sale / 223 Dinică Ciobotea, Plenitudinea spirituală a generalului Grigore Buciu, contemporanul nostru / 225 Aurel Pentelescu, Grigore Buciu, omul. Sau „Bădia Grig” /226 Alexandru Oşca, Grigore Buciu, un prieten şi un coleg remarcabil / 228 Anton Iancu, Semne din suflet pentru un coleg şi prieten dăruit culturii şi artei / 230 Radu Ştefan Vergatti, Generalul de brigadă în retragere Grigore Buciu la aniversare / 233 Victor Dima, Generalul de brigadă în retragere Grigore Buciu / 234 Dănuţ Voicu, Cu respect şi admiraţie unui ilustru ziarist militar, la aniversare / 239 Ioan Timofte, Omagiu Generalului de brigadă în retragere Grigore Buciu la a 75-a aniversare / 240 Adrian Leonte, Am ajuns în apropierea generalului Grigore Buciu / 241 Constantin Chiper, Un om fără vârstă / 243 Nicolae Maxim, Generalul Grigore Buciu / 244 Aurelia Chişu, Generalul Grigore Buciu - scriitor şi prieten al artiştilor / 246 Iulian Patca, Grigore Buciu - 75 / 247 Luminiţa Giurgiu, La ceas aniversar / 248 Gabriel Albinaru, Grigore Buciu - generalul slovelor / 249 Viorel Domenico, Buciul / 251 Ioan St. Lazăr, Sub tricolorul fluturând / 254 Constantin Stroe, întâlnirea cu generalul / 255 Walter Loga, La ceas aniversar / 258 Marinel Florescu, Generalului Grigore Buciu - omul care m-a captivat cu mulţi ani în urmă / 259 Luminiţa Zugravu, Câteva cuvinte la ceas aniversar / 260 Constantin Mănescu-Hurezi, Omul sfinţeşte locul / 260 Tudor Răţoi, Generalului Grigore Buciu - o pagină în cartea Domniei Sale cu prieteni / 262 Eugen Petrescu, Generalul Grigore Buciu - omul care mângâie cuvântul / 264 CAP. V. ARTICOLE ŞI STUDII DEDICATE GENERALULUI GRIGORE BUCIU / 281 Dinică Ciobotea, Istoria neamului românesc cu sensul ei permanent spre libertate şi, totodată, al momentului de acum / 281 Bogdan-Alexandru Halic, Românul medieval - între existenţa biologică şi cea socială (secolele XIV-XVI) / 283 Daniel-Silviu Niculae, Din cuprinsul documentelor administraţiei militare de ocupaţie din România. Ordonanţe pentru populaţie (decembrie 1917 - ianuarie 1918) / 316 Luminiţa Giurgiu, Teodora Giurgiu, „România. Organ al apărării naţionale” - ziar al Primului Război Mondial / 327 Ioan Scurtu, Guvernanţii români şi aplicarea Tratatului de la Trianon / 339 Ionuţ Săraru, Constituţia din 1923 reflectată în „Gazeta Transilvaniei”/348 Ioan Lisnic, Pentru dreapta credinţă şi ţară. Martiriul preoţilor basarabeni Dimitrie şi Alexandru Baltaga în anii de restrişte 1917 şi 1940 / 355 Radu Ştefan Vergatti, Un ofiţer oltean artilerist în bătăliile de la Cotul Donului / 366 Aurel Pentelescu, Participarea aeronauticii române la Bătălia de la Stalingrad în anul 1942 /371 Petre Otu, Revista Armatei - „un ziar curat militar” / 379 Radu Ştefan Vergatti, Cristina-Narcisa Vergatti, Artă, diplomaţie, război: August von Kotzebue / 388 Tudor Nedelcea, Eminescu şi (neo)marxismul/ 394 Tudor Nedelcea, Pamfil Seicaru graţiat de Nicolae Ceauşescu! / 398 Tudor Nedelcea, Declaraţia de la Budapesta / 401 Tudor Nedelcea, Unirea este posibilă, dacă... / 406 Tudor Nedelcea, Eroi veşnic vii / 412 Tudor Răţoi, Un comentariu la volumul „Eroul Necunoscut al României Mari la Centenar (1923-2023)” / 415 Eugen Petrescu, Mircea Vladu - Oastea Dodului / 419 CAP. VI. ALBUM FOTO-DOCUMENTAR / 431 VI.1. Grigore Buciu - pictorul / 431 VI.2. Angela Buciu - poet şi artist plastic / 437 Teodora Moţet, Angela Buciu - arta decorativă / 437 Constantin Strună, Harul taumaturgic al unei expoziţii / 438 Grigore Buciu, O expoziţie eveniment / 439 VI.3. Album de familie / 464 Postfaţă (Tudor Răţoi) / 469 Indice de autori / 475 &&& Generalul Grigore Buciu la 75 de ani/  volum omagial iniţiat, alcătuit şi îngrijit de Eugen Petrescu şi Tudor Răţoi, integral în pdf Cele 16 imagini din colaj una câte una cu descrieri/ explicații sunt la această legătură. ______ #CultulEroilor #MApN #memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #EugenPetrescu #GrigoreBuciu #TudorRăţoi #patriotism #istoriemilitară #armataromana #MinisterulAparariiNationale #ArmataRomâniei  _______________

Sorin Oane în vol. ,,Poveștile Rîmnicului”: O problemă de onoare: S-a cîntat „Deşteaptă-te române!” în Zăvoi, pe 29 iulie / 10 august 1848?

VASILE ROMAN. Dl Roman a fost un om blajin şi plăcut, dar ca meserie a fost un politruc comunist în căutare de priorităţi vîlcene într-ale istoriei. Astăzi toată lumea crede că el a lansat ideea fantezistă că „Deşteaptă-te române” s-a cîntat pentru prima oară în istoria noastră în Parcul „Zăvoi”. Apoi, mai trebuie spus ceva. Cartea domnului Roman despre cîntecul amintit (139) nu este chiar a domnului Roman, ci este de fapt o culegere de studii semnate de: Constantin Mateescu, Petre Purcărescu, Vasile Oltean, Gheorghe Dumitraşcu, Viorel Cosma, Gelu Stratulat, Costea Marinoiu, Mircea Ştefănescu, Ion Soare, Corneliu Tamaş, Mircea Gherman etc. Este deci, nu o carte de autor, ci o culegere de texte. Dar pe copertă este doar numele domnului Roman. Cartea nu are nicio concluzie, căci textele sînt profund contradictorii. De fapt, este chiar o harababură totală în această carte. Domnul Roman nu a avut, evident, autoritatea să lămurească problema şi a pus la un loc toate ideile temei (şi pro şi contra, dar, pentru cei care au răgazul să citească cartea, este evident că predomină cele contra, adică părerile care sînt împotriva ideii susţinute de domnul Roman!). Astăzi, domnul Roman este omagiat de rîmniceni pentru un fals istoric, în fapt, unul foarte umilitor pentru ei.

Dar nu dl Roman afirmase pentru prima dată ideea „priorităţii naţionale rîmnicene în privinţa cîntării imnului". Ipoteza a fost lansată pentru prima oară în presă de către Dragoş Sterian, în 1968, stimulat de reconstituirea taberei de la Rîureni, din 1966, la care a participat şi şeful statului de atunci, Nicolae Ceauşescu, şi unde s-a cîntat pentru prima oară după instaurarea comunismului în România (1948) cîntecul „Deşteaptă-te române!”. Iniţial, deci pînă în 1966, comuniştii au persecutat acest cîntec, el fiind considerat un cîntec al răzvrătirii şi al chemării la luptă. Deci, românii nu au avut curajul să cînte, pînă atunci, ,,Deşteaptă-te române!” (140) Profesorul Dragoş Sterian a scris articolul amintit în atmosfera patriotică a reînfiinţării judeţului Vîlcea şi a ridicării oraşului Rîmnicu Vîlcea la rang de municipiu şi capitală de judeţ. Sterian este însă sincer şi spune clar că muzica îi aparţine lui Gheorghe Ucenescu, inspirat de elegia tui Grigore Alexandrescu „Din sînul maicii mele", pusă pe muzică, încă din 1837, de Anton Pann, pe cînd se afla la Rîmnic. Şi concluzia lui Sterian este corectă: ,,Cunoscutul imn revoluţionar a fost cîntat pentru prima data în Ţara Românească, la Rîmnicu Vîlcea” (141)

Ideea lui Sterian a fost preluată însă cu entuziasm de către toţi istoricii vîlceni (Dumitru Curechianu, Trifon Rogaciu, Corneliu Tamaş, Gheorghe Dumitraşcu, Petre Bardaşu, Sergiu Purece etc) şi deformată de patriotismul local printr-o nereuşită afirmare a priorităţii naţionale a cîntării viitorului imn la Rîmnic. Dar, Rîmnicul nu a avut însă nicio „întîietate naţională", Braşovul avînd toate dovezile în acest sens.

Argumentul priorităţii rîmniceane: raportul lui Dumitru Zăgănescu. 
Rîmnicul nu poate arăta decît un raport al comisarului paşoptist de propagandă, Dumitru Zăgănescu, în care cîntecul „bănuit" a fi fost „Deşteaptă-te române!" nu este de fapt numit cu numele lui. În raportul său către guvern, Zăgănescu a menţionat prezenţa lui Anton Pann în cadrul manifestaţiei din 29 iulie 1848 - cea cu sfinţirea steagurilor tricolore în Parcul „Zăvoi" - şi a remarcat „muzica vocală cu nişte versuri preafrumoase puse pe un ton naţional, plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor” (142). Rîmnicenii spun că acum s-ar fi cîntat pentru prima oară în istoria noastră „Deşteaptă-te române!”. Sau, mă rog, pentru prima dată „într-un cadru oficial" (era o „nuanţă" care trebuia să salveze „întîietatea naţională" a Rîmnicului în povestea asta. Adică, noi rîmnicenii, am priceput că Braşovul are întîietatea absolută a cîntecului, dar spunem doar că acolo nu s-a cîntat... într-un cadru oficial!).

Călimănești/ Vâlcea în Evul mediu

De-a lungul întregii epoci medievale, satele situate pe teritoriul de astăzi al oraşului Călimăneşti s-au dezvoltat într-o strânsă legătură cu mănăstirea Cozia, vechea ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Biserica cea mare a mănăstirii a fost zidită în anii1387-1388, sfinţirea sa având loc în data de 18 mai 1388, zi în care s-a sărbătorit praznicul Sfintei Treimi, hramul bisericii¹⁸.

Nu întâmplător, întâia atestare documentară a localităţii Călimăneşti se găseşte în primul hrisov dat mănăstirii de către domnitor la 20 mai 1388, în care se arată: De aceea, a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţitei troiţe... la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă, pe care cu dragoste şi cu multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte-zisei mănăstiri¹⁹. Prin acelaşi hrisov, domnitorul şi unii boieri dăruiau mănăstirii alte sate (Orleşti, Cricov, Cruşia), moşii sau venituri şi se rânduia ca mănăstirea Cotmeana, să fie supusă cu toate cele ce ţin de ea, mănăstirii mai sus scrise şi de acolo să se stăpânească. Printr-un alt hrisov - emis, după părerea unor istorici-editori, tot în data de 20 mai 1388 - , se arată că mănăstirea este ridicată ...la locul numit Nucet, adică Cozia,sunt dăruite mănăstirii: satul lângă mănăstire numit Călimăneşti şi alt sat dincolo de Olt, anume Jiblea. Încă şi Brădăţani şi Seaca şi pe Râmnic, satul Hinăteşti. Locuitorii lor erau scutiţi de toate dările şi muncile domniei mele²⁰. Localităţile menţionate în cele două hrisoave sunt cele mai vechi aşezări de pe teritoriul judeţului Vâlcea atestate documentar. 

Sorin Oane în vol. ,,Poveștile Rîmnicului”: Vin austriecii! și Despre o altă „ciocnire a civilizaţiilor” (a doua după venirea mongolilor în 1241)

Vin austriecii! În august 1716, căpitanul austriac Stephan Oettine von Pivoda a ocupat Rîmnicul. Oraşul a devenit sediul armatei austriece de ocupaţie. În momentul păcii de la Passarowitz (21 iulie 1718), care punea capăt războiului dintre austrieci şi otomani, Rîmnicul era de doi ani sub stăpînirea habsburgică.

Episcopul Rîmnicului, Damaschin (1708-1725), a fost personajul cel mai important al începutului stăpînirii austriece în Oltenia. Pentru episcop, austriecii erau un stăpîn preferabil turcilor, pe motiv de religie creştină, căci la independenţa Ţării Româneşti nu putea spera nimeni. Astfel...

A) În februarie 1717, Damaschin conduce o delegaţie de boieri la Viena, care prezintă împăratului Carol VI, într-un memoriu în 10 puncte, doleanţele referitoare la viitoarea administraţie austriacă a provinciei. Două puncte erau mai importante: pt. 5 (se solicita păstrarea privilegiilor bisericii ortodoxe din Oltenia) şi pt. 9 (se cerea scutirea mănăstirilor, a marilor boieri şi a marilor negustori de a încartirui trupe austriece). Împăratul răspunde binevoitor. În plus, dăruieşte fiecărui membru al delegaţiei o decoraţie, iar episcopului o cruce de aur. 

B) La 19 iulie 1718, cu 3 zile înainte de pacea de la Passarowitz, Damaschin şi mai mulţi egumeni semnează o adresă către prinţul Eugen de Savoia (un francez aflat în slujba Casei de Habsburg, genial comandant al armatelor austriece), cerînd alipirea Olteniei la Austria. Prin pacea de la Passarowitz, Banatul şi Oltenia trec sub stăpînirea austriacă.

Se pot găsi o serie de argumente pentru „dragostea” asta subită a elitei politice olteneşti faţă de austrieci. Pe deoparte, puternicii boieri craioveni au acceptat situaţia, pentru că făceau comerţ şi afaceri importante cu austriecii, în ciuda monopolului comercial turcesc, care de fapt nu prea funcţiona în Oltenia. Pe de altă parte, exista un conflict puternic între boierii olteni şi Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Ţara Românească, boierii dorindu-l domn pe Gheorghe Cantacuzino, fiul răposatului Şerban Cantacuzino (1678-1688). Este cunoscut şi faptul că Nicolae Mavrocordat i-a dat pe mîna turcilor pe mulţi boieri din neamul Cantacuzinilor, ce au fost strangulaţi la Adrianopol. Gheorghe Cantacuzino nu a devenit domn. Austriecii l-au numit însă „ban al Craiovei", adică a devenit „din cal, măgar", după cum va nota cronicarul Radu Popescu.