Pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domnica Ciucă, prof. Ion M. Ciucă/«1821 Drăgășani/ Mormântul regimului fanariot», Capitolul I

Capitolul I/
Viața și moartea unui martir al românilor: Tudor Vladimirescu
- scurtă prezentare -

Aricescu, cel care a făcut primele investigaţii asupra revoluţiei lui Tudor, spunea că acesta „este născut în comuna Vladimir, districtul Gorj". Cei care l-au cunoscut spuneau că la anul 1821 avea „cam 40 de ani‘‘( 1).

Tatăl său Constantin, zis Ursu, s-a căsătorit cu Ioana, de spiţă preoţească, din satul amintit. Din neamul ei se trăgeau mai mulţi preoţi: Dionisie Arhiereul, Varlaam monahul, Mitrofan ieromonah. Poate că şi aşa se explică profunda lui credinţă în Dumnezeu şi neam (2).

În 1808, împreună cu Gheorghe Donea, ctitoreşte o biserică pe care o înzestrează cu treizeci de stânjeni de pământ, în satul Prejna. Aici se află şi portretul lui de ctitor cu inscripţia „Biv-vel sluger Theodor, comandir“(3). Contemporanii spuneau despre el că era „om din popor şi fără învăţătură“(4) sau că „era pământean, din judeţul Mehedinţiului, născuţi din părinţi proşti, din neamul pandurilor“(5). E uşor să ne dăm seama că acestea erau puncte de vedere ale inamicilor.

Un Dăscălescu spunea: „l-am cunoscut personal, era de felul lui răzeş din judeţul Gorjului“ (6). A avut un frate - Papa - şi o soră, Constandina. Pavel, luat de turci după înfrângerea revoluţiei, nu a mai lăsat ştiri despre el, pierzându-i-se urma la Vidin.

Tudor a crescut într-un mediu ostil, de aceea a devenit sumbru, închis, bănuitor, vindicativ şi violent.

S-a preocupat să strângă ceva avere prin diferite slujbe: slujba la boier, slujba la stat, cârciumărit, arendăşie, morărit, negoţ cu peşte, seu, vite, cereale.

A învăţat carte cu ajutorul preotului satului, Pîrvu Cihoiu din Vladimir. A intrat în serviciul boierului Ioan Glogoveanu din Craiova, „unde a şi învăţat carte şi limba grecească"(7). La 18 ani a intrat în serviciul pandurilor. Cu ajutorul lui Glogoveanu, a învăţat multă carte şi a devenit „foarte deştept”. S-a ocupat şi cu comerţul de vite, pentru boieraşul amintit, în Transilvania. Intrând în slujba ostăşească, a devenit comis, apoi vătaf de plai la Cloşani. În 1811, ocupaţia rusească îl numeşte zapciu, iar la 1815 devine polcovnic de poteră peste 30 de panduri şi apoi vătaf de plai. În 1819, era vătaf de plai la Câineni.

Datorită calităţilor sale militare, a fost remarcat de consulul rus Pini, cu ajutorul căruia devine protejatul lor (al ruşilor). Ca urmare, a primit brevetul pentru gradul de locotenent.

Notă către consulul general Pini.

Departamentul inspectoratului statului major al maiestăţii sale imperiale roagă să se predea slugerului Tudor Vladimirescu, care se află în Bucureşti, brevetul pentru gradul de locotenent. în : consecinţă, se expediază excelenţei voastre menţionatul brevet, urmând ca dvs., înmânându-1 locotenentului Vladimirescu, să binevoiţi a lua de la el o adeverinţă de primire şi a o expedia acestui departament.

Nr. 14. Luna mai ziua 1,1819. I

Expediat la 2 mai 1819.

Nikonov P.

Arh. Min. Ext. U.R.S.S., Moscova, Fond Arhiva principală III-5, anul 1818, nr. 14.Subsemnatul, am primit de la d. Pini, consilier activ de stat şi consul general în Ţara Românească şi în Moldova, brevetul ce-mi aparţine pentru gradul de locotenent, trimis de inspectoratul departamentului statului major al maiestăţii sale imperiale, prin ministerul afacerilor externe.

Drept care semnez cu propria mea mână.

Semnat: Théodor Vladimiresco Bucureşti, 26 mai 1819

Arh. Min. Ext. U.R.S.S., Moscova, Fond Arhiva principală II1-5, anul 1818, nr. 14.

Nr. 185

De la consilierul activ de stat şi consul general, bucureşti Nr. 180 iunie ziua 9 1819.

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE Departamentul asiatic

Brevetul pentru gradul de locotenent, aparţinând slugerului Tudor Vladimirescu, aici anexat, l-am primit în bună stare odată cu departamentul asiatic din 1 mai trecut cu nr. 14 şi 1- «m amânat domnului T. Vladimirescu. Am onoarea a expedia alăturat acelui departament adeverinţa de primire a menţionatului brevet.

A. Pini

Arh. Min. Ext. U.R.S.S., Moscova, Fond Arhiva principală III 5, anul 1818, nr. 14.

Din acest moment, începe să fie preocupat de recrutarea oamenilor de încredere, pentru eventualitatea Unei acţiuni de alungare a fanarioţilor dar şi a unui război t ti turcii. Iată unul dintre cifrurile folosite în astfel de misiuni.


13 decembrie 1820

Tudor Vladimirescu scrie lui N. Zoican să cumpere capre şi vite.

Cu fericită sănătate, chir Nicolaie.

Am înţăles că nici până acum nu te-i mai dus la Corzi însuţi, ce umbli triimeţând pe unii-alţi, care nu fac nici o trabă. Ci iată că-ţi scriu: nicidecum zăbavă să nu mai faci, ci să mergi singur şi să cauţi să scoţi banii toţi şi în grabă să umbli ca să-i împărţi pe capre. Şi până când îţi voi mai triimite eu alţi bani, să mergi negreşit să mai iai de la pretinii aceia de la Ostrov şi să împărţi pe o mie de vite deplin, pe vreo 200 sau şi mai mult să dai bani la căprar Mihăilă. Am vorbit şi cu căprar Dumitru ca să-ţi facă tot feliul dc înlesnire. Numai fă-ţi ochii în patru, nu te da lenii, precum te-ai dat pân acum. Şi iar să bagi de seamă bine ca mai mult de şase lei şi jumătate de pereche să nu dai, ca să nu păţim precum am păţit astă primăvară, ci aşa să urmezi.

(Document, Răscoala din 1821,1, p. 109).

Între timp, se judecă cu diverşi pentru pământ, vite, bani etc.. Mereu în căutarea dreptăţii, prin tribunale a dobândit o mare experienţă judiciară, dar se alege şi cu porecla ,,târâie-brâu“( 8 ).

Pe la 1812, Tudor adunase o avere frumoasă, compusă din o sumă apreciabilă de bani, mai multe case mari, vii, locuri de prăvălii, mori, arămuri, argintării] arme, etc.. Nu este de mirare că, nevoit să lupte pentru fl răzbi în mediul acela aspru, Tudor a devenit un om dur, posomorât, sanguinar „greu din fire”, cu vorba scurtă și repede, aspră şi poruncitoare. Iată un exemplu: când l pierdut un proces cu boierul Glogoveanu, a şi ameninţai pe boieri: „Pe unde pun azi cocoanele voastre panglicele, vor pune într-o zi oltenii mei curelele opincilor “ Şi chiar le-au pus!

În vizită la cineva mai de rang, nu sta niciodată jos, pentru că, spunea el, „să nu fie silit să se scoale de ar veni cumva vreo putoare de ciocoi“ (9). Ţinuta lui era milităroasă, „sta drept ca un soldat“ şi avea în toată înfăţişarea lui „un aer de comandir“ (10). Despre înfăţişarea lui fizică, se spunea că este un „om de statură mai mult decât mijlocie, talia bine proporţionată, faţa palidă, mustaţă galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, trăsăturile feţei potrivite, nici prea durduliu, nici prea slab, cu o mică bărbie, un om nu urât". Avea un neg pe umărul stâng al obrazului (11).

Toţi cei care l-au cunoscut spuneau că „era un om de inimă şi hotărâtor, poate şi ambiţios, şi din aceste calităţi se naşte vitejia. Cine ştie ce ar fi fost într-altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om. Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit “ (12).

Şi F.G. Laurençon, preceptorul familiei domnitorului Alecu Şuţu, cel care l-a cunoscut pe Tudor, spunea despre el: „Theodor era om de înfăţişare destul • de comună şi care n-a primit nici o educaţie; dar avea spirit natural şi anumită dârzenie de caracter care-i ţineau oarecum loc de cunoştinţă“ (13).

Chiriac Popescu, unul dintre aghiotanţii săi - şi unul dintre cei care l-au trădat... - spune că „Vladimirescu era fireşte om al războiului, îndrăzneţ şi tot foc, puţin la vorbă şi voinic la inimă şi la suflet, nelenevos, cu multă minte sănătoasă şi curajos" (14). Alt trădător, M. Cioranu, zice şi el: „Trebuie să spunem, adevărul, Tudor era un om sever şi de multe ori şi la multe împrejurări, foarte crud" (15).

Zilot Românul, care l-a cunoscut foarte bine, spunea: „cu adevărat avea omul duh firesc şi vorba lui puţină, şi totdeauna pe gânduri, şi când îl frigea cărbunele ce-l avea ascuns în inimă, scăpa câte o vorbă desperată asupra tiraniei" (16)

Tudor era iubitor de istorie, citea cu plăcere ce-i cădea în mână. Popa Stoica îi dă Istoria Românească, pe care-o studiază cu interes.

Calităţile lui militare au fost recunoscute de toţi în timpul războiului din 1806-1812. Tudor comanda pandurii şi s-a remarcat în luptele de la Rahova, Negotin şi Cladova. Astfel, ruşii l-au decorat cu ordinul „Sf. Vladimir“ şi l-au înaintat la gradul de locotenent. Totodată, împăratul îi trimite un inel cu iniţialele sale, după cum am arătat mai sus. În acelaşi timp, devine sudit (supus, protejat) rus, deci protejatul Rusiei. Dar Rusia nu l-a ajutat atunci când el a declanşat revoluţia, ba mai mult, l-a încurcat. Toate ordinele şi statutul de sudit i-au fost retrase.

Fiind mereu prin tribunale, pe drumuri, sau cu treburi militare şi negustoreşti, Tudor a căpătat o oarecare experienţă politică. Vocaţia militară i-a fost pe deplin recunoscută de pandurii lui care l-au urmat. Tudor cunoştea bine şi politica Europei de atunci. Aflându-se la Viena, tot cu procese, chiar în momentul când marii învingători ai lui Napoleon se reuneau pentru reorganizarea Europei, Tudor cunoştea intenţiile acestora, se ţinea la curent cu ceea ce se întâmpla acolo (17). Iată ce relata Popa Stoica despre intenţiile mai-marilor europeni, după discuţia avută cu Tudor: „Şi împăraţii în Pariz pace pusără. Cei trei aliaţi: Franţ I, Alexander I, cu Vilhelm II şi cu alţii, în Beciu congres ţinură. Unde şi boieriu Tudor să dusă, de la mine pă poştă să pusă. De la Beciu în Bucureşti, de-acolo, Ruşova. In Mehadia, cvartir 6 săptămâni şezu. La mine în toate zilele venea, bine să păzea: cuminte. Şi iar la Bucureşti să dusă “. Se pare că aici erau probleme secrete!(18).

Între timp, turcii, „hoţomanii ", îi prădaseră averea de la Cemeţi. Revoltat, el avertizează reprezentanţii stăpânirii că „vor lua plată dumnezeiască“ și că „o stăpânire cu aşa ţară mare în mâini, şi un lucru de nimic n-au putut opri, ci ne lasă de ne prăpădim şi ne stinserăm de tot! Adalâii (turcii, n.n.) au început a lua şi a robi de oameni, spre mai mare bătaie de joc. “ şi că ,,toată lumea râde ce bezecniciia acelui stăpânilor şi a boierilor români. Toate stăpânirile şi toată lumea Europei oropsesc pe boierii rumăneşti şi râd de dânşii, ocară mare “ (19).

În astfel de vremuri, nu este de mirare că Tudor era nevoit să-i ridice la luptă pe pandurii săi. Din noiembrie 1820 şi până în ianuarie 1821, Tudor se află la Bucureşti sub pretextul unui proces în faţa divanului ,,veliţilor boieri". În capitală, a fost văzut în prezenţa lui C. Samurcaş, caimacamul Craiovei, Iordache Olimpiotul, consulului rus Pini, D. Macedonschi, Ioan Farmache, Hagi Prodan, polcovnicul Iova, bulucbaşa Ghencea etc., toţi iniţiaţi în planurile Eteriei. Printre prevederile acordului secret se stabilea că „românul de baştină nu trebuie să se supună arnăutului, nici arnăutul grecului, nici grecul sârbului, nici sârbul macedoneanului, ci toţi să lucreze de comun acord şi unitar“(20). În realitate, este clar că se dorea subordonarea tuturor, cauzei eteriştilor, lucru pe care Tudor nu l-a acceptat - de aici moartea lui.

Iată ce relata vâlceanul nostru, Naum Rîmniceanu, bun cunoscător al politicii timpului: „Iar lui Teodor Vladimirescu, ştiindu-l român, nu-i descoperea ceea ce avea ei în socoteală pentru Moldova şi Ţara Românească, fără numai l-au învăţat să scoale pe panduri în picioare şi pe tot norodul cu proclamaţii spre dărâmarea şi stingerea stăpânirii fanarioteşti ce a jefuit ţara şi cu moarte asupra boierilor pământeni, ca unii ce au fost uniţi şi împreună lucrători cu fanarioţii “ şi că ,,prostul pandur Teodor, neştiind cele mai adânci uneltiri ale complotului grecesc şi că pe dânsul îl avea numai organ până au primit cu bucurie să le pue în lucrare“ (20). De fapt, Tudor ştia în detaliu totul, prin boierii Gr. Brîncoveanu, Gr. Ghica şi Barbu Văcărescu, care erau iniţiaţi în treburile Eteriei şi care se făgăduiesc să ajute pe Tudor în răscularea poporului.

(Bucureşti) 15 ianuarie 1821

Gr. Brîncoveanu, Gr. Ghica şi Barbu Văcărescu făgăduiesc să ajute pe Tudor Vladimirescu în răscularea poporului.

În numele prea sfintei şi nedespărţitei troiţei a unuia adevăratului dumnezeu.

Fiindcă este să se facă obştescul folos neamului creştinesc şi patriei noastre, drept aceea ca nişte buni şi credincioşi fraţi creştini toţi şi iubitori neamului, (pe] dumneata sluger Teodore te-am ales să rădici norodul cu arme şi să urmezi precum eşti povăţuit; şi noi ne jurăm din parte-ne subt aceste iscălituri, pe numele marelui şi unuia adevăratului dumnezeu, că la toate vom da ajutor cu mijloacele folositoare şi cuviincioase şi vom lucra unde şi la ce ni să va cuveni pentru obştescul folos, puind toată silinţa la cele ce va cere această delicată pornire. Pentru care, cumpănind această madeà după cererea dumitale, vei fi folosit economisind dumneata cheltuiala la trebuinţa aceştii porniri; precum am şi făgăduit şi noi vom răspunde. Iar când vom urma împotrivă şi celor mai sus făgăduite vom călca vreuna dintr-însele, atuncea ca nişte netemători de d-zeu şi vrăşmaşi neamului şi binelui obştesc, nu numai înaintea înfricoşatei judecăţi să avem pârâşi pe dumnezeu şi să fim lipsiţi de bunătăţile cereşti, ci şi aici judecându-ne de către cei înfrăţiţi, prin destoinice arătări învinovăţiţi, să ne pedepsim după hotărârea pravililor. Şi spre credinţă am iscălit.

Grigorie Brîncoveanu Grigorie Ghica Barbu Văcărescu Bucureşti, 29 octombrie 1820

        Căminarul Sava comunică lui Xanthos iniţierea Iui Brîncoveanu în Eterie.
            Bucureşti, 29 octombrie 1820 Prea nobile domnule Xanthos,

Am primit dorita d-voastră scrisoare din 12 curent şi am citit bine cele scrise. Iată aci alăturat veţi găsi o scrisoare pentru prea luminatul, pe care sau i-o veţi trimite pe cale sigură, sau i-o veţi înmâna, dacă vă aflaţi la Chişinău. Nu mă întind mai mult, deoarece din această scrisoare veţi afla totul. Acolo veţi vedea deci despre Brîncoveanu, dar această persoană a primit aceasta sub cuvânt ca să nu-l afle altcineva şi să-l păstraţi foarte secret; acelaşi lucru să-l spui şi prea luminatului; nu este de loc convenabil să se facă cunoscut numele pomenitului boier, fiindcă atunci în loc să ne bucurăm de foloasele cele mari, de care sperăm, vom încerca o mare pagubă. Sunteţi în situaţie să cunoaşteţi mai multe.

Nu mă îndoiesc că aţi aflat de moartea lui Pehlivan paşa, care a fost otrăvit de paşa bei. Cer răspuns grabnic despre tot ce vă scriu. Călugărul aşteaptă scrisorile patriarhiceşti, care urmează să fie trimise de domnul Themelis din Constantinopol. Nemaiavând altceva nou, vă sărut frăţeşte.

    Prietenul şi fratele

        căminarul Sava



În ziua acestui legământ, era pe moarte „domnitorul Alecu Şuţu, şi se forma un Comitet de oblăduire (guvernare, n.n.) din care făceau parte Gr. Brîncoveanu, Gr. Ghica, B. Văcărescu, D. Lupu, C. Creţulescu, boieri români la care consulul Rusiei îi adauga şi pe Gr. Filipescu şi Iacovachi Rizo. Într-o atmosferă de talmeş-balmeş politic, partida românească, prin persoana lui Tudor, câştigă teren".

Un merit important în marea schimbare îl au aceşti boieri români care au reuşit să găsească pe cel mai bun comandant al pandurilor olteni pentru a produce o transformare revoluţionară aşa cum avea loc în întreaga Europă a acelei vremi: alungarea unui regim politic mai mult rusesc decât turco-grecesc şi restaurarea unui regim politic românesc.

După un plan bine chibzuit, Tudor este pornit, în noaptea de marţi (de reţinut ziua!) 18/ 30 ianuarie 1821, spre Oltenia. În garda lui de 40 de amăuţi - ce eroare! - daţi de Gr. Brîncoveanu, se aflau Iova, nepotul lui Iordache Olimpiotul şi D. Macedonschi. Acesta din urmă era recunoscut drept „ofiţer rusesc“, ce „rămăsese în zilele ruşilor petrecând cu familia sa în poliţia Bucureştilor”. Din Piteşti, se raporta că „a apărut o ceată de treizeci de amăuţi bine înarmaţi, care s-au îndreptat spre Vâlcea" (22). Au trecut Oltul pe la Budeşti, apoi s-au oprit la ,,Râmnicul Vâlcii, şi acolo au stat în târg de şi-au potcovit caii şi în seara de 19 ianuarie au ajuns la Ocnele-Mari, unde au conăcit noaptea" (23). La 21 ianuarie au ajuns, la miezul nopţii - vineri noaptea - la Târgu-Jiu. În drum spre Horezu, au ridicat pe vechilul vătafului plaiului Horezu pe care l-au întâlnit ducând la zărăfia judeţului Vâlcea peste două mii de galbeni. (24).

Sâmbătă, 22 ianuarie ajunge la mănăstirea Tismana, care devine cartierul său general şi de unde lansează Proclamaţia cunoscută ca fiind de la Padeş. Fireşte, ea era concepută cu sprijinul boierilor iniţiaţi, despre care am arătat mai sus (25). De aici, Tudor, „cu haine schimbate“ - evident, de comandant de panduri - compuse din „căciulă de hârşie neagră, cu fundul alb, cum numai domnilor era obiceiul a purta; pieptar cu şireturi negre; dulamă de culoare negru-verde, încopciată sub bărbie şi lungă până la genunchi; scurteică cu blană deasupra dulamei şi cisme în picioare. Iarna purta pe deasupra o tătarcă lungă şi îmblănită strânsă la spate, cu gulerul scurt şi ridicat, mânecile lungi şi strâmpte, garnisite la capăt cu blană; drept arme, o sabie turcească atârnată de gât cu găitane, pistoale la coburul calului sau la brâu “(26).

La 23 ianuarie este la Padeş. în acest timp, prin „canţelaria“ sa, Proclamaţia lui este trimisă şi popularizată treptat în toate localităţile Olteniei.

[23 ianuarie 1821]

Cea dintâi proclamaţie revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu către locuitorii Ţării Româneşti, chemându-i să se înroleze în «adunarea cea orânduită pentru binele şi

folosul a toată ţara»

[23 ianuarie 1821]

Către tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelante oraşe şi sate ale Ţării Rumâneşti, multă sănătate!

Fraţilor lăcuitori ai Ţării Rumâneşti, veri de ce neam veţi fi!

Nici o pravilă nu opreşte pre om de a întâmpina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-1 loveşti, ca să-ţi aperi viiaţa, care mai de multe ori nu să primejduieşte din muşcarea lui!

Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisăriceşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?

Dacă răul nu este priimit lui dumnezeu, stricătorilor făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui dumnezău! Că bun este dumnezău şi ca să ne asămănăm lui trebuie să facem bine! Iar acesta nu să face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face!

Au vrut dumnezău să facă lumină? Aceia s-au făcut, dupe ce au lipsit întunerecul!

Veichilul lui dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voeşte ca noi, ca nişte credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!

Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie noaă bine! Şi să să aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dinpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi!

Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii: care veţi avea arme, cu arme; iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi cu lănci: să vă faceţi degrabă şi să veniţi unde veţi auzi că să află Adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara. Şi ceiace vă va povăţui mai marii Adunării, aceia să urmaţi, şi unde vă vor chema ei, acolo să mergeţi. Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrămile du pe obrazăle noastre nu s-au mai uscat!

Şi iar să ştiţi că niminea dintre noi nu este slobod, în vremea aceştii Adunări - obştii folositoare - ca să să atingă măcar de un grăunţi, de binele sau de casa vreunui neguţători, oroşan sau ţăran, sau de al vreunui lăcuitori, decât numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jărtfească: însă al cărora nu vor urma noaă - precum sunt făgăduiţi - numai al acelora să să ia, pentru folosul de obşte!


Totodată, este trimis şi către Poartă un arz, asemenea şi ţarului Alexandru - un document prin care caută să justifice mişcarea poporului. Este probabil că şi aceste acte erau concepute „în colaborare" cu boierii români amintiţi, care nu doreau însă să se implice făţiş în mişcarea „rebelistă“ - pusă la cale în Ţara Românească. Totul era îndreptat împotriva boierilor greci, a uneltelor lor şi a domniei greceşti în stăpânire în Ţările Române. De aceea, „au început cu toţii a se scula şi tot Prinţipatul a se clăti“(27). Deja locuitorii îl numesc ,,Domnul Tudor“, ceea ce îl transformă într-un caz singular când oamenii din zona noastră îşi aleg singuri conducătorul, domnitorul. Întregul aparat de stat din acea vreme este paralizat, pus în faţa unei situaţii cu totul inedite. Avutul boierilor, al ciocoilor sau al mănăstirilor este “jertifit“.

În drumul său de la Padeş spre Ţânţăreni (lângă Craiova), Tudor promite că va ridica ,,o nouă clasă“ din rândurile românilor adevăraţi. Între timp, pandurii se adună la Cerneţi, iar de acolo pleacă spre Strehaia. În scurtă vreme, el a reuşit să facă ,,oaste românească cu arme, lănci, furci dă fier şi săcuri, întărind răbelie cu acea adunare dă norod ce i-au luat din Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea, făcând mare prăpădenie, jăfuire şi dărăpănare, boierilor, boernaşilor şi neguţătorilor “ (28).

(selecție introductivă)

Sursa: Sursa: pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domnica Ciucă, prof. Ion M. Ciucă/«1821 Drăgășani/ Mormântul regimului fanariot»/ Parohia Câmpu-Mare jud. Olt, 2001.

Continuarea - întreg Capitolul în PDF - la această legătură.

Va urma (după ce vom reuși publicarea pe capitole, întregul volum va fi constituit într-o resursă unică).

Capturile de ecran una câte una, la această legătură

________
Note

1) C.D. Aricescu, Istoria revoluţiunii române de la 1821, p 14-15;

2) A. Oţetea, Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821, p. 116;

3) N. Iorga, Domnul Tudor din Vladimir, Buc. 1939, p. 36-37;

4) M. Cioranu, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, în N. Iorga, Izvoarele contemporane, p. 269;

5) Naum Rîmniceanu, Scrisoarea Munteanului ca răspuns la scrisoarea Moldoveanului în Biserica Ortodoxă română, XIII (1889-1890), p. 232;

6) A. Oţetea, op. cit, p. 117;

7) Idem, p. 118; C. Tomas, Muzeul Goleşti, p. 73;

8) Idem, p. 127;

9) C. Aricescu, op. cit., p. 134;

10) A. Oţetea, op. cit. p. 134;

11) Idem;

12) St. Scarlat Dăscălescu, în N. Iorga, Un cugetător politic moldovean din sec. XIX, p. 51;

13) F.G. Laurenţon, Nouvelles Observation sur la Valachie, p. 151;

14) Gh. Popescu, Memoriu despre mişcarea lui Tudor Vladimirescu în N. Iorga, Izvoarele contemporane, p. 198;

15) M. Cioranu, în N. Iorga, op. cit, p. 290;

16) N. Iorga, “Jalnica cântare a lui Zilot“ în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie,, VI, 1891, p. 115;

17) A. Oţetea, op. cit.: capitolul „Tudor Vladimirescu la Viena“

18) Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, p. 304;

19) N. Iorga, Scrisori inedite ale lui Tudor, p, 18;

20) Naum Rîmniceanu, op. cit. p. 279;

21) I. Dirzeanu, Răscoala din 1821, V, p.20;

22) Hurmuzaki, II, N.S., p. 607-608;

23) N. Iorga, Un cugetător politic, p. 27 ;

24) Ion Ciucă. Jurnalul de Vâlcea ;

25) A. Oţetea, op. cit., p. 201;

26) Idem;

27) Hurmuzaki, II, N.S., p. 611;

28) Răscoala din 1821,1, p. 218;

______

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #TudorVladimirescu #Benesti #ConaculBenesti #Educatie #Invatamant #panduri #Revoluțiadela1821 #ProclamațiadelaPadeș