Schița partidelor și doctrinelor politice din județul Vâlcea în perioada interbelică/ IV - Naționalimul

(urmare de la această legătură) Nationalismul a fost o doctrină foarte puternică în România după 1918. Aspectul lui politic se exteriorizase în lupta pentru desăvârşirea statului naţional unitar, continuând să. se manifeste şi după aceea ca modalitate de afirmare a demnităţii naţionale şi a valorilor creative ale poporului nostru. Însă la noi a existat şi un naţionalism radical, cu aspect etnic, care a căpătat prevalenţă după 1933. Naţionalismul a fost astfel deformat structural, devenind o mişcare xenofobă, extremistă.

 

PARTIDUL NAŢIONALIST-DEMOCRAT. Naţionalismul democratic a fost promovat la noi, în special, de marele savant Nicolae Iorga. Acesta înfiinţase în 1910 Partidul Naţionalist-Democratic, care în anii 1922-1923 şi-a creat o organizaţie şi la Vâlcea. P. N.-D. a avut la Râmnicu Vâlcea o foaie numită “Cuvântul Românesc” (1922- 1923), iar între anii 1928-1937, publicaţia lunară “Naţionalul Vâlcii”, sub egida lui C. Daniilescu¹¹⁸. Până în 1930, Partidul Naţional (cu această denumire între 1925-1932) nu a avut, practic, o organizaţie în judeţul Vâlcea, ci doar câţiva simpatizanţi care au scos foaia “Naţionalul Vâlcii”, cu scop mai mult cultural decât politic. Un prim preşedinte, provizoriu, al organizaţiei judeţene, a fost C.G. Mihăilescu.

Constantin C. Mihăilescu (1881-1928) a fost preşedintele organizaţiei provizorii a Partidului Naţional din judeţul Vâlcea. Era originar din judeţul Putna. A urmat sculptura la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, învăţând cu maestrul Hegel. A terminat cursul cu “Magna cum laude”. Din cauza mijloacelor financiare, este nevoit să meargă în învăţământ pentru a preda desenul şi caligrafia, fiind repartizat la Râmnicu Vâlcea (1905). Râmnicu Vâlcea găzduieşte două opere ale sculptorului: “Monumentul lui Barbu Ştirbei”, ce se află la intrarea în parcul Zăvoi, precum şi bustul lui Constantin Brâncoveanu din faţa Primăriei oraşului. Moare la numai 48 de ani, când era în plină activitate creatoare, după 21 de ani de profesorat în oraşul Râmnicu Vâlcea.¹¹⁹

 

În 1930, Partidul Naţional avea în judeţul Vâlcea 4 organizaţii săteşti şi o organizaţie judeţeană provizorie la Râmnicu Vâlcea.

Conducerea acesteia era formată din:

Grigore Rădoescu, preot iconom, activa ca preşedinte al organizaţiei judeţene. Era şi scriitor. împreună cu Gheorghe Gâţă, din Târgu Jiu, a scris “Popasuri creştine în drumul spre Domnul”. A demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei vâlcene, la 17 ianuarie 1931¹²⁰.

Alexandru Ionescu (învăţător Tetoiu) şi Gheorghe Dumitrescu erau vicepreşedinţi, iar C. Daniilescu ca secretar şi casier.

Gheorghe Dumitrescu, avocat din Băbeni-Bistriţa, a devenit la 16 octombrie 1932 preşedintele organizaţiei vâlcene a Partidului Naţional.¹²¹

Constantin Daniilescu, s-a născut la 29 ianuarie 1880 în comuna Scundu din Vâlcea. A urmat şcoala normală de institutori la Bucureşti şi Bârlad, absolvind-o în 1901. A funcţionat ca învăţător în comunele: Apele Vii, Dăbuleni şi Corabia din judeţul Romanaţi, apoi la Zăvideni (1904-1906) şi Scundu - în judeţul Vâlcea. Un timp, a fost învăţător şi la Călăraşii Ialomiţei, şi chiar la Bucureşti. Ultimii ani de activitate i-a petrecut ca institutor la Râmnicu Vâlcea, mai precis până la pensionarea sa din 1933. A fost directorul şi administratorul foii “Naţionalul Vâlcii” (1928-1937), unul dintre cele mai bune publicaţii vâlcene din perioada interbelică. Avea atunci o lungă activitate de ziarist începând să publice din 1902, mai întâi la ziarele « Cronica », « Gazeta Ialomiţei » din Călăraşi apoi la celebra revistă «Semănătorul» (1910), la «Revista Generală a învăţământului» (1911), iar între anii 1912-1939 a publicat foarte multe articole în ziarele din Râmnicu Vâlcea. A tradus mai multe cărţi din franceză şi a scris monografia comunei Scundu, dată ca exemplu de Dimitrie Gusti elevilor săi de la Institutul social. Era ofiţer de rezervă (din 1914 - sublocotenent, din 1916 - locotenet, iar din 1922 - căpitan). Ulterior, şi-a publicat impresiile sale de viaţă militară dintre anii 1915-1918 sub titlul “Concentrări. Războiu şi captivitate” ¹²². A iniţiat înfiinţarea băncii populare “Tudor Vladimirescu” din Zăvideni. A făcut, însă, şi politică, devenind secretarul organizaţiei vâlcene a partidului lui Nicolae Iorga¹²³. În 1927 a pus bazele bibliotecii Ligii Culturale, secţia locală, al cărei secretar a fost. Tot modestul său venit de dascăl şi apoi de pensionar, l-a dat pentru îmbogăţirea bibliotecii care, în 1942, avea 4000 de cărţi. Daniilescu a construit şi o serie de săli pentru bibliotecă: o sală de lectură, una pentru conferinţe şi o locuinţă pentru bibliotecar. Biblioteca se afla în Râmnicu Vâlcea pe strada Anton Pann nr. 2 şi era condusă personal de Daniilescu¹²⁴. A cules folclor şi a tradus inscripţiile chirilice de pe crucile vechi olteneşti, aceste traduceri fiind publicate apoi în revista “Arhivele Olteniei” din Craiova. Daniilescu a murit în 1960.

În iulie 1931, Partidul Naţional avea 58 organizaţii comunale şi săteşti şi alte 17 erau pe punctul să se organizeze. După înlăturarea guvernului Iorga, organizaţia judeţeană a Partidului Poporului din judeţul Vâlcea s-a dizolvat. Tot acum, avocatul Gheorghe Mihăileanu a părăsit organizaţia, trecând, mai apoi, la partidul lui Argetoianu¹²⁵.

 

Naţionalismul radical a fost reprezentat la noi, în special de mişcarea legionară dar şi de partidele Frontul Românesc şi Liga Apărării Naţionale Creştine.

 

FRONTUL ROMÂNESC a fost creat în februarie 1935 de Alexandru Vaida- Voevod, ca o disidenţă a P. N. Ţ., cu sprijinul camarilei regale, care urmărea să diminueze poziţiile lui Iuliu Maniu - adversar al planurilor autoritare ale lui Carol al II- lea, prin atragerea de partea sa a unor personalităţi politice. Partidul se pronunţa pentru preponderenţa elementului românesc în toate sectoarele vieţii economice, sociale şi politice - prin introducerea principiului etnic “numerus valahicus” egal cu ponderea acestora în totalul populaţiei ţării (71,9%). Principiul monarhic era văzut ca temeiul unei evoluţii armonioase a societăţii, fară dispute de clasă. A fost mai curând un grup de presiune în mâna lui Carol al II-lea şi s-a axat pe o retorică naţionalistă. La despărţirea de P. N. Ţ. , Vaida-Voevod a fost urmat de câţiva fruntaşi ai partidului şi de membri ai unor organizaţii judeţene, printre care şi de la Vâlcea.

Preşedintele organizaţiei vâlcene a fost Adam Ionescu cu titulatura de “comandantul legiunii Frontul Românesc din judeţul Vâlcea”. Sediul Frontului era în strada Traian nr.104 din Râmnicu Vâlcea ¹²⁶.

Carp Greceanu, a fost secretarul organizaţiei. Nu a avut o reputaţie prea bună. A fost socotit unealtă a nemţilor în timpul ocupaţiei, şperţar şi dijmuitor al salariilor învăţătorilor (de profesie, era învăţător la şcoala din Brezoi.). În calitate de învăţător şi director, din 1939, al Şcolii din Brezoi a creat un atelier şcoală dotat cu utilaje specifice industrializării lemnului. Acest fapt a fost considerat un experiment nou în ţara noastră, de combinare a învăţământului cu practica. A fost chiar vicepreşedinte al Băncii învăţătorilor vâlceni (din 1936) şi secretarul Asociaţiei învăţătorilor din Vâlcea. A fost acuzat că, pe vremea când era revizor şcolar, ar fi micşorat salariile învăţătorilor pentru a-şi cumpăra maşină. Făcuse şi el parte din P. N. Ţ.¹²⁷ După 1944 a trecut la comunişti devenind preşedintele de sindicat al Societăţii “Carpatina” din Brezoi (1944-1945), sindicat creat în septembrie 1944 şi numit “Lemn şi forestieră”¹²⁸, şi chiar şeful poliţiei judeţului, pentru scurt timp (martie 1945) ¹²⁹. A fost şi redactor la publicaţia “învăţătorul”.

 

LIGA APĂRĂRII NAŢIONALE CREŞTINE apăruse în 1923 la Iaşi, fiind creaţia lui Alexandru C. Cuza. Potrivit programului, L.A.N.C. milita pentru eliminarea evreilor din toate sectoarele vieţii economice şi culturale, creşterea rolului Bisericii ortodoxe în viaţa statului, educarea tineretului în spirit creştin, combaterea comunismului şi a luptei de clasă. La Vâlcea L.A.N.C. a avut în fruntea ei pe Iancu Gereanu, apoi pe locotenent- colonelul Stelian Drăgoescu.

 

Ion Constantin/Iancu Gereanu a fost primul lider al organizaţiei lăncierilor din Vâlcea. A fost director-proprietar al publicaţiei “Buciumul”, organ al L.A.N.C., secţia Vâlcea (1928). Tot în 1928 Gereanu este redactor şi la gazeta preotului C. Prundeanu “Opera de mântuire”, cu aceiaşi orientare politică. A realizat şi publicaţia “Vuetul Oltului” (1931) şi ea reprezentând aceeaşi mişcare politică, apoi în continuarea acesteia “Strigătul Oltului” (1930-1933). A fost fondator şi al gazetelor “Ofensiva contra cametei” (1930), “Ofensiva contra speculei” (1930) şi “Observatorul” (1934).¹³⁰ Moare în 1934 şi este înmormântat la Păuşeşti-Otăsău, de unde era ¹³¹.

Stelian Drăgoescu era un adept al ordinii în societate, un militar prin definiţie. În 1930, împreună cu Iancu Gereanu, a scos gazeta “Vuetul Oltului”¹³², apoi “Strigătul Oltului” (a fost redactorul acestei publicaţii doar o lună dc zile, fiind însă director- proprietar al gazetei). În 1935, când L.A.N.C s-a unit cu Partidul Naţional-Agrar, luând astfel fiinţă Partidul Naţional-Creştin, Drăgoescu a trecut la naţional-ţărănişti.

 

MIŞCAREA LEGIONARĂ a apărut în 1927. Ea îşi propunea să transforme din temelii societatea românească, nu prin mijloace politice obişnuite, ci prin schimbarea modului de existenţă a cetăţenilor, prin crearea “omului nou, un om cu calităţi dc erou”.

 

Exegeţii fenomenului legionar consideră că acesta s-a articulat ca replică şi ca alternativă la tabloul lipsit de moralitate al vieţii publice din România interbelică. Corneliu Zelea Codreanu însuşi a definit Legiunea ca “mişcare de regenerare morală”. Dacă în primii ani Legiunea avut o aderenţă scăzută în rândul populaţiei, treptat ea s-a impus pe scena politică, devenind, în 1937, a treia forţă politică din România (după cele două partide “istorice” - P.N.L. şi P. N. Ţ.). Legionarii aveau în rândurile lor mai ales tineri provenind din mediul elevilor şi studeţilor, dar şi dintre ţărani, muncitori şi funcţionari. La Vâlcea propaganda antisemită a legionarilor nu putea avea mare efect, judeţul fiind aproape în întregime românesc. În mişcare au fost antrenaţi câţiva avocaţi tineri, câţiva profesori şi elevi dar şi o parte din ţărănime, atrasă de sloganurile generoase, gen 'omul şi pogonul” şi “sufletul şi hectarul”. Personalităţile acestei mişcări din judeţ au fost:

 

Victor Bărbulescu, avocat, născut în 1906 pe 15 septembrie ¹³³, a fost preşedintele organizaţiei vâlcene. Era originar din Zăvoieni (azi, sat component al comunei Măciuca), în perioada septembrie 1940-ianuarie 1941 a fost prefect de Vâlcea, fiind numit de Horia Sima ¹³⁴.

După rebeliunea legionară, şi-a găsit azil în Germania nazistă ¹³⁵.

Victor Belici era al doilea în ierarhia judeţeană legionară.¹³⁶

Victor Mendrea (1904-1978), a fost cu siguranţă cel mai important legionar vâlcean. Originar din Voineasa, Mendrea a devenit şeful de protocol legionar pe ţară. A urmat Facultatea de Filozofie şi Teologie din Bucureşti. S-a încadrat în mişcarea legionară în 1928. A devenit unul din apropiaţii lui Gheorghe (Zizi) Cantacuzino-Grănicerul, preşedintele Partidului «Totul pentru Ţară». A fost şi un ziarist de talent, colaborând la ziarele legionare: “Cuvântul”, “Buna Vestire”, “Curentuf’etc. În guvernarea din 1940, este director al Direcţiei de Presă şi şeful Protocolului Statului. După evenimentele din 1941, este degradat de generalul Antonescu şi trimis, cu gradul de soldat, în linia întâi pe frontul de răsărit, unde se remarcă prin acte de eroism, dar refuză, în faţa frontului, decoraţia pe care Antonescu vroia să i-o prindă pe piept (ulterior, primeşte o altă decoraţie, de la regele Mihai).

În perioada 1948-1964 cunoaşte teroarea închisorilor comuniste.

După graţierea din 1964, a refuzat ofertele de angajare la “Glasul patriei”, revistă editată de regimul comunist pentru românii din exil.¹³⁷

Radu Gyr/Demetrescu (1905-1975) nu era originar din Vâlcea, dar a devenit vâlcean prin adopţie, fiind căsătorit cu o vâlceancă ^I3S; A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, devine doctorand în estetică literară, apoi confereţiar la catedra de estetică literară şi literatură universală. În 1936 se stabileşte la Bucureşti, dar la alegerile din 1937 candidează la Vâlcea din partea legionarilor şi devine deputat într-un parlament care a fost .dizolvat înainte de a fi convocat. A fost bardul Mişcării Legionare, el compunând versurile cântecelor “Sfântă tinereţe legionară”, “Imnul muncitorilor”, “Imnul Moţa-Marin”, etc. În 1940 a fost director general al teatrelor, calitate în care a luat iniţiativa înfiinţării Teatrului evreiesc (!). Din 1938 începe suferinţa detenţiilor: sub Carol al II-lea este internat în lagăr; Antonescu îl condamnă, îl amnistiază, apoi, deşi reformat medical, îl trimite pentru “reabilitare” în batalioanele de la Sărata; în 1945, comuniştii îl încadrează în lotul ziariştilor şi este condamnat la 12 ani; revine acasă în 1956, dar după doi ani este arestat şi condamnat la moarte pentru poezia “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”; în regimul comunist execută aproape 16 ani de detenţie, între anii 1944-1955 şi 1958-1963. Se stinge din viaţă la 29 aprilie 1975, datorită unei congestii cerebrale, după ce trupul îi fusese măcinat de boli: ulcer duodenal, hemofilie, leziuni pulmonare etc., ca urmare a condiţiilor inumane în care a fost obligat să trăiască. Creator de excepţie, a publicat numeroase cărţi de versuri ^l39.

Dumitru Negoescu, născut în 1905 în Râmnicu Vâlcea ^l40, doctor foarte apreciat de pacienţi şi primar deosebit al Râmnicului între anii 1940-1941 (în timpul dictaturii antonesciano-legionare). A fost şi profesor suplinitor de igienă la Liceul Alexandru Lahovari în perioada 1934-1938. În 1945 era doctor la Spitalul nr.531 din Râmnicu Vâlcea¹⁴¹. Tot acum intră în P.N.L.-Gheorghe Tătărescu, organizaţia vâlceană ¹⁴².

Constantin Popian (1882-1969). Se născuse în Cartojani-Vlaşca, urmase Şcoala Normală din Bucureşti, doi ani de Conservator (1901-1903), apoi Şcoala de ofiţeri de rezervă, pe care o termină cu gradul de ofiţer inferior (1905). Este repartizat ca învăţător la Şcoala Specială de la Bistriţa (Vâlcea), în anul 1904, când rămâne definitiv în Vâlcea, prin căsătoria cu fiica preotului din Costeşti. Profesor secundar între 1908-1913, apoi între 1923-1940. Era profesor pensionar în 1940-1941 când a activat ca viceprimar al Râmnicului ^l43. A fost un cunoscut om de teatru (scenarist, regizor, scenograf, machior, peruchier, actor), dar şi un militant activ pentru drepturile dăscălimii vâlcene. La 15 mai 1916, în casa lui s-a constituit Asociaţia Profesorilor Secundari din Râmnicu Vâlcea.¹⁴⁴. Dovedise bravură personală luptând în al doilea război balcanic, apoi în primul război mondial, fiind chiar prizonier de război în Germania, între 1916-1918.

Între anii 1915-1923, fusese ofiţer activ. Decorat cu “Crucea României cu Spadă” (1922). A intrat în mişcarea legionară datorită entuziasmului fiilor săi.

Radu Popian, fiu al lui Constantin Popian, a fost şeful poliţiei legionare din Râmnicu Vâlcea.¹⁴⁵

Gheorghe Doară, preot originar din comuna Stroieşti, născut în 1896, a fost directorul Seminarului Sfântul Nicolae din Râmnic. A fost activ în perioada rebeliunii legionare din ianuarie 1941.¹⁴⁶

 

 

Cornel Cladoveanu, şef de cuib la Drăgăşani. (un cuib avea între 3 şi 13 persoane,n.n).

Alexandru S. Dumitrescu, şef de cuib la Lăpuşata.

Alexandru Dumitrescu, şef de cuib la Şuteşti.

Constantin N. Roşea, şef de garnizoană la Turceşti.

Vasile Nicolau, profesor de istorie la liceul Alexandru Lahovari din Râmnic între anii 1928-1930 şi 1942-1946; a fost şef de sector (sectorul grupa mai multe cuiburi legionare, n.n.), dar după rebeliunea legionară din 1941 nu a mai activat. Îniţial a făcut politică liberală, candidând la alegerile din 1937 pentru georgişti, iar după 1945 s-a înscris în P. N. L.- Tătărescu.

 

Emil Ştefănescu, profesor de desen la acelaşi liceu (1928-1954), a fost şef de cuib, dar după 1941 nu a mai activat. În 1945 intră în P.N.L.- disidenţa Tătărescu.¹⁴⁷

 

Marin C. Trincă, profesor de educaţie fizică la liceul Alexandru Lahovari (1938- 1954), născut la 24 septembrie 1911, nu a mai activat în “Mişcare” după rebeliunea legionară.

 

Petru N. Apolzan, născut la 9 martie 1900 la Sibiel, judeţul Sibiu, a fost profesor de drept (Constituţie) la liceul Alexandru Lahovari (1936-1945); a fost membru legionar. În 1945 a fost detaşat la liceul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

 

Vasile Nazarie, inginer-profesor la Seminarul Sf. Nicolae din Râmnicu Vâlcea, a aparţinut cuibului “Haiducul”.

 

Ştefan Papuc, profesor de istorie la Şcoala eparhială de cântăreţi din Râmnicu Vâlcea, dar şi la liceul Alexandru Lahovari (1938-1948). A făcut parte din “echipele morţii”, de fapt din una dintre cele zece echipe ale morţii, constituite la Congresul studenţilor legionari de la Târgu Mureş din 1936, aceste echipe având misiunea pedepsirii sau suprimării adversarilor politici ai Legiunii ¹⁴⁸.

 

Aurelian Iliescu, avocat/născut în 1911 la Pietroasa, a fost avocat în Bălceşti şi a candidat la Vâlcea pe lista partidului Totul pentru Ţară la alegerile din 1937. Ulterior s-a stabilit la Craiova ^l49.

Gheorghe Bălănescu (1913-1986), s-a născut la Berbeşti-Vâlcea.

Studii liceale la Râmnicu Vâlcea şi universitare la Facultatea de litere din Bucureşti. Publicist la ziarele legionare: “Buna Vestire”, “Sfarmă Piatră”, “Porunca Vremii”, “Cuvântul”. A fost şi un remarcabil prozator şi poet. Judecat în 1946 drept “criminal de război” de Tribunalul Poporului Bucureşti. Deţinut în temniţele comuniste de la Jilava, Iaşi, Suceava, Baia Sprie împreună cu o soră şi doi fraţi (dintre care unul a murit la Aiud). Este eliberat în 1964.

Adresa lui de la Bucureşti din momentul arestării de către comunişti era str. Căpitan Zlătescu nr.35 ¹⁵⁰. În martie 1977 se autoexilează în Statele Unite.¹⁵¹

Legionarismul a devenit destul de popular la Vâlcea, în 1940 existând, numai în Râmnic, 461 de legionari şi simpatizanţi ^l52.

PARTIDUL NAŢIONAL CREŞTIN, şi el organizaţie de orientare fascistă, a luat fiinţă la 14 iulie 1935 din fuziunea Ligii Apărării Naţionale Creştine condusă de A. C. Cuza cu Partidul Naţional Agrar prezidat de Octavian Goga. Baza acestui partid o constituia mica burghezie orăşenească dar şi elemente din lumea rurală, precum şi preoţi, cârciumari şi diferiţi meseriaşi. Acest partid a avut la Vâlcea o publicaţie proprie, “Credinţa noastră” (1935-1937).

De la nr. 2, 20 iulie 1935, îşi spune Organ al Partidului Naţional Creştin, organizaţia Vâlcea. De la nr. 3, 1937, indică după subtitlul de mai sus şi cuvintele: Preşedinte Gogu Pleşoianu ¹⁵³.

 

Gogu Pleşoianu, născut în 1899, era avocat licenţiat în drept. A fost o personalitate marcantă a Partidului Naţional Agrar. A fost deputat (între 1920-1921 pe lista partidului Poporului) şi senator, a fost şi secretar general al Ministerului Muncii şi şef al organizaţiei Partidului Naţional Creştin din judeţul Vâlcea ¹⁵⁴.

Nicolae Pleşoianu, a fost vicepreşedintele organizaţiei vâlcene după moartea gen. Constantin Radulian.

Gheorghe Tănăsescu-Govora, avocat, era preşedintele organizaţiei orăşeneşti Râmnicu Vâlcea¹⁵⁵. Militanţi mai cunoscuţi au fost şi: judecătorul Bogdan Popescu, maiorul pensionar Ion Mihăilescu,colonelul Ion Ungureanu,ziaristul Ilie Prundeni, pictorul Constantin Iliescu.¹⁵⁶

(partea a patra) 

Sursa: prof. dr. Sorin Oane/ Studii vâlcene/ Serie nouă I (VIII) 2003
Resursa pe vechiul site istorielocala.ro (încărcare se face mai greu) 

^___________

¹¹⁸Ibidem, p..94-95 şi 133-134.

¹¹⁹ Petre Petria, op. cit., p.246; vezi şi,Raţionalul Vâlcii”, nr. 6-7/iulie 1928, p. 8.

¹²⁰ vezi: „Naţionalul Vâlcii”, nr.5/septembrie 1930, p. 5, nr. l/ianuarie 1931, p. 4. şi nr. 55/iulie 1932, p. 8.

¹²¹Ibidem, nr. 58/octombrîe 1932, p. 2.

¹²² D.J.V.A.N., Fond personal I. m. Alexandrescu, dos 19. 19 voi I, np.

¹²³ „Naţionalul Vâlcii”, nr. 62/februarie 1933, p. 3.

¹²⁴ „Universul”, 30 august 1942, p. 4.

¹²⁵Ibidem, nr.5/mai 1931, p. 1, vezi şi nr.7/iulie 1931, p. 2.

¹²⁶ „Frontul românesc vâlcean”, nr. 1/1935, p. 2.

¹²⁷ „Tribuna Vâlcii”, martie 1937, p. 3.

¹²⁸ Petre Bardaşu, Gheorghe Simeanu, Brezoi, 100 de ani de industrie forestieră, Tipografia Rm.Vâlcea 1973, p. 107.

¹²⁹ D.J.V.A.N., fond Prefectura judeţului Vâlcea, dos. 78/1945, f. 7.

¹³⁰ vezi: Horia Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p.80, 134, 135, 137 şi 148-149, ca şi „Naţionalul Vâlcii”, nr. 72/decembrie 1933, p. 8.

¹³¹ „Naţionalul Vâlcii”, nr.83/nov. 1934, p. 337.

¹³²Ibidem, nr.3/martie 1930, p.5.

¹³³D.J.V.A.N., fon & Prefectura judeţului Vâlcea, dos. 17/1946,f. 278.

¹³⁴ Horia Sima a numit pe toţi noii prefecţi, cu excepţia celor din judeţele Buzău, Prahova, Vlaşca, vezi Cronologia Mişcării legionare din „Dosarele istoriei”, nr. 4/1997, p. 47.

¹³⁵Radu Livezeanu op. cit., p. 63.

¹³⁶ Idem

¹³⁷ Hristu Nicolae, Daniel Octavian, Mircea Alexandru, Intelectualii şi mişcarea legionară. Mari conştiinţe româneşti, Ed, Fundaţia Culturală Buna Vestire 2000, p. 186.

¹³⁸ Radu Livezeanu op. cit., p. 65.

¹³⁹ Hristu Nicolae, Daniel Octavian, Mircea Alexandru,     p. 145-148.

¹⁴⁰ D.J.V.A.N., fond Prefectura judeţului Vâlcea, dos. 17/1946,f. 294.

¹⁴¹Ibidem,dos.12/1945, f. 210.

¹⁴²Ibidem, dos. 30/1946, f. 164.

¹⁴³ Radu Livezeanu op. cit., p. 63.

¹⁴⁴ Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tu dor. o/;, cit., p. 38.

¹⁴⁵ Corneliu Tamaş, op. cit., p. 205.

¹⁴⁶ D.J.V.A.N., fond Prefectura judeţului Vâlcea, dos. 12/1945,f. 210.^H1Ibidem,dos. 30/1946, f. 163.

¹⁴⁷Ibidem, dos. 30/1946, f. 163.

¹⁴⁸ Idem; vezi şi Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 339.

¹⁴⁹Ibidem,dos. 17/1946, f. 334.

ⁱ⁵⁰Ibidem, dos. 15/1947, f. 30.

¹⁵¹ Nicolae Hristu, Octavian Daniel, Alexandru Mircea, op.p. 38..

¹⁵² Corneliu Tamaş, op. cit., p. 206.

¹⁵³ Horia Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p. 90.

¹⁵⁴ D.J.V.A.N., fond Prefectura judeţului Vâlcea, dos. 22/1920,f. 334, vezi şi „îndrumarea Vâlcei”, nr. 12/ 18 iulie 1933, p. 1; vezi şi numărul din 9 noiembrie 1935, p.3.

¹⁵⁵ „Îndrumarea Vâlcei”, nr. 69/ 1 mai’tie 1936, p. 3.

¹⁵⁶ D.J.V.A.N., fond Comitetul judeţean P. C. ,R., dos. 5/1945, f. 78, şi fond Prejectura judeţului Vâlcea, dos. 71/1937, f. 107.