Radu CREŢEANU
Monumente
istorice din cuprinsul Mitropoliei Olteniei în lumina relatării lui Paul de
Alep
Printre
ştirile aduse de Paul de Alep în legătură cu ţările române, pe care le-a
vizitat în anii 1653 – 1658, cele privind monumentele sunt deosebit de bogate.
În calitatea sa de fiu, arhidiacon şi istoric al patriarhului Macarie de
Antiohia, el a avut prilejul să pătrundă în palatele domneşti din Bucureşti,
din Târgovişte şi din Iaşi, a fost găzduit în diferite mânăstiri sau curţi
boiereşti şi, mai ales, a vizitat nenumărate biserici.
Deosebit de valoroase prin caracterul lor de actualitate sunt informaţiile privind numeroasele construcţii din vremea lui Matei Basarab, a cărui domnie, atât de rodnică sub acest raport, se încheie tocmai în timpul călătoriei lui Paul de Alep, care participă la înmormântarea voievodului.
Însemnările lui Paul de Alep privitoare la monumentele din cuprinsul Mitropoliei Olteniei au fost consemnate cu prilejul celor trei călătorii pe care clericii sirieni au avut prilejul să le facă în regiunile respective, în cursul anilor 1653 – 1658: prima de zece zile, în luna ianuarie 1653, având ca scop principal vizitarea Mănăstirii Curtea de Argeş; cea de a doua de aproximativ două luni, în vara aceluiaşi an, în cursul căreia oaspeţii au vizitat toată Oltenia, nescăpându-le mai nimic din ceea ce merita să fie văzut, iar cea de a treia, care de fapt nu mai este, ca celelalte, o călătorie de agrement, de studii şi totodată de colectare de fonduri, ci un refugiu forţat de trei luni (februarie – aprilie 1958) în partea muntoasă a regiunii Argeş, determinată de evenimentele politice din ţară.Opera lui Paul de Alep a fost tradusă în limba engleză în anul 1836 de F.G. Belfour, după manuscrisul arab de la British Museum. În anul 1900, Emilia Cioran a tradus în limba română, după Belfour, capitolele privind călătoria lui Paul de Alep în ţările române. De asemenea, traducerea în franceză a orientalistului român Vasile Radu, după alt manuscris arab, aflat la Biblioteca Naţională din Paris, cuprinde numai începutul călătoriei.
În:
Mitropolia OLTENIEI” Revistă oficială a Arhiepiscopiei Craiovei şi a Episcopiei
Râmnicului şi Argeşului. XIX, nr. 11-12, noiembrie – decembrie 1967, p.p.910 –
924.
***
PAUL DE ALEP
(Din
volumul „CĂLĂTORI STRĂINI DESPRE ŢĂRILE ROMÂNE”, vol.VI. Studiu
bio-bibliografic şi traducere: Maria – Matilda Alexandrescu – Dersca Bulgaru.
Note, identificări şi comentariiM.M. Alexandrescu –Dersca Bulgaru şi N.
Stoicescu. Confruntare text – traducere: Aurel Decei. Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, p.p.180 – 194.)
XI<
PLECAREA SPRE MĂNĂSTIRI. RÂMNIC >
Aşadar
domnul nu a vrut să mergem nici nu ne-a dat voie să plecăm în ţara noastră,
nici el <şi> nici unul din boierii lui, de teamă pentru siguranţa
noastră.
Cum
ni se urâse să tot stăm, învăţătorul nostru patriarh a cerut voie domnului să
plece şi să cerceteze mănăstirile ţării. Şi domnul a fost mulţumit să poată
încuviinţa aceasta, orânduindu-i în acelaşi timp un portar adică un capugiu.
Am
plecat din Târgovişte joi 18 iunie cu toate lucrurile noastre; căci ne temeam
să nu izbucnească vreo tulburare; şi motivul de căpetenie al plecării noastre
era să ne facem nevăzuţi şi să ne retragem în ţară, în vecinătatea munţilor
Ungariei,unde fug cei mai mulţi locuitori ai ţării pentru < a-şi căuta >
un adăpost în timpuri de restrişte . . . căci în orice colţ ne întorceam
privirile acolo era tulburare mare.
Am
ajuns mai întâi la Piteşti şi de aici am trecut la mănăstirea Argeş; de aici am
ajuns la Râmnic care e scaun episcopal, mergând de-a lungul marelui şi
vestitului râu Olt care curge la vale <venind > din ţara
maghiarilor.Peste el este un pod foarte mare, una din binefacerile răposatului
Matei voievod.
În
acest oraş am întâlnit pe mitropolitul mazilit Ignatie. Palatul episcopal
de aici seamănă cu acela al mitropolitului din Târgovişte, atât prin clădirile
şi grădinile sale, cât prin livezile şi heleşteele sale, numai că este mai mic.
Biserica are hramul Învierii Domnului.
Apoi
capugiul <= portarul > ne-a dus la marea şi renumita mănăstire
numită Cozia care este aşezată spre răsărit, la trei sau patru ceasuri de
călătorie de râul amintit mai sus, pe dreapta acestuia. Drumul este
nemaipomenit < de rău > din pricina locurilor accidentate şi a greutăţilor
< întâmpinate >. Este o potecă îngustă, pe marginea râului, de-a lungul
căruia nu poate merge, deodată, decât un singur cal, şi aceasta cu mare
anevoinţă, grijă şi teamă. Căci râul curge jos într-o vale înspăimântător de
adâncă, plină de stânci şi de curenţi ce saltă valuri ca ale mării şi, când
mugeşte, vuietul său este îngrozitor, tulburându-ţi inima de spaimă.
Râul
este foarte mare şi larg, mai mare decât Orontele la Hamah şi dincolo de
el, pe partea cealaltă, sunt munţi foarte mari, cu neputinţă de trecut,
acoperiţi cu păduri şi cu totul de nestrăbătut. Pe stânga drumului, adică la
stânga noastră când urcam, se află un munte foarte înalt, prăpăstios şi
stâncos, acoperit cu copaci uriaşi; şi poteca noastră a urmat înainte tot
astfel, până ce am ajuns la un pod de lemn, sprijinit în chip meşteşugit peste
prăpastia înspăimântătoare pe malul şubred şi nesigur – după cât se pare – al
râului; când ne-am uitat la el, ni s-au înfiorat inimile.
La
ivirea vreunui atac sau vreunei nenorociri care ar fi ameninţat mănăstirea,
călugării veneau şi ridicau acest pod, care, fiind făcut din lemn, este fixat
în cuie la un capăt de doi copaci înalţi care se ridică din albia râului, în
timp ce celălalt capăt rămâne pe malul prăpăstios al muntelui. Prin ridicarea
podului, în locul lui rămâne o prăpastie imensă de care nici nu te poţi apropia
< şi > nici nu poţi trece peste ea, căci nu este nici o putinţă de a o
trece printr-un mijloc oarecare. Nimeni nu este în stare să coboare// până la
râu din cauza adâncimii sale şi a malurilor sale abrupte, drepte ca peretele;
nici nu poate trece mai sus, căci în tot drumul său, încă din Ţara Ungurească,
el curge păstrând această însuşire de barieră şi de hotar. Totuşi, după cum ni
s-a spus, atunci când nevoia îi constrânge, ei aduc din Ungaria pe acest râu
cele de trebuinţă, ca vin şi altele; dar aceasta se face cu înfruntarea unor
nesfârşite spaime şi primejdii. După cum am arătat mai înainte, muntele nu
poate fi străbătut niciodată; după spusele lor, nu există vreun drum nici în
dosul său, nici în vreo altă parte din jurul său; el poate fi străbătut numai
prin această râpă nemaipomenită care este opera Creatorului (slăvit fie numele
său!). Şi când ne-am uitat, am fost cuprinşi de uimire privindu-l, căci odată
ridicat podul, dacă ar fi aşezată aici chiar numai o trupă mică, înarmată cu
puşti, ea ar putea să respingă mai multe mii de duşmani. Tăria şi siguranţa
acestei mănăstiri binecuvântate, atât de vestită în lume, se datoreşte în
întregime numai locului şi aşezării pe care am descris-o.
XI.DESCRIEREA
MĂNĂSTIRII COZIA CEA FRUMOASĂ ŞI A DRUMULUI EI ABRUPT
Eram
înspăimântaţi de îngustimea drumului şi de apropierea sa de marginea
prăpastiei; şi, coborându-ne de pe caii noştri, am mers pe jos până ce am
trecut podul.
Aiciam ieşit într-o câmpie mare, deschisă, împărţită în ogoare, acoperite cu
semănături şi cu grădini şi vii pe care a trebuit să le străbatem până ce ne-am
apropiat de mănăstire; < aceasta > este o clădire întărită şi măreaţă,
înălţată pe marginea acelui râu, dar înconjurată de piscuri înalte şi
impunătoare, iar golurile dintre ele erau închise de păduri de nepătruns,
astfel că prin nici o parte a acestui loc nu este vreo altă intrare, căci acest
loc binecuvântat se află < ca > într-o covată la marginea ţării şi la
marginea Ţării Ungureşti, atât la miazănoapte cât şi la apus, cale de doua zile
de călătorie. Drumul către aceasta din urmă este prin spatele munţilor de
miazăzi ; este extrem de greu şi cu neputinţă de străbătut < cu carul >
cu boi.
În
limba lor înţelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia, este ,,fortăreaţa de
pământ” din pricina nenumăraţilor munţi din această ţară. În această mănăstire
nu pătrunde nici o femeie şi nici chiar partea femeiască a vreunui animal; de
altfel este regula stabilită de răposatul Mircea voievod care a clădit-o
împreună cu bisericile sale, închinând-o Sf. Treimi. Se spune că i-au dat
numele de Treime numai din cauza celor trei munţi care o înconjoară dinspre
sud-vest, nosd şi nord-est.
În
faţa sfintei biserici este o fântână îndestulată de un mândru izvor de apă care
curge de la munte şi încântă simţurile. În jurul bazinului sunt patru //
chipuri din a căror gură curge apă: unul este chipul unui maghiar, p. 341
celălalt este capul unui turc, cu turbanul său, al treilea este chipul unui
domn şi al patrulea cel al uni rob. În bazin se păstrează totdeauna peşti.
Chiliile acestei mănăstiri sunt mari şi solid construite, cu două caturi, de
jur împrejurul unei galerii înalte: şi în partea dinspre răsărit sunt câteva
săli minunate unde se serveşte masa, cu ceardacuri sau galerii ce domină cu
privirea râul, a cărui adâncime, adică distanţă, aci, de la vârful clădirilor
până la albia sa, este între patruzeci sau cincizeci de ori statura sau
înălţimea unui bărbat. Acestea sunt încăperi care îndepărtează grijile
plicticoase, alungă melancolia şi luminează mintea. Un om bolnav este alinat
aci de murmurul vesel al apelor şi nu numai de curentul spumegând al râului, ci
şi de şuvoaiele izvorului care se prăvălesc de pe râpi. Şi omul reînvie la
privirea acestor munţi cu verdeaţa înconjurătoare şi de gustul nespus de bun al
acelor peşti frumoşi numiţi păstrăvi , care nu se află decât în asemenea
locuri. Ei trăiesc numai în ape curgătoare de munte, hrănindu-se printre stânci
şi nu le plac adâncimile noroioase şi < cu apă > stătătoare. Seamănă cu
peştele ,,Sultan Ibrahim” de la Tripoli şi este frumos însemnat cu pete
roşii. Are un gust ales, întrecând ca aromă orice pasăre friptă etc. Este
foarte preţuit în această ţară şi când este sărat îl duc în dar domnului şi
marilor dregători.
Grădina
acestei mănăstiri este frumoasă şi în ea se mai află, de asemenea, un chioşc
unde obişnuiam să ne luăm prânzul la amiază, cina luând-o la o oră mai târzie
în galeria pe care am descris-o şi în arhondaricul unde eram găzduiţi. Am găsit
aci un vin minunat de o bunătate deosebită şi cu o culoare aprinsă .
În afara porţii mănăstirii, pe povârnişul muntelui se află un izvor de apă
spumegândă; şi deasupra lui este clădită o biserică măreaţă, spre slava
sfântului Petru şi a sfântului Pavel. Ei numesc acest loc bolniţă ; aci, în
acest ajun al sărbătoarei Apostolilor, am fost de faţă la privegherea care a
ţinut toată noaptea.
În faţa acestui lăcaş este un drum pe care am mers o jumătate de ceas până la
poalele dealului, unde este o biserică prea frumos clădită cu hramul Naşterii
Sfântului Ioan Botezătorul . Aici locuieşte un cucernic pustnic, a cărui chilie
este lipită de biserică, unde el slujeşte şi face liturghia.
Această
faţă cuvioasă a cerut dezlegare de păcate de la domnul nostru patriarh şi l-a
rugat să sădească pentru el un vlăstar de nuc ca să-i rămână o amintire de la
ei şi ca pe viitor toţi să poată şti că este un pom sădit drept binecuvântare
de către patriarhul Macarie al Antiohiei. // Prea sfinţia sa i-a încuvinţat
< cererea > şi, luând un cuţit, a tăiat toate mlădiţele care creşteau pe
resad, lăsănd numai o tulpină; după ce a sădit-o şi a binecuvântat-o, am
plecat. La fel a făcut în grădinile fiecărei mănăstiri în care am intrat,
acesta fiind obiceiul lor; şi este un obicei foarte bun, căci astfel se
păstrează amintirea unei astfel de vizite; de asemenea, cunoscând data, eşti în
stare să recunoşti vârsta pomului sădit în acel timp. Ni s-a arătat printre ei
un număr de pomi denumiţi cu numele patriarhilor precedenţi care au vizitat
aceste locuri.
Revenim.
Luni dimineaţa, sărbătoarea sfinţilor Apostoli , prea sfinţia sa a făcut
liturghia în biserica cea mare, în timpul căreia a fost o hirotonire de preoţi
şi diaconi, atât anagnoşti cât şi evanghelişti; şi el a încins pe egumenul
mănăstirii cu un bâu, dându-i titlul de arhimandrit.
După
slujbă am făcut o pomenire pentru ctitori. Apoi ne-am lăsat, după porunca
domnului, toate lucrurile şi bunurile noastre într-un loc sigur din mănăstire.
XIV.
[MĂNĂSTIREA DIN OSTROV]
Să
revenim. Apoi ne-am luat ziua bună de la arhimandritul mănăstirii Cozia şi de
la // ceilalţi călugări, dându-le cu straşnicie în seama grijei lor pe
sus-numitul Baba Yani şi, după ce am ieşit de pe poteca îngustă care duce la
mănăstire, am văzut că râul însuşi se desparte în două braţe în mijlocul cărăra
se afla un ostrov, unde am trecut cu o corabie. În acel ostrov este o mănăstire
frumoasă de călugăriţe, clădită din piatră într-un loc mai retras şi închinată
Naşterii Maicii Domnului. Este numită obişnuit Ostrov . După ce ne-am închinat
aci, am părăsit-o şi am ajuns la Râmnic.
Întrega
regiune dintre Râmnic şi mănăstirea Cozia este împânzită de stăvilare mari, ce
opresc apa, <făcute > din rădăcinile unui copac asemănător cu salcia. La
deschiderea stăvilarelor, se dă la o parte mâlul şi se ia nisipul de aur din
fund şi aceasta este renumita baie de aur din Ţara Românească ce aparţine
doamnei sau soţiei domnului în scaun. Produsele sale sunt luate în arendă de
ţiganii sau aurarii acestei ţări şi de alţi meşteri zlătari, după cum se spune,
pentru o mie de dinari pe an
XV.OCNELE
DE SARE DIN ŢARA ROMÂNEASCĂ
Joi
dimineaţa am plecat din Râmnic şi după vreo două ceasuri de drum am ajuns
într-un târg unde este o ocnă de sare . În Ţara Românească sunt cu totul ptru
localităţi unde se află ocne de sare, a căror arendă este de o sută şi
cincizeci de mii de reali //.
Această
ocnă este cea mai mare dintre ele şi este cercetată de toţi negustorii din Ţara
Românească < care vin > să cumpere sare şi să o încarce pentru
Constantinopol, căci toată sarea întrebuinţată în Rumelia şi la Constantinopol
este adusă din această ţară. Tăierea sării este foarte anevoioasă. <
Tăietorii > sapă fiecare puţ de mină la o adâncime de vreo nouăzeci
,,kăme” până ce dau de sare; şi toţi cei care au fost prinşi ca hoţi sau
care se află sub osândă sunt trimişi în lanţuri de către domn în acest loc,
unde ei taie sarea în timpul nopţii şi apoi o scot afară în timpul zilei.
Fiecare bucată este un bolovan mare, cântărind între două şi trei sute de
ocale. Aceşti bolovani mari sunt ridicaţi de lucrători cu funii lungi, cu
ajutorul unor maşini învârtite de cai.
Aici
am văzut o privelişte care îţi rupe inima, căci atunci când aceşti sărmani
nenorociţi au ieşit din ocnă, noi nu-i puteam privi în nici o altă lumină decât
doar ca nişte strigoi care se scoală din mormânt, dintre morţi. Dumnezeu să-I
ajute în nenorocirea lor! Unii dintre ei < locuitori > le exploatează,
< luându-le > cu chirie . Tot pământul acestui ţinut este sărat,
căci, de pildă, după cum apa unor puţuri din Alep este sărată, aici apa este
solidificată şi alcătuieşte un bloc solid de sare.
Această
localitate < Ocnele Mari > este un târg ce cuprinde un număr de biserici.
Locuitorii au ieşit în întâmpinarea noastră. Dar cum ne dusesem acolo numai
< ca să vedem > ceea ce era // de văzut, am dormit aici numai o noapte
< şi > ne-am reîntors pe urmele noastre, - căci nu era nici
un drum pentru trăsuri - până ce am ajuns la drumul mare cu greu şi
prin păduri. Şi pe acest < drum >am ajuns, după amiază, la o mănăstire
peste râul Bistriţa numită < Mănăstirea > Dintr-un Lemn .
XVI.MĂNĂSTIREA
DINTR-UN LEMN
Motivul
< pentru care i s-a dat > această denumire este că, în vremurile vechi,
locuia aproape de aici un pustnic care, deşteptându-se din somn, a găsit o
icoană a Maicii Domnului atârnând de un copac şi < aceasta > I-a spus:
,,Dorinţa mea este ca tu să-mi clădeşti aici o biserică din acest copac”.
Aşadar
pustnicul s-a sculat şi a tăiat copacul şi a început să clădească din el o
biserică frumoasă pe care a acoperit-o şi a ridicat-o din lemnul acestui singur
copac . Din această cauză ei au numit-o mănăstirea Dintr-un Lemn, iar în limba
greacă ,,Movo“ , şi aici s-au întâmplat multe minuni. Acum douăzeci de
ani unuia dintre marii dregători ai ţării I-a plăcut acest locaş şi, lăsând
biserica < de lemn > în vârful unui deal unde se afla, a clădit mai jos
de ea o mănăstire mare de piatră , cu o biserică minunată cu hramul Adormirii
Maicii Domnului ; este locuită de călugăriţe.
A
doua zi am slujit liturghia şi ne-am închinat în faţa sus-pomenitei icoane a
Maicii Domnului care este mare şi face mereu minuni. < Tot > a doua zi
ne-am urcat şi am slujit liturghia în vechea mănăstire de lemn şi ne-am
închinat din nou icoanei binecuvântate.
Lângă
biserică se află doi copaci uriaşi, care, după cum se spune, sunt tovarăşii
celui de al treilea, care a slujit la clădirea < bisericii > .
XVII.MĂNĂSTIREA
BISTRIŢA
După
prânz, am părăsit mănăstirea şi, mergând pe un drum foarte greu, am trecut
peste râul Bistriţa, de mai bine de patruzeci de ori.
Scoborând
povârnişul unui deal râpos, am ajuns seara la o mănăstire mare cu oarecare
renume în ţara aceasta şi cu unele întărituri pentru apărare, numită mănăstirea
Bistriţa. < E > aşezată într-o vale singuratică fără nici un drum, într-o
poziţie întru totul asemănătoare cu aceea a mănăstirii Cozia, şi e clădită
întocmai ca o fortăreaţă. Are o biserică închinată Adormirii Maicii Domnului ,
înzestrată cu un mare tezaur, unde trupul însuşi al sfântului Grigorie din
Cesarea - pe care < localnicii > îl numesc Grigorie Decapolitul -
şi care a fost adus cu cheltuieli foarte mari din Serbia de ctitorul
mănăstirii. Este aşezat într-o raclă de argint, poleită şi sculptată în relief
pe partea convexă a capacului cu chipurile întocmai ale sfinţilor. /272/I/ De
jur împrejurul raclei sunt chipurile altor sfinţi şi îngeri. // Această raclă
este o danie a răposatei Bălaşa, doamna lui Constantin voievod, care a trimis
şi a pus să fie făcută în ţara ungurească, unde se găseau meşteri iscusiţi . Se
spune că a dat giuvaergiului numai ca leafă o mie cinci sute de reali. Dacă te
uiţi la ea, îţi ia ochii. La deschiderea ei, când stăteau < toţi > de jur
împrejur cu lumânări şi cu cădelniţe, cântând troparele cu capetele
descoperite, noi am fost minunaţi de înfăţişarea ei şi de mireasma ei plăcută
şi am sărutat-o şi am luat o binecuvântare de la mâna sfântului. Am slujit
liturghia în biserică luni, 6 iulie; şi liturghia a fost însoţită de
hirotonirea unui călugăr şi a unui diacon, după care ne-am dus la ospăţ.
Această mănăstire este şi ea vestită în toată ţara pentru poziţia ei întărită.
Originea întemeierii sale este aceasta: un vechi pustnic, deosebit prin
virtuţile sale, a găsit în vârful acestui munte, care se ridica dinspre
miază-noapte, deasupra mănăstirii, gura unei peşteri şi cu îndemânare şi
stăruinţă el a deschis în sfârşit poteci care duceau acolo şi a făcut în
< peşteră > o biserică spre slava sfântului Mihail .
Când
ne-am urcat să vedem această peşteră, ne-am suit pe o singură potecă, unul câte
unul, pe un urcuş greu, având în dreapta noastră o prăpastie înspăimântătoare
până jos la albia râului. Din această cauză pe cea mai mare parte a drumului ei
pun balustrade prinse din copac în copac. Am ajuns la acel loc cu mare greutate
şi cu multă osteneală. De la povârnişul dealului până la peşteră, cam cât o
aruncătură de piatră, sunt nişte scânduri lungi şi înguste ca de podeţ <
slujind > drept balustrade; când se tem de vreo primejdie, le ridică. Şi
aici stau în siguranţă căci nici chiar dracii nu-şi pot face drum spre ei.
Aşadar, când domnii erau ameninţaţi de vreo primejdie, îşi trimiteau comorile,
împreună cu soţiile, în aceste peşteri. Ele sunt aşezate în mijlocul dealului;
de la vârful văii sunt patrzeci şi patru de fatomi); < până > sus, către
vârful muntelui, pare < să fie > o cale nesfârşită.
La
poartă sunt două ferăstruie de fier prin care am pătruns ca animalele, <
mergând > în patru labe; şi am continuat să înaintăm de-a lungul tunelului,
unul câte unul, la lumina torţelor, până ce eram aproape morţi de oboseală. În
sfârşit, am ieşit într-un loc întins şi neted, unde am cercetat cu evlavie
biserica clădită într-o mare înfundătură ce comunică cu exteriorul şi alături
de ea este o chilie curată, locuită întodeauna de un călugăr. Lângă biserică,
la răsărit, este o altă înfundătură mare care comunică cu exteriorul şi cu
valea, unde, după cum se spune, numai în zori pătrunde o rază de soare.
Aici
este un copac mare de care atârnă o frânghie lungă pe care o pun în mişcare cu
o roată şi scot cu ea apa din râu sau < ridică > alte lucruri grele pe
care obişnuiesc să le pună la păstrare aici, aşa cum am pomenit mai înainte.
Acestea < lucrurile > nu puteau trece prin tunelul prin care am răzbit
noi; dar, fiind târâte pe un drum tainic, de la mănăstire la o deschidere <
aflată > sub locul unde atârnă frânghia, erau ridicate în sus acolo şi trase
prin deschizătură.
În
peşteră este un izvor curat cu apă limpede // care curge mereu din plin. Acest
loc nu are nimic de jur împrejur, ci numai un munte înalt şi râpos care se
ridică dincolo de râu. Cu toate acestea, acei care folosesc peştera ca loc de
refugiu pentru ei sau pentru avuţiile lor stau cât se poate de puţin < aici
>, căci sănătatea lor este vătămată şi lucrurile lor sunt distruse din cauza
poziţiei locului, expus vânturilor, şi din cauza umezelei întreţinută de apele
din cuprinsul ei . Nu ne venea să dăm crezare simţurilor noastre când am ieşit
la lumina zilei şi ne-am coborât din nou cu bine la mănăstire.
Pentru a descrie < mănăstirea > ar trebui amintit că, în partea dinspre
răsărit, chiliile dau spre sus-numitul râu ) care, coborând din culmile cele
mai înalte ale munţilor, se sfarâmă, spumegând, de stânci. În spatele acestora,
se prind mulţi peşti frumoşi, numiţi păstrăvi ).
Zgomotul
râului este un vuiet neâncetat căci, după cum am spus mai înainte, se prăvale
din crestele cele mai înalte ale munţilor cu iuţeala cea mai năvalnică, iar în
fundul râului şi, înconjurându-l de jur împrejur, sunt stânci; aşadar nu
încetează de a mugi ca o furtună cu trăznete.
În
mijlocul acestor chilii este o biserică frumoasă şi curată, închinată 272/II
sfântului Nicolae, iar în afara // mănăstirii este o a treia biserică <
pentru cei bolnavi > cu hramul Schimbării la faţă ). Apoi ne-am luat
rămas bun şi am plecat.
(Danciu
– vornicul din Brâncoveni - şi Matei Basarab, fiul său)
XVIII.DESCRIEREA
MĂNĂSTIRII ARNOTA
Marţi
ne-am urcat la o mănăstire < aşezată > sus pe partea cea mai înaltă a
munţilor, în faţa aceleia pe care tocmai am descris-o şi închinată sfântului
Mihai, dar este numită mănăstirea Arnota.
Drumul
către ea este foarte greu şi nu poate fi străbătut decât cu piciorul, <
mănăstirea > fiind aşezată pe munte. Noi am încercat totuşi să urcăm călare
şi am < constatat > că se află la o oră de drum de la mănăstirea
Bistriţa, faţă de care este aşezată spre răsărit.
Este
o mănăstire frumoasă şi se spune că, în vremea sa, răposatul părinte al lui
Matei voievoda clădit <aici > o biserică de lemn şi că murind în
Ungaria, fiul său Matei, care a ajuns domn a trimis după rămăşiţele sale
pământeşti şi le-a adus aici. Apoi îndată a început să ridice toată clădirea
din piatră, cu ziduri înconjurătoare, cu chilii frumoase şi cu o biserică
înzestrată cu multe avuţii şi comori .
Cu câtva timp înainte de moartea sa, < a dăruit o > raclă cu moaşte
de ale sfinţilor. Ne-am închinat unul câte unul fiecăreia din ele. Acestea
sunt, mai întâi, mâna dreaptă a sfântului Mihail, episcop de Sznnade, al cărui
cap este păstrat într-una din mănăstirile de la Sfântul Munte , şi a fost adus
de acolo, după cum ni s-a spus, de judeţele unde îşi fac apariţia lăcustele.
Preoţii pregătesc o agheazmă pe care o sfinţesc cu aceste cinstite moaşte. Şi
apoi, cu această apă sfântă, stropesc câmpurile şi ogoarele şi o împart
locuitorilor din oraşe şi din sate. Şi cu puterea Atotputernicului şi prin
mijlocirea sfinţilor, lăcustele sunt izgonite de aici în mare. Şi în acest an
roadele < pământului > sunt ieftine la ei, datorită recoltelor
îmbelşugate. Acesta este un lucru bine cunoscut în ţările acestea.
Ni
s-a spus că acum câţiva ani a fost o mare foamete în insula Cipru, din pricina
unei invazii a lăcustelor care a ţinut neântrerupt timp de şapte ani. Aşadar ei
au arătat situaţia lor sultanului şi i-au cerut în hatişerif, adică un ordin
împărătesc care să poruncească < călugărilor >din acea mănăstire să le
dea capul sfântului. În urma acestui arz, a fost trimis un agă din partea
sultanului cu hatişerif. Şi el s-a dus la mănăstire să ceară capul <
sfântului >. Dar era obiceiul mănăstirei şi o regulă aşezată din vechime să
nu se îngăduie transportarea acelor moaşte sfinte în afara domeniilor lor decât
cu chezăşie, astfel că ciprioţii le-au dat ca ostatici patruzeci de ,,arhoni”
dintre cei mai de neam din insulă, până ce au transportat capul < sfântului
> în Cipru; acolo au făcut agheazmă şi au stropit cu ea tot ţinutul lor. Şi
< este > minunat de povestit ! Lăcustele au fost gonite îndată din insulă
şi s-au înecat în mare. Iar ca dar de mulţumire, când insularii s-au întors cu
capul < sfântului > au dat mănăstirii cinci mii de piaştri şi au plecat
după ce au mulţumit lui Dumnezeu. Se spune că tot aşa fac şi locuitorii din
Rumelia, atât musulmani cât şi creştini căci acest sfânt, la moartea sa,
printre alte cereri, a făcut anume aceasta < îndretând-o >către Dumnezeul
cel Atotputernic. Şi acesta este un lucru minunat, < demn > de a fi
cunoscut.
Să
ne întoarcem < la subiectul nostru >. Am luat şi o binecuvântare de la
mâna sfântului Filip apostolul, care, // ca şi mâna sfântului Mihail, amintit
mai sus, era îmbrăcată toată în aur ; de asemenea, de la ramura de palmier a
sfintei Marina mucenica, cu care ea a lovit pe diavol în închisoare. Şi de la
moaştele sfântului Ioan Gură de Aur şi de la cele ale lui Anastasie, patriarhul
Alexandrie şi de la mucenicul Pantelimonşi de la < moaştele > lui
Chiricos şi de la Iolita, mama lui, de la sf. Gheorghe, de la sf. Dumitru, de
la sf. Mercurios şi de la cei ptruzeci de mucenici, precum şi de la
moaştele sf. Nicolae şi ale celorlalţi martiri şi sfinţi, care toţi au fost
pomeniţi. Aceste sfinte moaşte tămăduiesc de friguri //. Egumenul mănăstirii
ţine un catastif cu acestea şi cu altele, toate pecetluite cu sigilii şi
însoţite de o descriere scrisă.
Apoi
am slujit liturghia în biserică şi am făcut agheazmă la fântâna din partea
opusă a bisericii ; se spune că apa vine din vârful muntelui, de la o depărtare
de o sută şi patruzeci şi patru de stânjeni.
În
locul cel mai înalt, care domină întreaga regiune, au // ridicat o cruce mare
de piatră, după cum am mai văzut din mila lui Dumnezeu multe < altele >
aşezate şi în alte locuri dar mai ales pe drumuri.
Din
cauza prăpăstiilor şi a greutăţilor drumului, noi nu am fost în stare să mergem
până la locul de unde izvoreşte apa din fântâna care curge jos în bazin.
Dincolo de zidurile mănăstirii se deschide o privelişte foarte largă asupra
unor locuri îndepărtate, deoarece această clădire se află pe un loc deschis şi
ridicat. De aici ne-am coborât cu piciorul la mănăstirea din vale.
XIX.[
RÂMNIC ]
Joi
ne-am luat rămas bun < de la călugări > şi, plecând de la mănăstire, am
trecut de-a lungul unor drumuri foarte grele şi vălurite; în drumul nostru am
trecut printr-un sat numit Râmeşti , locul de naştere al lui Ştefan,
mitropolitul Ţării Româneşti , care acum clădeşte aici o biserică de piatră. Se
spune că, la început, el a fost pisar la mănăstirea Bistriţa; după aceea a
ajuns călugăr şi apoi egumen al vestitei mănăstiri Tismana, despre care vom da
acum pe scurt o descriere, apoi mitropolit al Ţării Româneşti în timpul
< domniei > lui Matei voievod, care mai târziu l-a mazilit şi l-a
înlocuit cu Ignatie, episcop de Râmnic, un prelat pe care l-am pomenit mai
înainte la prima noastră intrare în Ţara Românească. Mai târziu el a fost repus
în demnitatea sa de către Constantin voievod.
NOTE:
1
Haziran
2.
Este vorba de munţii Carpaţi. Vezi nota 330 de la p. 73;
3.
Bitast.4. Ardji.
5.
Râmniku=Râmnicul Vâlcii.
6.
Vezi nota 330, p. 73.
7.
Ignatie, episcop de Râmnic (1937-1653), a fost scurt timp mitropolit al Ţării
Româneşti (1653-1655) după depunerea mitropolitului Ştefan, care a
revenit după înlăturarea potrivnicului său.
8.
Biserica episcopală din Rm. Vâlcea avea hramul Sf. Nicolae; ea exista la
sfârşitul secolului al XIV-lea, când aici a fost probabil sediu episcopal; a
fost refăcută de Matei Basarab şi apoi din nou în sec. XVIII-XIX ( N.
Stoicescu, Bibliografia, II, pp. 540-542).
9.
‘Aşi.
10.
Hamah, oraş în Siria.
11.
Notă marginală.
12.ta’ghrud.
13.
Bilad al-Madjar.
14.
Astfel în text.
15.
Ma’zi barriya. Numele de Cozia este în realitate sinonimul turc al vechiului
Nucet. Vezi V. Bogrea în ,,Anuarul Inst. De istorie naţională” Cluj, II, 1923,
pp. 242-243.
16.
Mirtca Foyfoda, transcris din limba română căci litera c nu există în limba
arabă.
17.
În 1387-1388. Vezi E. Lăzărescu, Data zidirii Coziei, în ,, Studii şi cercetări
de istoria artei”, 1962, nr. 1, pp. 107-137. Restul bibliografiei la N.
Stoicescu, op. Cit. I, pp. 205-209.
18.
Fântâna lui Neagoie Basarab (?).
19.
În textul arab: bastrofos, transcris apoi şi cu litere greceşti:
20.
Tarabulus. Este Tarabulus aş-Şam, Tripoli din Siria.
21.
Renumitul vin de Drăgăşani.
22.
Bimaristan, cuvânt iranian folosit şi de turci cu sensu de ,,spital”. Bolniţa
Coziei este ctitoria lui Radu Paisie (1542-1543) (N. Stoicescu, op. cit., I,
pp. 209-210).
23.
Este vorba de aşa-numita ,,Cozia Veche”, situată la un km. De mănăstire,
clădită în sec. XVI-XVII (N. Constantinescu, Cercetările arheologice de la
Cozia, în ,, Mitropolia Olteniei”, 1965, nr. 7-8, pp. 587-601).
24.
29 iunie 1657.
25.
Ostrob. Schitul Ostrov-Călimăneşti, existent în veacul al XV-lea; biserica a
fost rezidită de Neagoe Basarab în 1520-1521 (I.B. Georgescu, Biserica
Ostrovului, în ,,Arhivele Olteniei”, 1940, pp. 25-31; D.Balaşa, Complexul
Călimăneşti: Mănăstirea Călimăneşti-Ostrov, mănăstirea Cozia cu bolniţa,
schitul Piatra şi biserica de mir din Călimăneşti, în ,,Mitropolia Olteniei”,
1968, nr. 1-2, pp. 38-61 şi N. Stoicescu, Bibliografia Ţara Românească, II, pp.
465-466).
26.
Vezi C. Şerban, Contribuţii la istoria meşteşugurilor din Ţara Românească:
ţiganii rudari în sec. XVII-XVIII, în ,,Studii”, 1959, nr. 2, pp.
131-147.
27.
Notă magheară.
28.
Ma’den al-milh. Este vorba de Ocnele Mari.
29.
Este vorba de ocnele de la Ocnele Mari, Ocna Mică de lângă Târgovişte,
Teleaga-Prahova şi Ghitioara-Saac (Aurora Ilieş, Ştiri în legătură cu
exploatarea sării în Ţara Românească până în veacul al XVII-lea, în ,,Studii şi
mat. De istorie medie”, I, 1956, pp. 157-159).
30.
Astfel în textul arab.
31.
Wa ba’dihin biyaştaghiluna bi-kirahim. Aici e vorba de arendaşi.
32.
Bistrisa.
33.
Yusammunaha Kit-at Chasab.
34.
E vorba de fosta biserică de lemn care pare să fie existat încă din secolul al
XVI-lea, căci în 1578-1579 şi apoi în 1581-1582 Mihnea Turcitul îi întăreşte
unele privilegii (I. Donat, Fundaţiile religioase ale Olteniei, în ,,Arhivele
Olteniei"” XV, 1936, pp. 60-61). La 1746, mitropolitul Neofit
înregistra o legendă asemănătoare despre construirea mănăstirii D. Lemn (ms. La
Inst. De istorie ,,N. Iorga”).
35.
Astfel în textul arab.
36.
Este vorba de Preda Brâncoveanu mare vornic care a clădit mănăstirea în
1634-1635. Vezi Radu Creţeanu, Preda Brâncoveanu, ctitor al bisericii de zid al
mănăstirii Dintr-un Lemn, în ,,Mitropolia Olteniei”, 1966, nr. 7-8, pp.
645-651; Idem, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Bucureşti, 1966 şi N. Stoicescu, op.
cit., I, pp. 276-278.
37.
În realitate hramul este Naşterea Sf. Fecioare.
38.
Mănăstirea Bistriţa, ctitoria boierilor Craioveşti, ridicată înainte de 16
martie 1494, stricată din temelie de Mihnea cel Rău (1509) şi refăcută de
Craioveşti (1519), care au înzestrat-o (Şt. Ştefănescu, Bănia în Ţara
Românească, Bucureşti, 1965, pp. 120-130). Vezi şi N. Stoicescu, op. cit., I,
pp. 71-74.
39.
Grigoryos al-Banyaşiy, adică din Banias, vechea Cesareea, oraş siria supranumit
Paneas din cauza cultului lui Pan. Vezi V. Bogrea, în ,,Anuarul Inst. De
istorie naţională”, Cluj, II, 1923, p. 343 şi Dragoş Petroşanu, Sf. Grigorie
Decapolitul din mănăstirea Bistriţa, în ,,Biserica ortodoxă română”, LIX, 1941,
pp. 682-703.
40.
În textul arab Grigoriyos (cu litere arabe) apoi imediat
41.
Vezi I.C. Filitti, Banatul Olteniei şi Craioveştii, Craiova, 1932, p. 46.
42.
Cf. Letopiseţul Cantacuzinesc, p. 119. Vezi inscripţia raclsi la N. Iorga,
Inscripţii, I, p. 198.
43.
Racla a fost executată de meşterul argintar Martinus Weiss cel bătrân din
Braşov. Vezi descrierea ei la Teodora Voinescu, Din legăturile artistice ale
Ţării Româneşi cu Transilvania. (Meşteri argintari), în ,,Studii şi cercetări
de istoria artei”, 1956, nr. 1-2, p. 85.
44.
Schitul Sf. Arhanghel Mihail exista în iunie 1642, când este amintit în
documente (Arh. St. Buc., m-rea Bistriţa, LXVI/58). Vezi şi D. Bălaşa,
Sihăstriile Ovidenia şi Sfinţii Îngeri, în ,,Mitropolia Olteniei”, IX, 1957,
pp. 662-664.
45.
Fatom, unitate de măsură de 1,62m, asemănătoare stânjenului.
46.
Bistriţa.
47.
Al-b astrofos.
48.
Bolniţa mănăstirii, construită de boierii Craioveşti la 1520-1521 (N.
Stoicescu,op. cit., p. 71).
49.
Arnota.
50.
Abu Matey Foifoda. Este vorba de Danciul vornicul din Brâncoveni, mort în
Transilvania la 1595 (N. Stoicescu, Dicţionar, pp. 49-50).
51.
Existenţa unei biserici mai vechi la Arnota este mărturisită şi de patriarhul
Partenie, în decembrie 1643, când spune că aceasta ,,fiind învechită, din
vremuri neştiute şi ruinată”, Matei Basarab ,,a ridicat-o din temelii” (Arh.
St. buc., Peceţi 62).
52.
Matei Basarab a construit mănăstirea Arnota înainte de 1637, potrivit unui
document din 17 aprilie 1637 (Arh. St. Buc., ms. 717, f. 1199 v.), iar după
pisania unui clopot, în 1634-1635 (N. Stoicescu, Bibliografia, I, p. 41, nota
45). Vezi şi lucrările indicate la pp. 36-38.
53.
În 978 împăratul Ioan Tzimiskes dăruise mănăstirei Lavra de la Muntele Athos
capul sf. Mihail, episcop de Synnade, mort în Frigia (T. Bodogae, Ajutoarele
româneşti din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1941, p. 89).
54.
La 5 noiembrie 1641 Matei Basarab arată că moaştele cumpărate pentru mănăstirea
Arnota ,,le-am plătit cu mult preţ şi le-am împodobit cu aur şi cu argint şi cu
pitre şi le-am pus în mănăstirea Arnota, să ne fie nouă şi părinţilor noştri
spre veşnică pomenire” (N. Iorga, Inscripţii, II, p. 364).
55.
Wa min al-şahid.
56.
Wa min Mar Markuriyos.
57.
Fântâna a fost făcută de Matei Basarab odată cu mănăstirea, fiind refăcută ,,de
iznoavă” de Constantin Brâncoveanu la 1693-1694.
58.
Crucea a dispărut.
59.Rimast,
jud. Vâlcea.
60.
Între 1648-1653 şi 1654-1668. 61. Biserica Toţi Sfinţii, construită de
mitropolitul Ştefan 1658-1659’ (N. Stoicescu, op. cit., II, p. 535).
62.
Despre viaţa lui Ştefan mitropolitul vezi G. Negulescu, Ştefan I mitropolitul
Ungrovlahiei (1647-1668), Bucureşti, 1890 şi C. Erbiceanu, Testamentul şi data
morţii mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei; în ,,Bis. Ort. Rom.,” XXVI, 1902,
pp. 296-297).
63.
Sub acuzaţia că ,,a ţesut uneltiri împotriva domnului ţării”, făcându-se
,,părtaş cu cei ce au stricat orânduiala şi s-au ridicat împotriva domniei”
(Hurmuzaki, XIV/I, pp. 195-197).
64.
Ignatie (1653-1655).
CĂLĂTORI
STRĂINI DESPRE ŢĂRILE ROMÂNE. VOL.VI, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1976, p. 180 – 194
Felix Sima/
Colecţia „Personalităţi naţionale şi internaţionale în trecere prin
Vâlcea”.
în
facsimil: pagina din manuscrisul sirian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu