Dragoș-Ionuț Ecaterinescu/ Asasinatele legionare

 România interbelică nu a fost scutită de această veritabilă plagă a secolului al XX-lea, care a fost şi (încă) este atentatul politic.

Cele mai multe dintre asasinatele politice care au avut loc în România interbelică au fost opera membrilor mişcării legionare.

Legiunea Arhanghelului Mihail (sau Mişcarea Legionară) a fost înfiinţată de Corneliu Zelea Codreanu împreună cu un mic grup de camarazi. Legiunea este un fapt istoric extrem de interesant şi inedit în spaţiul românesc. Pentru a pune în lumina autentică Mişcarea Legionară, trebuie să se afirme un adevăr: ea a stat, de la început, sub semnul violenţei. Violenţa statului împotriva Mişcării avea drept pandant violenţa membrilor ei împotriva statului şi a altor grupuri. Mişcarea Legionară s-a născut din revoltă şi violenţă, a urcat prin şi – paradoxal – în ciuda violenţei şi a sfârşit în mod violent.

 

Asasinarea lui Constantin Manciu

La Judecătoria de Ocol din Iaşi are loc, la 25 octombrie 1924, procesul intentat de un tânăr student prefectului Poliţiei din Iaşi, Constantin Manciu. Avocat al apărării este Corneliu Zelea Codreanu.                                        

Între acuzat şi apărător are loc un schimb dur de replici. Codreanu părăseşte sala de judecată, îl aşteaptă pe Manciu la ieşirea din tribunal, cu revolverul în mână. Când Manciu apare în capul scărilor, Codreanu descarcă asupra sa revolverul. Prefectul Poliţiei se prăbuşeşte pe scări; în câteva minute a decedat.

Liliana Beu/ Contribuția lui I.G. Duca la mișcarea cooperatistă din România

Profunda implicare a lui I. G. Duca în viaţa politică românească a făcut ca, adesea, activitatea din cei patru ani petrecuţi la conducerea mişcării cooperatiste din România, să fie puţin menţionată în biografia sa, sau ca ea să se rezume la doar câteva rânduri.  

Lucru cu atât mai regretabil cu cât tânărul Duca s-a remarcat, nu numai ca un organizator şi animator destoinic al mişcării, dar şi ca un excelent vorbitor, intervenţiile sale de la diferite întruniri şi congrese constituindu-se în tot atâtea repere pentru parcursul viitorului teoretician şi om politic. Şi, aşa cum vom vedea, el a reuşit să se impună nu numai în mişcarea cooperatistă de la noi, ci, prin seriozitatea şi temeinicia studiilor sale, el a ştiut să se facă remarcat şi apoi cooptat în comitetul de conducere al unui organism european de profil, iar instituţii europene, precum Muzeul Social din Paris ori Alianţa Cooperativă Internaţională, se vor arăta încântate să-i publice intervenţiile în paginile revistelor de specialitate. 

Trebuie precizat că, la data la care I. G. Duca se angaja să activeze în mişcarea cooperativă de la noi, cooperaţia înregistrase succese însemnate în ţări precum Anglia, Franţa, Belgia, Danemarca, Germania etc., fiind socotită, pentru realizările sale, „cuvântul magic al secolului al XIX-lea”. Termenul, în sens social şi economic, fusese pus în circulaţie, încă din 1793, de William Goldwin în lucrarea Cercetări asupra dreptăţii politice, pentru ca apoi el să fie popularizat de Robert Owen, care vorbea de „statele armoniei şi ale cooperaţiei”[1]. La acest autor, găsim pentru prima dată formulat principiul de bază al mecanismului cooperativ, şi anume, contopirea la o singură persoană a calităţii de asociat, a celei de furnizor de capital şi a calităţii de întreprinzător şi client.[2]   

BULETIN-2025/ Cercul de la Râmnic „România: Grădina Maicii Domnului”

(se dedică Reginei Maria a României, la aniversarea a 150 de ani de la naştere)

Raport introductiv


Cercul „România-Grădina Maicii Domnului” este numit şi “Grupul de la Râmnic”- pentru că s-a constituit cu ani în urmă, la Râmnicu Vâlcea! Are în cuprinderea sa membrii: pe aceia care iubesc neamul românesc, îi cinstesc ţara/grădina, istoria, credinţa şi valorile; militează pentru chipul frumos al ţării şi iau atitudine faţă de stările de lucruri care ne învrăjbesc şi ne înstrăinează de firea adâncă a... României profunde. Nu este o/un... ONG, ci o structură informală (fără statut şi membri cotizanţi; fără şefi, subalterni şi ordine ierarhică!), având liantul doar în consensul misiunii asumate voluntar, în bucuria de-a ne face utili, într-o altă conceptualizare a iubirii de ţară şi de oamenii ei, aflaţi acum într-o risipire globală - ca într-un Turn Babel. Deşi misiunea este definită şi asumată de grup, acesta fiind invizibil ca structură, s-ar putea crede că este doar o formulă neangajată, ascunsă, care nu îşi asumă faptele. Acesta este motivul pentru care, anual, scoatem din ascundere un bilanţ al realizărilor unor oameni (consistente, vizibile public, dar fără a li se descifra cauzalitatea şi imboldul voinţei care face posibile din iubire. faptele!), care ar putea trece neobservate. Sunt multe persoanele care s-au afirmat, prin ceva concret, în anul 2025 şi pare imposibil de-a cuprinde întregul. Câteva materiale scrise, fotografiile, apelurile lansate în spaţiul public, atitudinea-cu trimitere la evenimente!-, credem că pot vorbi, indirect, despre viaţa cercului prin cei angajaţi voluntar, să-i împlinească misiunea. Există desigur un nucleu central care şi-a arătat, prin consecvenţă, fondatorii. În jurul lor s-a creat curentul. informal, la care au aderat cu noi fapte, noi făptuitori, cu fiecare an mai mulţi. 

Carte în foileton ,,Maria Tănase și cântecul românesc”/ autori Petre Ghiață și Clery Sachelarie/ cap. IX

urmare 

,,cântăreață” în dramă, teatru de revistă, film, romanțe; și în marele ,,Concert al popoarelor” (muzică uşoară a Ansamblului de estradă)

de unde (i-a venit) inspiraţia compozitorului Henry Mălineanu*, pentru „Dragi mi-s cînte­cele mele"

momentele cu #MihailSadoveanu și #GalaGalaction; recunoașterea din partea autorităților comuniste de vârf ale vremii...

Nicuşor (Nicolae) Constantinescu**: „Maria este o drăcie a lui dumnezeu!”; ,,— Pe tine, Mario, n-am ce să te învăţ. Nu-mi pierd vre­mea degeaba cu tine. Tu ştii să faci exact ceea ce trebuie şi... peste aşteptările mele! Munca mi-o dăruiesc celor care au nevoie de mine, ca să-i îndrumez. Tu, tu, Mărie ai geniu şi eu cred în infailibila ta intuiţie, în surprinzătoarele tale găselniţi interpretative! Pe cei dăruiţi astfel n-am ce să-i învăţ, pentru că ei descoperă regizorilor unele modalităţi de interpretare, pe care nici cei mai desăvîrşiţi directori de scenă nu le pot bănui...”

(urmare carte în foileton)

&&&

CAPITOLUL IX

CRESTATURI PE RĂBOJ

Alhambra Broadway

După turneul întrerupt, Maria îşi ia două luni de odihnă.

În octombrie 1944, compania „Alham­bra" fuzionează cu ansamblul artistic de la fostul teatru „Baraşeum", montînd revista „Alhambra Broadway". Textul îl semnează Nicolae Vlădoianu, Nicu Kanner şi Jack Fulga. Di­recţia de scenă: Sandu Eliad.

Revista — axată pe tema antifascistă — are în distribuţie pe artistul de azi al poporului Al. Giugaru, H. Nicolaide, Agnia Bogoslava, Giovanny (care creează un autentic tip de gunoier în cupletul „Hai gunoi!“) etc.

Revista nu străluceşte totuşi prin vreo calitate deosebită. Umorul nu depăşeşte sfera mediocrităţii. Spectacolul este însă salvat de însuşirile interpreţilor. Maria Tănase spune un cuplet în care se autosatirizează: „Cariera mea e mult prea mare". Cu privire la interpretarea Măriei Tănase, scriitoarea Lucia Demetrius ţine să sublinieze următoarele: „Maria Tă­nase, acest strălucit, fierbinte astru al scenei — fără de care revista bucureşteană ar fi rămas în mediocru şi cîntecul româ­nesc, lipsit de cea mai adevărată şi adîncă expresie a lui, a fost admirabilă într-un text sărac... pentru că domnia-sa cîntă, se mişcă, rosteşte orice perfect, subliniind cu inteligenţa, cu far­mecul, cu umorul şi tragicul ce îi sînt proprii, acoperind toate golurile". („Revista familiei" — 29.X.1944).

În aceeaşi formaţie se montează revista „Ca la noi la ni­meni". Cu acest prilej debutează Mircea Crişan.

,,POPASURI IN VACANȚĂ/ MÂNĂSTIREA STĂNIŞOARA”/ Dimineața 4 august 1930

«La månästirea Stănișoara poti ajunge prin mai multe locuri. Sunt cărări ca duc dea dreptul prin coclauri, se strecoară deasupra coastelor repezi sau sträbat prin păduri dese de frasin şi anini in care soarele zadarnic luptă să străbată cu lumina lui.

O asemenea cărare porneşte din spatele satului Păuşa, situat în județul Argeş, pe malul stâng al Oltului şi având în faţă Călimăneştii. Alta pornneşte de undeva din dreptul Termelor romane, lunecă peste o creastă de munte de proporţii gigantice şi se afundă în cine ştie ce înfiorător întunerec de codru în care pare că niciodată n-a pătruns picior omenesc.

Pe cărările acestea insă nu se pot aventura doar de cât băştinaşii și turiştii cu experienţă.  Excursionisul improvizat, nedeprins cu urcuşurile, cu echilibristica pe marginea prăpăstiilor, cu dibăcia de a se strecura, uneori deabnşelea, prin desimea arborilor şi a vegetaţiilor de tot felul şi care ar dori să-şi croiască drum prin aceste locuri, ar fi pus la grea încercare.

„Cupa I.H.F." în vitrină la Rm. Vîlcea/ PUTERNICUL SUPORT AL VICTORIEI CHIMISTULUI: ENTUZIASMUL SI GRIJA SUPORTERILOR SĂI!

Bucuria succesului stăruie încă în rindurilc numeroşilor suporteri vâlceni, ca un dulce balsam... Chimistul le-a îm­plinit visul de aur, cîştigînd prima cupă europeană pentru oraşul de pe Olt. Izbindă între­gită de o evoluţie fără înfrîn gere și o victorie finală netă, ca o linie despărţitoare între un învingător strălucitor şi în­vinşii săi. Se bucură oamenii din Rm. Vilcea şi bucuria le este firească, ei fiind — ală­turi de fetele handbalului şi antrenorii lor — învingători într-o competiţie dură cu ne­încrederea şi cu cronometrul. Putini au fost cei care au dat şanse Chimistului, în 1982 încă in Divizia .,B“, nu intr-o afir­mare internaţională, ci in pu­terea de a rezista pe prima scenă a handbalului nostru fe­minin... Ei au crezut. Şi nu numai atît. Au făcut totul pen­tru a le ajuta pe fete şi pe tehnicienii Constantin Popescu şi Maria Ciulei să se înalţe ne­contenit. să ajungă la o per­formanţă europeană. Pentru că, trebuie ştiut, adevărata forţă a Chimistului Rm. Vilcea o constituie masa mare de su­porteri, înflăcărarea lor, sta­tornica afecţiune, suportul lor material şi moral continuu. Cine a fost la Rm. Vîlcea a văzut Sala sporturilor arhipli­nă chiar şi la partidele fără miză, dinainte cîştigate, cum se spune, iar sîmbătă — la fi­nala „Cupei I.H.F.” — dacă tri­bunele ar fi putut găzdui 20.000 de spectatori, n-ar fi ră­mas nici măcar un Ioc liber. Sînt oameni la acest club al muncitorilor de la Combinatul chimic care n-au dormit nopţi în şir pentru ca echipa să aibă tot ce-i trebuie, pentru ca fetele să nu întîlnească, în ca­lea deplinei lor afirmări, nici un obstacol. Aceasta este baza so­lidă a ascensiunii echipei Chi­mistul, cea care în 1982 era în Divizia „B”, în 1983 urca pînă la locul II in Divizia „A“, iar în 1984 cucerea „Cupa Fede­raţiei Internaţionale de Hand­bal”, aurindu-şi cartea de vizi­tă și râspindind-o în lumea handbalului.

Ion Soare/ Un erudit vâlcean în America: Florentin Smarandache – om de știință, scriitor, filosof, pictor, editor

Florentin Smarandache este, fără îndoială, unul dintre cei mai cunoscuţi români din America şi din toată lumea, excelând deopotrivă în sfera ştiinţelor (îndeosebi matematică, dar şi fizică, filozofie etc.), a literaturii (toate genurile!) şi a artelor (pictura).

Perioada românească

S-a născut la 10 decembrie 1954, în Bălceştii Vâlcii...

După ce a absolvit Şcoala Generală în comuna natală (1961-1969), a urmat Liceul Pedagogic - început la Craiova (1969-1972) şi continuat la Râmnicu Vâlcea (1972-1974), obţinând diploma de învăţător.

După efectuarea stagiului militar (cu termen redus) la Medgidia (1974-1975), a fost student al Facultăţii de Ştiinţe – Secţia Informatică, a Universităţii din Craiova (1975-1979), terminând-o ca şef de promoţie. A participat la olimpiade şcolare de matematică, obţinând premii şi menţiuni locale şi naţionale (1967-1974) şi a condus cercuri de matematică în liceu şi la universitate; a luat parte la Olimpiada studenţească “Traian Lalescu”, Cluj-Napoca (1977); a fost prezent la diverse sesiuni ştiinţifice pentru studenţi, în Craiova şi Iaşi (1978-1979); a pregătit şi selecţionat echipa studenţilor marocani (din Rabat) pentru Olimpiada de Matematică din Paris (1983).

Profesii: analist-programator la Întreprinderea de Utilaj Greu din Craiova (1979-1981); profesor de matematică, Liceul “Petrache Poenaru” din Bălceşti (1981-1982). În perioada 1982-1984, a fost profesor cooperant în Maroc, predând matematicile în limba franceză (Lycée Sidi El Hassan Lyoussi din Sefrou). Revine în ţară, continuând activitatea didactică: profesor la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Craiova (1984-1985); profesor la Şcoala din Drăgoteşti, Dolj (1985-1986).

Florentin Smarandache în Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni

	Nicăieri nu este mai bine decât în altă parte nou
	Noile aventuri ale Virusului Corona (.pdf, .pptx, .mp4) nou
	Să moară viruşii! De râs. nou
	Teatrul de papusi
	Pentru unii, umorul este ca o limbă străină: fără subtitrare nu înţeleg nimic! (meme)
	Poate oul e mult mai deștept decât găina, dar se strică repede (meme)
	Există o lume mai bună, dar este foarte scumpă (folclor umoristic)
	A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune!
	Ai carte, ai cu ce să te ştergi la fund!
	Iubeste-ţi copilul ca şi cum ar fi al tău! (folclor umoristic)
	Decât repede şi bine, mai degrabă încet şi prost! (folclor umoristic)
	Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa! (folclor umoristic)
	Dovada supremă că există fiinţe inteligente în afara Pământului este că nu au încercat să ne contacteze! (folclor umoristic)
	Cum îţi aşterni, cum vine altul şi se culcă în locul tău! (folclor umoristic)!
	Ca românu' nu-i niciunu': unde-s mulţi, putea fi unu' (folclor umoristic)
	Mai bine burtos de la bere, decât cocoşat de la muncă! (folclor umoristic)
	Fie pâinea cât de rea, tot ţi-o fură cineva! (folclor umoristic)
	Cine râde la urmă e mai încet la minte (bancuri)
	Viaţa e tristă la noi, în schimb salariul e hazliu (bancuri)

Sursa și linkurile toate  

În conexiune: Florentin Smarandache în #memoriavalceana/ #bvaav: polimat, profesor emerit de matematică, doctor în filosofie, postdoctorat

Florentin Smarandache în #memoriavalceana/ #bvaav: polimat, profesor emerit de matematică, doctor în filosofie, postdoctorat

În topul celor mai buni 2% dintre oamenii de știință din lume

      Pagină web personală: https://fs.unm.edu/

Om de știință, scriitor, filosof și artist. A scris în patru limbi: engleză, română, franceză și spaniolă.

A efectuat cercetări postdoctorale la Universitatea de Științe Okayama (Japonia) (2013-2014); la Universitatea de Tehnologie Guangdong (Guangzhou, China), 19 mai - 14 august 2012; la ENSIETA (Școala Națională Superioară de Ingineri și Studii ale Armamentului), Brest, Franța, 15 mai - 22 iulie 2010; și timp de două luni, iunie-iulie 2009, la Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene din Roma, NY, SUA (sub incidența Institutului de Tehnologie al Universității de Stat din New York).

A absolvit Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din Craiova în 1979, fiind primul din promoția sa, a obținut un doctorat în matematică la Universitatea de Stat din Moldova la Chișinău în 1997 și a continuat studiile postdoctorale la diverse universități și instituții de cercetare americane, precum Universitatea din Texas din Austin, Universitatea din Phoenix, Universitatea de Stat din Arizona, Universitatea de Stat din New Mexico din Las Cruces, Laboratorul Național Los Alamos etc., după emigrare.

Serviciu militar în artilerie (1974-1975, Medgidia, România; eliberat onorabil din serviciu ca sublocotenent în rezervă).

În SUA a lucrat ca inginer software pentru Honeywell (1990-1995) în Phoenix, Arizona, profesor asociat la Pima College din Tucson, Arizona (1995-1997) și timp de 25 de ani la Universitatea din New Mexico, Campusul Gallup (1977 - 2022): în 1997 a fost profesor asistent, promovat profesor asociat de matematică în 2003, profesor titular în 2008 și profesor emerit din 2022.
Între 2007-2009 a fost șeful departamentului de Matematică și Științe.

De la apa grea între fizică și existență/ Dorel-Mihai Constantinescu/ vol. integral în PDF

Prefaţă

Când prietenul Dorel Mihai Constantinescu, mi-a propus să scriu prefaţa acestui volum de eseuri, mă gândeam că poate nu voi fi în stare să scriu ceva cât de cât semnificativ. Nu pentru mine, dar pentru autor, în primul rând. Dar, cum ne leagă o prietenie şi colaborare începută prin anii ’80, am spus: hai să încerc! Si ... iată!

Desigur, în această încercare, pe care cititorul o va califica, au contat mult două lucruri: am fost pasionat, chiar fascinat, de fizică din şcoală căci îmi explica multe dintre lucrurile care mă înconjurau: de ce difuzează lumina iradiind printre frunzele copacului, de ce soarele este roşu la apus, sau de ce mă doare capul când vine ploaia, sau cum pot să concep un circuit electric să îndeplinească anumite funcţii?! Al doilea, a fost colaborarea, cu entuziasm din parte amândurora, a autorului şi a mea, la importante şi interesante “evenimente” ştiinţifice ca modelarea matematică a coloanei de distilare a deuteriului sau conducerea cu calculatorul a instalaţieie de electroliză a clorurii de sodiu de pe platforma CC Râmnicu Vâlcea. Extrem de interesante! Colaborarea a fost atât de bună, încât, atunci când domnul director Constantinescu a fost numit director al Centrului de Calcul judeţean, mi-a propus să rămân în locul dumnealui ca director al Centrului de Calcul al Combinatului din Râmnicu Vâlcea. Nu ştiu dacă era în puterea dumnealui să influenţeze numirea mea acolo, dar cert este că, deşi salariul ar fi fost de vreo trei ori mai mare, am declinat, cu oarecare îndoială, propunerea. Dar.. prietenia a rămas. Foarte posibil, prietenul nu îşi mai aminteşte de acest fapt.

Cartea de faţă este o culegere de mai multe eseuri, dar este de fapt, mai mult decât atât, o mărturisire de credinţă. Fizica, aşa cum este abordată în acest volum de Mihai Constantinescu, depăşeşte cadrul unei discipline tehnice pentru a deveni o meditaţie asupra realităţii şi a spiritului uman. Autorul propune o imagine a fizicianului nu doar ca specialist în formule sau experimente, ci ca explorator al sensului ascuns al naturii, un interpret al ordinii universale care combină rigoarea matematică cu intuiţia creatoare. Această perspectivă transformă ştiinţa într-un act intelectual şi moral, în care responsabilitatea faţă de consecinţele descoperirilor se împleteşte cu bucuria contemplativă a înţelegerii legilor cosmosului.

Volumul se structurează în mai multe secţiuni interconectate, dar, mi-am luat libertatea să nu le comentez pe toate. Despre prima parte, fabricarea apei grele, nu am vrut să vorbesc aici, deşi o consider o realizare extraordinară a României, pentru că a fost un subiect pe larg discutat într-un volum anterior. În orice condiţii de dezvoltare tehnologică şi socială! Mai ales la nivelul anilor României socialiste din anii ’70 -’80. În ultima secţiune a volumului prezent, autorul propune şi realizarea unui film, care cred că ar chiar merita să fie realizat.

Partea a doua, „Fizica în formarea unei minţi ştiinţifice”, conturează vocaţia cercetătorului modern, evidenţiind tensiunea permanentă dintre certitudine şi mister. Autorul subliniază că adevărata ştiinţă nu se limitează la cunoaşterea fenomenelor, ci implică şi asumarea responsabilităţii etice, modestia intelectuală şi capacitatea de a contempla ordinea lumii. Fizicianul este descris ca „cititor al Universului”, care interpretează mesajele realităţii cu atenţie, sensibilitate şi rigoare. Nu am uitat că şi eu aş fi vrut să devin fizician - sau anglist (citeam mult din Shakespeare), dar, la sfatul tatălui meu “să fac ceva mai practic, să nu mor de foame mai târziu”, am devenit inginer. Dar uite, că domnul Constantinescu nu a murit de foame! Ba din contră! Si nici eu. Se pare că zicala “omul sfinţeşte locul” este adevărată, deşi nu toate zicalele sunt adevărate! 


În continuare, autorul aprofundează natura obiectului fizicii. Lumea este prezentată ca o reţea dinamică de relaţii interdependente, în care ordinea şi haosul coexistă, iar observatorul participă activ la fenomen. Teoriile relativităţii şi mecanica cuantică impun acceptarea indeterminării şi a modelării probabilistice. Conceptul de simetrie devine un principiu structural şi estetic, relevând coerenţa şi armonia ascunsă a universului. Spaţiul, timpul şi materia sunt entităţi dinamice şi interdependente, iar fiecare descoperire ştiinţifică oferă nu doar informaţie, ci şi o înţelegere profundă a structurii reale a cosmosului.

Partea a treia, „Fizica şi cultura”, explorează dimensiunea interioară a cunoaşterii. Fizica este văzută ca expresie a spiritului uman, un act de raţiune creatoare care îmbină luciditatea, responsabilitatea etică şi sensibilitatea estetică. Legile fizice nu sunt doar instrumente de înţelegere, ci obiecte de contemplare, reflectând frumuseţea şi coerenţa universului. Autorul subliniază că adevărata descoperire constă în capacitatea omului de a înţelege şi de a admira ordinea lumii, integrând astfel raţiunea, etica şi sensibilitatea estetică într-un act unitar de cunoaştere. “Pledoarie pentru fizică - formă de cultură“, relevă interdependenţa tuturor segmentelor vieţii, ştiinţă, tehnologie, arte plastice, muzică, şi le include în titulatura generică de “cultură”. De fapt, cultura este tot ceea ce ne înconjoară, inclusiv organizarea societăţii, comportamentul nostru individual, iar domnul doctor Mihai Dorel Constantinescu, prin ceea ce scrie, întăreşte acest concept.

Nu putea să lipsească şi un capitol de relaţia cu societatea. “Fizica în societate şi educaţie”. Ca orice cetăţean onest, dedicat binelui, fizicianul Dorel Mihai Constantinescu, ştie că nu există o contribuţie reală a omului de ştiinţă, fără ca opera lui să creeze cunoaştere, impact asupra tuturor sectoarelor societăţii. Aici, chiar l-aş promova la categoria Inginer!

Prin această structură, volumul oferă o viziune holistică asupra fizicii, în care vocaţia cercetătorului, complexitatea realităţii şi spiritul uman se reunesc. Lectura provoacă cititorul să perceapă ştiinţa nu doar ca disciplină academică, ci ca experienţă intelectuală şi spirituală, un dialog continuu între mintea umană şi ordinea universală, între reguli şi libertate creatoare, între rigoare şi frumuseţe. Această abordare transformă fizica într-o formă de meditaţie asupra locului omului în univers, în care raţiunea, etica şi sensibilitatea estetică se întrepătrund armonios.

În concluzie, Mihai Constantinescu propune o fizică umanizată, în care cunoaşterea universului este inseparabilă de cunoaşterea de sine. Volumul oferă cititorului nu doar o prezentare a principiilor fizicii, ci şi un ghid al reflecţiei critice, etice şi estetice, demonstrând că vocaţia ştiinţifică, înţelegerea realului şi spiritul uman formează un ansamblu integrat, esenţial pentru comprehensiunea lumii şi pentru dezvoltarea unei perspective raţionale şi sensibile asupra vieţii.

Paul Şerban Agachi
Cluj-Napoca,
2025

&&&

📖📖 CUVÂNT ÎNAINTE