Hai la băi!/ Călimănești - Căciulata - Cozia - rev. România Pitorească 1988

DUPĂ 600 DE ANI

Ne aşezasem comod în şezlongurile din balconul camerei 328, a hotelului „Oltul“, şi admiram curgerea imperceptibilă a rîului bordat de maluri betonate, transformat în lac de acumulare, pe unda căruia pufaia surd vaporaşul „Căciulata“, cu cîteva zeci de copii pe punte, porniţi în croazieră pe „marea“ de la poalele muntelui Cozia. Nu mică mi-a fost mirarea cînd dr. Gh. Mămutaru, medic primar la Policlinica balneară Călimăneşti, vechiul nostru colaborator şi prieten, autor al mai multor lucrări de specialitate şi popularizare, printre care „Cura hidrominerală în litiaza urinară“, în loc să-mi vorbească despre binefacerile apelor „miraculoase“ din arhicunoscuta staţiune, îmi oferă un studiu istoric privind cei 600 de ani de la prima atestare documentară a Călimăneştiului. Discuţia care a urmat şi mai ales cele cîteva zile petrecute acolo mi-au creat o imagine cu totul specială despre acest spaţiu înavuţit de natură şi oameni; sejurul la Călimăneşti — Căciulata — Cozia, în orice anotimp, reprezintă o lecţie complexă a artei de a trăi frumos, cu trupul sănătos, mintea limpede şi învăţăminte bogate, de la tinereţe pînă la bătrîneţe.

Viteazul de la Rovine avea 28 de ani cînd a luat în mîini destinele Ţării Româneşti, şi în scurtă vreme voievodul se dovedeşte a fi înţelept cîrmuitor, vestit gospodar, bun organizator de armată şi luptător temut pentru duşmanii gliei strămoşeşti, distins diplomat şi politician, „principe între creştini cel mai viteaz şi cel mai ager“, cum îl descrie cronicarul otoman Leunclavius. Imediat după urcarea lui Mircea pe tron (23 septembrie 1386), se pune temelia mînăstirii Cozia, lucrările de zidire începînd în primăvara anului următor; acestea au durat pînă la jumătatea lunii mai 1388, data sfinţirii fiind 18 mai, pentru ca două zile mai tîrziu Domnul să emită hrisoavele prin care acorda danii şi întăriri de proprietăţi noului lăcaş, cel mai de preţ monument al său, aflat lîngă „satul numit Călimăneşti“.

— Aici se găseşte chipul voievodului zugrăvit în naos, pe zidul din dreapta, precum şi mormîntul, în pronaos, al celui numit Mircea I, Mircea cel Mare, Mircea Basarab, Mircea cel Bătrîn şi Mircea „Cozianul“, îmi spunea cercetătorul Gamaliil Vaida, autorul volumului omagial „Cozia, vestită ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare“. Mormîntul său, în formă de sarcofag oriental, lucrat din piatră, a fost profanat de invadatori de cîteva ori. Cine va fi răpit coroana de aur şi podoabele voievodului Mircea, nu ştim. Din capacul original se mai păstrează doar o bucată, în Colecţia muzeistică a mînăstirii; în 1938, s-a făcut după ea lespedea actuală şi s-a dăltuit textul lapidar: AICI ODIHNESC RĂMĂŞIŢELE LUI MIRCEA, DOMNUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI, ADORMIT ÎN ANUL 1418.

— Aţi pomenit de profanări şi invazii; vreţi să detaliaţi puţin?

— Aşezat „în calea tuturor răutăţilor“, pe pămîntul românesc s-au dat numeroase lupte între turci, ruşi şi austrieci. Între acestea, şi cea din 1788, cînd otomanii, după cum spune cronicarul Dionisie, au prădat visteria Coziei, au luat cărţi ferecate în argint, odoare, obiecte şi lingouri de aur şi argint, unele bătute cu pietre scumpe, pînă şi porţile mari de fier, duse în cetatea Vidin. După înfrîngerea revoluţiei din 1821, mînăstirea a fost ocupată de turci; icoanele au fost arse, mormintele profanate, pictura murală degradată. O perioadă tristă începe în 1879, mînăstirea devenind penitenciar, anexă a Ocnelor Mari, pînă în 1893. În timpul războiului din 1916—1918, ungurii şi nemţii cotropitori au transformat biserica în grajd de vite! După Unirea cea Mare, au venit însă vremuri bune: în 1928, Comisia Monumentelor Istorice a început refacerea Coziei, dar de abia între anii 1958—1961 a fost restaurată în condiţii optime, pentru ca în 1970, 1977 şi 1983 să fie executate importante lucrări de protejare a clădirilor, de amenajare a muzeului, de conservare şi restaurare a picturilor murale. După 600 de ani, „bătrîna“ Cozie se află îmbrăcată în mantie nouă, ca o tînără mireasă, al cărui cortegiu modern îl formează chiar Complexul balnear Cozia şi apele unduitoare ale lacului hidrocentralei Cozia-Turnu.

APĂ „PUCIOASĂ“ ŞI DISTINCŢII

Părăsim Cozia şi ne întoarcem la hrisoavele de care-mi vorbea medicul Gh. Mămutaru. În ele se află prima atestare a Călimăneştiului. Aşezarea exista, în acel an 1388, şi începuturile ei se pierd în negura vremii. Zona întreagă (depresiunea Jiblea-Berişlăveşti), aflată la poalele munţilor Cozia şi Năruţiu, la altitudinea de 280 m, cu dealuri şi lunci, păşuni şi păduri, cu apa Oltului bogată în peşte, va fi fost locuită de daci; la venirea romanilor, în poiana de la Bivolari exista o aşezare puternică, în apropierea căreia, sub împăratul Hadrian (117—138 e.n.), s-a ridicat castrul de piatră Arutela (sau Alutela, de la denumirea latină a Oltului — Alutus). Romanii, cu grija lor permanentă pentru sănătatea minţii şi a trupului, au construit aici şi băi (terme), folosind apele minerale sulfuroase termale, de un real folos reumaticilor. Cu toate vicisitudinile, aceste băi au funcţionat pînă la începerea lucrărilor hidroenergetice din poiana Bivolari (1977). Vestigiile străvechiului castru au fost amenajate în anul 1984, oferind astăzi unica imagine de acest gen din ţara noastră.

Staţiunea are un climat temperat continental, fără schimbări bruşte de temperatură şi umiditate. Vînturile dominante sînt cu direcţia nord-sud, pe culoarul Oltului, de intensitate mică. Are peste 1900 de ore însorite pe an.

Factorii terapeutici: ape minerale sulfuroase, clorurato-sodice, calcice, magneziene, cu o concentraţie de 0,43—17,7 g o/oo, clasificate în două grupe: reci, sub 20°C, pentru cura internă, şi calde, peste 40°C, pentru cura externă; climatul temperat este, de asemenea, factor terapeutic.

Instalaţii moderne de cură. La Călimăneşti se află secţia clinică a Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie. La Căciulata funcţionează un sanatoriu pentru copii (6—16 ani) cu sechele după hepatita epidemică şi un sanatoriu pentru silicoză. Complexul balnear Cozia este un unicat, pe profil, din România.

Indicaţii terapeutice: afecţiuni digestive, renale, reumatismale, metabolice, alergice şi profesionale.

— Despre folosirea apelor minerale din zona Coziei, remarcă interlocutorul, se vorbeşte pentru întîia oară în prima jumătate a secolului al XVI-lea, într-o lucrare hagiografică din vremea lui Neagoe Basarab, cum că „acolo cură piatră pucioasă“. Un veac mai tîrziu, Matei Basarab avea la mînăstire o cadă, în care făcea băi cu apă termală, pentru a-şi alina suferinţele din oase.

Aceste izvoare sînt analizate chimic în anul 1830, de către doctorul C. S. Siller, publicînd rezultatele în „Curierul românesc“. Mai tîrziu, printre cei ce au cercetat calităţile terapeutice ale acestor ape a fost şi dr. C. Davila; rezultate încoronate „cu cel mai briliant succes“ şi cu propunerea ridicării a „vreo 50 de încăperi de băi şi alte atîtea osebite încăperi de locuinţă“.

Multisecularul sat Călimăneşti, devenit în veacul trecut staţiune balneară, este astăzi un oraş modern, aflat în plină expansiune urbanistică, cu o puternică bază economică şi comercială şi un bazin turistic de prim rang în judeţul Vîlcea. În ultimele decenii, vechile izvoare au fost reamenajate, s-au forat altele noi, pînă la considerabila adîncime de 3250 m, a căror temperatură se ridică la 87°C! Concomitent s-au construit complexe balneare la Căciulata şi Cozia şi a fost modernizat Pavilionul Central din Călimăneşti.

— Dintre toate noile dotări, spunea Marin Sandu, directorul staţiunii, merită apreciată în mod deosebit „trefla arhitecturală“ formată din hotelurile „Căciulata“, „Cozia“ şi „Oltul“, fiecare cu cîte 400 de locuri-cazare, pensiune-restaurant, săli de lectură, bibliotecă, club ş.a.m.d. Ele sînt legate prin baza de tratament, avînd următoarele secţii: băi sulfuroase la cadă, hidroterapie, electroterapie, aerosoli, masaj, săli de gimnastică, piscină, saune şi un bazin în aer liber cu apă sulfuroasă termală, precum şi o buvetă pentru izvoarele minerale de cură internă şi terenuri de sport.

Călimăneşti — Căciulata — Cozia este o staţiune pentru toate anotimpurile. Aici sosesc turişti de pe toate continentele — în decembrie 1981 a poposit şi primul grup din Australia. Anual, zeci de mii de oameni îşi caută sănătatea în această salbă de ape miraculoase şi în special „fabricanţii de pietre“, cum li se spune bolnavilor de litiază urinară. Cura hidrominerală poate fi profilactică sau terapeutică; ea este indicată după toate tipurile de intervenţii urologico-chirurgicale şi se asociază celorlalte mijloace terapeutice. Am întîlnit suferinzi care aici se tratează de ani de zile, scăpînd de bisturiu şi de durerile atroce, prevenind recidivele. Toţi pacienţii au avut numai cuvinte de laudă la adresa crenoterapiei, a condiţiilor în care se face şi a ambianţei generale din staţiune. Hoteluri, vile, campinguri, piscine termale în aer liber, monumente istorice şi ale naturii, trasee montane, ştranduri, insula Ostrov, posibilităţi multiple de agrement, edificii de cultură, excursii etc., toate sînt la dispoziţia oaspeţilor veniţi de pretutindeni. Gospodarii oraşului balnear se mîndresc cu numeroase distincţii, primite în întrecerile socialiste dintre localităţi, printre care la loc de frunte este Ordinul Muncii clasa I-a, obţinut în 1975, singura staţiune din ţară onorată cu această înaltă distincţie!

La poalele muntelui Cozia, pe malul unui rîu transformat în lumină, într-un loc veşnic de prezenţa Marelui Voievod Mircea, din ape subpămîntene dătătoare de viaţă, întinereşte mereu un oraş multisecular, spre binele şi sănătatea oamenilor acestui pămînt.

VALENTIN HOSSU-LONGIN

>>

Sursa: ,,România Pitorească”/ revistă editată de Ministerul Turismului/ nr. 11 (203)/ noiembrie 1988.