Am acceptat să prefaţez acest volum pentru că el reprezintă teza de doctorat a Domnului Carol Terteci, al cărui conducător ştiinţific am fost, si pentru că apreciez că este o lucrare valoroasă.
Volumul include 250 de pagini, din care 106 este textul propriu-zis, la care se adaugă Bibliografia, Explicaţia figurilor, 2 hărţi şi 126 de planşe cu desene şi fotografii.
Cuprinsul este unul elaborat, cu nouă capitole de text, plus Bibliografie şi Ilustraţie, cu numeroase subdiviziuni, aşa că apreciez că are o structură logică şi coerentă, menită să-l ajute pe autor în analizele, discursul şi în demonstraţiile sale.
Motivaţiile alegerii temei au fost multiple. A trecut un deceniu de la ultima sinteză privitoare la prima epocă a fierului din spaţiul menţionat, şi aceea cu o temă parţial diferită, iar în zona istorică a Olteniei de mai târziu au evoluat culturi arheologice deosebit de interesante şi cu impact deosebit în evoluţia sudului României în acea perioadă. Apoi, autorul lucrează de peste un deceniu în zonă, unde a efectuat cercetări arheologice sistematice, preventive ori perieghetice, a avut acces la majoritatea colecţiilor de piese ale muzeelor locale, a susţinut comunicări şi a publicat articole în reviste de specialitate pe această temă.
Care au fost dificultăţile? Puţine săpături sistematice de amploare în toate tipurile de situri, multe încă nepublicate integral, deseori nu sunt informaţii privitoare la contextele de descoperire, piesele se găsesc în muzee din diverse oraşe, nu întotdeauna a fost posibil accesul la artefacte şi informaţii, alteori s-au pierdut documentaţia şi o parte din piese.
Scopul lucrării a fost precizat clar de către d-l Carol Terteci, anume realizarea unei sinteze şi a unei analize, ambele cât mai complet posibil, prin valorificarea materialului documentar publicat deja, dar şi a celui inedit, a civilizaţiei etapelor timpurie şi mijlocie ale primei epoci a fierului între Carpaţii Meridionali, Olt şi Dunăre, deci în intervalul 1200/1150 - 650 a. Chr. În esenţă, de la ultimele manifestări ale culturii Zuto-Brdo - Gârla Mare, apoi grupurile Govora, Bistreţ-Işalniţa şi până la fenomenul cultural Basarabi.
Autorul a utilizat, de obicei, metodele tipologică şi comparativă cu scopul de observa şi evidenţia atât aspectele generale, cât şi cele particulare, ale siturilor şi materialelor arheologice. Apreciez ca o reuşită prezentarea sintetică a materialului documentar şi evidenţierea particularităţilor acestuia, apoi analiza critică a opiniilor exprimate.
Cadrul geografic, resursele naturale şi elementele de paleomediu ni se prezintă sintetic, dar prin aceste caracteristici se explică locuirea intensă din unele perioade în zonă şi de ce această regiune a fost una a interferenţelor culturale, un adevărat creuzet pentru anumite culturi/grupuri/fenomene cultural-arheologice în această epocă.
Istoricul cercetărilor este unul echilibrat, respectând etapele de cunoaştere a evoluţiei cultural-arheologice a zonei din perioada abordată, cu menţionarea corectă a contribuţiilor principalilor cercetători.
În Elemente de cronologie relativă si absolută, bazat, în mare măsură, pe rezultatele cercetărilor, inclusiv cu datări 14C, de la Baley, din nord-vestul Bulgariei, d-l Carol Terteci ne prezintă un tablou mai coerent privitor atât la etapa finală a epocii bronzului, cât şi la originea, cronologia şi evoluţia grupurilor culturale de la începutul primei epoci a fierului din Oltenia istorică. Se discută problemele spinoase ale cronologiei sfârşitului epocii bronzului şi apariţiei celor mai timpurii manifestări ale primei epoci a fierului. Bazat pe analiza atentă a vestigiilor funerare şi a datărilor 14C, îndeosebi de la Baley, d-l Carol Terteci conchide că sfârşitul culturii Zuto-Brdo - Gârla Mare este contemporan cu începutul grupului Bistreţ-Işalniţa şi că acesta din urmă nu ajunge până în Ha A, iar grupul Vârtop evoluează în Ha A1- A2, deci ultimele două sunt succesive.
În privinţa evoluţiei cultural-arheologice din Oltenia istorică, autorul evidenţiază două regiuni cu trăsături distincte : A) câmpia de-a lungul Dunării, unde sunt documentate atât necropole plane (Balta Verde, Hinova, Cârna-Ostrovogania, Baley), care au trăsături comune cu manifestările funerare ale sfârşitului epocii bronzului, cât şi movilele de la Vârtop, care ar putea reprezenta elementul de noutate, dacă sunt într-adevăr morminte, şi B) bazinul Rm. Vâlcea, cu orizontul de înmormântări Râureni I, plus seria de vestigii din Argeşul şi Gorjul subcarpatic.
Capitolele VI-VIII constiuie substanţa volumului şi locul unde d-l Carol Terteci aduce importante contribuţii, atunci când analizează perioadele timpurie şi mijlocie ale primei epoci a fierului. Informaţiile despre siturile fortificate de la începutul epocii fierului sunt foarte puţine, iar din cadrul fenomenului Basarabi n-a fost cercetată sistematic nici o aşezare în zona aceasta!
Autorul face o succintă, dar corectă, prezentare privitoare la criteriile de definire, originea, aria de răspândire, caracteristicile esenţiale şi cronologia grupurilor culturale Vârtop, Hinova, Râureni, Insula Banului şi Gornea-Kalakaca, dovedind o bună cunoaştere a acestei perioade. Sunt analizate caracteristicile de bază ale habitatului şi vestigiilor funerare.
Bine documentat şi analizat este segmentul dedicat vaselor ceramice, acestea fiind prezentate în caracteristicile lor esenţiale, inclusiv cu noi materiale descoperite de autor ori identificate în depozitele muzeelor. De asemenea, autorul dă dovadă de o bună cunoaştere a vestigiilor Basarabi, ale caracteristicilor esenţiale ale acestui fenomen cultural-arheologic.
Catalogul descoperirilor, ce include 116 localităţi şi circa 180 de puncte cu descoperiri arheologice, este întocmit în ordine alfabetică, indiferent de epocă, loc ori culturi arheologice, actualizat la noile denumiri ale localităţilor şi unităţilor administrative; el cuprinde datele esenţiale ale siturilor şi bibliografia aferentă, inclusiv datele din RAN şi LMI, rezultând un instrument util de informare pentru cercetările viitoare.
Contribuţiile personale ale domnului Carol Terteci sunt pe mai multe paliere: a) punerea în circuit ştiinţific a unor materiale inedite, aşa cum sunt cele din necropola de la Râureni, ale grupului Vârtop din Subcarpaţii Vâlcei şi ale fenomenului Basarabi din zona Bistreţ; b) identificarea unor practici noi de îngropare în aşezări ale grupului Vârtop în zona subcarpatică a Olteniei; c) revizuirea cronologiei grupului Bistreţ-Işalniţa, pe baza descoperirilor şi a datărilor 14C de la Baley; d) accentuarea caracteristicilor unor tipuri de vestigii şi materiale Basarabi; e) actualizarea informaţiilor privitoare la repertoriul descoperirilor arheologice.
Cele 126 de planşe şi 2 hărţi, de bună calitate, documentează, pertinent, tematica abordată, constituindu-se într-o bază solidă pentru fundamentarea analizelor şi concluziilor autorului, oferindu-ne o imagine veridică privitoare la răspândirea vestigiilor.
Textul este cursiv, iar observaţiile, analizele şi concluziile sunt coerente, argumentate şi enunţate cu prudenţă.
Indubitabil, volumul este un bun câştig în domeniul arheologiei şi va constitui un punct de plecare pentru cercetările viitoare în domeniul studierii etapelor timpurie şi mijlocie ale primei epoci a fierului între Carpaţii Meridionali, Olt şi Dunăre.
Valeriu Sîrbu,
conducător de doctorate, domeniul «Istorie»,
Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» al Academiei Române
&&&
Cuvântul autorului
Aflată mereu în atenţia arheologilor, cercetarea primei epoci a fierului în zona Olteniei a continuat şi în ultimele două decenii, prin publicaţii şi săpături arheologice. Astfel, pentru perioada timpurie a primei epoci a fierului, a crescut semnificativ numărul descoperirilor din zona subcarpatică a Olteniei, graţiei proiectelor naţionale de tip BRUA iar perioada mijlocie a Hallstattului a fost vizată de continue cercetări arheologice sistematice (cazul necropolei de la Desa, jud. Dolj) în zona de sud a Olteniei.
Tema acestei lucrări este una care se înscrie în contextul cercetărilor privind epoca metalelor, în zona supusă studiului meu, dar şi într-un cadru geografic mai larg, cercetarea acestei teme fiind încă neepuizată din punct de vedere ştiinţific. Arealul geografic vizat include întreaga Oltenie dar se au în vedere şi zonele învecinate, cum ar fi Banatul sau arealul de la sud de Dunăre, iar în termeni de cronologie absolută tema se subscrie intervalului 1200/1150 - 650 î.Chr., respectiv de la ultimele manifestări ale culturii Zuto- Brdo - Gârla Mare, ale grupurilor Govora (sau Govora-Fundeni) şi Bistreţ-Işalniţa şi până la „dezintegrarea/destrămarea" [VULPE 1970, p. 188, 191-192] fenomenului cultural Basarabi.
Tema mi-a fost sugerată de cercetătorii Cristian Schuster şi Valeriu Sîrbu plecându-se şi de la preocupările mele anterioare privind epoca metalelor în zona Olteniei dar şi corelându-se cu proiecte doctorale ale foştilor doctoranzi ai Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan". Mă refer la teze de doctorat (multe publicate) ce au vizat teme ca Eneoliticul final şi Bronzul timpuriu în zona subcarpatică a Olteniei [TUŢULESCU 2016; TUŢULESCU 2021]; Bronzul mijlociu şi târziu în bazinul Oltului [NĂLBITORU 2019]; Sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului în sud-vestul României [LAZĂR 2011]; Necropola tumulară de tip Basarabi de la Desa (jud. Dolj) în contextul descoperirilor similare din regiunile învecinate [BÂSCEANU 2017]. Iar lucrarea mea de disertaţie a avut ca temă Bronzul mijlociu si târziu în nord-estul Olteniei. Cultura Verbicioara.
În stadiul actual al cercetării observăm că pentru sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului în sud-vestul României încă rămân de lămurit unele aspecte, mai ales în zona subcarpatică a Olteniei, legate şi de geneza grupurilor hallstattiene timpurii. Habitatul, de asemenea, se cunoaşte destul de puţin, cele mai puţine informaţii avându-le pentru etapa mijlocie a primei epoci a fierului.
În schimb, cele mai multe informaţii în legătură cu necropolele le avem pentru perioada mijlocie datorită săpăturilor de la Desa, jud. Dolj, din ultimii ani. Adăugând şi celelalte situri analizate observăm că, după anii '90 şi 2000, cercetarea a vizat necropole şi morminte, habitatul fenomenului cultural Basarabi fiind insuficient cercetat în zona acoperită de acest studiu. Anterior, la fel de mult au fost cercetate şi necropolele din etapa timpurie a primei epoci a fierului.
Scopul lucrării s-a vrut a fi, în principal, realizarea unei sinteze şi a unei analize, ambele cât mai complete, prin valorificarea materialului documentar cunoscut dar şi a celui inedit, aparţinând civilizaţiei primei epoci a fierului între Carpaţii Meridionali, Olt şi Dunăre, în intervalul cronologic menţionat mai sus. De aceea, am considerat că alegerea acestei teme, deşi destul de amplă sub raport cronologic şi geografic, vine ca o continuare firească a direcţiei cercetării epocii metalelor în aria mai sus-menţionată.
A doua motivaţie ţine de posibilitatea de a valorifica şi cercetări arheologice anterioare, din postura de angajat al unui muzeu de nivel judeţean, cu acces la material inedit, de exemplu cel din cunoscuta necropolă Râureni I din judeţul Vâlcea sau cel pus la dispoziţia mea de dr. N. Boroffka şi provenit din săpăturile desfăşurate în zona lacului Bistreţ. Din cercetările mai vechi nu tot materialul arheologic a fost publicat, fiind suficient exemplul necropolei de la Râureni. O cercetare completă a temei propuse nu s-a realizat complet şi rămâne de văzut când acest lucru va fi posibil prin deschiderea de noi şantiere. Iar, ceea ce mi-am propus prin alegerea acestei teme, şi anume o lucrare de sinteză, vine la aproape un deceniu de la apariţia precedentei şi era necesară actualizarea cu informaţii noi.
De aici se desprind o serie de obiective secundare ce vizează problemele perioadei de trecere de la epoca bronzului la prima epocă a fierului, nefiind nici în prezent păreri unanime privind aportul culturilor epocii bronzului târziu la geneza grupurilor hallstattiene timpurii; valorificarea necropolei Râureni I; mai buna cunoaştere a culturii Basarabi în zona mai sus-menţionată.
Ca metodologie am folosit mai ales metodele tipologică şi comparativă cu scopul de observa şi evidenţia anumite particularităţi ale culturii materiale sau ale spaţiului funerar. Am procedat, apoi, la analiza critică a opiniilor exprimate până acum urmând ca în capitolul final să concentrez toate problemele tratate, dar şi pe cele nou apărute în acest demers. De exemplu, sunt probleme privind sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului între Carpaţii Meridionali, Olt şi Dunăre, fiind de mare importanţă înţelegerea rolului avut de ultimele manifestări ale culturilor epocii bronzului din Oltenia şi Banat la geneza grupurilor hallstattiene timpurii. Se poate vorbi de o contribuţie a grupului Govora, a fazelor finale ale culturii Zuto Brdo-Gârla Mare, şi mai ales a grupului Bistreţ-Işalniţa la această geneză. Se pune accentul pe stratigrafia principalelor staţiuni cercetate, mai ales cea de la Ghidici (cu toate lipsurile ei), pe analiza tipurilor ceramice şi a elementelor de decor, pe încadrarea cronologică dată de piesele din metal dar, din fericire, şi pe recentele analize C14 din necropola de la Baley [ALEXANDROV ET AL. 2016].
Noile materiale introduse în circuitul ştiinţific prin această lucrare provin din necropola de la Râureni. Alte materiale inedite aparţin grupului Vârtop şi au fost găsite în zona subcarpatică a Olteniei. De asemenea, materiale inedite dar aparţinând fenomenului cultural Basarabi mi-au fost cedate prin amabilitatea profesorului N. Boroffka şi au fost descoperite în timpul săpăturilor din zona lacului Bistreţ de către colectivul condus de regretatul Ion Motzoi-Chicideanu.
Din cercetările personale, chiar dacă valorificate parţial anterior de către subsemnatul prin publicare, se remarcă identificarea unei practici funerare noi în cadrul grupului Vârtop, alta decât cele cunoscute până acum, şi anume înmormântările în aşezări. Nu se mai poate afirma că incineraţia este singurul rit funerar. În zona subcarpatică a Olteniei nu avem niciun mormânt Vârtop de incineraţie ci doar morminte de înhumaţie chiar dacă puţine la număr. Ţinând cont de contextul "nesacru", nefunerar, în care apar (în aşezări), ele mai pot fi considerate şi o practică funerară specială (înmormântări în aşezări) de genul celor analizate de cercetătorul S. C. Ailincăi în arealul culturilor Gava, Babadag sau Saharna [AILINCĂI 2015]. De aceea, discuţiile legate de prezenţa exclusivă a înhumaţiei în zona subcarpatică din arealul grupului Vârtop trebuie abordate cu prudenţă.
Noi ipoteze aduc şi prin discutarea cronologiei grupului Bistreţ-Işalniţa, ce au la bază recentele datări radiocarbon din necropola de la Baley şi discuţiile cu cercetătorul S. Alexandrov. În acest moment, sunt de părere că nu se mai poate susţine categoric evoluţia sa până în jur de 1100 î.Chr. şi nu mai poate fi considerat singurul grup pe baza căruia se formează grupurile hallsttatiene timpurii sau că evoluţia culturilor de la sfârşitul epocii bronzului s-ar întrerupe odată cu apariţia acestui grup.
Un alt aspect este analizarea ritului şi ritualui funerar şi din perspectivă socio- antropologică, fără a mă limita doar la descrierea arheologică a necropolelor şi mormintelor. De aceea, se acordă atenţie legăturii dintre structura spaţiului funerar şi cea socială şi sunt discutate şi practicile funerare şi cultice speciale ce ar putea dovedi existenţa unor elite sociale şi militare în cadrul fenomenului cultural Basarabi.
Referitor la ceramica Basarabi din necropole ea poate fi privită şi dintr-un alt punct de vedere, nu doar tipologic. Ea poate oferi informaţii legate de organizarea socială a comunităţilor Basarabi, bineînţeles în strânsă legătură cu inventarul funerar metalic.
Atunci când vine vorba de ceramica din spaţiile funerare, trebuie văzut dacă nu cumva tumulul este privit drept "casa celor morţi" şi nu doar un monument funerar chiar şi cenotaf. Statutul social poate oferi explicaţii pentru bogăţia inventarului funerar care reflectă un statut social superior. De exemplu, mormintele 1 şi 2 din T1 de la Ostrovu Mare conţin ambele ceramică decorată (străchini invazate cu asocieri de ornamentare) dar ceea ce completează opinia de mai sus este numărul surprinzător de mare de podoabe (21 de brăţări şi un inel în M2) şi de arme (nu mai puţin de trei cuţite de luptă în M1). Devine de înţeles atunci de ce vasele ceramice din necropolele Basarabi se remarcă prin bogăţia decorului şi nu neapărat a formelor. Desigur, nici aşezările nu sunt lipsite de vase ceramice frumos ornamentate.
Individualizarea unei elite militare a comunităţilor Basarabi reiese şi din inventarul metalic al mormintelor şi al depunerilor. Prezenţa protomelor aviforme, considerarea lor drept piese de harnaşament (prin "înhămarea păsărilor" la care miniaturale încă din epoca bronzului dar şi cazul reprezentat de carul de la Bujoru) au dus la opinia că aceste piese erau agăţate la harnaşamentul cailor pentru a produce zgomot în mers [OANCEA 1972, 546, nota 10]. Piesele respective, alături de fragmentele de car de luptă din necropola de la Balta Verde, vin să accentueze ideea că la vârful elitei militare din Ha C (luptătorii înmormântaţi cu un bogat inventar funerar specific) puteau fi războinici ce foloseau carul de luptă, înarmaţi cu lance (sunt cele mai numeroase arme depuse în morminte).
O ultimă contribuţie personală este actualizarea denumirilor de localităţi ce au fost repertoriate, conform actualei împărţiri administrative, pentru a nu se mai produce confuzii privind locul unei descoperiri.
La finalul acestui demers doresc să aduc mulţumiri următoarelor persoane care au influenţat evoluţia mea ca arheolog şi elaborarea acestei lucrări: coordonatorului lucrării, dr. Valeriu Sîrbu, pentru îndrumările atât de necesare unui doctorand; persoanei care mi-a sugerat iniţial tema lucrării, dr. Cristian Schuster, şi al cărui ajutor dat de-a lungul timpului şi-a pus amprenta asupra formării mele; celui care mi-a împărtăşit permanent din experienţa sa, colegul Ion Tuţulescu; arheologilor Nikolaus Boroffka, Gabriel Crăciunescu, Radu Băjenaru, Sorin C. Ailincăi, Cristinel Fântâneanu, Gheorghe Calotoiu, Florin Ridiche, Marius Bâsceanu, care mi-au facilitat accesul la materiale arheologice, informaţii, bibliografie sau ale căror sfaturi mi-au fost deosebit de utile. Schimburi benefice de idei şi de informaţii am avut, de asemenea, şi cu colegii mei de doctorat cărora le mulţumesc. Mulţumesc managerului Muzeului Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu Vâlcea pentru facilitarea apariţiei acestei lucrări sub egida instituţiei în care îmi desfăşor activitatea!
Tuturor celor menţionaţi le aduc mulţumiri încă o dată.
Carol Terteci
_____
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #arheologie #hominizi #Bugiulesti #Hallstatt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu