<<
Tocmai murise Alexandru-Vodă Suţu, la 1821, de moarte prepuelnică, şi obşteasca oblăduire se încredinţase, pînă la o nouă alegere, caimacanilor boeri: Negri, logofătul Samurcaş, vornicul Mihalache Manu şi vistierul Alecu Filipescu, ce’i mai zicea şi Vulpea.
Erau grele şi amare vremuri de bejanie şi răsmeriţă, căci veştindu-se în
ţară de eteria grecească şi zvonindu-se că turcii au spînzurat la Ţarigrad pe
patriarchul Grigorie, s’a înţeles numai de cît că steaua Fanarului pornită spre apus, aşa că s’a luat înţelegere, între mai multe feţe mărite, să se scuture şi ţara romînească de lepra grecismului.
In afară de arnăuţii lui Vodă nu era altă oaste de seamă în ţară şi spătarul
Grigore Băleanu, ori hatmanul Mihăiţă Filipescu, precum şi alţi boeri ai ţării
erau doar căpetenii de ieniceri turceşti, făcînd parte din ceata otu z-bir (regimentul 31), iar mai mare peste arnăuţii domneşti era căpitanul Farmachi care, de şi de viţă grecească, se învoise cu boerii ţării şi cu episcopul Ilarion de Argeş, să răpună pe Alexandru Şuţu, pentru ca mai lesne să se ducă la îndeplinire gîndurile de izbăvire, a norodului, de Domni, de mitropoliţi, de episcopi, de egumeni şi de ispravnici greci.
Ne avînd însă nici un fel de oaste românească, spătarul Băleanu, care era
om cu multă trecere către olteni, scrise slugerului Tudor Vladimirescu, la Gorj, că de îndată ce va auzi de moartea lui Alexandru Şuţu să se răpeadă
în goană la Bucureşti cu cetele sale de panduri adunate de prin Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Romanaţi.
Căpitanul Farmachi nu fu în stare să-şi ţină cuvîntul dat către boeri, dar
totuşi peste puţine zile se află că bătrînul Domn murise, zice-se, otrăvit.
Tocmai în aceea vreme soseau în capitală şi cetele beizadelei Dumitrache
Ipsilante, adunate şi împlinite în ţara Moldovei, iar pandurii lui Tudor trecu-
seră Oltul şi erau pe drum.
Către Slatina, pandurii au făcut atari neorîndueli în cît se zice că Tudor a
fost nevoit să spînzure pe doi din căpitanii sei; pe de altă parte, cetele lui
Ipsilante de mavrofori, arnăuţi şi călărime moldovenească, cei mai mulţi mercenari, nu aveau nici un cuvînt să cruţe ţara şi făceau mari stricăciuni, aşa în cît de spaimă şi de groază fugi mai toată boerimea la Braşov, rămînînd ţara în seama caimăcămiei şi a negustorimei care nu mai ştia cum să facă să îndoiască străjuirea, ca să nu li se primejduiască avutul.
La Braşov în Transilvania s’a adăpostit cu acest prilej, nu numai mitro-
politul Dionisie Lupu, episcopii Ilarion al Argeşului şi Rătescu al Buzăului, dar şi banul Grigore Brîncoveanu, vornicul Grigore Băleanu, Mihalache şi Costache Cornescu, logofătul Iordache Filipescu, Iancu Alecu şi Nicolăiţă Filipescu, Al. Filipescu Drăsneanu, Grigore şi Costache Ghika, logofătul Iordache şi Manolache Florescu, Alecu Racoviţă, Al. Vilara, Iancu Văcărescu şi alţii.
Împăratul Francisc I cu frăţească dragoste i-a îmbrăţişat şi toate dregătoriile aveau straşnică poruncă de la dînsul ca să ocrotească pe băjenarii din Romînia în toată ţara Austriei, iar grecilor li s’au făcut cunoscut să se depărteze, în termen de o săptămînă, mai înăuntrul Transilvaniei, ori să se întoarcă de îndată înapoi în Moldova şi Muntenia, dînduli-se pentru aceasta bani de cheltuială şi paşapoarte.
Pentru ţinerea ordinei, împăratul a învestit pe logofătul Iordache Florescu
cu dregătoria de poliţai la toate pricinele Românilor, dîndu-i deplină împuternicire să judece şi să împlinească hotărîrile sale şi făcîndu-i chiar cinstea de a-i pune pajură la poartă, jandarmi şi căprari nemţeşti la îndemînă, cari să-i împlinească poruncile şi să-i stea întru ajutor, la ori-ce împrejurare.
Într’o zi de Duminică, mitropolitul Dionisie Lupu a ţinut singur slujba bi-
sericească la biserica grecească din Braşov şi atunci s’a prilejit banului Grigore Brîncoveanu de a dărui bisericei moşiile Sîmbăta de sus şi Sîmbăta de jos, ce le avea în ţinutul Făgăraşului, de la strămoşii săi Basarabi.
Într’această vreme, amestecătura de voluntari şi mercenari, cei mai mulţi
haimanale, greci şi moldoveni, cu care venise Ipsilante, tăbăruise în marginea Bucureştiului, la Colentina, pe cînd beizadea Dumitrache trăsese în gazdă la cişmeaua lui Mavrogheni.
Atunci s’a ridicat în Capitală cel d’întîi steag al zaverei, în casa lui Dumi-
trache Belu, în capătul uliţei Işlicarilor.
Aghiotanţii lui Ipsilante erau: doctorul Hristori, maiorul Şuţu care comanda batalionul sacru, purtînd cocarde tricolore la piept şi semnul morţii de
argint la chivără; Caravia şi Dumitru Duca care comandau cavaleria, alcătuită mai mult din moldoveni năimiţi, cu numele de arvaţi, cari jefuiau norodul, luîndu-i armele, caii şi tot ce avea mai bun.
Bucureştii—după cum am spus—n’avea altă strajă de cît arnăuţii cari de
astă dată steteau sub ascultarea căimăcămiei şi aveau de căpitani pe: Mi-
hali, Ghencea, Franguli, Diamandi, Farmachi şi Fochianu, cunoscut mai bine sub numele Bimbaşa-Sava.
Aceştia se înţeleseră repede cu Dumitrache Ipsilante şi se învoiră a-i sta întru ajutor, la toată nevoia, chiar în lupta cu turcii, despre care se auzea că vor să intre în ţară.
Cînd Tudor Vladimirescu sosi cu catanele sale, intră în curtea mănăstirei
Cotroceni şi se întări acolo cu şanţuri, şi cu 4 tunuri domneşti, fiind vremea
sub seară. Garda aleasă de dînsul şi-o aşeză în curtea şi în casele lui Brîncoveanu, sub Mitropolie, iar el trase în gazdă la casele lui Orăşanu, cu care era vechiu prieten, tot sub Mitropolie.
Arnăuţii căpitanilor Mihali şi Diamandi ocupau curtea Mitropoliei şi, cu-
noscînd de mai nainte gîndurile pandurilor lui Tudor, nu puteau să-i sufere
chiar de la început; drept care şi începură a trage cu gloanţe asupra lor,
din clopotniţa Mitropoliei în curtea Brîncoveanului. Oltenii răspunseră şi ei
cu gloanţe şi ast-fel petrecură toată noaptea, pînă la ziuă.
Sfetnicii lui Tudor erau: căpitanii Ciupagea, Hagi-Prodan, Macedonski şi Carcaleţeanu.
A treia zi tocmai a fost poftit Tudor Vladimirescu, de Ipsilante, în tabăra
de la Colentina, unde s’a dus dinpreună cu Macedonski şi Hagi-Prodan.
Cu toate onorurile ce i s’au făcut, după dulceţuri, cafele şi ciubuce, căpe-
tenia oltenească n’a primit să se înhăiteze cu streinii de neam şi s’au des-
părţit fără a se putea înţelege, iar Ipsilante, bănuind că i-ar putea fi piedică,
îşi puse în gînd să’l piardă.
Chiar de a doua zi taberele fură ridicate şi Ipsilante, cu ceata sa, pe lîngă
care se alipise şi arnăuţii domniei, plecă spre Tîrgovişte întru întîmpinarea turcilor.
Starea armăturii lor era de jale şi, de aceea, dînd peste învelitoarea de
plumb a mitropoliei oraşului, au stat mai multe zile de au desvelit sfîntul
locaş ca să taie gloanţe pentru mavrofori.
Nu mai puţin şi tunurile de la Cotroceni, pe care Tudor le abandonase
părăsind Bucureştii, ne avînd muniţiuni, Ipsilante le-a luat cu dînsul şi a pus
tinichigii să le fabrice mitralii de tinichea umplute cu sticlă, pietre şi cuie.
Mai înainte de a părăsi Tîrgoviştea, Ipsilante s’a îngrijit să pună mîna, prin
trădare, pe Tudor Vladimirescu, ceea ce le-a şi reuşit arnăuţilor, sub căpita-
nul Farmaki, care l’a ridicat fără de veste de la Goleşti, lîngă Piteşti, unde
poposise, cu jandarmii şi ducîndu-l la Tîrgovişte l’a dat în primirea lui Ca-
ravia care l’a omorît într’o chilie de-a sfintei mitropolii.
Pandurii lui Tudor, după această crudă pierdere, s’au îndreptat spre Vîl-
cea, au trecut Oltul şi s’au risipit pe la casele lor.
Curînd după aceasta, aflîndu-se că Giugir Efendi, chehaia bey, paşa Sili-
strei, a trecut Dunărea cu oaste, s’a depărtat Ipsilante cu armata lui spre
Rîmnicu-Vîlcei, unde s’a oprit el cu sfetnicii, iar infanteria şi cavaleria a
trimis-o spre Drăgăşani, unde începuse a sosi armată turcească din spre Vidin.
Aci a şi avut loc ciocnirea în care batalionul sacru, sub comanda maioru-
lui Şuţu, a făcut minuni de vitejie, dar a căzut copleşit de numărul împătrit
de mare al turcilor, mai ales că arnăuţii şi arvaţii călări, de sub comanda
lui Caravia, cum au ajuns în dealul Drăgăşanilor au spart pivniţele de la
vii şi s’au îmbătat ast-fel în cît n’au mai fost de nici un ajutor pe timpul
bătăliei.
Aflînd de această ispravă, Ipsilante a fugit din Rîmnicu-Vîlcei în Transil-
vania, prin pasul Turnului Roşu.
I. Storic
>>
Sursa: ,,VIAȚA MILITARĂ”/ supliment al cotidianului ,,Adevărul”/ Marți 6 Mai 1903.
_________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #Drăgășani #IstoriaDragasaniului #TudorVladimirescu #panduri #Revoluțiadela1821 #Eteria #Ipsilanti #FilikiEteria #SocietateaPrietenilor #ilustrațiiraduoltean #PhilikiHetairia #ΦιλικήΕταιρεία
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu