Dr. Octavian Popescu/ vol. ,,Vâlcea medicală” (selecție din cap. 2)

CAPITOLUL II (selecție)

ISTORIA MEDICALĂ A RÂMNICULUI ŞI A JUDEŢULUI VÂLCEA

Octavian Popescu - Titi Mihail Gherghina

Din cele mai vechi timpuri oamenii au făcut legătura diferitelor îmbolnăviri cu respectarea prescripţiilor religioase. Ei considerau că toate bolile sunt legate de religie, boala fiind o pedeapsă din partea divinităţii iar vindecarea este o consecinţa respectării îndatoririlor religioase.

Medicina populară românească - empiriomedicina - conţine totalitatea cunoştinţelor empirice precum şi a credinţelor deşarte asupra bolilor, cauzelor acestora şi a vindecării lor.

În medicina tradiţional-populară românească se găsesc multe elemente de medicină tracică, sarmatică, greco-romană şi slavă.

La noi românii, ca şi la alte popoare, de mult, de când încă nu se ştia despre doctori şi despre medicamente, fiecare om îşi căuta leacul singur, folosindu-se de cunoştinţele moştenite şi transmise pe cale orală şi rareori scrisă, din generaţie în generaţie. De obicei recurgeau la frecţii, masaje, cataplasme şi la plantele medicinale considerate „ierburi sau buruieni de leac” cunoscute de ei. O serie de informaţii despre plantele de leac le avem din lucrarea „Materia medicală" scrisă de anticul Pedanios Dioscoride, în care descrie multe din plantele pe care le mai folosesc încă şi astăzi locuitorii zonelor rurale şi care poartă denumiri geto-traco-dacice (29).

În acea lucrare el a făcut o interesantă sinteză a cunoştinţelor medico-farmaceutice şi botanice despre 704 plante, pe care, în cea mai mare parte le şi descrie; dintre ele, 40 de denumiri de plante sunt de origine dacică.

Corneliu Tamaș/ Adeziunea locuitorilor Râmnicului Vâlcii la Unirea Principatelor din 1859

 Anul 1859, care a adus pentru poporul român realizarea Unirii celor două principate surori Ţara Românească şi Moldova, marchează o etapă deosebit de importantă pe drumul cristalizării statutului român modem.

Căutând să rezolve problema orientală, Congresul de pace de la Paris din 1856, ce întrunea puterile europene, beligerante în Războiul Crimeiei, a luat în discuţie şi situaţia principatelor române. Neînţelegerile dintre acestea în privinţa acceptării unirii Moldovei cu Ţara Românească au făcut ca Congresul să hotărască mai întâi consultarea poporului român în privinţa Unirii, prin organizarea unor Adunări adhoc ale căror lucrări să fie supravegheate de o comisie formată din reprezentanţi ai celor şapte puteri care îşi fixa sediul la Bucureşti2.

 

Populaţia oraşului Râmnic dominată şi ea de un puternic simţământ patriotic, a participat la toate acţiunile din etapa de pregătire a marelui act naţional de la 24 ianuarie 1859.

În conformitate cu articolul 5 din «înaltul împărătesc firman», locuitorii oraşului de reşedinţă al districtului Vâlcea au avut dreptul să aleagă pentru Adunarea ad-hoc din 1857, un singur deputat. Pe lista alcătuită de autorităţi au fost înscrişi, ca alegători, un număr de 67 de orăşeni din Râmnicu Vâlcea cu o avere de cel puţin 8000 lei, care puteau să aleagă şi să fie aleşi. Pe o altă listă figurau zece mari proprietari care aveau să desemneze doi reprezentanţi pentru Divan, iar un alt tabel cuprindea 3022 neorăşeni, care trebuiau să recomande delegaţi pentru un deputat3. Profesorul Grigore Mihăescu a fost contestat că nu are o vechime în oraş de cel puţin trei ani4, dar în urma ordinului Ministerului Treburilor din Lăuntru de la 2 septembrie 1857, acest reprezentant al intelectualităţii şi în acelaşi timp al partidei unioniste, era înscris pe lista de alegători din Râmnicu Vâlcea.

Mite Măneanu/ Noi date cu privire la bâlciurile și târgurile din județul Vâlcea la începutul sec. al XIX-lea

Primele decenii ale secolului al XlX-lea se caracterizează printr-o dezvoltare economică mai susţinută şi mai ales prin apariţia şi consolidarea relaţiilor de producţie capitaliste. Aplicarea în practică a prevederilor Regulamentului Organic a determinat în mod firesc dezvoltarea sectorului re­laţiilor comerciale care au primit un important imbold. În ca­drul acestui domeniu, activitatea bîlciurilor şi tîrgurilor a con­stituit, întotdeauna, punctul de greutate. Creşterea număru­lui şi rolului acestora în desfăşurarea vastei mişcări a produse­lor ţărăneşti pe piaţa internă (1) era un fenomen normal. Pe an­samblul Ţării Româneşti putem aprecia chiar, ţinînd seama de datele de care dispunem pînă acum, că bîlciurile şi tîrgurile, de altfel forme străvechi de desfăşurare a comerţului românesc, departe de a-şi fi pierdut puterea de atracţie, au devenit mai numeroase, desfăşurînd o activitate comercială intensă. (2)

Judeţul Vîlcea a avut din vechime o importantă pondere în comerţul Ţării Româneşti. Situat de-a lungul a cîtorva im­portante drumuri comerciale între care cel spre Sibiu era cel mai însemnat, judeţul a constituit un loc unde schimburile de produse erau frecvente şi intense.

Costea Marinoiu/ Tudor Vladimirescu în creația folclorică vâlceană

haiducii din zonă - parte componentă a oastei de panduri stejarul de pe Valea Cernei Câmpul Mare/ Câmpul lui Tudor din Slăvești

Înfrîngerea răscoalei de la 1821 ca şi sfîrşitul dramatic al eroului din Vladimiri, avea să stăruie în am intirea neştearsă a poporului nostru. Chipul lui drag, faptele-i măreţe, idealurile nobile care i-au înaripat întreaga activitate au fost încrustate în cîntece şi legende, au fost cioplite în stînca de granit a Carpaţilor, ca şi-n pămîntul mănos al ţării; şi-au luat zborul în opere de artă nemuritoare.

Viteazul pandur, care s-a ridicat pentru dreptate şi slobozenia poporului, care timp de cîteva luni a întronat ,,domnia norodului” dînd glas aspiraţiilor seculare de luptă şi dreptate ale maselor, va fi înscris cu litere de aur în istoria patriei.

Calităţile deosebite ale lui Tudor, idealurile pentru care a luptat aveau să facă din figura-i legendară unul dintre cei mai iubiţi fii ai ţării, care alături de Ştefan cel Mare, Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu şi Cuza Vodă, va fi slăvit în cîntece şi poveşti de către neîntrecutul nostru făurar — artistul popular.

Folclorul meleagurilor judeţului Vîlcea, străbătute de atîtea ori de către Tudor Vladimirescu, avea să consemneze de-a lungul deceniilor, nenumărate momente din viaţa şi activitatea „comandirului", precum şi din desfăşurarea evenimentelor de la 1821. Vorbind despre sfîrşitul tragic al acestuia în care masele asuprite îşi pusese[ră] atîtea speranţe, un bătrîn întîlnit de Chiriac Popescu în acele zile însîngerate într-o pădure din apropierea Coziei, mărturisea cu emoţie: „...să ştii, fătul meu, că fără Tudor nu veţi rămîne în ţară nici şapte zile, că numai el cunoştea duhul pandurilor şi putea să le ţie cîrma; iar fără Tudor vor fugi toţi pandurii pe la casele lor.“ (1)

Eminescu: un debut ignorat prin culpă națională

Eminescu a debutat în Ungaria, la Budapesta, și tot acolo a făcut și primii lui pași în creație. Deranjază pe cineva acest adevăr? Pe cine și din ce motive?

S-au împlinit în primul trimestru al acestui an (2006 – n.n.), 140 de ani de la debutul poetic al celui caracterizat de Nicolae Iorga ca fiind „expresia integrală a sufletului românesc” – Mihai Eminescu. Dacă această definiție a rămas inatacabilă de un secol, putem să ne considerăm fiecare o câtime infinitezimală din acest suflet? Dar, merităm? Anii aceștia, de după 1989, marcând „Mizraimul” din comunism, ne-au înfundat/ „dezsuflețit” și împins, în cel mai jalnic și culpabil mod, în mizeria „lepădării de sine”. Lepădarea de spiritul care ne-a definit și înalțat în aspirația nemărginită a gândirii și spiritului modern. Lepădare tragică! Evident, ne referim la Eminescu, cel mai hulit român de către... români / neromâni (după 1989). Și aceasta, cu fiecare prilej, când, vai! și-au amintit de el. Chiar și unii miniștri ai (in)culturii, dirijând, „cu girofar”, din fruntea ministerului („Casa Scânteii!) și revistei” „dilemiste” pe care (unul dintre ei a „fondat-o”!) o conducea/ conduce în „spiritul liberei exprimării” (nu despre ei, ci despre... Eminescu), nerușinata cabală. Cota de maximă mizerie a mutrelor (păroase!) și cutrelor năimite – „aniversarea” din anul 2000. Luat „de val”, însuși d-l N. Manolescu, cu o anume grimasă, considera definiția de „Poet Național” o „nefericită sintagmă”. „Fericite” fiind, desigur „sintagmele dilu­via­le” cu care domnia sa „legitima” literatura bolșevică și „îndrumarea” ei de către PCR, la îm­­plinirea a două decenii de la „eliberare” (1964). A se vedea / citi/ reciti articolul omagial „Literatura română azi” („Contemporanul”, nr. 34, 21 august 1964).

Premiile Concursului ,,Vâlcea – colț de rai” Ed. A XIV-a (2025)

 🔴 în deschiderea evenimentului nostru, Fanfara Județeană ,,Constantin Brâncoveanu” a ,,Centrului Creației Vâlcea”, dirijor Petrișor Mirea, a susținut un scurt, dar deosebit de emoționant concert dedicat de asemenea momentului - #ZiuaCulturiiNationale

Premiile #BJAI
(după acestea, urmează Premiile ,,Centrului de Creație”, partener al Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea; premiile celorlalte entități partenere vor fi, de asemenea, adăugate prezentei postări)

Secțiunea Democrație (,,cum traducem democrația și indicatorii democrației în acțiuni cotidiene – secț. înființată în 2025” - jurizare Mihai Lupu/ RomaniEduCaB și Valentin Smedescu)

I. Alessia - Alessia-Maria Porai/ Pietrari
II. Miraj - Izabela Săraru/ Mădulari
III. Iris - Maria Bojin/ Păușești-Măglași
III. Ștefan Mathias Dumitrana/ Bălcești

Secțiunea Proză (include orice creații de tip proză scurtă sau eseu + legende/ poveşti ale Vâlcii, redate în formularea proprie a candidatului; jurizare Mihai Sporiș/ președinte juriu și Valentin Smedescu)

I. Miraj – Izabela Săraru/ Mădulari
II. Poveste – Miruna Florinela Pleșanu/ Malaia
III. DM – Maria Dăscălete / Horezu
III. DȚ - Dumitru David Țogoe/ Galicea
Mențiune: SM6 – Marian Stoian / Horezu
Mențiune: Floricica – Sofia Elena Florea/ Păușești-Măglași

Premiul special: Nea Mărin - Claudiu Gabriel Tița/ Mădulari (pentru eseul ,,Mărioara în timpul comunismului în Mădulari”

Secțiunea Poezie (include și creații de tip epigramă, catren, poem haiku; jurizare Mădălina Bărbulescu și Valentin Smedescu)

I. Scânteie – Sofia Maria Miron/ Mălaia
II. Iarnă - Daria Elena Ilie/ Mălaia
II. AM7 - Ana-Maria Munteanu/ Amărăști
Mențiune 1. P.D.2025 - Daria Petronela Păiuș/ Galicea
Mențiune 2. MaiaB - Maria Bojin/ Păușești Măglași
Mențiune 3. R.V.N.2025 - Rafaela Nicoleta Vlad/ Galicea
Mențiune 4. M.D.A.25 - Maria Alina Dobre/ Galicea

Secțiunea Pictură/ Desen (+ orice alte forme de artă grafică; jurizare Violeta Scrociob Cârstea și Dumitru Zamfira; după fiecare premiu al #BJAI, urmează Premiul echivalent decernat de Societatea Culturală vâlceană cu acest nume)

I. Sofy - Sofia Elena Florea/ Păușești-Mălași
> Premiul ,,Anton Pann” al Societății Culturale cu același nume (la nivelul Premiului I acordat de BJAI): ”DȚ” 2025 - Dumitru David Țogoe/ Galicea
II. Any - Ana Maria Rusu/ Păușești Măglași
> Premiul ,,Anton Pann” (la nivelul Premiului al II-lea acordat de BJAI): Zambila - Olivia Anastasia Madan/ Runcu
III. Iza - Elisa Gabriela Florea/ Păușești Măglași
> Premiul ,,Anton Pann” (la nivelul Premiului al III-lea acordat de BJAI): E2015 - Eva Maria Dorobanțu/ Galicea
> Premiul ,,Anton Pann” (la nivelul Premiului al III-lea acordat de BJAI): Peisaj - Filip Cristian Ciobanu/ Malaia
> Premiul ,,Anton Pann” (la nivelul Premiului al III-lea acordat de BJAI): EEA - Andreea Nucă/ Tomșani

Secțiunea Pictură pe temă religioasă/ Icoană (secțiune care se menține ca atare, dată fiind mulțimea lucrărilor de gen prezentate în concurs; jurizare Violeta Scrociob Cârstea și Dumitru Zamfira)

1. A.T. - Teodora Antonie/ Horezu
2. Gaby8 - Elisa Gabriela Florea/ Păușești Măglași
3. MaryAna - Ana Maria Rusu/ Păușești Măglași
Mențiune: Flory - Sofia Elena Florea/ Păușești Măglași

&&&

Premiile ,,Centrului de Creație”, partener al Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea - manager: prof. Alin Pavelescu; prof.Mihaela Deaconu, secretar literar; Mioara Comănescu Plop, secretar artistic (membrii juriului propriu al ,,Centrului Creației Vâlcea” pentru Concursul ,,Vâlcea – colț de rai”).

Dumitru Ciurezu, adevăratul autor al romanului „Mitrea Cocor”, îşi dă bacalaureatul

În 1949 apărea romanul „Mitrea Cocor,” de Mihail Sadoveanu. Apariţia acestei cărţi a surprins pe mulţi dintre cunoscătorii operei sadoveniene. Era începutul literaturii sale proletcultiste, o înlocuire a limbajului somptuos evocator de altădată cu o variantă a „limbii de lemn”, care, pe lîngă stereotipiile lingvistice specifice discursurilor comuniste, păstra şi unele expresii sadoveniene, într-o combinaţie imposibilă. A putut însă Sadoveanu să îşi schimbe aşa de brusc stilul? Chiar şi cei mai pătimaşi lăudători ai prozatorului sînt de acord că „Mitrea Cocor” e, literar, o porcărie, iar omeneşte o capodoperă de ticăloşie. Să lauzi colectivizarea după ce te-ai lăudat că eşti urmaş de răzeşi este greu de acceptat!. Care era realitatea? O să o aflăm din povestea următoare.

Cine i-a spus lui Sadoveanu „Ceahlăul oportunismului” a fost inspirat. Maestrul din Fălticeni a ştiut mereu să se aşeze de partea călduţă a Istoriei. Adeseori a călcat pe cadavre. La propriu. După Primul Război Mondial, Mihail Sadoveanu se înscrie în Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu, foarte în vogă în acea perioadă, şi este ales senator în 1926. Trece apoi la Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu şi devine preşedinte al Senatului, între 1931-1932. După instaurarea dictaturii carliste, în februarie 1938, se arată un aprig susţinător al monarhiei, drept care se află printre senatorii numiţi de rege. Linguşelile sale faţă de Carol al II-lea sînt de-a dreptul dezgustătoare. Iată o mostră din 1938: „Tot ce e durere, grijă şi speranţă in noi se află înmiit in fiinţa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă in întregime - trecut, prezent şi viitor -, să valorifice şi să apere o moştenire primejduită (...) Apariţia sa, din cer, pe aripi repezi, întăreşte şi întregeşte elementul mistic”. Monarhismul i se topeşte ca prin farmec după Al Doilea Război Mondial. La numai cîteva ore după ce regele Mihai I abdică, pe 30 decembrie 1947, la ora 15.30, printr-o decizie a Consiliului de Miniştri, Mihail Sadoveanu este inclus în Prezidiul provizoriu al Republicii Populare Române, sub preşedinţia lui C.I. Parhon. „Ceahlăul literaturii” este unul dintre cei patru vicepreşedinţi, alături de Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ioan Niculi. Devenise, practic, unul dintre şefii noului stat român. Dar să ajungem la povestea noastră lahovaristă...

Carte în foileton ,,Maria Tănase și cântecul românesc”/ autori Petre Ghiață și Clery Sachelarie/ cap. X

#MariaTanase în #memoriavalceana (X)

locuințele, turneele în URSS (Riga, Talin, Leningrad, Mos­cova, Kiev), Iugoslavia (Belgrad, Novi Sad, Vîrşeţ), Bulgaria (Sofia, Vraja, Vidin, Tîrnovo, Popovo, Gubrebo, Pordin, Novi Bazar, Vama, Burgas, Stara Zagora, Pleven, Plovdiv, Şiştov, Dimitrovgrad), proiectul pentru Cehoslovacia...

postura de ,,dăscăliță”, dar și de ,,miner” (de muzică)

,,în anii puterii populare au luat fiinţă pe tot întinsul ţării, formaţiuni de orchestre populare: Iaşi, Bacău, Rădăuţi, Bistriţa, Caransebeş, Tg. Jiu, Cluj, Galaţi, Constanţa, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Braşov, Botoşani, Piatra Neamţ, Sibiu, Oradea, Arad, Satu-Mare, Suceava, Timişoara etc.”

,,tinerele orchestre se întrec să obţină concursul Mariei, spre a avea girul prezenţei ei pe afiş...”

&&&

Colindele Mariei

Maria continuă turneul... mutărilor.

Între timp Maria îşi continuă turneul... mutărilor

Din bulevardul Coşbuc se mută, cum am amintit, la prietenul Petre Ştefănescu-Goangă.

Acolo ocupă o singură cameră spaţioasă şi luminoasă, în care grămădeşte o parte din mobila pe care nu apucase s-o vîndă în perioada cînd plănuia să-şi clădească o casă ţără­nească pe Dealul Piscului.

În tovărăşia baritonului Ştefănescu-Goangă şi a soţiei acestuia, inteligenta şi energica Roxana, cîntăreaţa şi soţul ei participă la audiţii serale pe discuri, din muzica wagneriană. Cînd ascultă uneori şi emisiunile radiofonice, Goangă — întins pe covor, cu partitura în mînă, urmăreşte desfăşurarea dramei muzicale şi interpretarea cîntăreţilor români sau străini. Ur­mează comentarii. Seri neuitate.

Brăilean de origine, baritonul Goangă, om de întinsă cul­tură, a studiat la Paris după primul război mondial, unde a luat lecţii de canto cu vestita profesoară şi cîntăreaţă wagne­riană Litvina.

După un an de zile, Litvina este aşa de entuziasmată de elevul ei, încît declară mamei acestuia — o distinsă pianistă care şi-a adorat fiul — că pe viitor o scuteşte de plata lecţiilor, dorind să aibă satisfacţia de a fi contribuit benevol la desăvârşirea vocală şi interpretativă a tînărului cântăreţ.

Profesoara preţuia fără rezerve inteligenţa şi vocaţia artistică a elevului, căruia ii pronostica o strălucită carieră pe plan mondial.

Goangă işi aminteşte şi acum cu veneraţie de maică-sa, care l-a însoţit cu devotament jertfelnic pretutindeni in tine­reţe şi cu nestăpânită emoţie de marea şi generoasa lui dăs­căliţă de la Paris.

Sub grija şi imboldul acestor două femei, Goangă işi de­săvârşeşte măiestria interpretativă cu temeinice şi variate cunoştinţe din domeniul culturii artistice.

Dragoș-Ionuț Ecaterinescu/ Asasinatele legionare

 România interbelică nu a fost scutită de această veritabilă plagă a secolului al XX-lea, care a fost şi (încă) este atentatul politic.

Cele mai multe dintre asasinatele politice care au avut loc în România interbelică au fost opera membrilor mişcării legionare.

Legiunea Arhanghelului Mihail (sau Mişcarea Legionară) a fost înfiinţată de Corneliu Zelea Codreanu împreună cu un mic grup de camarazi. Legiunea este un fapt istoric extrem de interesant şi inedit în spaţiul românesc. Pentru a pune în lumina autentică Mişcarea Legionară, trebuie să se afirme un adevăr: ea a stat, de la început, sub semnul violenţei. Violenţa statului împotriva Mişcării avea drept pandant violenţa membrilor ei împotriva statului şi a altor grupuri. Mişcarea Legionară s-a născut din revoltă şi violenţă, a urcat prin şi – paradoxal – în ciuda violenţei şi a sfârşit în mod violent.

 

Asasinarea lui Constantin Manciu

La Judecătoria de Ocol din Iaşi are loc, la 25 octombrie 1924, procesul intentat de un tânăr student prefectului Poliţiei din Iaşi, Constantin Manciu. Avocat al apărării este Corneliu Zelea Codreanu.                                        

Între acuzat şi apărător are loc un schimb dur de replici. Codreanu părăseşte sala de judecată, îl aşteaptă pe Manciu la ieşirea din tribunal, cu revolverul în mână. Când Manciu apare în capul scărilor, Codreanu descarcă asupra sa revolverul. Prefectul Poliţiei se prăbuşeşte pe scări; în câteva minute a decedat.

Liliana Beu/ Contribuția lui I.G. Duca la mișcarea cooperatistă din România

Profunda implicare a lui I. G. Duca în viaţa politică românească a făcut ca, adesea, activitatea din cei patru ani petrecuţi la conducerea mişcării cooperatiste din România, să fie puţin menţionată în biografia sa, sau ca ea să se rezume la doar câteva rânduri.  

Lucru cu atât mai regretabil cu cât tânărul Duca s-a remarcat, nu numai ca un organizator şi animator destoinic al mişcării, dar şi ca un excelent vorbitor, intervenţiile sale de la diferite întruniri şi congrese constituindu-se în tot atâtea repere pentru parcursul viitorului teoretician şi om politic. Şi, aşa cum vom vedea, el a reuşit să se impună nu numai în mişcarea cooperatistă de la noi, ci, prin seriozitatea şi temeinicia studiilor sale, el a ştiut să se facă remarcat şi apoi cooptat în comitetul de conducere al unui organism european de profil, iar instituţii europene, precum Muzeul Social din Paris ori Alianţa Cooperativă Internaţională, se vor arăta încântate să-i publice intervenţiile în paginile revistelor de specialitate. 

Trebuie precizat că, la data la care I. G. Duca se angaja să activeze în mişcarea cooperativă de la noi, cooperaţia înregistrase succese însemnate în ţări precum Anglia, Franţa, Belgia, Danemarca, Germania etc., fiind socotită, pentru realizările sale, „cuvântul magic al secolului al XIX-lea”. Termenul, în sens social şi economic, fusese pus în circulaţie, încă din 1793, de William Goldwin în lucrarea Cercetări asupra dreptăţii politice, pentru ca apoi el să fie popularizat de Robert Owen, care vorbea de „statele armoniei şi ale cooperaţiei”[1]. La acest autor, găsim pentru prima dată formulat principiul de bază al mecanismului cooperativ, şi anume, contopirea la o singură persoană a calităţii de asociat, a celei de furnizor de capital şi a calităţii de întreprinzător şi client.[2]   

BULETIN-2025/ Cercul de la Râmnic „România: Grădina Maicii Domnului”

(se dedică Reginei Maria a României, la aniversarea a 150 de ani de la naştere)

Raport introductiv


Cercul „România-Grădina Maicii Domnului” este numit şi “Grupul de la Râmnic”- pentru că s-a constituit cu ani în urmă, la Râmnicu Vâlcea! Are în cuprinderea sa membrii: pe aceia care iubesc neamul românesc, îi cinstesc ţara/grădina, istoria, credinţa şi valorile; militează pentru chipul frumos al ţării şi iau atitudine faţă de stările de lucruri care ne învrăjbesc şi ne înstrăinează de firea adâncă a... României profunde. Nu este o/un... ONG, ci o structură informală (fără statut şi membri cotizanţi; fără şefi, subalterni şi ordine ierarhică!), având liantul doar în consensul misiunii asumate voluntar, în bucuria de-a ne face utili, într-o altă conceptualizare a iubirii de ţară şi de oamenii ei, aflaţi acum într-o risipire globală - ca într-un Turn Babel. Deşi misiunea este definită şi asumată de grup, acesta fiind invizibil ca structură, s-ar putea crede că este doar o formulă neangajată, ascunsă, care nu îşi asumă faptele. Acesta este motivul pentru care, anual, scoatem din ascundere un bilanţ al realizărilor unor oameni (consistente, vizibile public, dar fără a li se descifra cauzalitatea şi imboldul voinţei care face posibile din iubire. faptele!), care ar putea trece neobservate. Sunt multe persoanele care s-au afirmat, prin ceva concret, în anul 2025 şi pare imposibil de-a cuprinde întregul. Câteva materiale scrise, fotografiile, apelurile lansate în spaţiul public, atitudinea-cu trimitere la evenimente!-, credem că pot vorbi, indirect, despre viaţa cercului prin cei angajaţi voluntar, să-i împlinească misiunea. Există desigur un nucleu central care şi-a arătat, prin consecvenţă, fondatorii. În jurul lor s-a creat curentul. informal, la care au aderat cu noi fapte, noi făptuitori, cu fiecare an mai mulţi. 

Carte în foileton ,,Maria Tănase și cântecul românesc”/ autori Petre Ghiață și Clery Sachelarie/ cap. IX

urmare 

,,cântăreață” în dramă, teatru de revistă, film, romanțe; și în marele ,,Concert al popoarelor” (muzică uşoară a Ansamblului de estradă)

de unde (i-a venit) inspiraţia compozitorului Henry Mălineanu*, pentru „Dragi mi-s cînte­cele mele"

momentele cu #MihailSadoveanu și #GalaGalaction; recunoașterea din partea autorităților comuniste de vârf ale vremii...

Nicuşor (Nicolae) Constantinescu**: „Maria este o drăcie a lui dumnezeu!”; ,,— Pe tine, Mario, n-am ce să te învăţ. Nu-mi pierd vre­mea degeaba cu tine. Tu ştii să faci exact ceea ce trebuie şi... peste aşteptările mele! Munca mi-o dăruiesc celor care au nevoie de mine, ca să-i îndrumez. Tu, tu, Mărie ai geniu şi eu cred în infailibila ta intuiţie, în surprinzătoarele tale găselniţi interpretative! Pe cei dăruiţi astfel n-am ce să-i învăţ, pentru că ei descoperă regizorilor unele modalităţi de interpretare, pe care nici cei mai desăvîrşiţi directori de scenă nu le pot bănui...”

(urmare carte în foileton)

&&&

CAPITOLUL IX

CRESTATURI PE RĂBOJ

Alhambra Broadway

După turneul întrerupt, Maria îşi ia două luni de odihnă.

În octombrie 1944, compania „Alham­bra" fuzionează cu ansamblul artistic de la fostul teatru „Baraşeum", montînd revista „Alhambra Broadway". Textul îl semnează Nicolae Vlădoianu, Nicu Kanner şi Jack Fulga. Di­recţia de scenă: Sandu Eliad.

Revista — axată pe tema antifascistă — are în distribuţie pe artistul de azi al poporului Al. Giugaru, H. Nicolaide, Agnia Bogoslava, Giovanny (care creează un autentic tip de gunoier în cupletul „Hai gunoi!“) etc.

Revista nu străluceşte totuşi prin vreo calitate deosebită. Umorul nu depăşeşte sfera mediocrităţii. Spectacolul este însă salvat de însuşirile interpreţilor. Maria Tănase spune un cuplet în care se autosatirizează: „Cariera mea e mult prea mare". Cu privire la interpretarea Măriei Tănase, scriitoarea Lucia Demetrius ţine să sublinieze următoarele: „Maria Tă­nase, acest strălucit, fierbinte astru al scenei — fără de care revista bucureşteană ar fi rămas în mediocru şi cîntecul româ­nesc, lipsit de cea mai adevărată şi adîncă expresie a lui, a fost admirabilă într-un text sărac... pentru că domnia-sa cîntă, se mişcă, rosteşte orice perfect, subliniind cu inteligenţa, cu far­mecul, cu umorul şi tragicul ce îi sînt proprii, acoperind toate golurile". („Revista familiei" — 29.X.1944).

În aceeaşi formaţie se montează revista „Ca la noi la ni­meni". Cu acest prilej debutează Mircea Crişan.

,,POPASURI IN VACANȚĂ/ MÂNĂSTIREA STĂNIŞOARA”/ Dimineața 4 august 1930

«La månästirea Stănișoara poti ajunge prin mai multe locuri. Sunt cărări ca duc dea dreptul prin coclauri, se strecoară deasupra coastelor repezi sau sträbat prin păduri dese de frasin şi anini in care soarele zadarnic luptă să străbată cu lumina lui.

O asemenea cărare porneşte din spatele satului Păuşa, situat în județul Argeş, pe malul stâng al Oltului şi având în faţă Călimăneştii. Alta pornneşte de undeva din dreptul Termelor romane, lunecă peste o creastă de munte de proporţii gigantice şi se afundă în cine ştie ce înfiorător întunerec de codru în care pare că niciodată n-a pătruns picior omenesc.

Pe cărările acestea insă nu se pot aventura doar de cât băştinaşii și turiştii cu experienţă.  Excursionisul improvizat, nedeprins cu urcuşurile, cu echilibristica pe marginea prăpăstiilor, cu dibăcia de a se strecura, uneori deabnşelea, prin desimea arborilor şi a vegetaţiilor de tot felul şi care ar dori să-şi croiască drum prin aceste locuri, ar fi pus la grea încercare.

„Cupa I.H.F." în vitrină la Rm. Vîlcea/ PUTERNICUL SUPORT AL VICTORIEI CHIMISTULUI: ENTUZIASMUL SI GRIJA SUPORTERILOR SĂI!

Bucuria succesului stăruie încă în rindurilc numeroşilor suporteri vâlceni, ca un dulce balsam... Chimistul le-a îm­plinit visul de aur, cîştigînd prima cupă europeană pentru oraşul de pe Olt. Izbindă între­gită de o evoluţie fără înfrîn gere și o victorie finală netă, ca o linie despărţitoare între un învingător strălucitor şi în­vinşii săi. Se bucură oamenii din Rm. Vilcea şi bucuria le este firească, ei fiind — ală­turi de fetele handbalului şi antrenorii lor — învingători într-o competiţie dură cu ne­încrederea şi cu cronometrul. Putini au fost cei care au dat şanse Chimistului, în 1982 încă in Divizia .,B“, nu intr-o afir­mare internaţională, ci in pu­terea de a rezista pe prima scenă a handbalului nostru fe­minin... Ei au crezut. Şi nu numai atît. Au făcut totul pen­tru a le ajuta pe fete şi pe tehnicienii Constantin Popescu şi Maria Ciulei să se înalţe ne­contenit. să ajungă la o per­formanţă europeană. Pentru că, trebuie ştiut, adevărata forţă a Chimistului Rm. Vilcea o constituie masa mare de su­porteri, înflăcărarea lor, sta­tornica afecţiune, suportul lor material şi moral continuu. Cine a fost la Rm. Vîlcea a văzut Sala sporturilor arhipli­nă chiar şi la partidele fără miză, dinainte cîştigate, cum se spune, iar sîmbătă — la fi­nala „Cupei I.H.F.” — dacă tri­bunele ar fi putut găzdui 20.000 de spectatori, n-ar fi ră­mas nici măcar un Ioc liber. Sînt oameni la acest club al muncitorilor de la Combinatul chimic care n-au dormit nopţi în şir pentru ca echipa să aibă tot ce-i trebuie, pentru ca fetele să nu întîlnească, în ca­lea deplinei lor afirmări, nici un obstacol. Aceasta este baza so­lidă a ascensiunii echipei Chi­mistul, cea care în 1982 era în Divizia „B”, în 1983 urca pînă la locul II in Divizia „A“, iar în 1984 cucerea „Cupa Fede­raţiei Internaţionale de Hand­bal”, aurindu-şi cartea de vizi­tă și râspindind-o în lumea handbalului.

Ion Soare/ Un erudit vâlcean în America: Florentin Smarandache – om de știință, scriitor, filosof, pictor, editor

Florentin Smarandache este, fără îndoială, unul dintre cei mai cunoscuţi români din America şi din toată lumea, excelând deopotrivă în sfera ştiinţelor (îndeosebi matematică, dar şi fizică, filozofie etc.), a literaturii (toate genurile!) şi a artelor (pictura).

Perioada românească

S-a născut la 10 decembrie 1954, în Bălceştii Vâlcii...

După ce a absolvit Şcoala Generală în comuna natală (1961-1969), a urmat Liceul Pedagogic - început la Craiova (1969-1972) şi continuat la Râmnicu Vâlcea (1972-1974), obţinând diploma de învăţător.

După efectuarea stagiului militar (cu termen redus) la Medgidia (1974-1975), a fost student al Facultăţii de Ştiinţe – Secţia Informatică, a Universităţii din Craiova (1975-1979), terminând-o ca şef de promoţie. A participat la olimpiade şcolare de matematică, obţinând premii şi menţiuni locale şi naţionale (1967-1974) şi a condus cercuri de matematică în liceu şi la universitate; a luat parte la Olimpiada studenţească “Traian Lalescu”, Cluj-Napoca (1977); a fost prezent la diverse sesiuni ştiinţifice pentru studenţi, în Craiova şi Iaşi (1978-1979); a pregătit şi selecţionat echipa studenţilor marocani (din Rabat) pentru Olimpiada de Matematică din Paris (1983).

Profesii: analist-programator la Întreprinderea de Utilaj Greu din Craiova (1979-1981); profesor de matematică, Liceul “Petrache Poenaru” din Bălceşti (1981-1982). În perioada 1982-1984, a fost profesor cooperant în Maroc, predând matematicile în limba franceză (Lycée Sidi El Hassan Lyoussi din Sefrou). Revine în ţară, continuând activitatea didactică: profesor la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Craiova (1984-1985); profesor la Şcoala din Drăgoteşti, Dolj (1985-1986).

Florentin Smarandache în Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni

	Nicăieri nu este mai bine decât în altă parte nou
	Noile aventuri ale Virusului Corona (.pdf, .pptx, .mp4) nou
	Să moară viruşii! De râs. nou
	Teatrul de papusi
	Pentru unii, umorul este ca o limbă străină: fără subtitrare nu înţeleg nimic! (meme)
	Poate oul e mult mai deștept decât găina, dar se strică repede (meme)
	Există o lume mai bună, dar este foarte scumpă (folclor umoristic)
	A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune!
	Ai carte, ai cu ce să te ştergi la fund!
	Iubeste-ţi copilul ca şi cum ar fi al tău! (folclor umoristic)
	Decât repede şi bine, mai degrabă încet şi prost! (folclor umoristic)
	Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa! (folclor umoristic)
	Dovada supremă că există fiinţe inteligente în afara Pământului este că nu au încercat să ne contacteze! (folclor umoristic)
	Cum îţi aşterni, cum vine altul şi se culcă în locul tău! (folclor umoristic)!
	Ca românu' nu-i niciunu': unde-s mulţi, putea fi unu' (folclor umoristic)
	Mai bine burtos de la bere, decât cocoşat de la muncă! (folclor umoristic)
	Fie pâinea cât de rea, tot ţi-o fură cineva! (folclor umoristic)
	Cine râde la urmă e mai încet la minte (bancuri)
	Viaţa e tristă la noi, în schimb salariul e hazliu (bancuri)

Sursa și linkurile toate  

În conexiune: Florentin Smarandache în #memoriavalceana/ #bvaav: polimat, profesor emerit de matematică, doctor în filosofie, postdoctorat