Paștele însângerat de la finele unei alte lumi

🔴 Arnota/ Bistrița, când oameni vânați de alți oameni au fost coborâți din munte pe părângi*, precum trofeele cinegetice...

«...Nu mulţi dintre contemporanii noştri îşi mai amintesc astăzi că la Mănăstirea Bistriţa a funcţionat, între anii 1912-1948, unul din cele mai prestigioase centre educaţionale de învăţământ monastic şi laic din judeţul nostru şi chiar din ţară, înfiinţat sub egida Societăţii filantropice (Aşezământului) “Acoperământul Maicii Domnului”. Anul viitor se vor împlini 100 de ani (textul a fost scris în 2011 – notă V.S.) de la înfiinţarea respectivei societatăţi, la al cărei renume au contribuit decisiv altruista maică Olga Gologan şi sora sa, maica Teodosia.

Înfiinţată în Bucureşti, cu aprobarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, la data de 16 mai 1912, societatea prevedea, prin statutul său, aşa cum arată arhimandritul Veniamin Micle, “întărirea vieţii călugăreşti a monahiilor din ţară prin învăţătură şi muncă, potrivit nevoilor noastre sufleteşti şi naţionale”. Tot prin statut, se stipula înfiinţarea, în cadrul societăţii, a unui seminar monahal pentru viitoarele maici, dar şi o grădiniţă de copii, o şcoală cu ciclurile primar, secundar şi gimnazial, precum şi ateliere pe meserii. Conducerea societăţii a fost încredinţată, încă de la început, maicii Epiharia Moisescu, cea care condusese cu succes, între anii 1890-1912, Leagănul de copii “Sf. Ecaterina” din Capitală. Originară de lângă Săcele-Braşov şi având de tânără chemare spre cuvântul Domnului, maica Epiharia a îmbrăţişat cinul monahal la mănăstirea Suzana (ctitorită de o consăteancă şi înaintaşă a sa, maica Suzana Arşicu din Satulung), pentru ca, apoi, să se integreze în obştea Mănăstirii Ţigăneşti de lângă Bucureşti.

Gheorghe Dumitrașcu/ „Bibliotecile populare sătești”/ vol. Haretismul în școala și cultura românească (Vâlcea)

Oameni și fapte din Vâlcea începutului de sec. XX, când autoritățile ,,alergau” mai puțin ,,în jurul cozii”: din cca. 700 biblioteci românești, 125 erau Biblioteci Valcene • Primul Război Mondial a distrus, odată cu şcoli, şi multe biblioteci ale căror cărţi au dispărut, altele au fost confiscate de administraţia de ocupaţie, iar cele mai multe au fost folosite de inamic pentru încălzirea adăposturilor temporare – în şcoală – unde erau încartiruite trupe • la Ciorăşti, şcoala a servit drept „lagăr” pentru prizonierii ruşi aduşi de armata austriacă pentru a lucra la exploatarea pădurii din Şirineasa, din 21 mai până la 17 septembrie 1917...

 
«...implicarea dascălilor şcolii în procesul de „luminare a satelor” a condus, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, la constituirea primelor nuclee de biblioteci destinate celor care trudeau pentru roadele pământului. Bibliotecile populare vor fi înfiinţate într-un concept unitar, în reţeaua instituţiilor haretiene, prin Decizia Ministerului Instrucţiunii Publice din 16 octombrie 1898. În raport cu mediul în care au apărut, ele s-au constituit în biblioteci populare şi orăşeneşti, având acelaşi scop: educaţia poporului.

Documentele vremii atestă faptul că bibliotecile populare săteşti au apărut cu mult înainte de data amintită (1) . În anul 1868, este semnalată existenţa bibliotecii populare în comuna Beneşti, satul de origine al altui ctitor al învăţământului românesc, Petrache Poenaru, iar în 1874, la Bărbăteşti. Ca instituţie, însă, nu au fost generalizate şi nu au beneficiat de o organizare proprie şi nici n-au cunoscut o funcţionalitate specifică mediului până la Spiru Haret, care, întrevăzând în biblioteci un mijloc eficient de propăşire culturală a neamului nostru, a hotărât înfiinţarea lor prin lege.

Dumitru Lazăr/ Manuscrisele Cronicii universale a lui Mihail Moxa

Prin tipărirea Cronicilor Romîniei de către Mihail Kogălniceanu, la mijlocul veacului al XIX-lea 1, a Analectelor literare de către Timotei Cipariu (în 1858) şi a Lepturariului românesc de către Aron Pumnul (1862-1865), se făcea un act de mare dreptate românilor, întrucât aceste acte de restituire culturală constituiau - la vremea aceea - o adevărată revelaţie pentru noi, românii, conştientizândune că şi noi avem o îndelungată tradiţie literară ce coboară, în timp, pentru moment 2, până la începutul secolului al XIV-lea. Imaginile din colaj una câte una cu surse și linkuri spre mai multe informații în conexiune, la această legătură.

De acum, începe o perioadă febrilă de scotociri ale bibliotecilor mănăstireşti, ale uricelor şi hrisoavelor domneşti şi boiereşti, ale analelor şi pomelnicelor bisericeşti, ale arhivelor străine etc., pentru recuperarea istoriei naţionale şi, implicit, a celei spirituale. Aşa s-a ajuns ca însuşi marele domn român şi scriitor umanist de talie universală, Dimitrie Cantemir, să fie cunoscut, şi la noi, în măreţia şi plenitudinea operelor sale (inclusiv, prin Istoria ieroglifică), în urma “misiunii academice“ încredinţate de Bogdan Petriceicu Hasdeu lui Grigore Tocilescu în Rusia – la Moscova şi Petersburg (în 1877-1878) – pentru a cerceta şi copia manuscrisele domnitorului moldovean, cu care prilej, a aflat şi de existenţa preţioasei şi ineditei Cronici universale a lui Mihail Moxa şi a adus o copie în ţară.

Marii noştri scriitori, istorici, filologi, etnologi – celebri cărturari: Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, urmaţi de Ioan Bogdan, Ioan Bianu, Nerva Hodoş, Dan Simonescu, P. P. Panaitescu, A. D. Xenopol, I. C. Chi ţimia, Ştefan Ciobanu, N. Cartojan, I. Ştefănescu etc. şi, mai încoace, G. Mihăilă, Dan Zamfirescu şi mulţi, mulţi alţii au scrutat adânc în tradiţiile româneşti şi în “scripturile vechi“, investigând şi găsind, în textele scrise în latină şi, mai ales, în slavonă – limbile medievale de cultură şi de cult religios în Europa de Apus şi de Răsărit –, surse documentare pentru istoria noastră şi a popoarelor învecinate, dar şi texte cu valoare literară şi lingvistică inestimabilă.

Aşa s-a ajuns să se expună “în mod curent istoria literaturii române în ce - pând din secolul al XIV-lea, iar pe cea a culturii scrise chiar din al X-lea, căutând a stabili punţi de legătură cu scrisul în limbile latină şi greacă pe teritoriul ţării noastre, din epoca dinainte de cucerirea romană până în cea a marilor migraţii“ 3 şi apoi, în continuare, stabilind conexiuni cu literaturile europene mai apropiate sau mai îndepărtate, şi, mai ales, cu cele balcanice.

Vâlcea/ 1928: decența propagandei electorale într-un oficios de partid, dar și decența notelor de ,,fapt divers” (,,știrile de la ora 5”, de peste un veac)...

- în '28, în alegerile parlamentare, Partidul Național Țărănesc a obținut după redistribuire 83,13% din sufragiile pentru Adunarea Deputaților - 348 mandate + 162 senatori (cumulat - mandate de Colegiu Universal + mandatele Colegiilor ,,consilii comunale și consilii județene”)

&&&

Imaginile din colaj au în descrieri sursele + linkuri către mai multe informații conexe - la această legătură.

«PRIMA CONFERINŢA ADMINISTRATIVĂ DIN JUD. VÂLCEA. — Conferinţele administrative care răspund unei absolute și actuale necesităţi de îndrumare şi educaţie a funcţionarilor comunali cum si pentru edificarea rolului social al celorlalţi factori de culturalizare: preoţii, învăţătorii, agronomii etc. au luat început și în judeţul nostru datorită iniţiativei luată de şefii autorităţilor judeţene. Prima conferinţă a avut Ioc în comuna Sineşti în ziua de 17 Iulie a. c, la care a luat parte d. J. Niculescu, prefectul judeţului, Anton Popescu administrator financiar, revizorul şcolar, maior Hociung, comandantul bat. de jan. Gr. Opran, deputat, şi preşedintele Camerei agricole colonel Paparizu comisar al guvernului pe lângă Camera agricolă, pretorul plăşii, şeful regiunei agricole și majoritatea învăţătorilor, preoţilor, primari, notari, secretari comunali, picheri, cantonieri, şi personalul sanitar şi veterinar al plăşii.

Primul a luat cuvântul d. prefect al judeţului, d. J. Niculescu, care arătând importanta conferinţelor a lămurit funcţionarilor comunali îndatorirele care le au, cerându-le a fi executate la timp, cu paza formelor legale şi în mod conştiincios.

D. Buricea revizor şcolar a vorbit despre rolul important al învăţătorului şi al preotului în viaţa satelor.

D-l J. Stroe, directorul Camerei agricole din Vâlcea, a expus efectele salutare ale reformei agrare a făcut un scurt istoric al evoluţiei agriculturei, a arătat situaţia în care se prezintă plugăria, creşterea vitelor, pomologia și creşterea albinelor în judeţul Vâlcea.

D-l Opran, preşedintele Camerei agricole a arătat importanta selecţionărei cerealelor, avantagiile cooperaţiei, insistând asupra introducerei în agricultură, a instrumentelor agricole, promiţând tot concursul Camerei în toate iniţiativele cu caracter agricol şi pentru propăşirea agriculturei in judeţ.

D. inginer Mareş, şeful serviciului technic arătând importanta şoselelor bune din judeţ, stăruie ca fiecare ins să-şi facă la timp prestaţia pentru buna stare a drumurilor, demonstrând că numai aşa se vor executa lucrările bine și la timp.

D-l Anton Popescu administratorul financiar, a arătat rolul acestui serviciu de care depinde întregul angrenaj al statului dând exemple practice că neplata la timp a impozitelor atrage după sine neplata la timp a obligaţiunilor ne care le are de răspuns judeţul și Statul.

D. medic veterinar G. Antonescu recomandă auditorilor mai multă încredere în serviciul sanitar-veterinar spre binele general.
Seria cuvântărilor au fost încheiate de prefectul judeţului care a mulţumit conferenţiarilor pentru subiectele dezvoltate cât și funcţionarilor prezenţi care au răspuns în număr aşa de mare, sfătuind ca pentru bunul mers al serviciului să se păstreze o permanentă înțelegere cu șefii de servicii spre binele general.

A C C I D E N T D E A U T O M O B I L . — O maşină fără număr trecând prin comuna Costeşti, a lovit pe copila Elisabeta G. Bârneț în etate de 7 ani, rănind-o grav la cap. Victima a fost internată la Spitalul Horez. Se fac cercetări.

F U R T. — Necunoscuţi făcători de rele s’a u introdus prin chei falşe în locuinţele sătenilor Luca D. Filip şi Niculae Filip din com. Bătăşani dela care au furat 7 galbeni de aur şi suma de lei 300 în monede de argint. Şeful secţiei de jandarmi face cercetări.

P R U N C U C I D E R E. — Fata Elisabeta Toma St. Mirică din comuna Pesceana, dând naştere unui copil de sex femenin l’a omorît îngropându-l într’o movilă de băligar din curtea casei sale. Fiind denunţată şi luată în cercetare de către şeful de post, criminala a făcut mărturisiri complecte. Cu dosarul cercetărilor ea va fi înaintată parchetului.

A C C I D E N T D E C A L E F E R A T A. — Locuitorul Dumitru D. Cocioabă din comuna Slătioara adormind în căruţă, la trecerea barierei peste calea ferată din halta Slăviteşti a fost surprins de trenul de marfă No. 2413. omorând calul dela căruţă, şi sfărmându-i căruţa din care a fost aruncat la o distanţă de câţiva metri alegându-se numai eu spaima şi numeroase leziuni la față şi la corp.

M O N U M E N T U L E R O I L O R. — Desvelirea monumentului care s’a ridicat în comuna Şuteşti din iniţiativa și cu stăruinţa d-lui Bubi Dumitriu primarul acelei comuni, în memoria celor 160 de eroi căzuţi din aceea comună în luptele pentru întregirea neamului, a fost amânată pentru data de 8 Noembrie a.c., dată până la care vor fi terminate ultimele lucrări de terminare şi vor sosi si cele patru tunuri cerute ministerului de Război pentru a fi aşezate în părţile laterale ale monumentului. Opera este a d-lui J. Jordănescu din Bucureşti. La aceiaşi dată la care vor participa şi miniştrii de interne, răsboi si al muncei, se va mai inaugura si noul dispensar înfiinţat prin stăruinţa aceluiaş primar.
Cu această ocazie se va pune în circulaţie şi noul pod de peste râul Pesceana.

Dumitru Garoafă/ Fondul personal „Grigore Procopiu” (1859-1980)

 ”...O subgrupă de documente se referă la numirile sale în diferite funcții politice și de stat. Dotat cu o solidă cultură juridică și enciclopedică, devine “o personalitate proeminentă a vieții politice locale, distins și apreciat în forurile de la centru,[12] reușind să străbată, ca un cursus honorum, importante funcții: membru în Consiliul Comunal și primar al orașului Râmnicu Vâlcea,[13] apoi, ales, în mai multe rânduri, în Parlamentul țării.”

 

În 1980, Direcția Județeană Vâlcea a Arhivelor Naționale și-a îmbogățit zestrea arhivistică cu documente de o deosebită importanță, donate de către Aurora Procopiu, unul dintre cei șase descendenți ai juristului și omului politic vâlcean – Grigore Procopiu (1859-1930).

           

Conform ofertei de donație înaintate Muzeului de Istorie Vâlcea, Aurora Procopiu, având, pe atunci, venerabila vârstă “de peste 82 de ani”, ceda acestuia un monument funerar, care aparținea lui Ghiță Golescu și părinților ei, situat în cimitirul “Sf. Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea. Totodată, preciza că oferta este “o urmare a predării și a documentelor de arhivă și muzeistice inventariate ca fond muzeistic și confirmat în Buletinul F.A.S.”[1]

,,Iosif Roman”/ Suveniri de călĕtorie (pe Valea Oltului)

1886 pe Valea Oltului, dintr-o ,,țară” în altă ,,țară” (Transilvania înglobată Imperiului Austro-Ungar > Regatul României): ,,sentinelele despărţite de un rîuleţ, dincóce gendarmeria ungară, dincolo dorobanţii români, în cióreci, suman şi opinci, cu clăbăţul şi puşca cea lungă”...

• foarte interesante descrieri istorico-geografice, peisagistice etc., semnate ,,Iosiv Roman” (Iosif Vulcan?), în celebra revistă <<Familia>>

«Suveniri de călĕtorie

Unda ce curge, paserea ce sboră, una cu murmurul seu doios, alta cu frémetul aripei sale și cântarea-i dulce, deștéptă, îndémnă şi dau instinct sufletului omenesc să plece, să mai mişce, să mai ésă din îngustul cuib al locuinţei şi activităţii sale: să-și libereze trupul şi mintea de oboséla afacerilor uniforme şi cotidiene, ca astfel recâştigându-şi puteri noue, să mai potă suporta greutăţile, cari sorta posiţiunii sale sociale le intreţese în pânza-i dăruită de Parcele vieţii. (parcă/ parce = fiecare dintre cele trei surori, zeițe ale sorții din mitologia romană, reprezentate sub înfățișarea unor femei bătrâne – n. V.S.) Imaginile din colaj una câte una cu descrieri și linkuri spre informații conexe

Şi eu înboldit de acest dor împreunat cu cercarea sănătăţii, m’am pus pe aripile vaporului şi alta ɖi diminéţa m’am aflat in Sibiiu, centrul culturii Saşilor ardeleni şi putem spune că acum şi al Românilor. Sibiiul, oraş vechiu in valea Cibinului, după sigilul seu vechiu se chiamă »Villa Hermani« dela numele unui cetăţen german vinit din Nürnberga şi care în secolul al 12-a sub regele Geiza a adus aci colonii germane; în 1223 deja dela regele Andrei al II a câştigat multe privilegii, devenind capitala pământului numit »fundul regiu« după Saşi »ţera Săsescă«. Acest oraş a fost intr’adevăr focularul vieţii culturale şi naţionale a Saşilor, îngrădiţi de celelalte elemente a patriei prin murii privilegielor, cari le-a putut păstră până la 1848/9 neatinse, d’acolo cam ciungărite, până ce anii din urmă le stînse cu totul, încât îşi perdură şi »Comes«-ul, semnul esistinţei lor politice. (comes, în context = comandantul unei cetăți sau al unei armate – n. V.S.)

Ion Soare/ Vâlcea culturală în perioada postbelică (resursă enciclopedică)

Pentru Râmnic (dar nu numai), în ceea ce priveşte perioada imediat următoare celui de-al doilea război, este foarte important intervalul pe care l-am putea numi Momentul Leca Morariu. În urma ocupării Basarabiei de către ruşi, renumitul scriitor şi om de cultură venise şi se stabilise (împreună cu soţia sa, Octavia) în oraşul de sub Capela, în luna martie a anului 1944, odată cu Facultatea de Teologie a Universităţii din Cernăuţi, unde fusese angajat. În scurt timp, universitarul basarabean a devenit un moment de referinţă pentru viaţa culturală a Râmnicului şi, implicit, a judeţului: casa lor s-a transformat într-un adevărat centru cultural. Pe lângă contribuţia pe care şi-a adus-o – ca profesor în domeniu – la dezvoltarea învăţământului muzical vâlcean, pasiunea şi preocupările lui pentru muzică au condus la alcătuirea unui ansamblu de cameră, din componenţa căruia, pe lângă cei doi soţi iniţiatori, făceau colegi instrumentişti de la şcoala de muzică din oraş. Orchestra a susţinut o serie de concerte, în localitate, cât şi în staţiunile balneare din jur ( . . . ). Când la Vâlcea ia fiinţă orchestra semisinfonică a Casei de cultură, De asemenea, soţii Morariu îşi vor da concursul, printre primii, la organizarea şi reuşita acţiunilor întreprinse de noua orchestră semisimfonică înfiinţată la câţiva ani după război, în cadrul Palatului de Cultură. Casa de sub Capela, a profesorului cărturar Leca Morariu, a adăpostit şi colocvii literare, cu care ocazie se comentau ultimele apariţii editoriale, noile orientări artistice, traducerile la modă pe atunci etc.⁶¹.

 

Emil Istocescu/ ,,Gib I. Mihăescu – analist al superstițiilor și prejudecăților"

Cunoscut, în perioada interbelică, pentru capacitatea excepțională de a analiza psihologiile obsesive, ca prozator modern, Gib Mihăescu surprinde și prin interesul și priceperea în domeniul analizării efectelor nefaste ale unor superstiții și prejudecăți.

Decesul prematur l-a împiedicat să finalizeze proiectata operă intitulată „Vămile văzduhului”, în care urma să scoată în evidență credințele, obiceiurile, mentalitățile și prejudecățile din lumea rurală sau a târgurilor.

Deceniul al treilea al secolului trecut a reprezentat pentru scriitorul drăgășănean etapa creației de proză scurtă, adunată în cele două volume „La Grandiflora” (1928) și „Vedenia” (1929), dar și puternica dramă ibseniană „Pavilionul cu umbre” sau, cu alt titlu „Am ucis păcatul”, romanele fiind scrise după 1930 până în 1935.


Debutând imediat după Primul Război Mondial, în care fusese și el combatant, ca mulți alți scriitori, printre care amintim pe Camil Petrescu, creația literară de început a lui Gib Mihăescu a constat în schițe, povestiri și nuvele inspirate din experiența personală a frontului, scrisul său evoluând, ulterior, spre analiza conflictelor sufletești, a obsesiilor, ca frica, gelozia, efectele unor boli, prejudecățile și superstițiile, care fac victime din protagoniștii acestor proze.

Muntele cu pustnici/ La Mânăstirea Pătrunsa, pe urmele părintelui Valerian/ Interviu Formula AS 2014

Înainte de 1989, Dragoş Pâslaru a fost un actor de mare succes, cu roluri memorabile în teatru şi cinema. A fost un rebel, un boem şi un lup­tător. A participat la revoluţia din decembrie 1989 şi la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. Pe 14 iu­nie, 1990, a fost bătut cu bestia­litate de mineri, scă­pând, ca prin minune, de moarte. A trăit, a iertat, iar marti­riul prin care a trecut l-a trans­format într-un om profund cre­din­cios. În 1996, s-a călugărit la Mânăs­ti­rea Turnu din Vâl­cea şi, după o scur­tă revenire la viaţa lumească, a ajuns la "şcoa­la" monahală de la Frăsinei unde a în­văţat asculta­rea şi smerenia. De şase ani, pă­rintele Valerian Pâs­laru este pustnic în Masivul Buila-Vân­tu­ra­riţa, în veci­nă­tatea Schi­tului Pă­trun­­sa. As­tăzi, chipul şi purta­rea sa sunt ale unui om des­po­vărat de griji şi ispite. Este lu­minos, blând, de o bunătate şi o modestie cople­şi­toare. Vre­me de câteva cea­suri, cât a durat inter­viul pe care mi l-a acordat, mo­na­hul Valerian, fostul mare actor Dragoş Pâsla­ru, a stat în ge­nunchi în faţa noas­tră. A fost răspunsul sfinţiei sale, la efortul nostru de a urca muntele, timp de două ore şi jumătate, până la chi­lia sa.


Drumul cu ispite

Sunt ani buni de când ne-am propus un interviu cu părintele Va­lerian (Dragoş Pâslaru), dar abia spre sfârşitul lunii mai din anul acesta, am reuşit să urcăm până la chilia sa pierdută în negu­rile Mun­ţilor Buila-Vânturariţa. Iar drumul până la Schi­tul Pătrunsa a fost atât de ane­vo­ios, cât să ne facă să pre­ţuim cum se cade întâl­nirea cu el. Am bâjbâit pe culmi, printre co­paci şi prin vă­ioa­ge, am cucerit creastă după creastă, cu scrâşnire de dinţi, din pricina oboselii, şi bântuiţi de gân­dul aban­donului. Pantele extrem de abrupte, lipsa oricăror urme după care să ne ghi­dăm, sălbăticia pădurii - de-o fru­museţe rară - câinii ciobăneşti, care ne-au obligat să le câştigăm prie­tenia sau să-i ocolim, au făcut par­te dintr-un sce­na­­riu, parcă divin, de verificare a hotă­rârii noastre de a-l întâlni pe pust­ni­cul Valerian. Căci pustnicii de aceea sunt pustnici, ca să nu fie găsiţi uşor. Într-un târziu, am ajuns la Schi­tul Pătrunsa, unde părintele ne aştepta. La biserica acestui schit coboară numeroşii pustnici din Muntele Buila-Vânturariţa, de câteva ori pe an, pen­tru a se spovedi şi împărtăşi. De stareţul Var­sa­nufie Gherghel, un om ca o duminică, precum se spu­ne, ascultă toţi. Ieromo­nahului Varsanufie i se da­to­rează înflorirea schitului, numărul mare de mo­nahi, construirea bisericii noi şi a multor acareturi, în doar câţiva ani (cu materialele adu­se pe măgari sau în spate, de călugări), şi o viaţă duhovnicească inspirată de Sfântul Munte Athos.

Ku Klux Klan în Cultura americană

🔴 preocupările unui «cerc de clan*» sau/ și sunetul încărcării armei (informații din surse deschise, despre o realitate seculară)

«Ku Klux Klan este numele sub care sunt cunoscute mai multe organizații rasiste extremiste, dintre care prima a apărut după Războiul Civil American în 1865 în statul Tennessee (SUA). Membrii acestor organizații susțin superioritatea rasei albe și își exprimă adesea cu violență atitudinea de antisemitism, anti-catolicism, homofobie etc.

Denumirea vine probabil din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, și cuvântul clan.

Scopurile inițiale ale organizației erau aparent nobile: "protejarea celor nevinovați și neajutorați" și "ajutorarea celor oprimați". Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizația se autointitula "Statul Invizibil", Ku Klux Klan-ul îi considera pe albi superiori populației de culoare. Din cauza acestei adversități fața de negri, organizația nu s-a putut împăca cu faptul că după Războiul de Secesiune, foștii sclavi obținuseră drepturi egale cu populația albă. Prin urmare membrii Ku Klux Klan-ului au trecut la invadarea satelor și orașelor, torturând și ucigând fără a suferi vreo pedeapsă. Oficial organizația s-a dizolvat în 1869, dar diferite grupări locale au continuat să terorizeze populația de culoare.

Ku Klux Klan-ul a existat în trei epoci distincte. Fiecare a susținut poziții reacționare extremiste, cum ar fi naționalismul alb, anti-imigrația și, mai ales în iterațiile ulterioare, nordicismul, antisemitismul, anti-catolicismul, prohibiția, populismul de dreapta, anticomunismul, homofobia, anti-ateism, islamofobie și antiprogresism. Primul Ku Klux Klan a folosit terorismul – atât atac fizic, cât și crimă – împotriva oamenilor de culoare activi din punct de vedere politic și a aliaților acestora din sudul Statelor Unite la sfârșitul anilor 1860. Al treilea Klux Klan a folosit crime și bombardamente de la sfârșitul anilor 1940 până la începutul anilor 1960 pentru a-și atinge obiectivele. Toate cele trei mișcări au cerut „purificarea” societății americane și toate sunt considerate organizații extremiste de extremă dreaptă. În fiecare epocă, calitatea de membru era secretă și estimările totalului au fost extrem de exagerate atât de prieteni, cât și de inamici.

Istoricul Spitalului Județean Vâlcea/ scurtă istorie a medicinii vâlcene

Istoria medicinii vâlcene se pierde în negura veacurilor trecute.
În anul 1545, Radu Paisie a rămas, cu întregul său sfat domnesc, la Râmnic, pentru îngrijirea sănătăţii.

La Râmnic va veni, în mai 1557, Pătraşcu cel Bun, „bolnav de piept” pentru a se îngriji de afecţiunile pulmonare.

Imaginile din colaj una câte una cu descrieri, la această legătură.

Cronicile timpului amintesc de prezenţa „bolniţelor”,  asezămite care  funcţionau pe lângă mânăstirile Cozia (sec al XIV-lea) şi Hurez ( sec al XVIII-lea), unde cei bolnavi erau îngrijiţi de slujitorii monahali. Pe frescele acestora încă se mai pot observa  imagini din care se pot deduce cunoştinţe depre bolile contagioase sau despre răni şi metode de vindecare a acestora.

Un băcan din Râmnicu Vâlcea comercializa  in prăvălia sa leacuri aduse de la Sibiu. Astfel, într-o cerere din 1778 a unui boier din oraș i se cere acestuia un leac compus din: „o pătrime oca rosmalin şi să fie amestecat cu rabar bleter” (foi de dafin). 

Călugărul din vechiul Schit Cornetu, în ziarul «Universul» (,,duminecă, 15/27 Septembre 1891”)

• ,,tuns în sfînta schimă monahală” la Episcopia Râmnicului, ,,are înălţimea numai de 1 metru”; ,,...de pe la 1868 iel vieţueşte în sfînta mănăstire Tismana din Gorj”...


«Ilustraţia noastră
Portretul pe care-l dăm astăzi ie al unei adevĕrate curiozităţi din ţara noastră.

Părintele schimonah Gherasim Cornescu s’a născut la anul 1821 în comuna Merişu, plasa Motru-de-sus, judeţul Mehedinţi.
La vêrsta de 15 ani a fost dat de părinţii sĕǐ la Craiova, la o abagerie*.
Dar n’a stat multă vreme aci şi s’a dus la călugărie în sfînta episcopie din Rîmnicu-Vêlceǐ, unde a fost tuns în sfînta schimă monahală.
Multă vreme, părintele Gherasim a stat la schitu Cornetu din Vêlcea. De pe la 1868 iel vieţueşte în sfînta mănăstire Tismana din Gorj.

George Achim în vol. „Vâlcea – țara lupilor getici sau ținutul vâlcilor”, de Eugen Petrescu (selecție)

<<...poetul vâlcean George Achim, originar de pe Valea Otăsăului, pune viaţa renumitului haiduc pe aceeaşi linie cu cea a marelui Iancu Jianu. Dacă lancu se trăgea dintr-o familie boierească, Nicu Munteanu era descendent al unor moşneni înstăriţi din Bârzoteni - zona Horezu. Şi într-un caz şi în celălalt, nu lipsurile au fost adevăratul motiv de haiducie, ci apăsarea grea de pe umerii celor mulţi.

Tumultoasa viaţă a vestitului haiduc a lăsat numeroase legende care s-au păstrat din generaţie în generaţie. Faptele sale şi modul în care acţiona aduceau, la vremea aceea, bucurie în rândul celor amărâţi. Judeţul Vâlcea este presărat de mici istorioare care şi astăzi uimesc prin inteligenţa acestui faimos haiduc.

Povestea vieţii acestuia este consemnată în lucrarea „Monografia sociologică a oraşului Băile Govora”, după o povestire a Elenei Oneaţă din satul Bârlogu, com. Stoeneşti, a cărei bunică, pe nume Lina, a fost contemporană cu faimosul haiduc:

„...la Romani (Horezu) era o femeie. A fost o femeie care s-a măritat şi-a rămas gravidă, însărcinată - aşa se zicea - şi când fu să nască copilul, în loc să nască, plângea [copilul]. Ce să facă ea, cum era tânără ? Se duce la o mătuşă. „Ce să fac mătuşă - zice - că copilu’ meu, în loc să nască, plânge”. Da’ bătrâna zice: „Stai tu, fată, - zice - hai să mergem în satul vecin, că acolo-i un vraci. Şi sigur vraciul îl va tămădui, va tace şi se va naşte”. S-au dus ele la vraci, acolo. Până s-ajungă la vraci, pe unde trecea, toată lumea se minuna, că copil să plângă-n pântece nu se mai pomenise. Când a ajuns la vraci, vraciul a întrebat-o: „Măi, femeie, de când plânge?”.

Nicolae Nistor în #memoriavalceana

Nicolae Nistor, n. 24 martie 1958, Mihăeşti, Vâlcea: După anul 1989 a editat şi a colaborat cu săptămânalul “7 zile” şi cu cotitdianul „Actualitatea vâlceană”. Actualmente Redactor șef la Revista ,,VÂLCEA LITERARĂ’’. Impreună cu ziaristul și scriitorul Gheorghe Smeoreanu au demarat Festivalul Internațional de poezie ,,Râmnicul este metaforă’’ Ediția a 1-a, 2023 și Ediția a 2-a. A participat constant la emisiuni TV şi Radio, locale și naționale.Cărțile autorului au fost prezentate la târgurile naționale și internaționale. Este unul dintre fondatorii Societăţii Culturale „Anton Pann” . Este membru în Formul Cultural al Râmnicului. A primit Premiul de Excelență eCreator și a fost laureat pentru poezie cu Mențiune Specială la Festivalul eCreator (ediția a II-a). De asemenea, Nicolae Nistor este laureat al Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci” (locul VI, mențiune și diplomă de onoare semnate de Florian Copcea). Diplomă di merito la Concorso di poesia “IL PARNASO-PREMIO ANGELODI VECCHIA” IV EDIZIONE 2018/2019. Nicolae Nistor a publicat și a fost consemnat în numeroase reviste literare dintre care menționăm: Poezia, Acolada, Viața Românească, Hiperion, Convorbiri Literare, Discobolul, Plumb, Argeș, Caligraf(Alexandria), Caligraf, Litera, Vâlcea Literară, Neuma, Ex Ponto, Mișcarea Literară, Caiete Silvane,Poesis,Conta, Rotonda Valahă, Algoritm Literar, Vatra Veche, Revista Nouă, Urmuz, Cafeneaua Literară, Cenaclul de la Păltiniș,Thymes, eCreator, Ante Portas, Sintagme literare, Destine literare, Arena literară, Cultura Vâlceană, Spații Culturale, Povestea Vorbii, Noul Literator, Helis, Observatorul, Lumina ș.a.

Cronici: în revistele Argeș, Luceafărul, Vatra Veche, Sintagme Literare ș.a. Dintre referințele critice, comentate public, le menționăm pe cele semnate de: Mihai Antonescu, Doru Dăncuș, Cornel Udrea, Florian Copcea, Ilorian Păunoiu, Nicolae Dragoș, Ștefan Cazimir, Nicolae Sava, Marian Ilea, Mihai, Traiasta, Ionel Bota, Daniel Marian, Daniel Luca, Ioan Romeo Roșiianu, Dumitru Sârghie, Dan Salapa, Milian Oros, Serghie Bucur, Ana Podaru, Mihaela Rădulescu, George Voica, Raluca Faraon, PetreCichirdan etc.

Pozele din colaj una câte una (autorul și cărțile, prezența la evenimente etc) - la această legătură.

Gala Galaction/ Grigore Pișculescu, ,,În Pădurea Cotoșmanei”

«...Tîrgul Rîurenilor fusese mănos, anul acela, cum nu mai fusese multă vreme, fiindcă toate roadele ţării se făcuseră și aveau căutare. De aceea, negustorii de dincoace şi de dincolo de Olt încărcaseră şi porniseră spre Rîureni sute de căruţe mari, trase de cîte şapte pînă la zece cai. Toată luna lui august, pe drumurile colbuite, au trecut boaitele înalte şi încărcate pînă sub coviltir, aşa încît jupînii bucureşteni, craioveni, slătineni ori piteşteni, cari şedeau tocmai sus deasupra mărfii şi scoteau capul pe gura coviltirului, păreau nişte pui de lighioană la gura acelor cuiburi din pereţii malurilor prăpăstioase. Dar nu numai din oraşele noastre, ci şi de dincolo de hotar, de prin văgăunele ungureşti şi secuieşti, s-a pornit negustorimea cea de aur iubitoare şi îndrăzneaţă. Şi pe malul Oltului, de la Rîul Vadului pînă la Rîureni, au scîrţîit, multe zile în şir, căruţele nemţeşti pline cu îmbrăcăminte, încălţăminte, lucruri casnice şi cu felurite şi minunate scule de făurărie, cum numai nemţii puteau să facă. Să nu uit să vă spun că, pe vremea aceea, Ţările Romăne purtau mereu în frunte, legată cu panglici de oţel, podoaba semilunei şi că, prin urmare de prin Turnu M ăgurele, Giurgiu şi Calafat au venit și mulți negustori turci. Aceştia erau, însă, mai ales, zarafi și negustori de lucruri mic și scumpe ca mătănii de chiparos ori chihlimbar, inele, brăţări, cercei, ciubuce, pumnale și pistoale... și turcul venea cu numai doi-trei cai și marfa în desagi. Firește că nu lipseau nici sârbii, nici bulgarii şi, pe ici, pe colo, nici ovreiul, nici armeanul. Dar grecii ?... A, grecii erau stăpînii ţării şi toate adelziadele care se aflau în bîlci, chiar de ar fi fost venit numai cu lămîi ori cu gogoşi, acum erau în slujbă şi făceau pe ghimurlucii tîrgului, purtînd, de colo pînă colo, peste şorţul pătat de untdelemn, sabia stăpînirii.

Istoria înființării Muzeului Satului Vâlcean

 Bujoreni/ Vâlcea: Muzeul Satului (50 ani de existență) deranja ,,viziunea" <<Tovarășei>>; a fost în pericol de demolare (la propriu) ca aproape tot ce constituia/ constituie cultură și civilizație țărănească tradițională (și nu numai)...

«...acolo unde începe Valea Bujorencei, ca un diapazon de păduri vibrând între clopotele dealurilor, la un pas de şoseaua naţională care părăseşte Râmnicu-Vâlcea pentru a se avânta spre defileul Oltului...
...a fost ridicat un sat care seamănă cu toate satele acestui Nord de Oltenie, dar nu se identifică cu nici unul. Satul acesta-i nou şi, în acelaşi timp, mai bătrân decât cele mai vechi de prin părţile acestea. Oamenii l-au botezat Muzeu şi au aşezat în el tot ceea ce putea să-i dea fiinţă şi să-l împlinească, tot ce putea vorbi de vechimea rânduielilor de aici şi de dragostea întru frumos a celor ce ştiu să-şi cioplească sufletul într-un stâlp de poartă, ori să-l coasă cu simplitate în florile unei marame.

Pe prispa unei case, aduse cu infinite precauţii din nu ştiu care cătun, poţi visa la rosturile lumii, poţi coborî pe scara timpului în adâncurile istoriei şi vei simţi, până-n rădăcini şi până mai jos de rădăcini, coloana statornică a acestui neam punându-şi pecetea grea peste veacuri. Şi aici, departe parcă de lume, departe de rotirea nebună a timpului, poţi murmura versurile poetului din Lancrăm, uitând că eşti într-un muzeu, pe prispa copilăriei:

„Copile, pune-ţi mâinile pe genunchii mei,
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet, şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept
ci adânc în pământ undeva.”

Cultura vâlceană sub lupă!/ Din suflet #17/ 3 apr. 2025/ Ana-Maria Cîrstea, invitat Florin Epure, directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea

Excelent interviu (pentru #memoriavalceana) difuzat ieri în online, în cadrul podcastului Din Suflet realizat de Ana-Maria Cîrstea...

Invitat a fost Florin Epure, directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea, iar cele cele 56 minute ale discuției abundă de informații, confesiuni și sublinieri cu tușă groasă a unor realități (îndeosebi) cu privire la patrimoniul material și imaterial al Vâlcii și situația lui ,,la zi”, dar și referitor la instrucție, educație/ învățătură și pasiune pentru profesia/ vocația de istoric.

Aflăm, de asemenea, din interviu, deosebit de interesante date cu privire la modul în care dir. Florin Epure și-a căutat și descoperit vocația, ,,împletindu-și” permanent preocuparea pentru lectură/ cercetare și pasiunea pentru Istorie, cu viața personală: în liceu, în studenție, la primul loc de muncă și cele care au urmat, în interacțiunile cu mentorii care i-au călăuzit destinul - regretații istorici Petre Bardașu și Sergiu Purece (deosebit de interesantă comparația tipologiile celor două personalități, făcută de discipolul de odinioară)...


Din întreg interviul - pe care îl recomandăm cu toată convingerea! - am selectat - pentru pagina FB #bibliotecivalcene - fracțiunea de 4,35 min. referitoare la demersurile de salvare a unui excepțional monument istoric vâlcean, bisericuța de lemn din Modoia/ Cernișoara (alăturat, în capturi, pentru mai noii noștri abonați - trimiteri la resurse anterioare pe această temă).

Informații în conexiune (linkuri în descrierea fiecărei capturi):

_________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #AgendaCulturalaValceana #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #patrimoniu #Modoia #Cernișoara #BisericaMonumentModoia