«...la primele ore ale dimineții, intersecția de la kilometrul zero era ticsită de lume. Din când în când soseau mașini de Gorj sau de Hunedoara care erau primite cu urale. Se îmbarcau în ele indivizi siguri pe ei, dar și localnici băgăreți. Mânați parcă de un regizor ascuns, mai mulți tineri, dar și bătrâni cu barbă albă se apropiau de mașini și lăsau plase cu pâine sau cu mâncare. Dacă priveai mai atent în caroserii, … bâte. Un “dihor” de-al meu, obișnuit al cârciumilor, m-a văzut și mi-a strigat peste umăr, tare, ca să fie auzit: “Mai ești mă cu liberalii!?”
Candidasem la primărie în ’96 din partea CDR și fusesem… jefuit de o mie de voturi. Mi-au spus unii cu jurământ… Noroc că nu l-a luat nimeni în seamă pe sărmanul ăla… Cei mai periculoși sunt cei care sunt… asmuțiți. Ei cred că a venit momentul lor de glorie...
M-am retras în curtea liceului și am urcat pe scheletul noii clădiri, începută și abandonată în ’97. De acolo de sus am văzut cum își făcea apariția la curba de la PECO coloana imensă de mineri. Televiziunile vorbeau de cincisprezece mii... Se filma de sus de pe clădire. Atâta lume nu a fost nici atunci când s-a filmat în oraș un…omagiu pentru Ceaușescu. Totul gerera frică și cred că înșiși minerii erau îngroziti. Erau îmbrăcați în salopetele lor obișnute, cu cască, cu lampă în frunte. M-a șocat că marșul era tăcut, fără steaguri, fără lozinci, ca un cortegiu funebru, prevestind parcă ceva rău. Din când în când se auzeau încurajări sporadice din mulțimea care ocupase trotuarele din zona centrală. Era o zi însorită de sfârșit de ianuarie… Au trecut zeci de minute până când “șarpele negru” s-a scurs lent peste Dealul Ulmului, la ieșirea din oraș.
Înainte de începerea ședinței Consiliului Local am urmărit transmisiunea televiziunii de la fața locului. În dreptul carierei de nisip se barase drumul cu un tub gros de beton, care se folosește de obicei la podurile provizorii. Din locul acela se vede clar cariera de piatră de pe muntele Arnota si Manastirea…
În spatele barajului de la trovanți erau luptătorii din Ministerul de Interne, rămasi fără ministru… Dejeu demisionase cu o zi în urmă… Mașinile lor blindate se întindeau până dincolo de Negrulești. În fața barajului o mulțime de cetăteni din zonă care voiau parcă să asiste la un… turnir medieval. Minerii au luat-o în dreapta, pe un drum lateral, au ocolit cariera de nisip si au căzut în spatele jandarmilor, pe care i-au ciomăgit bine. Se vorbea că însuși curajosul prefect Curcăneanu fusese pălmuit de ortaci, sau chiar de către victoriosul Miron Cozma. Șeful dispozitivului de apărare al Jandarmeriei, generalul Lupu a fugit de la locul bătăliei ascuns într-un portbagaj de Dacie.
Avem un stat slab și o societate coruptă…
În curtea spitalului din Horezu, comună cu cea a primăriei, au început să sosească una după alta salvările cu sirenele pornite. Suna sinistru. Victimele erau duse rapid în saloane. Salvările plecau imediat spre locul bătăliei sălbatice de la Costești. Tot așa vreme de vreo oră… Toți așteptam tăcuți în sala Consiliului Local. Ședința se suspendă… Cred că, privind spre Arnota, Miron Cozma realiza și el dimensiunile grozăviei la care fusese… pionul principal. Autobuzele minerilor au plecat din Treapt și i-au recuperat pe combatanții din Dealul Costeștilor. Coloana se îndrepta acum victorioasă spre Râmnicu Vâlcea… »
&&&
Ianuarie 1999 - minerii la Râmnicu Vâlcea: încercarea localnicilor de pătrundere în interiorul ,,Casei Albe" vâlcene a avut loc ,,la spartul târgului" şi nu a reuşit (minerii nu forțaseră intrarea în Prefectură); anterior...
«...declarată în mod oficial drept „zonă defavorizată”, Valea Jiului sau cum o mai numesc unii „Valea plângerii”, a constituit decenii de-a rândul un permanent punct fierbinte, un vulcan gata oricând să-şi reverse lava, iar metafora s-a transformat de nenumărate ori în realitate, atât înainte, cât mai ales după evenimentele din decembrie 1989.
Ca urmare a degradării severe a nivelului de trai din ultimii ani, a izolării şi a condiţiilor severe a nivelului de trai din ultimii ani, a izolării şi a condiţiilor precare de viaţă, oamenii Văii Jiului, în marea lor majoritate mineri, a căror nemulţumire atinsese cote alarmante, au fost „ajutaţi” de unele forţe politice interesate, să se revolte.
Anul 1999 a debutat cu hotărârea minerilor, conduşi de Miron Cosma şi Romeo Beja, să se deplaseze la Bucureşti, pentru a-şi rezolva dorinţele, fie chiar şi cu forţa. În ciuda măsurilor luate de autorități pentru a împiedica acest exod, câteva mii de mineri, îmbarcaţi în zeci de autobuze, camioane şi autoturisme, au străpuns cu uşurinţă blocajul de la ieşirea din Valea Jiului şi, după o staţionare de o noapte la Petroşani, au continuat drumul, ajungând în zona dealului Costeştilor din judeţul Vâlcea. Aici erau aşteptaţi de importante forţe de ordine: poliţişti, jandarmi şi elemente ale trupelor speciale. Comanda dispozitivului fusese preluată de însuşi Prefectul Judeţului Vâlcea, Nicolae Curcăneanu, care, marţial, declarase presei, înainte de conflict: „Pe aici nu se trece!”.
Disciplinaţi, abil organizaţi, minerii au procedat milităreşte, au înconjurat barajul, ciocnirea dintre beligeranţi fiind inevitabilă. S-a făcut uz de bastoane de cauciuc, pietre, bâte, grenade cu gaz lacrimogen, petarde fumigene, disputa soldându-se cu răniţi de ambele părţi.
Minerii au câştigat bătălia. Numeroşi jandarmi şi poliţişti au fost capturaţi de către mineri, dezarmaţi şi deposedaţi de echipamentul din dotare, iar prefectul Nicolae Curcăneanu a fost pe punctul de a fi linşat de mineri, pentru declaraţiile sale belicoase de dinaintea confruntărilor. Ore întregi, resturi ale trupei zdrobite de la Costeşti, observatori şi ziarişti au anunţat râmnicenilor catastrofe, oraşul aşteptând cu teamă sosirea învingătorilor.
În seara zilei de 21 ianuarie 1999, în jurul orei 21,30, minerii au ajuns la Râmnicu Vâlcea, unde au ocupat centrul oraşului, staţionând în zona Prefecturii. Unii localnici i-au întâmpinat cu simpatie, alţii au rămas circumspecţi, aşteptând derularea evenimentelor. Televiziunile locale au transmis în direct intrarea lor triumfală şi acest lucru a alungat temerile celor care se aşteptau ca minerii să comporte ca vandalii. O lume întreagă a putut să admire disciplina de fier care a guvernat fiecare mișcare a ortacilor lui Cosma.
Pe scările de la intrarea în Prefectura Vâlcea și în zona verde din fața acesteia a avut loc un miting, în timpul căruia s-a strigat „Jos Guvernul!”, „Jos Prefectul Curcăneanu!”, „Jos Ţapul! cu referire la Preşedintele României, Emil Constantinescu). Dintre manifestanţi, a apărut unul care purta coarne şi barbă, dus pe umeri de un altul, aluzia fiind clară pentru oricine. Asistenţa era compusa din mineri, localnici, curioşi...
Se poate afirma, fără riscul de a greşi, că pe tot parcursul evenimentelor pe traseul străbătut de coloana minerilor, mulţi localnici au simpatizat cu revolta acestora, pe fondul nemulţumirii generale a populaţiei. Pe timpul şederii minerilor la Râmnic, localnicii le-au adus de-acasă hrană, ţigări, medicamente sau articole de îmbrăcăminte. Singurii pe cate nu-i agreau minerii, protestând ori de câte ori vedeau camerele de luat vederi, erau reprezentanţii televiziunilor naţionale, din cauza relatării uneori părtinitoare a evenimentelor (PRO TV și Televiziunea Naţională).
Speriat de turnura pe care o luaseră evenimentele , Preşedintele României a decretat în aceeaşi seară, „Starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării”. Pentru a stopa înaintarea minerilor spre Bucureşti, trupele M.Ap.N. au primit ordin să scoată din cazărmi tancuri, vehicule blindate, care, înarmate cu muniţie de război, au fost instalate în dispozitive de luptă, alături de jandarmi şi de forţele speciale ale Ministerului de Interne.
Noaptea s-a scurs fară producerea unor evenimente deosebite, minerii fiind cazaţi în Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea sau pe holurile hotelului Alutus. Unii au preferat să doarmă în maşinile cu care veniseră, iar alţii au asigurat paza şi ordinea, ordine care i-a impresionat pe mulţi, atrăgând simpatia râmnicenilor.
În ziua următoare, după lungi ezitări, primul ministru Radu Vasile s-a deplasat la Mănăstirea Cozia, unde a purtat tratative cu conducătorii minerilor, la negocieri asistând şi Episcopul Râmnicului, P.S. Gherasim. După mai multe ore de discuţii, s-a încheiat între părţi o înţelegere care părea că va pune capăt ostilităţilor. Numită de presă, la acea vreme, ,,Pacea de la Cozia”, Romeo Beja, unul din conducătorii minerilor a numit-o mai târziu „Mişelia de la Cozia”, pentru modul în care (în opinia sa) s-au comportat ulterior autorităţile.
În seara zilei de 22 ianuarie, minerii au părăsit Râmnicul într-o ordine perfectă, pentru a se reîntoarce la casele lor. Un grup de localnici, nemulţumiţi că minerii nu şi-au continuat drumul spre Bucureşti, au încercat în acele momente să forţeze Casa Albă, dar gardienii şi jandarmii şi-au revenit din uluială şi au reuşit să restabilească destul de uşor „pacea socială”.
Aşa s-a consumat un episod de istorie modernă, care a plasat Râmnicul, pentru două zile, în centrul atenţiei agenţiilor de ştiri din lumea întreagă...
***
Pe parcursul ultimului deceniu, societatea românească a cunoscut convulsii sociale majore.
În condiţiile concurenţei de piaţă, pe fondul deprecierii masive a monedei naţionale, a creşterii importurilor şi datorită unei productivităţi scăzute, rezultatul guvernărilor post-decembriste s-a materializat prin reducerea drastică a consumului şi a puterii de cumpărare a populaţiei.
Politica financiar-bancară a fost lăsată la discreţia profitorilor, iar protecţia socială s-a transformat într-un fel de cutie a milei, o bună parte a populaţiei aflându-se astăzi sub nivelul sărăciei. Mulţi nu mai au ce pune pe masă copiilor, la colţurile străzilor au apărut tot mai mulţi cerşetori, iar boschetarii, copiii străzii, se luptă pentru un loc mai „confortabil” în canalele de termoficare.
Numărul şomerilor este în creştere, iar fenomenul infracţional, uneori asociat cu consumul de droguri, a atins cote alarmante. Medicii şi profesorii au fost obligaţi să iasă în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de dotarea precară a instituţiilor și faţă de lipsurile materiale cu care se confruntă.
În anii 1992, 1996 şi 2000 au avut loc alegeri locale şi generale, în urma cărora au alternat la putere diverse formaţiuni politice. Unele dintre ele şi-au consolidat poziţia, în timp ce altele s-au autodiscreditat ca urmare a frământărilor interne ajungând în pragul dispariţiei de pe scena politică a ţării.
Dintre cei ce şi-au arogat calitatea de politicieni, nu puţini sunt cei ce s-au dovedit a fi fost ori incompetenţi, ori corupţi, iar „aleşii ţării”, la adăpostul imunităţii parlamentare, s-au ocupat, adesea pe căi oculte, de umplerea vistieriei personale în detrimentul intereselor generale.
În urma acestui tablou, nu tocmai favorabil, populaţia este dezorientată şi tot mai mulţi tineri capabili îşi caută viitorul pe alte meleaguri, în speranţa realizării aspiraţiilor.
Desigur, situaţia generală îşi găseşte corespondent şi în viaţa vâlcenilor. Poate ceva mai mult decât alţii, ei au reuşit să descopere în puterea spiritului modalitatea de a rezista vicisitudinilor vieţii şi să încerce să dea Râmnicului o dezvoltare modernă...»
(selecție)
Sursă text și capturi de ecran pe care le-am constituit în colaje (explicații sunt sunt așa cum au apărut și în print): Ion Măldărescu & Emilian Frâncu/ «Râmnicu Vâlcea/ Mică Enciclopedie», Editura Anton Pann, 2002.
Prima imagine ,,cu coarne” din primul colaj (și colajele 3 + 4) - din aceeași sursă cu textul de mai sus.
A doua imagine ,,cu coarne” din primul colaj a ilustrat relatarea jurnaliștilor-studenți de la THE DAILY ILLINI/ Ziarul studențesc independent al Universității din Illinois cu privire la asaltul clădirii Capitoliului din ian. 2021)
Relatarea de către prof. Constantin Sorici a celor întâmplate la Horezu și Costești le găsim sub formă de comentariu la distribuirea unei postări a paginii Oltenia de sub Munte - geoparc aspirant U N E S C O în «Bufnița de Horezu - Revista de înțelepciune»).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu