10 august 1968/ 20 de ani de la înființarea organelor de securitate/ săptămânalul Orizont

«Sprijinul acordat de masele populare organelor de securitate, factor activ în lupta cu dușmanul

Multiplele sarcini, din ce in ce mai complexe, pe care le ri­dică procesul desăvirşirii con­strucţiei socialismului, impun necesitatea unei participări tot mai largi şi mai organizate a maselor populare la înfăptuirea lor. Muncitorii, ţăranii, intelec­tualii, toţi oamenii muncii con­stituie o forţă socială uriaşă care asigură înfăptuirea politi­cii partidului, progresul social rapid şi multilateral al ţării noaistre.

Toate măsurile luate în sco­pul dezvoltării şi perfecţionării democraţiei socialiste au ca trăsătură fundamentală antre­narea înlr-o măsură din ce în ce mai mare a oamenilor mun­cii la întreaga activitate eco­nomică, politică şi culturală.

întreaga activitate a orga­nelor de securitate, în cei 20 de ani de existenţă, oferă emoţio­nante pilde de sprijin din par­tea oamenilor muncii, acordat organelor noastre în cele mai grele acţiuni de luptă dusă îm­potriva duşmanilor poporului muncitor. Acest sprijin repre­zintă o necesitate obiectivă pentru întreaga muncă a or­ganelor de securitate. În con­ducerea şi îndrumarea lor de către partid, în increderea şi ajutorul pe care le primesc din partea întregului popor, rezidă principalele izvoare ale forţeii organelor de securitate, cheză­şia îndeplinirii cu succes a sarcinilor ce sînt trasate de partid.

Vâlcea – protecţia naturii, informații de până în 2010/ resursă enciclopedică

Reluând cercetările în acel perimetru, pe munţii Bălescu şi Ciora, Gh. Ploaie (1985) propune punerea zonei sub ocrotire, în cadrul unui Parc naţional al munţilor Parâng, iar ulterior susţine crearea rezervaţiei naturale Bălescu-Cioara în cadrul acestuia (Gh. Ploaie, E. Nicolescu, Gh. Ploaie jr., 2002). E. I. Nyarady (1955) publică un studiu de ansamblu asupra vegetaţiei Muntelui Cozia, prilej cu care descrie o serie de specii şi varietăţi noi de plante pentru Oltenia (Achillea coziana, Hypericum perforatum var. seurihumifusum, Bromus barcensis var. magnobarcensis, Centaurea triniifolia ssp. turnurasensis, Centaurea Coziensis), precum şi specia de măceş (Rosa coziae) care asigură o notă floristică specifică acestui munte. Din Valea Lotrului (V. Bucureasa) este descrisă specia relictară de muşchi hepatic Frullania jackii (Tr. Ştefureac, A. Popescu, Lucia Lungu, 1954). Pozele din colaj una câte una cu linkuri spre informații conexe

În 1957, Al. Buia şi M. Păun, în urma unor cercetări de teren, publică primele date cu privire la flora muntelui Buila, subliniind existenţa unor plante rare (Lilium jankae, Rosa coziae, Oxytropis carpathica, Linum uninerve) ce trebuie protejate. Între anii 1954-1959, un colectiv de botanişti de la Universitatea din Bucureşti realizează cercetări complexe pe Valea Lotrului şi M Parâng, descriind în lucrările publicate o serie de plante noi sau rare şi subliniind valoarea fitoistorică, fitocenonogică sau ecoprotectivă a unor elemente vegetale, atât dintre talofite cât şi dintre cormofite (Tr. Ştefureac, Popescu A, Lungu Lucia., 1954, 1955; Tr. Ştefureac 1957; Tr. Ştefureac, Aspasia Popescu, Lucia Lungu 1957, 1959; Tr. Ştefureac, L. Lungu, A. Popescu 1958; Tr. Ştefureac, L. Lungu, Venera Ţeculescu, Aspazia Popescu, 1962).

Oltul din poveste și din realitate, de la izvoare până la confluența cu Dunărea

 «În vremurile de demult, când se născoceau poveștile fermecătoare, pe vârful unui munte din Carpații Răsăriteni se vedea o cetate cu două turnuri. Craiul și crăiasa aveau doi fii gemeni, care semănau ca două picături de apă.

Feciorii erau asemănători la înfătișare, dar aveau firi cu totul diferite. Una-doua se luau la ceartă și se băteau pâna la sânge, de răi ce erau. Așa-i lăsase Dumnezeu!

Când crescuseră mari, craiul ieși din cetate cu oastea și se duse la război, de unde n-a mai venit. Crăiasa a trimis călăreți spre toate zările, în căutarea soțului ei, dar solii nu l-au găsit pe stăpan nicăieri. Murise craiul departe, într-o bătălie sângeroasă. Dar crăiasa nu știa taina asta.

"Ce-am sa ma fac eu cu feciorii mei naravasi?" se framanta craiasa, "se tot bat fara incetare. Le-am facut doua turnuri separate doar sa-i vad impacati. In turnul de miazanoapte locuieste Mures, iar in turnul de miazazi sta Olt", ca asa ii chema pe cei doi feciori. "Uite, au ajuns buni de insuratoare, si tot nu se inteleg."

- Frate Oltule, zise intr-o zi Muresul care era mai cumpatat, mama plange intruna dupa tata, ce facem?
- Eu zic, frate Mures, sa lasam ciondaneala si sa plecam in cautarea tatei. Poate e undeva intr-o temnita si are nevoie de ajutorul nostru ca sa-l eliberam. Oltul si Muresul s-au dus la mama lor si i-au vorbit de hotararea lor de a-si cauta tatal. Auzind ce spun, mama lor a varsat lacrimi de durere, dar si de fericire. De fericire pentru ca feciorii ei erau vrednici si se intelegeau, si de durere pentru ca se despartea de ei si-i era frica să nu-i piarda.

Pr. Nicolae Moga/ Mălaia în imagini - album

Cândva, mai demult, ne-a fost adus la Bibliotecă de către autor – pr. Nicolae Moga - un draft de lucrare conținând imagini (mai ales vechi) din Malaia și de pe Valea Lotrului, în general.
Selecția de fotografii pe care o publicăm alăturat este, așadar, din această lucrare, intitulată «Mălaia în imagini».

În imaginea cu cea mai veche trimitere la memoria și cunoașterea locală vâlceană, vedem un costum tradițional feminin vechi de peste 200 ani...

Mai facem precizarea că deși explicațiile foto sunt, pe alocuri, deplasate față de imaginea aferentă, se înțelege lesne ceea ce autorul a vrut să menționeze legat de fiecare poză.
Lucrarea integrală în *.PDF - cum am și primit-o de la părintele N. Moga

_____

#memoriesicunoasterelocalaValcea #memoriavalceana #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #culturapopulara #casetraditionale #casataraneasca #ValeaLotrului #Malaia

Vâlcea de la capitalism la comunism

 a. Marile decizii politice: naţionalizarea întreprinderilor şi planificarea economiei

 

În 1948, cu toate realizările din domeniul industrial, Vâlcea rămânea un judeţ preponderent agricol, iar gradul de urbanizare era extrem de scăzut. Râmnicu-Vâlcea nu avea mai mult de 15.000 locuitori, iar  Drăgăşaniul - sub 10.000 de locuitori. Celor mai mari oraşe vâlcene le lipseau canalizarea şi mijloacele de transport în comun, ceea ce le făcea să amintească de nişte târguri. Marile decizii politice ale comuniştilor din conducerea ţării şi a celor din Vâlcea, la începutul industrializării comuniste, vor fi naţionalizarea principalelor mijloace de producţie şi trecerea la planificarea economică, pentru a lichida înapoierea economiei şi a o moderniza. Imaginile din colaj una câte una cu linkuri către informații conexe

Industria vâlceană în 1948. În preajma naţionalizării din 11 iunie 1948, industria – modestă – a judeţului Vâlcea nu putea asigura o valorificare corespunzătoare a importantelor resurse naturale şi de muncă existente în această zonă. În „Raportul asupra stării economice a judeţului”, întocmit la 30 decembrie 1947, de Camera de Comerţ şi Industrie - Vâlcea, se menţiona că în judeţ erau înmatriculate 1418 firme individuale, la care lucrau 34.129 de muncitori şi meseriaşi¹. Dintre acestea, 140 erau firme industriale, în marea lor majoritate - mici întreprinderi şi ateliere a căror producţie avea un caracter meşteşugăresc; în ele, lucrau 5-20 muncitori. În cadrul acestor întreprinderi, ponderi însemnate aveau unităţile industriei alimentare (mori, brutării, prese de ulei), ale industriei uşoare (darace, ateliere de prelucrarea pieilor) şi ale industriei materialelor de construcţie (cariere, fabrici de cărămidă). Existau şi unităţi mai mari: sectorul C.F.R. Râmnicu-Vâlcea, fabricile de cherestea „Carpatina” şi „Vasilatul” - Brezoi, „Arnota” - Bistriţa, Salina Ocnele Mari, fabricile de piele şi încălţăminte „Întreprinderea Oprea Simian şi fiii” - Râmnicu-Vâlcea şi „Tăbăcăria românească” - Horezu. În unităţile industriale propriu-zise, care aveau o putere de peste 6.500 CP, lucrau circa 7.500 muncitori, din care numai 30% erau calificaţi².

Violeta Scrociob și Mihai Sporis - Concluzii despre ed. a XIII-a a Concursului Valcea - colt de rai

 

Video - Festivitatea de decernare a premiilor BJAI și ale tuturor instituțiilor/ entităților partenere în proiect

______

#ValceaColtdeRai #ConcursulValceaColtdeRai #memoriavalceana #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #bibliotecivalcene #ZiuaCulturiiNaționale #ZiuaCulturiiNationale2025

Concursul «Vâlcea - Colt de rai» Ed. a XIII-a (2024): premiile BJAI și ale tuturor instituțiilor/ entităților partenere în proiect

Evenimentul a avut loc astăzi, de Ziua Culturii Naționale 2025, la Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea.

Premiile Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea:

Secțiunea Proză scurtă/ Eseu

(jurizare Mihai Sporiș & Valentin Smedescu)

Premiul I:

• Ștefan Ispas/ Gânditorul/ (Proză scurtă) Mădulari

• Maria Bojin/ MERRY/ (Eseu) Păușești Măglași

Premiul al II-lea:

• Teodora Gabriela Pavel/ Theo Rose/ (Proză scurtă) Costești

• Robert Ionuț Voicu/ V.R.2024/ (Eseu) Galicea

Premiul al III-lea:

• Ana Maria Munteanu / 8184A/ (Proză scurtă) Amărăști

• Claudiu Gabriel Tița/ Shotokan/ (Eseu) Mădulari

 

Secțiunea Poezie

(jurizare Felix Sima & Valentin Smedescu)

Premiul I:

• Ana Maria Munteanu / 8184A/ Amărăști

• Natalia Barbu/ IARNĂ/ Mălaia

• Maria Bojin/ STELUTA ARGINTIE/ Păușești Măglași

Casa vâlceană de odinioară, străvechea prispă și apoi foișorul, beciul, ,,hodaia bună”...

«...casa cu foişor este unul dintre tipurile străvechi de locuinţă românească, identificat în variante diferite în toate zonele în care lemnul domină ca material de construcţie.


Originea foişorului trebuie căutată în «adăposturile» simple care trebuiau să protejeze intrarea locuinţelor de tip primar. Se poate crede că pentru toată aria de la nord de Dunăre ideea acestor adăposturi este identică cu a peripterelor greceşti şi poate fi considerată un aport mediteranean, însuşit încă din perioada neoliticului.
În arhitectura noastră rurală întîlnim încă şi astăzi numeroase exemple de rezolvări de asemenea adăposturi, care ne îngăduie să facem asocieri justificate cu privire la originea şi evoluţia foişorului. Pornind de la simpla poiată amenajată în prelungirea acoperişului, a polatei susţinute pe grinzi în consolă sau pe stîlpi independenţi, se poate recunoaşte apropiata înrudire cu străvechea prispă, cu tîrnaţul, cu pridvorul şi sala lungă, sau cu foişorul de tip dezvoltat.
Casa vîlceană este una dintre locuinţele care dezleagă, poate cel mai bine, înţelegerea evoluţiei ansamblului foişorului (şi pridvorului) din climatul moderat al zonei de la sud de Carpaţi. În forma sa cea mai modestă, dezvoltată numai pe parter, această locuinţă se deduce din casa simplă a timpurilor îndepărtate, căreia i se adaugă foişorul în faţa intrării.
Pentru casa vîlceană, foişorul apare aşezat de obicei în capătul din partea dreaptă, sprijinit pe doi pinteni de zidărie. În compoziţia acestei case joase, alăturat foişorului şi dezvoltată pe toată lungimea faţadei se întinde «laviţa» sau «prispa», adăpostită numai de deschiderea ceva mai largă a streaşinei.

Învățământul vâlcean în perioada 1864-1918

Legea instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864 a reprezentat un mare progres pentru dezvoltarea învăţământului din ţara noastră, în special prin statuarea celor două principii esenţiale: obligativitatea şi gratuitatea acestuia. Referitor la aplicarea principiului privind obligativitatea învăţământului, este elocventă adresa din 20 martie 1865, a revizorului şcolar I. Eliade, prin care acesta se adresa prefectului cu rugămintea de a ordona recenzarea tuturor copiilor de vârstă şcolară din toate localităţile judeţului, motivând că numai astfel se poate respecta prevederea din Legea instrucţiunii publice privind obligativitatea învăţământului „pentru toţi copiii de amîndouă sexele, începând de la opt până la doisprezece ani împliniţi” ⁶⁶. Totodată, acest important act normativ a însemnat şi desprinderea totală de biserică a învăţământului, precum şi unificarea completă a programei de cunoştinţe, aceeaşi pentru sate şi oraşe, pentru băieţi şi fete.

 

În perioada care a urmat promulgării legii, au fost construite o serie de şcoli, altele fiind reparate sau recondiţionate. În anul şcolar 1864/1865, în judeţul Vâlcea funcţionau „126 de unităţi şcolare, cu câte patru clase, frecventate de 3483 de elevi”⁶⁷. Din analiza planurilor de şcoli care s-au păstrat în arhive, rezultă că “cele mai multe localuri erau clădiri simple, cu o cameră sau două şi prispă, mai ales cele construite în perioada 1838-1842”, iar “Edificiile şcolare realizate în perioada 1857-1864, au mai multe încăperi: sala de clasă, cancelaria, cameră pentru învăţător, o sală pentru organul administrativ local (sfatul sătesc, apoi comunal şi primăria), arestul şi, într-o singură excepţie, toaleta”⁶⁸. Dintr-ordin al Ministerului de Interne, trimis prefectului de Vâlcea la septembrie 1865, aflăm că Ministerul de Justiţie, al Cultelor şi Învăţământului Public „a încredinţat dumnealor revizori[lor] şcolari de judeţe, planurile necesare pentru construcţiile de şcoli săteşti”⁶⁹.

Florea Vlădescu/ Obiceiuri de Anul Nou/ în Monografia comunei Titești-Vâlcea - texte originale perpetuate oral vreme de multe generații

 Gazdele (fiecare gospodărie), în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, sărbătoresc ,,Revelionul”, sărbătoare ce se pregăteşte cu multă grijă. Această noapte este petrecută fără somn, tot gospodarul chefuind, considerând că pe tot parcursul anului vor rămâne fericiţi şi veseli.

         Noaptea de Anul Nou (de Revelion) se mai numeşte şi noaptea ,,Sfântului Vasile”, despre care se spune că era vesel şi-i plăcea să chefuiască.

         La sărbătorirea Anului Nou, sărbătoare care se mai cheamă şi ,,îngroparea anului’’, participă mai multe familii, invitate fie pe baza legăturilor de rudenie, fie a legăturilor de prietenie.

         Cu acest prilej, alături de veselie şi voie bună, au loc o serie de practici străvechi, bazate pe superstiţii şi anume:

I) Fetele care vor să afle câţi ani mai au până când se vor mărita, la miezul acestei nopţi (începutul noului an), merg în grajdul vitelor şi lovesc cu piciorul o vacă gestantă, care trebuie să fie culcată, zicând din gură: ,,he! anul acesta;he! la anul” etc., până când vaca se ridică. Numărul loviturilor date (care trebuie să fie moderate), corespund cu numărul anilor pe care îi mai are de aşteptat.