Vâlcea/ #moartea prin #înfometare

#sărăciaabsolută (cauza) a fost consemnată de #GeoBogza în #CarteaOltului..

în context, de Ziua Internațională a eradicării fenomenului, despre #sărăciaextremă la nivel mondial - în prezent (date aferente anului 2015 - completare resurse anterioare)...

«În vara anului 1939, pe când omenirea se afla în pragul celui de al Doilea Război Mondial, născându-se în mintea mea ideea de a scrie această carte, Bunty mi-a împrumutat bicicleta ei, pentru a călători în lungul Oltului...

[…] Înainte de a ajunge la mânăstirea Cozia, Oltul trece pe lângă gospodăriile părăginite a două bătrâne. Într-o seară, una dintre acestea stă în prag, cătând în lungul drumului, cu ochii roşii şi umflaţi.

– De ce ai ochii roşii, mătuşă?

– De plans, maică.

– De ce ai plans, mătuşă?

– De foame, maică.

– Bărbat n-ai, mătuşă?

– A murit, maică.

– De ce a murit, mătuşă?

– De foame, maică.

Chircindu-se pe prispă, povesteşte cum i-a murit bărbatul. Toamna se sfârşise repede, până ce n-apucase să se coacă porumbul. Avusese în spatele casei două sute de cuiburi, la care trudise toată vara. Dar fusese o vară friguroasă, şi porumbul rămăsese verde. Zăpada l-a prins crud, intra unghia în el, laptele mustea sub coajă. Cum să-l macini, cum să-l mănânci?

#Ecartulputerii, #individualismul/ #colectivismul etc., ,,la noi”

#schimbarea care nu se produce nici la un secol după #DinPsihologiaPoporuluiRomân (+alte veacuri anterioare)

«Sunteți admirabil de dezorganizați»* - tot după mai bine de un secol

în cadru larg, despre modelul 6-D (ințial, 5-D) al culturilor naționale studiat de #GeertHofstede

psihologul social olandez/ profesor emerit de antropologie organizațională/ management internațional, a identificat șase probleme fundamentale pe care societatea trebuie să le înțeleagă, pentru a se organiza. Le-a numit ,,dimensiuni ale culturii”. Fiecare dintre ele a fost exprimată pe o scală care merge (aprox.) de la 0 la 100)

Michael Minkov, Gert Jan Hofstede, Geert Hofstede/ Culturi şi organizaţii. Softul mental

Cuvânt înainte la ediția în limba română 

Diplomatul britanic Jonathan Scheele, reprezentantul Delegaţiei Comisiei Europene în România între 2001 şi 2006, a rezumat experienţa sa româ­nească în următoarea frază: „România este o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin.“ Iar el a făcut tot ce e omeneşte po­sibil s-o cunoască, învăţând chiar şi limba română pentru asta. Un bun prie­ten, consultant şi el, a fost la un moment dat sunat de un client francez, CEO-ul unei mari companii din România care, înainte de plecarea din post, a dorit să aibă o discuţie concluzivă, de câteva ore, despre România şi români. La sfârşitul celor patru ani de conducere a filialei de aici a multinaţionalei, omul pleca cu impresia că n-a înţeles aproape nimic din felul în care româ­nii acţionează şi reacţionează în raport cu ceea ce îi înconjoară.

Lectura acestei cărţi este unul dintre lucrurile foarte utile pe care le poate face cineva interesat să obţină rezultate, orice fel de rezultate, împreună cu alţi oameni. Programarea culturală mentală e baza pe care reacţionăm şi de pe care generăm reacţii. E necesar să ţinem cont de ca în orice demers de (auto)instruire şi de încercare de a ne îndepărta de ca. Oricâte progrese vom fi făcut, o parte din miezul tare al cadrului nostru cultural va continua să ne definească.

#HumbleLeader/ #liderulsmerit în #memoriavalceana

...nu sunt, așa cum s-ar crede la prima vedere, servili, umili, cu o încredere de sine scăzută și o modestie care implică negarea propriei valori

dimpotrivă, știu exact care le este valoarea, dar nu o trâmbițează; știu care le este locul în organizație și care le este rostul în viața lor și a celorlalți

responsabilitatea lor este să vadă omul din fiecare, să încurajeze autonomia și unicitatea celorlalți, creându-le acestora propriul sentiment de conștiință și responsabilitate..

un lider smerit este cel care știe că puterea smintește, dar smerenia te înalță

«... nu sunt, așa cum s-ar crede la prima vedere, servili, umili, cu o încredere de sine scăzută și o modestie care implică negarea propriei valori. Dimpotrivă. Știu exact care le este valoarea, dar nu o trâmbițează, știu care le este locul în organizație și care le este rostul în viața lor și a celorlalți. Iar responsabilitatea lor este să vadă omul din fiecare, să încurajeze autonomia și unicitatea celorlalți, creându-le acestora propriul sentiment de conștiință și responsabilitate.

Un lider smerit este cel care știe că puterea smintește, dar smerenia te înalță

Literatura de specialitate vorbește mult în ultima vreme despre un nou tip de lider, cel mai evoluat dintre toți – „humble leader”. În limba română, mulți au preluat termenul, traducându-l eronat prin calchierea „umil” sau mai grav, „umilință”, care nu are de-a face cu sensul cuvântului. În limba română, „humble” se regăsește în cuvântul „smerit”, iar „humility” are echivalent în „smerenie”, un cuvânt mult mai familiar în registrul teologic-moral-etic. La prima vedere, acest termen ușor anacronic (atitudine cucernică, supusă, respectuoasă; modestă, plină de bună-cuviință) pare să fie în contradicție cu curajul și vizionarismul liderului modern. Dar veți vedea că e un paradox care chiar funcționează.

Zona Vâlcii în Paleolitic și Neolitic

Antropologii şi biologii au dovedit că momentul decisiv al evoluţiei umane a fost adoptarea poziţiei bipede, care a permis folosirea membrelor anterioare în alte scopuri decât deplasarea şi creşterea volumului cutiei craniene, implicit a creierului (1). Transformările fizice ce s-au derulat pe parcursul sutelor de mii de ani, de la adoptarea poziţiei bipede, au dus la crearea abilităţilor fizice şi psihice necesare pentru obţinerea uneltelor. Cele mai vechi unelte cunoscute au fost descoperite la Olduwai Gorge în Tanzania şi au o vechime de 2.5 milioane de ani. Ele au fost asociate cu cea mai veche specie încadrată in familia hominizilor (2); este vorba de Homo Habilis. În prezent, omul este singura specie care işi confecţionează unelte şi Ie transportă, în lumea animală existând specii care folosesc ocazional materiale găsite în natură, fără a Ie prelucra sau păstra spre folosinţă.

a. Paleoliticul 

(Epoca veche a pietrei: palaios = vechi, lithos = piatră)

Odată cu primele unelte realizate de om, începe şi prima etapă a preistorici omenirii, paleoliticul. În această perioadă, tehnica folosită la prelucrarea uneltelor de piatră a fost cioplirea. Paleoliticul cuprinde cea mai mare parte a Pleistoecnului (prima etapă a erei Cuaternarului), perioadă în care se încadrează şi marile glaciaţiuni. Cele mai vechi descoperite pe teritoriul Europei au o vechime de 1.500.000 de ani şi sunt legate de pătrunderea lui Homo erectus în acest spaţiu. Nu peste tot, însă, unde a putut fi semnalată o posibilă prezenţă a omului, Ia începutul paleoliticului din Europa, avem şi descoperiri de unelte din piatră (vezi mai jos situaţia de la Tetoiu-Bugiuleşti, judeţul Vâlcea). Homo erectus a fost cel care a reuşit să stăpânească focul şi să-l folosească în avantajul său.

Ion Al. Popescu & Barbu Ollănescu-Orendi/ Olăneștii / un neam de boieri olteni

#BoieriiOlanesti în #memoriavalceana

,,nu ştiu să vă spun cine sau ce a fost mai întâi: râuleţul, aşezarea sau un Olănescu...” (Barbu Ollănescu-Orendi, coautor)

lucrarea pe care o promovăm astăzi sintentizează evoluția/ parcursul a 16 generații dintr-o genealogie autohtonă ,,de top”, din nefericire, azi - la un pas de a se desprinde definitiv de cultura/ originea strămoșilor ei...

CUVÂNT-ÎNAINTE

Obârşia boierilor Olăneşti se regăseşte, după documente şi legende, undeva nu departe de malurile Oltului, mai exact în mica localitate care şi astăzi poartă numele de Băile Olăneşti, localitate aşezată chiar pe râuleţul Olăneşti.

Nu ştiu să vă spun cine sau ce a fost mai întâi Olăneşti: râu­leţul, aşezarea sau un Olănescu prin personajul regăsit în docu­mente sau în legende.

Dacă se iau în considerare documentele existente, primii boieri Olăneşti au apărut cam pe la mijlocul secolului al XV-lea prin existenţa unui Goran.

Dacă se mai aruncă un ochi şi peste legende - care legende, vrând-nevrând, au întotdeauna un sâmbure de adevăr -, dacă deci se apleacă urechea şi asupra legendelor care au circulat şi mai circulă şi astăzi pe pământul Băilor Olăneşti, prima apariţie prin preajma locului, în persoana unui luptător, a unui război­nic, purtând numele de Olai, Olan, Olah sau Olea, s-ar fi petrecut cam pe la mijlocul secolului al XlII-lea.

În orice caz, Olăneştii, familie mare, numeroasă, prolifică, deţinători fiind de mari şi multe întinderi de pământ, de păduri, de case, iniţial pe toată întinderea judeţului Vâlcea, iar mai târ­ziu extinzându-se pe amândouă malurile Oltului şi în afara jude­ţului, Olăneştii ctitori de mai mult de 13 biserici răspândite şi acestea pe tot pământul care le aparţinea, Olăneştii, atât prin ceea ce stăpâneau, cât şi prin locul lor în societatea judeţului Vâlcea şi mai târziu în societatea Bucureştilor, capitala României, Olăneştii, alegând unii cariera militară, alţii cariera politică, alţii ocupând înalte funcţii administrative, alţii îndreptându-se către biserică, au jucat un mare rol şi au avut o mare contribuţie la viaţa de toate zilele, atât a comunităţii locale, cât şi a întregului judeţ, iar mai târziu, adică pe la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, chiar şi a întregii ţări româneşti.

Legaţi şi prin căsătorii de familii prestigioase, Olăneştii devin parte integrantă din ce a avut România mai important în viaţa socială, administrativă, politică şi culturală.

#baronilocali în #memoriavalceana și #bvaav

în timpuri când de familia Craioveștilor (,,deținători” ai Băniei* oltene) depindea ocuparea/ menținerea domniei țării, răzvrătirea lui Albu cel Mare (puternic feudal vâlcean, pretendent la tron) s-a terminat dezastruos: voievodul (Vlad Țepeș) „[...] l-a prins şi l-a tăiat, pe el şi pe tot neamul lui”...

(cumul de resurse în conexiune)

«Veacul al XV-lea s-a remarcat prin fapte însemnate în plan politic, prin luptele şi biruinţele câştigate împotriva turcilor. Hrisoavele din această perioadă se referă la întărirea unor proprietăţi în a Vâlcea, de multe ori acestea reprezentând danii acordate de domnitori ctitoriilor lor. În această perioadă, se constată ascensiunea familiei boierilor Craioveşti, care deţineau Bănia Craiovei. Forţa economică i-a creat familiei un statut de autonomie politică atât de largă, încât domnii aflaţi în scaun nu se puteau menţine fară alianţa cu ei. În cronicile vremii, sunt descrişi ca ,,bărbaţi vârtoşi cu pumnii grei şi glas puternic, deprinşi să poruncească”, dar şi ca apărători de ţară, ctitori de lăcaşuri sfinte, şi promotori ai culturii şi protectori ai artelor.

Judeţul şi cei 12 pârgari aveau dreptul de judecată asupra administraţiei locale. Această magistratură era eligibilă, în fiecare an, de obşte, atât pentru magistraţii orăşeneşti, municipali, cât şi pentru judeţ, cu dreptul de a fi realeşi; alegerea trebuia confirmată anual şi nominal de către domnitorul Ţării Româneşti. Aleşii obştii, judeţului şi pârgarii aveau multiple atribuţii - administrative, economice şi juridice. Ei răspundeau în faţa domnitorului şi a trimişilor săi şi de aceea, împreună cu pârcalabii, erau consideraţi dregători domneşti. Putem să spunem că pârcălabul (germ. Burggraf) era un fel de conducător al judeţului (căpitan de judeţ/ vornic), autoritatea sa oprindu-se acolo unde începea târgul.

Pârcălabul avea ca sarcină principală încasarea vămii, prin impunerea de taxe pe cei care îşi valorificau produsele agroalimentare în târg. Una din funcţiile principale ale judeţului şi a celor 12 pârgari era aceea de autentificare a documentelor notariale, lucru menţionat în diferite acte.

Vâlcea/ transportul public din 1933

cum decurgea concesionarea prin licitație a traseelor de autobuz și/ sau automobil satele cu stații de oprire

> în context, despre mărcile auto ale vremii și în special despre: 1. ,,revoluționarea” atitudinii ,,patronatului” față de ,,clasa muncitoare” din România interbelică și 2. începuturile ,,comportamentului consumerist” și la noi (mașinile Ford au fost printre primele produse ale capitalismului american importate în România, în 1911); atât pct. 1 și pct. 2. i le datorăm lui Henry Ford...

«MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AL COMUNICAŢILOR

Se aduce la cunoştinţa amatorilor, că pentru concesionarea exploatării unui serviciu public de vehicule cu tracţiune mecanică, continuu şi regulat, în sensul art. 6 din caietul de sarcini-tip, pentru transporturi de pasageri şi bagaje pe traseele specificate mai jos se va tine licitaţie publică în ziua şi ora arătată mai jos:

1. în ziua de 26 August 1933, ora 11, pentru Zătreni – Oltețu - Grădiştea – Tereja - Valea Stejarului - Ganea – Sineşti - Slăveşti – Oiseştl - Berbeşti – Roşioara – Turceşti – Mateeşti - Milostea cu ramificaţiile a) Olteţu-Văleni; b) Dela drum jud. Pârâienii-de-Mijloc, în lungime totală de 50 km.

Durata concesiunii va fi de 4 ani. (Judeţul Vâlcea).

2. Zătreni-Biserica-Butanu-Manicea -Staromiru-Tăuretşi-Ciobăbăneşti-Lăcusteni-Beneşti-Bălceşti, în lungime totală de 23 km. Durata concesiunii va fi de 4 ani. (jud. Vâlcea).

3. Craiova-Simnicul de Jos - Isvoru - Dutuleşti – Goeşti – Adâncata Popeasa-Negoeşti – Melineşti – Mierea – Birnici – Cruşetelu – Ciorani - Căprenii de Mijloc - Căprenii de Sus – Călugăru -Golumbeni - Pegeni- Hurezani de Sus, cu ramificaţiile: a) Dela drum jud. No. 1 Stoina; b) Melineşti – Amărăşti – Fărcaşu – Mofleşti – Vladimir – Dănculeşti – Pârvuleşti - Hălăngeşti – Rădineşti - Obârşia, în lungime totală de 98 km.

Durata concesiunii va fi de 4 ani. (jud. Dolj).

4. Bălceşti-Oltetu – Otetelişu – Pietroasa - Bătăşanu – Drăganu - Măciuca – Zăvoeni – Stăneşti – Cermegeşti – Roeşti – Dăeşti – Șirineasa - Halta Slăviteşti – Olteni - Gara Băbeni - Gara Govora-Stupărei-Bârseşti - VaIea Răi-R.-Vâlcea, cu ramificaţiile: a) Româneşti – Roşiile – Nenciuleşti - Crăpăturile – Tetoiu – Giuleşti – Fărtăteşti – Lădeşti - Roeşti; b) Roeşti – Lădeşti - Lăpuşata – Copăceni - Stroeşti; c) Dăeşti – Popeşti – Cârstăneşti – Oteşani - Măldărăştii de Sus, în lungime totală de 183 km.

Durata concesiuni va fi de 4 ani. (Jud. Vâlcea).

#ZiarulOrizont/ #memoriavalceana a pozelor

imaginile sunt din decembrie 1970 și ilustrează preponderent/ promovează (propagandistic) activități industriale/ economice, dar și educaționale/ culturale

aproape toate fotografiile au apărut pe prima pagină a oficiosului local - ,,Organ al Comitetului Județean Vâlcea al PCR și al Consiliului Popular Județean” - una sau mai multe poze în fiecare zi din ultima lună a anului; fostul săptămânal tocmai se transformase în cotidian, apărea și sâmbăta/ duminica în patru pagini format A2; uneori nu se tipărea edița de luni

> explicațiile sunt cele în original (la unele, identificarea ,,legendei” poate fi puțin mai dificilă (dar există pe undeva), nici calitatea tiparului nu permite rezoluție mai bună...

Pentru mai tinerii noștri cititori și pentru noii abonați, reluăm mai jos un ,,scurt tablou sinoptic al oraşului la începutul etapei comuniste”. Aceasta, în special pentru că la momentul realizării fotografiilor alăturate se cam încheiase trecerea de la ,,Arcadia pierdută” (,,orașul cultural”) la Râmnicul ,,industrial/ socialist”:

«În 1948, din punct de vedere administrativ, oraşul avea în 1948 o suprafaţă de circa 2.400 ha şi cuprindea următoarele obiective importante: Prefectura judeţului, Catedrala Râmnicului Noului Severin, 8 biserici ortodoxe, o biserică catolică, o biserică protestantă, o sinagogă, Palatul Justiţiei (Tribunalul cu două secţii), Judecătoria de ocol; palatele poştei, finanţelor şi primăriei; un liceu, un seminar, şcoli normale, şcoli secundare, de comerţ, primare, de arte şi meserii.

Alimentarea cu apă se realiza din trei surse: 1) captările Pietrari-Vlădeşti; 2) staţia de pompare Hydros din Zăvoi; 3) dealul Malului. Debitul total era de circa 1.500 mc în 24 de ore, cantitatea fiind insuficientă pentru necesităţile oraşului. Igiena urbei lăsa de dorit, căci toate gunoaiele erau aruncate direct în râul Râmnic (în prezent, râul se numeşte Olăneşti şi este una din sursele de alimentare cu apă ale oraşului).

Economia oraşului cuprindea o serie de târguri (pe 29 iunie - de Sf. Petru şi 14 octombrie - de Vinerea Mare), un târg săptămânal (marţea), fabrici de încălţăminte, tăbăcărie şi tâmplărie, ateliere de cherestea, un spital şi două sanatorii. Avea două pieţe: piaţa cu hala de alimente, în centrul oraşului şi piaţa din strada Traian (în „Ţigănie”). Existau şi trei bănci: Banca Românească, Banca Naţională şi Banca Zăvoiul.

Carte în foileton ,,Maria Tănase și cântecul românesc”/ autori Petre Ghiață și Clery Sachelarie/ cap. VIII

(urmare)

Bejanie 

După turneul victorios al „Mascotei", la sfîrşitul lunii martie 1944, teatrul „Alhambra" revine în Capitală.

În ziua de 4 aprilie, berzele ucigaşe aruncă asupra Bucu­reştilor ploaie de bombe; mii de vieţi, îndeosebi în cartierele din jurul Gării de Nord, sînt răpuse din pricina războiului în care împinsese ţara dictatura fascistă.

Două bombe cad în apropierea casei unde locuieşte Maria, iar în grădina lui taică-său din Livada cu Duzi pică o altă bombă, făcând ravagii. Ai casei scapă ca prin minune.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, în trăsurica lui Ion birjarul duşi ca vîntul de Bayadera, cîntăreaţa şi soţul ei — încărcaţi numai cu două geamantane — pornesc spre Bolintinul din Vale, comună la 20 km de Capitală, dincolo de apa Ciorogîrlei, la doi paşi de albia largă a Argeşului.

Bolintinul din Vale e o aşezare ţărănească de cîmp, în mijlocul căreia străjuiesc grădina şi casa poetului Dimitrie Bolintineanu. În parcul cu alei înguste, ipotopite de umbra copacilor bătrâni, odihnesc rămăşiţele pămînteşti ale inspira­tului nostru poet liric.

Sosesc în sat către amiază şi-şi găsesc găzduire la un sătean, unde se refugiaseră şi prieteni de-ai lor cu soţiile.

Dornică de aer şi lună plină, Maria îşi rostuieşte locuinţa într-un coşar înţesat cu fin din fundul ogrăzii. Acolo îşi sta­bileşte — cum scrie un gazetar al vremii — cartierul general.

Vrednică, asemenea lui taică-său şi maică-si, Maria se aşează serios de gospodărit, spală vasele, spală rufele într-o albie în mijlocul curţii, hrăneşte găinile şi păzeşte — ca în „Mascota“ — curcile, le îngrijeşte cuibarele, recoltînd zilnic ouăle proaspete.

Cînd îşi întinde rufele pe frînghia de uscat, fredonează cîntece ţărăneşti şi cuplete, de se strîng pe la garduri bolintinenii şi bolintinencele de toate vîrstele s-o asculte şi s-o aplaude, înălţînd mîinile peste uluci.

Prezenţa cîntăreţei schimbă climatul sufletesc al satului.

Împreună cu H. Nicolaide, care îşi alesese tot Bolintinul din Vale ca loc de refugiu, organizează două spectacole în sala cea mare a şcolii primare.

Carte în foileton ,,Maria Tănase și cântecul românesc”/ autori Petre Ghiață și Clery Sachelarie/ cap. VII_2 text

(urmare ,,cap. VII_1 text”) 

Despărțirea de Gioconda 

Paralel cu activitatea desfăşurată în cade drul pretextelor muzicale de la Teatrul Gioconda „Gioconda” , Maria cînta în fiecare seară după spectacol la restaurantul „Parcul Aro“ (de pe Calea Dorobanţilor colţ cu str. Şcoala Floreasca). 

Ca peste tot unde răsună cîntecul românesc zis de ea, sala şi grădina orîşmei sint arhipline.

Cîntecul Măriei adună laolaltă, în climatul contagioasei desfătări melodice, o clientelă, în rândurile căreia se remarcă cele mai felurite categorii: lucrători din fabrici, funcţionari, scriitori, diplomaţi etc. Toţi se simt cuprinşi de încîntarea, creată de frumuseţea folclorului nostru.

„Giocondita“, spectacol „salvat" — cum susţin cronicarii — de Maria Tănase, n-are însă noroc pînă la capăt.

Cîntăreaţa se îmbolnăveşte şi nu mai poate să apară pe scenă.

Rândurile spectatorilor se răresc şi la teatru şi în acelaşi timp se răreşte şi clientela la crîşma din Dorobanţi.

Văduvite de asistenţă, scaunele goale din sala „Giocondei" şi mesele fără consumatori iscă tristeţea copleşitoare, descura- jantă a „pustiului".

Nu sînt veseli decît „crocodilii", care nu-şi mai simt inima amară ; veninului pizmuirii îi secase sursa.

George loan Lahovari/ Conferință în A.G. a Societăţii Geografice Române/ 1891

Vâlcea sf. de sec. XIX

excepțională ,,conferență” de geografie istorică susținută de George Ioan Lahovary/ ,,adunarea generală a Societăţii Geografice Române/ sé(a)ra de 4/16 martie 1891)”; G.I.I. a fost secretarul S.G.R. încă de la înființarea ei de către Carol I

> «Quantum mutatus ab illo! putem d̦ice cu poetul atic; ce deosebire intre atunci şi acum, intre eri şi astăd̦i!»*

>> prezentările au fost publicate în foileton de revista «Familia»**

(completare resurse anterioare #memoriavalceana)

«O l t u l/ Conferenţă ţinută in adunarea generală a Societăţii Geografice Române, in séra de 4/16 martie 1891. (Urmare.)

Rîmnic. Acum intrăm in oraşul Rîmnicul-Vâlcii, care zidit sub pólele unui deal numit «Capella» se intinde in amfiteatru până in marginea Oltului. Rîmnicu este unul din cele mai vechi oraşe ale României; in vremea romanilor, aici era o vamă internă séu provincială a imperiului roman. (1) Sub imperiul bulgaro-român pe la finele vécului al 13-lea, s’ar fi zidit aici de o colonie bulgară o capelă catolică, de unde póte şi numele dealului care dominézá oraşul. Acéstá capelă a fost mai târziu transformată in monastire de călugări al ordinului Franciscanilor şi esistă şi astăzi sub denumirea poporală de bărăţie, având şi o şcolă micstă pentru copiii catolici. 

Episcopia. — Pe la anul 1355 s’a mutat aici scaunul mitropoliei din Severin şi s’a numit archiepiscopia Rîmnicului noului Severin, precum Constantinopoli s’a numit Roma cea nouă, după despărţirea celor doue biserici. Episcopia a fost mai târziu (circa 1500) reintemeiată de Radul cel Mare, după îndemnul mitropolitului Nifon. În timpul din urmă, după focul dela 1847, episcopia a fost rezidită din temeile sub domnia lui Vodă Stirbey.

Rîmnicu-Vâlcii este un oraş episcopal şi ca atare are o mulţime de biserici, schituri, metochuri atât in oraş, cât şi in imediata lui vecinătate.

Biserici. — Astfel avem in Rîmnic chiar biserica Prapadómna, séu mai bine d̦isă Prepodobna Paraschiva (2), zidită de Mihai-Vitézul in anul 1596; biserica Maica Domnului, fundată de Mircea-Basarab in anul 1388, biserica Toţi Sfinţii, întemeiată de Proin episcopul Rîmnicului şi in urmă devenit mitropolitul Grigore in anul 1726 şi altele. (3)