dr. Sorin Oane
Keywords: girls' school, the history of
girls' education in Vâlcea county, "Mircea cel Bătrân" National
College, "Alexandru Lahovari" National College, Constantin
Stănciulescu, Constantin Dissescu, Eliodor Conatantinescu, A. Penescu, the
first mixed class (boys-girls) from Romania.
__________
De la început vreau să spun un lucru
răspicat. Data întemeierii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, ca liceu de
fete, este... 15 august 1921. Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” greşeşte
când crede că anul întemeierii sale este 1920. Asta susţine monografia
liceului, publicată în 1971 (monografie care trebuia să marcheze o jumătate de
secol de la întemeiere), care este lucrarea de referinţă a acestei şcoli. Numai
că autorii acestei cărţi, Gheorghe Negoiţă şi Victor Lăzărescu, greşesc, iar
greşeala rezultă chiar din... carte, asta fiindcă
autorii interpretează faptele „după ureche”, încercând să dea instituţiei o
vechime mai mare decât o are în realitate. Sigur, pot să înţeleg „patriotismul”
autorilor. În 2020, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a aniversat cu mult
fast 100 de ani de la întemeiere. Dar, din păcate, cei 100 de ani s-au împlinit
în anul următor, 2021. Articolul de faţă încearcă să facă lumină în această
poveste aparent banală, dar şi foarte frumoasă.
Dar dacă vorbim despre şcolile de fete
din oraş, sunt mai multe probleme de rezolvat, respectiv, de când există în
oraş:
1)
...învăţământul
primar particular şi de când cel de stat
pentru fete?
2)
...învăţământul gimnazial particular sau de
stat pentru
fete?
3)
...învăţământul
liceal de stat pentru fete?
1. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR
a. 1855: apare învăţământul primar particular pentru fete (primul pension)
Prima şcoală primară de stat (clasele
I-IV) a fost deschisă la Râmnicu Vâlcea la 12 mai 1832, primul învăţător al acesteia
fiind Dumitru Serghiade. A predat aici până în 1835, când pleacă la Giurgiu, în locul său „la schimb” venind
Toma Serghiescu. Între şcolarii care au frecventat şcoala încă din 1832 s-au
aflat însă şi două fete (Smaranda lui Iordache Olănescu - era fiica unei
familii ilustre rîmnicene, Iordache Olănescu va fi primar al Rîmnicului între
1844-1846 - şi Evgheniţa lui Ghiţă Capeleanu
- era fiica primarului de atunci al Rîmnicului, 1831-1832). Acestea au şi
primit atestatele în 1836. (1) În 1834, şcoala era frecventată de... 20 de fete. În 1837,
Serghiescu sublinia însă că din lipsă de locuri n-a putut primi 30 de copii
sărmani „fiind locul ocupat de
atâtea fete”. Opinează însă că această mixtare
ar trebui desfiinţată. (2) Dar, foarte curând
Eforia Şcoalelor (Ministerul Educaţiei de atunci) a impus obligaţia şcolilor să
nu mai primească fete la cursuri, aceste şcoli neavând dotarea materială
reclamată pentru învăţământul de ambele sexe.
Toma Serghiescu a fost aici învăţător în
intervalul 1835-1844. Apoi profesor a fost Constantin Codrescu. Acesta a
sprijinit revoluţia din 1848 şi a plătit pentru asta cu excluderea sa din
învăţământ. După revoluţia paşoptistă, învăţător al şcolii a devenit Theodor
Pascale.
În 1854, râmnicenii înfiinţează un pension privat condus de Frederic Osciot. În afară de această informaţie, nu mai ştim nimic despre acest pension. În 26 septembrie 1854 însă, Stăncuţa Pascale, soţia profesorului şcolii publice din Râmnic, solicită primăriei permisiunea de a deschide „un pension de fete”. Cererea este aprobată şi de Eforia Şcoalelor, la 4 aprilie 1855, sosind guvernantele de la Sibiu, au început cursurile. (3) Până în 1855, familiile înstărite din Râmnic îşi trimiteau fetele la pensioanele din Craiova, Bucureşti sau chiar în „Imperiu", adică la... Sibiu (la mănăstirea Ursulinelor), unde învăţarea limbilor germană, franceză, a pianului, desenului şi a caligrafiei impecabile erau obligatorii.
Programa acestei şcoli prevedea următoarele cursuri: citirea şi scrierea, limba română, economia casnică, limbile franceză şi germană, cunoştinţe de muzică, pian, lucrul de mână, cusutul hainelor, cursuri de gastronomie, purtarea în societate, ţinerea socotelilor casei etc. Această şcoală a funcţionat până în 1858. Este posibil ca Stăncuţa Pascale să fi acţionat în numele lui Frederic Osciot, adică să fi fost vorba despre acelaşi pension.
În 1860, apare o altă şcoală primară
privată, fără nici o legătură cu cea dinainte, „Externatul de fete al Aşezămintelor
Brâncoveneşti" (se numea „externat”
deoarece nu avea „internat” şi toate fetele erau „externe”, adică din
localitatea unde era şcoala). A funcţionat patru ani, adică până în 1864.
Iniţial a avut 35 de fete, iar directoarea a fost Alexandra Lehman. În 1862 ea
este înlocuită de Ana Dahlen.
b. 1864: apare
învăţământul primar de stat pentru fete Legea instrucţiunii din 1864 prevedea
obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar pentru băieţi şi fete,
timp de patru ani, între vârstele de 8 şi 12 ani. Mai mult, articolul 61
preciza cadrul pentru crearea învăţământului secundar pentru fete, care însă
includea numai cinci clase (faţă de cel pentru băieţi, care cuprindea şapte
clase), şi prevedea un număr mai restrâns de materii faţă de programa
băieţilor. Aceste diferenţe, în defavoarea învăţământului pentru fete, vor
reprezenta principalul impediment în accesul acestora la studiile universitare.
Învăţământul primar de stat pentru fete
a fost înfiinţat în noiembrie 1864, deci la 10 ani după cel particular. Lucrul
acesta s-a petrecut foarte simplu, „Externatul de fete” trece cu totul la stat. Aşa apare
„Şcoala de fete” din Râmnicu Vâlcea. Directoarea ei devine Eliza Scărlătescu.
Va deţine acest post până în 1894, când se pensionează.
(4)
2. ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL
a. 1915: apare învăţământul gimnazial
particular pentru fete
Învăţământul de stat era mai performant
decât cel privat, aşa că toţi părinţii de fete îşi doreau ca odraslele lor să
înveţe la stat. Legea educaţiei din 1898 prevedea pentru fete două tipuri de
şcoli: de gradul I (gimnaziile) şi de gradul al II-lea (liceele). Şcolile de
gradul I cuprindeau şi a cincea clasă, necesară nevoilor femeii - cu studii
despre creşterea copiilor, igienă şi farmacie. A cincea clasă nu putea fi
urmată însă de fetele care doreau să-şi continue studiile în şcolile de gradul
II (liceu). Programa şcolii de gradul al II-lea (liceele pentru fete) era
asemănătoare secţiei clasice a liceelor de băieţi.
Până în 1919, la învăţământul de stat
(gimnaziu, liceu) aveau acces doar băieţii. Accesul elevelor era îngreunat din
două motive: din cauza faptului că băieţii şi fetele aveau parcursuri şcolare
diferite (adică învătau după programe diferite) şi din cauza taxelor excesiv de
mari pe care trebuiau să le plătească părinţii fetelor.
În 1915, în Râmnic apare pensionul
privat de tip gimnaziu (deci o şcoala de gradul I) „Institutul modern de domnişoare - Zoe
Bulat", cu cinci clase (I-V), respectiv
cu 65 de eleve. Institutul a funcţionat numai în anul şcolar 1915 - 1916. El
şi-a reluat activitatea în 18 mai 1917, în clădirea Gimnaziului „Alexandru
Lahovari”, Râmnicul fiind sub ocupaţie germană. În 1918 avea: clasa I
(corespunde clasei a V-a) cu 22 de eleve; clasa a II-a (VI) cu 14 eleve; clasa
a III-a (VII) cu 21 de eleve; clasa a IV-a (VIII) cu 8 eleve şi clasa a V-a
(VIII bis) cu 11 eleve.
În 1918 s-au mai înfiinţat alte două pensioane, ca şcoli
gimnaziale de gradul I. Elevele dădeau examene la sfârşitul anului şcolar cu
profesorii liceului de băieţi, ceea ce le asigura dreptul de a obţine diplome
recunoscute de stat.
3. ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL
a. 1921: apare învăţământul liceal de
stat pentru fete.
Mai întâi a apărut... Liceul de băieţi
„Alexandru Lahovari
Conform Legii învăţământului din 1898,
Liceul de băieţi (clasele V-VIII) avea două secţii: clasică şi reală. În secţia
clasică se punea accent pe limbile greacă şi latină (se considera ca latina era
„limba ştiinţei, a studiilor
religioase, a bisericii, a diplomaţiei, justiţiei şi administraţiei superioare”), iar în secţia reală pe matematică. De asemenea, legea
din 1898 fixa numărul maxim de elevi într-o clasă, la 50 în gimnazii şi 40 în
liceu. Admiterea se făcea pe bază de concurs. Se acordau burse elevilor cu
rezultate bune şi cu situaţie materială precară. Sigur, toate aceste lucruri
erau pentru băieţi.
Evident, Râmnicul avea nevoie de un
liceu şi pentru fete. Dar, mai întâi a apărut liceul de băieţi.
În 1913, datorită stăruinţelor directorului de atunci, Constantin Stănciulescu, Gimnaziul „Alexandru Lahovari” s-a transformat pentru scurt timp în liceu. Lucrul acesta nu a fost uşor si s-a realizat într-o manieră oarecum... frauduloasă! Iată cum s-a perecut lucrurile. La alegerile din 1912, candidatul conservator-democrat - de fapt, chiar şeful takiştilor vâlceni - Constantin Dissescu, care era şi ministru al instrucţiunii şi cultelor în funcţie, a promis vâlcenilor că dacă va fi ales deputat va transforma gimnaziul în liceu, lucru dorit cu ardoare de toţi locuitorii oraşului. În acel an, Dissescu a devenit deputat de Vâlcea, dar nu s-a arătat dispus să îşi respecte promisiunea. Încercând să îi forţeze mâna, directorul Stănciulescu a trimis câteva adrese ministerului, în care înlocuise în antet cuvântul „gimnaziu” cu acela de „liceu”. Ministrul Dissescu a luat foc şi la primul drum la Râmnic, unde avea o casă luxoasă, chiar la câţiva paşi de Gimnaziul „Lahovari”, a trimis să vină imediat directorul la el, ca să se clarifice lucrurile. Discuţia a fost savuroasă şi a fost istorisită de un viitor director al liceului, profesorul de limba română Nicu Angelescu, într-una din cărţile sale de memorii. (5) Să evocăm mai întâi însă personalitatea ministrului Dissescu.
Constantin Dissescu (1854-1932) era profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti. Începând din 1884, de când avea vârsta de 30 de ani, C.G. Dissescu a fost ales continuu de către vâlceni deputat şi senator. Ca politician n-a fost statornic. Membru al Partidului Naţional Liberal până în 1885, când se înscrie în Partidul Conservator. În februarie 1908 trece la Partidul Conservator-Democrat, devenid chiar șeful takiştilor din judeţul Vâlcea, revenind după Primul Război Mondial în rândurile liberalilor. Deputat de Vâlcea (ales în 1912) şi senator (ales în 1911, 1914 feb, 1914 mai şi 1919). A fost ministru de justiţie (1899-1900) şi ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1906-1907 şi 1913-1914). În această ultimă calitate, C.G. Dissescu a sprijinit construirea, în anul 1913, a Seminarului din Râmnicu Vâlcea, care se afla în apropierea casei sale.
Dar să revenim la discuţia memorabilă
dintre ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice Dissescu şi directorul
Stănciulescu. Dissescu l-a primit pe director în biroul locuinţei sale de pe
strada Calea lui Traian şi l-a invitat să ia loc într-un fotoliu.
— Cum să stau eu jos în faţa dumneavostră care sunteţi şi
ministrul meu? ar fi spus directorul.
— Păi, văd că ministru eşti dumneata, nu eu... replică
pornit Dissescu. Cum ţi-ai permis să
trimiţi Ministerului adrese cu antetul „Liceul Alexandru Lahovari”? Cine te-a
autorizat să faci asta? Nu avem noi şi aşa destule licee în ţară?
Directorul reflectă o clipă, după care
vorbi rar, cântărind cu grijă fiecare cuvânt.
— Dumneavostră,
domnule ministru, aţi promis, încă demult, vâlcenilor că le veţi face un liceu
şi noi am luat act de această promisiune, făcută nu numai de un fiu ilustru al
Vâlcei, dar şi de însuşi ministrul instrucţiunii.
— Bine, răspunse
Dissescu, puţin mai domol, dar dumneata
nu-ţi dai seama ce greutăţi are ţara din cauza campaniei din Bulgaria şi a
cheltuielilor pe care trebuie să le facem în Cadrilater? De unde să luam bani
şi pentru liceul dumitale?. Directorul simţi că i-a venit apa la moară.
— Ne dăm
prea bine seama, domnule ministru, de toate aceste greutăţi, dar noi nu vă
cerem nicidecum să împovăraţi bugetul ţării, fiindcă vâlcenii sunt hotărâţi
să-şi susţină liceul prin propriile lor mijloace. E foarte adevărat, ţara are
multe licee, dar în oraşul nostru, care a fost o veche vatră de cultură, nu
există încă nici unul.
Constantin Dissescu, căruia îi plăceau
oamenii ascuţiţi la minte, a rămas impresionat de argumentele directorului şi
l-a reţinut la masă. Lupta fusese câştigată şi Rîmnicul avea să aibă un liceu
de băieţi. În ziua de 12 octombrie 1913, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii
Publice comunică gimnaziului din Râmnicu Vâlcea înfiinţarea cursului superior,
cu o secţie reală, completată cu o secţie pedagogică / normală. Clasa „normală”,
înfiinţată pe lângă gimnaziu, a reprezentat începutul învăţământului pedagogic
din judeţ! „Scopul acestei secţiuni
este ca absolvenţii acestui liceu să aibă putinţa de a se înscrie fie la
Universităţi, fie de a îmbrăţişa cariera de învăţători sau institutori”. La această clasă, a V-a (prima de liceu, ar corespunde
cu clasa IX-a de acum), trebuia să se predea: religia (1 oră pe săptămână),
româna (3 ore), pedagogia (2 ore), germana (2 ore), franceza (2 ore), geografia
(2 ore), istoria (2 ore), ştiinţele fizico-chimice (3 ore), matematica (5 ore),
desenul liniar (2 ore), contabilitatea (1 oră), lucrul manual (2 oră), muzica
vocală (2 ore), violina (1 oră), gimnastica (1 oră), agricultura (1 oră). Total
32 de ore!
Bucuria de a fi liceu nu a durat însă
multă vreme, deoarece au început pregătirile militare pentru Primul Război
Mondial şi toate fondurile ţării au fost canalizate în acest scop. Prin urmare,
cursul liceal de la „Lahovari” a fost desfiinţat la data de 1 aprilie 1914,
prin Înaltul Decret Regal cu numărul 1452.
Războiul va începe în 14 august 1916,
când România, care dorea dobândirea Transilvaniei, a declarat război
Austro-Ungariei. Dar, prin Decretul-lege din 5 septembrie 1919, Gimnaziul
„Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea era transformat în liceu. Era primul
liceu din judeţul Vâlcea.
Trei zile mai târziu, în 8 septembrie
1919, regele Ferdinand a semnat Decretul-lege nr. 3864 (contrasemnat de
ministrul educaţiei de atunci, Constantin Angelescu) care hotăra „să se înfiinţeze cu începere de la 1 septembrie
1919, câte o şcoală secundară de fete, în oraşele: Turnu Severin, Piteşti,
Buzău, Brăila, Focşani şi Constanţa.”6 Deci, şcoli secundare
(gimnaziu şi liceu) separate de cele ale băieţilor. Nu era vorba, deci, şi
despre o şcoală de fete la Râmnicu Vâlcea. Totuşi, pentru anul şcolar 1919-1920,
Ministerul Instrucţiunii Publice a făcut două lucruri foarte importante:
1. A admis ca elevii de liceu extrabugetari
(băieţi, dar şi... fete), să înveţe alături de elevii bugetaţi de la stat. Şi
asta datorită lipsei cadrelor didactice. Doar că profesorii de la clasele de
extrabugetari urmau să fie plătiţi de către părinţii elevilor şi nu de către
stat.
2. Au fost înfiinţate Comitetele Şcolare,
alcătuite din părinţii elevilor, cu scopul de a ajuta la întreţinerea materială
a şcolilor (Decretul- lege nr. 3138 din 21 iulie 1919), căci era clar că statul
nu putea să întreţină, în totalitate, şcolile. În condiţiile în care nevoile
uriaşe de completare şi adecvare a spaţiilor
de învăţământ depăşeau posibilităţile bugetare ale statului, soluţia
descentralizării şi implicării nivelului local prin comitetele şcolare s-a
dovedit salvatoare. În urma aplicării decretului-lege până în 1928 s-au
construit aproximativ 7.800 de şcoli noi!
Profesorul de fizică-chimie şi în
acelaşi timp directorul nou înfiinţatului Liceu de băieţi „Alexandru Lahovari”
a fost un om curajos şi vizionar. Şi-a asumat cu multă demnitate misiunea sa de
deschizător de drumuri în învăţământul de fete. Nevoia unei şcoli de fete (de
stat) era reală la Râmnicu Vâlcea. În Râmnic,
peste 200 de fete doreau să urmeze şcoala secundară (gimnaziul şi liceul).
Paşii parcurşi în realizarea acestui deziderat au fost:
1.
ANUL ŞCOLAR 1919-1920
a) În acest an şcolar are loc formarea
primei clase mixte extrabugetate din România. Soluţia dată de minister, cea
care prevedea putinţa alăturării claselor de fete de cele ale băieţilor, a
permis directorului Constantin I. Stănciulescu să înfiinţeze, începând cu anul
şcolar 1919-1290, o clasă mixtă (sublinierea
noastră) de băieţi şi fete, pretextând lipsa unui local propriu şi a unui corp
profesoral care să predea unor clase diferite de băieţi şi fete. Deci, începând
cu anul şcolar 1919-1920, la Liceul „Alexandru
Lahovari” din Râmnicu Vâlcea va funcţiona prima clasă liceală de stat mixtă din
istoria învăţământului românesc. Mixtă în sensul de „băieţi-fete”, căci
termenul a funcţionat şi înainte de 1918, dar avea sensul de
„interconfesional”. Pentru fete însă, clasa era „extrabugetată”, părinţii
trebuind să plătească şcolarizarea fetelor lor.
Ca să ascundă „mixtarea”, în raportările făcute
ministerului, Stănciulescu a susţinut, mult timp, că băieţii şi fetele învăţau
în clase separate (însă după o programă identică). În realitate, clasele erau
amestecate (băieţi-fete!) din lipsa personalului didactic. Monografia
Colegiului „Mircea cel Bătrân” (fostul liceu „Vasile Roaită) de astăzi, spune
însă că acesta este începutul Colegiului Naţional „Mircel cel Bătrân” de
astăzi, ceea ce este neadevărat. Cine consultă lista absolvenţilor Liceului
„Lahovari” din 1919 şi 1920, constată uşor prezenţa alături de băieţi a câtorva
fete, în aceeaşi clasă. (7) Ministerul
Instrucţiunii Publice făcea însă cunoscut directorului Liceului „Alexandru
Lahovari” că: „legea nu prevede
licee sau gimnazii de fete cu organizare proprie, sau la fel cu a băieţilor, ci
numai şcoale secundare cu programa oficială”.
Ministerul susţinea, deci, că şcolile de băieţi şi fete trebuiau să fie
separate, căci şi programele de studiu ale băieţilor şi ale fetelor erau
diferite. Dar lucrurile porniseră şi era destul de greu de separat acum băieţii
de fete din clasa deja constituită. (8)
2.
ANUL ŞCOLAR 1920-1921
a)
octombrie 1920. Preotul Constantin Grigore, primul monograf al Rîmnicului,
susţine însă că „liceul de fete a fost înfiinţat
în 1920, extrabugetar ca grad II, cu 211 eleve în 5 clase, funcţionînd în
localul liceului de bieţi”.9 Am o părere foarte bună despre părintele Grigore, cartea
domniei sale despre istoria oraşului Râmnicu Vâlcea fiind foarte bine scrisă,
documentată şi cu simţ critic, dar în cazul liceului de fete se înşeală. De
fapt, chiar domnia sa spune, involuntar poate,
că prima serie de absolvente este cea din 1925 (deci, cei patru ani de liceu
trebuiesc număraţi din 1921), iar numărul absolventelor a fost de... 8 (deci de
câte eleve să fi fost vorba în 1921?).
Anul şcolar 1920-1921 a început la
Liceul „Lahovari” cu... încă o clasa mixtă. Nu ştim însă numărul fetelor din
această clasă. Erau deci două clase mixte acum în Liceul „Alexandru Lahovari”.
Deşi unii cred că în acest an şcolar băieţii au fost despărţiţi de fete,
registrul matricol de la Liceul „Alexandru Lahovari”, pentru anul şcolar
1920-1921, susţine că a fost tot o clasă mixtă. Lucru acesta reiese chiar din
corespondenţa liceului cu ministerul. În octombrie 1920, ministerul a făcut
cunoscut directorului Stănciulescu „că,
deoarece, în necunoştiinţa de cauză, aţi înscris si eleve în clasa I (astăzi ar fi clasa a IX-a, n.n.), desi nu se luase nici o dispoziţiune în acest
sens, si, pentru a nu lovi în părinţii care si-au înscris copilele în liceul ce
conduceţi, Ministerul recunoaşte de bun ceea ce aţi făcut”. (10) Emite apoi Ordinele Nr. 98375 din 20 octombrie 1920 şi Nr.
99313 din 21 octombrie 1920. Stănciulescu a considerat că aceste ordine
reprezintă recunoaşterea existenţei de fapt a claselor mixte. Ministerul spunea
însă altceva, că în această situaţie excepţională, recunoaşte acele clase
mixte, dar că... nu va recunoaşte valabilitatea certificatele de studii
eliberate fetelor. Ulterior, pentru a le fi recunoscute diplomele, elevele vor
fi nevoite să dea o serie de diferenţe. (11) Este drept, directorul
Stănciulescu le punea pe fete să facă, suplimentar, cursul de gospodărie de 3
ore pentru gimnaziu şi 4 ore pentru liceu. Erau orele de practică din programa
fetelor.
În martie 1921, de la minister vine
inspectorul Ionescu-Bujor, profesor la Craiova (şi membru al partidului
averescan, adică era numit politic şi nu pe vreun merit profesional). El
declară că acele clase mixte nu au autorizaţie de funcţionare, iar Ministerul
îi va susţine, ulterior, poziţia. Mai mult chiar, în 11 iunie 1921,
Stănciulescu a fost schimbat ca director cu profesorul de biologie Ion
Grecescu. Telegrama ministerului spunea acuzator:
„Până la darea d-vs în judecată,
Ministerul vă suspendă din demnitatea de director al liceului chiar de la
primirea acesteia; toate le veţi încredinţa d-lui I. Grecescu, însărcinat cu
girarea direcţiunii’. Semna, în numele ministrului, un anume Teişanu. (12)
Povestea „telegramei de înlocuire”
devine o rană a activităţii profesorului Stănciulescu, după cum vom vedea mai
departe.
b) 3 iulie 1921. La 3 iulie 1921,
Comitetul Şcolar al Liceului „Alexandru Lahovari”, sub preşedinţia lui Nicolae
Iepure (fost primar al Râmnicului), alege un Comitet Şcolar.... special pentru
viitoarea şcoală de fete. (13) Acest Comitet
Şcolar, condus de V. Stamatopol, desemnează rapid şi corpul profesoral care să
predea în şcoala cea nouă, iar ca directoare este propusă Natalia Ionescu, o
profesoară suplinitoare de limba română. Adică, acest comitet şcolar a făcut
ceea ce, în mod normal, trebuia să facă statul. A înfiinţat „şcoala de fete”,
dar ca o extensie a şcolii de băieţi, căci, cel puţin formal, un comitet şcolar
nu putea înfiinţa o şcoală nouă, ci doar să realizeze o... „completare şi o îmbunătăţire a localurilor anexate
unei şcoli’ (art. 43). Acest Comitet va cere
însă în scris ministerului înfiinţarea oficială a Şcolii secundare de fete, cu
clasele I-VIII (ca secţie clasică modernă), care să activeze pe lângă Liceul
„Alexandru Lahovari”. Practic, şcoala de fete apare odată cu crearea acestui
Comitet Şcolar. În acea vreme, o comunitate de părinţi putea să înfiinţeze
clase de elevi, cu condiţia de a le finanţa. Ministerul nu a fost de acord însă
cu propunerea făcută pentru funcţia de directoare şi, la 9 august 1921, face
recomandarea Comitetului Şcolar („al fetelor”) să propună ca directoare o
profesoară titulară.
c)
15 august 1921. La 15 august 1921,
Ministerul dă personalitate juridică acestei instituţii. Chiar şi presa
vâlceană consemnează acest lucru: „Ministerul
instrucţiunii a aprobat funcţionarea în localitate a unei şcoli secundare
gradul II de fete (aşa numit liceul
de fete) cu organizare, comitet, corp didactic deosebit de liceul de
băieţi. Elevele acestei şcoli sunt considerate ca eleve ale statului, fiind
scutite de examen şi obţinând certificate de stat”. (14)
În aceeaşi zi de 15 august 1921 (era în
vacanţa mare), profesorii aleşi ai noii şcoli, sub conducerea profesorului de
latină Eliodor Constantinescu, preşedinte al Comitetului Şcolar al fetelor, au
ales în unanimitate ca directoare a primei Şcoli de Fete din Vâlcea pe
Anastasia Penescu, profesoară titulară la.... Şcoala normală din Râmnicu
Vâlcea. A fost o directoare „legendară” a acestei instituţii, rămânând pe
această funcţie vreme de un sfert de veac (1921-1926, 1927-1945). N.B. Deci
şcoala de fete debutează cu anul şcolar 1921-1922. Ordinul Ministerului
Instrucţiunii pentru validarea şcolii de fete din Râmnicu Vâlcea a ajuns în
septembrie 1921. Ministerul era de acord cu funcţionarea a patru clase de
gimnaziu şi a unei clase de liceu (a V-a), cu numai 16 eleve. Cred că situaţia
prezentată de părintele Grigore pentru anul 1920 este valabilă pentru 1921.
Acum sunt înregistrate în liceul de fete 211 eleve în cele 5 clase aprobate de
minister. O elevă de clasa a VI-a (ar fi clasa a X-a acum) şi două eleve de clasa
a VII-a urmau să-şi continue studiile în cadrul Liceului „Alexandru Lahovari”,
alături de băieţi.
Ce s-a întîmplat cu profesorul
Stănciulescu?
Constantin Stănciulescu, care fusese
directorul Gimnaziului (1912-1914) şi apoi al Liceului „Alexandru Lahovari”
(1919-1921), s-a simţit umilit de demiterea
sa şi face trei petiţii la minister în care cere explicaţii, dar nu primeşte
nici un răspuns. În schimb, la Liceul „Alexandru Lahovari” vine iarăşi
inspectorul Ionescu-Bujor care, pe baza unor aşa-zise „denunţuri”, îl acuză pe
Stănciulescu de... luare de mită. Ar fi primit, chipurile, de la comitetul de
părinţi al şcolii de fete un birou pentru cabinetul său directorial, fapt
neadevărat. De fapt, pâra venise de la şcoala rivală de fete „Zoe Bulat”
(şcoala privată cu circa 150 de eleve!), prin soţul doamnei Zoe, Toma G. Bulat,
care nu pierdea nici un prilej de a-l calomnia pe Stănciulescu. (15) Bulat era profesor de religie şi istorie (cu doctorate în
ambele domenii) la Liceul „Alexandru Lahovari”. Un intelectual excepţional.
Scria la toate ziarele locale şi centrale articole pe diferite teme, în special
de istorie a bisericii. Suprinzător, Toma Bulat a primit şi sprijinul
diaconului Nicolae Creţu - şi el un intelectual de excepţie, profesor de
religie şi doctor în pedagogie, cu o teză susţinută în Germania, şi autor de
manuale şcolare -, care în ziarul „Glasul
Adevărului” blamează vehement educaţia mixtă: „De la început, din lipsă de local propriu sa
făcut greşeala neertată ca fetele să facă lecţii comune cu băieţii. Procedeul a
fost atât de primejdios încât a fost considerat un atentat la viaţa însăşi a
şcolii”. (16) În numărul următor al ziarului,
profesorul Creţu adaugă: „în al
doilea an s-a căutat o ameliorare a stării de lucruri făcându-se clase (de
fete, n.n.) în acelaşi local în orele de după prânz, când liceul era mai puţin
aglomerat cu lecţii” (17)
Profesorul Stănciulescu va scrie în anii
următori mai multe articole în ziarele locale în care îşi clama nemulţumirea,
dar lucrurile au rămas neschimbate. Asta până în 1929, când după 7 ani de
război epistolar cu Ministerul Instrucţiunii, Stănciulescu revine la conducerea
Liceului „Alexandru Lahovari” (1929-1930). Dar, în 1932, intră în conflict cu
Eliodor Constantinescu - eminent profesor de latină, fost director al
Gimnaziului „Lahovari” şi apoi al Liceului „Lahovari” (1901-1911, 1924-1929,
după acest ultim mandat fiind urmat la conducerea liceului de către...
Constantin Stănciulescu. Eliodor Constantinescu
a încercat să distrugă imaginea bună a profesorului de geografie Stănciulescu
(dar licenţiat în... fizică şi chimie) acuzându-l de lăcomie, Stănciulescu
fiind în stare să predea orice (de ex.: matematică, germană, fizică, chimie,
geografie) - având... 18 ore suplimentare lunar - asta pentru a câştiga mai
mult, evident. Bătălia se dădea în special pe clase extrabugetate. Erau două
motive ale duşmăniei dintre cei doi: 1) Cât timp fusese director, Stănciulescu
nu îl dorise pe Eliodor Constantinescu în comisiile de bacalaureat a seriilor
de clase extrabugetate, ceea ce a atras mânia colegului latinist (recunoscut,
de altfel pentru severitatea şi corectitudinea lui); 2) Erau rivali la
directoria liceului. (18) Constantinescu se răzbună crunt pe colegul său. Spune
despre Stănciulescu că „a căzut
prizonier la germani în 1916 şi, ca să aibă o viaţa mai bună în lagărul de la
Slatina, s-a declarat... tehnician, om priceput la orice, adică util
germanilor. În 1917 s-a pus în slujba duşmanului devenind administrator al
proprietăţilor celor refugiaţi ori plecaţi la război din judeţul Vâlcea, cu
mari beneficii băneşti pentru sine (comision de 7 % din arenda încasată de
stat). Adică... s-a transformat în vechilul nemţilor”. A fost acuzat şi de faptul că, fiind director, ar fi
folosit pe elevii liceului la muncile agricole (cules de vie, de nuci sau de
prune) pe moşia sa de la Vlădeşti (19). Despre aspectul ăsta, colegul lui Stănciulescu de la
Lahovari, profesorul de istorie Dumitru Guşetoiu, nu îi face un portret prea
măgulitor: „Profesorul de geografie
C. Stănciulescu era proprietarul unei ferme de circa 30 ha, gorjan habotnic
cucerit de glie, tot timpul şi-l consuma pe moşie. În plan pedagogic nu s-a
remarcat prin însuşiri deosebite” (20).
Dar, orice s-ar spune, meritele lui Stănciulescu rămân însă
indiscutabile atunci când este vorba de înfîinţarea celor două licee din
Rîmnic, cel de băieţi şi cel de fete.
Ce a urmat
pentru Şcoala de fete?
Deci, între 1921-1924, la Liceul
„Lahovari” funcţionează două şcoli, una de băieţi şi alta de fete. Şcoala
secundară de fete funcţiona după amiază, băieţii fiind la cursuri dimineaţa.
La început, şcoala de fete a funcţionat
ca o şcoală extrabugetară. Comitetul şcolar al acesteia plătea Liceului
„Lahovari” 10.000 de lei pe an pentru iluminat, încălzit şi uzura mobilierului.
Nu se plătea însă chirie, sălile de curs fiind
considerate ale statului. Era totuşi un mare pas înainte pentru vâlceni.
Sigur, au existat şi neînţelegeri între
cele două şcoli, căci, cu timpul, şcoala de băieţi, din lipsă de spaţiu, şi-a
prelungit programul şi după amiază. Fetele, care studiau la etaj, deranjau
clasele de băieţi de la parter cu zgomotul produs în timpul orelelor de
gimnastică. Dar problema cea mai importantă era însă faptul că pauzele celor
două şcoli coincideau, ceea ce dădea naştere la tot felul de... „probleme
sentimentale”.
La sfârşitul anului şcolar 1924, Şcoala
de fete a cumpărat o clădire în Str. Praporgescu nr. 36 (căreia i s-a adăugat,
ulterior, o aripă nouă), ca sediu propriu. Este fosta casă a doctorului Ioan
Suciu, cel dintâi medic al spitalului judeţean din Vâlcea. Astăzi, acolo se
află clădirea de sticlă a BRD.
Pentru crearea de fonduri în vederea
cumpărării clădirii, la Şcoala de fete se fac serbări şcolare, se apelează la
donaţii şi se măresc taxele şcolare, ele ajungând în septembrie 1923 la 2.000
lei pentru o elevă din cursul inferior (gimnaziu) şi 3.000 lei pentru o elevă
din cursul superior (liceu), şi o cotizaţie din partea părinţilor de 50 de lei
anual. Ministerul Instrucţiunii contribuie şi el cu 800.000 lei, iar Comitetul
şcolar cu 450.000 lei. Fetele vor sta aici 30 de ani.
Din 1954, ele s-au mutat în clădirea actualului Colegiu Naţional „Mircea cel
Bătrân”.
Dar crearea unui liceu de fete nu a entuziasmat pe toată lumea. Nicu
Angelescu (1894-1966), avocat dar şi profesor de limba română la Liceul de
băieţi „Alexandru Lahovari”, de altfel un om foarte inteligent şi emancipat,
scria rândurile astea: „Creşterea
numerică a populaţiei şcolare s-a dovedit în privinţa acestei şcoli a fi cu
totul în detrimentul valorii calitative a învăţământului şi educaţiei. E cu
mult prea mare numărul actual de eleve, care toate aspiră să devină „intelectuale
”, adică să evadeze din munca grea a gospodăriei şi din modestul lor rol
casnic. Mai emancipate decât chiar colegii lor de la liceul de băieţi, în
atitudini prea libere şi prea puţin decente, cârdurile de eleve care colindă
toată ziua pe străzi fac o impresie penibilă. E pur şi simplu dezgustător să
constaţi care le sunt preocupările şi să asculţi care sunt subiectele lor de
conversaţie în aceasta interminabilă hoinăreală, care se prelungeşte cu mult
peste ora nouă seara, când, în fine, răzbite de foame, se grăbesc să se ducă
acasă la masa gata” (21)
ADDENDA. Din 1951, la Liceul „Alexandru
Lahovari” îşi începea activitatea prima clasă mixtă (băieţi-fete) din România -
experimentală pentru început. Succesul a fost total clasele mixte fiind
generalizate apoi în întreg învăţământul românesc, începând din 1956. Liceul de fete din Râmnic era, într-un
fel, pe contrasens. Când şi-a dobândit, în sfârşit, un local propriu, în
România se generaliza sistemul mixt de învăţământ. Dar, cu mândrie trebuie să o
spunem, învăţămîntul mixt din România a pornit de la Râmnicu Vâlcea.
BIBLIOGRAFIE
Angelescu 2014 - Nicolae Angelescu, Plimbări şi mici excursii în Râmnicu-Vâlcei, Editura Bibliostar, Râmnicu-Vâlcea, 2014.
Bulat 1922 - Toma G. Bulat, Răspuns unei calomnii, în „Glasul Adevărului”, nr.14 / 15 iunie 1922.
Constantinescu 1932 - E.C. (Eliodor Constantinescu), Din galeria marilor apostoli. Costică
Tehnicianu, în „Îndrumarea Vâlcei”, nr. 108/7
iunie 1932.
Creţu 1922 (1) - N. Creţu (semnează însă... „Un profesor de
pedagogie”), Nu ne cunoaştem
îndeajuns, în „Glasul Adevărului”, nr. 13/ 1
iunie 1922.
Creţu 1922 (2) - N. Creţu, Nu ne cunoaştem îndeajuns, în „Glasul Adevărului”, nr. 14 / 15 iunie 1922, p. 1.
Articolul are acelaşi titlul ca în numărul precedent al ziarului doar că de
data asta are semnătura autorului în clar.
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului 1920-1925 - Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului, Fond „Colegiul Naţional Alexandru Lahovari”, Registrul de procese verbale al Comitetului şcolar pe anii 1920-1925.
Grigore 1944 - Constantin Grigore, Râmnicul Vâlcii. Monografie- ghid, Editura primăriei oraşului Râmnicul-Vâlcii, 1944.
Gusetoiu 1982 - Dumitru Guşetoiu, Un director de şcoală se destăinuie, în „Studii vîlcene”, nr. V/1982.
Lazăr, Ianc, Voiculescu 2006 - Valeriu Lazăr, Simona Ianc,
Mihail Voiculescu, Monografia
Colegiului Naţional Alexandru Lahovari de la începuturi (1891) până în prezent
(2006), Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2006.
Manole 2003 - Petre Manole, Scoli de fete înfiinţate în Vâlcea până în 1864, în „Studii vâlcene”, nr. 1/2003.
Mateescu 1937 - C.N. Mateescu, Din
istoricul şcoalei râmnicene de la Regulamentul Organic şi până astăzi. Şcolile
naţionale începătoare, în „Naţionalul Vâlcii”, nr. 114-115, iunie-iulie
1937.
Mateescu 1993 - Constantin Mateescu, Râmnicul de odinioară, Editura Almarom, Râmnicu Vâlcea, 1993.
Negoiţă, Lăzărescu 1971 - Gheorghe Negoiţă, Grigore
Lăzărescu, Monografia Liceului
„Vasile Roaită” din Râmnicu Vâlcea (19201970),
f.edit., 1971.
Pârnuţă 1976 - Gh. Pârnuţă, Din istoria culturii şi şcolii din judeţul
Vîlcea (sec. XVI-XIX), în „Buridava”, nr.
2/1976, p. 133-280.
Stoica 2019 - Relu Stoica, Istoricul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, Buzău
(1919-2019), Editura Editgraph, Buzău, 2019.
Stănciulescu 1922 - Constantin Stănciulescu, Glasul Adevărului, nr. 12 / 15 mai 1922.
Ştiri şcolare, în „Viaţa Vâlcei”,
nr. 45 / 21 august 1921.
_____________________
1 Manole 2003, p. 81
2 Pârnuţă 1976, p. 234
3 Manole 2003, p. 82
4 Mateescu 1937, p. 216
5 Angelescu 2014, p. 154-156.
6 Stoica 2019, p. 9.
7 Lazăr, Ianc, Voiculescu, 2006, p. 75. A se vedea şi Registrul matricol al Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” din anii şcolari 1919 şi 1920, p. 363, 372, 412, 419.
8 Negoiţă, Lăzărescu 1971, p. 23.
9 Grigore 1944, p. 39.
10 Negoiţă, Lăzărescu 1971, p. 24-25.
11Mateescu 1993, p. 171-190.
12. Stănciulescu 1922, p. 3-4 (este un articol al profesorului C. Stănciulescu, din 15 mai 1922, despre situaţia nedreaptă la care a fost supus. Articolul începe chiar aşa: „Anul trecut s-a înfiinţat pe lângă Liceul Al. Lahovari o şcoală secundară de fete”. Şi tot el spune „Comitetul Scolar a înfiinţat această şcoală”. Q.E.D.)
13. Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului, Fond „Colegiul Naţional Alexandru Lahovari”, Registrul de procese verbale al Comitetului şcolar pe anii 1920-1925, f. 1 et passim.
14. Știri şcolare, în „Viaţa Vâlcei”, nr. 45 / 21 august 1921, p.3
15 Bulat 1922, p. 3-4.
16 Creţu 1922 (2), p. 2.
17 Creţu 1922, p. 1. Articolul are acelaşi titlu ca în numărul precedent al ziarului doar că de data asta are semnătura în clar
18 Constantinescu 1932, p. 1-2.
19 Idem, ibidem, nr. 109/16 iunie 1932, p. 1-2.
20 Guşetoiu 1982, p. 200.
21 Angelescu 2014, p. 46
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu