„Ctitorul folclorului oltenesc”, cum l-a numit C.S. Nicolăescu-Plopşor; „apostolul cultural şi economic al Vâlcii”, cum l-a definit scriitorul Gala Galaction, „cel mai de seamă folclorist pe care l-a dat Oltenia şi, în acelaşi timp, un luminat preţuitor al trecutului nostru”, cum l-a caracterizat revista „Arhivele Olterniei”, folcloristul-preot Teodor Bălăşel, cârmuitorul tovărăşiei folcloriştilor olteni este, fără îndoială, una dintre figurile cele mai reprezentative ale folcloristicii româneşti de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi din primele decenii ale secolului XX.
Acesta s-a născut la 7 noiembrie 1869 în comuna Bogdăneşti - Vâlcea. Clasele primare le-a urmat în comuna natală, iar după terminarea şcolii primare părinţiii l-au trimis ca băiat de prăvălie (Prăvălia de 2 lei) în oraşul Râmnicu Vâlcea. La puţin timp după aceasta a părăsit prăvălia şi, în anul 1885, a intrat ca bursier la Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea, dar din cauza sărăciei nu a putut urma şi cursul superior al Seminarului Central din Bucureşti, unde se prezentau absolvenţii seminariilor inferioare din provincie.
La 15 noiembrie 1889, în urma unui concurs, Teodor Bălăşel este numit învăţător provizoriu în comuna Ştefaneşti - Vâlcea.
În anul 1891 s-a căsătorit cu o fată de ţară, Marina, născută Constantin Popescu, şi s-a stabilit definitiv în comuna Ştefăneşti. După satisfacerea stagiului militar de şase luni la Regimentul II de linie Slatina, la data de 1 octombrie 1892 este hirotonisit diacon pe seama catedralei din oraşul Drăgăşani, iar peste 2 ani (9 ianuarie 1894) este ridicat la treapta preoţiei şi numit paroh al comunei Ştefaneşti.
Distingându-se prin activitatea sa literară, culturală şi socială, este numit, cu începere de la 1 septembrie 1904, membru în „Duhovnicescu Consistoriu” al Eparhiei Râmnicului Noul Severin. în această calitate, pe care o deţine până în anul 1919, îl cunoaşte şi se împrieteneşte cu scriitorul Gala Galaction, pe atunci defensor eclesiastic. Drumurile peste Olt ale marelui scriitor trec, între anii 1910-1912, şi pe la Ştefaneştii folcloristului Teodor Bălăşel şi coincid cu perioada începuturilor sale literare. Scrisorile adresate lui Teodor Bălăşel de către Gala Galaction cuprind amănunte deosebit de preţioase în legătură cu anchetele şi procesele de la Consistoriu, dar mai ales cu nevoile, necazurile şi bucuriile celor doi corespondenţi angajaţi, şi unul şi altul, în lupta pentru înlăturarea nedreptăţilor sociale de acum o jumătate de veac. În anul 1927, Teodor Bălăşel este ales „cârmuitorul” folcloriştilor olteni şi al revistei de culegeri şi cercetări folclorice „Suflet oltenesc”.
În anul 1933, preotul Teodor Bălăşel a fost scos la pensie, iar în 1944, în ziua de 30 ianuarie, în vârstă de 71 de ani moare.
În biografia sa, părintele Bălăşel face următoarea mărturisire, vorbind despre sine la persoana a IlI-a: „Iubeşte cu înfocare pe ţăran, căci ţăran neaoş este şi doreşte din suflet ridicarea lui pe terenul moral, intelectual şi economic. În acest scop el a lucrat pe toate căile, muncind fără preget atâtea preot, cât şi ca învăţător, s-a dat pe sine exemplu viu. Sub nici un motiv nu mi se poate aduce acuzaţiunea că aş fi un renegat care mi- am uitat clasa în care m-am născut, căci sunt dintre cei dintâi care am scris şi am luptat pentru dezrobirea ei economică, pentru luminarea şi moralizarea ei. Fac parte dintre acei care la 1907au fost acuzaţi ca instigatori ai răscoalelor, bun de aruncat în fundul ocnei, cu lanţurile de gât”.
Polemist pe teme sociale şi culturale, scrisul lui Teodor Bălăşel, alimentat cu citate adecvate din creaţia populară, este tăios, demascând fară cruţare aspecte negative din viaţa so¬cială şi bisericească, spunând cu tărie adevărul. Prin conferinţe de o înaltă ţinută morală şi culturală, prin îndemnul şi prin exemplul său personal, Teodor Bălăşel începe acţiunea sa de o viaţă întreagă pentru dezrobirea economică şi luminarea minţii ţărănimii muncitoare din comuna sa şi din Oltenia.
Printre corespondenţii săi se numără: Nicolae Iorga, Spiru Haret,V.A. Urechea. I.Bianu, Ghe. Adamescu, Al. Samurcaş, C.S. Nicolăescu-Plopşor, I. Simionescu, S. Mehedinţi, V. Grecu, Al. Philippide, Artur Gorovei, Tudor Pamfiliu, Gala Galaction, Simion Florea Marian, Kirileanu, C. Rădulescu Codin, Ghe. N. Dumitrescu Bistriţa, Coşbuc, Haşdeu.Vlahuţă şi mulţi alţii. A înfiinţat şi a pus bazele în comună ale unui cămin cultural, a unei şcoli noi şi a unei bănci populare. Hărţuit fără cruţare de soroacele nemiloase ale scadenţelor, Teodor Bălăşel care avea de întreţinut şi o familie numeroasă (14 copii) este nevoit în cele din urmă, către sfârşitul vieţii sale, să vândă bogata bibliotecă pentru a scăpa astfel de datoriile vechi de la bănci.
O bibliografie completă a preotului-folclorist Teodor Bălăşel este greu de făcut, deoarece activitatea sa publicistică este răspândită într-o mulţime de reviste, gazete şi ziare - centrale sau provinciale - ale căror colecţii (unele rarităţi bibliografice) sunt incomplete sau greu de găsit astăzi. Oricum el rămâne şi îşi are locul în Panteonul de neuitat şi sacru al culturii româneşti.
Luptător şi animator al răscoalelor ţărăneşti din 1907 din Oltenia, preotul Teodor Bălăşel a continuat tradiţia folcloristicii româneşti, iniţiată de Vasile Alecsandri, Anton Pann şi grupul scriitorilor de la 1848.
Astăzi truda unui om atât de luminat zace la lumină într- un muzeu ce-i poartă numele în comuna Ştefaneşti, îngrijit şi pus la punct de ginerele scriitorului, venerabilul preot Ionescu, care la vârsta de 90 de ani păstrează cu sfinţenie şi mare dragoste ceea ce a trudit părintele Teodor Bălăşel o viaţă întreagă.
Deasupra Casei Memoriale „Teodor Bălăşel”, pe o colină îşi doarme somnul de veci ilustrul folclorist, străjuit de o veche biserică, iar dincolo de de acestea tăcere, uitare, ignoranţă şi altceva nimic! Poate edilii comunei Ştefaneşti, primarul, preotul, profesorii, învăţătorii şi, de ce nu, patronii îşi vor aduce aminte de valoarea naţională a preotului Bălăşel şi îi vor ridica în centrul comunei o statuie, pe care el, sigur, şi-a ridicat-o în cer şi pe pământ „slujind lui Dumnezeu şi oamenilor”!
Pr. ION MARINESCU
Sursa: România Turistică, Anul I, Nr. 10/110 din 24 decembrie 1999, p.4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu